Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

EVOLUTIONISMUL – ROD AL IMAGINATIEI. CREDINTA IN DATAREA RADIOMETRICA – autor Curt Sewell

Scris la: 26 august 2010

Evoluţionismul – rod al imaginaţiei (VI). Credinţa în datarea radiometrică

Autor: Curt Sewell

Foarte mulţi savanţi, profesori şi majoritatea mediilor de informare sunt foarte buni avocaţi ai credinţelor evoluţioniste în vîrstele mari. Şi mulţi creştini s-au alăturat afirmaţiilor savanţilor despre “marea vîrstă a pămîntului”, de obicei fără să-şi dea seama că ele se întemeiază pe presupoziţii naturaliste ce elimină complet orice fel de intervenţie a unui Dumnezeu creator. Ei nu au recunoscut eroarea raţionamentului circular din aceste credinţe în vîrstele mari. Astfel, fără să fie nevoie, ei şi-au pierdut temelia credinţei. Curtis Sewell Jr. a lucrat timp de 44 de ani ca inginer electronist în industria nucleară, începînd cu Proiectul Manhattan al Armatei Statelor Uni te din timpul celui de-al Doilea Război Mondial (prima bombă atomică). Timp de cinci ani a fost inginer sef la Isotopes, Inc. Printre sarcinile sale s-a numărat şi proiectarea instrumentarului pentru analiza radiochimică de diferite tipuri, inclusiv pentru sistemul datării cu Carbon 14. În 1988 a ieşit la pensie de la Lawrence Livermore National Laboratory.

Cîndva D-l Sewell adera la concepţia uniformistă că pămîntul are miliarde de ani vechime, dar în decursul multor ani de lucru a început să se îndoiască de “dovezile” acestui fapt, fiindcă a văzut că se întemeiau pe o logică circulară. Povestea trecerii sale de la concepţia evoluţionistă la concepţia creştină despre lume este relatată în cartea sa God at Ground Zero (Master Books, Green Forest, Arkansas, 1997).

“Cum pot creaţioniştii să se aştepte ca oamenii să accepte ideea pămîntului tînăr, cînd, prin datarea radiometrică, ştiinţa a dovedit că pămîntul are miliarde de ani vechime ?”

Articolul de fată pune această întrebare, ce reprezintă gîndirea unui mare număr de oameni de azi. Cu siguranţă că majoritatea oamenilor de ştiinţă acceptă datarea radiometrică. Totuşi nu există cu adevărat un motiv ştiinţific care să dovedească că datarea radiometrică este corectă, ci o mulţime de dovezi ce arată că ea nu funcţionează. Vom discuta cîteva dintre ele. Vom descoperi că piatra de temelie a analizei radiometrice este credinţa în materialism şi respingerea oricărei acţiuni supranaturale, chiar înainte de a se face vreo măsurătoare. Mulţi oameni, între care chiar specialiştii în domeniu, uită presupoziţiile pe care se întemeiază datarea radiometrică.

1. Datarea radioactivă

În principiu există două tipuri de metode de datare radioactivă. Un tip este sistemul Carbon 14, folosit la datarea fragmentelor de organisme care au trăit. Nu a fost folosit niciodată pe eşantioane neorganice, şi aproape că nici nu intră în discuţie dacă se consideră că eşantionul ar putea fi mult mai vechi de 50000 de ani. Ea furnizează unele dovezi foarte bune, folosite adesea de creaţionişti. Dar în acest articol nu vom discuta despre metoda C-14.

A doua mare categorie se mai numeşte “datarea cu metale grele” şi include sistemele uraniu-toriu-plumb, rubidiu-strontiu şi potasiu-argon. Aceste metode se folosesc în mod obişnuit pentru eşantioane anorganice, cum sunt rocile, dînd adeseori vîrste extrem de mari – milioane sau miliarde de ani. Evoluţioniştii descriu adesea aceste metode ca dovedind marea vechime a pămîntului şi a straturilor sale. Creaţioniştii le critică adesea, fiindcă dau rezultate cu totul false.

Toate metodele de datare menţionate pornesc de la un anume izotop radioactiv precum U-238, U-235, Tor-232, K-40 sau Rb-87. Ei se numesc izotopi “mamă”. Sunt elemente radioactive în mod natural, adică emit spontan particule alfa sau beta şi, ca urmare, se transformă în alte elemente, numite izotopi “fiice”.

2. Erori experimentale

Metodele ce dau vîrste mari produc aproape tot atîtea răspunsuri “greşite” cît şi “corecte”. Răspunsul “corect” e ales pe baza coloanei stratigrafice, adică după felul fosilelor îngropate în apropiere. Desigur, datarea fosilelor depinde de presupunerea evoluţiei. Şi, bineînţeles, publicul nu aude de obicei nimic despre răspunsurile greşite.

Afirmaţia aceasta – că datele radiometrice sunt “corectate” prin referirea la fosilele-index determinate pe baza evoluţiei – este viu contestată, dar examinarea literaturii tehnice arată că ea este adevărată, în ciuda celor spuse de manualele elementare. Să vedem cîteva exemple.

3. Discrepante dovedite

Publicul larg crede că rezultatele radiometrice sunt solide şi deci se poate dovedi că sunt de încredere. Dar literatura de specialitate arată altceva. John Woodmorappe a făcut o cercetare extinsă a literaturii, examinînd 445 de articole tehnice din 54 de reviste de geocronologie şi geologie cu mare autoritate.[John Woodmorappe, "Radiometric Geochronology Reappraised", în Creation Research Society Quarferly, vol. 16, septembrie 1979, pp. 102-29, 147. - Vezi şi cartea din 1999 a lui John Woodmorappe, The Mythology of Modern Dating Methods, Institute for Creation Research, El Cajon, California.]

Rapoartele menţionate enumeră peste 350 de date, măsurate cu metode radiometrice, ce contrazic cu mult vîrstele atribuite fosilelor găsite în acelaşi strat. Ele acopereau vîrstele “aşteptate” de la 1 la >600 de milioane de ani. In aproape toate cazurile de discrepantă s-au acceptat datele fosilelor. Datele radiometrice au fost eliminate. Woodmorappe cita spusele unui cercetător:

“În general, se presupune că datele ce intră în “marja de corectitudine” sunt corecte şi sunt publicate, dar cele ce nu concordă cu alte date sunt rareori publicate, iar discrepantele nu sunt explicate complet.”

Cînd aceste rapoarte discutau posibilele cauze ale erorilor, foloseau ,cuvinte de tipul “posibil”, “poate”, “probabil”, “ar putea fi” etc. Motivele invocate de obicei cuprind intruziunea detritică, scurgerea sau infiltrarea unora dintre izotopi în esantion, iar uneori conţinutul iniţial de izotopi din eşantion. Pentru datarea cu K-Ar este uşor de dat vina pe pierderea argonului, dacă vîrsta obţinută e prea mică, sau pe absorbţia argonului dacă e prea mare.

Se ştie prea bine că argonul, care e un gaz, difuzează uşor prin rocă, şi nu e cu putinţă să se ştie dacă nu cumva s-a întîmplat ceva de acest fel într-un anume caz.

Erorile sunt deosebit de mari cu metoda K-Ar (potasiu-argon). S-au făcut studii asupra unor roci bazaltice de vîrstă recentă cunoscută, din apropiere de Hawaii. Ele proveneau de la vulcanul Kilauea. Rezultatele au ajuns pînă la 22 de milioane de ani. Joan Engels scria:

În prezent se ştie foarte bine că vîrstele obţinute cu K-Ar de la diferite minerale dintr-o singură rocă pot fi uimitor de discordante.”

4. Craniul 1470

În 1927 Richard Leakey a descoperit un craniu lîngă Lacul Rudolf din Kenya despre care spunea că era “aproape nedeosebit” de cel al omului modern. Totuşi fusese găsit sub un strat de tuf vulcanic KBS ce avea o vîrstă acceptata de 2,6 milioane de ani vechime. Leakey a declarat că acest craniu avea 2,9 milioane de ani, spunînd că “nu se potriveşte cu nici unul din modelele anterioare ale începuturilor omului”. A fost numit KNM-ER-1470 de la Kenya National Museum, East Rudolf, 1470).

Marvin Lubenow face o descriere exactă a celor zece ani de controverse în jurul datării craniului.

La prima încercare de a data tuful KBS, Fitch şi Miller au analizat rocile brute şi au obţinut date mergînd de la 212 la 230 milioane de ani – perioada Triassicului cu mult mai vechi decît se aştepta. Întrucît sub acest strat se descoperiseră oase de mamifere, au spus că evident datele erau greşite din pricina “posibilei prezente a argonului străin derivat din includerea unor roci pre-existente”. Chiar dacă roca arăta bine, tot ce depăsea 5 milioane de ani vechime era evident greşit, avînd în vedere ceea ce ştiau ei despre succesiunea dezvoltării evolutive”.

Între timp, o echipă de la University of California din Berkeley, condusă de G.H. Curtis, a analizat cîteva pietre ponce KBS şi au descoperit cîteva care aveau cam 1,6 milioane de ani şi cîteva de 1,8 milioane de ani Alte măsurători unele coborînd la 0,5 milioane de ani au fost declarate anormal de mici. Ele au fost explicate ca posibile supraimprimări datorate unei infuzii de apa fierbinte cu bogat conţinut alcalin.

Între 1969 şi 1976 mai multe echipe au făcut numeroase măsurători radiometrice, iar rezultatele s-au grupat în jurul a trei vîrste -1,8 milioane, 2,4 milioane şi 2,6 milioane de ani. Fiecare echipă a criticat tehnicile de selectare a eşantioanelor de rocă ale celorlalţi. Se spunea că majoritatea argumentelor radiometrice favorizau data de 2,6 milioane de ani, dar argumentele paleontologice favorizau data de 1,8 milioane de ani (adică data la care craniul s-ar fi potrivit cel mai bine cu teoria evoluţiei). În final s-a ajuns la o înţelegere numai după ce paleontologii s-au pus de acord în privinţa corelaţiei fosilelor, incluzînd două specii de porc dispărute. Data finală acceptată pentru craniu a fost cea de 1,9 milioane de ani. Comentînd metoda de selectare a eşantioanelor de rocă pentru datarea radiometrică, Lubenow întreabă:

“Se pune întrebarea, “Cum ştii cînd ai eşantionul bun pentru datare” ? Singurul răspuns la întrebare este acela că eşantioanele “bune” dau date în acord cu presupunerile evoluţioniste. Eşantioanele “rele” sunt cele care dau date ce nu sunt conforme cu evoluţia – ilustrare clasică a cercului vicios.”

5. Datarea Marelui Canion

Creaţioniştii au criticat multe aspecte ale datării rocilor prin radioactivitate, dar au adus prea puţine probe reale că metoda este inadecvată. Totuşi Institutul de cercetări creaţioniste a ajuns în fazele preliminare ale obţinerii unor asemenea dovezi pentru rocile vulcanice.[Grand Canyon Dating Project, Institute for Creation Research, 10946 Woodside Avenue North, Santee, California 92071]

“Scopul proiectului”, scriu savanţii de la Institutul de cercetări creaţioniste (ICC), “este folosirea ‘celei mai de încredere” metode de datare cu izotopi radioactivi (metoda izocronă) cu cea mai precisă tehnică de măsurare analitică (tehnica spectrografului de masă pentru diluţia izotopică) spre a stabili “vîrstele” diferitelor roci din Marele Canion.”

Savanţii de la ICC au angajat un laborator geotehnic autorizat spre a sprijini acest plan şi a supraveghea proiectul, prevenind orice tendinţă de a influenta rezultatele, şi pentru a supune eşantioanele de roci mai multor laboratoare calificate într-un mod care să evite orice subterfugii.

Marele Canion are mai multe straturi şi tipuri de roci diferite. Toţi sunt de acord că rocile metamorfice precambriene îngropate sub nivelul Canionului trebuie să fie cele mai vechi. Acestea includ zonele Trinity Gneiss, Elves Chasm Gneiss şi Zoroaster Granite.

De asemenea, toţi sunt de acord că scurgerea de lavă cuaternară de pe Podisul Unikaret este probabil depozitul metamorfic cel mai tînăr din zonă. El provine de la un vulcan, după ce toate depozitele de straturi sedimentare s-au depus şi după ce canionul a fost erodat. Lava s-a scurs peste margine, pe versanţii canionului deja erodat.

Geologii cei mai tradiţionalişti cred că gnaisurile şi graniturile de adîncime au peste 600 de milioane de ani vechime, probabil în jur de 2000 de milioane de ani, iar vîrsta scurgerilor de lavă bazaltică de pe Podisul Unikaret trebuie estimată la cîteva mii de ani, fiindcă e vădit mai tînără decît straturile sedimentare din partea de sus a pereţilor canionului. Astfel, comparînd vîrstele măsurate cu acurateţe ale mai multor eşantioane din cele două zone, vom avea o idee despre siguranţa generală a metodelor radiometrice.

Rezultatele preliminare arată foarte interesant. Dar numai măsurătorile scurgerilor de lavă recentă erau încheiate în momentul ultimului raport pe care îl am.

Pentru un acelaşi set de roci recente s-au obţinut mai multe cifre de “vîrstă model”, ele fiind cu totul discordante (adică nu se potriveau defel una cu cealaltă). Cea “mai precisă” vîrstă a izocronei rubidiu-stronţiu a fost raportată ca fiind de 2,1 miliarde de ani.

Dar vîrsta acesta este clar greşită. Lava supusă datării s-a scurs peste marginea canionului deja erodat. Deci vîrsta de “2,1 miliarde de ani” trebuie să fie de multe mii de ori mai mare decît vîrsta reală a lavei. Acest unic rezultat ar trebuie să fie suficient spre a arunca puternice umbre de îndoială asupra metodelor de datare radiometrică cu metale grele, dar trebuie să aşteptăm încheierea proiectului înainte de a trage prea multe concluzii.[Vezi Steven A. Austin ed., Grand Canyon: Monument to Catastrophe (1994), ca şi caseta video însotitoare, Grand Canyon: Monuments to the Flood. (n. ed.)]

6. Cauzele erorilor

Există cîteva posibile surse ale erorilor asociate cu datarea radiometrică. Principalele probleme (începînd de la cele de mai mică importantă) sunt:

  1. Acurateţea ratelor de dezintegrare – cele mai multe sunt considerate a fi cunoscute cu aproximaţie de cîteva procente şi, dacă sunt greşite, ar avea doar un efect minor asupra datelor.
  2. Constanta ratelor de dezintegrare – mulţi savanţi cred că ele au fost constante de-a lungul epocilor, deşi acest lucru nu se poate şti cu adevărat. Dar unul dintre primii cercetători, Prof. John Joly de la Trinity College, Dublin, a raportat unele dovezi ce arătau variatii.[J. Joly, Proceedings of the Royal Society, Londra, Seria A 102, 1923, p. 682.] Raportul lui Barry Setterfield asupra posibilei variaţii a vitezei luminii dă şi el referinţe istorice despre variaţiile ratelor de dezintegrare de-a lungul ultimilor 300 de ani. Dar cei mai mulţi savanţi nu s-au arătat prea entuziaşti fată de acceptarea acestui concept.
  3. Activarea neutronică din surse necunoscute – Prof. Melvin Cook a cercetat minereuri dintr-o mină din Katanga şi a descoperit că nu conţineau Pb-204 şi nici toriu, dar exista o cantitate apreciabilă de Pb-208 ! E clar că acesta nu putea să fi fost primitiv, şi nu putea să rezulte din dezintegrarea toriului. Singurul mod în care putea fi explicat era activarea neutronică în Pb-207. Cînd Cook a făcut această corecţie, vîrsta calculată s-a redus de la 600 de milioane de ani pînă la epoca modernă.[Trevor Norman şi Barry Setterfield, "The Atomic Constants, Light, and Time", Stanford Research Institute International Invited Research Report, Menlo Park, California, 1987. w Melvin Cook, Prehistory and Earth Models, Max Parrish and Co. Ltd., Londra, 1966, pp. 54-55.] În cele mai multe minereuri nu este posibil să se vadă acest efect asa de clar, dar faptul arată că un anumit flux de neutroni, posibil de la o supernovă, trebuie să fi avut o puter nică influentă, iar aceasta ar fi fost posibil în întreaga lume, afectînd toate rocile într-un mod ce nu poate fi determinat cu uşurinţă astăzi.
  4. Integritatea atomilor în roci – aceasta stîrneşte cea mai mare îngrijorare tuturor cronologiştilor şi este motivul cel mai des citat pentru erorile evidente în măsurarea datelor. Sărurile de uraniu sunt solubile în apă şi cele mai multe minerale sunt supuse unei infiltrări inegale a componentelor lor chimice. Argonul migrează în mod impredictibil înăuntrul şi în afara rocilor. Hurley a raportat că componentele radioactive ale graniturilor stau la suprafaţa granulelor şi pot fi cu uşurinţă spălate. Cristalele de zircon au fost datate cu metodele U-Pb, dar studiile de microsondaje cu ioni au arătat că uraniul şi plumbul sunt fixate în diferite părţi ale structurii cristaline. Aceasta arată că de fapt Pb-206 nu putea proveni din dezintegrarea uraniului; deci aceste datări trebuie să fie invalidate.
  5. De departe cea mai importantă problemă este conţinutul izotopic originar al rocii. Cum am putea să ştim care a fost materialul originar ? Vom vedea că răspunsul la această întrebare depinde de o decizie ce implică ceva ce nu poate fi dovedit – o decizie pe bază de credinţă.

7. Materialul izotopic originar

Geologul uniformist trebuie să presupună o oarecare concentraţie iniţială. Dacă alegerea sa este bună, iar celelalte surse de erori pot fi minimalizate, poate face o determinare precisă a vîrstei – cu condiţia ca setul de presupuneri făcute de el să fie corect. Dar presupunerile sale se întemeiază întotdeauna pe teoria uniformismului – adică faptul că pămîntul şi rocile sale au luat naştere în mod pur materialist, fără intervenţie supranaturală, cu mult timp în urmă. Deci dacă încearcă să folosească aceste rezultate spre a dovedi că pămîntul este vechi şi nu a fost creat, foloseşte o logică circulară. El elimină de fapt posibilitatea unei creaţii supranaturale în sase zile înainte de a face măsurătorile.

Acum cîţiva ani am făcut un curs de geologie la facultatea din localitatea mea. În primele lecţii profesorul a subliniat importanta credinţelor uniformiste ca temelie a geologiei istorice, spunînd ceva de felul acesta:

“Oamenii obişnuiau să creadă în tot felul de catastrofe, provocate de intervenţii supranaturale. Aceste povesti populare i-au făcut pe oameni să creadă că pămîntul avea numai cîteva mii de ani vechime. Astăzi ştim, desigur, că acele lucruri nu au avut loc şi că pămîntul e mult mai vechi. El a evoluat lent, timp de miliarde de ani. Aceasta a avut loc conform “principiului uniformist” – ce spune că toate procesele au urmat întotdeauna aceleaşi legi naturale pe care le observăm astăzi.”

Observaţi uşurinţa acceptării credinţei că istorisirea Bibliei nu poate fi într-adevăr reală. În manualul său clasic de geocronologie [Vîrsta rocilor, planetelor şi stelelor], Henry Faul spune:

“Dacă se acceptă că sistemul solar s-a condensat dintr-un nor primordial, rezultă că materialele planetelor, asteroizilor şi meteoriţilor au o origine comună. Meteoriţii de fier conţin ceva plumb, dar numai urme infime de uraniu şi toriu, şi deci plumbul e necontaminat de plumb radiogenic, putînd fi privit ca un bun eşantion de plumb primordial. Tabelul 6-1 dă lista compoziţiei izotopice a plumbului extras din cîtiva meteoriţi de fier. Aceste date pot fi acum folosite ca (Pb207/Pb204) şi (Pb206/Pb204) în ecuaţia Houtermans, şi tot ce rămîne de descoperit pentru a permite calcularea vîrstei pămîntului este un eşantion de plumb dintr-un subsistem închis cu vîrstă cunoscută.”[Henry Faul, Ages of Rocks, Planets and Stars, McGraw-Hill, New York, 1966, pp. 65, 67.]

Observaţi punctul de pornire al lui Faul – “Dacă se acceptă că sistemul solar s-a condensat dintr-un nor primordial…” Aceasta înseamnă o origine pur naturalistă a pămîntului, de-a lungul unei perioade mari de timp. El înfăţişează aici credinţa obişnuită a celor mai mulţi savanţi evoluţionişti că pămîntul şi sistemul solar au evoluat dintr-un nor de gaz şi praf, într-un timp foarte lung, începînd cu miliarde de ani în urmă. Pornind de la această credinţă de bază, Faul argumentează că alcătuirea originară a elementelor chimice ale pămîntului trebuie să fi fost similară cu ceea ce putem vedea azi în meteoriţi.

Această presupunere este una dintre principalele probe folosite spre a de termina vîrsta pămîntului şi coeficientul izotopic al plumbului din compoziţia rocilor primitive. Dar ea se întemeiază cu totul pe credinţa în uniformism şi în originea naturalistă a pămîntului. Fără această credinţă de bază, toate măsurătorile datelor ce dau vîrste mari ar fi lipsite de sens.

Pe de altă parte, dacă pămîntul a fost creat dintr-o dată (cum spune Biblia), Ziditorul putea să-l facă oricum ar fi dorit. Nu ar fi fost silit să urmeze nici una din legile omului – şi într-adevăr El a şi dovedit acest lucru. Cînd a făcut pomii din Grădina Edenului, aceştia aveau îndată şi fructe. Cînd i-a făcut pe Adam şi Eva, ei erau în forma lor matură, nu ca niste prunci. Ni s-a spus că El a făcut aceste lucruri cu înfăţişarea maturităţii.[Acest lucru a fost afirmat categoric de către Sf. Efrem Sirul în tîlcuirea sa la Facere din sec. IV: "Deşi ierburile aveau doar o clipă vechime la facerea lor, ele păreau ca şi cum ar fi avut cîteva luni vechime. Tot aşa copacii, deşi aveau doar o zi cînd au răsărit, erau totuşi ca pomii vechi de cîţiva ani, fiind deplin crescuţi şi cu fructe începînd să se ivească pe ramurile lor." Mai tîrziu, explicînd cum anume luna avea înfăţişarea matură în momentul facerii ei, Sf. Efrem scrie: "Pe cît de bătrîni erau copacii, ierburile, animalele, păsările şi chiar oamenii (cînd au fost creaţi), tot pe-atît erau şi tineri. Erau bătrîni după înfăţişarea mădularelor lor şi materiilor lor, însă erau tineri pentru ceasul şi clipa zidirii lor" (Tîlcuire la Facere, ed. engl., pp. 90-91); (s.n.). Prin această înţelegere scriptural-patristică a felului cum a creat Dumnezeu lumea, întreaga temelie a metodelor de datare radiometrică se prăbuşeşte. Faptul că Sf. Efrem a învăţat-o în secolul al IV-lea arată că nu este un argument ad-hoc al savanţilor creaţionişti de azi, ci chiar o tîlcuire de neocolit a Scripturii. (n. ed.)] De ce nu ar fi putut face şi rocile în acelaşi fel ? De ce nu ar fi putut să conţină Plumb 206 şi Argon 40, astfel încît să apară “mature” ? Savanţii sunt de acord că Plumbul 204 trebuie să fi fost prezent încă de la începuturile pămîntului. De ce nu s-ar putea ca şi Plumbul 206, 207 şi 208 să fi apărut în acelaşi fel ?

Întrucît o lucrare preistorică a lui Dumnezeu nu este supusă investigaţiei ştiinţifice, fiind deci în afara metodelor ştiinţei, mulţi savanţi îl exclud pe Dumnezeu din probabilitatea ştiinţifică, presupunînd pur şi simplu că Dumnezeu nu a intervenit niciodată. Ei caută explicaţii pur materialiste, ca şi cum aceasta ar fi singura alegere acceptabilă ştiinţific. Dar aceasta nu ne duce la problema reală. Vedem că datarea radiogenică nu se întemeiază doar pe măsurători fizice. Temeiul său este o credinţă filosofică – credinţa cuiva despre felul cum a apărut lumea.

Vedem că problema “pămînt vechi – pămînt nou” se poate rezolva doar în funcţie de credinţa întemeietoare pe care o alegem.

Dacă alegem credinţa în materialism şi excludem posibilitatea intervenţiei supranaturale, atunci suntem îndreptăţiţi să credem că pămîntul are miliarde de ani vechime.

Totuşi, dacă recunoaştem un Dumnezeu care poate să intervină şi a intervenit în propria zidire, atunci suntem îndreptăţiţi să credem în istorisirea biblică şi într-o vîrstă de doar cîteva mii de ani.

Nici una dintre alegeri nu ni se impune prin dovezile fizice. Mai degrabă alegerea noastă se face din motive filosofice, iar apoi potrivim probele cu unul sau altul din sistemele de credinţă întemeietoare.

Cu permisiune

Sursa: www.creationism.info.ro