Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

A APARUT VIATA LA INTAMPLARE ? – autor Ron Lyttle

Scris la: 29 august 2010

A apărut viaţa la întâmplare?

Autor: Ron Lyttle

Povestea

Cu milioane de ani în urmă, evoluţioniştii susţin că o mulţime de substanţe chimice se agitau în oceane lipsite de forme de viaţă (sau în lacuri, bălţi), aici pe Pământ. În atmosferă era prezent gazul metan care era bombardat cu raze cosmice, şi fulgere puternice străbăteau văzduhul, luminând peisajul deşertic.  După suficient de mult timp, destule raze cosmice si fulgere, s-a format treptat o “supă primordială” care conţinea aminoacizi. Aceştia apoi s-au unit unii cu alţii formând proteine simple, considerate “cărămizile” vieţii. La un moment dat, aceste proteine s-a întâmplat să se aranjeze în ordinea potrivită, şi un prim obstacol a fost trecut: proteinele au început să se reproducă, şi astfel “s-a născut” o formă simplă de viaţă.

După nenumărate ere de timp, această formă simplă de viaţă a devenit treptat tot mai complexă prin modificări aleatoare ale proteinelor iniţiale, combinate cu condiţii externe de umiditate, temperatură, rezerve de nutrienţi, etc., pentru ca în cele din urmă să producă toată varietatea formelor complexe de viaţă care au locuit întâi oceanele, apoi uscatul, şi în final atmosfera, pe care le putem observa în prezent. Homo sapiens e considerat ca fiind vârful arborelui evoluţiei vieţii, dar acest arbore încă mai se extinde, şi cine ştie cum vor arăta următoarele noi ramuri?

Confruntarea cu realitatea

În timp ce povestea de mai sus este interesantă, şi variaţii ale acesteia (cu multe detalii imaginative adăugate) sunt predate în majoritatea şcolilor şi universităţilor de pe tot globul ca fiind explicaţia ştiinţifică pentru originea şi dezvoltarea vieţii pe Pământ, tot mai mulţi oameni încep să se întrebe, “Oare chiar aşa s-a întâmplat? Oare oamenii aceia care se numesc oameni de ştiinţă ştiu cu adevărat despre ce vorbesc?” La urma urmei, nimeni n-a fost martor în urmă cu milioane de ani să observe amestecul supei primordiale, sau să vadă primul peşte migrând din apă spre uscat, sau să vadă prima creatură înaripată înălţându-se puternic în zbor pentru prima oară. Povestea evoluţiei e una simpatică, dar este oare susţinută de dovezi?

ARN şi ADN

Orice organism viu, de la cel mai simplu virus la cel mai complex animal, conţine în celulele sale compuşi complecşi numiţi acizi nucleici. Există două forme, numite acid ribonucleic (ARN) şi acid deoxiribonucleic (ADN). Viruşii conţin numai unul din cei doi, iar celulele îi conţin pe amândoi.  În timp ce ARN-ul controlează producţia de proteine, AND-ul este componenta principală din cromozomi, care reprezintă instrucţiunile sau modelul ereditar (materialul genetic). De fiecare dată când o celulă se divizează, RNA-ul din corpul celulei şi ADN-ul din nucleul celulei trebuie să fie copiate exact, fiecare nouă celulă primind o copie. ADN-ul este o moleculă incredibil de complexă, ce seamănă cu o scară lungă răsucită sub formă de spirală. Laturile sunt alcătuite din compuşi numiţi fosfaţi şi zaharide, în timp ce “treptele” sunt alcătuite din două baze dintr-un total de patru posibile, în combinaţii specifice de câte două. Compoziţia exactă şi ordinea “treptelor” variază de la un individ la altul. Fiecare “scară” ADN are aproximativ 20.000 de “trepte” şi fiecare cromozom conţine multe mii de molecule ADN. ARN-ul are o structură similară, dar zaharidele sunt diferite şi una din cele patru baze este de-asemenea diferită.

Din moment ce ADN-ul cromozomic furnizează planul de construcţie pentru fiecare celulă şi fiecare individ (în unele cazuri şi ARN-ul), dacă una din miile de trepte e copiată greşit, sau dacă combinaţii diferite sunt interschimbate în timpul copierii, celula fiică va fi defectă. Contrar crezului răspândit, cele mai multe schimbări în structura ADN-ului (mutaţii) în cel mai bun caz slăbesc celula, şi în cel mai rău caz o omoară. Foarte puţine mutaţii sunt neutre, iar mutaţiile benefice sunt practic inexistente.  Pentru a produce un individ sănătos şi deplin funcţional, fiecare copie de ADN şi ARN trebuie să fie în totalitate identice cu originalul, până la ultima “treaptă”.

Scopul

Că asemenea complexitate poate apărea din întâmplare dintr-o “supă primordială” prin reacţii chimice aleatoare este imposibil din punct de vedere statistic, bio-chimic şi termodinamic.

  1. Există mult prea multe conecţii într-o moleculă ADN pentru ca acestea să se aranjeze la întâmplare, indiferent de cât timp e vorba.
  2. Când biochimiştii au reuşit să producă aminoacizi simplii într-o “supă” simulată, a fost prin controlul strict al condiţiilor mediului; n-a fost nimic “aleator” sau “la întâmplare” în acest proces, iar saltul de la aminoacizi simpli la o moleculă ADN este astronomic.
  3. A doua lege a Termodinamicii spune că ordinea tinde spre dezordine, şi complexitatea tinde spre simplitate (şi niciodată invers), decât sub intervenţia unei forţe superioare. Fulgerele (presupusa forţă superioară responsabilă pentru reacţiile chimice din “supă”) sunt de fapt foarte buni creatori de dezordine. Noţiunea că ceva la fel de complex ca o moleculă ADN ar putea apărea din întâmplare este deci o absurditate non-ştiinţifică!

Bine, dar…

De dragul discuţiei, să presupunem că o moleculă de ADN s-a format cumva la întâmplare, şi mai departe să mai presupunem că mii de molecule ADN s-au unit să formeze un cromozom funcţional, şi să presupunem şi că mai mulţi cromozomi şi-au unit forţele (fără ca vreun fulger să distrugă această colecţie de cromozomi). Ca urmare avem încă doar o schiţă, o listă de instrucţiuni care spune cum să producem un organism viu. E nevoie de o celulă vie să interpreteze acea schiţă cu instrucţiuni, dar e nevoie de acea schiţă pentru a construi o celulă vie. (La acest aparent paradox evoluţioniştii pot doar murmura, “trebuie să se fi întâmplat cumva. Doar viaţa există, nu?”)

Un exemplu

Eu lucrez la o manufactură. Acolo cumpărăm piese turnate de fier şi alamă care sunt finisate la strung de atelierul nostru mecanic şi care sunt apoi asamblate pentru a produce pompe.  Tehnicianul primeşte o schiţă creată de Departamentul de Inginerie care precizează toate dimensiunile piesei finisate şi instrucţiuni speciale cum ar fi nivelul de şlefuire a piesei, mărimea filetului pentru găuri filetate, “prelucrarea începe aici,” etc. Poţi pune o schiţă pe o piesă turnată din metal brut şi s-o priveşti timp de un miliard de ani şi nu va produce o piesă finisată.

Însă tehnicianul ia schiţa, pune piesa brută în strung, şi când a terminat, o piesă este gata pentru asamblat. Are nevoie de schiţă care îi spune cum să prelucreze acea piesă, iar schiţa este fără valoare fără strung şi tehnician.

La fel este cu ADN-ul şi cu celulele vii. Fiecare are nevoie de cealaltă pentru a funcţiona, şi împreună pot produce celule noi.

În concluzie

Departe de a fi o explicaţie logică, ştiinţifică, şi demonstrabilă a originii şi dezvoltării vieţii pe Pământ, Evoluţia pare să fie sistem de convingeri ţinut cu tot atâta credinţă religioasă ca oricare alt crez, cu dificultatea adăugată de a fi contrar unor adevăruri incontestabile.  Pentru a crede în evoluţie, un om de ştiinţă trebuie să renunţe la metoda ştiinţifică, să-şi amorţească bunul simţ şi să strâmbe sau să ignore realitatea. Faptul că aşa de mulţi continuă să facă exact asta, şi că desconsideră pe cei ce îndrăznesc să aducă provocări convingerilor lor, arată de fapt tăria credinţei lor. Departe de a fi căutători sinceri ai adevărului şi cu orizonturi deschise, evoluţioniştii par să fie încuiaţi şi “apărători dogmatici ai credinţei”.

A apărut viaţa “la întâmplare”? Voi ce credeţi?


Ron Lyttle este conferenţia în Portland, specialitatea lui fiind liliecii din întreaga lume, şi membru activ al ”Design Science Association” din Oregon, care se ocupă cu studii pe tema creaţiei/evoluţiei. Traducere şi adaptare Creationism.org

Cu permisiune

Sursa: www.creationism.info.ro