Revenire
CUPRINS:
1. Deschidere 108
2. Rugăciune
3. COR: Mai sus de-albastre zări
4. Introducere
5. Poezie: Te aştept să vii
6. COR: Vine Domnul
7. Poezie: O lume mai bună
8. COR
9. Tema I
10. Poezie: Paradis
11. COR
12. Încheiere
13. COR
14. Închidere 96
15. Rugăciune
16. COR: Bine vestitori (Se arată-n nor)
17. Postludiu – ieşire
INTRODUCERE
Unul din cele mai solemne şi glorioase, adevăruri descoperite în Biblie este acela despre a doua venire a lui Hristos pentru a desăvârşi marea Lui lucrare de mântuire. Doctrina celei de a doua veniri este ideea principală a Sfintelor Scripturi. Din ziua când prima pereche de oameni a plecat cu păşi trişti îndepărtându-se de Eden copii credinţei au aşteptat venirea Celui Făgăduit, pentru a sfărâma puterea nimicitorului, şi pentru ai aduce din nou în Paradisul pierdut. Oamenii sfinţi din trecut, au aşteptat şi privit înainte către venirea lui Mesia în slavă ca fiind împlinirea nădejdii lor.
D. L. Moody, scriind despre subiectul acesta zice: „Pentru mintea mea subiectul acesta scump, deoarece aşa trebuie să-i zic, despre a doua venire a Domnului pe pământ este tot aşa de clar prezentat în Biblie ca şi orice alt mare adevăr şi totuşi… Satana intenţionează şi reuşeşte uneori să ne ţină departe de el, să nu vorbim despre el, sau să auzim vorbindu-se despre el. Dar din moment ce un om înţelege adevărul că Isus revine pentru a lua la Sine pe ai Săi, lumea aceasta pierde puterea de a-l mai influenţa. Atunci inima lui este liberă, şi el aşteaptă binecuvântata zi a revenirii Domnului său, care la venirea Lui îl va lua în Împărăţia Slavei.” Isus a făgăduit aceasta!
Venirea Domnului a fost în toate veacurile, speranţa urmaşilor sinceri ai Lui, umplând inima lor de bucurie, şi nădejde, aşa încât întristarea nu le putea atinge şi nici încercările nu le putea slăbi strălucirea. În mijlocul persecuţiilor şi suferindelor, arătarea Marelui Dumnezeu şi Mântuitor – Isus Hristos va aduce mare bucurie.
Generaţii de-a rândul de credincioşi au sperat şi crezut în împlinirea acestui mare eveniment, Enoh, numai al şaptelea descendent de la Adam, acela care timp de trei veacuri a umblat cu Dumnezeu, a avut permisiunea de a privi de departe revenirea Eliberatorului.
Ioan, pe insula stâncoasă Patmos, el, cel mai iubit dintre ucenici a auzit făgăduinţa: „Iată Eu vin curând…” iar dorul lui răspundea ca o rugăciune din partea bisericii în decursul peregrinărilor ei: “Amin, vino Doamne ISUSE….”
Luther declara: mă conving pe mine însumi că ziua judecăţii se apropie şi că Dumnezeu nu mai poate suferi la infinit domnia păcatului. Melanhton spunea: Lumea aceasta îmbătrânită se apropie de ziua când va fi din nou înnoită, în slavă… Calvin zicea: trebuie să înfometăm după Hristos, trebuie să îl căutăm pe El, să-L contemplăm până la arătarea acelei zile, când Domnul nostru va manifesta pe deplin slava împărăţiei Sale…
Gândul despre a doua venire a lui Hristos, spunea Baxter, este din cele mai dulci şi mai aducătoare de bucurie pentru om… Dar care este scopul venirii Sale? Da, El va reveni pentru a desăvârşi marea operă începută acum aproape şase mii de ani în urmă şi anume: de a fi împreună cu aceia pe care i-a pierdut, cu aceia pentru care a murit, şi pentru care astăzi stă la dreapta Tatălui sus mijlocind pentru ei.
Hristos doreşte să îşi ia moştenirea care a fost un scurt timp în mâna celui rău dar care nu îi aparţine decât ca prizonieri pentru o scurtă vreme.
Îl mai aşteptăm noi să vină în curând? Sau dorim noi aceasta mai mult ca oricând, mai ales acum când vrăjmaşul se luptă să scoată din mintea oamenilor acest mare şi sublim adevăr? Este viaţa noastră într-o continuă pregătire pentru ziua care ne stă în faţă? Dar faptele noastre dovedesc aceasta?
Dorim în această după-amiază să revenim asupra acestei probleme atât de minunate şi măreţe, glorioasa arătare a Domnului Hristos. Prin tot ce se va prezenta aici, dorim să reedităm, în mic, acest mare eveniment ce va avea loc cât de curând. Să ascultăm pentru început de program câteva versuri, având această ideea măreaţă, descrisă.
TEMA I
DESCRIEREA MARELUI EVENIMENT
La încheierea timpului marea perdea a cerului se va răsuci şi se va da la o parte. Când se întâmplă aceasta, în chip instinctiv, fiecare ochi va privi în sus. Ceva foarte important trebuie să se petreacă în cer. Când atmosfera se sfâşie şi se răsuceşte înapoi oamenii vor fi aduşi am putea zice chiar în mijlocul stelelor. În timp ce acum lumina corpurilor cereşti străluceşte pentru ochiul omenesc, cu o licărire sfărâmată şi nesigură, atunci va străluci cu o lumină puternică strălucitoare ca privirea unui răzbunător. Fiecare stea se va părea că a ajuns cu mii de zile mai aproape. Ceea ce acum se află la mari depărtări şi este vag şi nesigur, va ajunge atunci mişcător de apropiat. L. A. Reed in Astronomy and the Bible 264.
În felul acesta atmosfera cea grea, care împiedică vederea şi pentru cele mai mari telescoape, din cauza umezelii, a gazelor diferite, şi a cantităţilor de mii de tone de fărâme foarte fine de ţărână, va fi retrasă, pentru a da fiecărui muritor, oricare ar fi el o vedere clară, şi neîmpiedicată a venirii Împăratului cu slava.
La 16 dec. 1848 E.G.White a văzut poarta cerului stelar din galaxia noastră. Ea scrie: Nori negri şi grei se ridică şi începură să se lovească între ei. Atmosfera se ridică şi se răsuci înapoi. După aceea am putut vedea prin spaţiul liber al Orionului, de unde se auzea glasul lui Dumnezeu, Cetatea Sfântă se va coborî prin spaţiul acesta liber. E.V. 41.
Să nu uităm însă un lucru, că această deosebită descoperire este făcută, înainte ca oamenii să confirme aceasta prin telescoape sau radio-telescoape. Şi totuşi astăzi ştiinţa confirmă aceasta prin declaraţii deosebit de frumoase. „Orionul este un spectacol măreţ pentru ochiul omului, chiar şi de la distanţă enormă de la care el îl vede, dar ah, ce trebuie să fie să străbaţi prin străzile acelea strălucitoare de slavă luminoasă.”
Iată descrierea altui astronom: „În ce priveşte mărimea coridorului (cavernei) aceste negative fotografice descoperă deschizătura şi interiorul unei caverne atât de surprinzător de mare, încât întreg sistemul nostru solar, împreună cu orbita lui Neptun s-ar pierde în interior. În toate telescoapele obişnuite, nebuloasa apare ca o suprafaţă dreaptă. Am încercat din tinereţe prin multe telescoape de mai multe puteri, dar niciodată nu am visat că regiunea centrală, este gura unei peşteri colosale. Vorbirea omenească este lipsită de putere, pana scriitorului, penelul artistului, toate sunt fără viaţă şi greoaie, în a face vreo încercare de a descrie interiorul acesta…
Mase de gaze strălucitoare, stâlpi neregulaţi, coloane şi stalactite, în splendoare scânteietoare, şi stalagmite (care) se ridică din podeaua aceea uriaşă. Înfăţişarea este aceea a unei lumini care străluceşte înapoia unor ziduri herculeene, de sidef şi mărgăritar, iar toate acestea bătute cu milioane de puncte de diamant – stele scânteietoare. Prin coridorul acesta nemăsurat de mare, şi minunat, ca printr-un megafon uriaş, tună sunetele de trâmbiţă ale Arhanghelului, care anunţă venirea Lui, auzindu-se până în adâncul mormintelor.
După aceea privirea noastră a fost atrasă, către răsărit, deoarece se arăta un nor negru cam cât jumătate de mână de om, despre care noi toţi ştiam că este semnul Fiului Omului. În adâncă tăcere priveam cu toţii norul care se apropia, şi se făcea tot mai strălucitor, mai măreţ şi tot mai măreţ, până când a ajuns să fie un nor mare alb. Partea de jos era ca focul, peste nor era un curcubeu, iar în jurul lui erau mii de îngeri cântând unul din cele mai frumoase cântece; iar pe nor stătea Fiul Omului. Părul Lui era alb şi buclat căzându-i pe umeri, iar pe cap erau multe coroane.
Picioarele Lui erau ca focul, în mâna Lui dreaptă avea o secere ascuţită, iar în cea stângă o trâmbiţă de argint. Atunci am strigat cu toţii: Cine este în stare să stea în picioare? Este haina mea nepătată? În clipa aceasta îngerii au încetat de a mai cânta şi s-a păstrat un timp îngrozitor de tăcere… când Isus a zis: „Aceea care au mâinile şi inima curată vor fi în stare să stea în faţa Tatălui, harul Meu este îndestulător, pentru voi. Auzind acestea feţele noastre s-au luminat, şi bucuria ne-a umplut inima. Iar îngerii au luat un ton mai înalt şi au cântat din nou, iar norul se tot apropia de pământ Atunci trâmbiţa lui Dumnezeu a sunat, iar El cobora pe nor învăluit în flăcări de foc. El privi către mormintele sfinţilor adormiţi apoi înălţă privirea şi mâinile către cer şi strigă: „Treziţi-vă voi care staţi în ţărână şi sculaţi-vă.”
Un alt citat din Spiritul Profetic descrie evenimentul: „Am intrat cu toţii în nor, şi timp de şapte zile am urcat către Marea de Cristal, cu care ocazie Isus a adus coroanele cu mâna Lui cea dreaptă, le-a aşezat pe capetele celor 144.000. El ne-a dat harpe de aur şi ramuri de palmier ca semn de biruinţă. Aici pe Marea de Cristal stăteau într-un pătrat desăvârşit. Unii din ei aveau coroane foarte strălucitoare iar alţii nu aşa de strălucitoare. Unele coroane se vedeau încărcate de stele, iar altele aveau numai câteva. Toţi erau pe deplin mulţumiţi cu ceea ce aveau în coroanele lor, toţi erau îmbrăcaţi cu o manta albă şi strălucitoare care le atârna pe umeri şi ajungea până la picioare.
În jurul nostru se aflau îngerii, în timp ce noi mergeam peste Marea de Cristal către poarta Cetăţii. Isus îşi ridică braţul Său puternic şi glorios apucă poarta de mărgăritar, o mişcă înapoi pe balamalele ei strălucitoare şi ne zise: „Voi v-aţi spălat hainele în sângele Meu, a-ţi stat neclintiţi pentru adevărul Meu, intraţi deci… Toţi am pătruns înăuntru şi simţeam că aveam un drept desăvârşit în cetate.”
DA. Aşa va fi atunci, dar ca să putem să-L întâmpinăm pe Hristos pe norii cerului, nouă ne trebuie astăzi o deplină pregătire a sufletului nostru, a inimii noastre, a întregii noastre fiinţe. Care va fi soarta celor nemântuiţi? Ce se va întâmpla cu ei? Nu. Aceasta nu o vom prezenta aici, pentru că nu este nici timpul nici locul. Rugăciunea noastră să fie: Ajută-ne Doamne Isuse să fim cu Tine acolo pentru veşnicie!
Amin!
Sursa: www.cercetatiscripturile.org
