Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Adevarul despre minciuna. Partea Intai

Scris la: 15 aprilie 2009
                                    Adevarul despre minciuna
                                              – partea intai -
       de Ron du Preez
 
Este admisibil ca un crestin sa minta vreodata, chiar si in situatii extreme?
 
S-a intamplat spre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Trupele lui Hitler invadasera Austria, iar armatele germane pornisera sa extermine toti evreii. Din mila, o adventista de ziua a saptea a inceput sa ingrijeasca de un baiat evreu in varsta de 12 ani. Nu dupa mult timp, a sosit ziua aceea ingrozitoare, cand Gestapo a venit la ea acasa. Femeia a deschis usa si i-a fost pusa o intrebare directa. Soldatul i s-a adresat pe nume si a intrebat-o: „Dna. Hasel, Fritz locuieste la dumneavoastra?”[1] Ce ar fi trebuit sa raspunda? Sa spuna adevarul, sau sa-i amageasca pe ucigasii acestia? in joc era viata unui baiat nevinovat! Ce ai spune tu? Care ar fi raspunsul tau, daca ai fi in acea situatie?
Desi o asemenea situatie dificila poate sa para departe de noi, recunoastem faptul ca fiecare este confruntat adesea cu ispita de a fi mai putin sincer: cifrele exagerate ale taxelor pe venit, aluziile rautacioase menite sa puna la indoiala caracterul altcuiva, raportul fals, ori referintele prin care cineva este numit doctor cu scopul de a-i imbunatati statul sau cariera profesionala.
Recent, aceasta intrebare cu privire la spunerea adevarului a ajuns pentru unii patroni un subiect destul de serios. Ce trebuie sa faci, daca un fost angajat care nu a fost un muncitor foarte demn de incredere cere o scrisoare de recomandare? Autorul Robert Thornton ne recomanda sa dam un raspuns totalmente ambiguu spre a evita sa fim dati in judecata de partea cealalta. De exemplu, pentru a descrie o persoana care are o atitudine negativa continua, ai putea sa spui ca „felul ei de a intelege lucrurile a fost intotdeauna critic”. Pentru a caracteriza o persoana lenesa, ai putea sa sugerezi: „Vei fi foarte norocos, daca o vei determina sa lucreze pentru tine”. Pentru a descrie o persoana care se potriveste cel mai bine pentru a curata toaletele, ai putea sa declari: „Daca as fi in locul tau, nu as ezita sa-i incredintez responsabilitati in domeniul curateniei”. Pentru a descrie un candidat care va strica sigur orice proiect, ai putea sa avertizezi: „Sunt sigur ca indiferent de responsabilitatea pe care si-o asuma – oricat de mica ar fi – va fi facuta cu un entuziasm debordant”.[2]
Eu nu sugerez ca aceasta este modalitatea in care un crestin ar trebui sa raspunda la intrebarile dificile. Va impartasesc lucrurile acestea doar pentru a ilustra faptul ca, uneori, „adevarul” este spus in asa fel incat sa fie amagitor. Probabil ca ati auzit povestea despre un concurs de automobile care a avut loc in fosta Uniune Sovietica. Au participat numai doua masini: una americana si una ruseasca. Masina americana a castigat. Cu toate acestea, a doua zi, ziarul local oficial raporta succint: „Ieri a avut loc un concurs de automobile in care masina ruseasca a ajuns a doua, iar cea americana a ajuns a doua dupa cea din fata ei!” Din punct de vedere tehnic, „adevarul” a fost spus, dar a fost redat intr-o asemenea modalitate, incat sa amageasca. Ellen White a facut observatia urmatoare: „Chiar daca prezentarea faptelor este facuta intr-o asemenea modalitate, incat sa induca in eroare, aceasta este o minciuna” (Patriarhi si profeti, p.309).
 
„Adevarul” in sens literal?
 
Ce inseamna de fapt „a spune adevarul”? Cand eram elev la liceu, am inteles aceasta expresie intr-un sens mai degraba ingust, strict, „literal”. Ca urmare, am fost atent cu scrupulozitate ca sa nu rostesc niciodata un neadevar (deoarece „Buzele mincinoase sunt urate Domnului”), nu am avut nici o mustrare de constiinta, pentru ca as fi amagit pe cineva printr-o strangere intentionata din umeri, sau o intrebare bine ticluita: „De unde sa stiu eu?” Abia mai tarziu am descoperit ca aceeasi carte care condamna lipsa de onestitate in cuvinte ii critica aspru si pe aceia care foloseau mijloace de amagire non-verbale. Solomon descrie o persoana nelegiuita ca pe un om care „umbla cu neadevarul in gura, clipeste din ochi, da din picior, si face semne cu degetele. Rautatea este in inima lui, urzeste lucrurile rele” (Proverbe 6,12 – 14).[3] Contemporary English Version exprima succint acest pasaj astfel: „Mincinosii netrebnici umbla facand semne cu ochiul si alte gesturi, ca sa-i insele pe ceilalti” (versetele 12,13).
Ellen White este de aceeasi parere, spunand: „O minciuna poate sa fie exprimata la fel de explicit ca si prin cuvinte, doar printr-un semn cu ochiul, o miscare a mainii, sau o expresie a fetei” (Patriarchs and Prophets, p.309). intr-adevar, „un cuvant, chiar si un ton al vocii pot sa comunice o minciuna” (Thoughts From the Mount of Blessing, p.68). Ca urmare, credinciosii sunt pusi inaintea standardului de a „nu ocoli adevarul niciodata, de a nu spune niciodata un neadevar, nici prin cuvinte, nici prin exemplu” (Child Guidance, p.151).
Este adevarat ca unii cercetatori au evidentiat faptul ca porunca a noua, „Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau” (Exod 20,16), este scrisa intr-un limbaj juridic clar, care interzice specific marturia mincinoasa. Cu toate acestea, atat in Vechiul cat si in Noul Testament se afla o varietate de expresii care condamna de repetate ori orice fel de practica amagitoare, aratandu-ne faptul ca nu ar trebui sa restrangem interdictia din porunca a noua doar la cazurile din justitie. Levitic 19,11 spune: „Sa nu furati, si sa nu mintiti, nici sa nu va inselati unii pe altii”. in capitolul 3,13, tefania vorbeste despre aceia care vor alcatui ramasita lui Israel, spunand ca „nu vor mai spune minciuni si nici in gura lor nu se va mai gasi o limba inselatoare”. in timp ce apostolul Pavel ii mustra pe credinciosi, spunandu-le sa se „lase de minciuna” (Efeseni 4,25) si sa fie „credinciosi adevarului” (Efeseni 4,15), Ioan evidentiaza in Apocalipsa faptul ca in ceruri nu va fi nici un mincinos (Apocalipsa 21,8.27; 22,15).
 
Cinstea deplina
 
De fapt, cand parcurgem intreaga Biblie, indeosebi Psalmii si Proverbele, ajungem sa vedem ca este foarte evident faptul ca Scripturile adreseaza un apel puternic la credinciosie si cinste deplina in toate situatiile. Sa observam cum a explicat Ellen White aceasta idee: „Biblia condamna in termenii cei mai convingatori orice minciuna, lipsa de cinste si practici mincinoase” (Testimonies for the Church, vol.4, p.311). „Minciuna si amagirea de orice forma sunt pacate impotriva Dumnezeului adevarului” (Ibid., p.336).
Mai mult de atat, subiectul rostirii adevarului nu este legat doar de lucrurile vizibile. Biblia vorbeste despre aceia care au planuri satanice, spunand: „inselatoria este in inima celor ce cugeta raul” (Proverbe 12,20; in conformitate cu 6,14; 23,7; Ieremia 17,9). Asa cum a indicat Domnul Isus in Predica de pe Munte, inainte de a-si gasi expresia in viata, orice pacat incepe de fapt in minte (vezi Matei 5,21.22.27.28). Prin urmare, este corecta afirmatia ca „minciuna este intentia de a amagi” (Patriarhi si Profeti, p.309), care, la randul ei constituie „o calcare a Legii lui Dumnezeu” (Marturii, vol.4, p.312).




[1] Aceasta povestire a fost relatata de Dr. Gerhard F. Hasel, la o intrunire din 1994 a Adventist Theological Society, cu putin timp inainte de decesul sau survenit intr-un accident de masina.
[2] Vezi Robert Thornton, Lexicon of Intentionally Ambiguous Recommendations (New York, N.Y.: Simon & Schuster, 1988). Din fericire, cartea aceasta, al carei acronim se scrie „L.I.A.R.”, nu se mai afla in circulatie.
[3] Daca nu este indicat altfel, toate pasajele biblice sunt luate din Versiunea New King James.

Adventists Affirm – Cu permisiune
Traducere de: Valentin Rusu

______________________________

de Ron du Preez. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.