Raul nu poate fi ignorat
Alegerea temei de prezentat este un subiect de manual. Se poate lua în considerare o preocupare sau o nevoie curentă. O descoperire intelectuală recentă sau provocarea unei întrebări pertinente sunt alte surse posibile. Ascultătorii sau cititorii unor prezentări de natură religioasă apreciază în special eventualitatea inspirației “de sus”. “Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură” (Ioan 3,34).
Răul este un subiect care nu poate fi ignorat, indiferent de tema aleasă pentru prezentare. Răul este o realitate. Răul fizic, sub forma de boală, îmbătrânire și moarte, este prezent peste tot. Manifestările lui nu plac nimănui și toți trăim sub amenințarea lor. Răul moral este la fel de universal. Părinții, școala și biserica lucrează la ameliorarea formelor infinite numeric ale răului moral.
Corpurile legiuitoare, poliția, tribunalele și închisorile sunt martore (unii zic: cauze) ale prezenței răului moral. Răul intelectual a avut și are încă, o parte mare de răspundere în nefericirea populației pământului. Ideile rele sunt potențial distrugătoare.
Două exemple, proaspete în minte, pot ilustra afirmația. Una este ideea, făcută doctrină politică, a vinovăției celor ce “au” pentru viața grea a celor ce “n-au”. A doua este ideea superiorității rasiale, făcută și ea doctrină politică. Aceste două idei au ucis undeva spre șaptezeci sau optzeci de milioane de oameni în secolul care abia s-a încheiat. Comunismul și al doilea război mondial sunt produsele directe ale acestor idei false.
O combinație a formelor răului – fizic, moral și ideologic, este sursa mizeriei multor milioane de ființe omenești, copii, femei, bătrâni. Răul din lumea naturală cere mai multe explicații. Mai evident decât celelalte forme ale răului, acesta cere o intervenție supranaturală pentru a fi eradicat. Mii de vulcani, cutremure imprevizibile, uragane distrugătore – sunt pe lista amenințărilor răului din lumea naturală. Răul este o realitate tristă cu care suntem confruntați de la naștere. Răul este o realitate care nu se lasă ignorată.
Răul și teologia.
Teologia își propune să discute cunoașterea de Dumnezeu. Unii se închină la dumnezei inexistenți, creați de imaginația lor. Există deci și teologii care contrazic pretenția lor de bază. Ele nu conduc la înțelegerea lui Dumnezeu. Nu există însă nicio teologie care să ignoreze realitatea răului.
Răul este parte din viața noastră. Totuși, când suntem sănătoși, sătui și liberi, putem să facem discuții, fie și teologice, fără referire la problema răului. Riscul este că frământarea minții noastre devine neproductivă. În timp ea se dovedește ruptă de realitate, adică o manifestare psihică a …răului.
În Evul Mediu, când Europa era răscolită de întrebări privind biserica creștină stabilită de peste o mie de ani, unii teologi erau ocupați să dezbată întrebarea dacă îngerii merg sau zboară. Ei ignorau, evident voit, subiectul relevant, dar neplăcut, al răului prezent.
În limbaj biblic, radicalul răului se numește păcat. El este definit ca fiind călcarea Legii lui Dumnezeu. Teologiile nebiblice, inclusiv cele care se numesc creștine, propun (și când pot: impun) alte definiții.
Cititorul Bibliei se poate întreba: De ce atâtea jertfe și atâta vărsare de sânge de animale în Vechiul Testament? Răspunsul este unul singur: Dumnezeu a încercat să învețe pe oameni că problema răului nu este un subiect oarecare. Este o problemă de viață sau de moarte.
Domnul Hristos S-a identificat pe Sine Însuși cu rezolvarea problemei păcatului. “Îi vor pune numele Isus, fiindcă El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1,21). “Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1,29). Dacă ținem cont de declarația Domnului că nimeni nu poate cunoaște pe Tatăl decât prin Fiul, înțelegem că oricine caută să cunoască pe Dumnezeu se întâlnește obligatoriu cu tema păcatului.
Ignorarea răului nu este o soluție.
Cauzele ignorării voite a păcatului sunt mai ales mustrările de conștiință. Deși neplăcute , chiar dureroase, acestea pot fi semnale bune. Duhul lui Dumnezeu nu a părăsit încă pe păcătos și Se luptă să-l refacă. Mai sunt și alte cauze posibile ale acestei ignorări, dar nu insistăm mai mult. În orice caz însă, ignorarea voită a răului este ea însăși un … rău.
Discuțiile pe teme religioase, care evită noțiunea de păcat sunt sterile. Ele nu hrănesc și nu vindecă. Dezbaterie de acest fel pot deveni “artă pentru artă”, o formă de distracție intelectuală pe drumul spre crematoriu. Amăgirea de sine îmbracă multe forme.
Scepticismul poate fi o altă cauză a ignorării problemei păcatului. În cazul acestei forme intermediare a necredinței, motivul este că scepticismul, ca și ateismul însuși, nu are o explicație a răului.
.
Speranță.
Apropierea de Dumneeu trezește conștiința păcatului. În același timp, apropierea de Dumnezeu inspiră încredere. Produsul acestei căutări nepretențioase este bucurie și pace. Oamenii au încercat și alte soluții, toate fără rezultate pozitive. Cine caută pe Dumnezeu nu este respins și nu va fi dat de rușine niciodată.
Titus Cazan
Sursa: www.tituscazan.com
