S-a umanizat maimuţa?

„Mărturia” cromozomilor
De-a lungul timpului, problema originii omului a generat discuţii aprinse între evoluţionişti şi creaţionişti. Conform corifeilor darwinişti, „homo sapiens” ar fi provenit dintr-o specie de maimuţă printr-un proces de evoluţie lentă, de câteva milioane de ani, trecând prin mai multe „verigi intermediare”, susţinute de câteva „dovezi” paleontologice.
La o analiză mai atentă s-a constatat că fosilele considerate „verigi lipsă” între maimuţă şi om erau ori false (încă în paleontologie persistă falsuri), ori greşit interpretate (cazul omului din Neanderthal, considerat iniţial om-maimuţă, dovedit a fi de fapt tot un „homo-sapiens”). Deşi mulţi evoluţionişti au acceptat la ora actuală că nu dispunem de fosile autentice ale „oamenilor-maimuţă”, dar speră să fie descoperite în viitor, vom arăta că avem motive întemeiate să nu le împărtăşim speranţa: cercetarea comparativă a numărului de cromozomi la om şi maimuţă contrazice teoria evoluţionistă cu privire la originea fiinţei umane.
Din clasele liceale am reţinut că la mamifere, animalele cu reproducere sexuată, numărul cromozomilor este par. Determinările arată că toate speciile de maimuţe au 48 de cromozomi, în timp ce omul are numai 46. Din cauza acestei discontinuităţi nu putea avea loc o evoluţie continuă de la maimuţă la om, deoarece nu poate exista nici o specie de mamifer cu 46,5 cromozomi (sau alt număr neîntreg) şi nici măcar cu 47 de cromozomi.
Există şi autori, apărători ai ideilor evoluţioniste, care susţin că transformarea maimuţă-om s-ar fi realizat brusc, prin contopirea unor cromozomi ai maimuţei. Lipsiţi de cunoştinţe solide referitoare la mutaţiile genetice, ei „uită” că la mamifere nu este posibilă apariţia unui individ viabil şi fertil, care să prezinte o mutaţie atât de radicală. Alţi susţinători ai umanizării maimuţei afirmă transformarea lentă (în milioane de ani) a mamiferului în om, concomitent cu transformarea cromozomială bruscă. Să mai risipim cerneala pentru a comenta o asemenea atitudine „ştiinţifică”?
Să presupunem totuşi că, printr-o minune, o maimuţă cu 48 de cromozomi ar fi dat naştere unui om cu 46 de cromozomi sau măcar unui semi-om cu 47 de cromozomi. Se ridică întrebarea: cu cine ar fi putut acesta să dea naştere la urmaşi? În nici un caz cu o maimuţă: număr diferit de cromozomi i-ar face incompatibili. Ar fi fost, aşadar, necesară o nouă intervenţie miraculoasă.
În acelaşi timp şi loc trebuia să apară un alt individ de sex opus, prezentând aceeaşi mutaţie. Suntem nevoiţi să împingem şirul minunilor cam departe! Şi, întrucât evoluţioniştii susţin că toate speciile de vieţuitoare ar fi evoluat unele din altele, în marea diversitate a lumii vii ar trebui ca astfel de „miracole” să fie destul de frecvente. În ciuda timpului îndelungat de observaţii sistematice în domeniu, până acum nici un caz de acest gen nu s-a descoperit… Să mai căutăm ipoteticele „verigi intermediare”? Ar fi mai înţelept să renunţăm la erorile evoluţioniste.
Cornel Dragos
Sursa: www.creationism.info.ro
Sursa foto: www.poze-gratis.ro