Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

DESPRE EVOLUTIONISM – autor Ion Vladuca

Scris la: 24 iulie 2010

Despre evoluţionism

Autor: Ion Vlăducă

Evolutionismul ateist este ipoteza care afirmă că speciile de animale s-au transformat unele în altele, de la primele unicelulare până la maimută si om, în miliarde de ani, prin procese întâmplătoare; mai afirmă că speciile de plante au evoluat de la formele unicelulare până la plantele cu flori.

Evolutionismul provine din vechile conceptii păgâne.

  • In mitologia sumeriană, oamenii si zeii au apărut prin amestecul apei dulci cu apa sărată.
  • Anaximandru (610-546 î.Hr.) credea că animalele au apărut din mare, datorită căldurii solare; că la început erau acoperite cu o scoartă de spini, pe care apoi au pierdut-o.
  • După Empedocle (483-423 î.Hr.), viata s-a născut din mâlul încălzit din care au iesit segmente de fiinte vii, membre izolate, ochi fără cap etc. El credea că fiintele vii se obtineau prin asocierile întâmplătoare ale acestor segmente.
  • Democrit (460-370 î.Hr.) considera că omul s-a plămădit, ca un viermisor, din mâl.
  • Aristotel (384-322 î.Hr.) considera că s-a trecut spontan de la neviu la viu prin niste elemente intermediare. Mai credea că plantele sunt verigi intermediare între obiectele neînsufletite si animale.
  • Teofrast din Eresos (370-287 î.Hr.) considera că plantele se pot metamorfoza spontan.
  • Lucretiu (98-55 î.Hr.) afirma că speciile au apărut prin combinarea întâmplătoare a unor elemente.
  • Albertus Magnus (1193-1280) era convins că plantele pot trece dintr-o specie în alta sub influenta solului, a nutritiei sau a altoirii. Credea că orzul se poate transforma în grâu, iar stejarul în vită de vie.
  • Filosofii medievali încercau să obtină soareci din făină de grâu si cârpe murdare.
  • Buffon (1707-1788) presupunea că din putregai se pot naste tenii, omizi, gândaci si păduchi.
  • Diderot (1713-1784) credea că vietătile apar spontan prin combinatii chimice întâmplătoare.
  • Lamark (1744-1829) considera că vietătile au apărut spontan si apoi au evoluat de la simplu la complex.
  • Cabanis (1757-1808) aprecia că materia în miscare produce forme de viată.
  • Erasmus Darwin (1731-1802), bunicul lui Charles Darwin, gândea si el că viata a apărut spontan. Mai credea că vietătile au evoluat datorită dorintelor lor si eforturilor de vointă. In acea epocă multi oameni erau convinsi că animalele cu dinti au apărut din cele fără dinti, din dorinta lor de a mesteca hrana.

In acest context s-a format (adică s-a deformat) gândirea lui Charles Darwin, considerat “părintele evolutionismului”. El credea că omul descinde dintr-un mamifer păros, cu coadă si urechi ascutite, care trăia în copaci.

Charles Darwin a folosit teoria sa pentru a explica progresul societătii. El aprecia că lupta pentru existentă are rol decisiv. De aceea, indignat de grija pe care oamenii o arătau fată de bolnavi, a afirmat că “oricine s-a ocupat de reprodictia animalelor domestice stie, fără doar si poate, cât poate fi de dăunătoare rasei umane această perpetuare a fiintelor debile.” Atât comunistii, cât si capitalistii au dezvoltat această conceptie, din interese politice si economice.

Toate ideile ciudate, prezentate până acum se găsesc astăzi în biologia evolutionistă care se predă în scoli, licee si facultăti. Elevii sunt învătati că “materia vie este rezultatul evolutiei, în anumite conditii, a materiei lipsite de viată” si că “viata este o etapă calitativ superioară în evolutia formelor de miscare a materiei”. Se mai spune că viata a apărut spontan, în mediul acvatic, prin combinatii chimice întâmplătoare, în prezenta luminii solare. Elevii sunt învătati că plantele si animalele au evoluat de la unicelulare la pluricelulare, de la inferioare la superioare. Se spune că pestii s-au transformat în amfibieni, amfibienii în reptile, reptilele în păsări si mamifere, până la maimută si om. In clasa a XII-a elevii învată că “specia hominidelor a pierdut haina de blană naturală a maimutelor, devenind o maimută nudă”.

Mai grave decât afirmatiile biologilor atei sunt cele ale unor filosofi contemporani cu pretentii teologice. Acestia, crezând că teoria evolutiei este corectă, s-au grăbit să o interpreteze teologic, amestecând-o cu învătătura Bisericii Ortodoxe. Asa au ajuns să spună că Adam a avut strămosi animali, că omul provine prin binecuvântare dintr-un mamifer etc. In felul acesta a apărut evolutionismul teist, folosit de New Age.

Cu permisiune

Sursa: www.creationism.info.ro