Pseudoepigrafele

Pseudoepigrafele
Cuvantul „pseudoepigrafe” inseamna literar scrieri „fals intitulate”. El este aplicat de carturari la o grupa de literatura religioasa atribuita in mod fals la persoane vestite din trecut, care a aparut in acelasi timp cu apocrifele si era in multe feluri asemanatoare cu ea, dar care nu este acceptata ca fiind canonica nici de catre iudei si nici de vreo parte oarecare a crestinilor. Romano-Catolicii clasifica lucrarile acestea drept apocrife. Urmeaza o scurta tratare a acestor carti.
A treia Macabei. – Cartea aceasta de numai sapte capitole este cuprinsa in unele manuscrise importante ale LXX. Deoarece este destul de clar folclor, este clasificata aici ca pseudoeprigrafica. Povestirea este un raport elaborat al victoriei lui Ptolemeu IV Philopator asupra lui Antioh cel Mare in Batalia de la Raphia (217 i.Hr.) si cu privire la excesele la care s-a dedat regele victorios. Cartea pare sa fi fost scrisa pentru a arata eliberarea miraculoasa a natiunii evreiesti in vremuri de lacomie personala si de intriga internationala.
  A patra Macabei. – Ca si 3 Macabei, cartea aceasta este, de asemenea, cuprinsa in unele manuscrise LXX, dar nu este acceptata de Romano-Catolici. Ea este o predica pentru iudei cu privire la suprematia ratiunii inspirate asupra pasiunii. Conform cu aceasta lucrare, pasiunile sunt sadite de Dumnezeu si nu trebuie sa fie alungate, ci controlate. Neprihanirea, dreptatea, curajul si cumpatarea sunt realizate cel mai bine de aceia care sunt educati de Tora.
Jubilee. – Lucrarea aceasta a fost scrisa in limba ebraica aparent de un Fariseu sau de un Esenian, probabil in cursul ultimei jumatati a secolului al II-lea i.Hr., desi au fost sugerate date si mai timpurii si mai tarzii ca aceasta. Ea este un comentariu extins la Geneza si Exodd, scris din punct de vedere legalist. De un deosebit interes este invatatura cu privire la imparatia mesianica viitoare, care este privita ca o dezvoltare treptata pana cand atat omul, cat si natura vor ajunge la perfectiune, fericire si pace. Oamenii aveau sa traiasca o mie de ani, iar cand aveau sa moara, duhurile lor aveau sa intre intr-o stare de fericire vesnica. Un fragment din lucrarea aceasta a fost gasit printre sulurile de la Marea Moarta din Pestera I Qumran.
Intaia Enoh (Enoh etiopian). – Aceasta este o compilatie a lucrarilor a mai multor autori, care erau Farisei si a fost scrisa parte in ebraica si parte in aramaica. Este cunoscuta azi ca „etiopiana” deoarece a fost pastrata numai intr-o versiune etiopiana.
De un deosebit interes sunt invataturile ei cu privire la imparatia viitoare si la viata viitoare. Pare sa declare cu privire la carmuitorul transcendental al acelei imparatii ca El a fost ascuns cu Dumnezeu inca inainte de crearea lumii (cap. 46;1.2; 48,6; 62,7). Mai multe titluri aparent date lui sunt aplicate in Noul Testament la Isus. Astfel este numit „Unsul [sau Mesia] Lui [al lui Dumnezeu]” (cap. 52,4); „Cel neprihanit [sau drept]” (cap. 38,2; cf. Fapte 3,14); „Alesul” (Enoh 40,5; 45,3.4; cf. Luc 23,35); si „Fiul omului” (Enoh 46,3.4; 62,5).
Diferitele parti din 1 Enoh scrise aparent de diferiti autori, prezinta existenta a diferite vederi printre iudeii secolului 1 i.Hr., cu privire la imparatia mesianica; cap. 1-36 invata ca ea va fi vesnica pe pamant dupa judecata finala; cap. 37-71, ca va fi vesnica pe pamant si in cer si va fi precedata de judecata de pe urma, si cap. 91-104 sustin ca imparatia mesianica urmeaza sa fie temporara pe pamant si va fi urmata de judecata finala.
De asemenea se da un loc insemnat lui Azazel, care este identificat cu cineva care „a invatat toata nelegiuirea pe pamant si a dat la iveala taine vesnice care erau (pastrate) in cer, pe care oamenii se straduiau sa le afle” (cap. 9,6; R. H. Charles, The Apocrypha and Pseudoepigrapha of the Old Testament, vol. 2, p.193). Judecata finala a lui Azazel e declarata in cuvintele: „Domnul a spus lui Rafael: „Leaga pe Azazel de mana si picior si arunca-l in intunerec; si fa o deschizatura in pustiul care e in Dudael si arunca-l acolo… Si in ziua judecatii celei mari va fi aruncat in foc… Pamantul intreg a fost stricat prin lucrarile invatate de Azazel: in seama lui pune tot pacatul” (cap. 10,4-8; Charles, op. cit., vol. 2, p. 193,194). Desi identificarea aceasta a lui Azazel cu Satana nu poate fi luata ca dovedita pe temeiul autoritatii Cartii lui Enoh, aparitia aici e o dovada despre ceea ce intelegeau iudeii cu privire la persoana lui Azazel in secolul 1 i.Hr.
1 Enoh indica fermentul gandirii escatologice avand loc de frunte in anume zone ale iudaismului chiar inainte si in timpul perioadei Noului Testament. Profetia lui Enoh relatata in Iuda este de aproape redata in 1 Enoh 1,9. Autorii difera asupra datelor atribuite diferitelor sectiuni ale cartii acesteia, dar in general s-a cazut de acord ca intreaga carte era in circulatie cel putin la mijlocul secolului 1 i.Hr.
A doua Enoh (Enoh slavon). – Lucrarea acesta exista numai intr-o versiune slavona. Prezinta oarecare puncte de asemanare cu 1 Enoh (etiopian) si poate ca pastreaza oarecare elemente de gandire mesianica iudaica veche. De asemenea, are multe asemanari cu literatura crestina timpurie, care s-ar putea datora fie citatelor in parinti bisericesti din 2 Enoh sau elementelor din Enoh luate de la ei, depinzand de data cand a fost compusa aceasta lucrare. O grupa de carturari atribuie 2 Enoh secolului I d.Hr., in timp ce un altul il dateaza nu mai curand de al saptelea.
  A doua Baruc. – Cartea aceasta este o compilare de mai multe lucrari. Ea declara ca omul este capabil sa implineasca Legea si ca dreptii sunt mantuiti prin faptele lor. Ea invata ca imparatia mesianica urmeaza sa fie asezata in curand si ca atunci Israel va fi o imparatie mondiala cu Ierusalimul drept capitala ei. Cartea aceasta a fost scrisa probabil in cursul secolului I sau al II-lea d.Hr. Exista in intregime numai in versiune siriaca.
  A treia Baruc. – Cartea aceasta sustine o credinta in sapte ceruri si in trei categorii de ingeri care mijlocesc pentru trei categorii de oameni. Autorul ei crede ca pomul oprit era vita de vie si ca neascultarea lui Adam se datora lui Satana, care era gelos pe Hristos. Cartea aceasta pare sa arate influenta crestina si probabil a fost scrisa nu mai devreme de secolul al II-lea d.Hr.
  A patra Ezra. – Aici autorul sustine o vedere escatologica a lui Dumnezeu prezentand credintele fundamentale ale iudaismului. Dumnezeu este unul si unic; El nu are persoane care sa mijloceasca; numai El este judecatorul final. Israel este un neam ales si Legea este un dar special facut lor dupa lepadarea ei de catre alte lumi. Intrucat iubirea lui Dumnezeu fata de Israel intrece iubirea Lui fata de oricare alt popor, ei sunt adevaratii lui reprezentanti pentru neamul omenesc. Cartea aceasta contine si o istorisire fabuloasa (cap. 14,19-48) cu privire la timpul si modul in care fusese arsa Legea de catre Nebucadnetar la distrugerea Ierusalimului, Ezra a dictat prin inspiratie un nou exemplar secretarilor sai. Se considera ca A patra Ezra a fost scrisa pe la sfarsitul secolului I d.Hr. Vezi p. 84.
Testamentele celor doisprezece patriarhi. – Lucrarea aceasta proclama mantuirea Neamurilor, care urmeaza sa fie mantuiti prin Israel. El vede pe Mesia ca descinzand din Levi, nu Iuda, si leaga tribul lui Dan cu Antihrist. Ea asteapta o inviere cand vor fi inviati atat cei drepti cat si cei nelegiuiti si impartiti in grupe diferite. S-a facut sugestia ca Testamentele au fost scrise de un Fariseu sau un Esenian in culmea prosperitatii Hasmoneene, cand Ioan Hircanul luase titlul de profet, preot si rege si era recunoscut de Farisei ca Mesia. Daca asa stau lucrurile, este in general recunoscut ca in forma ei prezenta lucrarea aceasta contine interpolari crestine. Interes recent a fost reinnoit fata de Testamente intrucat un fragment din una din partile lui, Testamentul lui Levi, a fost descoperit printre sulurile de la Marea Moarta in Pestera Qumran I. Au fost aratate asemanari intre Testamentul lui Levi, Comentariul lui Habacuc si Fragmentele Zasokite.
Oracolele sibiline. – Aceasta este o lucrare care cuprindea la inceput 15 carti si mai multe fragmente, continand oracole dezvoltate de autori iudei si probabil si crestini din secolul al II-lea i.Hr., pana in secolul al V-lea d.Hr.
Inaltarea lui Moise. – Lucrarea aceasta consta probabil la inceput din doua carti distincte, Testamentul lui Moise si Inaltarea. Autorul, un Fariseu, incerca sa atraga pe compatriotii sai inapoi la caile vechi de ascultare implicita de Tora. In chip patriotic, el astepta intoarcerea celor zece triburi si considera ca era datoria lui Israel de a tine Legea si de a se ruga lui Dumnezeu sa intervina in favoarea lor. Lucrarea pare sa fi fost scrisa in timpul secolului I d.Hr. Scriitorii crestini timpurii legau Iuda 9 cu cartea aceasta, dar cuvintele lui Iuda nu se gasesc in Inaltare in sectiunile existente astazi.
Scrisoarea lui Aristeas. – Scrisoarea aceasta pretinde ca ar fi fost scrisa de Aristeas, un slujbas de la curtea lui Ptolemeu II Philadephus (285-246 i.Hr.) catre fratele sau, Philocrates, si povesteste alcatuirea LXX-ei. Din cauza multelor anacronisme din ea, carturarii in general au considerat-o ca nefiind vrednica de incredere. Totusi, ea este o sursa valoroasa de informatie cu privire la vederile sustinute in timpurile antice cu privire la originea LXX-ei.
Cartea lui Adam si Eva. – Autorul lucrarii relateaza istoria lui Adam si Eva de la creatiune pana la excluderea lor din Gradina Eden, si priveste catre o distrugere a pamantului, mai intai prin apa si apoi prin foc.Autorul era probabil un iudeu din raspandire, scriind candva in cursul primelor patru secole ale erei crestine.
Martiriul lui Isaia. – Cartea aceasta declara ca regele Manase a condamnat pe profetul Isaia pentru sustinerea ca l-a vazut pe Dumnezeu (Isaia 6,1), cand conform cu Exod 33,20 nici un om nu putea sa vada pe Dumnezeu si sa traiasca.
Pirke Aboth (Proverbele parintilor) – Aceasta este o colectie de maxime etice si religioase pronuntate de catre conducatorii evrei in timpul perioadei de cateva secole pana aproape de inceputul erei crestine. Ei credeau ca dreptatea lui Dumnezeu era aratata in acelasi fel in care este aratata dreptatea de ctre o curte de judecata pamanteasca – o rasplata de pace si fericire pentru paritorii Legii si pedeapsa pentru calcatorii preceptelor ei. De fapt ei foloseau cuvantul Tora, „Lege” sau „instructiune” ca un termen pentru Dumnezeu. Aceasta lucrare este inclusa in Misna (vezi p. 99).
Psalmii lui Solomon. – Aceasta este o colectie de 18 psalmi descriind neprihanirea lui Israel in comparatie cu natiunile din jurul lor. sunt descrise doua categorii de iudei, dreptii, de care apartine autorul si nedreptii, care sunt profani sau oameni care vor sa placa oamenilor. Psalmii acestia au fost scrisi la origine in limba ebraica, probabil pe la mijlocul secolului I i.Hr.
Povestea lui Ahikar. – Aceasta este o nuvela plasata in timpul imparatului sirian Senacherib. Ahikar, vizirul lui Senacherib, este acuzat pe nedrept de catre nepotul sau Nadan si osandit la moarte. Deoarece Ahikar scapase candva pe calau de la moarte, el ucide un criminal in locul lui Ahikar si Ahikar se refugiaza in Egipt. Cand Senacherib afla ca el este in viata, trimite dupa el si la inapoierea lui Ahikar cere razbunare asupra lui Nadan, care este lasat sa moara de foame in inchisoare.
  Sursa: Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania