Raportul dintre stiinta si religie 03. Lucian Cristescu

Raportul dintre stiinta si religie

Lucian Cristescu

La capatul acestei alergari, ne vine usor sa intelegem raportul dintre religie si stiinta:

Stiinta se limiteaza doar la studiul naturii, cu faptele si legile ei stiintifice. in schimb, supranaturalul este dincolo de metoda empirica si de intelegerea stiintifica. Pentru stiinta, miracolele raman enigme vesnice, pentru ca ele nu se incadreaza in termenii cauzelor naturale.

E ca si cu un ceas, construit ca sa functioneze dupa anumite legi. in conditii de normalitate, ceasul va arata ora exacta. Daca ceasul nu mai functioneaza, legile mecanicii ii descopera ceasornicarului unde e buba. Dar pentru geamul spart, legile ceasului nu pot oferi nici o explicatie, intrucat aceasta se datoreaza unei alte cauze, exterioare si superioare ceasornicului, anume: Gigel care a izbit ceasul de perete.

in acelasi fel, masinaria naturii are legi exacte, pe care stiinta le poate recunoaste. Pe baza lor, stiinta poate prezice cursul normal al evenimentelor. Dar cand natura nu se manifesta conform cu normalitatea, stiintei ii lipsesc explicatiile, intrucat are de a face cu alte cauze decat cele intrinseci, proprii masinariei naturii.

Pentru o intelegere corecta, retine ca:

1- Legile stiintifice sunt doar explicatii descriptive ale modului in care de obicei se comporta natura. Ele insa nu constrang natura sa se comporte doar intr-un singur fel.

2- intre faptul stiintific si miracol nu exista in fond nici un antagonism. A spune ca, in cazul unui miracol, legile stiintifice au fost „incalcate”, este gresit. Faptul ca sistemele juridice moderne autorizeaza pe presedinte tarii sa gratieze un condamnat, nu anuleaza in nici un fel autoritatea si exercitiul legii juridice.

Miracolul nu ameninta stiinta, daca ea se multumeste sa fie ceea ce i-a fost dat sa fie: doar una din caile cunoasterii adevarului. Stiinta va fi deranjata de miracol doar atunci cand va crede despre sine ca ea e singura „nascatoare de adevar”.

3- intre stiinta si religie nu poate exista nici concurenta, si nici interferenta – la fel cum nu poate exista concurenta intre Rapidul de Constanta si Tramvaiul 2 care circula dincolo de zidul garii. Au trasee si destinatii diferite. Tot asa, stiinta se ocupa de sfera naturala, iar religia de cea supranaturala. Stiinta se ocupa de creatiune, iar religia de Creator.
Natura si Scriptura sunt amandoua revelatii ale lui Dumnezeu. De aceea nu pot sa se contrazica.

La data cand stiinta parea sa copleseasca ireversibil crestinismul, fizicianul si filosoful Pierre Duhem (1861-1916) scria: „Pretentiile stiintei sunt in mod inerent limitate, asa incat lasa loc altor adevaruri de natura metafizica si religioasa care, prin natura lor, sunt mai cuprinzatoare”.

intrucat stiinta nu se refera la intreaga realitate in care traim, ci doar la un anumit aspect al ei, si intrucat ca experienta noastra religioasa e tot atat de reala si de fundamentala ca si cea stiintifica, recunoasterea celor doua deopotriva nu poate aduce nici o dauna cunoasterii omului.

Acesta este si motivul pentru care, in 1981, Academia Nationala de Stiinte din SUA, cel mai autorizat for pentru probleme stiintifice, a publicat un Regulament, in care se afirma: „Religia si stiinta sunt domenii separate si reciproc exclusive ale gandirii umane. Prezentarea lor in acelasi context conduce la neintelegeri in ambele domenii.” (Citat in: Religion and Science, de Ian Barbour, capitolul 4, partea II.)

in fond, sunt prietene…

Ciudata afirmatie, mai cu seama stiind ca, de-a lungul vremii, fiecare a dorit sa fie calaul celeilalte. Istoria marturiseste insa ca stiinta n-ar fi aparut in veci daca n-ar fi existat mai intai religia. Iata ce ne spune filosofia stiintei:
Stiinta nu poate exista si opera decat pe baza unor presupuneri (mai dinainte acceptate) privind lumea naturala. Anume, ca lumea trebuie sa fie:

a.- Rationala – altfel ratiunea noastra n-ar putea fi un instrument de incredere in descoperirea lumii;

b.- Inteligibila – altfel mintea noastra n-ar putea-o sesiza;

c.- Ordonata – altfel informatia din natura n-ar putea fi sistematizata, facand stiinta imposibila; si

d.- Uniforma – guvernata de legi consecvente, fara de care n-ar putea avea loc experimentul stiintific repetabil si masurabil.

Aceste 4 presupuneri nu puteau fi imaginate decat de mintea unui om religios care crede intr-o Inteligenta creatoare. intemeietorii stiintei moderne au fost toti crestini.

Pentru Fizica: Blaise Pascal (1623–1662); Isaac Newton (1642–1727); Cotton Mather (1662–1727); Michael Faraday (1791–1867); James Clerk Maxwell (1831–1879); James Joule (1818–1889); William Thompson, Lord Kelvin (1824–1907)…

Pentru Chimie: Robert Boyle (1627–1691); John Dalton (1766–1844); William Ramsay (1852–1916)…

Pentru Biologie: Carol Linne (1707–1778) Louis Agassiz Ray, (1807–1873) ; Rudolph Virchow (1821–1902) Louis Pasteur (1822–1895); Louis Gregor Mendel (1822–1884)…

Pentru Geologie: Nicolas Steno (1631–1686); Georges Cuvier (1769-1832); William Buckland (1784–1856)…

Pentru Astronomie: Nicolaus Copernicus 1473-1543, Galileo Galilei (1564-1642), Johann Kepler (1571–1630) William Herschel (1738–1822) William Huggins (1824–1910); Edward Walter Maunder, (1851 – 1928)…

Pentru Matematica: Blaise Pascal (1623–1662); Isaac Barrow (1630–1677); Isaac Newton (1642–1727); Gottfried Wilhelm Leibnitz (1646–1716)…

Ei au pornit de la un crez, de la conceptia unui Creator inteligent si iubitor. in consecinta, ei au presupus ca lumea naturala trebuie sa poarte amprenta atributelor Sale. Astfel ca, daca El era rational, inteligibil, ordonat, legiuitor…, atunci si natura trebuia sa se asemene Lui.

Retine: nici una din cele patru supozitii de mai sus nu poate fi probata. Acestea trebuie mai intai crezute, pentru ca sa poata aparea stiinta.

Albert Einstein exprima acelasi adevar:

„Religia este impulsul cel mai nobil pentru cercetarea stiintifica. Cel ce nu l-a cunoscut mi se pare mort sau cel putin orb. Recunoasterea existentei a ceea ce este de nepatruns pentru noi; recunoasterea manifestarii Ratiunii mai inalte, fata de care mintea noastra e cu totul primitiva, acesta este adevaratul sentiment religios… Religia consta intr-o admiratie umila a Spiritului infinit superior, ce se reveleaza pe Sine in putinul pe care-l putem cunoaste din realitate, folosindu-ne de ratiunea noastra slaba si trecatoare… Convingerea aceasta sta la baza oricarei lucrari stiintifice superioare.

Cunoasterea obiectiva ne ofera instrumente puternice pentru realizarea unor scopuri. Dar scopul ultim al existentei, si dorinta de a-l atinge, trebuie sa vina din alta sursa.”

Si totusi: razboi !?

Da, dar un razboi nedrept, indiferent care din cele doua l-ar provoca. in spatele conflictului fals dintre stiinta si religie sta o neintelegere: faptul ca ambele abordeaza aceeasi realitate, dar din doua unghiuri diferite, din perspectiva a doua moduri de gandire diferite. “Cea mai mare batalie intre crestinism si stiinta moderna”, spunea Cornelius Van Til, „nu se da in jurul numarului mare de fapte, ci in jurul principiilor care controleaza felul in care lucreaza stiinta, a principiilor care interpreteaza faptele. Batalia se duce in domeniul filosofiei stiintei !”

Si, ca si cand n-ar fi de ajuns raul acestei confuzii, deasupra ei se opinteste inca un razboi stravechi, de data aceasta unul autentic. Motivul celui de-al doilea razboi insa nu e neintelegerea, ci orgoliu si intentii oculte. Din totdeauna a existat o pornire impotriva divinitatii. Ideea liberarii spiritului uman de controlul Cuiva superior a alimentat o revolta care-si are obarsia inainte de a se naste stiinta. Iar cand stiinta si-a facut intrarea in lume, spiritele libere au si intronat-o ca substitut pentru Dumnezeu(Ernst Haeckel, ucenicul lui Darwin, a luat modelul mecanicist al fizicii clasice in care a aplicat conceptia evolutiei prin selectie naturala a lui Darwin, ca sa produca cu tot dinadinsul o noua cosmologie materialista, o „anti-teologie”).

Generatiile de elevi si studenti au fost indoctrinate cu presupunerea ca nu exista cauze supranaturale; si ca doar cauzele naturale sunt singurele cauze. Dimensiunea supra-naturalului este ridiculizata. Religia este ostracizata. Dar, pentru ca functiile religioase nu pot fi eradicate, in mod inevitabil stiinta ii ia locul. Teoria stiintifica devine sinonimul pentru „adevar” (de adevar care se ocupa filosofia si stiinta!). Omul de rand se inchina docil in fata a tot ce se spune in numele Stiintei. in locul credintei in divinitate, se instaureaza Religia stiintei, Religia naturii, Religia istoriei,

Religia omului… in felul acesta, parvenita ca autoritate absoluta si exclusivista, stiinta face loc „scientismului” – incredere nelimitata in metodele stiintelor naturale, care ajung sa fie aplicate in toate domeniile de investigare, chiar si in stiintele pozitive(Stiinte pozitive – sau stiinte umaniste, care sistematizeaza datele comportamentului si culturii umane).

Timorati de tirania scientismului, unii savanti credinciosi au incercat o serie de compromisuri, altoind „creationist-teista”( Creationismul teist = conceptia biblica literala.) cu teoria evolutionista. Asa s-au nascut o serie de teorii–caricatura precum: „creationismul progresiv”; „creationismul naturalist”; „evolutionismul teist”; „evolutionismul deist”…

Ba inca si Sfantul parinte Ioan Paul II, in Enciclica din 23 octombrie 1996, declara ca „noile cunostinte ne conduc sa recunoastem ca teoria evolutionista e mai mult decat o ipoteza…”. Cu alte cuvinte, papa sanctifica evolutionismul drept „fapt”, prin care raportul Genezei ramanea doar o „fabula”.

Dar acest din urma razboi nu se stinge prin hibridizarea Scripturii. Se cere sa iesi din imobilismul spectacular si credul si sa cercetezi atent protezele scientismului. Daca esti dispus la aceasta, capitolul urmator iti ofera un stimulent generos.