Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Sanatatea mentala si spirituala

Scris la: 15 aprilie 2009

 

increderea in Dumnezeu

           Asa cum am afirmat in repetate randuri, conceptia antropologica crestina priveste fiinta umana in integralitatea si in multidimensionalitatea sa. Vindecarea organica, biologica este supusa temporalitatii si poate avea un caracter superficial daca nu implica tamaduirea sufleteasca si spirituala. Mai mult, avand in vedere ca fiinta umana are un caracter social, fiecare dintre noi fiind doar un fir din tapiseria sau broderia societatii si sanatatea sociala este deosebit de importanta, mai ales ca semnalele spirituale din partea societatii acestei lumii care il ignora pe Dumnezeu, sunt de cele mai multe ori negative.

Restabilirea integritatii fiintei umane, fie si numai partial, presupune terapia si vindecarea biologica, psihica, sociala si spirituala. Fiecare dintre aceste dimensiuni se afla in interdependenta, influentandu-se reciproc, atat in sens pozitiv cat si negativ. Asa cum am vazut in sectiunea de antropologie crestina aceasta conceptie are implicatii profunde doctrinale, medicale si existentiale. O viziune corecta, bazata pe revelatia scripturala, ne va da posibilitatea sa infruntam cu optimism si in mod decis dificultatile vietii, cat si problematica mortii.

Este necesar sa acceptam cu luciditate si curaj matur realitatea caracterului de fiinte muritoare care ne caracterizeaza. Biblia este cat se poate de realista in acest sens, explicand atat cauza ultima a suferintei, bolii si mortii, cat si caracterul efemer al fiintei umane. Metafore sau comparatii care asociaza fiinta umana cu floarea, iarba, vaporii sau fumul, sunt graitoare pentru scurtimea vietii si caracterul ei frustrant.

Domeniul profesiunii medicale si al vietii spirituale sunt, prin excelenta, zone de reflectie pentru semnificatia vietii si perspectiva mortii. Lupta cu suferinta si boala, cat si caracterul absurd si iminent al mortii, presupun cu necesitate exercitarea increderii, existenta sperantei si a credintei.

Poate ca cea mai profunda si rascolitoare motivatie a comportamentului uman este atitudinea acestuia in fata mortii. Simtamantul terifiant al mortii si inexistentei este prezent in toate culturile si civilizatiile. Surprinzator este faptul ca cu cat o cultura este mai sofisticata, cu atat isi exprima teama de moarte in moduri din ce in ce mai subtile.

Pentru a scapa de aceasta anxietate, multe culturi obisnuiesc sa nege existenta mortii in diferite moduri. De pilda, maniera de a-si preamari eroii sau cultul mortilor. Cele mai multe religii si filosofii neaga caracterul muritor al omului prin doctrina nemuririii sufletului sau a spiritului. Din nefericire, radacinile acestei ideologii eronate se pierd in negura veacurilor, regasindu-se in dualismul si idealismul gnostic grecesc, in spiritualismul si panteismul oriental si, desigur in tragedia caderii in pacat a neamului omenesc din Eden.

Cu siguranta ca admiram profunzimea studiilor asupra starilor terminale efectuate de Dr Elisabeth Kubler-Ross, dar nu putem fi de acord cu opiniile domniei-sale in privinta naturii nemuritoare a unei entitati constiente care ar transcede finitudinea dimensiunilor ce tin de existenta actuala.

Caracterul hazardant al incercarilor de a nega moartea si caracterul muritor al fiintei umane ca rezultat al pacatului (Gen 2,17; Rom 6,23), consta in faptul ca aceasta atitudine deschide usa ocultismului si lasa teren pentru interpretarile parapsihologiei.

Revenind insa la problematica increderii ca forta motivationala in domeniul stilului de viata, al modificarii comportamentului in lupta cu suferinta, pentru promovarea sanatatii si protectia acesteia, trebuie sa recunoastem ca aceasta reprezinta unul dintre cele mai importante ingrediente.

increderea nu este fundamentala doar pentru starea de sanatate ca si componenta a calitatii vietii de ‚aici si acum’, dar ea reprezinta si capacitatea prin care fiinta umana poate depasii limitarile caracterului muritor si, gratie harului mantuitor, sa aspire la viata vesnica, existenta de dincolo de moarte. Speranta reprezinta anticiparea unei realitati despre care noi stim sigur ca exista datorita crezului si credintei noastre. Credinta este sinonima cu increderea matura. Ea nu este o fantasma, o fantezie sau o iluzie. Apoc 21,5. Viata ar deveni haotica si insuportabila fara credinta. Credinta este esentiala pentru supravietuire si are o valoare deosebita atunci cand ne aflam in fata mortii. Chiar daca nu suntm constienti de ea, fiecare dintre noi experimentam credinta intr-un grad mai inalt sau mai redus, aproape continuu.

La desteptare, dimineata noi credem ca soarele va rasari. Cand mergem sa ne spalam fata si facem gestul de deschidere a robinetului, noi suntem convinsi ca apa va tasni. Atunci cand ne apropiem de intrerupator ca sa aprindem lumina si chiar o facem suntem siguri ca lumina va inunda incaperea. Cand ne instalam in automobil si introducem cheia in contact, suntem cat se poate de neplacut surprinsi si dezamagiti daca cumva motorul nu porneste la prima cheie.

Trebuie sa avem incredere in colegi, in angajati, in sistemul postal, in politie si in tot ce alcatuieste existenta vietii noastre cotidiene. Cand dupa o zi de munca va pregatiti sa va intoarceti acasa, nu vi s-a intamplat niciodata sa formati numarul si sa verificati daca locuinta dvs se mai afla in acelasi loc. Credinta este esentiala pentru sanatate. Absenta credintei frizeaza paranoia.

Fara indoiala ca uneori, poate prea adesea, credinta noastra a fost dezamagita. Putem oare deveni cinici si sceptici datorita faptului ca, din cand in cand increderea noastra a fost tradata. in nici un caz. Nu increderea trebuie reprimata, nu credinta are caracter eronat, ci mai degraba obiectul credintei noastre. Unele evenimente, imprejurari sau persoane s-au dovedit a fi nedemne de increderea noastra.

in pofida unor experiente nefericite si dezamagitoare, este extrem de instructiv sa intelegem cum putem sa ne intarim credinta, sa ne dezvoltam increderea. Acest lucru se obtine prin cunoastere si familiarizare. increderea se intareste si devine certitudine depinzand de consecventa si sustinerea pe care o furnizeaza obiectul credintei.

increderea se dezvolta inca din mica copilarie, debutand odata cu relatia dintre mama si sugar. Mama ii asigura copilului hrana, ingrijire, afectiune, dragoste si confort. in numai cateva zile copilul isi manifesta increderea prin simtamantul de atasament si dependenta prin incetarea plansului in prezenta mamei, prin somnul profund, prin dezvoltarea normala si prin normalitatea tuturor functiilor fiziologice.

Pe masura ce puiul de om creste, el ia cunostinta de mediu, se familiarizeaza cu acesta si dezvolta un simtamant launtric de siguranta si incredere. Mama si ceilalti membrii ai familiei cu care asociaza starea de bine si confort, devin obiectele increderii sale. in momentul in care simtamantul de incredere launtrica s-a cristalizat indeajus, copilul poate accepta separarea temporara pentru o durata scurta de mama sa.

increderea devine astfel unul dintre primele aspectele fundamentale ale vietii pe care il invatam. O familie sanatoasa este mediul cel mai propice pentru cultivarea si dezvoltarea increderii. Atunci cand aceasta esuiaza sau se destrama, copilul dezvolta, din nefericire, simtaminte de neincredere. impreuna cu carentele afective, aceasta absenta sau calitate precara a increderii va constitui un handicap dintre cele mai serioase, grevandu-i capacitatea de a stabili relatii de dragoste si incredere cu cei apropiati.

Fiecare dintre noi sufera intr-o masura mica sau mai mare de neincredere, care este un alt mod de a denumi lipsa credintei. Credinta nu este o experienta mistica pe care sa o traim doar ca homo religiosus, mergand la biserica, memorizand Coranul sau ajungand la performantele meditatiei Zen.[i] Asa cum am constatat deja, credinta este o experienta fundamentala si un ingredient esential in cristalizarea personalitatii umane. Ea se exprima in capacitatea de a relationa si calitatea caracterului, nu in crezuri. Credinta se afla totdeauna in relatie cu dragostea; dragostea implica angajament, legamantul care extinde si se suprapune in parte credintei. Credinta manifesta rabdare si implica raspunsul adecvat al ascultarii. Credinta este ccea ce ne confera siguranta si simtamantul apartenentei. Ea reprezinta, de asemenea, unul dintre cei mai importanti factori de vindecare.

Credinta nu consta in a crede in ceva care noi stim ca nu este real si nici un fel de caja psihica care ne ajuta sa ne situam cu picioarele pe un fundament solid. Credinta pune intrebari si asteapta raspunsuri. Daca aceste raspunsuri sunt semnificative, atunci, departe de a fi un salt in intuneric, credinta devine o relatie progresiva, in dragoste si unitate. Printre intrebarile majore ale credintei se afla si intrbarile existentiale fundamentale ale umanitatii: Care este scopul vietii si al existentei? De unde venim si incotro ne indreptam?

Demersurile fiintei de a-si intelege originile ajung sa atinga radacinile noastre culturale. Acesta trebuinta fundamentala conduce, in ultima instanta, la intelegerea originii comune a umanitatii, devenind constienti si mandri de mostenirea noastra. Aceasta foame existentiala a originii transcede barierele rasiale, educationale, economice si religioase.

Teoria evolutionista diminua potentialul credintei si tinde sa faca din om expresia suprema a fortelor universului fizic. Infinita complexitate a anatomiei si fiziologiei, in special si a naturii, in general, ne determina sa acceptam ca Universul este rezultatul cunceptiei si creatiei unei Fiinte inteligente, pe care il numim Dumnezeu. Exista dovezi ca El se afla la carma Universului si ca nu este tacut. Desi nu sunt coplesitoare, totusi exita dovezi extrem de puternice si graitoare penru orcine doreste sa le ia in consideratie in favoarea creationismului. Cineva ar putea sa isi plece urechea in favoarea argumentelor evolutionismului, dar ar avea nevoie de mai multa credinta pentru a depasi atat premizele, cat si dificultatile insurmontabile ale acestei ipoteze.

Daca acceptam si recunoastem existenta unei inteligente si a unui proiect in alcatuirea Universului, urmatoarea miscare logica este sa cautam Arhitectul. tofar, un intelept din antichitate ridica urmatoarea intrebare: ‚Poate un om sa-L gaseasca pe Dumnezeu prin propria iscodire si cercetare?’ si raspunsul este negativ. Omul nu va reusi niciodata prin propria istetime sa-L afle pe Dumnezeu, ci Acesta poate fi gasit mai degraba prin credinta. De fapt, Dumnezeu cerceteaza neancetat,  clipa de clipa pe fiecare dintre noi, daca nu ne izolam fata de El, sau il respingem. El ne iubeste si acestea sunt cuvintele Sale: ‚Te iubesc cu o iubire vesnica; de aceea iti pastrez bunatatea Mea.’ Ier 31,3.

Una dintre cele mai mari descoperiri pe care trebuie sa le faca orice fiinta umana, in legatura cu Universul, indiferent de domeniul cercetarilor sau preocuparilor sale, este aceea ca Universul nu este o invalmaseala de aleatoriu si haos, ci ca el este structurat si ordonat conform unor legi, functii si scopuri precise. Este deosebit de confortant sa stii ca esenta Universului este dragostea si, ca Creatorul si Sustinatorul acestuia este o Persoana si nu o forta impersonala.

Orice om care a dobandit cel putin odata aceasta certitudine, stie si intelege caracterul lui Dumnezeu si ca aceasta ‚experienta cunoasterii’ se numeste credinta. ‚Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se aproprie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este si ca raspateste pe cei ce il cauta.’ Evr 11,6.

Fiecare dintre noi are propriul sau (dumne)zeu, deoarece tot ceea ce noi valorizam la superlativ, este zeul nostru. Pentru unii, acesta este reprezentat de putere, pentru altii de bogatie sau pozitia sociala. Nici unul dintre dumnezeii din aceasta categorie nu aduce vindecare si nu ofera vreo solutie in fata mortii.

Numai Dumnezeu este Cel care satisface cele mai profunde si fundamentale trebuinte ale noastre, El fiind Cel ce ne-a plamadit si a creat Universul in care traim. El Se dezvaluie in natura si prin intermediul unor purtatori de cuvant deosebiti – profetii. Atat natura cat si Scriptura au fost interpetrate si intelese in mod eronat adesea. Atunci Dumnezeu L-a trimis pe fiul Sau, care a fost, de asemenea, inteles gresit, respins, chinuit si omorat. Evr 1,1-3; Is 5,1-6; Mat 21, 33-41.

Numai credinta, dinamizata si intarita si prin Duhul Sfant a lui Dumnezeu poate raspunde revelatiei divine, dar odata ce acest raspuns a fost facut posibil, un alt pas va fi facut in aproprierea de Dumnezeu si intelegerea progresiva a Evangheliei. ‚Si viata vesnica este aceasta: Ca trebuie sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevaratsi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. Ioan 17,3.

Cu siguranta ca solutia lui Dumnezeu in fata mortii este solutia ideala si singura valabila, devenita posibila datorita planului de mantuire si jertfei Domnului Hristos. Aceasta incredere este exercitiu unei credinte inteligente si informate care a devenit constienta de tot ce a facut Dumnezeu pentru fiecare fiinta umana cazuta in pacat, pentru ca sa ne ofere a doua sansa a salvarii. El ne ofera eliberarea completa de sub blestemul mortii si face acest lucru doar prin credinta in jertfa, neprihanirea si fagaduintele Sale.

Toate marile religii ale lumii incearca sa ofere cea mai buna explicatie a semnificatiei vietii. Mohamed, fondatorul Islamului invata moralitatea, credinta in Alah – Dumnezeu, sfintenia legii si respectul pentru drepturile omului. El se refera chiar si la viata dupa moarte, dar nu spune nimic, nu da nici o explicatie despre cum poti ajunge acolo si cum se realizeaza. Budha, fondatorul zeificat al budizmului a creat o religie bazata doar pe bunatate si moralitate. Cele zece etape ale sale catre purificare si perfectiune, erau destinate sa inbunatateasca in mod spectaculos omenirea. El n-a fost in stare insa, sa rezolve problema mortii, asa ca ramasitele lui zac intr-un mormant dintr-un templu budist aflat in Asia. Hinduismul care precede budismul are ca principala doctrina reancarnarea, incercand sa dea un raspuns mortii. Toate aceste doctrine sunt in cel mai bun caz fantasme ale imaginatiei omenesti sau, in cel mai rau caz teorii inspirate de Satana.

Crestinismul original, asa cum a fost transmis de Domnul Isus Hristos, depaseste toate celelalte religii pentru ca ofera raspunsuri pline de speranta tuturor problemelor insolubile ale omenirii. Doctrina crestina nu este povestea unui om care a devenit Dumnezeu, ci consta in revelatia Creatorului Universului care, in marea Sa iubire a devenit om. Datorita mantuirii oferita prin Isus Hristos, intrebarile existentiale fundamentale ale omenirii isi primesc raspuns, iar peste prapastia de netrecut a pacatului si mortii, El a trasat o punte de legatura. El insusi a murit si a inviat, biruind tariile locuintei mortilor. ‚Voia Tatalui Meu este ca oricine crede in Fiul sa aiba viata vesnica; si Eu il voi invia in ziua de apoi.’ Ioan 6,40; 1Cor 15,51-55.

 

Activitatea nervoasa superioara

Poate cel mai fascinant domeniu al fiintei umane este activitatea mentala, sistemul nervos central, creierul. Cantarind cca. 1,5 kg, creierul contine in jur de 100 miliarde neuroni si intre 5-10 ori mai mult celule gliale de suport. Cantitatea de informatie ce curge prin organele senzoriale pana la creier si procesele de selectare, integrare, raspuns si stocare, este coplesitoare.

Fiecare neuron are numeroase ramificatii, dendritele si axonul. Un singur axon poate stabili peste 10.000 de conexiuni sinaptice, care il conecteaza cu ceilalti neuroni. Retelele astfel constituite sunt de o complexitate uimitoare. Transmiterea informatiei intre neuroni se face prin intermediul neurotransmitatorilor care pot avea  influenta excitatorie sau inhibitorie. Impulsul nervos transmis de-a lungul axonilor mielinizati are o viteza de cca. 600 km/ora. Caracteristicile personalitatii noastre genotipice, fenotipice si culturale, fac din fiecare dintre noi un unicat. Fiecare personalitate este un univers intreg. 

Sub aspect fiziologic, gandirea este probabil rezultatul unor interactiuni concomitente intre diferite parti ale sistemului nervos central, in acelasi timp cupland,  atat zone diferite de la acelasi nivel, cat si nivele diferite subiacente si supraiacente. Integrarea desavarsita se face la nivelul cortexului. Constiinta ar putea fi descrisa ca un flux continuu al constientei care cuprinde toate nivelele si dimensiunile propriei noastre fiinte, o sinteza a istoriei propriei noastre deveniri longitudinale, o sectiune transversala prin sistemul nostru de valori, o constienta a mediului inconjurator, natural si social. Memoria reprezinta capacitatea de a stoca pe termen scurt, mediu sau lung, totalitatea informatiilor primite, multe dintre ele inconstiente, care apoi sunt selectate, clasificate si pot fi accesate eventual evocate atunci cand este necesar.

Complexitatea sistemului nervos central si pozitia sa de control si comanda a intregii fiinte, fac ca acesta sa fie de fapt terenul de confruntare in marele conflict al veacurilor. Satana ravneste sa uzurpe, sa domine, sa manipuleze si sa spolieze aceasta cetate a fiintei noastre. Dumnezeu doreste s-o sfinteasca, sa recucereasca  pozitia care i se cuvine prin creatie si mantuire, conducand la deplina sa dezvoltare si la o relatie mantuitoare cu El. Ps. 32,8; 2 Tim. 1,7; Iacob 1,5; Fil. 2,13; 4,7.

 

Procesul deciziei

Unul dintre cele mai importante daruri ale lui Dumnezeu fata de creaturile sale omenesti a fost chipul Sau, dupa care am fost creati, cu capacitatea de a gandi si de a face alegeri. Numai un Dumnezeu iubitor putea sa-si asume acest risc, care presupunea si consecinta respingerii Sale. Dar, adevarata dragoste, dragostea autentica, nu constrange niciodata. Ea ofera libertatea alegerii.

Capacitatea de a alege, de a discerne intre bine si rau, este in primul rand o functie cerebrala. Cu un creier suficient de mic ca sa poata fi sustinut energetic, doar de o sursa egala cu 10W, sistemul nervos al omului este in anumite privinte de mii de ori mai puternic decat cel mai performant si complex calculator.[ii] Cortexul cerebral ii ofera omului posibilitatea de a stoca informatia in memorie, de a emite judecati si rationamente, de proiectie si predictie, lucru care nu este posibil celorlalte creaturi. Omul poate lua decizii rapide si corecte, poate comunica cu ajutorul limbajului, poate intrevedea solutii in mod intuitiv, este capabil de trairi emotionale intense si complexe, se poate autogandi prin introspectie si are simtamantul propriei valori.[iii]

Desi s-au facut pasi importanti in cunoasterea ariilor cerebrale, a fasciculelor si nucleilor, totusi marile functii de sinteza, constiinta, gandirea si memoria nu pot fi localizate. Aceste functii presupun activitatea simultana a nenumarate focare cerebrale, corticale si subcorticale. Totusi se stie ca lobii frontali in portiunea anterioara schemei motorii sunt sediul principalelor functii psihice integratoare. Astfel, aici s-ar afla sediul capacitatii de:

- proiectarea si prezicerea viitorului

- amanarea unei actiuni pana la receptarea tuturor datelor astfel incat decizia luata sa fie in cunostinta de cauza

- luarea in considerare a consecintelor actelor motorii inaite ca ele sa fie initiate

- rezolvarea problemelor complicate de natura filozofica, juridica sau matematica

- corelarea si integrarea tuturor tipurilor de informatii primite in vederea unei decizii

- elaborarea si controlul propriei activitati conform cu standardele morale.

Cele mai inalte functii mentale – discernamantul, memoria, judecata, autocontrolul, exercitarea vointei, sunt cele mai sensibile la orice perturbare a functiei organismului. Satan profita de acest fapt. Deseori distinctia dintre adevar si eroare este ingreunata de capacitatea de contrafacere a celui rau. Matei 24,24 Pentru a realiza acest lucru el altereaza capacitatea oamenilor de a gandi in mod clar, afectandu-le sistemul nervos.

Relatia substrat cerebral – activitate psihica este prea complexa ca sa poata fi inteleasa pe deplin. Constiinta si gandirea (portiunea ganditoare a creierului) este conectata efectiv la functiile intregului organism. Creierul. principalul organ – sediu al mintii si sistemului nervos este, de asemenea, centrala de coordonare a intregului organism, regland toate functiile sale fundamentale. in acelasi timp creierul este complet dependent de suportul pe care il asigura aparatul digestiv, respirator, circulator si excretor. Devine evident faptul ca organismul uman este unitar. Noi nu avem o personalitate, ci suntem personalitatea insasi, noi nu avem un suflet, ci noi insine suntem un suflet. Un eunuc, de exemplu, va suferi schimbari profunde ale propriei personalitati prin tulbutarea echilibrului sau hormonal ca urmare a castrarii.

 

Cai prin care Satan altereaza capacit. neurofiziologica si neuropsihica, discernamantul spiritual

Satana foloseste cu mult succes diferite mijloace si procedee pentru a altera capacitatile sensibile ale creierului si a determina pe oameni sa nu asculte vocea lui Dumnezeu, sa nu mai aiba discernamantul de a separa binele de rau.

Satana se poate folosi de urmatoarele mijloace:

-        Hipoxia. Sistemul nervos central este extrem de activ folosind mai mult oxigen decat oriccare alt organ. Desi creierul reprezinta doar 3% din greutatea corporala, el foloseste 20% din aportul de oxigen. Orice stanjeneste capacitatea de oxigenare a creierului (erori de respiratie, afectiuni respiratorii, absenta unei igiene a locuintei, fumatul, poluarea), conduc la insuficienta oxigenare si la scaderea capacitatii de a judeca. Hipoxia cerebrala conjugata cu hipercapnia (cresterea bioxidului de carbon) produce o veritabila stare de narcoza care poate fi similara cu starea de betie sau cu cea de drogat

-        Oboseala. Sindromul de suprasolicitare cu surmenaj prin activitate excesiva sau privare de somn poate conduce la irascibilitate, dificultati de gandire si chiar episoade delirante sau halucinogene

-        Alimentatia. Fiecare dintre noi este familiarizat cu starea de somnolenta postprandiala. Se pare ca tot sangele din creier ni s-a adunat in cavitatea abdominala. Pranzurile bogate in carne, grasimi saturate, accentueaza aceasta stare, conduc la scaderea vointei, obnubilare si chiar prostratie.

-        Carentele nutritive. Scaderea concentratiei de tiamina (B1), nicotinamida (B3), piridoxina (B6), ciancobalamina (B12), biotina, vitamina C, acid folic, poate conduce la tulburari in activitatea cerebrala sau a sistemului nervos periferic.

-        Tulburari circulatorii. Ischemia cerebrala difuza conduce la alterari progresive ale sistemului nervos central, care in cazuri grave poate genera ateroscleroza cerebrala si dementa multiinfarct.

-        Deshidratarea. Sistemul nervos cenral contine cea mai mare cantitate de apa in raport cu celelate organe datorita intensitatii reactiilor sale biofizice si biochimice care au loc in mediul acvatic. Se pare ca gandirea este in acelasi timp un proces chimic ca si electric. Deshidratarea, chiar si relativa, fie prin aport scazut, fie prin pierderi excesive (diaree sau transpiratii profuze), conduce la fatigabilitate, apatie, confuzie; deshidratarea cronica poate induce insuficienta renala cu uremie.

-        Intoxicatii. Inhalarea sau ingestia accidentala de substante toxice, sindromul toxico-septic, arsurile si strivirile grave ca si insuficienta hepatica sau renala pot produce intoxicarea creierului. inca din stadiul incipient apare agitatia psihomotorie sau letargia, instabilitatea emotionala, insomnia sau obnubilarea, stari halucinatorii si chiar stare comatoasa.

-                      Droguri. Psihoanalepticele, neurolepticele si mai ales psihodislepticele sunt substante care altereaza in mod profund gandirea si judecata, creand dependenta fizica si psihica.

 

Psihic – structura normala

Avand in vedere ca in programa universitara exista un curs separat de psihologie crestina, ne vom multumi cu o prezentare cat se poate de schematica si sumara a unor elemente de psihologie normala.

in mod oarecum simplificator putem imparti psihismul uman in trei mari compartimente: A. Cunoastere; B. Afectivitate; C. Vointa.

 

A. Cunoasterea. Realizata prin procesele cognitive care prelucreaza datele oferite de organele de simt.

1. Senzatia: realitate + organe senzoriale: reflectarea insusirilor separate ale obiectelor si fenomenelor.

2. Perceptia: reflectarea mediata a obiectelor si fenomenelor in totalitatea lor.

3. Atentia: orientarea si concentrarea focalizata a activitatii psihice asupra unui fragment limitat al realitatii – pentru claritatea perceptiei si delimitare de rest.

4. Memoria: functia psihicului de fixare, conservare, evocare si recunoastere a experientelor traite.

Tip: logica, mecanica, imaginativ afectiva, abstracta.

5. Gandirea: reflectarea generalizata si mijlocita a fenomenelor si obiectelor lumii obiective si  a legaturilor dintre ele + categoriile gandirii:

Notiunea: mijloc de sintetizare a insusirilor generale si esentiale ale unei unitati elementare de realitate. Sunt: concrete, ex. masa, scaun; abstracte, ex. cauzalitate.

Judecata: stabileste raportul dintre notiuni.

Rationamentul: raportul dintre judecati.

Poate fi – Deductiv: general ® particular

             - Inductiv: particular ® general

Scopul final al gandirii: intelegerea, descoperirea esentialului, stabilirea adevarului.

Operatiile gandirii:

Asociatia: legatura temporara: mecanisme: contiguitate, asemanare, contrast, cauzalitate.

Comparatia. Analiza, sinteza, generalizarea, concretizarea, abstractizarea.

6. Limbajul: activitatea de realizare a gandirii rationale si de comunicare intre oameni.

Limba: sistem de mijloace lingvistice, lexice si gramaticale constituit in procesul gandirii si comunicarii.

Imaginatie: crearea de imagini nepercepute din elemente apartinand realului: aglutinare, tipizare, combinare, schematizare, amplificare, simbolizare.

Intelect: capacitatea individului de a intelege, a gandi si aprecia raporturile dintre el si lumea inconjuratoare.

Inteligenta: capacitatea de adaptare eficienta, armonioasa si supla la situatii noi de viata.

 

B. Afectivitatea stabileste raportul subiectiv intre subiect si realitatea obiectiva.

Categorii:

Emotia: rasunetul afectiv cu participare x al raportului subiectului ca realitate obiectiva. Em  - (+) stenice; – (–) astenice, pozitive, negative.

Dispozitia: stare afectiva generala, de fond, de intensitate slaba si usor modificabila.

Afectele: stari emotionale puternice, violente, de scurta durata, cu instalare si evolutie brusca, urmare a unor excitanti puternici din partea realitatii exterioare. Ex. furie, groaza.

Sentimentele: trairi emotionale complexe, stabile, generalizate. Negativ: resentimente.

Pasiunea: sentimente stabile profunde, x o pecete intregii conduite.

Instinctele: complex de insusiri reflexe, cristalizate, fixe, mostenite ereditar, necesare supravietuirii individului si speciei.

C. Vointa: functie psihica prin care se realizeaza trecerea constienta de la o idee sau rationament la o activitate, sau la inhibitia unei activitati, in vederea realizarii unui anumit scop.

Structura actului voluntar:

- aparitia intentiei – tendintei – impulsului

- lupta motivelor

- deliberare – decizie – hotarare.

 

Motivatia: totalitatea mobilurilor conduitei: innascute, dobandite, constientizate sau neconstientizate.

Fenomene motivationale:

Trebuinta: – organica – fiziologica; apare datorita unui dezechilibru in organism.

Impulsul – punere in tensiune, reactia de trezire.

Intentia – punerea in miscare a structurilor de actiune

Valenta – calitatea obiectului de a satisface o trebuinta.

Tendinta – orientarea si directionarea unei activitati intr-un anumit sens.

 

Functii psihice de sinteza

Constiinta:

- fiziologic – constienta: starea de functionalitate optimala a structurii cerebrale.

- psihologic – proces de reflectare a propriului eu (obiectiv-subiectiv) si a existentei inconjuratoare: (semen, realitate materiala, realitate spirituala).

- filosofic – cea mai inalta forma de reflectare a realitatii,  - conceptia despre lume si viata.

- religios – Vocea lui Dumnezeu in om (White).

Alte definitii: Posibilitatea inconjurarii unui model al lumii in care se dispun propriile experiente. Sinteza activitatii psihice la un moment dat. Unitatea dialectica intre gandire, convingere, actiune. Activitate constanta cu o extensie data de posibilitati cognitive, profunzimea data de posibilitati afective, eficienta data de posibilitati volitive.

Inconstient: totalitatea fenomenelor psihice care scapa constiintei, care n-au fost constientizate sau nu se constientizeaza. Cuprinde: 1. perioada ce precede formarea constiintei individuale (0-3 ani) 2. automatisme, stimulari subsenzoriale; 3. imaginile si reprezentarile din vis.

Subconstient: fenomene psihice situate la un moment dat in afara C, dar care au fost anterior constientizate si pot oricand prin orientarea activitati psihice aduse in sfera constiintei.

 

Temperament: mod de ANS (activitate nervoasa superioara) – tip de reactie psihica – grad, viteza, intensitate; coleric, sangvinic, flegmatic, melancolic – tipuri psihosomatice clasice.

 

Caracter: complex unitar de trasaturi distinctive si constante, care diferentiaza personalitatile intre ele, dupa criteriile: 1. atitudine fata de tine si fata de semen; 2. orientarea constiintei; 3. continutul gandirii; 4. valoarea sentimentelor; 5. capacitatea de vointa.

 

 Personalitate: totalitatea insusirilor psihice manifestate in contextul interactiunii dintre individ si mediul social: individualitate, irepetabilitate, unitate, originalitate, stabilitate.

 

Sanatate  psihica. Reamintim cateva consideratii privind starea de sanatate. OMS: Sanatatea este o stare completa a bine fizic, mintal si social, care nu este data numai de absenta bolii sau infirmitatii. Dezvoltarea armonioasa a personalitatii: un schimb reciproc si permanent cu mediul sunt factori esentiali ai acestei stari.

„Sanatatea mintala (Klineberg) este starea care permite dezvoltarea optima fizica, intelectuala si emotionala a individului astfel incat sa fie asemanator cu ceilalti semeni ai sai”.

Sunt enumerate 6 criterii care stabilesc starea de sanatate mintala:

1. formularea in campul constiintei a unei imagini de sine care sa recunoasca limitele si calitatile personale ale individului in raport cu ceilalti;

2. perceperea corecta a realitatii, fara o deformare datorita nevoilor si dorintelor personale, incluzand intelegerea pentru trebuintele si aspiratiile semenilor;

3. adaptabilitatea in relatiile interpersonale de orice natura si la exigentele situatiilor neprevazute care se pot ivi;

4. integrare si echilibru printr-o conceptie unitara si consecventa despre viata si valorile acesteia;

5. capacitatea de a actiona liber, de a ajunge la realizarea deplina a propriilor decizii;

6. cresterea si dezvoltarea armonioasa a individului in sensul unei realizari de sine in raport cu un model ideal adoptat personal.

Viata sufleteasca a cuplului din Eden:

- detineau o cunoastere obiectiva, detaliata si clarvazatoare de sine, reciproca, a realitatii inconjuratoare si in masura descoperirii, a Creatorului, lipsita de imaginea raului, a falsului, a erorii;

- incercau o satisfactie deplina pentru orice moment trait, pentru fiecare parte din realitatea perceputa; tot  ce primeau, fiecare act savarsit era resimtit ca adegvat pentru setea lor de viata si bucuria de a trai;

- mobilurile activitatilor izvorau din dragoste; toate raporturile lor cu mediul purtau pecetea armoniei; tot ce faceau era necesar si suficient; cunosteau un singur mod de viata, pentru ca nu cunosteau raul.

 

Functia suprema a creierului

Constiinta faptului ca traim in timpul judecatii preadvente ne determina sa luam in considerare consecintele propriilor noastre alegeri. Satan incearca sa ne perverteasca mintea in multe moduri si sa impiedice oamenii sa-si exercite un discernamant spiritual fin intre bine si rau. Suntem datori sa acordam cea mai inalta prioritate acelui stil de viata care va ajuta organismul nostru sa-si mentina o minte clara.

Satan se straduieste de asemenea sa ne influenteze atitudinile. El incearca sa ne copleseasca cu simtaminte de vinovatie, ingrijorare, manie, depresie si alte stari psihice negative. Cu ajutorul lui Dumnezeu noi putem contracara aceste influente utilizand atitudini si sentimente pozitive din arsenalul roadei Duhului Sfant: dragostea, bucuria, pacea, credinciosia si consacrarea fata de Dumnezeu. Un astfel de mod de a trai, astfel de comandamente de viata ne sunt necesare pentru promovarea sanatatii in procesul vindecarii si pentru a ne asigura un sistem imun alert si puternic.

Dar cea mai inalta functie a creierului este aceea de a se constitui in locul sau situsul in care Domnul Isus Hristos domneste prin intermediul Duhului Sfant. La nivelul celui mai inalt centru cerebral exista un loc misterios in care Domnul Isus Hristos doreste sa locuiasca. Desi el nu poate fi stabilit din punct de vedere anatomic, exista cu certitudine o astfel de instanta la usa careia Isus care doreste sa intre, asteapta si ciocaneste pentru ca noi sa-L invitam inauntru. Apoc. 3,20 Cand si daca il vom accepta si il vom invita inauntru El va deveni „Hristos in voi nadejdea slavei.” Col. 1,27

 

Aplicatii spirituale

Dragostea creaza o relatie deosebita intre noi si Dumnezeu; ea inlatura frica. In 14,19.21; 10,10

„Caci a sosit ceasul judecatii Sale” Apoc. 14,7; Rom. 14,12; Ioan 14,15. Faptul ca ceasul judecatii lui Dumnezeu a sosit, inseamna ca ne aflam in perioada in care fiecare dintre noi trebuie sa ia o hotarare decisiva – in favoarea sau impotriva lui Dumnezeu. Este posibil ca aceasta decizie sa nu fie neaparat una dramatica, spectaculoasa, ci credinciosia si atasamentul nostru, devotiunea noastra fata de Dumnezeu sa constea in alegeri privind detaliile cotidiene, marunte ale vietii in privinta carora noi trebuie sa hotaram permanent. Poruncile lui Dumnezeu nu presupun doar Decalogul, ci si legile fiziologice, biochimice si biofizice din noi. Ele se afla intr-o stransa relatie. Oricine provoaca daune propriului organism incalca si porunca a sasea. Ex. 20,13

Noi putem proslavi pe Dumnezeu si sa-I aducem inchinare prin modul nostru de viata, activitatea noastra, odihna, alimentatia, atitudinea fata de factorii naturali, fata de toxicele uzuale.

Daca vom proceda asa, avand o motivatie autentica pentru slava lui Dumnezeu si nu pentru cultivarea eului, vom trai in neprihanire si in sfintenie. 1 Tes. 5,23

 

Ruga

Doamne Isuse, numai cu ajutorul Tau voi putea rezista efortului sustinut al celui rau de a ma infrange. Numai Tu poti sa-mi oferi biruinta fizica si spirituala si sa ma faci in stare sa pot sta fara teama in fata Tatalui la judecata finala a tuturor lucrurilor. Prima solie ingereasca care ma face constient ca „ceasul judecatii Sale a sosit”, ma confrunta cu chemarea de a-mi reconsacra viata pe altarul Tau. Cu ajutorul Tau fiecare alegere pe care sunt nevoit sa o fac in lupta credintei si a vietii poate fi dirijata si binecuvantata de Tine. Doamne, iti multumesc pentru ca mi-ai amintit nevoia si ocazia de a trai o viata fericita si sfanta. Amin.”[iv]

          Notiuni de psihopatologie[v]
        

 Intuitia si bunul simt comun ne ajuta sa sesizam anormalitatea sau devianta psihica, cel putin in manifestarile sale grosiere. Exista insa si alte forme mai subtile, mai nuantate, sau mai usoare, in care chiar medicul nespecialist are nevoie de clarificarea colegului psihiatru. Normalitatea psihica ideala este o fictiune, spunea un mare psihiatru. in acelasi timp trebuie sa remarcam ca multe simptome psihice sunt atat de discrete, atat de sporadice si usoare, incat ele intra cu usurinta in asa numita normalitate, alcatuind cel mult, ceea ce psihiatrul german Karl Leonhard a numit ‘personalitatea accentuata’ – trasaturi ce fac doar aluzie la simptome, sindroame sau tablouri clinice psihiatrice, fara ca purtatorii lor sa fie cazuri patologice.       
         Dar, de ce ar trebui sa stim cate ceva despre patologia psihica? Exista mai multe motive. Deseori o trasatura psihica anormala poate genera scaderea performantelor, sau poate fi o sursa de conflict, de neintelegeri. O persoana avizata va putea adopta atitudinea cea mai adecvata intr-o atare situatie, menajand suferinta, depasind situatia conflictuala si, aceasta fara sa se simta frustrat, nedreptatit, ci dimpotriva avand simtamantul tonic al realizarii unui binevoitor act crestinesc, potrivit cu credinta care lucreaza prin dragoste. Aceasta cunoastere confera suplete si adaptare la tipologia umana a semenilor nostri.           
De asemenea, in exercitarea rolurilor sociale sau spirituale pe care le avem, deseori este necesara o minima diagnoza, pentru a stabili o legatura armonioasa intre omul potrivit si locul potrivit. Pot fi prevenite astfel situatii neplacute si pierderi inutile.

            Si apoi, nu in ultimul rand, fiecare dintre noi avem angoasele noastre, temerile si ciudateniile noastre. O minima informare ne poate feri de multe spaime; a sti insemna a putea stapani si, in acest domeniu sufletesc, constienta prezentei, naturii si mecanismelor unor trairi, ne dau posibilitatea sa le controlam, sa ne detasam, sa devenim mai putin vulnerabili.

            Vom descrie in aceasta sectiune tipurile majore de suferinta psihica.

 

            Nedezvoltarea mentala sau oligofrenia (gr.: oligos = putin; frenos = minte), intarzierea sau retardul mental. Are mai multe intensitati si se poate aprecia prin IQ = indicele sau coeficientul de inteligenta (0 – 130). Poate fi usoara, medie, grava, severa si profunda, sau debilitate, propriu-zisa, cretinism, idiotie si imbecilitate. De obicei este datorata unor afectiuni genetice, unor leziuni congenitale sau din mica copilarie, asociindu-se mai mult sau mai putin cu semne organice neurologice alcatuind tabloul encefalopatiilor.

 

            Tulburarile de comportament sau de personalitate, numite si psihopatii, dizarmonii, sociopatii. Sunt caracterizate printr-o suferinta care are la baza o dezordine de natura organica sau functionala la nivelul sistemului nervos, mai putin grava decat in encefalopatii, dar suficient de rezistenta ca sa marcheze intreaga viata a individului. De obicei este vorba de abuzul de toxice uzuale: alcool, tutun, cafea, droguri, in timpul sarcinii, sau de traumatisme minore dar difuze la nastere, de o viroza sau o parazitoza contractata de mama in timpul sarcinii, sau de copil in prima copilarie. Mediul familial si de grup isi aduce si el aportul sau. Cele mai frecvente sunt psihopatiile polimorfe si cele instabil-impulsive. Acesti subiecti sunt caracterizati printr-un comportament abrupt, brutal, actionand sub imperiul impulsului de moment si lipsit de perspectiva consecintelor sau de remuscari; se manifesta prin violenta si agresivitate, comitand acte antisociale.

 

            Distimiile sau nevrozele se instaleaza pe un teren de fragilitate psihafectiva, ca reactie inadecvata la imprejurari nefavorabile. Pacientii au constienta deosebit de acuta si penibila a propriei suferinte si se manifesta prin labilitate psiho-emotionala, irascibilitate, anxietate, depresie, plans facil, scaderea capacitatii de concentrare si a randamentului, insomnie, oboseala nejustificata. Sunt descrise tulburarile anxio-depresive, sau neurastenice, psihastenia sau tulburarea obsesivo – fobica, nevroza isterica si nevrozele mixte sau motorii dintre care, cea mai frecventa este balbismul (balbaiala). Asupra acestui important capitol, prin frecventa afectiunilor, vom reveni cu descrierea fiecareia dintre principalele entitati.

 

            Psihozele cuprind marea patologie psihiatrica, sau nebunia adevarata. Ele sunt caracterizate prin inconstienta bolii si pierderea discernamantului, cel putin in plin puseu patologic. Ating nucleul personalitatii, lasand ca sechela un grad mai mare sau mai mic de defectualitate psihica in perioadele de remisie, avand o evolutie cronica, alternanta. De ele tin marile productii psihopatologice: halucinatiile si delirul. Halucinatiile sunt perceptii senzoriale fara obiect si care pot fi vizuale, auditive, simple sau complexe, pacientul traind prin intermediul lor intr-o lume ireala, fiind in acelasi timp desprins de lumea reala, cu care a pierdut contactul. Delirul este un discurs sistematic sau nesistematizat, coerent sau incoerent, plecand de la premise false, ireale, ilogic si incomprehensibil, in sensul ca argumentele nu pot determina renuntarea la tema deliranta. Este o iluzie si, in afara demersului diagnostic, chiar o greseala, sa intri in tema deliranta a unui bolnav psihic, incercand sa-l extragi din ea.

            Cele mai importante psihoze sunt: schizofrenia, psihoza maniaco – depresiva, paranoia si hebefrenia. Schizofrenia se caracterizeaza printr-o destructurare, o ruptura a intregii personalitati a bolnavului, cu afectarea tuturor dimensiunilor psihice: cunoastere, afectivitate, vointa, din care nu raman decat cioburi disparate, parazitate de halucinatii si delir, de obicei nesistematizat. Pacientul este caracterizat prin autism – izolare, tulburari mari de gandire, inversiune sau anestezie afectiva dureroasa, in sensul ca uraste pe cei mai apropiati si mai iubiti anterior, sau se simte incapabil de vreun sentiment, resimtind aceasta stare ca dureroasa. Initiativa si performantele sunt reduse mult, pierzandu-se capacitatea profesionala si chiar aceea de a se autoservi, devenind neglijent, neingrijit, absent. Camasa chimica a neurolepticelor, care a inlocuit vechile camasi de forta, ii reduce pe acesti pacienti la simple forme vegetative.

 

            Psihoza maniaco – depresiva (PMD), poate imbraca forma bipolara cu episoade alternative maniacale si depresive, sau forma monopolara, in care bolnavul are numai episoade maniacale sau, respectiv, depresive. Mania consta intr-o buna dispozitie exuberanta, exagerata, volubilitate, pana la verbigeratie si salata de cuvinte; un fals sentiment de putere, de realizare de sine si a oricarui tel, curgere rapida a timpului si veselie nejustificata. Pacientii stabilesc foarte usor, dar efemer, punti relationale, se imbraca tipator si variat, dar complet lipsit de gust, adopta un comportament sexual agresiv. Accesul maniacal duce la epuizarea organismului. Depresia endogena de intensitate psihotica nu are cauza exterioara, este ireductibila discursiv si consta intr-o tristete profunda, cu pierderea bucuriei si sensului de a trai, absenta oricarei perspective, culpabilizare nejustificata si tentativa de suicid. Timpul este perceput ca lent, vocea este stinsa, apatia prezenta si faciesul depresiv.

 

            Paranoia. Este o psihoza cu delir sistematizat, fara halucinatii. Temele delirante, foarte meticulos dezvoltate, se centreaza pe egocentrism, persecutie, gelozie si au o accentuata tenta interpretativa si fantastica.

 

            Parafrenia este nebunia in care pacientul se identifica cu o mare personalitate, sau chiar cu un alt tip de fiinta, adoptand atitudini si stiluri proprii acestui pseudorol.

 

            Dementele, sunt regresiuni ale unei stari psihointelectuale normale catre o stare din ce in ce mai rudimentara, datorate unei boli degenerative (Pick, Alzheimer), toxice, sau cel mai frecvent unui mecanism vascular, circulator (aterosclerotice, multi-infarct cerebral), sau combinate, mixte. Tabloul clinic este comun cu anumite nuante, constand in restrangerea progresiva a capacitatii de gandire, judecata, cu scaderea drastica a memoriei, cu saracire verbala, regresia personalitatii, dezorientare temporala, spatiala si fata de propria persoana, confuzie si in final pierderea controlului sfincterian si moartea printr-o afectiune intercurenta.

            Este deosebit de interesant, dar, in acelasi timp extrem de dureros, sa observam si – desigur sa tragem invatamintele de rigoare – cum, la fiecare nivel al suferintei psihice, exista un anumit tip de recul moral si spiritual. Suferinta psihica nu este deloc straina de greselile si pacatele neamului omenesc. Oligofreniile sunt un mediu prielnic pentru promiscuitate, uz si abuz de toxice, trivialitati; psihopatiile sunt sediul predilect al comportamentului deviant, al faradelegilor, talhariilor, violentei si crimei; distimiile sau nevrozele sunt deseori cauza sau efectul conflictelor, resentimentelor, disperarii si a unei cantitati imense de nefericire, pentru ca uneori sa se ajunga la suicid; psihozele insemna pierderea discernamantului si a ratiunii, desfiintandu-l pe pacient ca persoana si vaduvindu-l de ceea ce are mai de pret – chipul si asemanarea cu Creatorul, oricat de palide ar fi ramas acestea in starea de pacat. Ele ne dezvaluie cateva teme fundamentale ale delirurilor, care sunt si principalele capete de pod ale pacatului in fiinta omeneasca: egolatria sau delirul de grandoare, temele sexuale, delirul mistic – o forma caricaturala de contrafacere si depreciere a simtamantului religios – pentru a oferi doar cateva exemple.

            Suferinta psihica este un tablou extrem de trist al victimizarii neamului omenesc de catre cel rau, prin pacat si suferinta, care isi dau mana pentru a-l afunda intr-o prapastie, din care numai Dumnezeu il mai poate salva, dar fata de care si noi semenii lor avem indatoriri in a preveni, ingriji si recupera pe semenii nostri care au fost loviti in cea mai nobila textura a fiintei lor.

 

Corelatii psiho-pato-spirituale[vi]

Ps 107,10-16; Prov 3,1-8.21-26; 4,20-27.

Alienarea reprezinta o modificare patologica cantitativa si calitativa a trasaturilor specific umane, o tulburare a raporturilor dintre individ si semenii sai in societate.

Privita sub raportul gradului de severitate, patologia psihica prezinta trei mari capitole:

 

Starea de dezechilibru: tulburare functionala ce nu afecteaza structura sistemelor personalitatii ci numai regimul lor functional – tulburari cantitative nu si calitative.

Nevroze: afectiuni psihice de cauza psihogena (evenimente, situatii, stari de conflictualitate psihica cu caracter traumatizant – sunt exterioare subiectului, au caracter exogen) care apar in conditii de suprasolicitare, ca reactie patologica, de obicei reversibila si care nu se insoteste de tulburari marcate ale constiintei, perceptiei, gandirii; exista constiinta penibila a bolii.

Psihopatii: tulburari caracteriale, de comportament si personalitate de tip dizarmonic – deviat si exprimate prin dezechilibrul intre scopurile propriilor actiuni si normele social-normale care se manifesta prin acte delictuale, antisociale.

 

Starea de dezorganizare mintala – proces brutal, profund ce implica tulburarea grava a structurilor personalitatii si a relatiilor dintre ele, de cauza endogena si a caror permisiune are lor intotdeauna ca defect.

Psihoze: tulburari psihopatologice profunde: confuzionale, halucinatorii, delirante; nucleul personalitatii este afectat profund; lipseste constiinta bolii si prezinta grave tulburari de comportament; relatia sociala si deseori chiar cea familiala compromisa; evolutie cronica, in pusee, cu remisiune temporara si defectualitate secundara.

 

Starea de degradare mintala – profunda si ireversibila degradare a structurilor psihice pana la abolirea completa a lor: demente.

Am incercat sa sugeram, intr-o imagine sumara si saraca, viata sufleteasca a omului inainte de cadere. Ce s-a intamplat insa cand moartea a intrat in lumea noastra? Stim ca moartea a intrat prin pacat, iar pacatul a intrat prin om (Rom 5,12). Dar mai stim ca tavalagul acesta distrugator este precedat de suferinta si acesta este resimtita cel mai dureros si cu cele mai profunde implicatii de catre fiinta umana.

Momentul caderii in pacat a fost momentul de hotar pentru profunde schimbari in structura si legile existentei lumii noastre. N-avem decat un raport lapidar a ceea ce s-a petrecut atunci si o actualitate contradictorie – umbra unei maretii si o realitate dureroasa – pe care o traim astazi.

Cert este ca urmarile fatale ale faradelegii s-au resfrant din plin asupra omului, lovindu-l mai intai in ceea ce avea mai specific fiinta sa si abia ulterior in biologicul din el, cand pentru fiecare muritor se incheia numarul zilelor sale.

Corespondenta exterioara a spiritualitatii lor – Slava lui Dumnezeu – semn  vizibil al relatiei lor cu Dumnezeu – a fost prima realitate care i-a parasit.

Imediat urmeaza modificarile in viata psihica a omului – cunoastere, afectivitate, comportament – asa cum este descrisa succesiv de raportul Sfintelor Scripturi.

Omul ia act de prezenta raului – il sesizeaza prin efectele sale: isi vede goliciunea exterioara, dar si pe cea interioara, memoria ii improspateaza febril avertismentul divin: „caci, in ziua in care vei manca, vei muri negresit” – de altfel perceptia sa inregistreaza schimburile intr-un flux nestavilit, care-i confirma justetea acestui avertisment.

Moartea – gandul acesta strain si dusmanos care i s-a infipt in minte, deja a devenit o obsesie.

Informatiile ce navalesc adanc in sufletul sau trezesc un rasunet afectiv nou si cu totul necunoscut pana acum. Constiinta nevinovatiei, echilibrul si linistea sufleteasca cedeaza locul sentimentului culpabilitatii, dispretului de sine, remuscarii, reprosurilor. Multe din schimbarile ce se petrec sunt de neinteles si ele il izbesc la tot pasul – in fiinta sa, in partener, in mediul inconjurator, creandu-i astfel o lume a misterului, care-i accentueaza si mai mult trasatura dominanta a vietii sale afective in aceste momente – relatata si de raportul sfant – teama, anxietatea, existenta traita in asteptarea x a unui pericol iminent.

Ea creste superior, altereaza deja procesele cunoasterii, ingusteaza constiinta, determina o stare de agitatie, de panica si duce la prima tulburare de comportament a primilor nostri parinti: „…mi-a fost frica pentru ca eram gol si m-am ascuns.”

Si iata cum odata cu caderea in pacat s-a inregistrat deja prima reactie de dezadaptare din istoria omului, cu afectatea cunoasterii, a afectivitatii, cu tulburari de comportament, cu alterarea relatiilor dintre ei, cu grave consecinte asupra echilibrului lor sufletesc si asupra structurii lor moral-spirituale. Cu siguranta ca aceasta criza ar fi sfarsit prost daca n-ar fi fost intampinata, comunicata si combatuta de catre Creator.

Asadar noi identificam in pacat, conform Cuvantului lui Dumnezeu, cauza mortii, a suferintei in general si a bolii psihice in special. Aceasta nu inseamna ca ne raliem simplist unor conceptii istorice, epicuriene sau apartinand unor psihopatologi moderni (Boruk (chitamnie), From, Horney) care vor sa vada cauza si mecanismul bolilor mintale, ca si sanctiunea lor terapeutica, exclusiv in sfera mintala.

Desi pacatul, faradelegea ramane cauza ultima a bolii si a mortii, inseamna a-i minimaliza efectele daca-i restrangem actiunea doar la sfera moralitatii. intreaga existenta a lumii noastre naturale, sociale, culturale si spirituale a fost atinsa de acest flagel. Pe de alta parte, cauzele proxime sunt mult mai complexe, astfel, ca victime care nu au nimic vinovat in plus fata de semenii lor, sa fie atinsi de suferinte tragice, in timp ce altii, poate mult mai vinovati raman indemni. Doctrina retributiva directa, imediata a fost o eroare teologica.

Boala psihica este prin definitie o boala de sistem – o suferinta a intregii fiinte umane. Ea nu are niciodata o singura cauza, ci intotdeauna o constelatie de determinari isi dau concursul, cele mai multe dintre ele greu de etichetat si cuantificat in forta costului concret. Sunt incriminate adesea: terenul mostenirilor ereditare, istoricul  devenirii persoanei cu contextul sau microsocial, familial si educational, eventuale agresiuni organice-toxice, infectioase, evenimente socagene, de suprasolicitare si nu in ultimul rand epoca istorica si cea geografica pot influenta tabloul clinic al bolii psihice.

Iata deci ca medierile dintre boala psihica si cauzele ei, sunt uneori foarte complexe. Dar tot atat de complexe sunt si medierile prin care pacatul, atat ca izvor al tuturor relelor, cat si ca act consumat, ne contamineaza existenta.

Fie pe calea mostenirilor transmise din generatie in generatie de parintii nostri din ce in ce mai tarati, sau prin amputare directa, in sufletul oamenilor ce-si irosesc viata in pacat, fie prin agresiune organica asupra creierului, ca substrat material al vietii psihice, sau dimpotriva prin agresiune de natura sociala, cultural-informationala, spirituala, venind din exterior – dintr-o lume in care consecintele pacatului devin tot mai agresive – echilibrul sufletesc al omului este asaltat din ce in ce mai violent, iar rezistenta sa tot mai precara.

Noi raportam astazi normalul prin distinctie fata de patologic, sau ca o medie a majoritatii, dar gresim profund. Adevaratul normal a existat atunci, in Eden, inainte de cadere si nu-l cunoastem suficient de bine pentru a defini in mod competent ceea ce este patologic. Si pentru ca ne-am intors la inceputuri, sa ne intrebam cand a aparut aore primul alienat si cand s-a organizat primul spiciu? Istoria psihiatriei situeaza inceputurile psihiatriei modene pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, dar de pe paginile Sf Scripturi, noi stim ca intaiul nascut al familiei omenesti, care traia acum in afara Edenului, fiind confruntata cu eforturi de adaptare deosebite, acela de care se legau sperantele implinirii fagaduintei divine – Cain – avea sa fie izvorul celei mai crunte dezamagiri si autorul unei oribile tragedii.

Cain prezenta grave tulburari de caracter si comportament; el avea o personalitate dizarmonica de tip deviant, a fost primul psihopat si s-a dovedit a fi incurabil chiar si fata de interventia divina, ajungand la heterogresiune in forma ei culminanta de fratricid.

Lista tulburarilor psihice poate fi continuata cu psihoza maniaco-depresiva a lui Saul, licantropia lui Nabucadnetar si, desigur ca lista a fost mult mai numeroasa. Chiar si numai aceste trei cazuri ne indreptatesc sa afirmam ca deseori in viata unui bolnav psihic se intalnesc erori grosolane privind abaterea de la vointa lui Dumnezeu. Ar fi interesant de intreprins o cercetare care sa confirme, eventual, observatia ca pacatul este regasit in insasi miezul patologiei psihiatrice si anume in tema productiei marilor psihotici – delirul sistematizat – care se suprapune cu tematica unor pacate fundamentale: egoism, grandomanie, pseudoreligios sau mistic, sexual, s.a. toate creionate sub forma unor caricaturi de un grotesc impins pana la limitele absurdului.

Pacatul, in forma sa decelabila, in istoria cazului concret nu este totdeauna o regula, vezi concluzia Mantuitorului privind caderea turnului Siloamului ramanand loc asa cum am spus pentru o mediere extrem de complexa a legaturii cauza-efect, inabordabila cercetarii.

Si aspectul invers prezinta o mare insemnatate. Existenta unei tulburari psihice chiar apartinand patologiei minore, de granita, excluzand psihozele si chiar psihopatiile, oligofreniile sau dementele, ridica dificultati deosebite in insusirea vietii de credinta. Desigur ca toate aceste cazuri vor beneficia, de asemenea, de verdictul dreptului si bunului Judecator, ele raman insa un aspect al suferintei umane.

Mai mult chiar, pentru situatia comuna a ceea ce incadram indeobste in sfera normalului, o viata neprihanita traita intr-o lume care sfideaza pe Dumnezeu, creaza ocazia unor confruntari de opinii, convingeri, atitudini. Acest aspect solicita intens sufletul omenesc dupa cum remarca Petru in legatura cu viata cotidiana a lui Lot in Sodoma, sau cum o exprima magistral Pavel: „Fiindca propovaduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii, dar pentru noi care suntem pe calea mantuirii, este puterea lui Dumnezeu…, caci intrucat lumea, cu intelepciunea ei n-a cunoscut pe Dumnezeu in intelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a gasit cu cale sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii… Caci nebunia lui Dumnezeu, este mai tare decat a omenirii”. 1Cor 1,18.21.25.

Ba inca si procesul acesta al transformarii omului dintr-o fiinta fireasca intr-una renascuta, este o drama continua implicand si suferinta, esec, autonegare, perseverenta. Este zona temperaturilor inalte, este tinata atacurilor lui Satana si reprezinta un factor de risc. in consecinta, aceasta lucrare trebuie facuta pas cu pas cu sprijinul si prin credinta in comandamentul divin, pentru ca noi nu cunoastem nici natura intima a transformarilor necesare, nici mecanismul lor, n-avem nici energia si nici perseverenta necesara. Astfel tot ceea ce este bun va fi considerat ca primit de la Tatal luminilor si tot ce este realizat va purta marca datoriei implicite.

Viata de credinta neinsotita de convingere si consecventa este un lamentabil esec si expune la serioase riscuri privind sanatatea psihica.

Graitor in acest sens este un mod de viata duplicitar de tolerare a unor pacate mai mult sau mai putin disimulate, in timp ce printr-o tehnica de fatarnicie si ipocrizie se creeaza aparenta unei veritabile tinute morale si spirituale. Acest mod de viata este deosebit de daunator si resimtit ca atare pe plan intrapsihic prin scaderea prestigiului fata de sine, o continua si acerba tensiune generata de eforturile de „echilibristica morala” pe care le face. Rareori subiectul traieste momente de pseudosatisfactie, pe care trebuie insa sa le guste pe furis, data fiind calea pe care si le-a procurat. Din cand in cand intreaga strategie este sortita esecului si individul este pus intr-o postura ridicol de compromitatoare, ceea ce, de asemenea, ii bulverseaza viata interioara, ca si pe cea de relatie cu semenii.

Inutil sa adaugam ca in astfel de cazuri, viata spirituala nu este decat o masca sesizata de anturaj, care incearca sa ascunda fara nici un sort de izbanda, o realitate de mult deconspirata. Doua exemple biblice par sa ilustreze elocvent riscurile conduitei duplicitare: un caz cu evolutie cronica, ireversibila, sfarsit prin autoagresiune si autonegare de sine cu suicid – Iuda – si altul cu evolutie acuta si remisiune spectaculoasa „ad. integrum„ – Petru. Acest din urma caz a beneficiat de o psihoprofilaxie si psihoterapie atenta, ca si de o reabilitare socio-spirituala realizata de Isus in zorii unei zile pe tarmul Tiberiadei, dupa inviere.

Nesinceritatea, lipsa de seriozitate spirituala a parintilor ca si greselile de educatie sunt factori de risc major pentru sanatatea psihica a copiilor.

Astfel o educatie neobisnuit de severa, autoritara, legalista, cu exagerari religioase fariseice, poate favoriza aparitia anxietatii, a sentimentelor de vinovatie, lipsa de initiativa, rigiditate afectiva, etc. Dimpotriva, atitudinea opusa de rasfat, supraprotectie, duce la exagerarea egoismului, tiranie, sau neincrederea in sine, infantilism, nevoie exagerata de securitate si aprobare, personalitate schizoida.

in familie trebuie cautate cauzele pentru care o ingrijoratoare proportie a tineretului nostru parcurge o existenta ambigua. Lipsiti fiind de modele concrete apropiate integre, ca si de o educatie spirituala solida pentru care sa faca o adevarata pasiune, dozati fiind cu teorii contradictorii sau sorbind ei insisi din puturile crapate ale acestei lumi, ajung sa aiba o conceptie lacunara si confuza despre existenta, convingeri nestructurate si deci greu de sustinut cu argumente pertinente, o atitudine si un comportament consecvente.

Ei poseda o matrice intima, insusita inca din copilarie si conforma cu principiile unui popor ce traieste in temere de Dumnezeu; dar aceasta nu-i multumeste pentru ca nu si-au insusit-o si nu le este proprie. incercand sa-si apropie modul de viata lumesc, ei se izbesc de realitati pe care nu le pot asimila si tolera cu nici un pret. Si astfel, neinserati inca in microsocietatea proprie si dezadaptati la lumea exterioara, acesti tineri traiesc o dureroasa criza de identitate, cu consecinte nefaste asupra dezvoltarii caracterului si personalitatii lor aflata in plina structurare.

Unii dintre ei se trezesc inainte de a fi prea tarziu si-si insusesc existenta conforma celei mai intime aspiratii si convingeri ale lor, altii pasesc in lume cu pretul unei conflictualitati interioare mutilante, care va fi resimtita toata viata sau pana cand experiente triste ii determina sa-si reconsidere atitudinea, iar altii vor prezenta in continuare simptomele debusolarii specifice acestei perioade de imaturitate psihica.

Am vazut ca unul din criteriile sanatatii psihice este o conceptie unitara si consecventa despre viata. Crestinismul, cu esenta sa – planul de mantuire al omului de catre Dumnezeu, este o astfel de conceptie care corespunde exigentelor oricarei epoci si oricarui loc, nu doar de pe pamant, ci chiar din Univers. Aceasta conceptie trebuie insa, cunoscuta, insusita si traita in toate detaliile sale, oferind in schimb conditiile dezvoltarii armonioase a personalitatii si forta de a – opune oricarei alte conceptii.

O alta forma de risc psihopatologic al unei religiozitati prost intelese este extremismul – insusirea parcelara si eronata a adevarului cu subjugarea lui la povara orgoliului si parerilor omenesti, firesti. Ca orice forma de pacat si acesta, cu precadere datorita alurei sale de „sfintenie de avangarda” altereaza spiritualitatea, relatiile sociale, viata sufleteasca si chiar organismul celor pe care-i contamineaza.

Un aspect definitoriu al sanatatii psihice este supletea in adaptare la relatiile sociale. Data fiind contradictia ireductibila dintre modul de viata al fiilor oamenilor si cel al fiilor lui Dumnezeu, in fiecare epoca, Creatorul si Mantuitorul oamenilor s-a ingrijit ca sub o forma sau alta sa existe un mediu social propriu omului temator de El. Astfel, omul care cultiva viata prin credinta nu paseste direct intr-un mediu filistin si impropriu pentru a-si realiza dimensiunea sa sociala, ci beneficiaza mai intai de apartenenta la un microgrup care impartaseste acelasi mod de viata cu al sau.

Este de o mare importanta aspectul social al vietii de credinta, mai ales atunci cand corespunde intentiilor divine; el confera o anumita autonomie fiecaruia dintre noi si-l lanseaza ca emisar si exponent al Evangheliei in macrosocietate. Ca sa-si exercite acest rol, intreaga structura si functionalitate a comunitatii noastre trebuie sa fie ireprosabile, bazate intr-adevar pe un model divin. Toate exigentele valoroase ale lumii din afara, ar trebui sa fie cu mult intrecute pentru ca sa fim, intr-adevar un model si o replica divina si sfanta data lumii acesteia. in acest mod s-ar putea evita si preluarea intempestiva si deseori dupa o selectie indoielnica a unor achizitii exterioare.

incheind acest capitol si consimtind ca am incercat sa identificam o intricare a pacatului in suferinta psihica, ne dam seama ca nu suntem decat la granita unui domeniu virgin care asteapta explorarea aplicativa. Procedand pe firul acestei mod de gandire vom gasi probabil cauza multor suferinte proprii, prin care platim birul unor greseli ce ar putea fi evitate.

 

Virtutile psihoprofilactice si psihoterapeutice ale relatiei cu Dumnezeu

Dintre toate umilintele si mizeriile suferintei umane, boala psihica ilustreaza poate cel mai fidel natura si consecintele pacatului asupra neamului omenesc.

Daca momentul caderii a insemnat si primul acces psihopatologic din istoria neamului omenesc, tot din acel moment interventia divina pe variatele ei cai, a insemnat intotdeauna, impreuna cu efortul de salvare a omului si a interventiei de prevenire si terapie a chinurilor sale sufletesti, incercate in drama pe care o traieste.

Valentele psihoterapice ale Cuvantului lui Dumnezeu de la primul dialog restabilit cu omul cazut in pacat si pana la mesajul adresat bisericii Laodicea, de la prima si pana la ultima relatare a Sf Scripturi, pot face obiectul unei analize pasionante, incununata de rezultate binecuvantate.

Prezentam acum doar cateva idei exprimate laconic si fara a trimite in text despre aceasta influenta sanogenetica prezenta in Cuvantul lui Dumnezeu si intr-o viata de credinta traita conform acestuia:

1. ofera o conceptie veridica asupra existentei in general si asupra umanitatii in special, continand totodata singurele solutii valide pentru cele mai acute probleme cu care este confruntat omul;

2. prin relatia cu Dumnezeu, omul redobandeste nevinovatia, neprihanirea – conditie a linistii sale sufletesti, a echilibrului psihic;

 3. asistenta divina ii confera sentimentul necesitatii actuale si viitoare, situatie compatibila cu o dezvoltare armonioasa a personalitatii;

4. dragostea lui Dumnezeu ii imbogateste existenta afectiva, ii modeleaza viata de relatie cu semenii, creindu-i un mediu social favorabil;

5. experientele cu Dumnezeu ii confirma oprtunitatea convingerilor, ii dezvolta un caracter nepatat si-l otelesc in lupta cu dificultatile inerente acestei vieti;

6. dobandeste sensul fericirii autentice printr-o orientare treptata a preocuparilor din sfera eului propriu spre semenul sau;

7. insusindu-si sensul si scopul vietii, omul devine increzator, optimist, cultiva aspiratii inalte si urmareste un ideal.

Ar trebui, deci, ca in randurile poporului lui Dumnezeu sa nu existe suferinta psihica; si daca afirmatia aceasta este aproape confirmata de realitate in privinta patologiei psihice majore (psihoze), ramane totusi, cu o incidenta ingrijorator de ridicata, patologia minora – a nevrozelor. Ramane sa reflectam asupra seriozitatii cu care trebuie sa ne ducem desavarsirea pana la capat, avand in vedere profundele implicatii si interdependenta care exista intre viata de credinta si starea noastra de sanatate.



[i] Foster V., New Start! New Health, New Energy, New Joy!, Woodbridge Press Pub Co, Santa Barbara, Ca, USA, 1990

[ii] Dysinger W, Heaven’s Lifestyle Today, Review & Herald, 1997

[iii] Alan E. Nourse, The Body, 1964, din Dysinger W, Heaven’s Lifestyle Today, Review & Herald, 1997

[iv] Dysinger W. – Heaven’s Lifestyle Today, Review & Herald, 1997

[v] Sandulache S, ‚Sufletul omenesc – reperele suferintei’, Semnele Timpului, mai 1997, Ed ‚V&S’, Bucuresti

[vi] Sandulache S, ‚Conotatii spirituale ale maladiilor neuropsihice’, Semnele Timpului, iulie 1997, Ed ‚V&S’, Bucuresti

E.G.White, Guidelines to Mental Health;

E.G.White, Minte, Caracter, Personalitate, V&S, Buc, 1999. 

 

 


______________________________

de Dr. Sandulache Sorin. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.