Probarea calauzirii lui DumnezeuIntroducere
Călăuzirea lui Dumnezeu ne stă la dispoziţie în cartea Sa, Biblia. Putem verifica modul în care înţelegem Scriptura prin Duhul Sfânt – „Călăuza credincioasă” – care este prezent ca să ne dea învăţătură. Prin rugăciune ne putem forma un duh supus faţă de călăuzirea divină. Însă, chiar şi după ce vom fi făcut toate aceste lucruri, este posibil să ne lipsească în continuare încrederea şi claritatea în împlinirea voii lui Dumnezeu. O parte din confuzia noastră poate fi cauzată de interpretările diferite aduse adevărului sau de principiile neverificate. Cum vom birui confuzia ca să răspundem călăuzirii lui Dumnezeu printr-o supunere clară faţă de voia Sa?
Vom umbla în lumina pe care o avem
Citiţi Efes. 5:8. Trebuie să ne formăm o minte ageră şi cercetătoare în Hristos. Ştim că nu avem toate răspunsurile, însă rămânem credincioşi Celui care le are.
Umblaţi în lumina pe care o aveţi. Cine vrea să devină alergător de cursă lungă, începe prin a alerga pe distanţe scurte. Cine vrea să vorbească fluent o limbă străină, mai întâi învaţă câteva cuvinte.
A umbla în lumină nu înseamnă că întotdeauna vom merge cu pas stabil. Ci, asemenea unui bebeluş care învaţă să meargă, nu trebuie să ne oprim nici după ce am căzut. Chiar dacă la început vom păşi mai poticnit, cu puţin antrenament vom învăţa să mergem.
Vom testa pentru a vedea ce anume este acceptabil înaintea lui Dumnezeu
La şcoală, testele fac parte din procesul de evaluare. Subiectele care nu pot fi înţelese, pot fi lămurite. Comportamentul nostru este testat pentru a se vedea dacă este acceptabil înaintea Domnului.
Unde se întâmplă aceasta? Chiar în lumea plină de întuneric. Afară, în lume, trebuie să ne bizuim pe instrumentele de testare ce ne stau la dispoziţie, începând cu Biblia şi călăuzirea Duhului Sfânt. Citiţi Filipeni 2:13. În afară de Cuvânt şi Duhul Sfânt, găsim cel puţin alte patru instrumente de testare.
A. Conştiinţa persoanei testate. Acest computer lăuntric stochează informaţiile primite cu privire la ce este bine şi ce este rău. Atunci când luăm o hotărâre, conştiinţa noastră ori ne susţine ori ne avertizează împotriva atitudinii sau acţiunii pe care urmează să o adoptăm. Deşi conştiinţa care a fost expusă întunericului nu mai este 100% vrednică de încredere (vezi Tit 1.15), totuşi, după ce am aflat adevărul, conştiinţa va da mărturie pentru Duhul Sfânt (Rom. 9:1).
B. Sfatul celorlalţi creştini. Credincioşii sunt îndemnaţi să se înveţe şi să se mustre unii pe alţii (Col. 3:16). Nici un credincios nu trebuie să ajungă autoritatea cea mai înaltă în ceea ce priveşte adevărul, însă credincioşii cu mai multă experienţă, care vădesc în vieţile lor ascultare de Cuvânt, se cade să fie consultaţi în problemele derutante.
C. Judecata sănătoasă. Tit 2:12 ne spune că trebuie „să trăim cu cumpătare”, adică cu bun simţ, cu judecată sănătoasă. Însă judecata sănătoasă nu trebuie socotită niciodată ca fiind atotsuficientă. Dumnezeu ne conduce de multe ori în moduri care nu se încadrează în schema de judecată sănătoasă. Trebuie să ne folosim mintea ca să evaluăm fiecare situaţie în parte.
D. Circumstanţe. Uneori, situaţia sau circumstanţele în care se găseşte cineva pot influenţa o hotărâre. De exemplu, să ne imaginăm că având în vedere modul în care cineva relaţionează cu copiii, persoana în cauză socoteşte că ar trebui să se facă dascăl. Însă nu are pregătirea pedagogică necesară. Persoana aceasta are 2 alternative: să meargă la şcoală şi să obţină diploma necesară ori să uite de decizia vocaţională.
Circumstanţele i-au influenţat decizia, însă doar circumstanţele nu sunt niciodată suficiente ca instrument de testare. Aceste patru instrumente, împreună cu inspiraţia din Cuvântul lui Dumnezeu, pot verifica şi clarifica călăuzirea lui Dumnezeu.
Vom dezaproba lucrările neroditoare ale întunericului
Dezaprobarea înseamnă mustrarea care conduce la convingerea de vinovăţie sau mărturisire. Putem face aceasta prin cuvinte sau, şi mai semnificativ, prin purtarea noastră. Călăuzirea lui Dumnezeu este oferită pentru a ne arăta cum să trăim şi să influenţăm oamenii într-o lume rea.
John Bunyan spunea că predicatorul „îşi are spatele la lume, faţa către cer şi Biblia în mână.” Poate şi mai exact ar fi să spunem că predicatorul îşi are Biblia în minte, ochii la Isus şi trupul în lume. Dacă vom trăi în acest fel, vom demonstra adevărul şi vom putea chema şi pe alţii la adevăr.
Concluzie
Dumnezeu este refugiul nostru şi biserica slujeşte de refugiu împotriva furtunilor. Însă călăuzirea lui Dumnezeu trebuie pusă la încercare în lume; aici se întâlnesc întunericul şi lumina. Chiar dacă ne înspăimântă gândul confruntării, tot ceea ce ne asigură Dumnezeu este mai mult decât suficient atunci când umblăm în lumina pe care o avem şi dezaprobăm lucrările neroditoare ale întunericului prin cuvintele şi faptele noastre.
Sursa: http://resursepredici.blogspot.com
