Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

MODELUL EVOLUTIEI SI IMPACTUL SAU FUNDAMENTAL – autor Iulian Tiganelea

Scris la: 31 iulie 2010

Modelul evoluţiei şi impactul său fundamental.

Autor: Iulian Ţigănelea

Pentru societatea contemporană în general, evoluţia a devenit o filosofie sau o viziune fundamentală. Pe de o parte, este un fapt curios cum acest model a devenit o a doua natură a gîndirii actuale, o paradigmă universală de cercetare şi aplicare în cunoaştere. Pe de alta, acest ciudat fenomen, nemaiîntîlnit prin caracterul lui universal niciodată în istorie, este rezultatul unui proces istoric, sau mai bine zis istorico-filosofic. Totul pare a începe odată cu epoca Renaşterii, trece prin perioada Iluminismului şi a marilor revoluţii politice, filosofice şi sociale din secolul al XIV-lea, şi ajunge la dezvoltarea lui vădită şi cu pretenţii de universalizare în secolul XX.

Avînd în vedere popularitatea globală (şi pentru mulţi, „intimă”) înregistrată de această viziune filosofică, numită uneori “teoria evoluţiei”, devine important să înregistrăm la rîndul nostru mecanismele sociale, politice şi de altă natură ale acestui succes.

În primul rînd, evoluţia este o speranţă fundamentală pentru orice om. Psihologic, ea este o dominantă a naturii umane, fiindcă orice om îşi doreşte progresul personal, sau împreună cu ceilalţi. În al doilea rînd, întotdeauna entităţile sau comunităţile, de la micile organizări umane, pînă la state sau uniuni de naţiuni au ca scop declarat progresul şi evoluţia, desigur bazîndu-se pe dorinţa, permanentă şi legitimă, de mai bine a omului. Aşadar evoluţia este dorită de toţi, şi declarată ca scop universal.

Aici însă se despart cele două posibile variante ale realizării în fapt a evoluţiei, fiindcă omului îi rămîne menirea de a o realiza: împreună cu Dumnezeu sau fără El. Fiind creat după chipul şi asemănarea cu El (Facere 1, 26), omul tinde ontologic să se autodepăşească, cum de altfel a observat şi Nietzsche, care credea că omul este „ceva care trebuie depăşit”.

Aşadar, prin creaţie, omului i se deschide perspectiva permanentei evoluţii, menirea lui centrală, însă numai în sinergie cu Creatorul său. Adresîndu-se ucenicilor Săi, Hristos arată: “Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17: 3). Astfel suntem invitaţi la un continuu progres în cunoaşterea lui Dumnezeu printr-o reciprocă iubire – aceasta fiind esenţa vieţii şi a evoluţiei spirituale umane.

Omul însă şi-a început istoria căzută cu o denaturare a acestei meniri, fiindcă a dorit evoluţia spirituală sau progresul în cunoaştere fără Dumnezeu, separat de El. Referatul biblic al căderii primilor oameni în păcat arată cum Adam şi Eva au ales o altă cale de cunoaştere, de evoluţie. Au ales cunoaşterea solitară, autonomă, au ales o evoluţie ruptă de Dumnezeu. De atunci şi pînă astăzi această perspectivă evolutivă denaturată (care a înregistrat şi episodul Turnului Babel, printre altele), a ajuns să fie tentaţia dominantă a umanităţii, sau esenţa apostaziei sale pe toate planurile.

Iată aşadar de ce, pe de o parte evoluţia este o tendinţă firească dar, pe de altă parte, cunoaştem astăzi „succesul” denaturării ei, pe care îl cultivă cu patimă omul contemporan. Asistăm la o efervescenţă debordantă în promovarea cu entuziasm a modelului evoluţionist ateu de aproape două secole, fiindcă omul pare a merge cu paşi hotărîţi pe drumul justificării cu orice fel de artificii raţionale a evoluţiei lui autonome, seculare. Oameni precum Charles Darwin, Charles Lyell, sau mai nou Theodosius Dobzhansky şi Ken Wilber sunt exponenţii acestui efort titanic de a fundamenta modelul evoluţionist în sens ştiinţific şi filosofic.

Mai mult, există şi un evoluţionism “creştin”, adică o pseudo-teologie, care încearcă să împace teologia cu teoria evoluţiei, erijîndu-se parcă în postura de apărător sau avocat al păcatului primordial şi al mecanismului psihologic care a stat la baza săvîrşirii lui. Poate că nici cei mai îndrăzneţi vizionari n-ar fi putut prognoza că modelul strîmb şi ispita satanică acceptată de protopărinţii noştri în încercarea lor de a evolua paralel cu Dumnezeu, va găsi apărători chiar din cinul slujitorilor lui Dumnezeu: John Meyendorf, George Klinger şi mai ales Teilhard de Chardin sunt asemenea triste exemple de întrupare a viziunii schimonosite a progresului uman. Acest progres însă, în sensul său autentic, este promovat doar de creştinii conştienţi de valoarea Sfintei Scripturi.

Este necesar, aşadar, să observăm cum reuşeşte modelul sau paradigma evoluţiei secularizate să se infiltreze în conştiinţa oamenilor de astăzi, care doresc sincer un progres spiritual sau social dar sunt antrenaţi de anumite mijloace, despre care vom vorbi în partea a doua, în tabăra evoluţioniştilor atei şi secularizaţi.

Secolul XX a fost printre multe altele şi unul al culturii informării. Prin marile reforme în domeniul educaţiei seculare, iniţiate încă din secolul XIX de marii părinţi reformatori ai învăţămîntului european, care gîndeau în spirit iluminist şi raţionalist, societatea europeana a început să fie educată în spiritul unei noi civilizaţii, a informării, a dorinţei de a şti cît mai mult şi despre cît mai multe domenii.

Astfel, societatea modernă a secolului XX a fost încă din naştere plămădită cu gustul informării, cu cultul educaţiei enciclopedice, în cultul informaţiei ştiinţifice. Mai mult, structura administrativă a statelor moderne, noul mod de viaţă şi de muncă, determinat de continua revoluţie industrială, face absolut necesar pentru supravieţuire un nivel cît mai ridicat de specializare, de educaţie, de informare.

Asadar, oamenii secolului XX consuma cît mai multă informaţie pentru următoarele motive:

  • noile condiţii de muncă cer un standard de specializare cît mai ridicat;
  • succesul social presupune o educaţie corespunzătoare;
  • relaţiile interumane cer o anumită cultură;
  • apariţia cultului informării ştiinţifice şi enciclopedice şi lumina deosebit de favorabilă pe care o produce omul informat.

Iată, aşadar, cum întreaga civilizaţie modernă a fost educată în setea de informare, în cultul ştiinţific, în dorinţa unanimă de noi şi noi date despre cît mai multe subiecte, din cat mai multe sfere de activitate.

Filozofia mass-media

Insă apariţia mijloacelor de informare în masă a fost exact motorul de care o asemenea societate avea nevoie. Exploatarea undelor radio a făcut pentru prima dată posibilă informarea în masă a cetăţenilor moderni, care începuseră să dorească cu aviditate acest lucru. Apariţia tranzistorului şi a primelor aplicaţii practice în electronică au făcut ca radioul să devină accesibil. Continuarea progreselor în electronică a condus la situaţia ca, înainte de încheierea primei jumătăţi a secolului XX, nu numai radioul, ci şi televiziunea publică sa ia o deosebită amploare. De asemenea, noua industrie muzicală a venit să întregească gama de instrumente de (in)formare în masă.

Astfel a aparut o nouă conceptie asupra informaţiei: cultura de masă şi tratarea noilor cetăţeni ca o masă informă de consumatori uniformizaţi. Oamenii devin “indici de audienţă”, în cazul cărora particularităţile trebuie estompate în favoarea direcţiei editoriale oficiale. Cu acest fel de tratament plin de superioritate, mass-media a reuşit să impună şi un respect puternic, nespecificat, general printre consumatori. Oamenii secolului XX au o încredere servilă în mass-media, fiindcă prin puterea pe care i-au acordat-o, ea a devenit a patra putere în stat. Presa poate sa facă dintr-un personaj obscur – un om celebru şi de invidiat, poate sa formeze opinii şi curente de opinie în societate, poate să informeze rapid şi despre orice subiect pe noii săi adulatori. Au apărut cursuri de nivel universitar în problema şi filozofia mass-media, într-un cuvînt ea a adus tocmai ingredientul necesar într-o asemenea societate în care trăim.

Perspectiva manipulării

Succesul mass-media a fost sesizat încă de la început de establishment-ul oficial. Variatele interese, uneori obscure, alteori de-a dreptul necunoscute, ale acestui for oficial al fiecărui stat şi-au găsit un instrument pe măsură în mijloacele de informare în masă. S-au justificat intervenţii militare îndoielnice, s-au determinat inamici, s-au popularizat ţeluri sociale (stoparea cresterii demografice folosind avortul, de exemplu), s-a făcut publicitate pozitivă celor mai diverse tendinţe secularizante. De multe ori mass-media a indus voit, sau fiind ea însăşi manipulată, stări neconforme cu realitatea. Uneori mijloacele de informare în masă construiesc o falsă realitate (cazul lui Orson Wells e un exemplu clasic), întreţin o stare artificială în diferite privinţe (mai ales in domeniul libertătilor civile), urmărind diferite scopuri care scapă de cele mai multe ori masei de consumatori.

Un exemplu clasic este mass-media în perioada nazismului, sau în cea a comunismului. Şi în occident mass-media a servit diferitelor administraţii şi a intoxicat populaţia cu diverse programe guvernamentale: cursa înarmărilor, războiul stelelor, lansarea sateliţilor de spionaj, programele de cercetare spaţială, radio telescoapele au fost finanţate cu largă inimă de contribuabilii aflaţi sub vraja insidioasă a mass-media. Dar în cele ce urmează, ne vom ocupa mai exact de mediatizarea teoriei evoluţiei şi a perspectivei evoluţioniste, urmărind concret canalele de media care se ocupă cu aceasta îndeletnicire şi modalităţile lor de publicitate.

Cu permisiune

Sursa: www.creationism.info.ro