„Rastignit si…traiesc”.Afirmația lui Pavel continuă să provoace frământări de conștiință.
“Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2,20).
Tema disputată este eliberarea din sclavia răului, numit în Biblie păcat.
În Epistola către Romani apostolul descria lupta aspră dintre convingerile lui și dorințele lui de a face numai ce este bine, pe de o parte și forța naturală a firii lui. El se trezea înfrânt, făcând tocmai ce nu dorea să facă. Se simțea nenorocit, aproape disperat, rob și încă al unui stăpân nemilos (Romni 7,14-24). Este declarația: “Am fost răstignit împreună cu Hristos ….” și:” Hristos trăiește în mine” – o prezentare a soluției la problema care îl chinuise?
Cu siguranță că da. Creștinii care se luptă cu păcatul din firea lor vor dori să știe mai mult despre aceasta.
De la început e bine să se observe că avem de-a face cu o ilustrație. Descrierea luptei credinciosului este literală în pasajul citat din Romani. Soluția din Galateni este prezentată în limbaj figurat. Ca orice comparație sau parabolă, această ilustrație este limitată la clarificarea unui anume punct din adevărul pe care încearcă să-l clarifice. Adevărul este veșnic în timp și infinit în conținut. Nu există comparație care să-l cuprindă. Nu este de mirare că Domnul Hristos S-a identificat pe Sine Însuși cu “Adevărul” (Ioan 14,6).
Răstignit împreuna cu Hristos.
Pe Golgota au fost ridicate trei cruci. Crucile celor doi răufăcători au fost puse alături de crucea Domnului. Traducerea “tâlhari” sugerează și acuzația posibilă de crimă.
“Răstignit împreună cu Hristos“ nu poate să însemne “pe aceeași cruce”, nici “la aceeași dată“, nici “în același loc“. Interpretarea literală este exclusă. Să dezvoltăm deci interpretarea figurativă.
Cei doi s-au comportat diferit. Unul s-a asociat la batjocurile dușmanilor Domnului. Celălalt și-a recunoscut vina și a văzut în Isus pe Mesia cel promis. Două lucruri extraordinare apar acum. Acest tâlhar a înțeles ceea ce niciunul din ucenici, nici mama lui Isus nu putuseră să priceapă: Cel ce murea pe cruce era totuși Împăratul cel promis. Într-o zi, cândva, El avea să vină să-Și ia împărăția. Răspunsul la cererea acestui om este și el o făgăduință fără egal. Nu mai este niciuna ca ea, nicăieri: Personală și categorică – “Vei fi cu Mine”. Cine și-ar putea dori mai mult?
Dar se vede că și ocazia de a fi alături de Domnul pe cruce a fost ceva unic. Să fie chiar așa?
Asigurarea fermă a vieții veșnice a fost dată omului acestuia in momentele dinaintea morții lui. Patul lui de moarte era în formă de cruce. Să nu se conteze pe ultima clipă. Nimeni nu știe cum va fi ea.
Cererea delicată a cestui om nu trădează nicio fire brută de tâlhar, nici disperare. Este surprinzător de delicată. Nu cere nimic – nici iertare, nici viață veșnică. Simplu, el cere Împăratului să-și aducă aminte că fusese pe o cruce alături de El! Aceasta este credință în forma ei cea mai pură.
Dreptatea lui Dumezeu.
Afirmarea vieții Domnului Hristos trăită în cel credincios pune obligatoriu problema dreptății lui Dumezeu în această schimbare de statut.
Din nou ne referim la scena celor trei cruci. “Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre”, se adresează tâlharul pocăit celuilalt; dar omul acesta nu a făcut niciun rău” (Luca 23,41). Fără vreo pregătire teologică, un om simplu își dădea, seama că aici intră în discuție conceptul de dreptate. La primul nivel al cercetării, este clar că era vorba de nedreptatea judecății care condamnase pe Domnul Isus, în rând cu răufăcătorii de lângă El. Stratul imediat dedesupt conținea ideea populară că suferința este pedeapsa lui Dumnezeu. “Noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit “(Isaia 53,4).
Un strat și mai adânc al reflecției conduce la întrebarea: Cum a putut Dumnezeu să facă transferul nelegiuirii omenirii întregi asupra Celui nevinovat? Urmarea nu este numai că “pedeapsa noastră a căzut asupra Lui”, ci și că “prin rănile Lui (noi) suntem vindecați “ (Isaia 53,5). Cei vinovați devin nevinovați. Raportul vieții lor este imaculat. Păcatul nu este doar o pagubă, sau o datorie care poate fi plătită de un binevoitor bogat. Este mult mai mult. Unde este dreptatea? Dumnezeu este iubitor, dar este și drept. Caracterul Lui este veșnic, neschimbător.
Apostolul Pavel, un profund cunoscător al planului mântuirii, poate numai să afirme că Dumnezeu socotește neprihănit – fără reproș, fără păcat – prin credință și El Însuși rămâne neprihănit – deasupra oricărui reproș posibil (Romani 3,26). Este de neînțeles.
Împărăția lui Dumnezeu.
Tâlharul pocăit cere Împăratului de pe cruce să-și aducă aminte de el când va veni în împărăția Lui.
Cu toate citatele din prooroci și din vorbirile Domnului, știm destul de puțin despre această împărăție. Ni se spune că vor “fi lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit” (I Corinteni 2,8). Unii au încercat să compare ce văzuseră cu ceva cunoscut din lumea de aici. Așa a fost cazul cu Ezechiel, Pavel și Ioan. Rezultatul a fost însă slab. Nu au reușit să transmită decât uimirea lor și neputința de a descrie ce au văzut.
Important însă este sensul expresiei “Împărăția lui Dumnezeu. În ea drepturile și autoritatea lui Dumnezeu sunt bucuros recunoscute de toți. Nu mai există vrăjmași care să le conteste, cum este cazul acum pe planeta Pământ. Domnul, Împăratul acestei lumi, va fi totdeauna acolo, în mijlocul locuitorilor ei. Tâlharul pocăit a întrevăzut aceasta când s-a rugat de Domnul să-și aducă aminte de el când va veni în împărăția Sa.
Răstignit împreună cu Hristos.
Cred că am înțeles acum ce înseamnă această expresie.
Tîlharul pocăit este un anonim. Nu se precizează vina pentru care merita moartea. El este un tip al păcătoșilor care recunosc vinovăția lor și văd pe cruce pe Împăratul care vine. Celălat tâlhar reprezintă lumea împietrită și batjocoritoare.
La propriu, nu știu să fi omorât sau jefuit pe cineva. Dar conștiința mă condamnă ca păcătos. Răutatea, egoismul, prostia, mândria, minciuna – fie și nepremeditată, necinstea, chiar în lucruri mai mici, sunt toate produsul răului din lăuntru. Niciuna nu stă în prezența unui Dumnezeu sfânt și curat. Nu aștept judecata viitoare. Știu care mi-e locul. Am urcat tot drumul, până la Golgota. Una din cruci este a mea. Nu a batjocoritorului, ci cealaltă.
“Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu trăoesc eu, ci Hristos trăiește în mine”.
Am fost privilegiat să aud asigurarea: “Vei fi cu Mine”.
Nu am auzit că vreun răstignit a coborât viu de pe cruce. Nu știu cum, dar eu trăieac. Când mă trezesc că iar am greșit, îmi știu drumul înapoi la crucea mea. E crucea de alături de Domnul. Acolo găsesc pace – cu El și cu cu mine însumi.
Titus Cazan
Sursa: www.tituscazan.com
