Doresc sa reiau firul povestirii mele , de acolo de unde am lasat-o data trecuta. In ora aceea tarzie din noapte aveam in fata mea un om, care dorea in mod sincer sa repare – daca se mai putea,ceea ce el insusi s considera acum ca a fost marea greseala a vietii lui de om: instrainarea lui de Dumnezeu. Si aceasta nu pentru ca ii era frica de moarte, desi stia ca traia ultimile zile ale exstentei lui, ci pentru ca simtea cat de mult i-a lipsit Dumnezeu.
Inainte ca sa ma rog in locul lui, pentru el, am dorit sa-l asigur de cateva lucruri cu privire la Dumnezeu. „Domnule – i-am spus eu- as dori sa-mi ingaduiti sa va vorbesc in cateva cuvinte despre Dumnezeu. Stiu ca regretati sincer indiferenta cu care L-ati tratat pe Dumnezeu cei mai multi ani din viata Dvs., cat si acea parere constant gresita, ca Dumnezeu nu ar fi fost asa de interesat sa aibe vreun loc in viata Dv. cu toate preocuparile, planurile, si apiratiile pe care le-ati avut.
Ce doresc sa va spun pe scurt si sa va asigur, atat cat Il cunosc eu pe Dumnezeu, este ca, oricat de jignit S-a simtit Dumnezeu de felul cum L-ati tratat, El nu v-a parasit niciodata. El este Acela care v-a asigurat protectie,sanatate, intelepciune, prestigiu, si succes de-a lungul vietii, chiar daca nu v-ati gandit ca acestea se datoreaza Lui. Chiar asa stand lucrurile, El totusi ne trateaza pe noi cu consideratie. „Pe cel ce vine la Mine – spune El – nu-l voi izgoni afara”.
Trebuie sa stiti ca Dumnezeu nu Se indeparteaza de noi, nici chiar atunci cand noi ne departam de El, sau Il ignoram, sau iL respingem. Desigur, El este trist din cauza gresitelor noastre alegeri, insa Dumnezeu este si ramane Dumnezeu. El nu este un om. Atat din Biblie cat si din propria mea experienta, pot sa va asigur de doua afirmatii absolute, rostite de Insusi Dumnezeu de despre Sine. Prima: „Dumnezeu este iubire”. Daca vreti sa stiti, cel mai greu lucru pentru Dumnezeu – nu greu ci chiar, imposibil – este acela de a nu ne mai iubi, si a ne parasi, sau ignora. Iar a doua afirmatie este : „Dumnezeu nu oboseste iertand”. De aceste asigurari divine aveti nevoie chiar acum, ca sa contati pe El, acum cand ne vom ruga.
Era 2 noaptea, cand am cuprins in mainile mele mainile pacientului meu, ca sa rostesc o rugaciune catre Dumnezeu, ca din partea lui. L-am indemnat sa urmareasca rugaciunea mea, si oridecateori punct este de acord cu cuvintele mele, sa rosteasca si el, ca o confirmare personala a lui catre Dumnezeu, cuvantul „Amin” care inseamna „Asa sa fie!”
Si azi mai simt fiorii acelei rugaciuni. In fata mea nu mai ramasese nimic din ceea ce fusese odata „Regele Vinurilor din Oregon.” Ci in fata mea se afla un om ca si mine , care Il gasise pe Dumnezeu. Si, cum am zis, L-a gasit nu de frica mortii, ci pentru ca I-a dus dorul toata viata. O viata care fusese aproape pana in ultima zi, consumata cu lucrurile de suprafata ale vietii pamantesti, dar care sfarsea acum intr-o nota sublima de predare si incredere in Dumnezeu.
In acea noapte , am trait „incredibilul” cu ochii mei… cum in numai cateva minute, din mintea si inima acelui om, , s-a nascut in mod simplu, sincer, natural, si coplesitor de adevarat, un alt om, ca in mitul pasarii Phoenix.
Dupa acea rugaciune tarzie din noapte, ne-am oprit la ultimul sau „Amin!”
Mi-aduc aminte ca, asa cum eram inca ingenunchet la capataiul lui, l-am imbratisat si i-am urat un somn bun. Ultimele lui cuvinte care mi le-a adresat inainte de a parasi camera au fost : „Va multumesc foarte mult pentru tot ceea ce ati facut pentru mine.” Iar eu i-am raspuns : Cu toata placerea… si, va rog… nu uitati ca Dumnezeu este iubire”.
La numai cateva ore mai tarziu, incepeau deja sa se arate zorii unei noi zile. Curand urma sa plec acasa. Pacientul meu inca dormea. Dormea pentru prima data in ultimele doua saptamani.
Cam pe la ora 6 dim., sotia lui s-a sculat, si a venit la mine in bucatarie, si m-a intrebat, ingrijorata despre sotul ei „Ce face ?” I-am raspuns : „doarme!” Cum?… doarme?” m-a intrebat foarte mirata.
„Ce i-ai facut ? I-ai dat vreo doza mai mare de somnifer?” „Nu, am raspuns eu”… dupa care i-am povestit sotiei, ca sa stie si ea, toata convorbirea mea din acea noapte cu sotul ei, cat si despre rugaciunea noastra. „Sunt de-a dreptul uimita… nu cred ca l-am vazut sau auzit vreodata pe sotul meu sa vrea sa se roage.”
Doua zile mai tarziu dupa acea dimineata, prietenul meu a incetat din viata.
Dar in mod sigur el a facut primul pas catre Dumnezeu. L-a regasit. S-a reconectat cu Dumnezeu. Daca ar mai fi avut inca viata de trait, sunt sigur ca viata acestui cautator intarziat dupa Dumnezeu ar fi cunoscut o umplere spirituala pe masura foamei si setei lui dupa Dumnezeu.
Probabil, si chiar sper, ca din povestirea care ti-am spus-o, ai inteles ca eu nu am cautat sa pledez in fata pacientului meu din acea noapte, cauza vreunei anumite religii sau Biserici existente pe fata pamantului, pentru ca prima si cea mai acuta nevoie pe care o simtea, era nevoia de a se reconecta cu Dumnezeu, si nicidecum cu vreo religie sau Biserica.
Ai observat cred, care au fost cele trei elemente care au produs reconectarea acelui om cu Dumnezeu. Ele au fost :
- recunoasterea lui Dumnezeu ca fiind Sursa Sa de viata si spiritualitate
- mijlocul de reconectare: rugaciunea
- Dorinta si intentia personala a omului de a se reconecta cu Dumnezeu, va fi onorata totdeauna de Dumnezeu. Reconectarea este in sine un act de religie, de refacere a legaturii personale cu Dumnezeu.
De curand mi-a ajuns in mana o carte, scrisa de o autoare musulmana si nu crestina. Numele ei este Eiman AlZaabi si traieste in Kuweit. Titlul cartii ei este „Afland indurare- Zilnic comfort pentru vremuri de nesiguranta”. Foarte sensibila, profunda, discreta, ea rareori foloseste in cartea ei numele lui Dumnezeu, ci numele Divinitate, ca fiind o putere calauzitoare. Vorbind strict despre spiritualitate si nu despre Biserica sau religii, ea spune urmatoarele, citez :
„Daca tu faci primul pas in calatoria ta spirituala, sau calatoresti de mult pe acest drum, aceasta va transforma relatia ta cu tine, cu Divinitatea, si cu lumea din jurul tau. Tu vei afla cea mai adanca nevoie a sufletului tau, si vei descoperi cum sa o satisfaci. Vei fi calauzit prin cele patru stadii ale calatoriei spirituale: aflarea Sursei, cunoasterea Sursei, alinierea cu Sursa, si predarea ta in mana Sursei. Tu vei stapani atunci placuta arta a cercetarii spirituale …si aceasta calatorie a sufletului te va conduce la ultima faza a implinirii si bucuriei tale: predarea.” (am incheiat citatul).
„Regele Vinurilor” din Oregon, a intins in ultimele clipe ale vietii sale, mana sa spre Dumnezu. Acesta avea sa fie primul lui pas intr-o calatorie spirituala spre … si cu Dumnezeu. Dar, regret, el nu a avut decat putin timp la dispozitie.
Vreau sa spun ca aceasta este calatoria care asteapta pe orice om nascut in aceasta lume: calatoria noastra spirituala spre Dumnezeu.
Da, cred ca ai inteles bine.
Dumnezeu deja cunoaste ce este in inima ta, cat si a mea.
Daca si tu esti dornic cu adevarat sa-L intalnesti pe Dunezeu, retrage-te intr-un loc linistit, si cere-I lui Dumnezeu in cuvintele tale proprii sa vina in viata ta. Spune-I Lui tot ce simti si tot ceea ce vroiai de mult sa-I spui, si inca nu ai indraznit sa-i spui. Marturiseste-I indoielile tale, nestiinta ta, si, tot ce te framanta. Dumnezeu te va invata cum sa te apropii de El, cu incredere si bucurie.
INCREDERE SI BUCURIE – acestea vor fi dovezile tale permanente inlauntrul tau, ca te-ai reconectat cu Dumnezeu, Sursa spiritualitaii tale.
Pe data viitoare !
