Prinde-mă de mână, Doamne!

Prinde-mă de mână, Doamne!
Cât de mult putem sta cu mâinile ridicate?
Întotdeauna privesc fascinat cum copilaşii, fie că merg, fie că stau, îşi ţin mânuţele în mâna mamei sau a tatălui, a unui frate sau surori mai mari. Nu ştiu cum vă simţiţi d-voastră, dar dacă ţin braţul ridicat, după câteva minute, începe să-mi amorţească. După alte câteva minute probabil că ar începe să mă doară, iar după mai mult timp, ar începe să cedeze, sa cadă singur, doar dacă nu voi folosi celălalt braţ sau altceva ca să-l sprijin.
Dar copiii pot să meargă sau să stea şi să-şi ţină părinţii de mână mult timp, fără să pară că ar obosi. Se ţin de aceşti „uriaşi” de lângă ei şi nu obosesc. Dimpotrivă, faptul că îi ţin de mână le dă un sentiment de siguranţă şi apropiere. O legătură specială se stabileşte de fiecare dată când copilul întinde mâna să se prindă de părintele său. Iar inima părintelui se revarsă prin braţ, pentru a-i dărui copilului căldura, iubirea şi îndrumarea de care are nevoie.
Când un copil îşi vâră mânuţa în mâna voastră, poate fi mânjită de îngheţată sau gem, şi poate are pe degetul mare, o bubuliţă sau un plasture, pe degetul mic. Însă lucrul cel mai important cu privire la această mânuţă este că, în acel moment, stă în mâna voastră, şi că voi, ca părinţi, aveţi ocazia şi privilegiul de a fi îndrumătorul principal al copilului vostru pentru a deveni un ucenic al Domnului.
Cred că la fel este situaţia noastră cu Dumnezeu. Indiferent cât de murdare ar fi mâinile noastre, Tatăl ţine cu plăcere mâna copilului Său. Atunci când noi ridicăm mâinile, El Şi le coboară şi ne prinde de ele. Lucrul acesta nu-l simţim mereu, iar uneori obosim să stăm cu ele ridicate şi renunţăm. Şi atunci avem nevoie să vină cineva la noi şi să ne ajute. Vă amintiţi istoria israeliţilor care luptau împotriva amaleciţilor? (Exod 17:8-13). Să citim împreună.
Aaron şi Hur au venit şi l-au ajutat pe Moise să-ţi ţină braţele ridicate, atunci când a obosit. Ridicarea braţelor nu era un gest magic pe care-l făcea ca să-l ajute pe Iosua. Ci era conexiunea sa cu Cel Atotputernic. Dumnezeu doreşte ca noi să ştim că ne putem câştiga bătăliile cu ajutorul Lui. Dar totodată doreşte să ştim că avem nevoie de ajutorul celorlalţi, de sprijin şi încurajare reciprocă. Credem în Dumnezeu, dar uneori avem nevoie şi de cineva în carne şi oase, cineva ca noi, ca să trecem prin greutăţile zilei.
Părinţii au posibilitatea de a-i învăţa pe copii, prin acţiuni simple, că şi ei pot întinde braţul şi apuca mâna lui Dumnezeu. Iată câteva dintre acestea.
Rugăciunea
Toţi am auzit sau citit aceste cuvinte din minunata carte Calea către Hristos:
Rugăciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui prieten. Aceasta nu pentru că este necesar să informăm pe Dumnezeu cu privire la persoana noastră, cine suntem noi, ci pentru ca noi să putem fi capabili să-L primim. Rugăciunea nu coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalţă pe noi la El. (pag. 93)
Atunci când ne rugăm cu copiii noştri, ne putem modela dialogul cu Dumnezeu pentru ei. Limbajul pe care îl folosim, respectul pe care îl vădim, cuvintele simple cu care ne exprimăm le pot descoperi cât multe cărţi laolaltă. Uneori copiii sunt mult mai buni la rugăciune decât noi înşine.
Cândva am citit povestea unui pastor al cărui pisoi se urcase într-un copac şi nu mai putea să coboare. Copacul nu era suficient de mare ca să se caţere în el, aşa că pastorul s-a gândit să lege o sfoară de copac şi de bara maşinii şi să încerce să aplece copacul suficient pentru a ajunge la pisoi. Însă a tras prea mult, căci sfoara s-a rupt. Copacul a reculat şi pisoiul a zburat departe. Pastorul se simţea îngrozitor şi a pornit să întrebe prin vecini dacă nu i-au văzut pisoiul, dar fără nici un rezultat. Atunci s-a rugat: „Doamne, aşez acest pisoi în grija Ta.” Apoi a plecat la treburile sale.
După câteva zile, era la supermarket, unde s-a întâlnit cu o doamnă din biserica sa. În căruciorul ei a văzut mâncare pentru pisici. Acum, toată lumea ştia că femeia aceasta nu iubea deloc pisicile, aşa că a întrebat-o ce face cu mâncarea.
    „N-o să vă vină să credeţi, dar de când era mică, fiica mea m-a implorat să-i iau pisică şi mereu am refuzat-o. În cele din urmă, i-am zis că dacă Domnul îi trimite o pisică, va putea s-o ţină. Atunci ea s-a dus în curte, a îngenuncheat şi L-a rugat pe Dumnezeu să-i dea o pisică. Pastore, n-o să credeţi, dar am văzut cu ochii mei! Deodată, un pisoi a apărut zburând prin văzduh şi a aterizat drept în faţa ei! Se înţelege că pisoiul a rămas la noi, că doar a venit de la Dumnezeu…” (autor necunoscut)
Avem marea posibilitate de a le face cunoştinţă copiilor noştri cu Prietenul nostru, Isus. Avem privilegiul de a fi cei care să le arate cum să vorbească cu Dumnezeu, Tatăl nostru, şi să se încreadă în El.
Părinţi, lăsaţi braţul jos şi prindeţi-vă copiii de mână şi împreună, ridicaţi-vă mâinile în rugăciune către El!
Studiu biblic
Specialiştii în medicină ne spun că o comunicare bună, sănătoasă conţine două ingrediente: vorbire şi ascultare. Şi încă ceva: vorbirea trebuie să fie asertivă, adică, să exprime clar ceea ce gândeşte, simte şi doreşte cel care vorbeşte, iar ascultarea trebuie să fie activă, adică, să acorde atenţie celor spuse de celălalt şi să reflecteze la ceea ce a auzit.
Dacă o comunicare bună între oameni conţine cele două ingrediente, ce va conţine comunicarea cu Dumnezeu? O rugăciune asertivă este pur şi simplu modul nostru de a vorbi cu Dumnezeu despre gândurile, simţămintele şi dorinţele noastre, despre durerile şi bucuriile noastre.
Problema este că numai câţiva oameni au fost privilegiaţi să audă glasul lui Dumnezeu: Adam şi Eva, Moise, Ilie, ucenicii lui Isus, Pavel. Atunci cum am putea noi să avem o bună comunicare cu Dumnezeu? În mod cert putem să vorbim cu El, dar cum ne răspunde El? Din nou, Ellen White ne ajută cu răspunsul: „Dumnezeu ne vorbeşte prin natură şi revelaţie, prin providenţa Sa şi prin influenţa Duhului Său Sfânt.” (pag. 93).
Atunci când ne înălţăm braţele către El, în rugăciune, El se apleacă spre noi prin natură şi prin Biblie. Nu e de mirare că diavolul doreşte să distorsioneze mesajul pe care-l primim prin acestea două. Ar vrea să credem că natura este Dumnezeu (panteism) sau că Dumnezeu a creat lumea, a pus-o în mişcare, iar apoi S-a retras (deism), sau că nu a creat lumea ci aceasta a apărut din întâmplare şi a evoluat în timp (evoluţionism). La fel, încearcă să distorsioneze şi mesajul lui Dumnezeu din Cuvântul Său, insinuându-le oamenilor că Biblia nu este vrednică de încredere, sau că e plină de mituri şi contradicţii, sau că nimeni nu poate înţelege mesajele pe care le conţine.
Ca părinţi, avem privilegiul de a le arăta copiilor noştri că Dumnezeu cu adevărat comunică cu noi prin Biblie, dar nu putem face aceasta dacă noi înşine nu citim, nu ascultăm şi nu facem ce ne spune (Apocalipsa 1:3). Copiii sunt ca nişte bureţi: absorb lucrurile cu care îi saturăm.
Ascultaţi istoria Bibliei spusă de un copil:
La început, care a avut loc aproape de start, nu era nimic decât Dumnezeu, întuneric şi nişte vapori. Dumnezeu a spus: „Daţi-Mi lumină!” Şi cineva I-a dat. apoi Dumnezeu a făcut lumea.
L-a despicat pe Adam şi a făcut-o pe Eva. Adam şi Eva erau dezbrăcaţi, dar nu le era ruşine, căci nu se inventaseră încă oglinzile.
Adam şi Eva au fost neascultători faţă de Dumnezeu şi au mâncat un măr stricat, aşa că au fost expediaţi din Grădina Edenului. Nu sunt sigur cu ce au fost expediaţi, căci nu aveau servicii de curierat.
Adam şi Eva au avut un fiu, Cain, care îşi ura fratele atât timp cât se chema Abel. În scurt timp au murit toţi oamenii, cu excepţia lui Metusaleh, care a trăit până pe la un milion de ani sau cam aşa ceva.
Unul dintre următorii oameni importanţi a fost Noe, care era un tip de treabă, dar unul dintre copiii lui era cam Ham. Noe a construit o barcă uriaşă în care şi-a urcat familia şi câteva animale. I-a rugat şi pe alţi oameni să se urce în barcă, dar ei au zis că preferă să asculte prognoza meteo.
După Noe a venit Avraam, Isaac şi Iacob. Iacob era mai renumit decât fratele lui, Esau, pentru că Esau i-a vândut semnul său de naştere în schimbul unei fripturi la tavă.
Un alt tip important din Biblie este Moise, al cărui nume adevărat era Charlton Heston. Moise a condus Luminile Israelului afară din Egipt şi departe de faraonul cel rău, după ce Dumnezeu a trimis zece plăgi asupra poporului lui Faraon.
Dumnezeu hrănea Luminile Israelului în fiecare zi cu manicotti. Apoi le-a dat Poruncile Top 10, între care şi: să nu minţi, să nu păcăleşti, să nu fumezi, să nu dansezi, să nu pofteşti lucrurile aproapelui tău.
A, da, mi-am mai amintit una: să faci pe plac părinţilor tăi.
Unul dintre ajutoarele cele mai bune ale lui Moise era Iosua, care a fost primul tip din Biblie care a folosit spioni. Iosua a luptat în bătălia de la Geritol şi gardul s-a prăbuşit peste oraş.
După Iosua a venit David. David a ajuns rege după ce a ucis un uriaş cu o praştie. A avut un fiu pe nume Solomon, care a avut cam 300 de neveste şi 500 de porcupine. Tata spune că a fost foarte înţelept, dar mie asta nu mi se pare ceva înţelept.
După Solomon au fost un grup de profeţi din liga majoră. Unul dintre aceştia fost Iona, care a fost înghiţit de o balenă, care apoi l-a râgâit pe ţărm. Au mai fost şi nişte profeţi din liga mică, dar cu care cred că nu trebuie să ne batem capul. După Vechiul Testament a venit Noul Testament. Isus este starul din cel nou. El s-a născut în Betleem, într-un grajd. (Aş vrea să mă fi născut şi eu într-un grajd, pentru că mama mereu îmi zice: ‚Închide uşa! Că doar nu te-ai născut în grajd!’ Atunci aş putea să-i răspund că de fapt, da.)
În timpul vieţii Lui, Isus a avut multe discuţii cu păcătoşi ca fariseii şi democraţii.
Isus a avut şi doisprezece oposumi. Cel mai rău era Iuda Asparagus. Iuda era aşa de rău că au numit o legumă după el.
Isus a fost un om mare. A vindecat mulţi leoparzi şi chiar a predicat la nişte germani pe munte. Dar democraţii şi ceilalţi L-au dat în judecată, înaintea lui Ponţiu Pilot. Pilot nu I-a luat apărarea lui Isus. În schimb, s-a spălat pe mâini.
Isus a murit pentru păcatele noastre, apoi a revenit la viaţă. S-a urcat la cer dar va veni din nou la sfârşitul aluminiului. Întoarcerea sa este prezisă în cartea Revoluţiei.
Versiunea aceasta ne face să zâmbim şi sunt sigur că şi îngerii zâmbesc la inocenţa şi credinţa copilaşilor. Părinţi, asiguraţi-vă că instituiţi cu fermitate altarul familial în căminul vostru. Zilnic să vă închinaţi împreună cu copiii voştri. Astfel veţi institui un model pe care îl vor păstra pe toată durata vieţii lor.
Părinţi, coborâţi braţul şi prindeţi mâna copilului vostru şi împreună ridicaţi-vă mâinile către El, în studiu biblic.
Vorbeşte şi umblă cu credinţă
Un studiu realizat de o confesiune importantă (Feudenberg & Lawrence, 1998, pag. 17) şi confirmat de studiile Valuegenesis, realizat în rândul tinerilor adventişti, arată că patru practici familiale îi ajută în mod deosebit pe tineri să crească în credinţă (atât în copilărie, cât şi în adolescenţă): (1) vorbirea despre credinţă cu mama lor; (2) vorbirea despre credinţă cu tatăl lor; (3) momentele devoţionale sau rugăciunea în familie; şi (4) proiectele de familie pentru ajutorarea altor oameni (Gillespie, V.B., Donahue, M.J., Boyatt, E., & Gane, B., 2004, pag. 255-273).
Concluzia studiului este clară în privinţa celor patru activităţi. Reclamele la televizor îi încurajează pe părinţi să le vorbească copiilor despre droguri şi alcool. Altele le recomandă părinţilor să le vorbească copiilor despre serviciul militar. Părinţii sunt încurajaţi să vorbească cu copiii lor despre sex. Atunci de ce să nu le vorbească despre subiectul cel mai important din vieţile lor – mântuirea lor?
La aceasta s-a referit Moise atunci când le-a dat aceste instrucţiuni israeliţilor:
Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. (Deut. 6:6-7, italicele adăugate).
Cred că sunt sute de copii care spun astăzi: „Oh, dacă ar fi cineva care să mă conducă la Hristos!” Un pastor le vorbea părinţilor despre cât de important este să-şi ia copiii de mână şi să-i conducă la Hristos. În timp ce vorbea, o fetiţă, de doar 3 sau 4 ani, a sărit din poala mamei ei şi întinzând mânuţa, i-a spus: „Mămico, te rog, vrei să mă conduci la Isus?” Această fetiţă vroia ca mama ei s-o ducă la Isus chiar atunci.
Cred că mulţi copii ar spune aceleaşi cuvinte: „Vrei să mă conduci la Isus, te rog?” Dragi părinţi, întindeţi braţul, prindeţi-vă copilul de mână şi, împreună, ridicaţi-vă mâinile către El, în timp ce vorbiţi despre credinţă şi o trăiţi. Mergeţi mână de mână către Isus!
Materiale suplimentare/opţionale care pot fi încorporate
Biblia
Genesa 14:22 – Avraam
Psalmi 16:8, 11 – Darul curajului
Psalmi 18:11 – Darul plăcerii
Psalmi 18:35 – Darul mântuirii
Psalmi 31:5 – Darul mântuirii „în mâinile Tale îmi încredinţez duhul” (Psalmi 44:2,3)
Psalmi 32:4 – Darul pocăinţei (Psalmi 38:2)
Psalmi 37:24 – Domnul ne apucă de mână
Matei 14:30-31 – Petru (care se scufunda) – ajutor în strâmtorare
Spiritul profeţiei
În treburile voastre, în tovărăşiile din timpul liber, în alianţele pe viaţă, în toate asocierile pe care le formaţi, să intraţi cu rugăciune fierbinte şi umilă. În felul acesta veţi arăta că onoraţi pe Dumnezeu şi Dumnezeu vă va onora pe voi. Rugaţi-vă atunci când sunteţi cu inima moale. Când deznădăjduiţi, închideţi-vă strâns buzele faţă de oameni; nu întunecaţi cărarea altora, ci spuneţi totul lui Isus. Ridicaţi mâinile după ajutor. În slăbiciunea voastră stă putere infinită. Cereţi umilitate, înţelepciune, mărirea credinţei, ca să vedeţi lumină în lumina lui Dumnezeu şi să vă bucuraţi în iubirea Lui. (Ellen White, 1964a, pag. 48)
Crucea vorbeşte viaţă, iar nu moarte, sufletului care crede în Isus. Primiţi razele preţioase, dătătoare de viaţă care radiază de la crucea de pe Golgota. Întindeţi mâinile pentru a primi binecuvântarea, credeţi ca să fiţi binecuvântaţi… (Ellen White, 1967, pag. 52)
Dacă te apuci serios de lucrare şi, fără să aduci vreo scuză pentru păcat, îl condamni şi îţi ridici mâna pentru a primi har divin şi judecată limpede, poţi birui acele nedesăvârşiri din caracterul tău care te descalifică pentru lucrarea în cauza lui Dumnezeu. N-ai avansat şi nu te-ai perfecţionat timp de mulţi ani. Eşti mai departe astăzi de standardul perfecţiunii creştine, de calităţile care ar trebui să fie prezente la lucrătorul evanghelic, decât ai fost la câteva luni după ce ai primit adevărul. (Mărturii pentru biserică, vol. 3, pag. 465)
Întindeţi-vă şi apucaţi mâna Lui, pentru ca atingerea să vă poată electriza şi încărca cu plăcutele calităţi ale inegalabilului Său caracter. Vă puteţi deschide inima pentru iubirea Lui şi lăsa ca puterea Lui să vă schimbe şi harul Său să fie tăria voastră. Atunci veţi avea o influenţă puternică spre bine. Tăria voastră morală va corespunde celui mai amănunţit test al caracterului. Integritatea voastră va fi curată şi sfinţită. Atunci lumina voastră va răsări ca zorile. (Mărturii pentru biserică, vol. 4, pag. 63)
Ridicaţi-vă braţele tot mai sus şi prindeţi-vă de funiile credinţei. Umblaţi şi lucraţi în iubire pentru Dumnezeu şi pentru cei apăsaţi, şi Domnul va fi ajutorul vostru. (White, 1964b, p. 328)
Ne putem înălţa braţele în rugăciune până la Isus Hristos, Avocatul nostru în Curţile cereşti. Avem nevoie de un Prieten în sala de judecată. Am păcătuit, am fost neascultători, am fost călcători de lege, şi este de cea mai mare importanţă pentru noi să avem un prieten în sala de judecată care să pledeze în favoarea noastră înaintea Tatălui. El spune: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la mine pe toţi oamenii.” Ei bine, vor fi oare toţi atraşi? Hristos îi cheamă, dar ei vor răspunde? Vor veni la El? Invitaţia din Apocalipsa 22:17 sună astfel: „Şi Duhul şi Mireasa zic: Vino. Şi cine aude, să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.” (White, 1979, p. 223)
Noi nu cerem îndeajuns lucrurile bune promise de Dumnezeu. Dacă ne-am întinde braţele mai sus şi am aştepta mai mult, cererile noastre ar vădi influenţa înviorătoare care se revarsă asupra sufletelor care cer cu credinţa deplină că sunt ascultate şi li se răspunde. Domnul nu este proslăvit de cererile modeste care dovedesc că nu se aşteaptă nimic. El doreşte ca toţi cei ce cred să se apropie de tronul harului cu încredere şi înflăcărare.” (White, 1901, p.2 (488); 1995, p. 284)
Bibliografie:
Freudenberg, B. and Lawrence, R. (1998). The family friendly church. Loveland, CO: Group Publishing.
Gillespie, V. B., Donahue, M. J., Boyatt, E. and Gane, B. (2004). Valuegenesis – ten years later: A study of two generations. Riverside, CA: Hancock Center Publication.
White, E. G. (1901, August) Ask, and it shall be given you. Signs of the Times, 26 (32) p. 2 (498).
White, E. G. (1964a). Help in daily living.Mountain View, CA: Pacific Press Publishing Association.
White, E. G. (1967). In heavenly places. Washington, D. C.: Review and Herald Publishing Association.
White, E. G. (1982). Steps to Christ. Nampa, ID: Pacific Press Publishing Association.
White, E. G. (1948a). Testimonies for the church, vol. 3. Mountain View, CA: Pacific Press Publishing Association.
White, E. G. (1948b). Testimonies for the church, vol. 4. Mountain View, CA: Pacific Press Publishing Association.
White, E. G. (1964b). That I may know Him. Washington, D. C.: Review and Herald Publishing Association.
White, E. G. (1979) This day with God.Washington, D. C.: Review and Herald Publishing Association.
White, E. G. (1995). Ye shall receive power.Hagerstown, MD: Review and Herald Publishing Association.
(Claudio Consuegra, DMin (c) şi Pamela Consuegra, PhD (c), sunt directorii Departamentului Familie,
Diviziunea Nord-americană)
Sursa: http://resursepredici.blogspot.ro