Soarele si Luna
Vorbea odata Soarele cu luna
( Caci vezi, se intalnesc intotdeauna)
Luase soarele cuvantul:
“De-atatea mii de ani iti dau lumina
De esti o secera, ori de esti plina,
Si totusi n-ai, De ce?
Nu o pastrezi. Deci unde e?”
“DA” ii raspunse luna;
“Tu-mi dai mereu, eu risipesc intr-una
Lumina care o primesc
Eu altora o daruiesc;
Lumina pe pamant
E ziua de la tine;
Iar noaptea tu ii luminezi
Prin mine”
Raspunse soarele prea multumit:
“Fiindca-o folosesti cum se cuvine,
Mereu primi-vei raze de la mine”.
Titu Zamfir
Şase pui si-o biata mama
Mai de mult o rândunică, avea-n cuibu-i şase pui,
Şi privea la ei sărmana, ca la chipul soarelui.
De cu zori pornea săgeată, căutând pe deal şi văi
Hrană pentru puii săi.
Şi-n iubirea-i … nu odată,
S-a culcat ea, nemâncată.
Dar destul de fericită, că nu s-a-ntâmplat nici-când
Dintre pui s-adoarmă unul, ars de sete s-au flămând…
Nici n-a fost mai mândră mama decât ea-ntre rândunici,
Când văzu-ntr-o zi că puii, se făcuseră voinici.
Şi n-a mai avut odihnă, nici cât ai clipi sub soare,
Până când pe fiecare pui, mi-l-a-nvăţat să zboare
Dar când toţi puteau să plece, încotro vroiau sub slavă
Rândunica istovită a căzut în cuib bolnavă…!
Şi cu ochii plini de lacrimi, ţinţă-n ochii fiecui,
Zise celor şase pui:
– Dragii mamii eu de-aseară, simt în inimă un cui…
Aripile greu mă dor, şi nici vorbă să mai zbor..
Dumnezeu mi-a dat putere, oricât am avut nevoi,
Să găsesc într-una hrană pentru voi…
Astăzi fiindcă sunt bolnavă, dragii mamii se cuvine ,
Mari cum v-a crescut măicuţa, să-ngrijiţi şi voi de mine.
Şi ca nimeni dintre pui-mi să nu simtă că mi-e rob,
Fiecare, să-mi aduceţi zilnic numai câte-un bob,
Ale voastre şase boabe, milostive, mă vor ţine,
Până când o să vrea cerul, să mă facă iarăşi bine
Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei şase pui,
Şi-au adus vreo şase zile, fiecare bobul lui…
Mai departe însă puii, beţi de-ai slăvilor înalt.
Fiecare-având nădejde, că-i aduce celălalt,
N-a mai dus nici-unul bobul, şi uitat-a mucenică,
A murit atunci de foame, ce-a mai sfântă rândunică
Şi-a rămas de-atunci povestea, tristă ne-luată-n seamă,
Orişicui ai sta s-o spui,
Că o mamă îşi hrăneşte, şase opt sau zece pui,
Însă zece pui adesea, nu pot toţi hrăni o mamă
Vasile Militaru
Mulţumesc pentru pâine
În bobul plin al paiului de grâu,
Ce unduieşte-n valuri ca un râu,
Ai pus belşugul zilnic necesar
Ce umple tot mereu al meu pahar.
În fiecare zi pe masă-mi dai…
Şi fie că o frâng, sau de o tai,
Pâiniţa-i caldă, bună de mâncat
Iar eu să-Ţi mulţumesc n-am apucat.
Când nu e moale şi s-a învechit
Cu ochii trişti, cu glas nemulţumit
Cerşesc din nou, aşa… ca apucat
O pâine caldă, bună de mâncat.
De mană încă lipsă nu am dus,
S-a coborât, venind din cer, de sus
De îngerii cei sfinţi cernută-n mori
Şi revărsată-n ploaie, printre nori.
O, Tată drag, doar bucurii de Rai
Mereu, cu mână largă vrei să-mi dai
Să împărţesc şi eu cu cei lipsiţi
De lupta vieţii mult prea chinuiţi.
Când şi eu dau, la mine e belşug
Şi nu degeaba ară al meu plug
Căci tot ce-ofer revine înapoi
Dar nu atât, ci… înmulţit cu doi.
De teama mă cuprinde într-o zi,
Şi mă-ndoiesc că hrana va mai fi,
Tu ai promis că pâine voi avea
Până când Domnul vine să mă ia.
© Viorel Dascalu 2010
Sursa: www.vioreldascalu.ro
Recunoştinţă
Dacă ne-a fost pe masă pâinea o comoară
Şi dacă-am strâns firimituri din câtă a rămas
E numai fiindcă Tu ai dus a zilelor povară
Şi ne-ai păzit la orişice popas.
Dacă suntem aici şi mic şi mare
Suntem doar fiindcă Tu în palmă ne-ai adus
Şi braţul Tău cel bun şi tare
A oglindit privirea noastră doar în sus.
Ne-ai fost şi untdelemn şi apă şi lumină
Ai fost din nou cărarea peste care am trecut
Deşi adesea inima străină
N-a mulţumit,a murmurat şi a tăcut.
N-ai măsurat , ci doară ne-ai ţinut
Și-ai mers cu noi de mână printre clipe
Deşi noi Te-am minţit şi Te-a durut
Tu ne-ai purtat pe largile-ţi aripe.
Al tău de pe genunchiul azi plecat
A Ta este cântarea nerostită
Te preamărim slăvitule-Mpărat
Ai Tăi suntem în clipa asta fericită.
Daniel Chirileanu
Sursa: www.danielchirileanu.ro
