Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Religia în ochii stiintei (II)

Scris la: 15 aprilie 2009
In cautarea bazelor neurobiologice ale credintei
 
Programati pentru a crede
 
Geneticienii cauta ‘gena lui Dummnezeu’ si neurologii zonele creierului care se activeaza cand ne rugam. Originea sentimentului religios s-a convertit in obiect de cercetare stiintifica.
 
Pentru psihologul si neurolingvistul de la MIT Steven Pinker religia este un adevarat puzzle stiintific, nu doar ca este dificil sa-i dea o defintie apropiata ci pentru variatele sale manifestari umane.
In Greater Sudbury, Ontario, Canada, cercetatorul in domeniul neurologiei, Michael Persinger staruie in a descoperi care este modelul cerebral ce genereaza sentimentul de a fi impreuna/a intra in legatura cu Dumnezeu, al senzatiilor mistice. De fapt, afirma ca excitand anumite regiuni specifice ale creierului cu impulsuri electromagnetice se pot induce experiente religioase. Persinger face parte dintr-un grup redus de cercetatori, numiti neuroteologi, care sunt de parere ca spiritualitatea are o baza neurologica. Acest cercetator a pus niste cobai intr-o camera fara zgomot si fara lumina si le-a pus pe cap ‘casca lui Dumnezeu’: un dispozitiv ce creaza un camp magnetic slab asupra lobilor parietal si temporal din partea dreapta a creierului. Se pare ca 80% din participanti au simtit aceasta prezenta divina. In cazul celorlalti 20% se regaseste ateul militant Richard Dawkins, care in urma cu patru ani s-a oferit voluntar si a ramas deziluzionat ca nu a putut ‘intra in legatura cu universul’. Pentru Persinger, campul magnetic imprastie activitatea electrica a lobilor temporali provocand experienta spirituala. In 2004 un grup de cercetatori suedezi de laUniversitatea din Uppsala, condusi de Pehr Granqvist, nu au reusit sa reproduca aceleasi rezultate; dupa Persinger, subiectii nu au fost expusi suficient timp campului magnetic.
Andrew Newberg, de la Universitatea din Pensilvania, de asemenea, si-a dobandit pozitia in aceasta particulara ramura a neurostiintei cercetand creierele calugarilor tibetani si franciscani cu un tomograf cu emitere de foton unic sau SPECT. In urma cercetarii facute a descoperit ca meditatia dezactiveaza acele zone din creier ce stabilesc personalitatea –cand se pierde capacitatea de a te distinge de ceilalti este usor sa te identifici cu multimea- si ca activitatea encefalului se vede modificata, intensificandu-se in partea frontala a creierului. Descresterea activitatii in lobii parietali, a caror functie, printre altele, este de orientare a corpului nostru spre contactul cu lumea, face loc perceptiilor spatiale anormale si ofera posibilitatea experientei mistice. De fapt, cine are afectate aceste zone ale creierului ajunge sa piarda capacitatea de a se misca cu agilitate in mediul inconjurator deoarece ii va fi dificil sa stie unde se termina corpul sau si unde incepe lumea exterioara.  
 
            Sex si credinta, multe in comun
 
            ‘Ca aceste experimente sunt comune oricarei confesiuni indica faptul ca vorbim de aceleasi procese neuronale’, adauga Newberg. Neurocercetatorul, evitand un raspuns clar, afirma ca nici acesta si nici alte studii nu pot spune nimic despre existenta lui Dumnezeu. ‘Este ca si cum ai lua imagini din creierul unei persoane ce priveste un tablou’, explica el. ‘Putem vedea zonele ce se activeaza, cum ar fi cortexul vizual, dar nu putem spune nimic daca in realitate contempla sau isi imagineaza’. Intrigant este ca exista o singura coincidenta intre activitatea cerebrala legata de autotranscendentia si placerea sexuala: amandoua se dezlantuie printr-o activitate ritmica –in cazul religios, dansand, cantand sau repetand mantras- si amble produc senzatii de placere, de unitate… Nu este de mirare ca Maica Teresa folosea un limbaj incarcat de romantism si atingeri sexuale cand isi descria extaziile.
            Lars Farde, profesor de psihiatrie la Institutul Karolinska din Stockholm, a pus in discutie, din nou, o substanta ce intotdeauna a gravitat in mintea cercetatorilor cand se vorbeste de faptul religios: serotonina. In cercetarea sa, publicata in 2003 in American Juurnal of Psychology, Farde si colaboratorii sai au masurat serotonina la 15 barbati, cu varste cuprinse intre 20 si 45 de ani. Interesul sau pentru acest neurotransmitator si mai ales pentru receptorul sau 5-HT1A ‘unul din cei mai importanti, pentru ca serveste ca obiect marcant in tot sistemul serotoninergetic’, explica Farde, este datorita faptului ca exista o puternica corelatie intre functiile cerebrale si personalitate; de fapt, aceste grup a fost primul care a demonstrat acest lucru.
Studiind relatia dintre nivelele de serotonina la depresie si la anxietate a descoperit ca exista o conexiune intre 5-HT1A si spiritualitatea subiectilor: aceasta este mai mare cu cat este mai scazuta densitatea acestui subtip de receptor serotonin. Ar putea sa existe o baza chimica pentru a crede intr-o fiinta superioara? Daca o substanta ce este produsa de corpul nostru este capabila de a ne face sa avem viziuni mistice, s-ar putea induce in mod artificial daca introducem faimoasele ‘ciuperci magice’? Chamanii si vracii au folosit droguri halucinogene pentru a atinge diferite nivele ‘de comunicare cu universul’. Desi acest fapt este binecunoscut, nu s-a putut verifica cu toata rigoarea necesara, pana anul trecut, cand niste medicii de la Universitatea Johns Hopkins condusi de Roland R. Griffiths, au supus 36 de voluntari fara o experienta prealabila in halucinogene, la diferite doze de psilocibina, un alcaloid prezent in multe specii de ciuperci si care, prin asemanarea sa cu serotonina, concureaza prin unirea cu anumiti receptori ai sai. Rezultatele au fost uimitoare: 61% au avut experiente mistice complete. Dupa doua luni de ingerare controlata, 79% din participanti au afirmat ca se simt mult mai staisfacuti cu viata lor. Familiile ai prietenii au confirmat ca au vazut in ei o schimbare majora.
 
            Molecula spiritului
 
            Rick Strassman, un psihiatru budist din New Mexico, argumenteaza ca, pentru a intelege constiinta umana, este esential a avea in vedere alta substanta care, de asemenea, are legatura cu receptorul 5-HT1A: numita dimetiltriptamina sau DMT, numita molecula spirituala. In afara de faptul ca este produsa de metabolismul nostru, este principalul component al ayahuasca. (vezi nota trad.)
Consumul acesteia produce viziuni ca acelea pe care le-a avut ecologistul anticultural Terence MacKenna, care a descris intalnirile sale cu niste fiinte numite Elfi de Masina. Strassman, primul investigator ce a obtinut un permis pentru a face experimente cu droguri psicodelicas la oameni, in anii ’70, crede ca DMT este sintetizata in glanda pineala, faimosul al treilea ochi si locul unde se produc precursori ai acestei molecule, ca triptofan, un aminoacid esential. Exploziile de senzatie mistica pot fi datorate, maririi acesteia, cand glanda pineala o produce in exces –este ca si cum ai primi un ‘sut’- sau mai bine spus, pentru un motiv anume, propriul nostru organism nu este capabil sa o controleze. In opinia acestui psihiatru, DMT, de asemenea, este responsabila de experientele din apropierea mortii, presupusele abduceriextraterestre si tot tacamul de fenomene exotic-cognitive. In cele 400 de sesiuni cu DMT, majoritatea celor 60 de voluntari au experimentat senzatii de extaz, fericire, inefabilitate, certitudinea ca viata continua dincolo de moarte si contactul cu o ‘prezenta puternica, inteligenta si iubitoare’. Bineinteles ca 47% din subiecti s-au intalnit cu fiinte prea putin religioase ca roboti, elfi, clovni, extraterestri… care, nu intotdeauna erau prietenosi.
Avand in vedere ca metabolismul nostru, si nu numai atat, administrarea pe care corpul nostru o face cu toate aceste substante este ghidata prin gene, am putea fi programati pentru a crede in Dumnezeu? In urma cu un sfert de secol psihologii si antropologii spuneau ca religia este produsul societatii, ca unul crede prin influenta mediului. Si asa ar fi ramas daca nu s-ar fi realizat un program de investigatii incepand in 1979 la Universitatea din Minnesota cu gemeni monozigoti.
 
Gemenii cred la fel
 
Rezultatele cele mai interesante si polemice s-au realizat studiind personalitatea si trasaturile culturale ale gemenilor crescuti separat. Pozitia de plecare este simpla: doi gemeni poseda aceeasi incarcatura genetica; daca au fost educati in medii diferite, vom sti pana in care punct genele influenteaza comportamentul lor. Problema nu este asa de simpla ca masurarea sarcinii unui electron si este subiectul multor variabile, dar ne poate da piste sigure. In primele studii, cercetatorii au comparat gemeni identici cu frati normali –ce impart doar 50% din gene- toti crescuti separati. Au constatat ca gemenii cred in Dumnezeu intr-o masura dublu fata de ceilalti. In mod curios, in momentul cand erau indeplinite ritualurile religiilor organizate, rezultatele erau asemanatoare intre cele doua grupuri. In mod aparent, sa crezi in Dumnezeu poate fi influenta genetica, dar a asista la slujba de duminica este , in mod sigur, un lucru cultural. Laura Koenig publica o revizuire a marilor chestionare ce s-au facut gemenilor si familiilor in Minnesota in anii ’90. Analizand datele, rezultatul a fost urmatorul: in timpul copilariei si adolescentei atat gemenii cat si fratii normali au aceeasi religie ca in familie. Insa, la varsta adulta apar diferentele: in timp ce gemenii dezvolta linii religioase comune, ceilalti nu au coincis in chestionarele de credinta. In concluzie, la maturitate, genetica se converteste intr-un factor dominant, care deja va fortifica sau reduce impulsul religios initial.
 
ADN-ul divin
 
In fata acestei perspective nu este surprinzator ca unii s-au lansat a cauta ‘gena lui Dumnezeu’. Cine zice ca a gasit-o sau ca are un candidat este geneticianul nord-american Dean Hamer. In 1993 se ridica polemica , intre mediile de comunicare: directorul Unitatii de Structura si Reglementare al Genelor de la Institutul National de Cancer, Dean Hamer, afirma ca a descoperit gena homosexualitatii intr-o bucata din comozomul X. Astazi stim ca nu este adevarat. Unsprezece ani mai tarziu, in 2004, polemica lui Hamer revine, de aceasta data, cu ipoteza genei lui Dumnezeu. Mai corect ar trebui sa o numeasca gena autotranscendentei, insa este ceea ce afirma ca a descoperit acest genetician. In esenta, se poate spune, si inca nu a publicat intr-o revista stiintifica, ca una din cele doua versiuni –alelos-(vezi nota trad.) ce exista in grupul de cromozomi umani, si anume gena VMAT2 este responsabila de faptul ca anumite persoane poseda o minte mai spirituala, mai mistica.
Alelo divin din VMAT2 nu codifica, nici atat, credinta in Dumnezeu, ci mai repede produce senzatiile asociate experientelor traite de oamenii religiosi ca Maica Teresa sau Sfantul Ioan de la Cruce. Banuielile sale vin pentru ca aceasta gena intervine in producerea de monoamini, niste neurotransmitatori asociati emotiilor. Rezulatatele sale sunt foarte discutate si insusi Hamer sustine ca evidenta, desi debila , este consistenta.
A intelege pentru ce exista sentimentul religios in fiintele umane este o dovada stiintifica recenta: cu putin timp in urma, acest lucru era tabu. Psihologia evolutiva, cu Pascal Boyer in frunte, numara doar 15 ani de cand infrunta aceasta problema. Multi cred ca trebuie sa existe ceva in circuitele creierului nostru ce ne face sa fim inclinati lor si a tuturor variantelor de religii ce exista; exista unele unde dumnezeii mor, in majoritatea, elementul salvator nu este centrul doctrinei… Vom vedea ce ne va furniza viitorul si daca a crede in Dumnezeu, este, dupa opinia lui Dawkins, un subprodus al necesitatii noastre ca altcineva sa ne spuna cum putem trai sau este, in esenta, o idee necesara pentru ca cerebelul nostru sa-si faca munca sa. Folosind expresia lui Newberg, ‘principalul motiv pentru care Dumnezeu nu vrea sa plece este pentru ca creierele noastre nu ii permite sa o faca’.
 
Nota trad.
 Ayahuasca sau Banisteriopsis caapi este o liana ce creste in jungla amazoniana, in compozitia careia se gaseste o substanta chimica halucinogena.
Alelo este o versiune particulara a unei gene ce ocupa o pozitie determinata in cromozom; doar un singur alelo mosteneste fiecare urmas (ex. local pentru culoare….)

Articol tradus din revista spaniola Muy Interesante, aprilie 2007

______________________________

de Miquel Angel Sabadell si Angela Posada-Swafford, trad.Aurelia Grigore. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.