SĂNĂTATEA SEXUALĂ ÎNTRE DEPENDENŢĂ ŞI ANOREXIE

Dr. Constantin Dinu, Doctor în stiinte medicale.

„Există multă speranţă pentru aceşti dependenţi şi pentru familiile lor. Aceste persoane au manifestat o abilitate de a transforma o viaţă de auto-distrugere într-o viaţă marcată de îngrijirea de sine,  trecând de la o viaţă de haos şi disperare la o viaţă de încredere în sine şi pace. „

– Patrick J. Carnes, Ph.D.
Autor al cărţii „Out of the Shadows,” 1992

În viziunea creştină sexul este un suport biologic al unei relaţii durabile dintre 2 fiinţe extrem de diferite: bărbatul şi femeia, un mod de exprimare a dragostei dintre cei 2 şi, nu în ultimul rând, un mijloc de perpetuare a speciei umane. Când Dumnezeu l-a creat pe om, „El l-a făcut după chipul Său: parte bărbătească şi parte femeiască” (Gen. 2) Din acest text biblic vechi rezultă cel puţin ideea că sexul şi familia sunt un dar de la Dumnezeu, un mijloc de a experimenta ceva din intimitatea relaţiei care există şi în interiorul Trinităţii.

Ca multe alte lucruri care au rolul de a contribui la echilibrul individului şi al societăţii umane, şi sexul cunoaşte o patologie a dezvoltării şi a exprimării, atât la nivel individual, cât şi la nivel social. Articolul de faţă doreşte să evidenţieze doar 2 „boli” ale sexului, la fel de grave  şi având foarte probabil aceeaşi etiologie: DEPENDENŢA SEXUALĂ şi ANOREXIA SEXUALĂ. Dacă am analiza problematica acestor 2 anomalii din punctul de vedere ontogenetic al relaţiei dintre un bărbat şi o femeie în general, am descoperi împreună cu psihologul Patrick Carnes [1], că „dependenţa sexuală nu este o problemă a sexului, cât este o problemă  care ţine de evitarea durerii, fuga de realitate sau reducerea anxietăţii. Ea este o soluţie!”. Ferree, una dintre femeile care au suferit de acest tip de dependenţă mărturiseşte: „ Am încercat să-mi împlinesc sexual nevoile nonsexuale. Golul din suflet părea să fie umplut de sex, cel puţin la început când creşterea adrenalinei era incredibilă. Această reacţie nu am putut să o reproduc altfel. Imediat însă după ce experienţa se termina, când conduceam maşina spre casă, mă simţeam deprimată şi învăluită în ruşine”. Mark Laaser, un alt pacient, de data aceasta un bărbat, pastor hirotonit, cu studii de master în teologie şi un doctorat în psihologie, mărturiseşte despre escapadele avute cu câteva dintre pacientele sale din şedinţele de counseling. După ce a fost descoperit, partenerii centrului de psihoterapie în care lucra au fost de acord sa-l ajute după ce se va confesa soţiei sale. El mărturiseşte că a simţit o senzaţie de uşurare pentru faptul că secretul său pe care-l ţinuse ascuns timp de 30 ani, din care 15 ani de căsnicie, nu mai trebuie protejat. După o lună petrecută într-un centru de tratament pentru adicţie sexuală şi având sprijinul soţiei sale care în ciuda suferinţei i-a rămas alături, pastorul Laaser care deşi predica despre har, nu mai credea că există har şi pentru el, a pus bazele unui program de counseling pentru bărbaţii care suferă de aceeaşi dependenţă ca şi el. [2]

Dependenţa sexuală nu afectează numai bărbaţi, ci şi femei (între 10-40%) şi nu este o problemă a sexului, ci „o soluţie” în limbajul dr. Carnes. Da, o soluţie falsă adăugăm noi, ca majoritatea soluţiilor pe care omul le produce atunci când doreşte să „ruleze” un alt program decât cel „by default”, pentru care a fost construit.

Pornind de la această constatare fundamentală că adevărata problematică a dependenţei sexuale, cât şi a anorexiei sexuale nu este sexul  per se, cât este relaţia dintre bărbat şi femeie în condiţiile unei patologii morale marcate de mii de ani de egocentrism, al unor cutume sociale în permanentă mişcare şi al unor reacţii de răspuns la agenţi stresori din ce în ce mai complecşi, să încercăm să definim cele 2 extreme: dependenţa şi anorexia sexuală.

DEPENDENŢA SEXUALĂ

Definiţia dependenţei sexuale poate fi formulată în mai multe variante. Oricare dintre acestea însă trebuie să lege un comportament sexual normal sau variant / anormal de fenomenul dependenţei. Altfel spus, orice comportament sexual normal sau chiar variant / anormal care nu manifestă şi caracteristicile dependenţei nu poate fi catalogat ca dependenţă sexuală. Astfel spre exemplu o femeie care are un libidou diminuat fie prin condiţionare psihic formativă (educaţie din familie sau biserică, sau experienţe traumatice în antecedente), fie prin condiţionare biologică funcţional – hormonală sau organică, poate să-şi acuze soţul de dependenţă sexuală dacă acesta foloseşte un limbaj sau face anumite gesturi cu conotaţie sexuală. Necesitatea relaţiilor intime poate fi resimţită în mod diferit şi în sens invers : femeia mai frecvent şi bărbatul mai rar, din diverse motive care ţin poate de oboseala fizică sau de stresuri cotidiene sau excepţionale. Aceasta însă nu este suficient pentru a pune aceeaşi etichetă de dependenţă sexuală.

Dependenţa sexuală este un comportament sexual compulsiv care interferă cu un stil de viaţă normal producând un stres important familiei şi prietenilor celui afectat, cu efecte negative inclusiv asupra activităţii profesionale. Dependenţa are cele 2 componente ale oricărui sindrom obsesiv-compulsiv: 1. obsesia care subliniază preocuparea mintală dominantă de care cel obsedat nu se poate desprinde, în cazul de faţă cu privire la sex şi 2. compulsia care desemnează comportamentul specific pe care persoana respectivă nu-l poate reprima, în cazul de faţă cu conţinut sexual.

Ca toţi dependenţii, persoanele cu adicţie sexuală îşi organizează viaţa în jurul stilului lor de viaţă adictiv. Sexul devine o prioritate mai mare decât familia, prietenii sau munca. Ei sunt dispuşi astfel să sacrifice persoane, idealuri, carieră şi timp, lucruri pe care de altfel le pot preţui destul de mult, pentru a-şi conserva, exprima şi continua comportamentul lor nesănătos.

Comportamentele sexuale, anormale sau nu, ajung să controleze viaţa persoanei: masturbaţie compulsivă, contacte sexuale fie intramaritale, fie în varianta aventurilor extramaritale, pornografie, prostituţie ca şi profesie sau ca şi servici la care se apelează, exhibiţionism (nevoia de a-şi expune organele sexuale în public), voyeurism (nevoia de a privi la alţii care fac sex), cybersex (convorbiri erotice telefonice sau cu ajutorul camerelor video pe internet), hărţuire sexuală, incest, viol şi molestarea copiilor. Caracteristic este că aceste comportamente sunt imposibil de controlat fără o intervenţie de specialitate cuplată adesea cu asistenţa spirituală a unui pastor. Dependenţa sexuală este o sursă de sentimente de vinovăţie şi ruşine. Ea are o evoluţie ciclică: obsesia care conduce la episoade compulsive manifeste („acting out”) pentru care iniţial sunt blamaţi alţii sau mediul, dar care în final sunt urmate de „sentimente de teamă sau ruşine, care tind să oprească acest comportament”, aşa cum formulează Brown în elementele definitorii ale adicţiei.[3]
Aceste mecanisme, după o perioadă de aparent control, sunt însă depăşite de procesul de acum chimic al adicţiei, urmând din nou obsesia, compulsia, găsirea de vinovaţi şi în final ruşinea chiar dacă pentru o bună perioadă de timp fenomenul trece neobservat de alţii.

DE CE DEVIN UNELE PERSOANE DEPENDENTE?

Factorii care favorizează sau induc această dependenţă pot fi diferiţi de la caz la caz: biologici, psihologici sau spirituali.

Dependentul biologic este cel care şi-a condiţionat organismul să producă endorfine şi encefaline prin inducerea unei stări de fantezii sexuale, urmată de ejaculare / orgasm ce amplifică secreţia acestor neurohormoni.

Dependentul psihologic este cel care simte nevoia de a-şi trata suferinţa produsă de un abuz în formă fizică, emoţională sau sexuală, descoperind sexul ca şi medicaţie înaintea alcoolului sau drogurilor.

Dependentul spiritual este persoana care încearcă să umple golul sufletesc lăsat de absenţa lui Dumnezeu, cu activitatea sexuală. Aceasta devine acum spiritualitatea lui aducându-i mângâierea, satisfacţia şi împlinirea într-un mod rapid şi perfect controlabil de către el.

Problema se complică atunci când mai mulţi factori din cei menţionaţi acţionează secvenţial sau concertat, făcând cu atât mai necesară intervenţia echipei de specialişti, potrivit cu factorii implicaţi: medicul, psihologul şi consilierul spiritual.

Cea mai frecventă formă de adicţie sexuală este pornografia cuplată cu masturbaţia. „Pornografia oferă o lume ireală, fantastică, pe care omul o vizitează de-a lungul adolescenţei sale creând o relaţie condiţionată cu o imagine virtuală care mimează o satisfacţie emoţională, cu mult înainte de relaţia cu o persoană reală”. De multe ori chiar, relaţia interpersonală nu poate ajunge la cotele înalte de satisfacţie emoţională cu care persoana „autoservită” de până atunci era obişnuită. Aceasta produce frustrare şi „incompatibilitate sexuală” devenind motiv de divorţ pentru persoana imatură din punct de vedere afectiv sau o sursă de permanente discuţii „polarizante”, în caz de bifare a opţiunii „la bine şi la rău…”. Dependentul frustrat trece într-o altă fază a dependenţei acum: anorexia sexuală.

ANOREXIA SEXUALĂ

În acest stadiu tardiv al adicţiei, dependentul sexual preferă lumea fantastică pe care şi-a creat-o singur şi pe care o poate controla după bunul plac prin sexul imaginar sau autosatisfacere, în locul sexului relaţional cu partenerul de viaţă. Dependentul devine obsedat cu evitarea sexului relaţional care este supus canoanelor conjuncturale şi personale. Relaţiile intime se realizează de regulă doar la solicitarea partenerului şi nu produc nici o satisfacţie celui care acum face o obsesie din a nu-şi privi tovarăşul de viaţă şi o compulsie din a nu se culca împreună în acelaşi pat. Anorexicul sexual este dominat din punctul de vedere fizic, mental şi emoţional de nevoia incontrolabilă de a evita sexul. Ca şi cei care practică greva foamei, dietele ultrarestrictive sau chiar strânsul banilor pentru nici un alt scop decât cel în sine, şi deprivarea de sex a anorexicului sexual îi oferă senzaţia de putere, control şi imunitate împotriva oricărei nenorociri posibile. Asemănător cu cei care-şi induc euforia prin droguri, jocuri de noroc sau mâncare (prea multă sau prea puţină), preocuparea cu evitarea sexului a anorexicului sexual pare să estompeze problemele vieţii reale. Obsesia aceasta poate deveni un mecanism de compensare pentru a face faţă stresurilor cotidiene, cu preţul anihilării unei părţi a sinelui biologic, psihic şi social.

Asemănarea cu anorexia nervoasă a fost observată de mult de către specialiştii din domeniul medicinii sexuale. În ambele situaţii anorexicii practică abstinenţa „în mijlocul belşugului”. Ambele boli prezintă ca simptom aceeaşi pierdere a sinelui, aceeaşi distorsiune a gândirii şi aceeaşi luptă agonizantă de a obţine şi menţine controlul asupra vieţii personale şi a altora. Ambele au la bază acelaşi dispreţ de sine şi alienare profundă. Diferenţa dintre ei constă în mijlocul prin care încearcă să obţină acelaşi control.

Problema anorexiei sexuale pare simplă la prima vedere, dar lucrări precum cartea lui Patrick Carnes „Anorexia Sexuală: Învingerea Aversiunii Sexuale faţă de sine” arată că această suferinţă este extrem de complexă, fiind generată de o cultură marcată de trădarea încrederii (poate în urma unui abuz sexual din copilărie), violenţă şi respingere. Uneori ea este însoţită de alte dependenţe în spatele cărora se ascunde alcoolismul, drogurile, dependenţa sexuală şi bulimia nervoasă. Vindecarea este extrem de dificil de realizat întrucât nu presupune aplicarea unei simple tehnici sau informarea corectă a persoanei, ci învăţarea de a avea din nou încredere în sine şi în alţii. Există tot mai multe dovezi că un abuz în copilărie, mai ales de natură sexuală, este un factor primordial în debutul dependenţei sexuale; în creierul copilului survenind nişte modificări biologice care augmentează mecanismele de stimulare a creierului, limitând în acelaşi timp capacităţile frenatoare ale unor comportamente legate de sex.

TRATAMENT

În terapia farmacologică a sindroamelor obsesiv-compulsive se folosesc medicamente antidepresive în doze zilnice mai mari decât cele pentru tratarea depresiei:

1.      clomipramina 250 – 300 mg;

2.      SSRI (selective serotonine reuptake inhibitors – inhibitoare selective ale recaptării de serotonină): fluvoxamină (Fevarin), 200–300 mg; paroxetină (Seroxat), 40–60 mg; sertralină (Zoloft), 225 mg; citalopram (Celexa), 40–60 mg; fluoxetină (Prozac), 60–80 mg şi altele.

3.      Naltrexona (ReVia, Depade), 50 mg, un antagonist opiaceu – o substanţă care prin interacţiunea cu receptorii neuronali diminuează sau anulează efectele opiaceelor (heroină, metadonă etc.). Naltrexona este folosită pentru a ajuta persoanele dependente de alcool sau heroină să rămână „curate”. Interesante sunt şi efectele off-label (neconsemnate de prospect sau pentru care nu s-a autorizat încă folosirea medicamentului): regresia sau remisia tumorilor maligne, creşterea imunităţii în HIV/SIDA, prevenirea atacurilor de scleroză multiplă, boală Crohn şi alte boli autoimune (lupus), la doze mici : 3 mg în scleroza multiplă, în rest 4,5 mg seara la culcare[4]. Unul dintre mecanisme este creşterea numărului receptorilor pentru opiacee de pe suprafaţa membranelor celulelor tumorale care devin mai sensibile la acţiunea endorfinelor ce induc apoptoza (moartea celulară).

În dependenţa sexuală au fost obţinute rezultate cu următoarele doze zilnice de substanţe psihotrope: clomipramină 125 mg, fluoxetină 20-80 mg, sertralină 100 mg, nefazodonă 200 mg.[5]

Deşi clomipramina este mai eficientă, se preferă SSRI-urile şi naltrexona din cauza toxicităţii mai mici şi a reacţiilor inter-medicamentoase mai reduse. Răspunsul este evaluat după 12 săptămâni de tratament şi este modest în comparaţie cu efectul asupra depresiei: diminuarea simptomelor cu 25-30 %. Dacă există un răspuns satisfăcător, terapia se menţine minim 12-18 luni înainte de încercarea de a reduce dozele în vederea întreruperii tratamentului.

În cazul lipsei de răspuns, opţiunea este de a creşte doza, de a schimba calea de administrare sau de a adăuga un alt medicament cum ar fi: risperidona, olanzapina sau quetiapina. Această strategie ar trebui să producă un răspuns în cel puţin 30 % din cazuri după 4-6 săptămâni de tratament.

Combinaţia farmacoterapie plus terapie comportamentală este idealul în abordarea adicţiei de tip obsesiv-compulsiv. Adăugarea terapiei comportamentale este utilă nu doar pentru cazurile de nonresponderi, ci şi pentru cei care răspund la medicaţia psihotropă. [6]^, [7] Evaluarea rezultatelor se face după chestionare de tipul Y-BOCS (Yale-Brown Obsessive Compulsive Scale) în care sunt apreciate timpul zilnic consumat cu obsesia şi compulsia, gradul de  interferenţă şi distres produs de obsesie şi compulsie, precum şi gradul de rezistenţă şi de control asupra celor două laturi ale bolii. [8]

Ca o dovadă a substratului neurochimic al fenomenului dependenţei, este răspunsul bolii la substanţe care inhibă (selectiv sau nu) recaptarea serotoninei. S-a constatat că acest răspuns este  direct proporţional cu concentraţia de serotonină (5-hidroxitriptamină) existentă înainte de începerea tratamentului.[9] În plus s-a observat că nivelul redus de prolactină şi de cortizol, nivelul crescut de hormon de creştere (în ziua 14 a tratamentului cu clomipramină i.v. [10]), ca şi EEG cu creşterea activităţii undelor alfa şi beta, sunt factori predictivi pozitivi de răspuns (studiile lui Hansen şi colaboratorii arată normalizarea activităţii crescute a undelor alfa după tratamentul cu paroxetină) [11].

CONCLUZIE

Dependenţa şi anorexia sexuală sunt nişte strategii majore de autocontrol şi management al stresului. Prin imaginaţie, dependentul îşi poate menţine un nivel crescut de stimulare care, împreună cu obsesia şi compulsia şi ulterior ruşinea şi refularea (abstinenţa), acţionează ca un fel de mixtură analgezică producătoare de substanţe endogene opioide, cu o potenţă de câteva ori mai mare decât morfina şi heroina, cu efect antidepresiv marcat.

Ca întotdeauna, soluţia cea mai bună este prevenţia prin asigurarea unui climat de confort fizic, emoţional şi social încă din cea mai fragedă copilărie şi dezvoltarea pe parcurs a unor preocupări înalte care să deplaseze centrul atenţiei de la sinele egocentrist grevat de multiple riscuri de decompensare, către binele celuilalt : la început un alt membru al familiei, iar ulterior „jumătatea mai bună a sinelui”, „ până când moartea ne va despărţi”.

Abordarea curativă a cazurilor de adicţie rămâne o provocare atât pentru întreaga echipă de specialişti care încearcă demontarea circuitelor psihice ale dependenţei şi ale automatismelor exprimării propriu-zise, cât şi pentru membrii familiei sau prietenii care uneori se văd ajunşi în postura nedorită de codependenţi ce pot avea nevoie de o asistenţă externă asemănătoare.

CARTUŞE

I. Spectrul bolilor obsesiv-compulsive:

• Escorierea nevrotică a pielii indemne sau cu leziuni
• „Mâncatul” unghiilor
  • Cumpărarea compulsivă
  • Tulburarea sexuală compulsivă (dependenţa sexuală)

II. Adicţiile duble includ dependenţa sexuală plus una din următoarele:

• Dependenţa chimică (42%)
• Tulburări de alimentaţie de tip anorexie  sau bulimie nervoasă (38%)
• Munca obsedant – compulsivă (28%)
• Cheltuire compulsivă (26%)
• Participarea compulsivă la jocuri de noroc (5%)

III. Simptomele anorexiei sexuale:

• Frica de plăcerea sexuală
• O teamă morbidă şi persistentă de contactul sexual
• Obsesie şi hipervigilenţă vizavi de probleme sexuale
• Preocuparea cu alţii care sunt acuzaţi că sunt prea mult orientaţi spre sex
• Percepţii distorsionate cu privire la aspectul fizic personal
• Dispreţ extrem faţă de funcţiile organismului
• Neîncredere obsesivă în capacităţile sexuale
• Atitudini rigide cu privire la sex
• Preocupare excesivă şi frică de bolile cu transmitere sexuală
• Ruşine şi auto-depreciere cu privire la experienţele sexuale
• Comportament auto-distructiv pentru a limita, a stopa sau a evita sexul

IV. Comportamente sexuale compulsive:

• Masturbaţie compulsivă
• Pornografie
• Escapade amoroase
• Exhibiţionism
• Practici sexuale periculoase
• Prostituţie
• Sex cu anonimi
• Episoade sexuale compulsive
• Voyeurism

V. Pagubele raportate de dependenţii sexuali includ:

• Pierderea partenerului (40%)
• Probleme maritale / relaţionale severe (70%)
• Pierderea ocaziilor de promovare profesională (27%)
• Sarcini nedorite (40%)
• Avorturi (36%)
• Obsesie suicidară (72%)
• Tentative suicidare  (17%)
• Expunere la SIDA şi boli venerice (68%)
• Comportamente ce încalcă legea, de la ofense minore până la viol (58%)

VI. Strategii folosite pentru a controla comportamentul sexual adictiv:

• Mutatul în altă zonă în speranţa că noul mediu va fi o piedică pentru vechile aventuri
• Căsătoria în speranţa că aceasta îi va feri de comportamentul adictiv temut
• Un exhibiţionist îşi poate cumpăra o maşină nouă în care este dificil să se expună în timp ce conduce
• Imersiunea în religie doar pentru a descoperi că în timp ce compulsia religioasă poate uşura întrucâtva povara ruşinii, ea nu poate opri episoadele compulsive manifeste
• Perioade de anorexie sexuală în care persoana nu-şi permite nici un fel de exprimare sexuală, dar aceste eforturi nu fac decât să alimenteze dependenţa prin mecanisme psihologice asemănătoare.

VII. Autotest: aş putea fi eu un dependent?

• Cumpăraţi cu regularitate reviste cu conţinut sexual explicit?
• Sunteţi preocupat de  sex?
• Simţiţi că aveţi un comportament sexual anormal?
• Se plânge vreodată tovarăşul de viaţă cu privire la comportamentul dvs. sexual ?
• Vă simţiţi adesea prost cu privire la propriul comportament sexual?
• Ascundeţi vreodată unele aspecte ale comportamentului dvs. sexual de partenerul dvs.?
• A existat vreo situaţie în care comportamentul dvs. sexual să interfere cu viaţa dvs. de familie ?
• Aţi constatat vreodată că nu vă puteţi opri exprimarea comportamentului sexual, chiar dacă aţi ştiut că este anormal?

Răspunzând „Da” la oricare din aceste întrebări adaptate după lucrarea “Don’t Call It Love: Recovery From Sexual Addiction” de P.J. Carnes (1991), indică faptul că aveţi o problemă cu adicţia sexuală.

VIII. Sexul extramarital: moderaţie sau abstinenţă?

”Sexul, chiar şi în folosirea moderată sau ocazională presupune riscuri. Sexul premarital sau extramarital produce daune morale şi emoţionale chiar dacă este vorba de un episod unic. De asemenea, riscul de infecţie şi de sarcină există chiar şi la o singură experienţă. Într-o anumită măsură la fel stau lucrurile cu alcoolul. Ca şi avertismentul de pe pachetele de ţigări, şi acest avertisment ar trebui să fie mereu în faţa ochilor noştri. Când este vorba despre sexul extramarital nu există moderaţie mai bună decât abstinenţa !…” A. Bocăneanu, director Speranţa TV

Dr. Dinu Costin

Sursa: www.doctordinu.ro.

---

[1] Patrick Carnes este doctor în educație de consiliere psihologică, autor a numeroase cărţi despre dependenţa sexuală, precum şi autor al articolului  “18.4 Sexual Addiction,” din Kaplan & Sadock’s Comprehensive Textbook of Psychiatry 2005. Carnes este şi fondatorul primului centru de spitalizare şi terapie pentru dependenţa sexuală: Golden Valley Health Center în Golden Valley, Minnesota. În fiecare an SASH (Society for the Advancement of Sexual Health) acordă premiul sau distincţia “Carnes Award” acelor cercetători şi clinicieni care au adus contribuţii importante în domeniul medicinii sexuale. New York Times apreciază că lucrarea „Anorexia Sexuală: Învingerea Aversiunii Sexuale faţă de sine” (Sexual Anorexia: Overcoming Sexual Self-Hatred) „va promova o nouă înţelegere asupra sexualităţii şi a dinamicii relaţiilor intime”. http://www.pinegrovetreatment.com/patrick-carnes.html

[2] http://www.msnbc.msn.com/id/4302347/

[3] www.kudika.ro/articol/print/2639/Intre-adictie-sexuala-si-erotism.html

[4] http://www.lowdosenaltrexone.org/

[5] Damiaan Denys Pharmacotherapy of Obsessive-compulsive Disorder and Obsessive-Compulsive Spectrum Disorders Psychiatric Clinics of North America – Volume 29, Issue 2 (June 2006).

[6] Kampman M., Keijsers G.P., Hoogduin C.A.,  et al.   Addition of cognitive-behaviour therapy for obsessive-compulsive disorder patients non-responding to fluoxetine.   Acta Psychiatr Scand (2002) 106 : pp 314-319.

[7] Tenny N.H., van Megen H.J., Denys D.A.,  et al.   Behavior therapy augments response of patients with obsessive-compulsive disorder responding to drug treatment.   J Clin Psychiatry (2005) 66 : pp 1169-1175.

[8] http://www.brainphysics.com/ybocs.php

[9] Delorme R., Betancur C., Callebert J.,  et al.   Platelet serotonergic markers as endophenotypes for obsessive-compulsive disorder.   Neuropsychopharmacology (2005) 30 : pp 1539-1547

[10] Mathew S.J., Coplan J.D., Perko K.A.,  et al.   Neuroendocrine predictors of response to intravenous clomipramine therapy for refractory obsessive-compulsive disorder.   Depress Anxiety (2001) 14 : pp 199-208.

[11] Hansen E.S., Prichep L.S., Bolwig T.G.,  et al.   Quantitative electroencephalography in OCD patients treated with paroxetine.   Clin Electroencephalogr (2003) 34 : pp 70-74.