Revin azi la punctul nostru de plecare. Spiritualitatea este rezultatul relatiei si trairii omului cu Dumnezeu- Dumnezeu fiind Sursa vietii lui fizice, cat si Sursa vietii lui spirituale.
Este atunci spiritualitatea un dar pe care il da Dumnezeu fiecaruia dintre noi in mod automat, indiferent daca intelegem importanta si necesitatea ei ?
Nu, evident ca nu ! Dumnezeu nu ne-a intrebat daca vrem sau nu sa ne nastem in aceasta lume. Dar in ce priveste viata spirituala, El acorda acest dar sau privilegiu, numai in masura interesului si cautarii noastre dupa acest dar.
Fara conectarea noastra personala cu Dumnezeu, nimic nu vine in mod automat in viata noastra. Dumnezeu raspunde totdeauna cautarii noastre dupa El. Cele ce-ti scriu aici nu este vreo descoperire de data recenta, ci este veche de tot, deodata cu omul.
Cu o ocazie, cand marele apostol Pavel se afla in Atena, tocmai acest lucru vroia sa-l explice filozofilor epicurieni si stoici pe care i-a intalnit in Areopag. Din raportul istoric care se gaseste in Biblie si pe care il redau aici, doresc sa sesizezi punctul de contrast intre religie si spiritualitate,pe care apostolul Pavel il contureaza in expunerea lui. CITEZ: „Pavel a stat in picioare in mijlocul Aeropagului, si a zis : ‘Barbati Atenieni! In toate privintele va gasesc goarte religiosi. Caci pe cand strabateam cetatea voastra si ma uitam de aproape la lucrurile la care va inchinati voi, am descoperit chiar si un altar pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiti, fara sa cunoasteti, acesta va vestesc eu. Dumnezeu, care a facut lumea si tot ce este in ea, este Domnul cerului si al pamantului, si nu locuieste in temple facute de maini. El nu este slujit de maini omenesti, ca si cand ar avea trebuinta de ceva, El, care da tuturor viata, suflarea si toate lucrurile. El a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamtului; le-a asezat anumite vremi, si a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei sa caute pe Dumnzeu,si sa se sileasca sa-L gaseasca bijbaind, macar ca nu este departe de fiecare din noi…”
Ai remarcat … Dumnezeu nu are nevoie de religie. El nu are nevoie de temple, ceremonii si slujbe intru cinstirea Lui. El vrea mai degraba o relatie cu noi. El vrea mai degraba sa locuiasca in templul vietii noastre. Tocmai de aceea, El asteapta sa IL cautam. CUM ? „
Acelasi apostol ne spune in alt loc din scrierile lui :”Cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.” Un raspuns cum nu se poate mai clar: sa crezi mai intai in existenta Lui, si apoi ca este dispus si interesat sa raspunda cautarilor tale!
Cum spuneam in eseurile anterioare, este drept ca Dumnezeu este nevazut ochilor nostri fizici, de nesondat si de necuprins cu mijloacele noastre cu care studiem stiintele naturale. E drept ca El nu poate fi asezat sub microscop, adus in laborator si cercetat dupa toate canoanele si criteriile noastre stiintifice … asa incat intr-o zi, sa putem spune triumfator: ” In sfarsit, iata, daca vreti sa stiti, acesta este Dumnezeu!”
Credinta este un fel de simt profund de intuitie plina de incredere. Sigur ca pe langa credinta, Dumnezeu vine in ajutorul nostru si ne ofera un tezaur imens de dovezi sau date stiintifice. Va fi bucuria mea sa vina ziua cand voi putea sa iti vorbesc despre date uluitoare din lumea stiintei, care confirma transcedentalul.
Vreau astazi, asa cum am promis, sa-ti ofer ca un fundament pentru credinta, primul argument filozofic, care face din Dumnezeu o existenta reala in Univers. Acest argument este la indemana oricaruia dintre noi oamenii, si este foarte de simplu de inteles.
Acest argument spune: „Oriunde exista vreun efect, trebuie mai intai sa fi existat o cauza.” Cei care se ocupa de filosofie, au pus acest argument intr-o forma de limbaj logic, cu doua premize si o concluzie:
= Orice lucru care exist are o cauza.
= Universul exista.
= Deci Universul are o cauza.
Acest argument este ca o piatra de moara pe conceptiile unui ateist, care crede ca Universul a venit la existenta asa, din nimic, si prin nimic… ceea ce este un non-sens. Din nimic, nu poate iesi decat nimic.
Prin natura lui, actul creator prin care Universul a fost adus la existenta, trebuie sa fi apartinut unei Fiinte imateriale, din afara timpului si spatiului, si de o inteligenta, vointa, si putere , puse toate in slujba unui mare plan. In plus, acea Fiinta trebuie sa fie neaparat o Persoana, si nu numai o Putere. Numai o Persoana din afara timpului si spatiului, putea lucra in organizarea materiei, si in final, la inzestrarea ei cu viata.
Astfel ca in actul creator al aparitiei Universului, avem de-a face cu o cauza supranaturala , pre-existenta creatiunii, si acea cauza nu poate fi decat Dumnezeu.
Acest argument filozofico-stiintific, al legii Cauzalitatii, apare in istorie in jurul anului 360 i.e.n, prin Plato. 10 ani mai tarziu, Aristotel contribuie la discutia despre cauzalitate, aratand cum cauzele se manifesta in patru aspecte: in ce priveste materia , forma, eficienta si finalitatea. De la vremea lui Plato si Aristotel pana la noi, Legea cauzei si efectului nu a suferit nici o modificare.
In 1871, binecunoscutul filozof german Imanuel Kant, scria despe acest principiu al cauzalitatii in lucrarea sa „Critica Gandirii Pure” CITEZ: „Tot ceea ce se intampla, presupune o conditie precedenta, care are loc cu o certitudine absoluta, in conformitate cu regula: Toate schimbarile au loc potrivit cu relatia dintre cauza si efect.”
Dupa alti 350 de ani de la vremea lui Kant, in 1934, prof. W.T.Stace, de la catedra de Filozofie a Universitatii Pricenton, scria in lucrarea sa „O istorie critica a Filozofiei Grecesti” urmatoarele: „Orice student in Logica, stie ca acesta este canonul de capetenie al Stiintei, fundamentul a toate. Daca nu crede in adevarul cauzalitatii, si anume ca tot ceea ce are un inceput are o cauza, si ca in circumstante asemanatoare au loc aceleasi rezultate in mod invariabil, atunci Stiintele Naturii se vor preface in praf si pulbere. Acest adevar ( al cauzalitatii) este acceptat in orice cercetare stiintifica.”
Si un ultim comentariu pe care il puteti gasi la pagina 57, in „Enciclopedia Filozofiei” a lui Richard Taylor, publicata in 1967: CITEZ „Oricum, cu greu s-ar putea discuta ca ideea cauzalitatii nu este numai indispensabila in lucrurile obisnuite ale vietii, dar ea se aplica tot atat de bine in toate stiintele.” S-A INCHEIAT CITATUL.
Biblia a exprimat de mult acest adevar al cauzalitatii, intr-un mod foarte simplu, pentru orice minte si orice timp, la Evrei 3:4 „Orice casa este zidita de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile este Dumnezeu.”
Si acum un ultim comentariu, enuntat in 1977, de Robert Jastrow – fondator si prim director al Institutlui Goddard de Studii Spatiale de la NASA : CITEZ „Universul, cu tot ce a avut loc in el, de la inceputul timpului, este un efect urias, fara o cauza cunoscuta. Cum … efect fara o cauza cunoscuta ? Asa ceva nu apartine lumii Stiintei, ci lumii vrajitoriei, a evenimentelor salbatice, a furiei demonilor, sau a lumii medievale care a incercat sa inlature Stiinta. Ca oameni de stiinta, ce avem de facut cu aceasta imagine ? Nu stiu ! As dori numai atat sa prezint dovada ca Universul si omul insusi, s-au nascut cand timpul a inceput.”
Acsta este primul argument filozofic in favoarea tezei unui Creator si a creatiunii Sale.
PE DATA VIITOARE.
Octavian Cureteu
