Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

CARE ESTE ROSTUL NIMICIRII

Scris la: 15 aprilie 2009
 
CARE ESTE ROSTUL NIMICIRII
de Ed Dickerson
Signs, ianuarie 2008
 
 
“Toate îºi au vremea lor”, spune Cartea, “dãrâmarea îºi are vremea ei ºi zidirea îºi are vremea ei.” (Eclesiastul 3:1.3) Iar sâmbâtã seara târziu, pe 20 octombrie 2007, a venit vremea dãrâmãrii. Un foc a izbucnit în Pãdurea Naþionalã Angeles, lângã localitatea Piru. Vânturile Santa Ana, cu o vitezã de 75 de kilometri pe orã, s-au transformat în curând într-un incendiu pe o suprafaþã de 500 de acri.
A doua zi dis de dimineaþã, Serviciul Meteorologic Naþional a înregistrat vânturi cu o vitezã de 160 de kilometri pe orã în unele locuri, cu rafale de 130 de kilometri pe orã în trecãtorile muntoase. Liniiile electrice cãzute la pãmânt au provocat noi incendii în câteva locuri. În câteva cazuri autoritãþile au suspectat cã e vorba de incendiere premeditatã, dar originea multora dintre focuri rãmâne un mister.. Indiferent care ar fi cauza, focurile au nimicit mii de acrii între Los Angeles ºi graniþa cu Mexicul. Incendiile cele mai grave au avut loc în regiunea San Diego.
Incendiile au luat 14 vieþi omeneºti, au rãnit sute de pompieri, au distrus aproape 2000 de case ºi au provocat daune de miliarde de dolari. Aºa cum avertizeazã Eclesiastul, a fost vremea dãrâmãrii.
 
Dar de ce?
Cum putem explica aceastã distrugere familiei care examina rãmãºiþele a ceea ce a fost cândva casa lor? O casã pentru a cãrei construcþie a fost nevoie de sãptãmâni ºi pentru care au plãtit ani de zile, unde ºi-au pus toate visurile, speranþele, amintirile, un loc unde luau masa ºi unde îºi arãtau dragostea unul pentru celãlalt, un loc frumos, folositor ºi fericit – redus acum la cenuºã.
În general, nouã, oamenilor, nu ne place nimicirea. O considerãm fãrã rost, dar cu toatea acestea, ea are loc. Cãutãm aºadar motive, cauze. Ne înspãimântã sã ne dãm seama cã putem sã ne investim timpul, banii, speranþele ºi eforturile în lucruri care, aparent fãrã niciun motiv, ne pot fi luate într-o clipã. Nu, nu place distrugerea, fie ea bruscã sau nu, ºi ne strãduim sã o împiedicãm. Ceva nu e logic.
 
Explicaþia ºtiinþificã
În ultima vreme oamenii de ºtiinþã au tras concluzia cã procesul distrugerii întâmplãtoare aparþine legii naturale, fiind un principiu numit “entropie”. Conform acestui principiu, cu timpul, totul tinde sã devine mai puþin organizat – sã se destrame, sã se descompunã. Pune o sticlã de parfum într-o camerã închisã, de pildã, ºi vei avea douã fluide separate: parfumul din sticlã ºi aerul din camerã. Aceste douã lichide (considerând aerul un lichid) sunt destul de bine organizate în ele însele. Dar chiar ºi fãrã un aparat de aer condiþionat care sã aerisesascã încãperea, cu trecerea timpului parfumul va pãrãsi încet sticla ºi se va împrãºtia prin camerã. Cele douã sisteme organizate, separate, se vor amesteca ºi vor deveni mai puþin organizate.
La fel, când focul se întinde printre copaci ºi arbuºti, reducându-i la elementele chimice care le compun, nu are loc altceva decât reducerea organismelor foarte bine organizate, cu pãrþile lor interactive componente, la o stare mai simplã, mai puþin organizatã, lipsitã de viaþã. Sau atunci când explodeazã o bombã, dispare toatã organizarea ei migãloasã, din lemn ºi sticlã, þiglã ºi velinþã, instalaþia interioarã ºi firele – care au fãcut din ea un mediu controlat.
ªtiinþa ne spune, în termeni simpli, sã ne “obiºnuim, pentru cã aceste lucruri pur ºi simplu se întâmplã.”
 
Dar noi nu ne obiºnuim
Sunt ºi oameni care se referã la aceste evenimente ca “fapte ale lui Dumnezeu”. Dar logica noastrã se împotriveºte unei asemenea idei. Când vântul dã jos un cablu electric, iar scânteile care rezultã din asta provoacã un incendiu, este asta mâna lui Dumnezeu? Când masele de aer cald ºi rece se ciocnesc ºi produc tornade sau furtuni de gheaþã care distrug case, dãrâmã copaci ºi linii de curent ºi iau vieþi umane, este aceasta mâna Sa? Cum se potriveºte asta cu faptul cã El este iubire? Distruge Dumnezeu?
 
Marele paradox
Este unul din cele mai mari paradoxuri ale existenþei noastre: pe de o parte, ºtiinþa ne spune cã distrugerea, fie ea bruscã sau treptatã, este parte a universului însuºi. Este naturalã, neîndurãtoare ºi inevitabilã. Pe de altã parte, depunem multe eforturi pentru a opri, preveni ºi repara aceastã forþã inevitabilã. Se pare cã nu prea suntem adaptaþi sã trãim într-o lume plinã de distrugere.
Poate cã nu am reuºit sã ne adaptãm unei realitãþi în care distrugerea conduce, pentru cã acea realitate în cele din urmã se va distruge pe sine însãºi. Exact asta prezice ºtiinþa acestei lumi. Oamenii de ºtiinþã ne spun cã în cele din urmã entropia va câºtiga. Toate punctele fierbinþi numite stele se vor topi de cãldurã în cele din urmã, iar cãldura lor se va risipi în pustietatea infinitã a spaþiului rece. ªi fiecare lucru viu va muri, se va descompune, întorcându-se la elementele care o compun.
Dar de ce? Dacã Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii, ºi lumea în care locuim ºi dacã a organizat legile dupã care funcþioneazã aceasta, de ce ne-a fãcut aºa încât sã trebuiascã sã luptãm în continuu împotriva acestei lumi ºi a legilor ei? E ca ºi cum am încerca sã urcãm Muntele Everest îmbrãcaþi în costume de cauciuc pentru scafandri: pur ºi simplu nu suntem pregãtiþi sã facem faþã lumii în care trãim.
 
Nu am fost creaþi pentru asta!
Este cumva posibil cã, asemenea unui scafandru care ar încearca sã urce Muntele Everest, am fost echipaþi – probabil chiar proiectaþi – pentru o lume diferitã, o lume fãrã distrugere ºi care nu are entropia ca bazã a realitãþii?
Iar Biblia spune cã primii oameni – Adam ºi Eva – au trãit într-o astel de lume. O lume fãrã moarte. O lume fãrã ploi torenþiale care sã erodeze pãmânrul. O lume în care animalele nu se omorau unele pe altele ºi pe oameni. O lume condusã de Creator, care i-a fãcut pe oameni “dupã chipul Sãu”, cu capacitatea de a face din haos ordine, aºa cum a fãcut ºi El atunci când a creat lumea. Iar Dumnezeu le-a dat acelor oameni cu capactiatea de a crea, autoritate asupra planetei.
Dar Biblia ne spune, de asemenea, cã acea lume frumoasã a avut un sfârºit. ªarpele le-a spus lui Adam ºi Evei cã aveau sã cunoascã binele ºi rãul dacã nu ascultau de Creator, iar ei l-au crezut. Înainte de acel moment cunoscuserã doar binele. Dar începând de atunci ºi pânã acum oamenii l-au crezut pe ºarpe ºi au trãit într-o vreme a distrugerii, a dãrâmãrii. Cain l-a omorât pe Abel, adãugând ºi mai mult conflict la lista distrugerilor. Fiecare generaþie care a urmat a erodat acea ordine naturalã generalã ºi a contribuit la creºterea haosului ºi a distrugerii.
Aceasta explicã situaþia dificilã în care ne aflãm astãzi. De aceea, aºa abandonaþi cum suntem, într-un tãrâm al dezordinii ºi al entropiei, tânjim sã refacem puþin din acea armonie ºi frumuseþe originalã. Deºi strãmoºii noºtrii au abandonat demult acea lume minunatã, ea încã ne cheamã. Distrugerea nu ne pare logicã, pentru cã Dumnezeu ne-a creat sã locuim într-o lume în care distrugerea nu are niciun loc. Pãcatul, decadenþa, distrugerea ºi moartea sunt intruºi; nu ar trebui sã existe, iar noi ºtim asta din naºtere.
Totuºi, atâta timp cât mai suntem în lumea asta, trebuie sã luptãm cu aceste lucruri strãine din mijlocul nostru. Atât cât vom mai fi aici, vom mai vedea supravieþuitori plângându-i pe cei iubiþi dispãruþi ºi examinând rãmãºiþele lãsate de actele distructive ale naturii sau de alþi oameni. Ce situaþie disperatã: sã tânjeºti dupã Eden, dar sã fii obligat sã trãieºti aici!
 
Dar existã speranþã!
Din fericire, acelaºi Dumnezeu care ne-a creat sã locuim în Eden promite sã nu ne lase într-o situaþie aºa de tristã. Celor care ne punem încrederea în El, are în plan sã ne restituie lumea pentru care am fost creaþi. Întreaga ordine naturalã va fi readusã la armonie. “Lupul va locui împreunã cu mielul”, spune Biblia, iar “pardosul se va culca împreunã cu iedul; viþelul, puiul de leu ºi vitele îngrãºate vor fi împreunã, ºi le va mâna un copilaº”. El promite: “Nu se va face niciun rãu ºi nicio pagubã pe tot muntele Meu cel sfânt; cãci pãmântul va fi plin de cunoºtinþa Domnului, ca fundul mãrii de apele care-l acoperã.” (Isaia 11:6, 9)
Când va veni vremea reconstruirii caselor distruse în incendiile recente din California, primul lucru care se va face va fi îndepãrtarea tuturor resturilor catastrofei. În mod paradoxal, distrugerea va fi primul pas ºi în planul de restaurare pe care îl are Dumnezeu pentru lumea noastrã. El va elimina orice urmã de pãcat ºi de pãcãtoºi care au chinuit aceastaã lume aºa de mult timp. Biblia numeºte aceasta “lucrarea Lui ciudatã” (Isaia 28:21), arderea acestui pãmânt (2 Petru 3:10-12). Iar apoi va veni timpul ca Dumnezeu sã reconstruiascã. El va crea un nou pãmânt, un nou Eden. “ªi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici þipãt, nici durere, pentru cã lucrurile dintâi”, adicã distrugerea ºi moartea de care avem parte acum, “au trecut.” (Apocalipsa 21:4). Amin! Vino, Doamne, Isuse!

______________________________

de Ed Dikerson. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.