Providenţa în veci de veci
Bine se gândeau primii creştini atunci când au numit locul de veci: coimeterion. De la acest cuvânt vine ţintirimul sau cimitirul nostru, dar el însemna la origine: camera de dormit. Pentru apostolul Pavel şi fraţii din Tesalonic, morţii se numeau: „cei care au adormit”. Ei credeau că dragii noştri se vor trezi atunci când însuşi Domnul se va pogorâ din cer cu trâmbiţa lui Dumnezeu. Trâmbiţa va suna şi morţii vor învia şi cei credincioşi care vor fi rămas până la venirea Lui vor fi schimbaţi ca să întâmpine şi să însoţească pe Domnul în văzduh.
Speranţa creştina se bazează pe făgăduinţa învierii şi se împlineşte la aşezarea din nou a lucrurilor. Atunci Dumnezeu va şterge orice lacrimă şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici bocet nici strigăt neputincios după ajutor şi nici oftat din adâncul plin de durere al sufletului copleşit de întristare.
Regretatul poet Ioan Alexandru obişnuia sa numească realitatea viitoare slăvită: „pământ transfigurat”. Pentru el, lumea viitoare va fi nouă, proaspătă, sublimă şi veşnică. În concepţia lui Ioan Alexandru schimbarea la faţă a lucrurilor este mai mult decât o modificare aparentă; este o transformare profundă şi fericită. Cum or fi sunat aceste lucruri minunate în inima sa mare de poet şi om al credinţei când se stingea din viată în neputinţă şi durere, acum câţiva ani.
Ca poet vizionar al fericirii viitoare el a reprodus impresii despre lucrurile de sus, dar ca om supus naturii pieritoare a fost marcat de neputinţa şi ruina prezentă. La capătul drumului din această lume, şi-a adunat prietenii la căpătâi pentru a le transmite speranţa şi aşteptările privind viaţa veacului ce va să vină.
Partea cea mai frumoasă a călăuzirii şi ocrotirii providenţiale nu a fost atinsă încă de nimeni în cursul acestei vieţi. Ceea ce este mai bun a fost păstrat pentru veşnicie. Mântuiţii vor avea în veşnicie mai mult de cât şi-au putut dori sau imagina. Viaţa lor va fi îndestulată de lucruri care nu au trecut încă nimănui prin minte.
Un număr extrem de mic de oameni au reuşit doar să întrezărească, măreţia lucrurilor de dincolo. Ei le-au văzut doar de departe, iar când au vrut să povestească, au constat că le lipsesc cuvintele în care să poată spune ce au văzut, aşa că noi avem foarte puţine informaţii despre lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru noi.
Scriptura rămâne aproape singurul izvor de inspiraţie în ceea ce priveşte desăvârşirea lumii de apoi. Proorocii Isaia şi Ezechiel în Vechiul Testament şi Apostolul Ioan în Noul Testament, sunt cei care fac referiri la această fericită nădejde. Lor li se adaugă şi Apostolul Pavel cu nişte referinţe sumare.
Din pasajele amintite mai sus reiese că împărăţia slavei va fi loc de odihnă pentru sufletele celor credincioşi. Dumnezeu va împlini în mod desăvârşit orice nevoie a copiilor Săi răscumpăraţi. Pământul cel nou nu va mai avea nici un fel de lucru prin care viaţa sau bunăstarea să fie ameninţate. Răspunsul direct şi simplu al celor mântuiţi va fi bucuria veşnică şi lauda spontană şi mereu proaspătă pentru Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, în veci de veci.
Ion Buciuman
