Seria de studii biblice "Rugaciuni ascultate"

Ascultarea si credinta in rugaciune

Adevăratul respect este arătat prin ascultare. Dumnezeu nu a poruncit nimic care să nu fie esenţial şi nu există nici un alt mod de a manifesta respectul, care este atât de plăcut înaintea Sa, decât prin ascultarea de ceea ce a spus El.

MOTIVAŢIILE   NEASCULTĂRII
Adesea, cei care nu doresc să vină la pocăinţă se scuză spunând despre cei ce mărturisesc a fi creştini: „Eu sunt tot aşa de bun ca şi ei„, o scuză pentru propria lor neglijare a datoriei. Pentru fiecare păcat recunoscut el prezintă o scuză, dacă n-ar fi fost anumite împrejurări. Ei ştiu ceea ce este drept şi totuşi refuză să facă.

ASCULTAREA  DE  LEGE  DOVEDEŞTE  CREDINŢA
Mărturisirea păcatelor nu va fi primită de Dumnezeu dacă nu este însoţită de .. o schimbare hotărâtă în viaţă; orice lucru care constituie o ofensă la adresa lui Dumnezeu trebuie dat la o parte. (Is. 1,16.17) „Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! „Ascultarea nu este numai o simplă şi formală supunere, ci o slujire din iubire, este adevăratul semn al faptului că suntem ucenicii Săi (1 Ioan 5,3; 2,4) „Căci dragostea lui Dumnezeu stă în păzirea poruncilor”. Noi nu ne câştigăm mântuirea prin ascultarea noastră; pentru că mântuirea este darul fără plată al lui Dumnezeu, care poate fi primit prin credinţă. Dar ascultarea este rodul credinţei.

PERICOLUL  AMÂNĂRII  ASCULTĂRII
Feriţi-vă de o îndelungată amânare!; un pericol insuficient de bine înţeles: în a tot amâna ascultarea de vocea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu şi a alege a trăi viaţa cea fără păcat, căci de fapt aceasta este în realitate cauza care produce amânarea. Lucrul pe care nu ajungem să-l biruim ne va birui el pe noi şi va lucra la pierderea noastră veşnică. Să nu considerăm păcatul ca fiind un lucru neînsemnat.

PIERDEREA  PRIN  NEASCULTARE
Condiţia păstrării vieţii veşnice este astăzi aceeaşi care a fost dintotdeauna: aceeaşi care a fost în grădina Edenului înainte de căderea primilor noştri părinţi: perfectă ascultare de legea lui Dumnezeu. Dacă viaţa veşnică s-ar acorda în alte condiţii, care să ceară păcătosului mai puţin decât aceasta, atunci fericirea întregului Univers ar fi în primejdie. Atunci calea pentru păcat ar fi liberă.
„Cum pot rămâne în Hristos?” „…După cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El.” (Coloseni 2,6) „O viaţă trăită în Hristos este o viaţă de pace lăuntrică. Nu va fi extaz sentimental, ci o încredere statornică, plină de pace.” CCH CAP.8

RUGĂCIUNEA  ŞI   ASCULTAREA
Dacă păstrăm nelegiuire în inimile noastre, dacă stăruim într-un păcat cunoscut, Dumnezeu nu ne va auzi; dar rugăciunea inimii căite şi zdrobite va fi totdeauna ascultată. Când am îndreptat tot ceea ce ştim că a fost rău, atunci putem avea încredere că Dumnezeu va răspunde cererilor noastre. {CCH, 96}

ASCULTAREA  DE  BIBLIE
Există un fel de credinţă care este cu totul deosebită de adevărata credinţă. „…şi demonii  cred… şi se înfioară” (Iacob 2,19). Existenţa şi puterea lui Dumnezeu, adevărul Cuvântului Său sunt realităţi pe care nici Satana şi îngerii săi nu le pot tăgădui. Dar aceasta nu este credinţă. Cuvântul lui Dumnezeu convinge de păcat; Cultivând grija, răbdarea, atenţia faţă de detalii, ascultarea faţă de lege, se dobândeşte cea mai importantă educaţie. Adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu trebuie puse în legătură cu acele lucruri care sunt considerate a fi mici în viaţă. .. oferind motive pentru ascultare şi principii pentru formarea unui caracter drept. Misiunea Domnului Hristos pe pământ a fost nu de a desfiinţa Legea, ci, prin harul Său, de a-l aduce pe om înapoi, la ascultare de învăţămintele ei.
Vorbind despre Lege, Isus zicea: „Am venit nu să stric, ci să împlinesc”. Cutezând să nesocotească voia lui Dumnezeu doar într-un singur punct, primii noştri părinţi au deschis zăgazurile unui potop de vaiuri, care au inundat lumea. Şi oricine urmează pilda lor va culege aceleaşi roade, acela care se depărtează de poruncă îşi făureşte propria sa nefericire şi ruină. Noi trebuie să primim acest cuvânt ca pe o autoritate supremă. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie recunoscut mai presus de toate legiuirile omeneşti. Un „aşa zice Domnul” nu trebuie dat la o parte pentru un „aşa zice biserica” sau un „aşa zice statul”.

INIMA ÎMPĂRŢITĂ
Serviciul pe jumătate îl aşează pe om de partea vrăjmaşului, ca aliat plin de succes al oştilor întunericului. .Cea mai puternică fortăreaţă a viciului în lumea aceasta nu este viaţa nelegiuită a păcătosului învederat sau a omului decăzut şi lepădat de lume, ci viaţa aceea care, altfel, pare virtuoasă, onorabilă şi nobilă, dar în care este nutrit un păcat, este îngăduit un viciu.

REZULTATUL RUGĂCIUNII ŞI ASCULTĂRII
Fiecare faptă a ascultării de Hristos, …, fiecare biruinţă câştigată asupra ispitei este încă un pas pe drumul spre biruinţa finală. „Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei” (Prov. 4,18).
Biruinţa nu este câştigată fără multă rugăciune stăruitoare, fără îngenuncherea eului la fiecare pas. Numai pretenţia de ucenicie n-are nici o valoare. Credinţa în Hristos, acea credinţă care mântuieşte sufletul, nu este aşa cum o prezintă mulţi. „Crede, crede”,”şi n-ai nevoie să ţii Legea”. Doar o credinţă care nu duce la ascultare nu este decât încumetare. Apostolul Ioan zice: „Cine zice: ‘Îl cunosc’ şi nu păzeşte poruncile Lui este un mincinos şi adevărul nu este în el.” (1 Ioan 2,4).
Ascultarea este dovada uceniciei. Păzirea poruncilor dovedeşte sinceritatea mărturisirilor noastre de iubire.  „Prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui” (1 Ioan 2,3).

UNDE ESTE NEVOIE  DE ASCULTARE
•    Tot atât de sigur pe cât este Autor al legilor fizice, Dumnezeu este Autor al Legii Morale. Legea Sa este scrisă cu propriu-I deget pe fiecare nerv, fiecare muşchi, fiecare facultate ce i-a fost încredinţată omului.
•    Obligaţiile pe care le avem faţă de Dumnezeu, de a-I înfăţişa trupuri curate, neprihănite, sănătoase, nu sunt înţelese.
•    Un eşec de a îngriji de mecanismul viu este o insultă la adresa Creatorului. Există reguli rânduite în mod divin, care, dacă ar fi respectate, ar păzi fiinţele omeneşti de boli şi moarte prematură.
Mântuitorul nostru Şi-a avertizat ucenicii că, exact înaintea celei de-a doua Sa veniri, va exista o stare de lucruri foarte asemănătoare cu aceea dinaintea potopului. Mâncatul şi băutul vor fi duse la exces şi lumea va fi dedată plăcerilor. Pasiunea oarbă stăpâneşte raţiunea. „Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos?…” (1 Cor. 6,15.19,20) Trupurile noastre sunt proprietatea cumpărată a lui Hristos şi noi nu avem libertatea de a face cu ele ce ne place. Neştiinţa cu privire la aceste lucruri este un păcat. Neştiinţa de bunăvoie sporeşte păcatul.
 

 
Te simţi liber de a vorbi deschis cu El, dar nu uita respectul.Bucuria că te întâlneşti cu El, îţi vorbeşte, îţi răspunde, te ascultă, Îl auzi.

MOTIVE DE BUCURIE ÎN RUGĂCIUNE
•    Pentru ca Il cunosc: Psalmi 104,34:  „Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.”
•    Multumindu-i pentru ajutorul dat ca raspuns: 1 Samuel 2,1:  „Ana s-a rugat şi a zis: „Mi se bucură inima în Domnul, Puterea mea… a fost înălţată de Domnul; Mi s-a deschis larg gura împotriva vrăjmaşilor mei, Căci mă bucur…… de ajutorul Tău„.
•    Pentru a spune si altora despre El: Psalmi 9,14:  „Ca să vestesc toate laudele Tale, în porţile fiicei Sionului, şi să mă bucur de mântuirea Ta.
•    Pentru ca este rabdator cu mine: Psalmi 31,7:  „Fă-mă să mă veselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta”
•    Pentru ca pot fi in Sabat acasa la El: Ps. 122,1:  „Mă bucur când mi se zice „Haidem la casa Domnului”
•    Pentru ca m-a mantuit: Is 61,10  „Mă bucur în Domnul, şi sufletul Meu este plin de veselie in Dumnezeul  meu”

RESPECTUL ÎN RUGĂCIUNE
POŢI spune orice şi oricum, pt că El nu te vede? Porunca a 3-a ne atrage atenţia asupra acestui lucru în rugăciune. Repetarea atributelor lui Dumnezeu inutil. În introducere şi cuprinsul rugii. Trebuie păstrată limita de fiinţă creată faţă de Creatorul ei.
•    CUM POT FI LIPSIT DE RESPECT LA RUGĂCIUNE
•    Şoapta în timpul rugii.
•    Râsetele şi neatenţia când stăm la rugăciune.
•    Deranjul  celor care se roagă prin zgomotul pe care-l facem.
Respectul nu-i cere Domnului să acţioneze ci să vorbească, să-Şi exprime păreri cu privire la situaţia respectivă.   Moise la rugul aprins i se cere respect: „Descalţă-te”
Adevărata venerare a lui Dumnezeu este inspirată de simţământul infinitei Sale măreţii şi al prezenţei Sale. Fiecare inimă ar trebui să fie profund impresionată cu acest sentiment despre Cel Nevăzut. Ora şi locul de rugăciune sunt sfinte, pentru că Dumnezeu este acolo; şi, dacă respectul se manifestă în atitudine şi comportament, sentimentul care-l inspiră va fi aprofundat.
„Numele Lui este sfânt şi înfricoşat”, declară psalmistul. Îngerii îşi acoperă faţa când rostesc acest nume. Cu cât mai mult respect ar trebui să fie pe buzele noastre, care suntem căzuţi şi păcătoşi!” (  Solii pentru tineret, pag. 79 )
Faţă de Numele lui Dumnezeu trebuie să se arate respect. Nu ar trebui niciodată ca acest Nume să fie rostit în mod necugetat sau uşuratic. Chiar şi în rugăciune ar trebui evitată repetarea lui frecventă şi inutilă. „Numele Lui este sfânt şi copleşitor.” Psalmii 111,9. Când Îl rostesc, îngerii îşi acoperă feţele. Atunci, noi, care suntem căzuţi şi păcătoşi, cu cât respect ar trebui să-L avem pe buze!

ÎNCUMETAREA
Nu suntem egali cu El. Ceea ce îi cerem El nu este obligat să ne dea pt că ne-am pierdut dreptul ca şi fiul risipitor.
CUM SE EXPRIMĂ ÎNCUMETAREA
•    Învinuiri pt nereuşită
•    Impunem lui Dumnezeu să facă ceea ce eu nu vreau să fac.
•    Îl rog„ să facă ce vreau , când şi cum vreau eu
•    Atitudini obraznice şi provocatoare:  să văd ce-mi face, să văd ce-mi zice
•    Lipsa de respect pentru cele sfinte este încumetare
Aceasta este deseori generată de o atitudine prea familiară faţă de El. Uza:  2 Samuel 6,6:  „Când au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat, pentru că erau să-l răstoarne boii.”
Încumetarea este contrafacerea credinţei. Este capcana favorită a lui satana pt rugăciune şi  pentru atitudinea faţă de Domnul. A reuşit în cazul lui Adam.
Se manifestă prin a pretinde promisiunile Lui, fără a accepta condiţiile  Sale.   Ieremia 7:4-7  „Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, zicând: „Templul Domnului… Templul Domnului…”
O femeie bolnavă de cancer pulmonar fumează continuu, dar scoate ţigara din gură doar să spună: „Eu ştiu că Dumnezeu mă va vindeca. Eu m-am rugat şi cred în mod ferm că El îmi va îndepărta boala exact aşa cum a promis”
Slujind în servicii sfinte, preoţii aveau poruncă să-şi spele picioarele şi mâinile înainte de a intra în cortul întâlnirii, unde Se afla Dumnezeu, pentru a se ruga pentru popor, ca să nu pângărească sanctuarul. Dacă ei ar fi intrat în sanctuar cu gurile murdare de tutun, ar fi împărtăşit soarta lui Nadab şi Abihu. Şi totuşi, pretinşi creştini se pleacă, în familiile lor, înaintea lui Dumnezeu, pentru a I se ruga cu gura întinată de mizerabilul tutun…
•    Încumetarea cere de la Domnul lucruri pe care El nu le-a promis niciodata
•    Încumetarea, spune lui Dumnezeu exact când şi cum să răspundă la rugăciune
•    Încumetarea emite judecăţi pe care numai Domnul le poate face: Iona 4:3  „Acum, Doamne, ia-mi viaţa..”
•    Încumetarea pretinde  promisiunile Domnului pentru a scuza păcatul:
Doamne tu ai promis că vei fi plin de îndurare, plin de har, iertător… de aceea Te rog iartă-mă pentru păcatul pe care vreau să-l fac.  A cere să te protejeze când conduci peste viteza limită admisă
•    Încumetarea foloseşte ruga  ca pe un înlocuitor al acţiunii
„Mai fumezi?”
„Da!, dar mă rog de câteva luni pentru asta.”
„Te-ai dus la medic?”
„Nu, am lăsat în grija Domnului asta, dar mă rog în continuare. „
 

 
Rugăciunea aduce inima într-o comuniune strânsă. Chiar înainte ca rugăciunea să fie înălţată, sau ca pornirea inimii să fie manifestată, harul Domnului Hristos iese în întâmpinarea Duhului care lucrează asupra sufletului omenesc.

RUGĂCIUNEA ZILNICĂ
Dacă dorim să dezvoltăm un caracter pe care Dumnezeu să-l accepte, este nevoie să ne formăm obiceiuri corecte în viaţa religioasă.
Rugăciunea noastră zilnică ne eliberează de egoismul nostru. Eul trebuie predat complet.

FORMA RUGĂCIUNII
•    Conversaţii cu Dumnezeu, aşa ca şi când am vorbi unui prieten. El ne va vorbi atunci personal despre tainele Sale. Adesea vom avea simţământul plăcut şi fericit al prezenţei Domnului Hristos.
•    Nu fiti grăbiţi şi nepăsători în rugăciune. Dacă aşteptaţi mântuirea, trebuie să vă rugaţi. Luaţi-vă timp pentru aceasta.
•    Sinceritatea rugăciunilor va fi dovedită de vigoarea efortului pe care-l fac de a se supune lui Dumnezeu şi poruncilor Sale. La fiecare pas, poţi renunţa la obiceiuri şi asocieri periculoase, crezând că Domnul, prin puterea Spiritului Său, va da putere să birui.
Prin rugăciune sinceră, noi intrăm în legătură cu Cel Infinit. Poate că, .., nu observăm nici o dovadă vizibilă, dar aceasta se întâmplă întocmai. Poate că nu simţim atingerea Lui evidentă, dar braţul Său ocrotitor este întins asupra noastră cu iubire şi înţelegere duioasă. 2 MCP 51
Nicio rugăciune sinceră nu poate fi rostită de buzele noastre, fără ca Tatăl ceresc să nu le observe îndată pe toate…
Isus subliniază importanţa sincerităţii inimii noastre, deoarece noi nu suntem ascultaţi pur şi simplu pentru vorbele noastre goale (Matei 6:7).
Putem să ne rugăm în tăcere (I Samuel 1:13) sau ne putem ruga cu glas tare (Neemia. 9:4; Ezechiel 11:13). Putem să ne rugăm cu mintea sau să ne rugăm în Duh(I Corinteni 14:14-18). Putem să ne rugăm chiar cu suspine, adică, să nu folosim nici un cuvânt omenesc (Romani 8:26) ştiind că Duhul va aduce acele cereri care nu pot fi auzite, înaintea lui Dumnezeu, o altă metodă a rugăciunii o reprezintă cântarea înaintea Domnului  (Psalmi 92:1-2; Efeseni 5:19-20; Coloseni 3:16). Rugăciunea zeloasă către Domnul va fi însoţită uneori de post (Ezra 8:21; Neemia 1:4; Daniel 9:3-4; Marcu 9:29; Luca 2:37; Fapte 14:23; Matei 6:16).
•    Rugăciune serioasă
Trăsăturile rele din caracterul tău trebuie să fie biruite… cu rugăciune serioasă şi cu umilinţă înaintea lui Dumnezeu, simţindu-ţi neputinţa fără harul Lui special.
•    Rugăciunea respiraţia sufletului
Chinuit de creşterea stricăciunii celor nelegiuiţi şi temându-se ca nu cumva necredinţa lor să slăbească respectul lui faţă de Dumnezeu, Enoh a evitat continua legătură cu ei şi a petrecut mai mult timp în singurătate, consacrându-se meditaţiei şi rugăciunii. Pentru el, rugăciunea era respiraţia sufletului; el trăia chiar în atmosfera cerului.

CONŢINUTUL RUGĂCIUNII
•    ÎN NUMELE DOMNULUI ISUS
Pe temeiul neprihănirii şi jertfei Sale; cu ajutorul său special; pe baza promisiunilor sale; folosirea autorităţii Lui.
•    Rugăciunile noastre nu trebuie să fie egoiste
Rugăciunile noastre nu trebuie să fie egoiste, cerând numai pentru folosul nostru. „Eu însumi”, spunea El adresându-se ucenicilor săi, „Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.”
(Ioan 17,19; PARABOLE 12)
•    Să fim stăruitori în rugăciune
Domnul spune: „Cheamă-Mă în ziua necazului.” (Psalmi 50,15). El ne invită să aducem înaintea Lui greutăţile şi trebuinţele noastre, cum şi nevoia noastră de ajutor divin. Prin rugăciunile noastre insistente, noi demonstrăm încrederea noastră puternică în Dumnezeu. Simţământul lipsei noastre ne determină să ne rugăm în mod stăruitor, iar Tatăl nostru ceresc este mişcat de rugăciunile noastre fierbinţi.
•    NU INFORMĂM PE DOMNUL
Nu este doar o deschidere a gurii ci o deschidere a inimii. Nu este o revărsare a minţii ci a sufletului. Nu este un eseu ci o conversaţie. Nu este o poruncă ci este o mijlocire.
•    NU SCOATE ÎN EVIDENŢĂ CALITĂŢILE PROPRII: ruga personală nu este pentru a fi auzită de oameni ci de Domnul şi Duhul Sfânt ne-a promis că va şterge toate nepotrivirile şi va prezenta înaintea Tatălui o rugăciune perfectă.

SPIRITUL RUGACIUNII
Oricum ar fi, momentul rugii îl aduce pe om în prezenţa Domnului . Citirea Bibliei pregăteşte mintea pentru rugă.

POZIŢIA
Exprimă atitudinea faţă de Domnul şi formează o atitudine faţă de El. Ce poziţie a corpului este potrivită pentru rugăciune? Biblia consemnează rugăciunea care se face în timp ce se stă în picioare (I Împăraţi 8:22; Neemia 9:4-5), şezând jos (I Cronici 17:16; Luca 10:13), îngenuncheat (Ezra 9:5; Dan. 6:10; Faptele Apostolilor 20:36), aşezat pe pat (Psalmi 63:6), plecat până la pământ (Exodul 34:8; Psalmi 95:6), culcat cu faţa la pământ (II Samuel 12:16; Matei 26:39) şi ridicând mâinile spre cer (Psalmi 28:2; Isaia 1:15; I Timotei 2:8).
Atât în închinarea publică, cât şi în cea particulară, e privilegiul nostru să ne plecăm pe genunchi înaintea Domnului, când Îi prezentăm cererile noastre. Isus, exemplul nostru, „a îngenuncheat şi S-a rugat”. Pavel declară: „Îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos„. Mărturisind înaintea lui Dumnezeu păcatele lui Israel, Ezra a îngenuncheat. Daniel „de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui”.

TIMPUL RUGII
SATANA REUŞEŞTE DESEORI SĂ IA PE FURIŞ CE NU POATE LUA PRIN FORŢĂ
Când ne vede făcând eforturi să petrecem timp cu Domnul, va încerca să ne facă să risipim acel timp. Dacă ruga nu este înţeleasă nu va avea prioritate dar dacă va fi înţeleasă în mod real va deveni primul şi cel mai important lucru al zilei.
Domnul va binecuvânta doar acele lucruri pe care le aşezăm sub El şi nu pe acelea care le considerăm noi egale cu El sau mai importante. În final acestea se vor dovedi blestem. (Matei 6,33; Psalmi 88,13).
Este bine să ne facem noi timp de rugă decât să-L determini pe Domnul să te dorească aşa de mult  încât să-ţi dea timp de rugă printr-o boală, accident sau altă nenorocire.
„ Nici un om nu poate fi sigur  fără rugă nici măcar o clipă”. Începe ziua cu EL!

EXPRIMAREA RUGĂCIUNII
Putem să-I spunem cu simplitatea unui copil exact lucrurile de care avem nevoie. Cu cât este mai naturală cu atât nu te îngrijorezi de cuvinte şi aceasta va da satisfacţie, pentru că va FI conversaţie cu El.

Deosebirea între formalism şi familiarism.
Este nevoie de echilibru între încrederea în iubire a lui şi respectul pentru puterea şi autoritatea sa. umilinţa este esenţială când ne rugăm.
faţă de Numele lui Dumnezeu trebuie să se arate respect. Nu ar trebui niciodată ca acest Nume să fie rostit în mod necugetat sau uşuratic. Chiar şi în rugăciune ar trebui evitată repetarea lui frecventă şi inutilă.   Când Îl rostesc, îngerii îşi acoperă feţele. Atunci, noi, care suntem căzuţi şi păcătoşi, cu cât respect ar trebui să-L avem pe buze!

•    Rugăciunea în taină
Nu neglija rugăciunea în taină, pentru că ea este sufletul religiei. Aceste cereri tăcute se înalţă ca fumul de tămâie înaintea tronului harului şi duşmanul este dejucat şi redus la tăcere. Trebuie să ne obişnuim să înălţăm adesea gândurile spre Dumnezeu în rugăciune. Dacă mintea noastră este rătăcitoare, trebuie să o disciplinăm; iar în cele din urmă, prin eforturi perseverente, vom realiza aceasta cu uşurinţă. 2 MCP 59
•    Vegherea în rugăciune
Dacă nu veghează în rugăciune, creştinul va da supremaţie unor obiceiuri care-l vor înfrânge. Dacă nu simte o permanentă nevoie de a veghea, de a fi vigilent fără întrerupere, atunci înclinaţiile lui, abuzate şi prost conduse, îi vor fi căile îndepărtării de Dumnezeu.

Când Dumnezeu vrea să ne pedepsească, ne împlineşte dorinţele. ADEVĂRAT SAU FALS?
Fiecare dintre noi doreşte tot timpul ceva. Dorinţele noastre, fac parte din spaţiul şi timpul vieţii noastre. Într-un fel, ele ne jalonează calea , fiindcă dorinţa este aceea care ne ancorează şi ne susţine în existenţă. Există două mari atitudini faţă de dorinţă: filosofia orientală: suferinţa se naşte din dorinţă, prin urmare renunţarea la dorinţă exprimă liniştea, odihna în sânul Creatorului, nirvana. Filosofia occidentală: la ideea de dorinţă, adăugându-se atributul păcatului.
Înseamnă însă că orice rugăciune pentru împlinirea unei dorinţe constituie un păcat?
Rugăciunea înseamnă nu atât cuvintele pe care le rostim, cât ceea ce este în acel moment în sufletul nostru: adevărata rugăciune este aceea a inimii.
De ce nu se împlinesc totdeauna rugăciunile noastre?
Imperfecţiunea modului în care ne rugăm. Isus ne învaţă că atunci când cerem un lucru, să credem că l-am şi dobândit; dacă vom crede, atunci când ne rugăm, că nu merităm să-l primim, pentru că, de exemplu, Dumnezeu ne pedepseşte, atunci implicit refuzăm să primim ceea ce dorim-şi anulăm noi înşine propria noastră rugăciune.
Drumul vieţii noastre este o suită de lecţii şi primim ceea ce ne este necesar, iar ceea ce dorim nu neapărat este şi spre binele nostru.
Adevărata fericire constă nu atât în a avea parte de bine, cât în a şti să te foloseşti în bine de ceea ce ai. Atunci adevărata credinţă constă în a percepe cu propriul suflet că tot ceea ce ne este dat, este dat spre binele nostru.
•    Rugăciunile noastre nu-şi vor atinge scopul dacă nu avem o credinţă sinceră, adevărată.
Isus afirmă: „De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea” (Marcu 11:24). Tatălui băiatului stăpânit de un duh mut, El i-a spus aceste cuvinte: ,,Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9:23).   „Să ne apropiem de Dumnezeu cu o inimă curată, cu credinţă deplină” (Evrei 10:22), să cerem lui Dumnezeu „cu credinţă” fără să ne îndoim: (Iacov 1:6).
•    Rugăciunea trebuie să fie făcută în Numele lui Isus.
„Si orice veţi cere în Numele Meu, voi face, ..Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face” (Ioan 14:13-14).
Rugăciunile noastre trebuie sa fie făcute în armonie cu Persoana, şi caracterul Domnului nostru (Ioan 14:13,).
•    Rugăciunea făcută în conformitate cu voia absolută a lui Dumnezeu:
„…Dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă” (1 Ioan 5:14; „Facă-Se voia Ta, precum în cer şi pe pământ” (Matei 6:10; compară cu Luca 11:2; propria rugăciune a Domnului Isus în Ghetsimani, Matei 26:42). În multe împrejurări cunoaştem voia lui Dumnezeu deoarece El ne-a revelat-o în Scriptură. Ilie a fost sigur că Domnul Dumnezeul lui Israel va răspunde rugăciunii sale cu foc şi după aceea cu ploaie, din cauza cuvântului profetic al Domnului care i-a fost spus lui (1 Împăraţi 18:1).
Uneori voia lui Dumnezeu devine clară numai pentru că noi căutăm cu stăruinţă să descifrăm care este ea. Nu numai că noi trebuie să ne rugăm conform cu voia lui Dumnezeu, dar trebuie să fim în voia lui Dumnezeu dacă vrem ca El să ne audă şi să ne răspundă. Păzirea  poruncilor  lui Dumnezeu, iubirea Lui şi săvârşirea a ce este plăcut înaintea Lui sunt condiţii indispensabile pentru primirea răspunsurilor la rugăciune. Când Iacov scria că rugăciunile celui neprihănit sunt eficace, el se referea atât la o persoană neprihănită prin credinţa în Hristos cât şi la una care trăieşte o viaţă de neprihănire, în frica de Dumnezeu, şi de ascultare faţă de El—ca de exemplu, cea a proorocului Ilie (Iacov5:16-18; compară cu Psalmul 34:13-14).
Acelaşi punct de vedere a fost subliniat deja în Vechiul Testament. Dumnezeu a arătat in mod clar că rugăciunile lui Moise în favoarea Israeliţilor au fost ascultate datorită relaţiei sale de ascultare şi credincioşie faţă de Domnul (vezi Exodul 33:17,). dacă noi păstrăm păcatul în vieţile noastre, „nu ne-ar asculta Domnul” rugăciunile noastre (Psalmul 66:18; vezi Iac. 4:3,). Acest fel de atitudine a constituit principalul motiv din cauza căruia Domnul nu a mai ascultat rugăciunile Israeliţilor idolatri şi răi (Isaia 1:15). Dar dacă poporul lui Dumnezeu se căieşte de păcatele sale şi se întoarce de la căile sale rele, Domnul promite să-Şi aplece din nou urechea Sa spre ei, să-i asculte, să le ierte păcatele şi să le tămăduiască ţara (2 Cronici 7:14; compară cu 6:36-39; Luca 18:14).
Rugăciunea marelui preot pentru iertarea păcatelor Israeliţilor în Ziua Ispăşirii nu putea să fie ascultată până când propria sa stare păcătoasă nu era curăţită (vezi Exodul 26:33)
„Orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui” (1 Ioan 3:22,).
Dumnezeu voieşte să ne dea lucrurile pe care le cerem numai dacă noi căutăm mai întâi împărăţia şi neprihănirea Sa (Mat. 6;33).
•    Trebuie să fim stăruitori.
Luca 18:1-7; vezi 18:1, Îndemnul lui Isus de a „cere … a căuta … a bate” (Mat. 7:7-8) învaţă despre  perseverenţa în rugăciune. Matei 7:7-8,…să ne rugăm neîncetat (Coloseni 4:2; 1 Tesaloniceni 5:17,). Vechiul Testament a recunoscut acest principiu. Numai atât timp cât Moise a perseverat în rugăciune cu mâinile ridicate spre Dumnezeu au avut Israeliţii succes în lupta lor împotriva Amaleciţilor Exodul 7:11. După ce Ilie a primit cuvântul profetic că va ploua, el a stăruit încă în rugăciune până ce ploaia a venit (I Împăraţi 18:41-45). Anterior, s-a rugat cu stăruinţă şi cu zel pentru ca Dumnezeu să aducă din moarte la viaţă pe fiul văduvei din Sarepta până ce Domnul a răspuns rugăciunii sale (1 Împăraţi 17:17-23).
Ce elemente compun rugăciunea ascultată ?
(a) să-L lăudăm şi să-L adorăm pe Dumnezeu (Psalmul 150; Fapte 2:47; Romani 15:11; (b) aducerea de mulţumire lui Dumnezeu (vezi Psalmul 100:4; Matei 11:25-26; Filipeni 4:6); (c) mărturisirea sinceră a păcatelor cunoscute (Iac. 5:15-16; compară cu Psalmul 51; Luca 18:13; 1 Ioan 1:9); (d) să cerem în conformitate cu nevoile noastre; noi nu căpătăm lucrurile pe care le dorim pentru că le cerem cu gânduri rele (Iacov 4:2-3; compară cu Psalmul 27:7-12; Mat. 7:7-11; Filipeni 4:6); (e) Noi trebuie să ne rugăm fierbinte şi pentru alţii (Numeri 14:13-19; Psalmul 122:6-9; Luca 22:31-32; 23:34.

EXEMPLE DE RUGĂCIUNE ASCULTATĂ
(1)Moise a rostit numeroase rugăciuni de mijlocire cărora Dumnezeu le-a răspuns, chiar când El îi spusese lui Moise că evenimentele vor avea un curs diferit.
(2)Samson pocăit s-a rugat pentru încă o ocazie favorabilă pentru ca să împlinească sarcina vieţii sale, aceea de a înfrânge Filistenii; Dumnezeu a răspuns acestei rugăciuni dându-i putere să dărâme stâlpii clădirii în care ei slăveau puterea dumnezeilor lor (Judecători 16:21-30).
(3)Proorocul Ilie a avut rugăciuni pline de putere cărora li s-a dat răspuns, fiecare din ele aducând slavă Dumnezeului lui Israel (vezi 1 Împăraţi 17:18; Iacov 5:17-18).
(4)Împăratul Ezechia s-a îmbolnăvit şi i s-a spus prin Isaia că va muri (2 Împăraţi 20:1; Isaia 38:1). Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi s-a rugat cu putere ca Dumnezeu să-i prelungească viaţa. Dumnezeu a trimis pe Isaia înapoi la Ezechia, asigurându-i vindecarea şi încă cincisprezece ani de viaţă (2 Împaraţi 20:2-6; Isaia 38:2-6).
(5)Fără îndoială că Daniel s-a rugat Domnului în groapa cu lei, cerând să-l scape din gurile lor şi Domnul a împlinit cererea lui (Daniel 6:10, 16-22).
6)Primii creştini s-au rugat cu stăruinţă pentru punerea în libertate a lui Petru aflat în temniţă şi Dumnezeu a trimis un înger să-l elibereze (Fapte 12:3-11;

Principii cu privire la cum să primim răspunsuri în mod real
1. Scopul rugăciunii este acela de a ne conduce la unitate spirituală cu Dumnezeu şi la cea mai adâncă părtăşie cu El (Apocalipsa 3:20; Efeseni 3:16-19 ).
2. Asigură-te că viaţa ta este supusă voinţei Sale. Fii dispus să renunţi la tot ceea ce nu este în armonie cu voinţa Sa ( 1 Ioan 5:14,15; Matei 26:39 ).
3. Adu înaintea Lui tot ceea ce te tulbură sau îngrijorează în vreun fel (1 Petru 5:7; Psalmul 55:22 ).
4. Uniţi în toate rugăciunile voastre lauda, recunoştinţa şi mulţumirea (Filipeni 1:4; Coloseni 3:15-17; 1Tesaloniceni 5:18 ).
5. Domnul ne invită să-L căutăm ( Luca 11:13; Matei 7:11; Psalmul 65:2; Marcu 11:23,24 ).
6. Dumnezeu ne invită să găsim un loc liniştit pentru rugăciune şi să-L căutăm în fiecare zi cu toată inima (Marcu 1.35; Ieremia 29:13)
7. Învăţaţi să vă rugaţi cu voce tare acolo unde vă poate auzi numai Dumnezeu ( Matei 26:39; Luca 11:1 ).
8. Notaţi-vă răspunsurile lui Dumnezeu şi reamintiţi-vă mereu binecuvântările Sale. (Deuteronom 8:2; 1 Cronici 16:12)
 

„Angelos” – înger, trimis, mesager.
„Satana îi conduce pe mulţi să creadă că rugăciunea către Dumnezeu este inutilă fiind doar o formă. El ştie bine cât de necesare sunt meditaţiile şi rugăciunea pentru ca urmaşii lui Hristos să reziste vicleniilor şi şiretlicurilor lui. Înşelăciunile lui Satana vor distrage mintea…
Satana îşi va atinge scopul dacă vom neglija exerciţiul rugăciunii, pentru că atunci minciunile sale înfrumuseţate vor fi primite mai rapid şi cu mai multă uşurinţă. Satana îşi atinge scopul prin aşezarea înaintea omului a ispitelor înşelătoare, cu care nu a reuşit să-L tenteze pe Hristos.” ( Solii catre tineret, 12 )
Rugăciunile pot fi măsluite de Satana dacă nu sunt corespunzătoare. Satana se hrăneşte cu rugăciunile noastre dacă le înălţăm neglijent.
Satana îi face pe oameni să fie tot mai egoişti şi mai lacomi şi jubilează apoi văzându-i preocupaţi de ei înşişi, avari şi lipsiţi de generozitate. Dacă ochii unor asemenea persoane ar putea fi deschişi, l-ar putea vedea pe Satana într-un triumf diabolic, jubilând din pricina lor şi râzând de nebunia celor care îi acceptă sugestiile şi intră în capcanele lui.
„Satana şi îngerii lui notează toate faptele rele influenţate de lăcomie ale acestor persoane şi le prezintă înaintea lui Isus şi a îngerilor , apoi îi ia peste picior pe îngerii cereşti; Îngerii se întorc cu dezgust de la această scenă.”( E. G. White, Daruri Spirituale )
ÎNGERII BUNI

„ Ingeri cu aripile întinse stau gata să ducă înaintea lui Dumnezeu rugăciunile inimilor pocăite şi să le înscrie în cărţile din ceruri.” ( Ellen G. White )
„Fiinţele cereşti sunt desemnate să răspundă rugăciunilor .Chiar îngerii cei prea înalţi, din curţile cereşti, au misiunea de a rezolva cererile. Fiecare înger îşi are postul său de răspundere, pe care nu-i este permis să-l părăsească pentru altul. ( Comentarii biblice vol.4, pag 1184 )
Îngerii slujitori aşteaptă la tronul lui Dumnezeu, gata … de a duce răspuns fiecărei rugăciuni care a fost înălţată cu o credinţă vie şi sinceră.” ( Marturii speciale ,377 )

Un înger ne însoţeşte şi notează cuvintele şi faptele noastre.
„Îngerii notează rugăciunile, iar dacă aceste rugăciuni nu au ieşit de pe buze prefăcute, când vă aflaţi în pericol de a face fără voia voastră ceva rău şi de a exercita o influenţă care îi va determina pe alţii să greşească, îngerul vostru păzitor va fi lângă voi, sugerându-vă o cale mai bună, alegând cuvintele pentru voi şi înrâurind acţiunile voastre.” {T3 364}
„Dacă vă simţiţi sub ameninţarea vreunei primejdii şi nu înălţaţi vreo rugăciune pentru ajutor şi putere de a rezista ispitelor, cu siguranţă că vă veţi pierde busola; faptul de a vă fi neglijat datoria va fi însemnat în cartea din ceruri a lui Dumnezeu şi veţi fi găsiţi cu lipsuri în ziua încercării.”( 3 T )
Ce vor gândi îngerii cerului despre noi, sărmanele şi neajutoratele fiinţe omeneşti, care suntem supuşi ispitei şi care totuşi ne rugăm aşa de puţin şi avem atât de puţină credinţă, în timp ce inima iubirii infinite a lui Dumnezeu se pleacă spre noi gata să ne dea mai mult decât cerem sau gândim noi? Îngerii găsesc o mare plăcere să se plece înaintea lui Dumnezeu şi să stea lângă El. Ei consideră comuniunea cu Dumnezeu ca fiind cea mai mare bucurie a lor.

„Întunericul celui rău învăluie pe aceia care neglijează rugăciunea: şoaptele ispititoare ale vrăjmaşului îi amăgesc la păcat. Şi toate acestea pentru că ei nu folosesc privilegiile rugăciunii pe care Dumnezeu li le-a dat în această rânduială divină.”  (CCH, 11)

ÎNGERI ÎN MISIUNE
Daniel se roagă şi un înger soseşte cu răspunsul. Daniel 9,23:  „Când ai început tu să te rogi,…”
„Dacă ochii lui Iosua ar fi fost deschişi… şi dacă el ar fi putut suporta acea privelişte, ar fi văzut îngerii Domnului tăbărâţi în jurul copiilor lui Israel; căci armata instruită a cerului venise să lupte pentru poporul lui Dumnezeu, iar Căpetenia oştirii Domnului era acolo pentru a comanda”. RH 19 iulie 1892
Îngeri îl salvează pe Lot din Sodoma ca răspuns la ruga lui Avraam; Altul aduce pustiirea în Ierusalim când David păcătuieşte; Un înger distruge oştirea lui Sanherib într-o noapte; Elisabeta şi Zaharia primesc un fiu; Maria primeşte misiunea printr-un înger; Un înger îl scoate din temniţă pe Petru ca răspuns la rugăciune.
Apocalipsa este prezentată de un înger Apocalipsa 1:1 „ Descoperirea lui Isus Hristos pe care l-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimeţînd prin îngerul Său la robul Său Ioan,…”
 

„Unii sunt continuu neliniştiţi ca nu cumva hrana lor, oricât de simplă şi sănătoasă ar fi, să le facă rău. Daţi-mi voie să le spun acestora: Să nu vă mai gândiţi că hrana pe care o consumaţi vă face rău; nu vă mai gândiţi deloc la acest lucru. Mâncaţi după cum judecaţi că este cel mai bine; şi, după ce aţi rugat pe Domnul să binecuvânteze hrana pentru întărirea corpului vostru, să credeţi că El aude rugăciunea şi fiţi liniştiţi.” ( Dieta si hrana, 5 )
„Hristos nu S-a rugat ca ucenicii Săi să fie luaţi din lume, ci să fie păziţi de rău – să poată fi feriţi, ca să nu cedeze ispitelor pe care aveau să le întâlnească la fiecare pas. Aceasta este o rugăciune care ar trebui înălţată de fiecare tată şi mamă. Însă ar trebui ei să se roage lui Dumnezeu în favoarea copiilor lor şi apoi să-i lase pe aceştia să facă ce poftesc? Ar trebui ei să răsfeţe apetitul până când acesta capătă stăpânire deplină şi apoi să se apuce să-şi înfrâneze copiii? Nu; ar trebui să-i înveţe cumpătarea şi stăpânirea de sine încă din leagăn. Asupra mamei trebuie să apese în cea mai mare parte responsabilitatea acestei lucrări. Cea mai gingaşă legătură pământească este aceea dintre mamă şi copilul ei. Copilul este mai repede impresionat de viaţa şi exemplul mamei decât de acela al tatălui din pricina acestei legături mai puternice şi mai delicate. Totuşi, responsabilitatea mamei este grea şi ea ar trebui să aibă ajutorul neîntrerupt al tatălui.” ( Idem , 5 )
„Dacă apetitul nostru strigă după carnea animalelor moarte, este necesar să postim şi să ne rugăm ca Domnul să ne dea harul Său pentru a ne tăgădui poftele trupeşti care se războiesc cu sufletul.” ( Idem 23 )
„Cei care au obiceiul de a folosi ceaiul, cafeaua, tutunul, opiul sau băuturile spirtoase nu se pot închina lui Dumnezeu când sunt privaţi de viciul cu care sunt deprinşi. Dacă se angajează în actul de închinare faţă de Dumnezeu în timp ce sunt lipsiţi de aceste stimulente, harul divin nu are nici o putere de a le anima, înviora sau spiritualiza rugăciunile sau mărturiile. Aceşti creştini cu numele ar trebui să ia seama la obiectul care le aduce încântare. Este de sus sau de jos? „( Idem 24 )
O bătălie împotriva obiceiului folosirii oţetului ” …Pari să ai o dorinţă sinceră de a-ţi duce până la capăt mântuirea, cu frică şi cutremur. Te încurajez să faci acest lucru. Te sfătuiesc să laşi deoparte tot ce te-ar determina să faci pe jumătate lucrarea de a căuta Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Sa. Îndepărtează orice îngăduinţă care te-ar împiedica în lucrarea prin care să obţii biruinţa. Cere rugăciunile celor care pot înţelege nevoia ta de ajutor.
A existat o vreme în care eram într-o situaţie asemănătoare în unele privinţe cu cea în care te afli tu. Îmi satisfăcusem pofta pentru oţet. Însă am reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să birui această poftă. M-am luptat cu ispita, hotărâtă să nu fiu stăpânită de acest obicei.
Săptămâni în şir am fost bolnavă; dar am spus iarăşi şi iarăşi: Domnul ştie totul despre acest lucru. Dacă mor, mor; dar nu voi ceda în faţa acestei dorinţe. Lupta a continuat şi am fost teribil de afectată timp de mai multe săptămâni. Toţi au crezut că-mi va fi cu neputinţă să supravieţuiesc. Să fii încredinţată că noi L-am căutat pe Domnul cu mult zel. Au fost înălţate cele mai arzătoare rugăciuni pentru vindecarea mea. Am continuat să mă împotrivesc dorinţei de a consuma oţet şi în cele din urmă am biruit. Acum nu am nici o pornire de a gusta aşa ceva. Această experienţă a fost din multe puncte de vedere foarte valoroasă pentru mine. Am obţinut o biruinţă deplină.
… Când îţi concentrezi voinţa cu hotărâre să te desparţi de această îngăduinţă, vei primi de la Dumnezeu ajutorul de care ai nevoie. Încearcă aceasta, sora mea.
Atâta vreme cât recunoşti acest obicei şi ţi-l satisfaci, Satana îşi va păstra puterea asupra voinţei tale şi o va aduce la ascultare faţă de el. Dacă însă te vei hotărî să învingi, Domnul te va vindeca şi îţi va da putere să te împotriveşti oricărei ispite. Să-ţi aminteşti mereu că Hristos este Mântuitorul şi Păzitorul tău.” ( Dieta apendice )

Postul
„Când postiţi să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii.” Matei 6,16
Postul pe care îl recomandă Cuvântul lui Dumnezeu este mult mai mult decât o formă. El nu constă numai în a lăsa la o parte mâncarea, în a te îmbrăca în sac şi în a-ţi presăra cenuşă pe cap. Acela care posteşte, având adevărata părere de rău din cauza păcatului, nu umblă niciodată după laudă.
Ţinta postului pe care Dumnezeu ne îndeamnă să-l ţinem nu este de a ne chinui trupul pentru păcatul sufletului, ci de a ne ajuta să ne dăm seama de caracterul grav al păcatului, umilindu-ne inima înaintea lui Dumnezeu şi primind harul Său iertător. Porunca Sa către Israel era aceasta: „Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru.” (Ioel 2,13).
Postul nu ne va fi de nici un folos pentru a face pocăinţă sau a ne măguli că, prin propriile noastre fapte, vom merita sau vom cumpăra o moştenire între cei sfinţi. Când I s-a adresat Domnului întrebarea: „Ce să facem, ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?„, El a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” (Ioan 6,28-29). Pocăinţa este întoarcerea de la eul personal spre Hristos, şi, dacă Îl primim pe Hristos aşa încât, prin credinţă, El să-Şi poată trăi viaţa în noi, faptele bune se vor vedea.
Isus zicea: „Tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, ca să arăţi că posteşti, nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns” (Matei 6,17-18). Ceea ce se face pentru slava lui Dumnezeu trebuie să se facă cu bucurie, nu cu inima tristă şi posomorâtă. În religia Domnului Isus nu este nimic posomorât. Dacă printr-o atitudine de murmurare, creştinii lasă impresia că au fost dezamăgiţi de Domnul lor, ei dau o mărturie falsă despre caracterul Său şi pun argumente în gura vrăjmaşilor Săi. Deşi prin cuvinte au pretenţia că Dumnezeu este Tatăl lor, totuşi, printr-o înfăţişare tristă şi posomorâtă ei se prezintă lumii ca nişte orfani.

„Domnul doreşte să facem ca serviciul Său să apară atrăgător, cum şi este în realitate. Să faci ca tăgăduirea de sine şi frământările ascunse ale inimii să fie descoperite numai Mântuitorului. Să faci ca poverile să fie aduse la piciorul crucii şi să mergi înainte pe cărare, bucurându-te în iubirea Aceluia care te-a iubit cel dintâi. Poate că oamenii nu vor cunoaşte niciodată lucrarea care se săvârşeşte în ascuns între un suflet şi Dumnezeu, dar urmarea lucrării Duhului asupra inimii va fi văzută de toţi, pentru că „Acela care vede în ascuns, îţi va răsplăti”. ( Cugetari cap. 5 )

„Pentru anumite lucruri, postul şi rugăciunea sunt recomandate şi potrivite. În mâna lui Dumnezeu, acestea sunt un mijloc de curăţire a inimii şi de a crea o structură mintală receptivă. Primim răspunsuri la rugăciunile noastre pentru că ne smerim sufletele înaintea lui Dumnezeu. „( Dieta si hrana , 10 )
Spiritul adevărat de post şi rugăciune este spiritul care predă lui Dumnezeu mintea, inima şi voinţa.
 

Ruga pregăteşte sufletul pentru primirea iertării de la Domnul , dar şi pentru a oferi iertare celor care ne-au greşit.
Avem nevoie în principal de trei tipuri de hrană – pentru trup, minte şi suflet, Şi iartă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşelile greşiţilor noştri. Cu toate că este o afirmaţie foarte limpede, există probleme serioase în înţelegerea ei.
În general, oamenii cer îndurare pentru orice greşeală a lor şi cer să fie pedepsite greşelile celorlalţi, mai ales dacă au fost atinşi direct de către acestea. Omul superior iartă greşelile celorlalţi şi cere să fie pedepsit aspru pentru greşelile proprii Unii au scris cărţi întregi numai despre iertare. emisiuni de televiziune în care se urmăreşte exersarea aceleiaşi calităţi nobile – puterea de a ierta. Ca să poată ierta, omul trebuie să aibă o înţelegere superioară, să fie cît mai puţin egoist, şi să deţină un control perfect asupra Eului.
Pentru a avea aceste calităţi trebuie să fie preocupat cu adevărat de îndumnezeire, altfel va exista tot timpul o limită de la care nu va mai accepta să ierte. Mulţi oameni spun că au puterea de a ierta, dar „să nu se depăşească o anumită limită”. Atît timp cît anumite greşeli ale celorlalţi nu ne afectează prea mult egoul, suntem iertători, mai ales că asta „cade bine” la imaginea personală. De cîte ori să-l iert pe cel care-mi greşeşte? De şapte ori? – îl întreabă sfîntul apostol Petru pe Iisus. De şaptezeci de ori cîte şapte – îi răspunde Iisus sugerînd că iertarea nu trebuie să cunoască limite. Dacă Dumnezeu este pe locul întîi în viaţa unui om atunci el înţelege că numai Dumnezeu poate ierta. Puterea de a ierta vine tot de la El, dar ca să o poţi primi trebuie să-ţi deschizi sufletul şi asta se poate face numai iertînd tu însuţi.
Apoi, cererea de a i se ierta greşelile proprii presupune că deja omul este conştient de faptul că a greşit. A fi conştient de greşelile sale este un pas important în dezvoltarea sufletului. Apoi cu mult mai important este ca omul să ajungă să ceară iertare pentru greşelile sale. Aici se dă o lovitura serioasă orgoliului, principalul soldat al egoului. Orgoliul ne consumă cele mai multe resurse vitale, el ne îndeamnă la cele mai mari prostii în viaţă şi tot el ne face să ne închidem ferestre deschise cîndva spre paradis.
Iertarea se cere nu la modul general ci prin rostirea păcatelor individual, pe nume. Aceasta avertizează memoria să acţioneze asupra fiinţei de a  nu le mai repeta, datorită disconfortului de a cere iertare.
Nu îţi place când cei care vrei să aibă o imagine bună despre tine află că tu nu eşti aşa cum ar trebui. Asta se întâmplă şi cu Domnul.
Pocăinţa este principala metodă de transformare în creştinism. Ea a fost propovăduită de Ioan Botezătorul. Foarte mulţi creştini trec peste etapa lui Ioan Botezătorul considerîndu-se pregătiţi pentru învăţătura lui Iisus. Nimic mai fals! Orice om care vrea să se transforme profund trebuie să înveţe să se pocăiască, adică să ajungă să-şi recunoască greşelile şi să aibă curajul să ceară iertare pentru ele.

IERTAREA, O CONDIŢIE A PRIMIRII IERTĂRII

„NE IARTĂ NOUĂ GREŞELILE NOASTRE PRECUM ŞI NOI IERTĂM GREŞIŢILOR NOŞTRI.”
1. Această cerere adresată Tatălui nostru ceresc atinge aspectul cel mai delicat al problematicii omului.
a. Acela de a ierta pe cei care ne-au greşit. b. Constituie un test autentic al afirmaţiilor noastre de a fi fost născuţi din nou.
2. Domnul admite existenţa acestei probleme în cadrul relaţiilor interumane:
a. Dar ne avertizează cu privire la pericolul existenţei unei atitudini neiertătoare faţă de aceia care ne-au greşit – Mat. 6,15.
b. „Şi când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.” – Marcu 11,25.
Un spirit iertător  menţine deschis canalul de comunicaţie al rugăciunii, în timp  ce o animozitate  o ranchiună sau o supărare blochează acest canal, îl închide. Sinceritatea intenţiei nu scuză deloc reţinerea de a mărturisi greşeala.
IERTAREA PE CARE O PRIMIM DIN PARTEA TATĂLUI NOSTRU CERESC DEPINDE DE ATITUDINEA FAŢĂ DE ACEIA CARE NE-AU GREŞT
1. Chiar şi Petru a întâmpinat greutăţi în a admite această condiţie divină care ne este pusă pentru a primi la rându-ne iertarea.
a. „De câte ori să iert pe fratele meu, când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu îţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.” – Mat. 18,21-22.
b. pasaje biblice care se ocupă cu acest subiect important – Mat. 6,15; 18,35; Marcu 11,25-26; Luca 6,37; 17,3.4; 2 Cor. 2,7-10.

2. Descoperă existenţa unei duble vinovăţii din partea noastră:
a. Noi am păcătuit împotriva lui Dumnezeu; noi suntem vinovaţi de păcatul neglijenţei.
b. Noi suntem vinovaţi de păcatul neglijenţei pentru că am păcătuit împotriva semenilor noştri.

3. Ne învaţă să comparăm cele ce ne-au greşit alţii cu răul pe care l-au săvârşit împotriva Tatălui nostru ceresc.
a. Acest lucru arată natura gravă a păcatului; arată că păcatul lucrează pe două căi împotriva lui Dumnezeu şi împotriva semenilor noştri.
b. Cât de mult este influenţată o persoană care locuieşte în mijlocul bărbaţilor şi femeilor păcătoase! – Is. 6,5. Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci Sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”

4. O dublă vinovăţie implică o iertare dublă.
a. Cuprinde iertarea pe care o căutăm la Dumnezeu.
b. Şi iertarea ale cărei limite le extindem până la aceia care au păcătuit împotriva noastră.
c. Mica 7,18.19. Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea, şi treci cu vedera păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea! 19  El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.
d. Relatarea despre fiul risipitor, asupra atitudinii tatălui său şi aceea a fratelui său mai mare – Luca 15,1132.
e. Isaia 38,17. Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele! 18  Căci nu locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au pogorât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta. 19  Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta.

C. ACEASTĂ CERERE CONSTITUIE O ADEVĂRATĂ PROVOCARE

1. Iartă-ne aşa cum şi noi iertăm:
a. Noi cerem Tatălui nostru să ne ierte pentru că noi am iertat deja din inimă, pe aceia care ne-au greşit nouă. Dacă nu ne punem lucrurile în orânduială cu ceilalţi şi nu ajungem să facem lucrul acesta, în cele din urmă, nu suntem pregătiţi să venim înaintea lui Dumnezeu şi să căutăm iertare din partea Lui.

2. La ce concluzie ne conduce această cerere:
a. Ne învaţă să avem în fiecare moment al vieţii noastre o atitudine iertătoare faţă de ceilalţi – „de şaptezeci de ori câte şapte”.
b. Arată că este imposibil pentru noi să ţinem supărare împotriva altora şi totuşi să fim într-o relaţie bună cu Dumnezeu.
c. Când există un asemenea gen de relaţii, lumea va cunoaşte cu adevărat că noi umblăm cu Isus.
„Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus.” Filip 2,5
(1) El a iertat până la ultima Sa suflare – Luca 23,34.
(2) El mijloceşte pentru păcătoşi, stând la dreapta lui Dumnezeu, cât este ziua de lungă clipă de clipă. Aceasta constituie o parte a lucrării Sale săvârşite în sanctuarul ceresc – 1 Ioan 2,1-3; 1 Tim. 2,1-5.
 „Doamne, învaţă-mă cum să mă raportez pe mine însumi la ceilalţi astfel ca să pot cunoaşte modul în care să mă raportez pe mine însumi la Tine.”
b. Dumnezeu va asculta rugăciunea dacă este înălţată într-un spirit de sinceritate şi de adevăr.
Când ne rugăm pentru binecuvântări pământeşti, răspunsul la rugăciunea noastră poate întârzia sau Dumnezeu ne poate da ceva diferit de ceea ce am cerut; însă lucrurile nu stau aşa când cerem să fim izbăviţi de păcat. Este voia Lui să ne cureţe de păcat, să ne facă pe toţi copii ai Săi şi în stare să ducem o viaţă de sfinţenie.

El nu respinge nici un suflet înlăcrimat şi pocăit
Astăzi, El stă în faţa altarului îndurării, înfăţişându-I lui Dumnezeu rugăciunile celor care doresc ajutorul Său. El nu respinge nici un suflet înlăcrimat şi pocăit. El va oferi iertare tuturor celor care vin la El pentru îndurare şi refacere. …
Nimeni n-a ajuns să decadă într-atât şi nimeni nu este atât de rău, încât să nu mai poată găsi dezlegare în Hristos. În locul rugăciunii, demonizatul nu putea rosti decât cuvintele lui Satana; apelul nerostit al inimii a fost totuşi auzit. Nici un strigăt al vreunui suflet aflat în nevoie, chiar dacă nu va consta în cuvinte inteligibile, nu va trece neluat în seamă. Cei care consimt să intre în relaţia de legământ cu Dumnezeu nu sunt lăsaţi în puterea lui Satana sau în slăbiciunea propriei lor firi.…
 

Lungimea rugii sau repetarea ei
CARE  să fie lungimea ideală a unei rugăciuni? Până când vom dori sfinţenia mai mult ca orice altceva, până când ne-am asigurat că păcatele sunt iertate şi noi suntem pe deplin acceptaţi de El, până când ne-am asigurat de puterea şi înţelepciunea necesare zilei sau situaţiei respective.
Exp călugărul care îl ţine cu capul în apă pe elevul său. –ce doreai mai mult şi mai mult când erai cu capul în apă? –aer!
„Învăţătura Domnului Hristos cu privire la rugăciune ar trebui luată foarte serios în consideraţie. Există în rugăciune o ştiinţă divină şi parabola   El arată care este adevăratul spirit al rugăciunii, învăţându-ne că este necesară stăruinţa în prezentarea cererilor noastre lui Dumnezeu şi asigurându-ne de bunăvoinţa Sa de a asculta şi răspunde rugăciunilor noastre.” ( Parabole, 12 )
Nu neglija rugăciunea personală, căci aceasta este religia sufletului. Roagă-te cât poţi de serios, de arzător, pentru viaţa veşnică, deoarece aceasta este în joc. Stai înaintea Domnului până când înăuntrul tău ia naştere un dor de nedescris după mântuire şi obţii dovada scumpă a iertării păcatului.
Rugaţi-vă neîncetat  Luca 18,1-8. Domnul a adăugat: „Auziţi ce zice judecătorul nedrept? Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând.”
Judecătorul înfăţişat aici, în această parabolă n-avea nici o consideraţie faţă de dreptate şi nici milă faţă de cei în suferinţă. Văduva care prezenta cu insistenţă cazul său înaintea lui, era tot mereu respinsă. Mereu şi mereu ea venea la el numai ca să fie tratată cu dispreţ şi să fie alungată de la scaunul de judecată. Judecătorul ştia că ea avea dreptate, cauza ei era dreaptă, şi că el ar fi putut s-o elibereze imediat, dar n-a voit. El dorea să arate puterea lui arbitrară şi se complăcea în a o lăsa să vină să ceară şi să se roage în zadar. Dar văduva n-a încetat să vină şi nici nu s-a descurajat. Cu toată indiferenţa şi împietrirea inimii lui, ea stărui în cererea sa, până când judecătorul consimţi să se ocupe de cazul său. „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez”, spunea el, „totuşi pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate ca să nu tot vină să-mi bată capul.”
Şi Domnul a zis: „Auziţi ce zice judecătorul nedrept? Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând.” Hristos prezintă aici contrastul izbitor dintre judecătorul nedrept şi Dumnezeu. Judecătorul a ascultat cererea văduvei numai din motive egoiste „pentru a nu mai fi deranjat”. El n-a simţit nici un fel de milă sau înţelegere faţă de ea, starea ei nenorocită îl lăsa rece. Dar Dumnezeu iubeşte pe copiii Săi cu o iubire veşnică. Pentru El, biserica Sa este cel mai scump lucru de pe pământ. Deuteronom 32,9-10.”Căci partea Domnului este poporul lui”
Daniel se roagă de 3 ori în timp de linişte sau ameninţare: Ps 13:1-6 „ Până când, Doamne,… „
Spre Emaus S-a făcut că merge mai departe  …Dar ucenicii se simţeau atraşi către El. Sufletul lor flămânzea să audă ceva mai mult de la El. „Rămâi cu noi”, au zis ei. Părea că El nu vrea să primească invitaţia, dar ei au stăruit, zicând: „Este spre seară, şi ziua aproape a trecut”. Isus S-a lăsat înduplecat şi a „intrat să rămână la ei”. Dacă nu ar fi stăruit cu invitaţia, ucenicii n-ar fi ştiut că Cel care îi însoţea era Domnul, care înviase. Hristos nu Îşi impune niciodată prezenţa. El Se interesează de aceia care au nevoie de El.

DE CE ESTE NEVOIE DE INSISTENŢĂ ŞI CÂT SĂ INSIST?
Avraam pt Sodoma, Moise şi Pavel de 3 ori Domnul Isus în Ghetsemani, Ilie pt ploaie. Insistăm când cerem dar uităm prea repede ce am cerut
Rut şi Naomi    ;    Elisei şi Ilie
Experienta: Andy, un colportor la fiecare uşă . Un bărbat deschide, el, i-a oferit câteva cărţi:
-Nu mă interesează, şi a închis uşa . Andy a lăsat o revistă în uşă şi a plecat.
Săpt. următoare a sunat din nou. -Ţi-am spus că nu sunt interesat. A trântit uşa în nasul lui Andy. El a lăsat o revistă şi a plecat. A 3 săpt a sunat din nou. Omul a deschis uşa şi l-a lovit cu ceva în cap, apoi i-a închis uşa . Andy a stat să-şi revină, apoi a lăsat literatura şi la uşă şi a plecat… în săpt. următoare a ciocănit din nou. Omul a deschis uşa şi a strigat la el „ când ai să înţelegi mesajul? Ai să continui să vii mereu? Andy spune : acum dv. aţi înţeles mesajul! Omul a devenit un creştin deosebit şi prima sf. Cină cui a spălat picioarele?

Perseverenţa are nişte obiective clare
Testează autenticitatea dorinţei. Adam, Noe, Iacob, Moise   Evrei 11,13   În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că Sunt străini şi călători pe pământ.
Adesea El întârzie  să ne răspundă, pt a pune la încercare sinceritatea dorinţelor noastre. P D,96
Ieremia 29:13  „Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”
•    PERSEV SPOREŞTE DORINŢA DUPĂ RĂSPUNS.
Prin persev Domnul ne poate da o binec mai mare  decât cerem noi. El întârzie cu răspunsul ca să ne arate răutatea din  inimă şi nevoia ce o avem de  harul Lui.
•    PERSEV DESCOPERĂ CREDINŢA AUTENTICĂ.
Ne supărăm pe Domnul dacă nu primi imediat ceea ce credem că avem nevoie sau ceea ce dorim. DAR UNDE ESTE CREDINŢA?   Psalmi 77:1-10  „Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta. …, îmi cade duhul pe gânduri, şi zic:  „Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor? … Atunci îmi zic: „Ceea ce mă face să sufăr, este că dreapta Celui Prea Înalt nu mai este aceeaşi”…
•    PERSEV TE OPREŞTE SĂ CONSIDERI DARURILE LUI CA FIIND DE LA SINE ÎNŢELESE.
Ilie se roagă pt ploaie de 6 ori pt că nu plouă chiar când vrea el. Dacă ar răspunde de prima dată, noi am considera că avem dreptul la binec şi favoruri pe care le revarsă asupra noastră. În loc să ne cercetăm inimile şi să vedem dacă nu menţinem acolo un rău ,un păcat cumplit, am deveni fără grijă şi n-am reuşi să ne dăm seama de dependenţa noastră faţă de El şi de nevoia noastră de ajutorul Lui.
•    PERSEV TE ÎMPIEDICĂ SĂ-ŢI ATRIBUI SLAVA PT CE FACE EL
Dumnezeu zice lui Moise loveşte stânca, iar el spune:Numeri 20, 8-12 :  „Apoi Moise a ridicat mâna, şi a lovit stânca … Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Pentru că n-aţi crezut în Mine..”
„Staţi înaintea lui Dumnezeu până când ia naştere în sufletul vostru dorinţa arzătoare de a fi mântuiţi şi până este obţinută asigurarea plăcută a iertarii de păcat.” ( Solii pentru tineret, 87 )
Este greu de practicat din trei motive
1 Ne încredem mai repede în ce putem să facem noi pt noi decât ar face Domnul pt noi. Avraam şi Agar
2 Deseori nu reuşim să ne dăm seama de nevoia noastră: cerem cu inima împărţită. Nu ne dăm seama cât de disperat avem nevoie de puterea Sa şi cât de neajutoraţi suntem
3 Uităm cât de binevoitor este Domnul de a ne da. Întârzierea o interpretăm ca o lipsă de preocupare din partea Lui.
DESEORI CALEA PRIN CARE SE DEZVOLTĂ PERSEVERENŢA ESTE DUREREA
Cât să perseverezi când El nu răspunde ? (Moise: Deut. 3,23-26 ; Pavel: 2 Cor. 12, 7-12) Să încetezi doar atunci când EL îţi spune să te opreşti, să încetezi. Dacă răspunsul întârzie, este pt că Domnul vrea ca noi să avem îndrăzneală sfântă în a cere împlinirea făgăduinţei Sale.

„Pentru anumite lucruri, postul şi rugăciunea sunt recomandate şi potrivite. În mâna lui Dumnezeu, acestea sunt un mijloc de curăţire a inimii şi de a crea o structură mintală receptivă. Primim răspunsuri la rugăciunile noastre când  ne smerim sufletele înaintea lui Dumnezeu.
Unii sunt continuu neliniştiţi ca nu cumva hrana lor, oricât de simplă şi sănătoasă ar fi, să le facă rău. .., după ce aţi rugat pe Domnul să binecuvânteze hrana pentru întărirea corpului vostru, să credeţi că El aude rugăciunea şi fiţi liniştiţi.
Hristos nu S-a rugat ca ucenicii Săi să fie luaţi din lume, ci să fie păziţi de rău – să poată fi feriţi, ca să nu cedeze ispitelor pe care aveau să le întâlnească la fiecare pas. Aceasta este o rugăciune care ar trebui înălţată de fiecare tată şi mamă. Însă ar trebui ei să se roage lui Dumnezeu în favoarea copiilor lor şi apoi să-i lase pe aceştia să facă ce poftesc? Ar trebui ei să răsfeţe pofta până când acesta capătă stăpânire deplină şi apoi să se apuce să-şi înfrâneze copiii? Nu; ar trebui să-i înveţe cumpătarea şi stăpânirea de sine încă din leagăn. Asupra mamei trebuie să apese în cea mai mare parte responsabilitatea acestei lucrări. … Copilul este mai repede impresionat de viaţa şi exemplul mamei decât de acela al tatălui .   . Totuşi, responsabilitatea mamei este grea şi ea ar trebui să aibă ajutorul neîntrerupt al tatălui.”( Dieta si hrana, 13 )
Dacă pofta nostru strigă după carnea animalelor moarte, este necesar să postim şi să ne rugăm ca Domnul să ne dea harul Său pentru a ne tăgădui poftele trupeşti care se războiesc cu sufletul.
Cei care au obiceiul de a folosi ceaiul, cafeaua, tutunul,   sau băuturile spirtoase nu se pot închina lui Dumnezeu când sunt privaţi de viciul cu care sunt deprinşi. Dacă se angajează în actul de închinare faţă de Dumnezeu în timp ce sunt lipsiţi de aceste stimulente, harul divin nu are nici o putere de a le anima, înviora sau spiritualiza rugăciunile sau mărturiile. Aceşti creştini cu numele ar trebui să ia seama la obiectul care le aduce încântare. Este de sus sau de jos?

O bătălie împotriva obiceiului folosirii oţetului.
„…Pari să ai o dorinţă sinceră de a-ţi duce până la capăt mântuirea, cu frică şi cutremur. .Să laşi deoparte tot ce te-ar determina să faci pe jumătate lucrarea de a căuta Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Sa. Îndepărtează orice îngăduinţă care te-ar împiedica în lucrarea prin care să obţii biruinţa. Cere rugăciunile celor care pot înţelege nevoia ta de ajutor.
A existat o vreme în care îmi satisfăcusem pofta pentru oţet. Însă am reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să birui această poftă. M-am luptat cu ispita, hotărâtă să nu fiu stăpânită de acest obicei.
Săptămâni în şir am fost bolnavă; dar am spus iarăşi şi iarăşi: Domnul ştie totul despre acest lucru. Dacă mor, mor; dar nu voi ceda în faţa acestei dorinţe. Lupta a continuat şi am fost teribil de afectată timp de mai multe săptămâni.
Toţi au crezut că-mi va fi cu neputinţă să supravieţuiesc. .. Au fost înălţate cele mai arzătoare rugăciuni pentru vindecarea mea. Am continuat să mă împotrivesc dorinţei de a consuma oţet şi în cele din urmă am biruit. Acum nu am nici o pornire de a gusta aşa ceva. Această experienţă a fost din multe puncte de vedere foarte valoroasă pentru mine. Am obţinut o biruinţă deplină.
… Când îţi concentrezi voinţa cu hotărâre să te desparţi de această îngăduinţă, vei primi de la Dumnezeu ajutorul de care ai nevoie. Încearcă aceasta, sora mea.
Atâta vreme cât recunoşti acest obicei şi ţi-l satisfaci, Satana îşi va păstra puterea asupra voinţei tale şi o va aduce la ascultare faţă de el. Dacă însă te vei hotărî să învingi, Domnul te va vindeca şi îţi va da putere să te împotriveşti oricărei ispite. Să-ţi aminteşti mereu că Hristos este Mântuitorul şi Păzitorul tău. ( E. G. White, Dieta si hrana, apendice )

Postul
Căci postul — zice Sfântul Ioan Gură de Aur — potoleşte trupul, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă .
ISAIA 58 : „Când postiţi să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii.” Matei 6,16
Postul pe care îl recomandă Cuvântul lui Dumnezeu este mult mai mult decât o formă. El nu constă numai în a lăsa la o parte mâncarea, în a te îmbrăca în sac şi în a-ţi presăra cenuşă pe cap. Acela care posteşte, având adevărata părere de rău din cauza păcatului, nu umblă niciodată după laudă.
Ţinta postului pe care Dumnezeu ne îndeamnă să-l ţinem nu este de a ne chinui trupul pentru păcatul sufletului, ci de a ne ajuta să ne dăm seama de caracterul grav al păcatului, umilindu-ne inima înaintea lui Dumnezeu şi primind harul Său iertător. Porunca Sa către Israel era aceasta: „Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru.” (Ioel 2,13).
Postul nu ne va fi de nici un folos pentru a face pocăinţă sau a ne măguli că, prin propriile noastre fapte, vom merita sau vom cumpăra o moştenire între cei sfinţi. Când I s-a adresat Domnului întrebarea: „Ce să facem, ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?”, El a răspuns: ” Să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” (Ioan 6,28-29). Pocăinţa este întoarcerea de la eul personal spre Hristos, şi, dacă Îl primim pe Hristos aşa încât, prin credinţă, El să-Şi poată trăi viaţa în noi, faptele bune se vor vedea. Isus zicea: „Tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, ca să arăţi că posteşti, nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns” (Matei 6,17-18).
Ceea ce se face pentru slava lui Dumnezeu trebuie să se facă cu bucurie, nu cu inima tristă şi posomorâtă. În religia Domnului Isus nu este nimic posomorât. Dacă printr-o atitudine de murmurare, creştinii lasă impresia că au fost dezamăgiţi de Domnul lor, ei dau o mărturie falsă despre caracterul Său şi pun argumente în gura vrăjmaşilor Săi. Deşi prin cuvinte au pretenţia că Dumnezeu este Tatăl lor, totuşi, printr-o înfăţişare tristă şi posomorâtă ei se prezintă lumii ca nişte orfani.
Domnul doreşte să facem ca serviciul Său să apară atrăgător, cum şi este în realitate. Să faci ca tăgăduirea de sine şi frământările ascunse ale inimii să fie descoperite numai Mântuitorului. Să faci ca poverile să fie aduse la piciorul crucii şi să mergi înainte pe cărare, bucurându-te în iubirea Aceluia care te-a iubit cel dintâi. Poate că oamenii nu vor cunoaşte niciodată lucrarea care se săvârşeşte în ascuns între un suflet şi Dumnezeu, dar urmarea lucrării Duhului asupra inimii va fi văzută de toţi, pentru că „Acela care vede în ascuns, îţi va răsplăti”.
Spiritul adevărat de post şi rugăciune este spiritul care predă lui Dumnezeu mintea, inima şi voinţa.Ca remediu pentru boală prin consumarea de către organism a Elementelor nocive, în timpul postului.
 
Rugăciunea cântată

Binecuvântările zilnice pe care le primim din mâna lui Dumnezeu… ar trebui să constituie tema unei continue recunoştinţe… „Cine aduce mulţumiri, acela Mă proslăveşte” (Ps.50,23).

IMPORTANŢA CÂNTĂRII
Este un dar preţios al lui Dumnezeu:
•    ca mijloc de educaţie, pentru fixarea cuvintelor Sale în memorie;
•    ca parte a serviciului divin.
„Cântarea este tot atât de mult un act de închinare precum este rugăciunea. Multe cântări sunt rugăciuni.” {Educaţie 169}

EFECTELE CÂNTĂRII
Cântarea are o putere minunată. de a supune firile aspre şi necultivate; de a înviora gândirea şi de a trezi compasiunea, de a promova armonia în acţiune şi de a izgoni tristeţea şi sentimentele sumbre care nimicesc curajul şi slăbesc puterile.
•    De a impresiona inima cu adevărul spiritual.
„Cât de ades i se întâmplă sufletului sufocat şi gata să se lase pradă deznădejdii ca memoria să regăsească vreun cuvânt de-al lui Dumnezeu – demult uitata povară a vreunui cântec din copilărie – iar ispitele îşi pierd puterea, viaţa capătă un nou înţeles şi un nou scop, şi curajul şi bucuria sunt împărtăşite şi altor suflete!” {Educaţie 168}
•    Cântecul este o armă care poate fi întotdeauna folosită împotriva descurajării.
Ce L-a susţinut pe Fiul omului în timpul vieţii Sale de trudă şi sacrificiu? …El i-a auzit pe cei mântuiţi cântând cântarea lui Moise şi a Mielului.

DOMNUL ISUS  ŞI CÂNTAREA
„Isus a întâmpinat ispita cu o cântare… Îşi exprima bucuria inimii, cântând psalmi… El întreţinea legătura cu cerul prin cântec; … Imnurile Sale de laudă păreau că izgonesc pe îngerii cei răi .” {HLL 7}
„Mii şi mii de îngeri L-au escortat pe Isus cu onoruri în cetatea lui Dumnezeu, cântând: „Porţi, ridicaţi-vă capetele; Locuitorii cerului cântau cu mare bucurie şi triumf: „Tu l-ai învins pe Satana şi puterile întunericului! ” {Adevărul despre   îngeri }

RUGA ŞI CÂNTAREA PERSONALĂ
„În loc de a te văicări de slăbiciunea ta, de a rosti vorbe de necredinţă şi a simţi că nu mai poţi, mai bine cântă… Poate că vei spune: „Cum pot cânta, când întunericul se aşterne în calea mea şi când povara durerii şi a însingurării apasă în sufletul meu?” Dar, oare, necazurile noastre L- au îndepărtat de la noi pe Prietenul plin de putere pe care- L avem în Isus?… Atâta timp cât trăieşte Mântuitorul nostru, noi avem un motiv pentru care să înălţăm laude şi mulţumiri neîncetate.” {RH, 1 nov. 1881.}
Păstraţi- vă privirile aţintite spre Domnul Isus, înălţând rugăciuni tăcute, cu credinţă şi bazaţi- vă pe puterea Lui, indiferent dacă trăiţi sau nu vreun simţământ deosebit… Ruga şi cântarea ÎN FAMILIE
„Să se audă cantece în familie,… şi atunci vor fi mai puţine cuvinte de critică şi mai multă voioşie, speranţă şi bucurie.
Altarul de dimineaţă şi de seară trebuie să constituie momentele cele mai plăcute şi mai folositoare ale zilei… părinţii şi copiii se adună să se întâlnească cu Isus şi să invite în cămin prezenţa îngerilor sfinţi.” {Educaţie 186}

„Altarul zilnic nu trebuie condiţionat de împrejurări. Ruga nu trebuie înălţată când şi când, iar în momentul în care treburile ne copleşesc, să fie dată uitării cu totul. Copii vor învăţa că neglijarea rugii nu se va repercuta asupra bunăstării fiinţei lor.” {Viaţa noastră astăzi}
DESCHIDEREA SABATULUI
Sabatul se deschide cu serviciu de închinare în familie. Înainte de apusul soarelui, membrii familiei să se adune pentru a citi Cuvântul lui Dumnezeu, a cânta şi a se ruga. Aici mulţi au dat dovadă de neglijenţă. Când soarele apune, glasul rugăciunii şi imnul de laudă să marcheze închiderea orelor sacre şi să invite prezenţa lui Dumnezeu în săptămâna de lucru cu grijile ei. Copiilor ar trebui să li se dea lecţii despre arta culinară înainte de a lua lecţii de orgă sau de pian. Cunoaşterea muzicii fără cunoaşterea gătitului mâncării nu valorează mult. {Dieta si hrana }

MUZICA ÎN BISERICĂ
Lui Dumnezeu nu-I place dezordinea şi trebuie să existe ordine atunci când se fac rugăciuni şi când se cântă. Toţi trebuie să cânte şi cu spiritul, şi cu mintea. Lui Dumnezeu nu-i place dezacordul şi nici când nu se înţeleg cuvintele. Uneori este mai dificil să instruieşti cântăreţii… Mulţi vor să facă lucruri după propriul lor stil; ei obiectează faţă de instruire şi sub conducere sunt nerăbdători…
Bunul simţ este un lucru excelent în închinarea adusă Domnului… Nu se poate lucra pentru veşnicie în mod nepăsător. „Ce seamănă omul, aceea va şi secera.”… Ceea ce a fost semănat într-o condamnabilă nepăsare îşi va face lucrarea ei de moarte. Nu este necesar să cântăm tare, ci să intonăm clar, să pronunţăm corect şi să ne exprimăm pe înţelesul tuturor… Capacitatea de a cânta este darul lui Dumnezeu; să fie dar folosită spre slava Lui. Nu cântarea tare e necesară, ci intonarea clară, pronunţarea corectă şi exprimarea pe înţeles. .. tonuri clare, dulci, nu cu asprime şi ţipete care zgârie urechea.

FORMALISMUL ÎN ÎNCHINARE
Nu trebuie să se depindă de cântăreţi din lume, şi de manifestări teatrale pentru a trezi interes. Cum pot fi inimile lor în armonie cu cuvintele cântării sacre? o cântare care e numai o formă?

PRIMEJDIILE MUZICII: SATANA ŞI MUZICA
„Muzica este adeseori pervertită servind scopuri rele şi devine astfel una din cele mai fermecătoare puteri de ispitire.” ( 4 T )
Muzica reprezintă idolul în faţa căruia se închină mulţi dintre cei ce pretind a fi creştini … Satana nu are nici o obiecţie faţă de muzică, dacă el poate face din aceasta un canal prin care să aibă acces la mintea tinerilor. …Când este folosită spre bine, muzica este o binecuvântare; însă adesea ea este transformată într-unul din mijloacele cele mai atractive prin care Satana prinde în cursă sufletele.
… Muzica le-a răpit acel timp care trebuia devotat rugăciunii. Muzica, atunci când este serioasă, este o mare binecuvântare; însă, atunci când este folosită în mod greşit, constituie un blestem teribil. Ce este o mare binecuvântare când e bine folosit devine unul dintre mijloacele cu cel mai mare succes prin care Satana abate gândurile de la datorie şi de la cercetarea celor veşnice.
Cei care rămân în Hristos vor fi fericiţi, veseli şi bucuroşi în Dumnezeu. O blândeţe calmă se va manifesta în glas, un respect pentru lucrurile spirituale şi veşnice vor fi exprimate în acţiune şi muzică, o muzică veselă, care va răsuna de pe buze, pentru că ea adie de la tronul lui Dumnezeu. Aceasta este taina evlaviei.

Muzica în final
Stelele dimineţii vor cânta împreună, iar fiii lui Dumnezeu vor sălta de bucurie, în timp ce Dumnezeu şi Domnul Hristos vor declara împreună: „Nu va mai fi păcat, nu va mai fi moarte.”

Deut. 11,27-28: „…Binecuvântarea, dacă veţi asculta, blestemul, dacă nu veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru.”
Primul blestem a fost rostit asupra urmaşilor lui Adam şi asupra pământului.( Geneza 3,5 ). Cunoaşterea răului, blestemul păcatului au fost tot ce-au câştigat călcătorii poruncii. Fructul în sine nu conţinea nimic otrăvitor, iar păcatul nu consta doar în cedarea în faţa poftei.
Cel de-al doilea blestem a venit pe pământ după ce Cain l-a ucis pe fratele lui, Abel. Cel de-al treilea, a venit asupra pământului la potop.

BLESTEMUL  BANILOR
Banii pot fi o binecuvântare sau un blestem. Banii nu sunt neapărat un blestem; ei sunt o deosebită valoare dacă sunt bine folosiţi. Printr-o folosire nechibzuită sau neînţeleaptă… banii devin o capcană pentru cel ce îi foloseşte. Banii reprezintă un test continuu al simţămintelor noastre. Când se înapoiază lui Dumnezeu ceea ce Îi aparţine, ceea ce rămâne va fi sfinţit şi binecuvântat pentru propriul nostru folos.

BLESTEMUL LĂCOMIEI
Care este orientarea educaţiei în vremuri ca acestea? Care este motivaţia la care se face cel mai adesea apel? Egoismul. Pentru cei care îşi reţin mijloacele datorită lăcomiei, acestea se vor dovedi mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Ei Îl jefuiesc cu zecimile şi darurile, iar blestemul nimicitor al lui Dumnezeu este asupra lor.

BLESTEMUL  ALIMENTAŢIEI  ŞI  BĂUTURII
Obiceiurile greşite de a mânca şi de a bea  sunt un blestem pentru lume. Unii nu pot fi făcuţi să înţeleagă necesitatea de a mânca şi a bea spre slava lui Dumnezeu. Îngăduinţa poftei îi afectează în toate relaţiile vieţii lor. Acesta a fost blestemul vieţii lor. Accidentele înfricoşătoare care au loc în fiecare zi din pricina băuturii. Băutorul se vinde pe sine pentru un pahar de otravă. Satana preia controlul asupra raţiunii lui, asupra sentimentelor şi conştiinţei lui.

BĂUTURILE  CU  CONŢINUT  REDUS  DE  ALCOOL
Până unde îşi poate îngădui cineva obiceiul de a bea şi să i se încredinţeze în deplină siguranţă vieţile fiinţelor omeneşti? Se poate avea încredere în el numai dacă se abţine total de la băutură. Folosirea acestor băuturi CU CONŢINUT REDUS DE ALCOOL trezeşte gustul pentru unele mai tari şi aşa se instalează obiceiul de a bea. Consumul moderat de alcool este şcoala în care se formează oamenii pentru o carieră de beţiv.

BLESTEMUL LENEVIRII
Lenevia este cel mai mare blestem care afectează lumea noastră. Fiecare om care este cu adevărat convertit va fi un muncitor harnic şi conştiincios. Ezech. 16,49).
Rezultatele leneviei care slăbeşte puterea minţii, degradează sufletul şi perverteşte înţelegerea, făcând un blestem din ceea ce era dat ca o binecuvântare. Munca nu este un blestem, ci o binecuvântare. . îi păzeşte pe mulţi, tineri şi vârstnici, ţinându-i departe de capcanele aceluia care „găseşte întotdeauna ceva rău de făcut pentru mâinile lipsite de ocupaţie”.

BLESTEMUL VORBIRII DE RĂU
Vorbirea de rău este un îndoit blestem, căzând mai greu asupra celui care vorbeşte decât a celui care ascultă. Însuşi faptul de a căuta răul în alţii dezvoltă răul în cei ce privesc. Ocupându-ne de greşelile altora, suntem schimbaţi după chipul acesta. Cât de jalnică este starea bârfitorilor, a bănuitorilor de rău! El este străin de adevărata fericire. Fiecare gând nesfânt trebuie să fie imediat respins.

BLESTEMUL  RELIGIEI  SUPERFICIALE
Cei care au lumina şi nu o urmează, ci trec cu vederea cerinţele lui Dumnezeu, vor descoperi că binecuvântările lor vor fi preschimbate în blesteme, iar îndurările de care s-ar fi bucurat, în judecăţi. „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor.” (Ier. 17,5). Există astăzi mii de susţinători ai religiei care nu pot prezenta nici un alt motiv pentru punctele de credinţă pe care le susţin decât că aşa au fost învăţaţi de conducătorii lor religioşi. Ei trec pe lângă învăţăturile Mântuitorului

BLESTEMUL CUNOŞTINŢEI FALSE
Satana şi-a croit drum în Eden şi a făcut-o pe Eva să creadă că ea are nevoie de cunoştinţă. Însă cunoştinţa şi folosul pe care a crezut că le va dobândi s-au dovedit a fi pentru ea un blestem teribil. Pentru mulţi, cercetările ştiinţifice au devenit un blestem… dar chiar cele mai luminate minţi, dacă nu sunt călăuzite de Cuvântul lui Dumnezeu în cercetările lor, se rătăcesc în încercările de a cerceta legăturile dintre ştiinţă şi revelaţie.

LIPSA DE EDUCARE A COPIILOR
Un blestem zace asupra părinţilor care nu şi-au instruit copiii să fie temători de Dumnezeu, permiţându-le să se maturizeze nedisciplinaţi şi nestăpâniţi. În propria copilărie…părinţii le imprimă greşelile proprii până la al treilea şi al patrulea neam. Mila falsă şi iubirea oarbă i-a făcut pe părinţi să scuze greşelile copiilor lor şi să le lase necorectate, iar copiii sunt pierduţi.

BLESTEMUL  CĂSĂTORIILOR  ŞI  PRIETENIILOR  NEPOTRIVITE
Urmările rele ale căsătoriilor nepotrivite sunt fără număr. Mulţi îşi pun în pericol sufletele şi aduc asupra lor blestemul lui Dumnezeu, intrând în relaţii de căsătorie numai pentru a-şi satisface plăcerea. Ei au nutrit speranţa că cel necredincios va îmbrăţişa adevărul; dar după ce şi-a atins scopul, el este mai departe de adevăr decât înainte.
Blestemată  este  calea  ce  duce  la  Endor  sau  la  Ecron Picioarele care se aventurează pe terenul interzis se vor clătina şi vor cădea. Nu contează dacă acesta se numeşte spiritist, „medic bioenergetic” sau „vindecător prin magnetism”. El manifestă un mare interes pentru cei care caută sfatul lui. Satana are puterea bolii şi a morţii şi efectele blestemului au devenit din ce în ce mai vizibile.

BLESTEMUL NEINTEMEIAT
„Nu nimereşte blestemul neîntemeiat.” Proverbele 26,2
Dumnezeu nu Îşi anulează legile. Nu lucrează în afara lor. El nu acţionează în contradicţie cu prevederile lor. Nu desface lucrarea păcatului. În schimb, transformă. Prin harul Său, blestemul lucrează aşa încât să aducă binecuvântare. Levi era unul dintre cei mai cruzi şi răzbunători. Geneza 49. Însă pocăinţa a adus reformă; blestemul s-a transformat într-o dovadă a celei mai înalte cinstiri; Deuteronom 10,8; Maleahi 2,5.6.

SFÂRŞITUL BLESTEMULUI
„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou..” Apocalipsa 21,1. Toate urmele blestemului sunt şterse. Singurele urme ale lucrării nemiloase a păcatului vor fi pe fruntea Lui, pe mâinile şi picioarele Sale rănite. „Din mâna Lui pornesc raze, şi acolo este ascunsă tăria Lui” (Habacuc 3,4). Coasta împunsă, acolo „este ascunsă tăria Lui.
 

Dacă te rogi de ce mai vin încercări?
•    Veghează în rugăciune
„Adesea, Dumnezeu îngăduie ca oamenii să treacă prin crize, pentru a le dovedi propria lor slăbiciune şi pentru a – i îndruma către Sursa puterii. Dacă veghează în rugăciune, luptând cu curaj, punctele lor slabe vor deveni punctele lor tari.”  2 MCP 48

•    Domnul nu îngăduie niciodată ca ispitele să fie mai mari decât capacitatea omului de a rezista
„Tatăl nostru ceresc măsoară şi cântăreşte fiecare încercare, înainte de a îngădui ca aceasta să se abată asupra celui credincios. El ia în considerare circumstanţele şi puterile aceluia care urmează să se confrunte cu testul prin care va fi verificat de Dumnezeu, iar Domnul nu îngăduie niciodată ca ispitele să fie mai mari decât capacitatea omului de a rezista. Dacă sufletul este împovărat peste puterile sale, dacă persoana ajunge să fie învinsă, Dumnezeu nu va putea fi niciodată învinovăţit pentru faptul că nu i – ar fi oferit suficientă putere şi har, ci cel ispitit, deoarece nu a vegheat, nu s – a rugat şi nu şi – a însuşit, prin credinţă, bogăţiile harului pe care Dumnezeu le – a pregătit din abundenţă pentru el. Domnul Hristos nu a părăsit niciodată un om aflat în momentele sale de luptă. Dacă va invoca făgăduinţele Sale şi va înfrunta vrăjmaşul în Numele Domnului, cel credincios nu va ajunge niciodată să ştie ce înseamnă înfrângerea. „– ( 2 MCP 50 )
„Cei care se enervează uşor să refuze să răspundă atunci când le sunt adresate cuvinte care îi deranjează. Să se îndrepte spre Domnul în rugăciune, cerându – I să le arate cum să lucreze pentru sufletele care pier în păcat. Cel care perseverează în lucrarea încredinţată va fi atât de pătruns de Spiritul lui Dumnezeu, încât comportamentul, vocea şi întreaga lui viaţă vor fi o revelare a lui Hristos. Încercaţi aceasta, fraţilor, încercaţi. Răstigniţi – vă eul, în loc de a căuta să vă răstigniţi fraţii. „Dacă voieşte cineva să vină după Mine”, a spus Domnul Hristos, „să se lepede de sine, să – şi ia crucea şi să Mă urmeze” (Matei 16,24). ( 2 MCP 56 )
„Cei care se străduiesc să – şi învingă defectele naturale de caracter nu pot fi încoronaţi decât dacă vor lupta până la împlinirea deplină a legii; dar cei care se află adesea în rugăciune vor dezvolta un caracter asemenea celui divin. Comportamentul nepoliticos şi temperamentul necontrolat vor fi aduse în armonie cu legea divină.”  ( 2 MCP 56 )
„Toţi oamenii trec prin încercări – dureri pe care sunt nevoiţi să le suporte, ispite grele în faţa cărora trebuie să reziste. Nu vă împărtăşiţi necazurile cu semenii voştri muritori, ci aduceţi toate lucrurile în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Stabiliţi – vă drept regulă să nu rostiţi nici un cuvânt de îndoială şi descurajare. Prin cuvinte pline de speranţă şi printr – o voioşie sfântă, puteţi face mult pentru a lumina viaţa altora şi pentru a – i întări în încercările lor.” (  2 MCP 62 )
„Cuvintele şi caracterul Domnului Hristos ar trebui să fie cât mai des subiectul gândurilor şi al conversaţiilor noastre şi trebuie să dedicăm zilnic un timp special pentru rugăciune şi meditaţie asupra acestor subiecte sfinte.” ( 2 MCP 72 )
Iov se roagă dar este încercat.. Oare degeaba te ascultă el? Ia nu-l mai asculta
Avraam până la 100 de ani ; Isaac 20 de ani pt copii;  Moise de 3 ori pt Canaan
David se roagă pt copilul Bat-Şebei şi acesta moare; Ilie se roaagă de 6 ori pt ploaie
Daniel după 3 săptămâni de rugă este dus la groapa cu lei; Isus se roagă dar este răstignit. Facă-se voia Ta !; Pavel de 3 ori pt vindecare.
„Deasupra vacarmului şi freneziei acestei lumi, Domnul stă pe tronul Său. Totul este descoperit înaintea ochilor săi şi El hotărăşte, în înţelepciunea Lui veşnică ce este cel mai bine pentru noi.”   (  EW )
„Domnul caută să dezvolte în noi preţioasele daruri ale duhului  Sfânt. El îngăduie ca pe calea noastră să se ivească şi greutăţi, persecuţii, lipsuri, dar nu ca nişte curse, ci ca temei pt cele mai bogate binecuv  din viaţa noastră   EL cântăreşte fiecare încercare, potriveşte intensitatea oricărei exp prin care trebuie testat fiecare  suflet.” (  E W )
„Cel care este plin de Duhul lui Hristos rămâne în El. orice se abate asupra lui vine cu voia Mântuitorului care îl învăluie ocrotitor şi invincibil cu prezenţa Sa. Toate experienţele pe care le trăim şi toate împrejurările în care ne vedem aduşi sunt mijloacele pe care Dumnezeu le-a ales, ca să lucreze spre binele nostru.” (  E W  )
Când eşti asaltat de ispite, când nori de griji nedumeriri şi întuneric par să-ţi învăluie sufletul, îndreptă-ţi privirea spre locul de unde ai văzut ultima dată lumina. Rămâi odihnindu-te în dragostea lui Hristos, la adăpostul grijii Lui protectoare.
Când ispitele şi încercările  năvălesc peste noi ca nişte ape înfuriate, să alergăm la Domnul şi să ne luptăm cu El în rugăciune. El nu ne va da afară cu mâinile goale, ci va turna peste noi o măsură bogată de har şi de putere pt a birui pe duşman.

•    Rugăciunile mele sunt atât de superficiale
Nu este ceva vrednic de laudă să vorbim despre slăbiciunile şi descurajarea noastră. Fiecare dintre noi să spună: „Sunt întristat pentru că am cedat ispitei, pentru că rugăciunile mele sunt atât de superficiale, iar credinţa mea este atât de slabă. Nu am nici o scuză pentru că viaţa mea religioasă este pipernicită. Dar mă străduiesc, în Hristos, să ajung la plinătatea caracterului. Am păcătuit, dar încă Îl iubesc pe Domnul Isus. Am căzut de multe ori, dar El şi – a întins mâna pentru a mă salva. I – am spus totul despre greşelile mele. I – am mărturisit cu ruşine şi tristeţe că L – am dezonorat. Am privit spre cruce şi am rostit: El a suferit toate acestea pentru mine. Duhul Sfânt mi – a descoperit propria mea lipsă de recunoştinţă şi păcatul de a – L fi făcut de ruşine pe Domnul Hristos. Cel care n – a cunoscut păcatul a iertat vina păcatului meu. El mă cheamă la o viaţă mai înaltă şi mai nobilă şi mă avânt spre ceea ce este înaintea mea.
 
 

  „Şi nu ne duce pe noi în ispită.” SAU nu ne lăsa să cădem în ispită. Dumnezeu nu te poate „ispiti”, ci numai Satana ar fi în stare de aşa ceva şi, ca atare, se optează pentru a doua variantă.
Dumnezeu este de acord ca Satana să ne ispitească (vezi cazul lui Iov). Ispitele sunt examenele pe care trebuie să le susţinem de-a lungul uceniciei. Ele au un dublu rol: ne verifică aptitudinile, dar le şi formează. Tot timpul avem de făcut efortul de a sublima pasiunile instinctuale şi de a transforma pe de-a-ntregul partea firească a fiinţei. Cuvîntul ispită a căpătat un sens peiorativ  numai după ce s-a constatat că majoritatea oamenilor cad la aceste încercări, iar pe de altă parte, orice ispită cere să facem eforturi pentru a o depăşi, ceea ce implică să părăsim confortul vieţii obişnuite.
Prima variantă şi nu ne duce pe noi în ispită este mai potrivită pentru oamenii laşi şi fricoşi. Le este teamă de ispite. A doua variantă şi nu ne lăsa să cădem în ispită este mult mai realistă pentru că ceea ce cerem noi este doar ajutorul de a nu cădea la încercarea prin care trebuie să trecem şi nu cerem să nu mai fim puşi la încercare. Nu fugim din faţa încercărilor, ci căutăm să le înţelegem şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să le depăşim, să trecem dincolo de ele.
„Şi ne fereşte (sau izbăveşte) de cel rău şi viclean.” Aici cred că Iisus vrea să coboare în micimea fiinţei umane. În contrast cu începutul rugăciunii, unde totul este transfigurare, la sfîrşit suntem doar oameni, cu frici şi dorinţe, cu calităţi si metehne. Dacă rugăciunea nu ar fi avut şi această dimensiune umană cred ca n-ar fi avut succesul pe care îl are.
Dacă vrei să transformi un om trebuie să cobori pînă la nivelul lui de conştiinţă, trebuie să-i vorbeşti pe înţeles . Finalul rugăciunii şi nu ne lăsa să cădem în ispită/ şi ne izbăveşte de cel rău şi viclean este cererea firească, a oricărui om, de orice condiţie, care a obosit de-atîta luptă, de-atîtea greutăţi. Ar mai putea fi vorba aici, de cererea unui om care a descoperit pacea în suflet ca urmare a paşilor făcuţi în prima parte a rugăciunii şi care ar dori acum să rămînă aici, în Împăraţia Cerurilor, oarecum într-un mod asemănător în care Petru vroia să rămînă pe munte  după schimbarea la faţă a lui Iisus.
Faptul că este o rugăciune totală, unica pe care ne-a lăsat-o Domnul Isus, s-a dovedit şi prin efectele miraculoase pe care le-a avut de-a lungul secolelor în mii şi mii de cazuri.

ISPITA
„ŞI NU NE DUCE PE NOI ÎN ISPITĂ.”
Adevărata semnificaţie şi cea originală a cuvântului „ispită” este aceea de încercare sau test. Aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Avraam  Gen. 22,1-12. De asemenea în experienţa copiilor lui Israel .  Ex. 16,4; 20,20.
Scopul aşezării pomului cunoştinţei binelui şi răului în grădina Edenului a fost acela de a testa pe Adam şi pe Eva.  Ei fuseseră creaţi ca fiinţe cu liberul arbitru.  Şi Dumnezeu S-a îngrijit de un mijloc pentru ca ei să îşi afirme loialitatea lor faţă de Creatorul lor.
„ŞI NU NE DUCE PE NOI ÎN ISPITĂ” De ce această cerere?
Biblia învaţă că nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni.” – Iac. 1,13.  Acest cuvânt „rău” explică motivul care stă la baza cererii noastre. „Şi nu ne duce pe noi în ispita celui rău ca el să ne conducă la neascultare.”  Dumnezeu poate îngădui testarea copiilor Săi.  A permis lui Satana să-l încerce pe Iov pentru a aduce loialitatea sa de neclintit faţă de Dumnezeul său – Iov 13,15; 1,1-3. De asemenea, acest lucru este valabil şi în cazul Fiului omului – Mat. 4,1-9; Luca 4,1-8.
Cererea noastră adresată către Tatăl nostru ceresc: „Şi nu ne duce pe noi în ispită” porneşte de la ideea că noi conştientizăm propria noastră stare de slăbiciune. Dacă Petru şi-ar fi dat seama de slăbiciunea sa, El s-ar fi rugat adresând cererea conţinută în textul nostru.  Isus ştia ce urma să se întâmple cu Petru şi i-a spus mai dinainte din pricina stricăciunii caracterului nostru. Luca 22:31  Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul.

„Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit” – Iac. 1,14. Acest lucru a fost confirmat în cazul experienţei lui David.  Acest lucru este valabil în cazul celor care sunt stăpâniţi de o gândire firească.Rom. 8,6-8.

TATĂL NOSTRU CERESC A PREVĂZUT UN ADĂPOST CONTRA ISPITEI CELUI RĂU
Să fim cu băgare se seamă în fiecare moment de veghere al vieţii noastre.
 „Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită”; Duhul în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” Mat. 26,41.
„Veghez şi sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiş.” Ps. 102,7.
Atunci când, din punct de vedere spiritual am adormit, tocmai atunci duşmanul sufletelor noastre se furişează înlăuntrul inimii şi ne capturează prin vicleşugurile sale. Ţineţi-vă aproape de Domnul vieţii noastre, Isus Hristos:  Dacă Eva s-ar fi ţinut aproape de Adam, şarpele nu ar fi putut avea posibilitatea să o amăgească aşa cum a făcut-o în cele din urmă. Mântuitorul nostru ne prezintă condiţiile privitoare la siguranţa noastră în Ioan 15,1-11 – „Rămâneţi în Mine”.  El este marea taină în ceea ce priveşte puterea de ocrotire a sfinţilor împotriva ispitei – Prov. 18,10.
Cuvântul lui Dumnezeu este scutul nostru de apărare împotriva lui Satana. Isus l-a folosit şi a izbândit – Mat. 4,1-9.
Rugăciunea zeloasă şi stăruitoare constituie o altă cerinţă obligatorie pentru ca sfinţii să poată fi în siguranţă faţă de ispită – Mat. 26,41.
Altarul de familie este o cerinţă obligatorie pentru ca familia să poată găsi adăpost împotriva păcatului. Altarul de familie este locul unde aşezăm la picioarele Domnului toate planurile, trebuinţele şi slăbiciunile noastre pe care I le încredinţăm Lui.
Părtăşia dintre cei sfinţi este un adăpost binecuvântat într-un mod deosebit împotriva ispitei. Când venim laolaltă cu sfinţii în studiul Cuvântului lui Dumnezeu şi în rugăciune, nu mai putem avea nici timp, nici dorinţă de a săvârşi acele lucruri care să facă pe oameni să păcătuiască.
Atunci când ne rugăm: „Şi nu ne duce pe noi în ispită”, noi declarăm că ne încredem cu totul în puterea Domnului pentru a fi ocrotiţi şi când facem lucrul acesta nu trebuie să avem nici cel mai mic simţământ de teamă .
 

    „Multe lucruri aparent bune va trebui să fie cercetate şi analizate cu multă rugăciune, deoarece ele constituie planuri ingenioase prin care Satana urmăreşte să conducă pe o cale care se află atât de aproape de adevăr, încât va fi extrem de dificil de recunoscut caracterul ei.”  ( 1 MCP 5 )
•    Nu citiţi Cuvântul în lumina ideilor vechi
„Citiţi Cuvântul cu o inimă eliberată de prejudecăţi, cercetaţi cu grijă şi cu rugăciune… Trebuie să studiem răbdător, să medităm la Cuvânt, şi să ne rugăm stăruitor. Fiecare ar trebui să ceară să fie luminat de Spiritul Sfânt atunci când deschide Scriptura; şi promisiunea este că Duhul Sfânt le va fi dat cu siguranţă”. ( Solii pentru tineret, 83 )
„Acurateţea convingerilor noastre cu privire la adevăr este direct proporţională cu înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. Cel care, într-un spirit de rugăciune, acordă o atenţie deosebită Scripturii dovedeşte o gândire mai clară şi o logică mai precisă.” (  1 MCP 11 )
„Dacă, în obţinerea unei educaţii, sunteţi atât de absorbiţi de studiile voastre, încât ajungeţi să neglijaţi rugăciunea şi privilegiile religioase şi deveniţi indiferenţi faţă de bunăstarea sufletului, … voi vă vindeţi dreptul de întâi născut pe o ciorbă de linte. ” ( 1 MCP 33 )
„Simţământul de siguranţă cu privire la aprobarea lui Dumnezeu este benefic pentru sănătate… Domnul a făgăduit că ochiul Său va veghea asupra celor neprihăniţi şi urechea Sa va asculta rugăciunile lor, iar cuvântul Său nu rămâne neîmplinit.”  ( 2 MCP 43 )
„Noi avem nevoie de iluminarea Duhului Sfânt pentru a putea înţelege adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu.” ( Parabole, 8 )

•    Fereşte-te să neglijezi rugăciunea şi studiul Cuvântului lui Dumnezeu
„Acestea sunt arme împotriva celor ce se străduiesc să-ţi pună piedici în avansarea spre cer. Prima neglijare a rugăciunii şi a studiului Bibliei face ca a doua să vină mai uşor. O primă rezistenţă la insistenţa Spiritului Sfânt atrage o alta. Astfel, inima este împietrită şi conştiinţa veştejită. Pe de altă parte, fiecare rezistenţă la ispită o face pe următoarea mai uşoară… Fiecare victorie câştigată pregăteşte terenul pentru o victorie proaspătă. Fiecare rezistenţă la ispită, … fiecare triumf asupra păcatului este o sămânţă sădită pentru viaţa veşnică.” ( Solii catre tineret )

•    Citirea Cuvântului lui Dumnezeu pregăteşte mintea pentru rugăciune
„Unul dintre cele mai mari motive pentru care sunteţi atât de puţin dispuşi să vă apropiaţi de Dumnezeu în rugăciune este faptul că nu sunteţi pregătiţi pentru această lucrare sfântă, din cauză că citiţi poveşti fascinante care au stârnit imaginaţia şi au trezit patimi nesfinte. Cuvântul lui Dumnezeu devine dezgustător, iar ceasul rugăciunii este uitat. Rugăciunea constituie puterea creştinului. ”
( Solii catre tineret, 130 )
„Prin rugăciune, prin studiul Cuvântului Său, prin credinţa în prezenţa Lui, cea mai slabă dintre fiinţele umane poate trăi legată de Hristos cel viu, iar El o va prinde cu o mână ce nu o va mai lăsa să plece. … Nimeni n-a căzut atât de jos, nimeni nu este atât de ticălos, încât să nu găsească eliberare în Domnul.”( Temperanta, sect. 6 )
 

„Neglijarea rugăciunii îi predispune pe oameni să se încreadă în propriile lor puteri şi, în felul acesta, uşa ispitei este deschisă”.
( 1 MCP3 )

NECESITATEA RUGĂCIUNII
•    Mântuitorul oamenilor, a simţit nevoia rugăciunii
Ispitele la care suntem expuşi zilnic fac din rugăciune o necesitate. Primejdii se află la orice pas. Cei care caută să-i salveze pe alţii de la viciu şi ruină sunt în mod special expuşi ispitei.
•    Unirea cu Hristos
După ce unirea cu Hristos s-a format, poate fi păstrată numai prin rugăciuni stăruitoare şi eforturi neobosite.
•    Spiritul rugăciunii … va izgoni din biserică spiritul neînţelegerii şi al certei.
•    Pentru propriile nevoi şi recunoştinţa personală
•    Pentru înţelegerea cuvântului
•    Înţelegerea timpului în care trăim
•    Atingerea desăvârşirii

SCOPUL RUGĂCIUNII
•    Comuniunea cu Dumnezeu
Credincioşii trebuie să muncească, dar mulţi devin atât de absorbiţi, atât de prinşi în afacerile lor, încât nu mai au timp pentru rugăciune, nu mai au timp pentru studierea Sfintelor Scripturi, nu mai au timp să caute şi să slujească lui Dumnezeu. În aceste condiţii, este imposibil ca sămânţa Cuvântului să mai aducă roadă, pentru că viaţa sufletului trebuie să hrănească mărăcinii caracterului lumesc.
•    Rugăciunea nu este o ispăşire pentru păcat
Păgânii privesc rugăciunile ca fiind, prin ele însele, un merit pentru ispăşirea păcatului.
„Cu cât rugăciunea este mai lungă, cu atât meritul este mai mare. Repetarea unui set de propoziţii moştenite prin tradiţie, în timp ce inima nu simte nici o nevoie de Dumnezeu, are acelaşi caracter cu „incantaţiile inutile” ale păgânilor.” (  1 MCP 30 )
•    Rugăciunea îndepărtează atacurile lui Satana. Când văd că se înalţă o rugăciune fierbinte, Satana şi toţi îngerii săi tremură;
•     Rugăciunea nu are ca scop să determine vreo schimbare în Dumnezeu, ci ea trebuie să ne aducă în armonie cu Dumnezeu;
•    Rugăciunea nu ne va plăti datoriile faţă de Dumnezeu.
Rugăciunea, oricât de des şi de stăruitor ar fi făcută, nu va fi niciodată acceptată de Dumnezeu în locul zecimii.
Rugăciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui prieten. Aceasta nu pentru că este necesar să informăm pe Dumnezeu cu privire la persoana noastră, cine suntem noi, ci pentru ca noi să putem fi capabili să-L primim. Rugăciunea nu coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalţă pe noi la El.

MOTIVE PENTRU RUGĂCIUNE.
•    Credincioşilor li s-a poruncit de către Dumnezeu să se roage
Domnul Isus însuşi în Luca 18:1: Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase.(Ioan 16:24). Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Dumnezeu doreşte părtăşia cu El.
•    Rugăciunea este legătura necesară pentru a primi binecuvântările şi puterea lui Dumnezeu şi împlinirea promisiunilor Sale
Duhul Sfânt s-a revărsat în ziua Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2:1-4). „După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul…; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală” (Faptele Apostolilor 4:31).
•    Iacov afirmă în mod explicit că vindecarea fizică a credinciosului poate avea loc ca răspuns la „rugăciunea făcută cu credinţă”
(Iacov 5:14-15).
•    Există multe lucruri  care nu vor fi împlinite în împărăţia lui Dumnezeu fără rugăciunile mijlocitoare ale credincioşilor
(Exodul 33:11).

„Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui” (Matei 9:38).
 

Există prea multă lipsă de respect la adresa Domnului, prea multă rugăciune care nu este deloc rugăciune, şi care îi oboseşte pe îngeri şi Îl nemulţumeşte pe Dumnezeu, prea multe cereri deşarte, lipsite de sens.
Mai întâi, ar trebui să simţim nevoia şi apoi să-I cerem lui Dumnezeu chiar lucrurile de care avem nevoie, crezând că ni le dă chiar în timp ce cerem; şi atunci credinţa noastră va creşte, toţi vor fi zidiţi, cei slabi vor fi întăriţi, iar cei descurajaţi şi cei deznădăjduiţi făcuţi să privească în sus şi să creadă că Dumnezeu este un răsplătitor al tuturor celor care Îl caută cu stăruinţă.  ……

„Am văzut că mulţi S-au rugat lui Dumnezeu să-i smerească; dacă însă Dumnezeu ar răspunde rugăciunilor lor, aceasta s-ar face prin lucruri teribile în dreptate. Era datoria lor să se smerească singuri. …
Am văzut că Numele sfânt al lui Dumnezeu ar trebui folosit cu respect şi teamă. Cuvintele „Dumnezeule Atotputernice” sunt folosite împreună de către unii în rugăciune, într-o manieră necugetată, nepăsătoare, care Îi este neplăcută. Asemenea persoane nu au o înţelegere clară a adevărului sau a lui Dumnezeu, căci altfel nu ar vorbi cu atâta lipsă de respect despre marele şi înfricoşătorul Dumnezeu, care îi va judeca foarte curând, în ziua de pe urmă.
Îngerul a spus: „Nu le folosiţi împreună; căci Numele Său este înfricoşător”. Cei care îşi dau seama de măreţia şi splendoarea lui Dumnezeu vor pune Numele Său pe buzele lor cu o teamă plină de respect sfânt. … Am văzut că va trebui ca aceste lucruri să fie înţelese şi corectate, căci altfel biserica nu va putea prospera. …” ( E. G. White, Scrieri timpurii )

•    Lăcomie sau egoism
„Dumnezeu nu poate fi de acord nici cu cel mai mic grad de lăcomie sau egoism şi îi este silă  de rugăciunile şi cererile celor care îşi îngăduie aceste trăsături rele. Văzând că nu are mult timp, Satana îi face pe oameni să fie tot mai egoişti şi mai lacomi şi jubilează apoi văzându-i preocupaţi de ei înşişi, avari şi lipsiţi de generozitate. Dacă ochii unor asemenea persoane ar putea fi deschişi, l-ar putea vedea pe Satana într-un triumf diabolic, jubilând din pricina lor şi râzând de nebunia celor care îi acceptă sugestiile şi intră în capcanele lui.
Satana şi îngerii lui notează toate faptele rele influenţate de lăcomie ale acestor persoane şi le prezintă înaintea lui Isus şi a îngerilor Săi sfinţi, spunând în batjocură: „Aceştia sunt urmaşii lui Hristos! Se pregătesc să fie luaţi la cer!” Satana compară calea lor cu pasaje ale Scripturii care o condamnă în mod lămurit şi apoi îi ia peste picior pe îngerii cereşti, spunând: „Ei Îl urmează pe Hristos şi Cuvântul Său! Ei sunt rodul jertfei şi răscumpărării aduse de Hristos!” Îngerii se întorc cu dezgust de la această scenă. Dumnezeu pretinde o activitate continuă din partea poporului Său, iar când aceştia se satură de binefacere, şi El Se satură de ei. Am văzut că Domnul este extrem de nemulţumit fie şi de cea mai măruntă manifestare a egoismului din partea celor ce se consideră poporul Său, pentru care Isus nu Şi-a cruţat viaţa Sa preţioasă. Fiecare persoană egoistă, lacomă va cădea pe drum”.( Idem )

Pentru mine în defavoarea altora ( Lea şi Rahela) ..pt ei Mă rog…
Doamne ,dacă este voia  Ta, făsă câştig eu premiul anul acesta. Te rog ajută-mă să cunosc un băiat bogat şi nu o lăsa pe Irina nici pe Cristina să îl cunoască înaintea mea. Te rog mergi cu mine la dentist mâine şi nu-l lăsa să găsească prea multe carii, pt că Tu ştii cât de sensibil sunt eu la durere şi pe lângă aceasta eu nu-mi permit un tratament costisitor,pt că  economisesc bani să-mi cumpăr o maşină cum are Adrian.
„Am văzut multă nelegiuire şi răutate în biserici; cu toate acestea, membrii lor mărturiseau că sunt creştini. Mărturisirea, rugăciunile şi cererile lor fierbinţi sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Îngerul a spus: „Dumnezeu nu găseşte un miros plăcut în adunările lor. Egoismul, impostura şi înşelăciunea sunt practicate de ei fără mustrări de conştiinţă. Şi peste toate aceste trăsături rele, ei aruncă mantia religiei.” Mi-a fost arătată mândria bisericilor cu numele. Dumnezeu nu Se află în gândurile lor; minţile lor fireşti se ocupă de propriile lor persoane; îşi împodobesc bietele trupuri muritoare şi apoi privesc asupra lor cu satisfacţie şi plăcere. Isus şi îngerii privesc la ei cu mânie. Îngerul a spus: „Păcatele şi mândria lor au ajuns la cer. Partea lor este pregătită. Dreptatea şi judecata au dormit îndelung, dar se vor trezi curând. A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, spune Domnul.” Ameninţările înfricoşătoare ale celui de-al treilea înger se vor împlini şi toţi cei răi vor bea din mânia lui Dumnezeu. O mulţime de îngeri răi se răspândesc în toată ţara şi umplu bisericile. Aceşti agenţi ai lui Satana privesc cu satisfacţie la organizaţiile religioase, căci mantia religiozităţii acoperă cele mai mari nelegiuiri şi crime.” ( Idem )
„Puţini înţeleg lucrarea pe care trebuie să o facem în inimile şi în casele noastre. Este nevoie de multă rugăciune, dar nu de rugăciuni lungi, ci de rugăciuni făcute cu credinţă de un suflet umilit.” ( Sfat catre editori )
„Dumnezeu nu poate tolera nici cea mai mică fărâmă de invidie sau egoism şi detestă rugăciunile şi cererile celor ce-şi îngăduie aceste porniri diavoleşti” ( Partasie , 42 )
„În parabola cu vameşul şi fariseul, rugăciunea arogantă: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni” era într-un contrast izbitor cu cererea pocăinţei: „Ai milă de mine, păcătosul” (Luca 18,11.13). ( HLL,53 )

•    Să fii auzit de alţii   
Fariseul s-a suit la Templu să se roage, nu pentru că simţea că este păcătos şi deci avea nevoie de iertare, ci pentru că gândea despre sine că este drept şi spera să câştige astfel laude de la oameni. El privea închinarea sa ca un merit, care-l va recomanda înaintea lui Dumnezeu. În acelaşi timp, rugăciunea sa dădea posibilitatea oamenilor să-şi facă o părere înaltă despre evlavia sa. El spera să dobândească atât favoarea lui Dumnezeu, cât şi a omului. Închinarea sa era determinată de interesele sale egoiste.
Şi astfel, el era plin de îngâmfare. El manifesta aceasta în privirea, umblarea şi rugăciunile lui. Ţinându-se departe de ceilalţi, ca şi când ar fi zis: „Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt sfânt” (Isaia 65,5), el stătea şi se ruga „în sine”. Mulţumit în totul de sine, el gândea că Dumnezeu şi oamenii îl privesc cu aceeaşi plăcere.

„Dumnezeule, îţi mulţumesc”, spunea el, „că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, desfrânaţi sau chiar ca  vameşul acesta.” Luca 18,11. Caracterul său îl judeca nu după caracterul cel sfânt al lui Dumnezeu, ci după caracterul altor oameni. Mintea lui era înstrăinată de Dumnezeu şi îndreptată spre oameni. Acesta era secretul mulţumirii sale de sine. În acest fel el manifestă acelaşi spirit ca al lui Satana, acuzatorul fraţilor săi. Cu un astfel de spirit, îi este imposibil să intre în comuniune cu Dumnezeu. El se întoarce acasă lipsit de binecuvântarea divină.
„Vameşul s-a suit la Templu împreună cu ceilalţi închinători, dar curând s-a retras din mijlocul lor, considerându-se nevrednic să se unească cu ei în rugăciune. Stând mai la o parte el „nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; şi se bătea cu pumnul în piept”, într-o amară zbuciumare sufletească şi dispreţ faţă de sine. El simţea că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, că este păcătos şi mânjit. El nu aştepta nici măcar milă din partea celor din jurul său, căci aceştia priveau la el cu compătimire. El era conştient de faptul că n-avea nici un merit care să-l recomande înaintea lui Dumnezeu şi într-o cumplită disperare el a strigat: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul”. Luca 18,13. El nu se compara cu alţii.
Copleşit de simţământul vinovăţiei, el stătea acolo ca şi când ar fi fost singur în prezenţa lui Dumnezeu. Singura sa dorinţă era să fie iertat şi să aibă pace, singura lui cerere era după milă, după mila lui Dumnezeu. Si el a fost binecuvântat. „Eu vă spun”, a zis Domnul Hristos, „că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit, decât celălalt.” Luca 18,14.   ( PDH, 13 )

•    Să-ţi auzi vocea..

•    Să nu fii conştient de moment

•    Să zici „amin”, dar să nu fi fost atent la rugă, este minciună

•    Bolborosirea aceloraşi cuvinte, reluate şi repetate în aceeaşi rugăciune

•    Rugă greşită pentru motive greşite şi argumente greşite
„Sunt mulţi care aud cuvintele lui Hristos, dar care nu le fac. Ei aduc o anumită mărturie, însă roadele lor sunt din cele care îi dezgustă pe cei necredincioşi. Ei sunt lăudăroşi, se roagă şi vorbesc într-un fel în care se îndreptăţesc pe ei înşişi, se înalţă, reamintesc faptele lor cele bune şi, ca şi fariseul, în cele din urmă, Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt ca ceilalţi oameni. Şi cu toate acestea, ei sunt foarte vicleni şi înşelători în afacerile lor. Roadele lor nu sunt bune. Cuvintele şi faptele lor sunt rele şi totuşi ei par a fi orbi cu privire la starea lor de sărăcie şi nenorocire.
Mi-a fost arătat că următorul pasaj din Scriptură este potrivit pentru cei care se amăgesc în acest fel: „Nu orişicine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? Şi nu am făcut noi minuni în Numele Tău?’  
Numele Său, reputaţia şi slava Sa  sunt în joc atunci când copilul Său vine la El pt ajutor şi izbăvire-IS 48,11; 1 SAM 12,22 , PS 23,3
Ruga  fariseului mândru, care se îndreptăţeşte , dezvăluie o împietrire a inimii, care nu mai răspunde la glasul Duhului Sfnt el gândea că nu mai are nevoie de nimic şi chiar nu a primit nimic.” ( CCH,PAG 31)

RUGA ÎN NUMELE SĂU
Când oamenii vor să înalţe onoarea şi reputaţia lui Dumnezeu printre cei care nu-L  cunosc şi acesta este motivul cererii lor, Domnul ia aminte în mod special.
Ce vor crede oamenii? Ex 32, 11,12 ; Ioel 2, 17-18  Cel mai bun motiv –crucea  Rom,8,32 -34
Nu prezentăm imaginea noastră în faţa lumii.
„Moartea Domnului Isus este un argument în favoarea omului care nu poate fi contrazis”  ( MLL , 514 )
SĂ AMINTIM CE A FĂCUT PT noi în trecut Deut 8:2
Marea noastră nevoie : Iona 2,2; 2 Cron.20, 12; Când cer pt alţii semăn cu El care nu păstrează pentru sine, ci dă altora Luca 11, 5-8  . Nu avem unde să ne ducem la miezul nopţii.  Nu venim la urmă la El ci începem şi rămânem  la El  Ioan 6,68
Nu abandonăm uşor ruga Gen.32,26- Nu Te las până nu mă vei binecuvânta .

Dumnezeu va fi pentru noi, tot ce-i vom da voie să fie. RUGĂCIUNEA CARE SE Înalţă slab dintr-o inimă şovăielnică, nu va primi răspuns din ceruri!
A ne ruga în numele Domnului Hristos înseamnă să credem în făgăduinţele Sale, să ne bizuim pe harul Său şi să înfăptuim lucrările Sale în spiritul şi puterea lui Hristos. Dacă ne-am gândi la Dumnezeu ori de câte ori vedem dovezile grijii Sale pentru noi, L-am păstra totdeauna în cugetele noastre. Darurile Sale bogate n-au fost date cu scopul de a absorbi atât de mult gândurile, dimpotrivă, ele ar trebui să ne reamintească totdeauna de El.
Mulţi acceptă religia numai cu mintea, ca o formă a sfinţirii, pe când inima nu este curată. Rugăciunea noastră ar trebui să fie însă: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule” (PsALMUL 51,10).

•    DORINŢELE NOASTRE
„Dumnezeu nu NE cere să ne controlăm numai gândurile, dar şi pasiunile şi sentimentele… Nu le lăsaţi să cadă în slujba răului. ” 2T 561, 564 (1870)
„Chiar numai o singură trăsătură rea de caracter, o singură dorinţă păcătoasă cultivată perseverent vor face, în cele din urmă, fără efect puterea Evangheliei. Orice îngăduinţă păcătoasă adânceşte aversiunea sufletului faţă de Dumnezeu. (Proverbe 5,22): „Cel rău este prins în însăşi nelegiuirea lui”
Ispititorul nu ne poate obliga niciodată să facem răul. El nu poate stăpâni mintea decât dacă este încredinţată conducerii lui. Înainte ca Satana să-şi poată exercita puterea asupra noastră, credinţa noastră trebuie să slăbească, îngăduindu-ne să ne desprindem de Domnul Hristos. Fiecare dorinţă păcătoasă pe care o nutrim îi îngăduie lui Satana să facă un pas înainte pe terenul inimii. Fiecare punct în care eşuăm este o uşă deschisă, prin care el poate pătrunde pentru a ne ispiti şi pentru a ne distruge.” ( DA 125 )

•    PERICOLUL ÎNDOIELII
„Orice cuvânt de îndoială pe care îl rosteşti este o invitaţie adresată ispitelor lui Satana; Dacă-ţi faci cunoscut sentimentele… va fi imposibil să lupţi împotriva influenţei cuvintelor rostite de tine.”  ( CCH 13 )
„Mulţi oameni îşi petrec ani îndelungaţi în întuneric şi îndoială, deoarece simţămintele lor nu sunt acelea pe care le-ar dori ei. Dar simţămintele nu au nici o legătură cu credinţa. Acea credinţă care lucrează prin iubire şi care purifică sufletul nu ţine de domeniul impulsurilor. Ea înaintează în necunoscut, bazându-se pe făgăduinţele lui Dumnezeu şi crezând cu tărie că Dumnezeu este capabil să aducă la îndeplinire tot ce a rostit. YI, 8 iulie 1897„. (HC 119)
„Dacă nu vei cultiva un mod de gândire optimist, mulţumitor, fericit şi voios, este posibil ca Satana să ia în stăpânire voinţa ta”.
(  1T 704 (1868)
„Îl dezonoraţi pe Domnul Isus prin manifestarea îndoielii faţă de făgăduinţele Lui preţioase. Isus doreşte ca noi să manifestăm faţă de El o credinţă fără rezerve„. ( Lt 49, 1888. (HC 119)

•    SENTIMENTELE NU SUNT CREDINŢĂ
„Studiaţi Cuvântul lui Dumnezeu. Nu vă lăsaţi conduşi de sentimente. simţământul nu înseamnă credinţă. Dar este necesar să avem o încredere statornică în Cuvântul lui Dumnezeu. ” ( 1 MCP,CAP 6 )
„Nu sentimentele şi emoţiile tale sunt cele care te fac să fii un copil al lui Dumnezeu, ci îndeplinirea voinţei Sale” ( 5T 515, 516 )
„Când ne simţim deprimaţi, să nu credem că Dumnezeu S-a schimbat. Am făcut legământ să trăim prin credinţă, nu să fim conduşi de sentimente, deoarece sentimentele se schimbă în funcţie de circumstanţe.” ( Lt 42, 1890. (HC 124)
„Mulţi au făcut confuzii în înţelegerea credinţei şi, ca urmare, nu se bucură de privilegiile pe care le – ar putea avea. Ei confundă credinţa cu sentimentele şi mintea lor este fără încetare abătută şi încurcată, deoarece Satana profită de orice avantaj posibil care provine din lipsa lor de cunoaştere şi de experienţă.” {2MCP 537}
„Sentimentele pot fi curate precum cristalul şi frumoase în puritatea lor, dar, cu toate acestea, ele pot fi nedemne de încredere, deoarece nu au fost încă supuse testului încercărilor.” 7T 46 (1902)

•    VERIFICARE
„Când nu se află sub influenţa directă a Duhului lui Dumnezeu, mintea poate fi modelată de Satana după cum doreşte. Satana va înjosi toate capacităţile raţionale asupra cărora deţine controlul şi le va transforma în însuşiri fireşti. Satana nu are nici cea mai vagă înclinaţie spre lucrurile preţuite şi aprobate de Dumnezeu, ci o plăcere deosebită pentru acelea pe care Dumnezeu le dispreţuieşte.” (  Lt 8, 1891. )
„Dacă suntem ai Domnului Hristos, atunci cugetele noastre vor fi pline de El şi cele mai plăcute sentimente se vor îndrepta spre El.
Aceia care devin oameni noi în Isus Hristos vor da pe faţă în viaţa lor roadele Duhului Sfânt… (Galateni 5,22.23). Ei găsesc plăcere în lucrurile pe care cândva le urau şi urăsc ceea ce iubeau cândva. Cei îngâmfaţi şi încrezători în sine devin blânzi şi smeriţi cu inima, cei uşuratici şi încăpăţânaţi devin serioşi şi gata să asculte. Beţivii devin abstinenţi, iar desfrânaţii curaţi. ( CCH,7 )
„Numai atunci când vom înţelege pe deplin dragostea lui Dumnezeu, numai atunci vom înţelege mai bine urâciunea şi grozăvia păcatului.”  ( CCH, 3 )

„Unii nu au o conştiinţă sensibilă, deoarece le-a fost însemnată cu fierul roşu, printr-o îndelungă cultivare a egoismului…Mintea lor a fost atât de mult timp absorbită de interesele egoiste, încât nu mai poate înţelege valoarea lucrurilor veşnice. Preocupările egoiste au pus stăpânire pe întreaga lor fiinţă; asemenea unui magnet, aceste preocupări le atrag gândurile şi sentimentele, ţinându-le legate de lucruri de mică valoare. Dragostea de sine şi interesele egoiste au pervertit caracterul lor până acolo, încât nu mai pot face distincţie între lucrurile sfinte şi veşnice şi lucrurile obişnuite. ” ( 2T 519, 520 (1870)

„Înfăţişarea acelora care nu cultivă gânduri bune şi motive neegoiste va trăda sentimentele ascunse din inimile lor.” 4T 64 (1876)

•    REMEDIUL PENTRU DESCURAJARE
„Când Satana vine şi-ţi şopteşte că eşti un mare păcătos, priveşte în sus, spre Răscumpărătorul tău şi vorbeşte despre meritele Sale! … Recunoaşte-ţi păcatele, dar spune vrăjmaşului că „Hristos însuşi a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”(1 Timotei 1,15)…şi că tu vei putea fi salvat prin iubirea Lui nemărginită. Noi nu trebuie să-L împăcăm pe Dumnezeu cu noi, (2 Corinteni 5,19). „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (  CCH, 3 )
„Noi nu Îl vedem pe Isus în persoană. Dar, prin credinţă, privim la El. Credinţa noastră se prinde de făgăduinţele Lui. Acesta a fost modul în care a umblat Enoh cu Dumnezeu.” ( MS 27, 1901 )
Scopul rugăciunii trebuie să fie comuniunea cu Domnul şi nu doar a primi răspunsuri.
Vadic Tanase
Sursa: www.bazs-foisor.ro