de Cristian Copceanu
Vine o vreme în viaţa fiecăruia când trebuie să i se răspundă la întrebările dificile. Pentru mine vremea a venit când aveam 6 ani. Hotărât şi fără şovăială m-am îndreptat spre garaj ca să îi pun nişte întrebări provocatoare tatălui meu, care lucra la maşină. Era timpul să primesc răspunsuri şi acestea trebuiau să fie bune.
– Tată….. şi am făcut o pauză al cărei scop era să aibă un efect dramatic. Cum am apărut eu?
Fără ca el să ridice capul de sub capota maşinii, am avut parte de primul eşec.
– Du-te şi întreab-o pe mama.
Nu era răspunsul pe care îl aşteptam. Dar cel puţin ştiam încotro să mă îndrept – sus pe scări, în bucătărie.
– Mami …. şi a doua pauză dramatică. Cum am apărut eu?
Mama s-a oprit din graba treburilor şi m-a privit în ochi. Eram sigur că aveam să aflu adevărul.
– Du-te şi întreabă-l pe tata.
Asta era prea mult pentru procesorul de şase ani al creierului meu. Tocmai mi se refuzaseră întrebări vitale şi nu ştiam cum să fac faţă unor asemenea probleme. Era prea mult pentru mine şi cu tristeţe a trebuit să îmi amân căutarea răspunsului pentru ceva mai târziu.
Bineînţeles, amânarea a durat doar cinci minute, când am dat peste sora mea mai mare. La vârsta de şapte ani şi jumătatea, ea trebuia să ştie răspunsurile la toate întrebările cu privire la viaţă. Şi i-am pus repede întrebarea, fără nicio pauză dramatică:
– De unde am apărut eu?
– Te-a adus barza, a răspuns ea cu încredere şi mândrie. Desigur – barza. Ce simplu! Cum de nu mă gândisem?
Având răspunsul la întrebare, era vremea să mă întorc la treabă – maşinuţele mele Matchbox mele aveau nevoie de o revizie serioasă.
Întrebările care încep cu “de ce”
Ne bufneşte râsul când ne amintim de copilărie, dar suntem recunoscători pentru multe răspunsuri înţelepte pe care le aflăm de-a lungul vieţii. Dar în timp ce multe întrebări primesc răspunsul, trecerea timpului se pare că aduce tot mai multe nelămuriri. În timp ce copiii pun întrebări care încep cu “unde”, “când” şi “cum”, ca adulţi începem să punem întrebări care încep cu “de ce”.
De ce am ajuns aşa cum sunt, cine sunt şi unde sunt? De ce îngăduie Dumnezeu să se întâmple lucruri rele oamenilor buni? De ce se pare că celor răi le merge bine? De ce există atâta suferinţă şi durere? De ce, de ce, de ce?
Totuşi, ca adulţi, către cine ne putem îndrepta pentru a primi răspunsuri la miile de întrebări? Ştiinţa nu poate răspunde la întrebările care încep cu “de ce”. Filozofia mai mult complică lucrurile. Psihologia ne trimite în noi înşine şi la trecutul nostru. Iar de cele mai multe ori ne întoarcem goi de acolo.
Numai Biblia oferă speranţă. Totuşi, ea nu răspunde la toate întrebările. Ea ne spune cine suntem – copiii lui Dumnezeu (vezi 1 Ioan 3:1); de unde venim – am fost creaţi de Dumnezeu (vezi Genera 1:27); şi încotro mergem – să fim împreună cu Dumnezeu (vezi Ioan 14: 1-3).
Dar unele din întrebările care încep cu “de ce”, în special cele care se referă la viaţa noastră personală, rămân fără răspuns. Pentru asemenea întrebări Biblia pur şi simplu ne spune să ne încredem în Dumnezeu, pentru că El are toate răspunsurile. Şi aşa cum nici părinţii s-ar putea să nu îi explice unui copil de şase ani de unde a apărut, nici Dumnezeu nu ne oferă în această viaţă toate răspunsurile.
Vom afla vreodată răspunsurile la întrebările care ne frământă? Vom înţelege vreodată de ce? Răspunsul Bibliei este un da puternic. În înţelepciunea Sa infinită Dumnezeu a pregătit o vreme când toate întrebările vor fi ascultate şi vor primi răspunsuri adevărate.
Răspunsul Bibliei
Biblia arată clar că atunci când Hristos Se va întoarce a doua oară, pentru a pune capăt păcatului şi suferinţei, îi va lua la cer pe cei care Îl cunosc, Îl iubesc şi Îl ascultă (vezi 1 Tesaloniceni 4:16, 17). Dar ce vom face acolo?
Ultima carte a Bibliei ne vorbeşte despre asta. Profetul scrie: “Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata.” (Apocalipsa 20:4)
Deci cui i se va da judecata? Verseul continuă: “Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.”
Cei cărora li s-a dat judecata sunt oamenii care I-au fost credincioşi lui Isus. Ei s-au încrezut în El în ciuda faptului că nu aveau toate răspunsurile. Iar acum, în cer, li se oferă judecata. Dar pe cine şi ce judecă ei? Nu ştie Dumnezeu totul deja? Are El nevoie de oameni care să judece?
Cine judecă?
Adevărul este că Dumnezeu ştie totul şi nu are nevoie de ajutorul nostru ca să hotărască lucrurile. Totuşi, judecata despre care se vorbeşte aici nu este pentru ca noi să condamnăm sau să îi judecăm pe alţii. Scopul acestei judecăţi este să ne ofere posibilitatea de a vedea felul în care a condus Dumnezeu lumea – dreptatea şi metodele Sale. Dumnezeu va deschide “cărţile” cerului – rapoartele istoriei şi ale fiecărei vieţi umane – iar noi vom putea pune toate întrebările cu “de ce” pe care le-am avut vreodată.
De ce m-am îmbolnăvit de cancer în floarea vieţii? De ce ai îngăduit să moară copilul meu? De ce nu m-ai făcut milionar? De ce mor toţi copiii aceia din Africa? De ce a existat aşa de multă durere şi nenorociri şi unde erai Tu când se întâmplau toate astea?
Timp de o mie de ani, Dumnezeu va oferi răspunsuri până când ni se vor termina toate întrebările. Iar răspunsurile Sale ne vor mulţumi. El nu ne va trimite în altă parte pentru a găsi răspunsuri. Ne va arăta felul minunat în care a lucrat în vieţile noastre şi efortul pe care l-a depus ca să ne aducă acasă, în cer, la Sine. Doar atunci vom începe să înţelegem răbdarea, dragostea, mila şi harul Său pentru noi.
De asemenea, mă aştept că, pe măsură ce ni se vor da răspunsuri la întrebările noatre, să apară şi altele. De exemplu, bucurându-ne de minunile cerului vom începe să îi căutăm pe membrii familiei şi pe prieteni. Unii vor fi acolo, însă cu tristeţe vom constata că alţii nu sunt.
Unde sunt? De ce nu sunt aici? S-ar putea să vărsăm lacrimi pentru cei care vor lipsi. Dumnezeu ne va explica lucrurile din perspectiva Sa. Privind la vieţile celor dragi din prisma cărţilor raportoare, vom vedea mila cu care i-a condus El. Dumnezeu ne va arăta apelurile nenumărate pe care le-a făcut la inima lor şi de câte ori a fost respins. Vom vedea că cei pierduţi au dispreţuit invitaţiile la mântuire şi vom înţelege că nu au ajuns în cer pentru că au refuzat să se încreadă în Isus.
Iar pe măsură ce Dumnezeu ne va arăta motivele pentru care prietenii şi cei dragi ani noştri lipsec, lacrimile ne vor fi şterse. Deşi uneori judecata va fi dureroasă, ne va aduce alinare faptul că Dumnezeu a făcut tot posibilul pentru salvarea şi fericirea celor dragi nouă. În timp ce ni se va răspunde la toate întrebările, o singură nelămurire va persista în inimile tuturor celor care vor ajunge în ceruri: “Cum am intrat în tragedia asta a păcatului şi a morţii? Cine a provocat-o şi de ce nu a prevenit-o Dumnezeu?”
Originea răului
Şi de data asta Dumnezeu ne va lăsa să investigăm cum a început marea luptă dintre bine şi rău. Ne va arăta revolta lui Lucifer din cer şi cum mulţi îngeri i s-au alăturat de bună voie (vezi 1 Corinteni 6:3), aducând durere şi nefericire în această planetă. Vom vedea cum Dumnezeu l-a îndemnat pe Lucifer şi armata lui să se pocăiască, dar ei au refuzat. Vom vedea care este rezultatul final al egoismului şi durerea pe care a provocat-o acesta de-a lungul istoriei.
Apoi vom înţelege pe deplin de ce Dumnezeu trebuie să îl distrugă pe Satana, păcatul şi pe păcătoşii nepocăiţi. Vom înţelege pe deplin nevoia exterminării păcatului, acest cancer îngrozitor, înainte ca acesta să distrugă orice formă de viaţă. În cele din urmă ni se va răspunde la toate întrebările şi vom fi mulţumiţi, ştiind că Dumnezeu este dragoste şi drept – de fiecare dată, mereu. Şi vom cânta toţi în cor: “Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor!” (Apocalipsa 15:3)
