Într-o marţi dimineaţă, la devotional, I-am cerut lui Dumnezeu ceva neobişnuit: un semn. Deoarece mă aflam în faţa unor decizii foarte importante din viaţă, simţeam nevoia să primesc asigurarea că Dumnezeu este la cârma vieţii mele. Nici măcar nu ştiam ce semn să cer. Pur şi simplu L-am rugat pe Dumnezeu să îmi arate ce să fac. Aşadar, în acea dimineaţă de neuitat, după ce am studiat, am înălţat o rugăciune şi am rugat-o pe o prietenă să se roage pentru cererea mea ambiguă. După aceea m-am dus la treburile mele, aşteptând cu nerăbdare intervenţia lui Dumnezeu.
M-am dus la sala de gimnastică şi după aproximativ o oră pe pista de alergare, am primit un apel telefonic de la un număr necunoscut. O voce înnăbuşită m-a întrebat:
-Îţi aminteşti când m-ai ajutat pe mine şi pe mama mea, nu demult?
A trebuit să fac un efort ca să îmi amintesc de un eveniment petrecut într-o seară rece, în faţă la Chipotle (grătar mexican), cu trei luni în urmă.
Mi-am adus aminte că o femeie a străzii, cu fata ei, mi-a cerut bani ca să poată găsi un loc unde să stea. Nu am putut să le ajut prea mult, dar le-am cumpărat ceva de mâncare. După ce le-am cumpărat hrană, femeia, disperată, m-a implorat să le găsesc un adăpost. Pentru că fusesem înşelată în trecut de astfel de persoane, nu ştiam dacă e bine sau nu să le dau bani. În cele din urmă, le-am dat tot ce am putut şi ele s-au urcat într-un autobuz. În timpul conversaţiei, sigur le-am spus numele şi numărul meu de telefon, dar am uitat cu totul de acel incident, până când am primit acest apel telefonic, trei luni mai târziu.
-Mama mea a avut un atac de cord în dimineaţa asta. A murit. Eu sunt la spital acum. Nu am ştiut pe cine să sun în afară de tine, mi-a spus vocea de la capătul celălalt.
Noaptea precedentă, Sissy (nume fictiv) şi mama ei stăteau la un motel. Mamei ei i s-a făcut rău şi a hotarât să se culce mai devreme. Sissy s-a trezit a doua zi dimineaţă, însă mama ei nu s-a putut trezi şi a fost dusă de urgenţă la spital. Acum Sissy mă ruga să o ajut pentru că mama ei murise.
Mi-a fost foarte milă de ea, deşi nu ştiam cum să o ajut. Nici eu nu aveam un loc de muncă şi depindeam financiar de părinţii mei. Am sunat la câteva azile de săraci, însă niciunul nu a putut să o primească. În cele din urmă, am sunat la motelul unde dormise şi l-am întrebat pe director dacă poate să o mai primească încă o noapte. Şi spre bucuria mea, el a fost de acord.
Apoi m-am dus la spital să o iau pe Sissy. A pus geamantanul pe bancheta din spate şi s-a aşezat pe scaunul din faţă, umplându-mi maşina cu un miros neplăcut, persistent. Avea nevoie disperată de baie şi de haine curate. Pe drumul înspre motel mi-a explicat că trupul mamei ei avea să rămână la spital încă trei zile înainte de a fi trimis la medical legist. Între timp, trebuia să hotărască ce să facă cu corpul. Gândindu-mă la durerea pierderii, am fost copleşită de problemele ei. Simţeam că nu merit să am o mama care să mă aştepte acasă cu mâncare caldă.
A doua zi, Sissy m-a sunat ca să îmi spună planurile ei. Vocea ei transmitea multă durere. Mi-a spus că va suna la biserici şi organizaţii de caritate ca să o ajute cu transportarea corpului mamei ei până în statul Washington. Sissy voia ca înmormântarea să fie aproape de casă. De asemenea mi-a spus că trebuie să intre în contact cu familia ei. Ascultând-o pe Sissy mi-am dorit mult să am bani să o pot ajuta. La fel ca Petru, când a zis că argint şi aur n-are (Faptele Apostolilor 3:6), m-am oferit să mă rog cu ea ca Dumnezeu să îi ofere puterea şi resursele necesare pentru a rezolva această situaţie.
În următoarele zile Sissy m-a sunat de câteva ori ca să mă ţină la curent. Am ascultat-o şi m-am rugat pentru ea. Nu aveam la cine să apelez în afara de Dumnezeu, şi am fost impresionată de felul în care El a avut grijă de ea, dezvăluindu-Şi planul puţin câte puţin. Sissy a găsit o companie de servicii funerare care i-au oferit un preţ redus pentru serviciile funerare şi pentru transportarea corpului mamei ei la Washington. Apoi o biserică baptistă locală i-a plătit şederea la motel. Lucrul acesta i-a prins foarte bine, deoarece motelul se afla doar la câteva minute de compania de servicii funerare care se oferise să o ajute.
În acele câteva zile, văzând toate minunile, mugurii de credinţă a lui Sissy au crescut. Chiar dacă se înfrunta cu unele dezamăgiri, Îl lăuda pe Dumnezeu pe măsură ce alte uşi se deschideau. Devenise un obicei să ne rugăm împreună şi ea mă suna des cerându-mi lucrul acesta. Astfel a experimentat puterea înnoitoare a harului divin în viaţa de zi cu zi, aşteptând cu nerăbdare să vadă care va fi următoarea minune divină. Când primea răspuns la rugăciune, mă suna şi împreună Îi mulţumeam lui Dumnezeu. Însă mai era o uşă care nu se deschise încă, şi anume contactul cu familia ei.
Sissy încerca să îşi găsească familia în baza de date de la bibliotecă sau sunând la numerele de telefon pe care le găsea pe Internet. Am întrebat-o de câteva ori dacă a încercat să îşi deschidă un cont pe Facebook. Mi-a răspuns că era prea ocupată cu pregătirile pentru transportarea corpului mamei ei şi întoarcerea la Washington. De fapt, spera că firma de servicii funerare va face posibil ca şi ea să se poată întoarce în Washington, aşadar se hotărâse să îşi caute familia la faţa locului.
Însă, din nefericire, în a şasea zi, firma de servicii funerare a informat-o că nu poate să îi asigure zborul şi că trebuie să se deplaseze singură la Washington. Organizaţiile de caritate i-au spus că nu pot să finanţeze înmormântarea, iar cei de la motel că nu o mai pot caza. În timp ce îmi povestea despre încurcăturile acestea, simţeam cum disperarea creşte în vocea ei. Din nou am apelat la singura noastră frânghie de salvare: rugăciunea.
În disperare, am întrebat-o încă o data dacă şi-a deschis cont pe Facebook. Mi-a spus că a încercat, dar că nu a reuşit. M-am oferit să o ajut şi la două ore după deschiderea contului, am primit un telefon de la Sissy.
-Mă uit la poza sorei mele! Sunt şi poze cu nepoţii şi nepoatele mele! Mi-am găsit fratele! a exclamat Sissy.
Simţeam emoţia şi lacrimile ei de bucurie. În rubrica de căutare de pe Facebook, prima persoană care îi apăruse a fost sora ei.
Sissy mi-a povestit mai târziu că toată seara telefonul i-a fost bombardat cu apeluri de la fraţii ei, deoarece au aflat unul de la altul numărul ei. Familia ei era foarte fericită că au găsit-o, căci o căutau de ani de zile. Fratele ei a spus că abia aştepta să o îmbrăţişeze şi să o pupe şi a promis pe loc să aibă grijă de pregătirile de înmormântare. O altă soră avea să îi trimită bani să plătească motelul şi avea să ajungă în două zile ca să o ia pe Sissy la Washington.
Fratele ei i-a promis cu sufletul la gură:
-Noi îţi vom plăti zborul. Nu te îngrijora de nimic. Abia aştept să te văd la aeroport. Abia aştept să te pup şi îmbrăţişez. Abia aştept să te duc cu maşina şi să povestim. De fapt vei sta la fiecare dintre noi, pe rând!
Neputându-şi ascunde bucuria, Sissy mi-a spus:
-Mă întorc acasă!
Nu mai puteam de fericire gândindu-mă la deznodământul fericit al experienţei lui Sissy. Mă simţeam în acelaşi timp şi smerită, şi ruşinată. Smerită pentru că avusesem un rol în schimbarea vieţii cuiva. Nu avea nimic, nu avea unde să stea, nu avea familie şi nici măcar haine curate. Prin rugăciune şi printr-un lucru aşa de simplu ca un cont pe Facebook, viaţa ei a luat o întorsătură de 180 de grade.
Însă mă simţeam în acelaşi timp ruşinată şi mustrată. Mă simţeam mustrată pentru că îmi dădeam seama cât de nechibzuită, severă şi zgârcită era inima mea. Am înţeles cât de rece, aspră şi înşelată de propriul egoism eram eu. De exemplu, am fost deranjată de mirosul neplăcut şi de hainele murdare ale lui Sissy, însă nu i-am oferit haine curate. Şi mai rău chiar, în timp ce Dumnezeu avea milă de Sissy, eram supărată că trebuie să investesc atâta timp, benzină şi bani.
Iar atunci când Sissy m-a sunat să împărtăşească cu mine bucuria regăsirii familiei, mi-am dat seama că de fapt făcusem atât de puţin. Cu tristeţe am recunoscut că din egoism, i-am oferit doar minimul necesar. Eram conştientă că ar fi trebuit să fac mult mai mult.
Da, cerusem un semn, însă nu mi-aş fi imaginat că Dumnezeu îmi va trimite ca semn o femeie a străzii. Într-adevăr, într-o săptămână Dumnezeu a dovedit că este un prieten credincios şi adevărat. Însă nu doar Sissy a descoperit că are un Tată iubitor. Dumnezeu nu doar că Şi-a arătat bunătatea faţă de Sissy, ci şi a lărgit perspectiva mea obtuză şi îngustă, pentru a vedea frumuseţea Evangheliei din prisma impresionantei ei experienţe. Evanghelia se desfăşura în faţa ochilor mei.
Toată această poveste ar fi putut avea un final fericit mult mai devreme, dacă aş fi ajutat-o pe Sissy să îşi deschidă cont pe Facebook din prima zi. Oricum, Sissy era aşa de ocupată încercând să resolve singură situaţia, încât a neglijat să încerce lucrul care s-a dovedit a fi în cele din urmă soluţia. Şi când, în cele din urmă, şi-a căutat familia, şi-a dat seama că ei o căutau deja.
Câţi dintre noi nu suntem cuprinşi într-o goană nebună, în căutarea identităţii, a rostului şi a răspunsurilor la întrebări? Dacă am face din Dumnezeu prioritatea noastră, ne-am da seama că El deja ne caută. De fapt, El tânjeşte să ne dea un răspuns la întrebările şi temerile noastre. Povestea lui Sissy mi-a arătat că Dumnezeu îi caută fără încetare pe copiii risipitori.
Nu a plătit Dumnezeu ca noi toţi să ne putem întoarce în căminul nostru ceresc? Nu tânjeşte Tatăl nostru ceresc să vină ziua în care ne vom vedea? Nu îşi doreşte familia noastră cerească să “ne îmbrăţişeze” şi să asculte lucrurile minunate pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi??
