Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Dumnezeu versus stiinta

Scris la: 1 octombrie 2013

077

Dumnezeu versus știința

O demonstrație magistrală din anul 1921 – Dumnezeu versus știința.

Această demonstrație a fost făcută în anul 1921, după aceea au apărut și alte demonstrații, dar aceasta rămâne în istorie. Veți vedea de ce. Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ține cursul de filozofie: conflictul dintre știință și religie. Profesorul ateu face o pauză și apoi îi cere unuia dintre noii săi studenți să se ridice în picioare.

‒Ești creștin, nu-i așa, fiule?

‒Da, domnule, spune studentul.

‒Deci crezi în Dumnezeu?

‒Cu siguranță.

‒Dumnezeu este bun?

‒Desigur, Dumnezeu e bun.

‒Este Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?

‒Da.

‒Tu ești bun sau rău?

‒Biblia spune că sunt rău.

Profesorul zâmbește cunoscător.

‒Aha! Biblia!

Se gândește puțin.

‒Uite o problemă pentru tine: să zicem că există aici o persoană bolnavă și tu o poți vindeca. Poți face asta. Ai vrea să îl ajuți? Ai încerca?

‒Da, domnule, aș încerca.

‒Deci ești bun.

‒N-aș spune asta.

‒Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuți o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu.

Studentul nu răspunde, așa că profesorul continuă.

‒El nu ajută, nu-i așa? Fratele meu era creștin și a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Isus să-l vindece. Cum de Isus e bun? Poți răspunde la asta?

Studentul tace.

‒Nu poți răspunde, nu-i așa? Și ia o înghițitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului sa se relaxeze. Hai să o luăm de la capăt, tinere. Dumnezeu e bun?

‒Păi, da, spune studentul.

‒Satana e bun?

Studentul nu ezită la această întrebare:

‒Nu.

‒De unde vine Satana?

Studentul ezită.

‒De la Dumnezeu.

‒Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i așa? Zi-mi, fiule, există rău în lume?

‒Da, domnule.

‒Răul e peste tot, nu-i așa? Și Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

‒Da.

‒Deci cine a creat răul?

Profesorul continuă:

‒Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat și răul. Din moment ce răul există și conform principiului că ceea ce facem definește ceea ce suntem, atunci Dumnezeu este rău.

Din nou studentul nu răspunde.

‒Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâțenie? Toate aceste lucruri groaznice există?

Studentul se foiește jenat.

‒Da.

‒Deci cine le-a creat?

Studentul iarăși nu răspunde, așa că profesorul repetă întrebarea:

‒Cine le-a creat?

Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe în fața clasei. Studenții sunt uimiți.

‒Spune-mi, continuă el adresându-se altui student. Crezi în Isus Hristos, fiule?

Vocea studentului îl trădează și cedează nervos.

‒Da, domnule profesor, cred.

Bătrânul se oprește din mărșăluit.

‒Știința spune că ai cinci simțuri pe care le folosești pentru a identifica și observa lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Isus?

‒Nu, domnule. Nu L-am văzut.

‒Atunci spune-ne dacă L-ai auzit vreodată pe Isus al tău.

‒Nu, domnule, nu L-am auzit.

‒L-ai simțit vreodată pe Isus al tău, L-ai gustat sau L-ai mirosit? Ai avut vreodată o experiență senzorială cu Isus sau cu Dumnezeu?

‒Nu, domnule, mă tem că nu.

‒Și totuși crezi în el?

‒Da.

‒Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, știința spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui de asta, fiule?

‒Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credința mea.

‒Da, credința, repetă profesorul. Asta e problema pe care știința o are cu Dumnezeu. Nu există nicio dovadă, ci doar credința.

Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, înainte de a pune și el o întrebare.

‒Domnule profesor, există căldură?

‒Da.

‒Și există frig?

‒Da, fiule, există și frig.

‒Nu, domnule, nu există.

Profesorul își întoarce fața către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacută. Studentul începe să explice:

‒Poate există multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit „frig.“ Putem ajunge până la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig. Dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie, și căldura e cea care face ca un corp sau material să aibă sau să transmită energie. Zero absolut (‒458F) înseamnă absența totală a căldurii. Vedeți, domnule, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absența căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unități termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, domnule, ci doar absența ei.

Clasa e învăluită în tăcere. Undeva cade un stilou si sună ca o lovitură de ciocan.

‒Dar întunericul, profesore? Există întuneric?

‒Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce e noaptea dacă nu întuneric?

‒Din nou răspuns greșit, domnule. Întunericul nu e ceva, este absența a ceva. Poate exista lumină scăzuta, lumină normală, lumina strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă, atunci nu există nimic, iar acest nimic se numește întuneric, nu-i așa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie și mai întunecat, nu-i așa?

Profesorul începe să-i zâmbească studentului din fața sa. Acesta va fi un semestru bun.

‒Ce vrei să demonstrezi, tinere?

‒Da, domnule profesor, vreau să spun că premisele dumneavoastră filozofice sunt greșite de la bun început și de aceea concluzia trebuie să fie și ea greșită.

De data asta profesorul nu-și poate ascunde surpriza.

‒Greșite? Poți explica în ce fel?

‒Lucrați cu premisa dualității, explică studentul. Sustineți că există viață și apoi că există moarte, un Dumnezeu bun și un Dumnezeu rău. Considerați conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Domnule, știința nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Folosește electricitatea și magnetismul, dar nimeni nu a văzut sau nu a înțeles pe deplin vreuna din acestea două. Să consideri că moartea e opusul vieții înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanțial. Moartea nu e opusul vieții, ci doar absența ei. Acum spuneți-mi, domnule profesor, le predați studenților teoria că ei au evoluat din maimuță?

‒Dacă te referi la procesul evoluției naturale, tinere, da, evident că da.

‒Ați observat vreodată evoluția cu proprii ochi, domnule?

Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când își dă seama încotro se îndreaptă argumentul. Un semestru foarte bun, într-adevăr.

‒Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluției în desfășurare și nimeni nu poate demonstra că el are loc, dumneavostră nu predați studenților ceea ce credeți? Acum ce sunteți, om de știință sau predicator?

Clasa murmură. Studentul tace până când emoția se mai stinge.

‒Și ca să continuăm demonstrația pe care o făceați adineauri celuilalt student, permiteți-mi să vă dau un exemplu, ca să înțelegeți la ce ma refer. Studentul se uită in jurul său, în clasă. E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului? Clasa izbucnește în râs. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simțit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice stabile și conform protocolului demonstrabil, știința spune ‒ cu tot respectul, domnule ‒ că nu aveți creier. Dacă știința spune că nu aveți creier, cum să avem încredere în cursurile dumneavostră, domnule?

Acum clasa e cufundată în tăcere. Profesorul se holbează la student, cu o față impenetrabilă. În cele din urmă, după un interval ce pare o veșnicie, bătrânul răspunde:

‒Presupun că va trebui să crezi, pur și simplu.

‒Deci, acceptați că există credință și, de fapt, credința există împreună cu viața, continuă studentul. Acum, domnule, există răul?

Acum, nesigur, profesorul răspunde:

‒Sigur că există. Îl vedem zilnic. Răul se vede zilnic în lipsa de umanitate a omului față de om. Se vede în nenumăratele crime și violența care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.

La asta, studentul replică:

‒Răul nu există, domnule, sau cel putin nu există în sine. Răul e pur și simplu absența lui Dumnezeu. E ca și întunericul și frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absența lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipsește dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există căldură sau ca întunericul care apare când nu există lumină.

Profesorul s-a așezat…

P.S. Studentul era Albert Einstein. În 1921 Albert Einstein a scris o carte intitulată „Dumnezeu versus știința“.