Rolul tineretului in cadrul bisericii

Rolul tineretului in cadrul bisericii


CUPRINS:

1.    Deschidere 199   1.5.6.7
2.    Rugăciune
3.    Poezie
4.    COR
5.    Tema I
6.    Poezie
7.    COR
8.    Tema II
9.    Tema III
10.    Poezie
11.    COR
12.    Tema: Părinţi şi copii
13.    Poezie
14.    Tema IV
15.    Încheiere
16.    Poezie
17.    COR
18.    Închidere 163   1.5.6
19.    Rugăciune
20.    Postludiu – ieşire

UN   TIMOTEI

Tinere flori
Suntem o Doamne, toţi tinerii Tăi
Când primăvara Noului Pământ stă gata să se-arate,
Adune lângă Tine, nu ne lăsa departe,
Ajută-ne să fim un Timotei.
Ca nişte vase, oarecum mai slabe,
Tu ne-ai ales lângă cuvântul Tău a sta.
îmbracă-ne cu modestie şi cuviinţă
Pregătite să fim pentru biruinţă,
Precum Maria, fiica Ta.
Tinerii snopi suntem,
Adunaţi cu lacrimi de-ai noştri părinţi; ce-s fii Tăi.
Fă-ne o pildă de bine
Prin noi să Te cunoască oricine,
Ajută-ne să fim un Timotei.
Tineri cum suntem, Doamne,
Te rugăm ajută-ne să fim fără trufie,
Şi pe genunchi lăcrimând în rugă
Ajută-ne sa fim precum Ana:
Închinându-Ţi rodul pântecelor noastre Ţie…
Tinere cântece suntem,
Aşează-ne pe portativul istoriei ca nişte frunze pe crengi de tei.
Mărturia vieţilor noastre
Să vorbească sub întinsul zărilor albastre,
Ajută-ne să fim, cum vrei.
Dragi tinere, când curg de sub năfremi perii cărunţi,
E semn că rândul vostru a sosit.
Şi de sub toamna ruginie,
Strigaţi că va-nflorii a vieţii veşnicie,
Să ştie toţi că de-astăzi înainte Hristos este slăvit.
Dragi tineri,
Ce-am înflorit aci, în acest popor al lui Isus,
Să ridicăm povara tâmplelor cărunte,
Căci ţinta vieţii e-nainte.
Să ridicăm trofeul slavei tot mai sus.

GRUPAJ   TEXTE

Judecători cap. 6
„Apoi a venit îngerul Domnului şi s-a aşezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Toas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc, ca să-l ascundă de Madian. Îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a zis:
–    „Domnul este cu tine, viteazule!”… “Du-te cu puterea aceasta pe care o ai şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?”
Ghedeon I-a zis:
– „Rogu-Te, Domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu”.
Domnul i-a zis;
– „Eu voi fi cu tine, vei bate pe Madian ca pe un singur om”.
1 Samuel cap. 16
„Apoi Samuel a zis lui Işai:
–    „Aceştia sunt toţii fiii tăi?” Şi el a răspuns:
– „A mai rămas cel mai tânăr, dar paşte oile”; Atunci Samuel a zis lui Işai:
–    „Trimite să-1 aducă, fiindcă nu vom şedea la masă până nu va fi aici” Işai a trimis să-l aducă, şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă, Domnul a zis lui Samuel:
–    „Scoală-te şi unge-l căci el este”.
Ieremia cap.1
Eu am răspuns:
–    „Ah, Doamne, Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil”. Dar Domnul mi-a zis:
–    „Nu zice: sunt un copil, căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite, şi vei spune tot ce-ţi voi porunci. Nu te teme de ei, căci Eu sunt cu tine ca să te scap” – zice Domnul. Apoi Domnul şi-a întins mâna şi mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis:
–    „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta” –

1 Timotei  cap. 4

„Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi în vorbire, în purtare, în dragoste, în curăţie, în credinţă!”

TEMA   I


„Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă”.

În fiecare perioadă de timp cuprinsă în istoria acestei lumi; Dumnezeu a fost reprezentat de un popor care-i purta Numele; popor care, fie ca era presărat pe o întindere mai mare, fie că era adunat la un loc, făcea ca şi de pe planeta noastră lumina să se răspândească într-un evantai uriaş, către toate celelalte lumi.
Istoria acestui popor este cunoscută, este înconjurată de lumină, chiar dacă multe din paginile ei au fost scrise în beznă adâncă; este încă fierbinte, măcar că strânsoarea de gheaţă a împotrivirii dorea s-o oprească din drumul ei; este veşnică şi mereu tânără chiar dacă vânturile multor ani au aplecat-o până la pământ.
Istoria acestui popor cunoaşte şi trebuie să cunoască în acest timp un moment de vârf. Eşti tu conştient astăzi de necesitatea lui? Este el tot ceea ce-ţi doreşti mai mult? Istoria acestui popor va atinge şi acest punct! Va cuprinde ea şi numele tău?…


RĂSCRUCE   PENTRU   UN   NOU   ÎNCEPUT

Vocea noastră se aude mai tare
după o lungă şi aparentă tăcere, aşteptare.
Noi n-am absentat de pe cale;
martor ni-e astăzi fiinţa,
căci iată:
tabăra mare doreşte un Nou început,
pentru nouă chemare: „Mergeţi!”
Noi am fost mereu aici
chiar dacă glasul nu ni s-a auzit
pe la colţuri de străzi.
Am vorbit când mai încet, când mai tare,
uneori chiar în şoaptă,
dar nu am tăcut.
Căci iată; avem în faţă un Nou început.
Popor Advent auziţi chemarea
născută la răscruce de veacuri.
Popor Advent ieşi pe străzi, pe uliţi,
chiar pe la garduri să mergi.
Cucereşte metropole, ţări întregi dar şi
cătune de munte.
Du-te luptând,
du-te strigând Evanghelia veşnică,
du-te plângând cu cei ce plâng,
dute-n genunchi
numai să nu te opreşti
căci stăm în faţa unui Nou început,
un: „Mai departe drum bun! ”
Uitaţi-vă cu băgare de seamă în jur:
lumea priveşte mirată şi se-ntreabă cine suntem
şi ce gânduri avem. Ei trebuie să afle chiar
de la noi răspunsul.
Spuneţi fără sfială, spuneţi cu hotărâre şi
demnitate crezul vostru
Suntem popor Advent
Vine Hristos.
Ridicaţi-vă ochii căci stăm
la răscrucea unui NOU ÎNCEPUT


TEMA   II

Dacă a existat cândva un timp când comunitatea să aibă nevoie de o consacrare din toată inima şi de un sprijin puternic din partea tineretului, atunci acel timp este astăzi. Iubiţi tineri! Această oră este o minunată ocazie de a ne iniţia spre a ne pregăti şi de a lucra pentru Dumnezeu. Într-un timp ca acesta, când ultimele profeţii se împlinesc sub ochii noştri, Împărăţia lui Dumnezeu are nevoie de adevărate personalităţi de felul lui Abel, Ilie, Ioan Botezătorul, Moise, Daniel, Pavel şi alţii. Planul lui Dumnezeu cere o rapidă terminare a lucrării Sale. Trâmbiţa sună. Noi, tinerii adventişti, putem face ca sunetul trâmbiţei să fie mai puternic.
Apostolul Pavel ne îndeamnă: „Vegheaţi fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă” Apelul orei prezente este un apel de consacrare personală: „Alegeţi azi cu vreţi să slujiţi”. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului. Dacă-n urma unei cercetări a inimii noastre ne îndoim că Dumnezeu ar aproba viaţa noastră, să faceţi din această oră aurora unei vieţi noi pentru Domnul.
În mijlocul primejdiilor şi ispitelor, singura noastră scăpare este de a veghea şi de a ne ruga din ce în ce mai mult. Tinerii care îşi găsesc plăcerea în Cuvântul lui Dumnezeu şi în ore de rugăciune vor fi fără încetare împrospătaţi cu apă vie din izvorul vieţii. Ei ajung necontenit mai sus căpătând vederi mai clare despre Dumnezeu şi veşnicie.
Să cerem de la Domnul umilinţă, înţelepciune, curaj, mai multă plăcere de a studia Biblia. Dacă ne dăm seama că inima noastră iubeşte păcatul şi ne poate despărţi de El să-i cerem lui Dumnezeu să ne-o schimbe. El a făgăduit: „vă voi da o inimă nouă”. Fiecare trebuie să se pregătească, să-şi procure undelemnul pentru candela lui. Fiecare trebuie să-şi formeze viaţa în aşa fel încât să poată ţină piept la cea mai primejdioasă ispită. Domnul să ne să ieşim biruitori în toate spre slava Sa.

TEMA   III

Dumnezeu aşteaptă şi vrea un popor pregătit pentru a-l duce într-un loc pregătit. Un popor pregătit!… A sosit timpul când mesajul transmis prin cei trei îngeri să ajungă direct la urechea oricui. Timpul a sosit de mult când să se vorbească oricui despre solia sfârşitului. Iar noi ne aflăm în pustiu, rătăcind încoace şi încolo, ori tânjind mai mult după aceasta lume. Un popor care ar trebui să ardă, să alerge ca un înger, stă ofilit, îmbătrânit, ne mai aşteptând parcă nimic de la timpul care trece… trece.. .
Unde este generaţia lui Iosua care sta neînfricată de nimic şi de nimeni şi care să asculte de la Domnul cuvânt venit de la Dumnezeu?… Ea există, dar trebuie să se trezească şi să nu mai stea. Să pornească şi să ducă pentru sine şi pentru lumea întreagă ultima solie venită din cer pentru o lume aflată pe pragul pierzării.
Astăzi Dumnezeu vorbeşte, cheamă, trimite, vrea să-şi formeze o avangardă tânără, nemolipsită de chemarea trecutului, dar aprinsă de cea a viitorului. Cum răspund eu în faţa acestei insistenţe divine? Îmi mai este îndeajuns Egiptul sau chiar pustia?!… Dumnezeu încă aşteaptă; iar apoi, cu această avangardă tânără care s-a dezvoltat în mijlocul a tot ceea ce se numeşte râu, va întoarce ultima filă a istoriei salvării.
Iată, iubiţi tineri, care aţi fost înzestraţi cu entuziasm şi putere, nu le lăsaţi să fie risipite şi apoi uitate, ci învesteşte-le ca un Iosua, ca un Ghedeon, David, Ieremia sau Timotei.
Un nou cuvânt ţi-a fost adresat, o nouă solie este scrisă în faţa ta cu litere de foc. E pentru tine menită să-ţi aducă fericirea şi înţelesul rostului său. Primeşte-o şi vei simţi că ai pentru ce trăi; vei trăi cu adevărat.
Iată, eu stau la uşă şi bat” De răspunsul tău la această chemare, va depinde în mod necesar durata rămânerii noastre aici.
PREA   MULTE   POPASURI
Prea multe popasuri pe drumul spre cer.
Prea multe priviri înapoi, spre păcat
Şi mult prea multe inimi
Rămase cu-ale lumii.
Prea mult jelim Sodoma
Când prăbuşirea-n flăcări
E propria-i înălţare
Pe zgură şi cenuşă.
Pe calea către ceruri
E sfântă orice clipă
A nu privi în urmă este rostul
Cetatea de scăpare e-n faţă, către sus
Iar porţile-i se-nchid în asfinţit
Scăparea-i ca prin foc!
Părinte-al îndurării…
Când cele de aici
Încep să ardă toate
Iar noi, goliţi de planuri spulberate
Mai bâjbâim spre ele şi nu vedem pieire…
Din veşnica Ta slavă
Trimite îngerii tăriei
Din flăcări să ne scoată.
Căci numai îndurarea Ta mai poate fi nădejde.
Noi ştim că porţile de cer
Ne stau deschise spre lumină.
Ca să intrăm prin ele în veşnica cetate
Ne fă Tu alergarea, sublimă şi senină.

PĂRINŢI   ŞI  COPII

Noi suntem copiii dumneavoastră şi vrem să fim mântuiri. Cum vă veţi simţi când va trebuie să ne despărţim pentru totdeauna? În timp ce Israel se pregătea să iasă din Egipt, printre părinţii însufleţiţi de dorul eliberării erau şi copii lor. La întrebarea lui Faraon: „Care şi cine va merge cu voi?” reprezentantul comunităţii lui Israel a răspuns: „Noi şi copii noştri” era lozinca lui Israel de pe vremuri.
Eliberarea de sub jugul sclaviei n-ar fi fost deplină pentru ei, dacă copiii lor ar fi rămas mai departe în mijlocul egiptenilor. „Noi şi copiii noştri” – să fie lozinca dumneavoastră. Numai prin puterea lui Dumnezeu se poate face aceasta. Rugaţi-vă şi Dumnezeu vă va răspunde. Dacă a fost vreodată un timp când tinerii ar trebui să fie susţinuţi de părinţi prin rugăciuni, acest timp este astăzi. Când ispitele sunt aşa de mari şi când la fiecare pas putem cădea în cursele lui Satana, luptaţi pentru salvarea noastră.
Cu cât veţi deosebi mai multe greşeli în caracterul nostru, cu atât mai mult să vă rugaţi pentru noi. Cu cât slăbiciunile şi defectele noastre le veţi observa,cu atât mai mult trebuie să vă daţi seama de primejdiile ce ne ameninţă. Lăsaţi vorbele fără rost, lăsaţi critica, căci aceasta nu poate ajuta. Ele nu ne vor aduce decât descurajări şi experienţe triste. Cereţi Domnului să-şi îndeplinească făgăduinţa Sa care zice: „El va întoarce inima părinţilor spre copii lor” Observaţi cum este rostită făgăduinţa: mai întâi inimile părinţilor spre copii şi apoi a copiilor către părinţi.
Facă Bunul Dumnezeu ca la revenirea Domnului nostru, când veţi fi întrebaţi: „Unde-i turma pe care ţi-am dat-o, frumoasa ta turmă?” să puteţi răspunde: „Iată-ne pe noi şi pe copiii noştri pe care ni i-ai dat!”
ŞI   TU   ŞI   FIUL   TĂU
Şi Dumnezeu a zis: „Eşti preot peste casa ta
Asculta şi învaţă.
În ziua de odihnă pe care am sfinţit-o,
Să nu faci vreo lucrare, nici tu, nici fiul tău”
Când ultimele raze ce pâlpâie-n amurg,
Anunţă ziua sfântă, spre Dumnezeu în rugă,
Să nu alergi doar singur, pe-altarul consacrării
„Să-ţi iei cu tine fiul, porunca aşa zice:
Şi tu şi fiul tău!”.
Când îngeri coborî-vor la locul de-nchinare
În sfânta zi de Sabat,
găsi-vor, şezând şi fiul tău?
Sau, trişti privi-vor locul gol?
Şi locul gol de lângă tine,
Nu îţi vorbeşte despre Domnul,
Ce-a spus în marea Lui poruncă;
„Să fii şi tu şi fiul tău!”
Sfinţirea Sabatului poate,
Să treci prin suferinţi îţi cere,
şi-acolo i-aţi cu tine fiul;
Greşeşti, ferindu-l de durere.
Răpindu-i dreptul de ocară,
Tu îl fereşti de răsplătire.
Şi va cădea asupra-ţi vina
Că mântuirea a pierdut.
Deci când furtuna se iveşte
Fii treaz şi tu, şi fiul tău.
În faţa porţilor eterne curând, curând te vei afla
Dar înainte ca să intre, un glas solemn te va-ntreba:
„Eşti singur? Unde-ţi este fiul?”
Vei fi tu gata să răspunzi:
„Aici sunt eu şi fiul”
sau încerca-vei să te-ascunzi?
El, Dumnezeu a zis: „Eşti preot peste casa ta”.
Învaţă şi păzeşte.
În ziua de odihnă pe care am sfinţit-o,
să nu faci vreo lucrare, nici tu nici fiul tău!”


TEMA   IV

Cum va fi ziua aceea mare şi nedescrisă în frumuseţe? Cum va fi când Domnul Hristos va cobora pe norii cerului înconjurat de zeci de mii de îngeri? Când la glasul lui Dumnezeu, morţii vor învia, iar noi cei vii vom fi transformaţi şi luaţi în văzduh spre a întâmpina pe Domnul?… când Domnul Isus cu mâna Sa va înmâna coroana şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui?!… Priviţi următoarea scenă:
O mamă este invitată să-şi primească răsplata. Domnul Isus făcu câţiva paşi, se apropie de ea ca şi când ar fi vrut să-i spună să nu mai fie aşa timidă, în palmele Lui se puteau vedea semnele cuielor de pe cruce. Capul Lui purta o cunună, dar nu de spini, pe hainele Lui scria: „Domn al Domnilor şi Împărat al Împăraţilor”. Luă în mână o coroniţă şi îi spune acelei mame: „Priveşte şi număra steluţele care sunt pe ea. Ele reprezintă sufletele pe care le-ai salvat de la pierzare veşnică. În numărul acesta sunt şi stelele care reprezintă pe copiii tăi salvaţi prin sângele Meu. Şi acum împreună cu această coroniţă primeşte şi copiii tăi care au fost chemaţi la odihnă. Tu n-ai fost lăudată pentru faptele tale.
Numele tău n-a fost cunoscut de cei din timpul tău, dar numele tău a fost scris în cer, apreciată fiind ca unul din cei mai mari misionari ai lumii. Tu ţi-ai salvat copii şi prin ei zeci de suflete.”Şi Isus puse pe capul acelei mame, cununa strălucitoare şi împreună cu ea îi dărui şi copiii ei dragi şi scumpi. De acum vor fi fericiţi pentru totdeauna. Nimeni şi nimic nu-i mai poate despărţi. Fericiţi şi bucuroşi intră pe porţi în cetatea Noului Ierusalim. Şi această scenă se repetă rând pe rând. Facă Bunul Dumnezeu ca toate mamele şi taţii, de asemenea şi toţi tinerii, dar şi copiii din această adunare să ia hotărâri supreme şi împreună cu Iosua să spunem: „Vrem să-i slujim lui Dumnezeu şi la venirea Domnului Hristos să primi acele coroniţe strălucitoare”.


ÎNCHEIERE

Iubiţi tineri, să luăm seama că de nimic nu se teme Satana decât de tineretul advent, bine pregătit, îmbrăcat în podoabe sfinte. El ştie că tineretul advent va încheia lucrarea lui Dumnezeu pe pământ. De aceea când un tânăr se hotărăşte să-i servească lui Hristos are de înfruntat mari atacuri din partea lui Satana. Dar Domnul, “Leul din seminţia lui Iuda,” este biruitor peste moarte şi păcat şi oricine se încrede în El va fi biruitor ca şi El.
Iubiţi tineri, să ne alegem în fiecare dimineaţă un text la care să meditam mereu în cursul zilei. Lucrul acesta ne va face să descoperim lucruri adânci în gândurile lui Dumnezeu şi ele vor  ţine gândul nostru legat de cer, păzindu-ne astfel de ispite.
Suntem entuziasmaţi de a porni pe drumul consacrării şi al sfinţirii. Dar pe ce ne bazăm când pornim pe acest drum? Pe puterile şi (averile noastre) talentele noastre? În cazul acesta vom avea insuccese sigure. Domnul Hristos a declarat: „Fără Mine, nu puteţi face nimic”. Dacă ne încredem în Domnul, El va lucra pentru noi. El ne îndeamnă: „Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine”. Eu voi merge înaintea ta şi voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma uşile de aramă şi apoi voi rupe zăvoarele de fier.
Iubiţi tineri, negreşit cu Dumnezeu vom face isprăvi mari. Domnul să ne ajute, să se împlinească cu noi făgăduinţele Sale.
Sursa: www.cercetatiscripturile.org