Raportul dintre religie şi teoria evoluţionistăTeoria evoluţionistă elaborată de Charles Darwin se axează pe trei idei forţă. Astfel se consideră că variaţiile care conduc la diferenţierea speciilor sunt întâmplătoare, apoi selecţia naturală se realizează prin lupta acerbă a indivizilor pentru supravieţuire şi în sfârşit procesul selecţiei datorită căruia numai organismele cele mai bine adaptate supravieţuiesc arată că „universul este în esenţă orb şi indiferent faţă de viaţă şi faţă de umanitate” (John Haught, Ştiinţă şi religie, pag. 70).
Accentuând aceste premise mulţi filosofi (Marx, Nietzsche, Freud) au considerat că Darwin ar fi unul dintre principalii reprezentanţă ai ateismului ştiinţific. Pentru alţi autori însă, Darwin nu ar fi ateu, ci un agnostic şovăielnic. El nu a renunţat niciodată… la moştenirea religioasă” (Ibidem, pag. 71). Dincolo de interpretările date concepţiei filosofice darwiniste, se pune problema compatibilităţii sau a incompatibilităţii dintre evoluţionism şi religie.
Pentru cei mai mulţi autori, cele două domenii se află angajate într-un conflict ireconciliabil pentru că dacă echivalăm evoluţia cu concepţia materialistă, atunci aceasta face inutilă existenţa unui creator. Pe de altă parte, adepţii teoriei contrastului arată că evoluţia şi religia sunt două puncte de vedere diferite, care nu pot fi alături, fiind incompatibile.
Contradicţiile provin din alăturarea neinspirată a celor două sfere de cunoaştere şi pot fi evitate respectând principiul neamestecului genurilor: Cum arată John Haught : „Prin urmare, pentru a evita acest tip de combinaţie şi conflictul care rezultă de aici, trebuie să deosebim în mod consecvent şi riguros, ştiinţa de toate sistemele de credinţă” (Ibidem, pag. 80).
Dar reprezintă această poziţie un mod de soluţionare a conflictului, sau nu? Încercând să se delimiteze de ideea conflictului, adepţii acestei teorii consideră că variaţiile produse de selecţia naturală sunt întâmplătoare doar datorită ignoranţei noastre, având în fond finalitatea lor.
Pe de altă parte, argumentele despre lupta şi suferinţa fiinţelor vii nu aduc nimic nou în raport cu problema răului de care liderii religioşi sunt conştienţi. Pe scurt, caracterul impersonal al procesului evolutiv ar fi doar produsul ignoranţei noastre.
Alţi gânditori, consideră că se poate realiza un contact între cele două domenii, arătând că întâmplarea nu este iluzorie, ci este rezultatul libertăţii pe care Dumnezeu a lăsat-o fiinţelor vii, sursa acestei libertăţi fiind iubirea divină: „Deoarece iubirea creatoare divină are aspectul de a „lăsa lucrurile să fie” – ceea ce nu implică în nici un fel retragere deistă, ci o intimitate modestă nu ne surprind deloc căile ciudate şi schimbătoare ale evoluţiei. (Idem, pag. 89).
Deşi Darwin a afirmat caracterul haotic al procesului evolutiv, totuşi procesul decurge de la simplu la complex, implicând astfel ordinea şi raţionalitatea. Atât religia, cât şi evoluţia, caută să aibă acces la fondul misterios al creaţiei şi adepţii teoriei conformismului caută să realizeze o teologie evoluţionistă sau o evoluţie teistă.
Împotriva acestei încercări se ridică însă autori religioşi cum ar fi Cuviosul ieromonah Serafim Rose, care arată că în oricare dintre variantele ei (fizică, spirituală, teistă), evoluţia nu poate fi pusă în acord cu misterul creaţiei, pentru că nu-l putem subordona pe Dumnezeu procesului evolutiv.
Cornel Dragos
Sursa: www.creationism.info.ro
