Se dezvolta interpretari prolifice cu privire la cele Sapte Trambite

Se dezvolta interpretari prolifice cu privire la cele Sapte Trambite
Interpretarea trambitelor se intinde peste cincisprezece secole, incepand cu Victorinus, in secolul al III-lea; in timpurile moderne trambitele fiind tratate cu interes crescand, de catre scriitori din multe tari si din multe biserici, ajungand la punctul culminant pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Cea mai mare parte din interpreti s-au ocupat cu una sau cu ambele perioade de timp, adica cele „cinci luni” sau cei 150 de ani, ai trambitei a cincea, si cu „ceasul, ziua, luna si anul” (cei 391 sau 396 de ani) trambitei a sasea.
Incepand cu secolul al VIII-lea, sarazinii au ajuns sa fie priviti de multi ca puterea indicata de trambita a cincea. Se pare ca John Foxe a fost primul (1587) care a plasat perioada de timp de 150 de ani, de la 606 la 756. Din vremea lui John Napier, matematician scotian, si George Downham, episcop anglican, gasim diferite incercari de a fixa in timp cei 391 (sau 396) de ani (din Apocalipsa 9,15). Incepand cu Heinrich Bullinger (mort in 1575), practic toti interpretii au declarat ca turcii sunt puterea trambitei a sasea.
In 1627 Joseph Mede identifica pustiirile barbarilor nordici asupra Romei Apusene (in timpul lui Alaric, Gaiseric, Odoacru si Atila), ca fiind primele patru trambite. In 1864 Thomas Beverly a adus o contributie, fiind primul care a interpretat „ceasul” din Apocalipsa 9,15 ca fiind „15 zile” care trebuie adaugate la cei 391 de ani. Cu timpul s-a ajuns ca multi sa considere aceasta interpretare ca fiind valabila.
O mie de ani de interpretare progresiva. – In secolul al III-lea Victorinus a formulat interpretarea conform careia cele sapte trambite acopera era crestina, paralel cu bisericile si cu sigiliile. Venerabilul Bede, din secolul al VIII-lea, credea ca primele cinci trambite sunt in trecut, si ca ultimele doua sunt inca in viitor. Dar Glossa din secolul al IX-lea, a lui Walafrid Strabo, le plasa pe ultimele trei inca in viitor.
Ioachim de Floris, din secolul al XII-lea, primul care a aplicat importantul principiu an-zi la cele „cinci luni”, egalizandu-le cu 150 de ani, nu a incercat sa le fixeze in timp. El credea insa ca trambitele acopera era crestina si ca a cincea se implinea chiar in timpul sau. Secole mai tarziu, Walter Brute afirma si el ca cele „cinci luni” erau egale cu 150 de ani.
Luther, ca si alti reformatori timpurii, era atat de preocupat de problemele mai importante incat era multumit sa-l considere pe Mohamed si pe sarazini ca fiind cuprinsi in trambita a sasea. Heinrich Bullinger considera ca trambita a sasea (sau al doilea val) ii include pe turci. De la John Napier, din 1593, trambitele a cincea si a sasea au fost adesea aplicate la sarazini si la turcii otomani. Napier de asemenea plasa cei 150 de ani ca incepand pe la 1051, iar perioada trambitei a sasea ca incepand pe la 1300.
Thomas Brightman, educat la Cambridge, interpreta trambitele timpurii ale perioadei de dupa sigiliul al VII-lea (de la Constantin), sustinand ca vandalii barbari constituiau a patra trambita. El vedea in a cincea ravagiile sarazinilor de la 630 la 780, iar in a sasea pe turcii otomani de la 1300 la 1696. De aceeasi parere era si episcopul Downham. Incepand de atunci a fost acceptata in unanimitate parerea ca e vorba de sarazini si turci, desi cu variatii in ce priveste datarea perioadelor.
Se pare ca Thomas Goodwin, presedinte al Colegiului Magdalen, Oxford, a fost primul (in 1645) care a plasat inceputul trambitei a sasea in anul 1453, la caderea Constantinopolului, datand astfel ravagiile provocate de turci intre anii 1453 si 1849, pe baza celor 396 de ani.
Pozitia americana virtual identica. – Dupa cum era de asteptat, interpretii din coloniile americane sustineau in mare parte acelasi lucru ca si comentatorii din Lumea Veche. Scriitorii incepand cu John Cotton, in 1639, si Joshua Spalding, in 1796, au tratat foarte divers perioada invaziilor barbare, ca implinind primele patru trambite, iar sarazinii si turcii ca reprezentati de simbolurile trambitelor (vaiurilor) a cincea si a sasea. Ephraim Huit (1644) data a sasea trambita de la 1300 la 1695, iar Increase Mather, presedinte la Harvard, o data de la 1296 la 1453. Samuel Osgood considera ca perioada turca incepea cu 1299 si data cei 150 de ani ai sarazinilor de la 662 la 772. Joshua Spalding, pastor la Salem, Massachusetts, intr-o publicatie din 1796 si-a aratat convingerea ca sfarsitul trambitei a sasea se apropia.
Mici schimbari in interpretarea de dupa Reforma. – Printre interpretii din Lumea Veche de dupa Reforma, zeci de scriitori, incepand cu George Downham in 1603 si Joseph Galloway in 1798, s-au ocupat de trambite. Printre acestia se gaseau nume ilustre, ca Joseph Mede, Thomas Goodwin, Sir Isaac Newton. Aproape toti aplicau aceste trambite la invaziile barbare, la sarazini si la turci – unii socotind cele cinci luni ca 150 de ani, altii considerand ca cei 391 (sau 396) de ani incep in jurul anului 1300, iar altii ca ei se termina o data cu caderea Constantinopolului, in 1453.
  Majoritatea accepta formula celor 391 ani. – In primele decenii ale secolului al XIX-lea o puternica grupare de interpreti din Lumea Noua, opunandu-se exegetilor din Lumea Veche, sustineau aproape in unanimitate ca puterile in discutie sunt barbarii, sarazinii si turcii. Perioada cea mai frecventa pentru cei 150 ani ai vaiului sarazinic era de la 612 la 762, multi cercetatori aproximand ca aceasta data este cuprinsa intre 622 si 772, sau intre 632 si 782. Miller data cei 150 ani de la 1298 la 1448, iar cei 391 de ani de la 1448 la 1839. El a fost urmat de Josiah Litch, care in 1838 data cei 150 de ani intre 1299 si 1449, iar cei 391 de ani urmand imediat, intre 1449 si 1840.
Pe atunci cativa inca mai sustineau cei „396” de ani (bazati pe formula 365+30+1), in timp ce majoritatea acceptau pozitia celor 391 de ani (360+30+1). Se pare ca preotul anglican E. W. Whitarker a fost primul care, in 1795, a considerat perioada 1453-1844 ca datare a celor 391 de ani ai trambitei a sasea. Unii l-au urmat in deceniile urmatoare, majoritatea fiind interpreti britanici. Astfel, cincisprezece secole de interpretare, reprezentand diferite credinte si multe nationalitati, si cuprinzand barbati de o capacitate superioara, au precedat invatatura milleritilor din deceniile al patrulea si al cincilea, indeosebi calculul lui Josiah Litch, publicat pentru prima data in 1838.
Uniformitate intre milleriti. – Printre milleriti practic nu a existat nici o abatere de la pozitia lui Litch cu privire la datarea consecutiva a celor 150 si a celor 391 de ani. Cei 150 de ani erau socotiti de la 27 iulie 1299 pana la 1449, urmati de cei 391 de ani, de la 1449 pana la 1840. Cei mai de seama interpreti milleriti de dinainte de 1844 sustineau aceasta datare.
  Sursa: Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania