Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Cadou de Craciun

Scris la: 15 aprilie 2009
Cadou de Craciun 
Ancuta Ionescu
            Un nou an se apropie cu pasi repezi de final si ca intotdeauna, inainte sa cada cortina, ne gandim deja cu bucurie la sarbatorile de iarna. Se fac pregatiri, se imbraca orasul intr-o haina de lumina, ritmul devine si mai alert pentru a grabi parca apropierea momentelor de relaxare. Magazinele etaleaza intr-o betie de culori ultimele noutati in materie de decoruri pentru Craciun.
            E numai firesc sa ne gandim si noi la tot ce va urma, dar pentru noi, crestinii, aceasta inseamna inainte de toate sa ne aducem aminte ce s-a intamplat cu atat de multi ani inainte. Ne trec prin fata ochilor, ca intr-un caleidoscop, imagini ce, asemenea unui puzzle, se imbina pentru a crea un tablou unic si datator de speranta: nasterea Mantuitorului.
            Undeva, pe un deal, niste pastori umili isi impartasesc parerile despre venirea lui Mesia. Ca intr-un vis vad cerul deschizandu-se si un inger coboara pentru a le da nesperata veste: „Astazi, in cetatea lui David vi s-a nascut un Mantuitor, care este Hristos, Domul”. Cu temerile spulberate si cu inimile pline de o bucurie fara margini, pastorii alearga sa se inchine Celui pe care il vor gasi – conform spuselor ingerilor – intr-un staul.
            Departe, la Rasarit, trei magi studiaza vremurile si soroacele. Aparitia unei stele face sa tresalte de bucurie si inimile lor. Se pregatesc de calatorie si poposesc intr-un tarziu la picioarele pruncului Isus, recunoscandu-L ca Mesia, Mantuitorul lumii.
            Si uite asa se creioneaza tabloul atat de cunoscut noua, reprezentat prin pietele oraselor sau in scenetele copiilor: un decor umil, o mama pe al carei chip este zugravita fericirea, un tata veghind tacut asupra mamei si pruncului, pastorii plecati in adorare si magii aducand darurile lor pretioase, inchinandu-se si, bineinteles, in mijlocul tuturor, staulul luminat de o stralucire aparte, adapostind in el pe Cel caruia toti ii refuzasera gazduirea, Isus. Cat de familiara si cat de emotionanta, in acelasi timp, este aceasta imagine!
            imi aduc aminte de serbarile cand eram copil si de dificultatea pe care o intampinau cei mari in a distribui rolurile. Cine nu-si dorea sa fie mag sau pastor, sau ce fetita nu visa in sinea ei sa o intruchipeze pe Maria. Orice rol, oricat de mic, era disputat cu frenezie si nu puteam sa nu ma gandesc cat de bine ar fi fost ca nasterea Mantuitorului sa fie un moment cu un public mai numeros! Ce trist ca atat de putini L-au recunoscut in Pruncul acela din iesle pe Mantuitorul lumii!
            Recitind zilele acestea relatarea biblica, am mai descoperit insa doua personaje ce asteptau cu nerabdare venirea Domnului. E drept, ele nu fac parte din decorul clasic de Craciun si poate de aceea uitam adesea de existenta lor. Cu toate acestea Biblia ne spune ca ele erau pregatite sa-L recunoasca pe Isus ca Mantuitor si ca atunci cand li s-a oferit prilejul, au dat marturie de credinta si de nadejdea lor:
            Si iata ca in Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viata sfanta, si era cu frica lui Dumnezeu. El astepta mangaierea lui Israel, si Duhul Sfant era peste el.
Duhul Sfant il instiintase ca nu va muri inainte ca sa vada pe Hristosul Domnului.
El a venit in Templu, manat de Duhul. Si cand au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea, Simeon L-a luat in brate, a binecuvantat pe Dumnezeu si a zis: „Acum slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, caci au vazut ochii mei mantuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor, lumina care sa lumineze neamurile si slava poporului Tau Israel”.
Tatal si mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El.
Simeon i-a binecuvantat si a zis Mariei, mama Lui: „Iata, Copilul acesta este randuit spre prabusirea si ridicarea multora in Israel si sa fie un semn, care va starni impotrivire. Chiar sufletul tau va fi strapuns de o sabie, ca sa se descopere gandurile multor inimi.”
Mai era acolo si o proorocita, Ana, fata lui Fanuel, din semintia lui Aser. Ea era foarte inaintata in varsta si traise cu barbatul ei sapte ani dupa fecioria ei. Ramasa vaduva si fiind in varsta de optzeci si patru de ani, Ana nu se departa de Templu, si zi si noapte slujea lui Dumnezeu cu post si rugaciuni.
A venit si ea in acelasi ceas si a inceput sa laude pe Dumnezeu, si sa vorbeasca despre Isus tuturor celor ce asteptau mantuirea Ierusalimului.   
Ne amintim atat de rar de acesti doi oameni dedicati cu trup si suflet lui Dumnezeu! Sau poate ar fi mai bine sa spun ca ne amintim rar de ei atunci cand intreaga crestinatate serbeaza nasterea Mantuitorului. Uitam ca fac si ei parte din vestea cea buna. Ni se intampla sa credem si noi asa cum credea Ilie ca a ramas doar el in Israel, pana cand Dumnezeu i-a descoperit ca mai erau sapte mii de barbati consacrati Lui.
Ma intreb daca pastorii si magii au stiut de existenta lui Simeon si a Anei. Poate au fost si ei dezamagiti, crezand ca sunt singuri. Poate ni se intampla uneori sa credem ca am ramas doar noi, asteptand si pregatind cea de-a doua venire a Domnului. Tocmai de aceea cred ca prezenta celor doi, Simeon si Ana, in relatarea biblica, are o importanta deosebita. Avem asigurarea ca Dumnezeu are pretutindeni oameni pregatiti si dedicati Lui care, inspirati de Duhul Sfant, au aceeasi nadejde ca si noi, pentru ca dincolo de nerabdarea cu care asteptam sarbatorile de iarna, dincolo de colinde si de momentele petrecute in familie, dincolo de comemorarea nasterii Mantuitorului, asteptam cu totii implinirea unei alte promisiuni, fara de care venirea dintai a Domnului nu ar avea nici un sens: revenirea pe norii cerului a Celui care S-a nascut acum doua mii de ani in Betleem.
Nu pot sa ma gandesc la nasterea Domnului Hristos fara sa ma intreb: Cand Doamne? Cand vei veni sa inchei lucrarea inceputa atunci? Cand vei veni sa ne iei acasa? Si invat de la Simeon si de la Ana sa astept, dar sa si cred ca El va reveni curand. Ce poate fi mai placut in aceste zile in care de la mic la mare asteptam sarbatorile de iarna, decat sa avem asigurarea ca El va veni din nou ca sa ne ia pentru totdeauna cu Sine?
Traim zile profetice. Timpul curge parca din ce in ce mai repede, evenimentele se succed cu atata repeziciune, incat nici nu avem vreme sa le asimilam. Doar inaintea unor momente asemenea Craciunului, ne ingaduim sa slabim putin ritmul. Toate aceste ne vorbesc insa de implinirea vremurilor despre care acelasi Mantuitor le vorbea mai tarziu ucenicilor: Cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul omului este aproape, este chiar la usi. in acest cadru al apropiatei reveniri a Domnului Hristos, vreau sa invat mai multe de la Simeon si de la Ana. Mi-asi dori sa impartasesc asemenea lor credinta nestramutata ca ochii mei il vor vedea. Vreau sa fiu pregatita sa-L recunosc, sa pot striga si eu cu bucurie netarmurita ca am vazut mantuirea lui Israel.
Vin sarbatorile de iarna, vine Craciunul. Un obicei frumos este oferirea de daruri. M-am gandit ca darul meu pentru voi sa fie improspatarea amintirilor despre Simeon si Ana, caci va doresc si voua tot ceea ce-mi doresc pentru mine: sa-L intampinam cat mai curand pe Domnul si Mantuitorul nostru. Si-mi mai doresc ca nimeni sa nu lipseasca din tabloul acelui maret eveniment. imi doresc sa fim impreuna, voi, eu si EL… pentru vesnicie.

______________________________

de Ancuta Ionescu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.