Seria de studii biblice "Marile intrebari ale Bibliei"

01. Ce este omul?

 
Suntem oameni. Totuşi ne este atât de greu să ne răspundem la întrebarea: „Ce este omul?”. Această greutate este determinată şi de faptul că ea poate fi o întrebare a întrebărilor…

1.  Cum se priveşte omul în suferinţă?
Iov 13,25
OMUL DESPRE SINE
a) Pentru filozofi
„În tinereţe: un semn de întrebare pentru viitor, la maturitate: o paranteză a trecutului, la bătrâneţe: un semn de exclamaţie cu privire la trecut.” (M. G. SAPHIR)
2.  Cum acceptă omul starea sa efemeră?
Ps. 102,11
„… adormiţi (oamenii) plini de imaginile edenului pierdut, cerşetori orbi pe pragul unui palat sublim a cărui poartă e închisă.” (L. BLOY)
3.  Comparându-se cu divinitatea, care este părerea omului despre sine?
Ps. 90,3-6
„… vis al unei umbre şi umbra unui vis” (M. EMINESCU)
a) Pentru arheologie: o fosilă;
b) Pentru medicină: un caz clinic;
c) Pentru justiţie: un număr de dosar.
Această clasificare pare mai degrabă să complice lucrurile şi să dea dreptate unui gânditor (Boroja Y. Nessi) care spunea: „L-am despicat pe om într-o mulţime de minciuni şi adevăruri din care nu mai ştim cum să-l înjghebăm la loc”.

4.  În ciuda aspectelor pline de slăbiciune ale omului, care este originea sa?
Geneza 1,27
Cert este că în formularea unui răspuns despre om, putem avea diferite puncte de plecare. De exemplu, pentru Platon punctul de plecare este spiritul universal, ideea absolută. De aceea ideea de fiinţă umană este reală, în timp ce fiinţa umană nu este decât o reflectare a acestei idei. Pentru creştin însă, punctul de plecare este Dumnezeu. „La început Dumnezeu…” (Geneza 1,1). Pentru că Dumnezeu este, eu exist.
OMUL PENTRU DUMNEZEU – COROANA CREAŢIEI
Nici un sistem de gândire nu poate rezolva întrebările esenţiale umane fără să-l recunoască pe Dumnezeu în caracter. Atunci când El se descoperă oamenilor ca o persoană creatoare înţelegem totodată faptul că El se face cunoscut prin relaţie cu fiinţele create. (Geneza 12,7; 17,1; 18,1; 26,24; 35,1; Exodul 3,1-2.6; 1Samuel 3,21; 1Împăraţi 3,5; 9,2; Ieremia 31,3; Fapte 23,11; 1Ioan 2,28). Crearea omului este miracolul uimitor al lucrării lui Dumnezeu. Structura şi funcţia oricărui sistem al corpului uman este o minune a înţelepciunii şi puterii sale. Omul ca o coroană a creaţiei este:

5.  Cum îl vede Dumnezeu pe om?
Geneza 1,26-27
Omul nu este nici un accident cosmic, nici produs al evoluţiei, ci rezultatul direct al voinţei lui Dumnezeu. Noţiunile chip şi asemănare acordă omului demnitate şi specificitate, o valoare unică. Deşi omul este materie (Geneza 2,7) el este deasupra materiei, (Geneza 1,28). Şi cu toate că este după chipul lui Dumnezeu, el nu este Dumnezeu. De aceea, când cineva doreşte să fie ceea ce el nu poate fi, intră deja în domeniul răului.
Hotărârea lui Dumnezeu de a-l crea pe om după propriul Său chip dovedeşte că natura Sa este lipsită de egoism şi în acelaşi timp descoperă generozitatea dorinţei sale de a da viaţă unor fiinţe care pot fi părtaşe la „puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda” Lui (Apocalipsa 5,12).

6.  Cum este omul în legătură strânsă cu Dumnezeu?
Psalmistul David vorbeşte despre conceperea sa în pântecele mamei sale. Acesta este un miracol al lui Dumnezeu ce se repetă la naşterea fiecărui copil. Gîndiţi-vă la corpul uman alcătuit din 1000 de miliarde de celule. Ascultaţi-vă inima, această „pompă” care face să circule sângele de 600 de ori pe zi în tot trupul; în 50 de ani această circulaţie are loc de 10.950.000 de ori! În medie pompează de 100.000 de ori pe zi, cam 8 tone de sânge, prin cei 100.000 de km de artere, vene şi capilare.
Cercetaţi-vă urechea în care 24.000 de capete de nervi se unesc şi se îmbină laolaltă spre a conduce ştirile la creier. Sau priviţi-vă ochii: uitaţi-vă în oglindă şi observaţi banala clipire. S-a determinat că zilnic clipim de 15.000 de ori. Frecvenţa clipirii este în funcţie de sarcinile pe care le rezolvă omul. Astfel, cei angajaţi în activităţi exclusiv vizuale, ca de exemplu găsirea ieşirii dintr-un labirint, trasarea unei linii printre alte două linii paralele, clipesc mai rar. O persoană care citeşte o carte clipeşte de cinci ori pe minut; dacă întreţine o conversaţie clipeşte de două ori mai repede. Când se răspunde la întrebări puse de o altă persoană, frecvenţa clipirilor creşte. S-a dovedit că fiecare clipire are loc în momentul crucial în care încetăm să privim şi începem să gândim.
De aceea, analizând miracolul fiziologiei umane nu putem să nu spunem: „Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!” (Numeri 23,23).

7.  Cum este omul în comparaţie cu alte fiinţe create de Dumnezeu?
Ps. 8,5
Îngerii sunt fiinţe superioare omului. Chiar dacă nu apar în raportul creaţiunii ei sunt fiinţe create (Psalmii 148,2-5; Coloseni 1,16); au o putere de distrugere fantastică (2Regi 19,35), slujesc (Matei 4,11; Evrei 1,14) şi se închină Creatorului lor (Evrei 1,16; Isaia 6,1-4).

8.  Care este privilegiul oamenilor?
Ps. 100,2; Ps. 45,11; 1Cronici 29,11
Deşi omul a fost făcut „cu puţin mai pe jos decât îngerii” totuşi este şi privilegiul nostru, al oamenilor să slujim (Apocalipsa 22,3) şi să ne închinăm Celui ce este „mai presus” de noi (Apocalipsa 14,7).

9.  Ce a oferit Dumnezeu omului la creaţiune?
Ps. 8,2
În plus, ca oameni „mai pe jos decât îngerii” am fost „încununaţi cu slavă şi cinste”. Cuvântul ebraic „cabod” (slavă) se traduce prin „a fi plin”. Oamenii din vechime care călătoreau mult se întorceau adesea (acasă) plini de daruri (Geneza 13,2; 24,10.53; 31,1). Aceste daruri sugerau slava unui om: împodobirea, onoarea, strălucirea, aprobarea, lauda. Slava lui Solomon consta în parte din aurul, hainele, caii şi carele sale. Dar la ele se adaugă şi înţelepciunea (Matei 6,28-29; Eclesiastul 2,4-9; 2Cronici 9,1-9). În ce constă slava omului astăzi?
„Prin încercări şi necazuri, slava lui Dumnezeu se descoperă în cei aleşi ai Săi” (Cugetări de pe muntele fericirilor, pag. 31). Alături de slava Sa (caracterul), Dumnezeu a pus şi cinstea. Ea implică onestitate, loialitate. În Psalmul 2,12 expresia „daţi cinste Fiului” a fost tradusă de K.J.V. cu „sărutaţi pe Fiu”. În trecut sărutul între împărat şi supuşii săi însemna loialitatea vasalului către stăpânul său. Astăzi cinstirea capătă valenţe cosmice (2Regi 19,18; Apocalipsa 14,7; Romani 1,18-21). Nu poţi cinsti pe stăpân dacă nu-i eşti loial (Luca 22,47-48).
În mod similar Dumnezeu i-a dat omului cinste în sensul că i-a dat stăpânire (Geneza 1,26.28). Coroana de slavă şi cinste este un simbol al poziţiei regeşti a omului. Ea arată autoritatea de a guverna, de a conduce. La modul ideal aşa cum Dumnezeu conduce şi stăpâneşte, tot aşa şi omul are stăpânirea planetei Pământ. Adam nu era decât un vicerege al Creatorului… Adam trebuia să domnească în calitate de supus al lui Hristos… (Hristos Lumina Lumii, pag. 117).

10. Deşi prin păcat, omul a pierdut multe din calităţile sale, care este unul din scopurile jertfei lui Isus?
Prin păcat cununa de slavă (caracterul) şi stăpânirea ne-a fost răpită. Dar dorinţa Fiului este „să ducă pe mulţi fii la slavă” (Evrei 2,10). Când va veni „în slava Sa” (Matei 25,31) vom „căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei” (1Petru 5,4).
Atunci, filozofia divină, „mai înţeleaptă decât … filozofia… după datina oamenilor…” (1Corinteni 1,25; Coloseni 2,8) ne va trezi în faţa Edenului recâştigat şi ne va transforma din „cerşetori orbi” la o „poartă închisă” în moştenitori sprinteni ce intră în Eden pe poarta „Frumoasă” (Fapte 3,1-10 – Replică la cugetarea lui Leon Bloy, prozator francez).
Atunci, pentru arheologia Domnului Hristos vom fi fosile… vii, scoase prin jertfa Sa „din groapa pieirii, din fundul mocirlei” (Psalmii 40,2) prin „săpăturile” din palmele Sale! (Isaia 49,16).
Atunci, pentru medicina Marelui Medic omul nu va mai reprezenta un caz clinic ci un pacient „pe deplin sănătos” (Fapte 4,10). Principalele probleme rezolvate de Marele Medic în Spitalul său de Urgenţă (Biserica Sa) vor fi următoarele secţii:
•    Obstetrică – nou născuţi – naşterea din nou (1Petru 1,23);
•    Cardiologie – transplant de inimă (Ezechiel 11,19);
•    Oftamologie – orbirea (Apocalipsa 3,18);
•    Dermatologie – Lepra (Leviticul 13,13; Leviticul 14; Matei 10,8; 1Ioan 1,9);
•    Neuropsihiatria – Mânia, posomorârea feţei, cerbicia (Efeseni 2,3; Romani 12,2; Fapte 7,51; Tit 3,5; Fapte 6,15).
Atunci, pentru justiţia cerească omul va fi un număr la dosar soluţionat de Avocatul Apărării (Daniel 7,8-10. 13-14; Zaharia 3,1-5; 1Ioan 1,2) şi de Judecătorul cel Drept (2Timotei 4,8) prin sentinţa din Apocalipsa 22,11, sentinţă rămasă definitivă (Matei 24,35).
Epilog
„Ce este omul ca să-ţi pese atât de mult de el…?” „Sunt doar un om”. O scuză pentru păcat… „Sunt cineva!” O pretenţie… Totuşi, simplul fapt că sunt om este suficient pentru a arată că:
1. Dumnezeu ne-a făcut şi aceasta arată grija Sa. Îi aparţinem Lui.
2. Ne-a creat cu puţin mai prejos decât Sine. Ca să ne poată proteja.
3. Avem slavă şi cinste ca El. Să-L putem reflecta.
4. Ni se arată prin Fiul Său. Să ne iubească.
5. Vom fi cu El pe tron. Să domnim ca regi.
6. Vom vedea faţa Lui. Ca să-I zâmbim.
7. Vom fi cu El pe veci. Să-L iubim.
 
 

 
Această întrebare se doreşte a primi răspuns personal de la fiecare, privindu-se în oglindă. Întrebarea se adresează ţie şi nu celuilalt. Cine eşti tu, cel care citeşti sau asculţi?
Deşi trăim într-o societate aglomerată şi condensată, totuşi, deseori personalitatea marcantă a unora iese în evidenţă. În ciuda tuturor modelelor umane ce reprezintă actualitatea sau au intrat deja în istorie, omul trebuie să rămână el însuşi. Dorinţa de a imita duce la pierderea personalităţii care-l face pe om unic. Epigonita este o boală care paralizează multe caractere. Epigon – urmaş nedemn al unor înaintaşi iluştri. În ciuda străduinţelor de imitare rămân tot mai puţine valori originale asimilând numeroase copii mai mult sau mai puţin reuşite.
Posibilităţile actuale fac posibilă transformarea identităţii. Televiziunea, cinema-ul, sportul, muzica, moda, au în ele ascuns misteriosul stimulent pentru depersonalizare. Astăzi răspunsurile la întrebarea: cine eşti? sunt mai evazive decât oricând. Tinerii se îmbracă asemănător cu eroii unui film celebru. Şuviţe de păr lăsate pe ochi îi fac să se creadă Michel Jakson; fetele îmbrăcate sumar se cred staruri, iar la întrebarea: cine eşti tu? răspunsul este din ce în ce mai departe de existenţa lor reală.

1.  Ce spune Biblia cu privire la originea şi apartenenţa noastră?
Psalmul 100.3 (p. 611)
În căutarea unui ideal, omul nu se îndreaptă spre Dumnezeu, Făcătorul său, ci spre un alt om care îşi oferă modelul doar fictiv, pentru că realitatea cuprinde şi imagini neplăcute. Când te îmbraci, când vorbeşti, când te porţi, când te coafezi, cine vrei să fii? Dar cine eşti tu?
Mulţi oameni caută să se ascundă de ei înşişi pentru că sunt nemulţumiţi de felul în care arată. Cei mărunţi ar dori să fie înalţi, iar cei înalţi ar dori să fie mai mărunţi, cei graşi privesc cu jind la cei slabi în timp ce aceştia mănâncă în disperare pentru a se îngrăşa, fetele blonde ar dori să fie brunete, iar acestora nu le place părul negru. Dar când arăţi altfel decât în realitate, cine eşti tu? Toate aceste manifestări şi multe altele, ascunse lor, exprimă tacit o revoltă împotriva lui Dumnezeu şi toate nemulţumirile ajung la El. Care este implicaţia lui Dumnezeu în dezvoltarea personalităţii tale? Este El răspunzător de felul în care arăţi? Până unde se întinde responsabilitatea Lui şi de unde începe acţiunea umană în ceea ce priveşte întrebarea: „cine eşti tu?”

2.  De când este interesat Dumnezeu de orice fiinţă umană?
Psalmul 139.15-16 (p. 634)
În stadiul de embrion, Dumnezeu a participat activ la „design-ul” fătului. Ideea din Genesa 2.7: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om„, în care verbul a face exprimă hotărârea Domnului de a aduce la existenţă specia umană, apare sub imaginea de a forma, a modela, la fel cum apare şi în Ieremia cu privire la lucrarea olarului: „Atunci el a făcut un alt vas…”

3.  Cum este exprimată ideea colaborării lui Dumnezeu cu omul?
Iov 10.8-9 (p. 528)
Implicaţia lui Dumnezeu în crearea personalităţii mele cuprinde lucruri pe care El le-a stabilit, rezervându-şi dreptul de a hotărâ pentru mine, iar eu trebuie să accept pe baza convingerii că înţelepciunea şi dragostea Lui le poate folosi ca mijloace pentru binecuvântarea mea.
Aceste lucruri hotărâte de Dumnezeu sunt legate de familia mea şi au implicaţii profunde asupra fizicului meu, ereditar se transmit caracteristici fizice. Acceptarea lucrurilor prestabilite de Dumnezeu îşi găseşte suportul în faptul că El le poate folosi pe de o parte pentru formarea caracterului meu şi de altă parte pentru a transmite lumii prin mine o mărturisire unică despre El. Dar, cine eşti tu?

4.  Cum subliniează Dumnezeu intervenţia Sa în crearea omului?
Isaia 44.24 (p. 718)
În ceea ce priveşte părinţii, Dumnezeu a stabilit părinţii care te-au adus pe lume. Aceasta înseamnă că El alege şi circumstanţele în viaţa părinţilor care vor influenţa atât concepţia cât şi naşterea. Dumnezeu a ales-o pe Maria pentru a-L naşte pe Isus, pe Zaharia şi Elisaveta pentru a fi părinţii lui Ioan Botezătorul, pe Amram şi Iochebet ca să fie părinţii lui Moise, etc.
De la căderea în păcat, Dumnezeu este nevoit să lucreze prin părinţi imperfecţi, pentru a-şi aduce la îndeplinire scopurile Sale. De asemenea Dumnezeu, când concepe „design-ul” fiecărui trebuie să ţină cont de faptul că unele din defectele părinţilor se transmit copiilor şi pentru a compensa aceasta, El acordă daruri speciale cu ajutorul cărora se poate depăşi acest handicap. Există trei situaţii discutabile atunci când vorbim de alegerea părinţilor de către Dumnezeu pentru conceperea noastră.
a) Părinţi adoptivi; sunt ei în planul lui Dumnezeu? Biblia ne ajută să înţelegem acest lucru. Amram şi Iochebet au dat naştere lui Moise dar Dumnezeu a ales-o pe fiica lui Faraon pentru a-i oferi educaţia corespunzătoare în viitoarea misiune. Dumnezeu a ales pe Elcana şi Ana pentru a fi părinţii lui Samuel, totuşi prin împrejurări care nu depindeau de copil, Samuel a fost crescut de Eli la Templu. Estera a fost înfiată de Mardoheu (Estera 2.7 – p. 514).
b) Pierderea unui părinte prin deces sau divorţ.

5.  Ce asigurare poate primi orfanul sau cel abandonat?
Psalmul 68.5-6 p.p. (p. 590).
Dumnezeu asigură o familie celor părăsiţi. Exemplele biblice cuprinse aici au avut succes pentru că efectiv s-au supus celor sub autoritatea cărora Dumnezeu îi aşezase. Aşa a făcut Iosif, Moise, Daniel, Estera, Samuel şi Timotei. Cel din urmă şi-a pierdut tatăl şi a fost crescut de mama şi bunica lui. Mai târziu Pavel l-a adoptat ca fiu spiritual apreciind dorinţa de colaborare a lui Timotei în cuvintele: „a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei” (Filipeni 2.19-22).
c) Cei născuţi în urma unui viol sau prostituţie.
Aceştia pot avea mari rezerve în ceea ce priveşte intervenţia lui Dumnezeu în venirea lor pe lume. Desigur, Dumnezeu nu este de acord cu asemenea manifestări, dar El va judeca orice faptă săvârşită de fiecare om. Lucrul încurajator în situaţia aceasta tristă este că Dumnezeu poate transforma un lucru rău într-o mare binecuvântare. Amintesc aici doar cazul lui Iefta (Judecători 11,1-2 – p. 274). Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt valabile şi pentru cei veniţi pe lume în aceste situaţii nedorite şi neplăcute. În culmea lucrării Sale pământeşti, Isus a primit în public dureroasa jignire că este născut din curvie (Ioan 8.41 p. 1037) Cine eşti tu?
Din moment ce Dumnezeu are un scop deosebit cu viaţa mea, El m-a adus la existenţă în această lume, în timpul istoric cel mai potrivit pentru împlinirea acestui scop. Atunci când cineva doreşte să se fi născut în alt timp, în altă familie şi cu altă imagine fizică, înseamnă să ignore sau chiar să rateze planul lui Dumnezeu cu El. Dacă vremurile în care trăiesc sunt grele, este cu atât mai important să-mi împlinesc misiunea, ca reprezentant al lumii divine într-o lume de întuneric spiritual.

6.  Cine hotăreşte ce sex va avea cel ce se va naşte?
Luca 1.13 (p. 985).
O formă gravă de pervertire a identităţii personale este generată de dorinţa părinţilor ca noul născut să fi fost de alt sex. Şi dorinţa aceasta secretă păstrată mereu de a fi aparţinut celuilalt sex va împiedica acceptarea responsabilităţilor stabilite de Dumnezeu. Tot Dumnezeu a fost Acela care a stabilit ordinea naşterilor. Şi fiecare copil are trăsături care sunt în mod direct determinate de ordinea naşterii. Acest lucru are şi o semnificaţie importantă în ceea ce priveşte responsabilitatea faţă de părinţi. Isus a purtat grijă mamei Sale până la moarte, când a încredinţat-o ucenicului Său, Ioan (Ioan 19.26-27 – p. 1052). În exemplul de acceptare a condiţiilor în care Isus se naşte găsim o mare încurajare pentru fiecare dintre noi. Părinţii Lui au fost săraci. El s-a născut în staul şi a crescut într-un orăşel obscur, dispreţuit de toţi izraeliţii. Isus s-a născut într-un timp istoric, dominat de ură şi violenţă (Matei 2.16 – p. 924). În ceea ce priveşte rasa şi naţionalitatea, Isus s-a născut într-un popor dispreţuit şi un teritoriu aflat sub dominaţie romană. Izraeliţii erau urâţi de toate popoarele din jur, care foloseau orice ocazie pentru a-i umili şi asupri. Isus nu doar că şi-a trăit toată viaţa în mijlocul unei naţiuni cucerite de romani, dar a fost crucificat de aceştia. Deşi venise cu o misiune specială de la Tatăl Său ceresc a trebuit să îndeplinească timp de 30 de ani profesia impusă de tatăl Său pământesc, care l-a adoptat. Doar băieţii puteau continua activitatea tatălui.

7.  Care este aspectul fizic al lui Isus în viziunea crucificării?
Isaia 53.2 (p. 725).
Natura Sa divină era deranjantă pentru prietenii Săi. În sinagoga localităţii natale, declarând cine este şi pentru ce a venit, cei ce Îl simpatizau până atunci, s-au simţit ofensaţi. Moartea Sa a fost o ruşine publică pe care a suportat-o. Toate aceste momente prestabilite din viaţa lui Hristos n-au constituit motive de murmur sau de neacceptare pentru El, ci le-a considerat cu grijă alese pentru a-I permite împlinirea desăvârşită a misiunii Sale. Acesta a fost Isus. Dar cine eşti tu? Există trei dimensiuni la care putem tinde analizându-ne cu realism:
a) simţământul de inferioritate;
b) simţământul de superioritate pe care-l avem atunci când ne comparăm cu ceilalţi oameni;
c) simţământul recunoştinţei acceptând imaginea de sine generată de conştienţa faptului că Isus ne-a creat după chipul şi asemănarea Lui.
Iată patru domenii în care nu trebuie să ne comparăm cu alţii:
a) Aspectul fizic: prin comparaţie cu alţii în privinţa înălţimii, grutăţii, culoarea părului şi a ochilor, cu siguranţă voi găsi mereu pe cineva care mi se va părea mai reuşit, sau mai puţin reuşit decât mine. Acest lucru mă va face fie nemulţumit, fie mândru.
b) Capacitatea intelectuală: comparând-o cu a altora, voi găsi mulţi care vor fi mai inteligenţi, dar şi mulţi mai jos decât mine.
c) Ereditatea: dacă privesc la defectele mele, la trăsăturile negative moştenite de la părinţii mei, totdeauna voi găsi unele care-mi vor provoca descurajare.
d) Statutul economico-social: comparându-l cu al altora, mă va face să găsesc mereu pe cineva mai favorizat decât mine. Un lucru este cert: simţămintele de inferioritate şi de mândrie nu sunt cauzate de un defect în sine, ci de lipsa unei perspective pozitive biblice asupra acelui defect.
Cine eşti tu? Chipul tău poate suporta schimbări dramatice în funcţie de starea de spirit. Ura şi mânia contractă muşchii feţei până la grotesc. Vina şi frica produc adâncirea ochilor în orbite. O mare influenţă asupra aspectului fizic o are şi regimul alimentar (Daniel 1.15 – p. 857).
Cine eşti tu? Nimeni nu-ţi poate da un răspuns corect decât numai tu. Priveşte în perspectiva biblică a creaţiei divine. Tu ai fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi El vrea să revadă chipul Său în fiecare zi privind la tine.
Dacă ai mari frământări în sufletul tău şi eşti nemulţumit de cum arăţi, iată câteva gânduri pentru rugăciune:
   „Tată ceresc, îţi mulţumesc pentru modul în care m-ai creat; îţi mulţumesc că ai ales ca aceşti oameni să fie părinţii mei, pentru că ai ales timpul acesta din istorie în care eu să exist; îţi mulţumesc pentru culoarea ochilor şi a părului, pentru localitatea şi ţara în care ai îngăduit să mă nasc; îţi mulţumesc pentru scopul deosebit pe care îl ai cu mine şi pentru locul pe care mi l-ai dat în familia mea, pentru fraţii şi surorile mele; îţi mulţumesc pentru posibilităţile mele intelectuale; îţi mulţumesc Doamne pentru tot ceea ce sunt, pentru că Tu m-ai creat aşa; îţi mulţumesc pentru trăsăturile pe care am refuzat să le accept până acum!”

 
Pe lângă caracteristicile fizice şi morale un rol foarte important în caracterizarea unei persoane îl are numele. Dacă toate celelalte se pierd în uitare, numele rămas păstrează multe din elementele principale ce marchează personalitatea cuiva. Este suficient să auzim numele Decebal şi mintea să fie invadată de secvenţe istorice, uneori indescifrabile, sau simpla amintire a lui Hitler şi parcă mustaţa aceea de tip muscă umple tabloul cu distrugeri, ucideri în masă, bombardamente şi alte grozăvii. Spune cuiva Iuda, şi ceilalţi vor şti că în faţa ta se află un trădător al sentimentelor şi încrederii tale.
Tot ceea ce mişcă sau este inert poartă un nume care este identificat. Chiar şi inexistentul sau obişnuitul se numeşte „nimic”.

1.  Care a fost unul din motivele pentru care oamenii au vrut să construiască Turnul Babel?
Geneza 11.4
Dorinţa de a-ţi face un nume reprezintă influenţa şi vigoarea realizărilor spectaculoase ale vieţii, determinând pe mulţi să aibă un comportament egocentric. Deseori numele se identifică cu comportamentul şi îl poate influenţa, alteori este o deosebire fundamentală între numele pe care Dumnezeu l-a dat uneia dintre creaturile Sale şi ceea ce a devenit prin neascultare.

2. Cum descrie Biblia degradarea numelui şi pierderea semnificaţiei sale, ca urmare a neascultării?
Isaia 14.12-15 compară cu Luca 10.18.
Care-ţi este numele? Pentru unii oameni numele pe care l-au primit este ruşinos sau neplăcut, motiv pentru care vor să şi-l schimbe.
Pentru alţii păstrarea aceluiaşi nume înseamnă un risc datorită unor fapte vrednice de pedeapsă. Sunt şi multe persoane care îşi împrumută nume ce nu le aparţin şi fac acest lucru doar din dorinţa de a se asemăna cu persoana ce poartă acel nume. Care-ţi este numele?

3.  Ce nume au primit primul bărbat şi prima femeie şi ce semnificaţie au aceste nume?
Geneza 2.23.
Adam înseamnă pământeanul, Cel scos din pământ roşu, Solid, tare. Eva înseamnă dătătoare (prin naştere) de viaţă, mama celor vii.

4.  Care sunt semnificaţiile numelor de după păcătuire?
Geneza 3.10,17,19
Adam cel tare se ascundea de frică, iar Eva „dătătoarea de viaţă” duce moartea. Ea nu va rămâne mama celor vii ci devine repede mama celor morţi, prin pieirea lui Abel.
Adam cel scos din pământ trebuie să se întoarcă în ţărâna din care a fost luat, pentru că nu a fost vrednic de o etapă superioară stadiului de ţărână. În loc de a fi o binecuvântare permanentă pentru pământul nou creat şi vieţuitoarele sale, cei doi devin motiv al blestemului, iar numele lor îşi pierde semnificaţia. Ce trist trebuie să fi fost pentru Dumnezeu lucrul acesta!
Există însă în relaţia de mai sus o alternativă în posibilitatea de a păstra numele şi a rămâne ceea ce Dumnezeu a vrut să fii, în sensul pozitiv. Este din nefericire frecvent întâlnită această variantă în sens negativ.

5.  Cât de greu este să faci faţă unei persoane cu un comportament negativ caracterizat de numele lui?
1Samuel 25.25.
Dar, spuneam mai sus, este posibilă schimbarea atitudinii comportamentale după o experienţă ce poate cuprinde mulţi ani de trudă, dezamăgiri, regrete şi pocăinţă.

6.  Ce cuprinde de fapt schimbarea numelui purtând semnificaţia pozitivă, în sensul aşteptărilor lui Dumnezeu?
Geneza 32.26-29
La fel ca bunicul său Avraam care a primit o dată cu schimbarea numelui şi binecuvântarea făgăduită, Iacob după momentul experienţei Peniel, devine alt om. De fapt, acolo el primeşte certificatul pentru altă identitate care se formase deja în anii slujirii la Laban. Este extraordinară minunea transformării unui om; din Iacob – înşelătorul, devine israel – învingătorul prin Dumnezeu.
CARE-ŢI ESTE NUMELE?
Poate fi acelaşi pe care l-ai primit odată cu moştenirea genetică a firii păcătoase. Îţi aduci aminte de toate înşelătoriile tale? Părinţii, fraţii, rudele, toţi cei cu care ai venit în contact, au fost într-un fel sau altul înşelaţi? Poate în aşteptările lor, poate încrederea lor, poate te mai bucuri de ceva ce ţi-ai însuşit prin înşelăciune: un loc de muncă, o casă, o haină, un nume, o familie pe care vrei să le păstrezi. Poţi face aceasta, dar pentru Domnul vei rămâne „Iacov – înşelătorul”. Nu-i aşa că nu te simţi bine până nu ai linişte cu privire la ele? Rezultatul acţiunii firii tale ce simbolizează numele tău este îndepărtarea de Tatăl, fuga de fraţi şi suferinţa. Iată, Domnul te cheamă astăzi, vrea să-ţi dea un nume nou, de biruitor. Ai primit numele nou al lui Isus?

7.  Cât de interesat este Isus să afle numele pe care-l ai?
Luca 8.30
Isus nu întreabă despre numele tău pentru că nu ar şti cine eşti. Pentru că „EL socoteşte numărul stelelor şi le dă nume la toate.” (Ps. 147.4). „Ridicaţi-vă ochii sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr în şir oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui că nici una nu lipseşte” (Isaia 40.26). El te întreabă care îţi este numele pentru a te conştientiza de situaţia în care te afli şi pentru a-ţi oferi posibilitatea de schimbare.

8.  Ce asigurare avem fiecare în această privinţă?
Isaia 43.1
Cel care ne-a creat ne cunoaşte şi are plăcere să ne strige pe nume. Care este numele tău?

9.  Ce se întâmplă cu numele celor răi?
Prov. 10.7
Desigur, nu doar de nume este vorba aici ci şi de omul care-l poartă şi cu care se identifică.

10. Ce trebuie să devină numele cuiva?
Cânt. Cânt. 1.3
Unele miresme vărsate pot fi plăcute, dar pot fi unele ucigătoare. Pavel sugerează răspândirea miresmelor cunoştinţei lui Dumnezeu prin „carul Lui de biruinţă” 2Cor. 2.14. Pentru oricine, această mireasmă a numelui lui Dumnezeu care este Cuvântul Său are un efect veşnic, fie spre moarte, fie spre viaţă.
Rostirea unui nume poate aduce viaţa pentru că va veni o vreme când „oricine va chema numele Domnului va fi mântuit” (Ioel 2.32), dar în acelaşi timp atrage ura celorlalţi. Isus spune: „Veţi fi urâţi din pricina Numelui Meu” (Matei 10.22 pag. 934).

11. Cât de important este numele lui Isus?
Fapte 10.43.

12. Ce obligaţie are cel ce rosteşte Numele Domnului?
2Tim. 2.19.
Vezi textele:
•    Luca 10.20 – numele scrise în ceruri
•    Apoc. 2.17 – pe piatră este scris un nume nou
•    Apoc. 13.8 – nume nescris în cartea vieţii Mielului
•    Apoc. 19.12-13 – un nume pe care nimeni nu-l ştie
•    Isaia 61.6 – voi mă veţi numi.

 
Această întrebare exprimă dorinţa lui Dumnezeu după omul păcătos. Dorinţă care înseamnă căutare, găsire, salvare. Este o întrebare adresată speciei umane, pentru că starea în care se găseşte, merită să fie verificată atent. Este în acelaşi timp, o întrebare directă şi personală, pentru că fiecare om trebuie să cunoască locul în care se află şi motivul pentru care se găseşte acolo şi nu în altă parte.

1.  Când şi cu ce ocazie a fost adresată întrebarea „unde eşti?”
Gen. 3.1-9 (p. 3).
Dumnezeu l-a creat pe om să se bucure permanent de prezenţa Sa divină şi relaţia de părtăşie să genereze bucurie, fericire şi încredere. În starea de inocenţă omul avea trei atribute pe care Dumnezeu i le oferise: siguranţa, valoarea personală şi semnificaţia vieţii.
SIGURANŢA este rezultatul ascultării bucuroase de Dumnezeu. Era exprimarea pozitivă a poruncii de a nu mânca din pomul oprit.

2.  În ce constă siguranţa omului?
Gen. 3.3
Siguranţa era garantată atâta timp cât „Adam şi Eva Îl iubeau pe Dumnezeu, dovedind aceasta prin ascultare. „Dumnezeu pusese pe om sub lege, ca o condiţie de neînlăturat a existenţei Sale în general. (…) Ei erau plini de puterea pe care o transmitea pomul vieţii, iar puterile lor mintale nu erau decât cu puţin mai pe jos decât ale îngerilor. (…) Ordinea şi armonia creaţiunii le vorbea despre înţelepciunea şi puterea nemărginită a Dumnezeului pe care îl întâlneau în fiecare dimineaţă şi seară”. Patriarhi şi Profeţi, Ellen White. Atâta timp cât oamenii aveau să rămână credincioşi legii divine siguranţa constituia atributul lor.

3.  Ce a luat locul siguranţei în sufletul omului păcătos?
Gen. 3.10 (p. 4).
Siguranţa omului, ce izvora din încrederea în Dumnezeu, se transformă într-o necesitate stringentă de protecţie. Omul nu se mai poate bucura de prezenţa lui Dumnezeu şi nu mai este în siguranţă simţindu-se păcătos şi venind la El.
Adam şi Eva fug pentru a fi în siguranţă, se ascund pentru a fi siguri şi siguranţa se perverteşte în teamă. Urmăriţi deosebirea în manifestarea sentimentului de teamă la un copil şi la un pui de animal. Atunci când este în nesiguranţă, copilul se strânge la pieptul mamei, se agaţă cu disperare de tatăl, pentru că ei părinţii, sunt siguranţa copilului. Pentru puiul de animal în caz de primejdie, siguranţa este fuga, ascunderea.
Păcatul a stricat relaţia lui Adam cu Tatăl său şi ca urmare, în momentul în care avea cea mai mare nevoie de ajutor, Adam nu se prinde de pieptul lui Dumnezeu, nu caută ajutor în braţele Sale, ci fuge… Poate aceasta este prima manifestare a degradării umane pe care păcatul o realizează.
VALOAREA PERSONALĂ

4.  Cum şi unde a căutat Adam şi Eva scăpare?
Gen. 3.7-8 (p. 8 )
Ce trist este tabloul acesta! Adam şi Eva, doi copii se ascund de Tatăl lor … De ce? Le făcuse Dumnezeu rău vreodată? I-a avertizat căutându-i? I-a ameninţat strigându-i? Nu! Biblia spune că au auzit glasul „Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei”. Şi de teamă s-au ascuns. Această imagine ne face să înţelegem că acesta era un mod obişnuit al lui Dumnezeu de a-i căuta, poate strigându-i pe nume. Cât de plin de speranţă este glasul tatălui care întreabă pe copilul aflat în întuneric: „unde eşti?”.
Valoarea personală era dată de conştienţa vie a faptului că erau creaţi de Dumnezeu.

5.  Care este legătura de rudenie pe care Biblia o surprinde între om şi Dumnezeu?
Luca 3.38 compară cu Gen. 1.27
Spre deosebire de omenirea posterioară lui, Adam îl recunoaşte pe Dumnezeu ca pe un Tată, iar Dumnezeu cu inima Sa părintească îl iubeşte pe Adam ca pe fiul Său.

6.  În ce constă valoarea pe care Dumnezeu o dă omului?
Gen. 1.28
Ca reprezentant al lui Dumnezeu pe pământ, Adam supraveghează fiinţele aflate într-o treaptă inferioară lui. Dumnezeu recunoaşte valoarea omului prin responsabilitatea pe care i-o dă ca ispravnic şi colaborator al Său. Ba mai mult, Adam este reprezentantul planetei Pământ.
Conştienţa faptului că a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi trebuie să poarte acest chip, dă omului o valoare personală deosebită. Dar păcatul a degradat şi acest atribut.

7.  Care a fost primul efect al păcatului în pierderea valorii personale?
Gen. 3.7
De la veşmântul de lumină care le permitea să se apropie de Dumnezeu, omul se îmbracă în frunze care se vor veşteji în curând. De la calitatea superioară a dragostei, care decide să împărtăşească aceeaşi soartă cu cea pe care o iubea, Adam devine învinuitorul soţiei sale şi indirect al lui Dumnezeu.
SEMNIFICAŢIA VIEŢII

8.  În ce se degradează valoarea morală prin păcătuire?
Gen. 3.17-19
Semnificaţia vieţii reiese din misiunea pe care Adam a primit-o de la Creatorul lor.

9.  În ce constă dezvoltarea capacităţilor intelectuale şi fizice ale primilor oameni de pe pământ?
Gen. 2.15
Perechea sfântă nu era numai ca nişte copii sub ocrotirea lui Dumnezeu, ci şi şcolari ce primeau instrucţiuni de la Creatorul lor cel Atotînţelept. În această activitate ei aveau să-şi adune neîncetat comori de cunoştinţă, să descopere noi izvoare de fericire şi să-şi consolideze o concepţie din ce în ce mai clară despre Dumnezeu.

10. Cum exprimă Adam înţelegerea semnificaţiei vieţii?
Gen. 3.22
Adam a înţeles că Dumnezeu vrea ca omul să continue lucrarea Lui în colaborare cu El, pentru împlinirea binecuvântărilor rostite la creaţiune.

11. Care a fost porunca lui Dumnezeu?
Gen. 1.28 (p. 3)
Ceea ce Dumnezeu a realizat în grădina Eden, perechea umană, Adam şi Eva, trebuia să continue, atât prin reorganizarea altor grădini cât şi prin, naşterea copiilor. Această semnificaţie a vieţii lui Adam generează din capacitatea lui de înţelege bine planul lui Dumnezeu şi de a-l accepta.
După păcătuire şi acest atribut a fost degradat. Omul care fusese pus să păzească grădina Eden şi s-o îngrijească, devine motivul distrugerii ei.
„Moartea unei flori gingaşe şi plăcute era un motiv de durere; dar când arborii măreţi lepădară frunzele lor, această privelişte le intipări în minte faptul de neînlăturat că moartea este partea tuturor celor vii.” P.P. /59
„Unde eşti?”, este întrebarea ce te face să observi dacă în locul în care te afli, trebuia să fii. Dumnezeu era întâmpinat mereu cu bucurie de Adam, pentru că locul lui era acolo, în mijlocul grădinii, unde Dumnezeu îl aşezase s-o păzească. Acum omul vrea să fie păzit el de grădină, pentru că se teme.
„Unde eşti?” Creatorul vine, dar răspunsul nostru, deseori este m-am ascuns motivând ceva, sau învinuind pe cineva. Această întrebare ne spune de fapt că oriunde am fi, suntem cunoscuţi de Acela în faţa căruia totul este gol şi descoperit.

12. Care este replica Bibliei la tendinţa omenirii de a fugi de Dumnezeu?
Ps. 139.7 (p. 634)
„Unde eşti?” întrebarea răsună prin veacuri şi are implicaţii deosebite în viaţa multora dintre cei care datorită tendinţelor fireşti au ales un alt sens al vieţii fiind găsiţi acolo unde nu trebuia să fie.

13. Ce ar fi răspuns profetul Iona la întrebarea „unde eşti?” când fugea de Dumnezeu?
Iona 1.15-17 (p. 893)
Dumnezeu îl aşteaptă pe Iona la Ninive dar el se ascunde în altă parte. Deseori viaţa noastră ar fi avut alt sens dacă am fi ascultat de Dumnezeu. Am fost nevoiţi să navigăm pe marea vieţii învolburată fără protecţie divină şi de multe ori am pus în primejdie pe cei care sunt în barca noastră – familia.
Astăzi sunt multe case – corăbii ameninţate cu distrugerea, gata să fie sfărâmate de valurile acestei vieţi, gata să devină epave într-o mare furtunoasă. Noi, tu şi eu fugim de Domnul, încercăm să ne ascundem de El, în cel mai întunecat mod de viaţă, nepăsători la strigătele celor din barcă (familia noastră), care disperaţi se luptă să supravieţuiască.
Întreabă-te prietene, dacă acolo unde mergi de obicei este locul în care te întâlneşti cu Dumnezeu pentru că El te-a trimis. Opreşte-te o clipă şi vezi dacă locul în care eşti, este cel în care Dumnezeu, te-a aşezat să-l păzeşti şi să-l îngrijeşti. Priveşte la cei care sunt în jurul tău şi fie-ţi milă de ei. Întoarce-te la Dumnezeu şi vino acolo unde ştii că El vrea să se întâlnească cu tine. „Unde eşti?”
14. Care ar fi fost răspunsul lui Samson la această întrebare când era atât de încrezut în forţele sale?
Jud. 16.1,19 p.p. (p. 279)
Prin naşterea sa specială, educat pentru o lucrare pe care Dumnezeu i-o încredinţase, Samson ajunsese judecător. El era chemat să apere poporul şi să-l înveţe. Dar, pentru omul care se lasă în voia ispitei apare tendinţa de a cocheta cu păcatul, iar răspunsul la căutarea şi chemarea lui Dumnezeu este dat dormind pe genunchii unei femei imorale, care nu-i este soţie.
„Unde eşti?”

15. De unde ar răspunde fiul risipitor la această întrebare?
Luca 15.16 (p. 1010)
În concurenţă cu porcii pentru hrană! Ce este mai degradant decât această situaţie? Unde eşti fiul meu? întreabă inima iubitorului tată, Unde eşti? exprimă aşteptările dorului său. Şi fiul privind în sine ca într-o oglindă, se întreabă şi el: unde sunt? Mult mai sărac decât servitorii, mai singur decât oricare străin, fiul iubit atât de mult de tatăl se găseşte ascuns între porci şi mizerie, căutând să-şi acopere corpul slăbit în haina murdară şi ruptă. Unde eşti? întreabă tatăl său aşteptând dimineaţa şi seara.
Ca şi el am fost şi eu şi tu de asemeni poţi să fii, sau poate mai eşti printre străini, mirosind prea urât (a alcool sau tutun). Unde eşti? poţi să spui? Te mai poţi întoarce azi înapoi.

16. De ce întreabă Dumnezeu pe om „unde eşti?”?
Ier. 31.3 (p. 769)
Prietene, ascunzătoarea ta chiar în frunzişul care acum este verde, va păli curând. Adăpostul unei vieţi comode, imorale sau egoiste, nu este decât frunzişul care se va ofili prea repede. Dumnezeu îţi dă un adăpost sigur şi rezistent la toate câte lovesc viaţa ta.

17. Unde este bine să fim?
Ps. 91.1-16 (p. 607)
„Unde eşti?” Poţi să-L întâmpini pe Dumnezeu fără să-ţi fie teamă? Este acesta locul în care L-ai întâlnit pe Dumnezeu ieri? Dacă răspunsul tău este da, atunci rămâi mai departe aici. Dacă însă nu acesta este locul în care ştii că Dumnezeu vine să se întâlnească cu tine, dacă acest loc nu te satisface, dacă eşti într-o căutare sinceră a lui Dumnezeu, ascultă atunci invitaţia lui Isus: „Veniţi la Mine voi toţi…” Matei 11.28-30 (p. 935).
 
 

 
Dorinţa pe care Dumnezeu o are pentru a colabora cu oamenii se manifestă în multiple încercări, multe nesizate de om, altele impresionabile. Experienţa profetului Ieremia sugerează împrejurările investirii sale în slujba lui Dumnezeu. Se găsesc aici ezitările sale izvorâte din conştienţa nevredniciei şi neputinţa sa faţă de responsabilitatea impresionantă ce o dă această slujbă. Frumuseţea chemării este realizată de sublinierea faptului că Dumnezeu are răspunsuri adecvate care anulează toate temerile şi scuzele noastre prin asigurarea divină: „Eu sunt cu tine!”

1.  Care este lucrarea pe care o face mai întâi Dumnezeu cu omul pentru a-l investi?
Ieremia 1.9 (p. 736)
Prin atingerea gurii cu mâna Sa, Dumnezeu transmite autoritatea şi misiunea celui atins.

2.  Care a fost primul test la care Ieremia a fost supus şi cu ce rezultat?
Ier. 1.11-12
Îl interesează pe Dumnezeu ce văd oamenii. Funcţie de ceea ce văd, ei acţionează, cred, se bucură, se întristează, se înspăimântă sau sunt liniştiţi. Oricine vede cu ochii sau cu inima. Dar cât de diferită este perceperea după întâlnirea cu Dumnezeu. Aceasta se poate realiza printr-o experienţă deosebită a vieţii, fie prin rugăciune, fie prin Cuvântul Sfintei Scripturi. Oricine vede ceva; de multe ori, ceea ce nu văzuse niciodată până atunci, alteori ceea ce nu ar fi înţeles. Ce vezi Ieremia?

3.  Ce reprezenta ce-a de-a doua imagine pe care Ieremia trebuia s-o vadă? Care era interpretarea dată de Domnul?
Ier. 1.13-14
Ceea ce profetul trebuia să vadă era un veghetor şi un cazan clocotind dinspre miază-noapte. Ordinea celor două tablouri nu este întâmplătoare. Oricând Dumnezeu vrea să arate ceva, să facă ceva, El prezintă mai întâi siguranţa, asigurarea că El veghează cu atenţie.

4.  Cum exprimă Noul Testament acest adevăr?
1Cor. 10.13 (p. 1120)
Este plin de încurajare acest text. Dumnezeu nu aduce nici o încercare asupra vieţii noastre, fără ca mai întâi să realizeze posibilitate biruinţei.
Ce vezi?
Profetul Ieremia trebuia să identifice un aspect al ocrotirii şi protecţiei, un element încurajator, apoi trebuia să descopere primejdia care se apropia. Omul însă nu este lăsat singur cu ceea ce vede. El primeşte explicaţii şi înţelege semnificaţia profundă şi exactă a fiecărei imagini.
Veghetorul care supraveghează este însuşi Dumnezeu, El este interesat pentru Cuvântul Său, ca acesta să se împlinească. Este important acest lucru, deopotrivă pentru noi astăzi. Deseori, în activităţile zilnice, alteori disperaţi sau dezorientaţi, dezamăgiţi sau nemulţumiţi, consultăm Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia şi găsim cuvinte pline de încurajare, mângâietoare şi necesare pentru sufletele noastre în momentele acestea. Dar cum sunt percepute aceste făgăduinţe ale lui Dumnezeu? Uneori evenimentele pe care le trăim sunt asemenea unui cazan clocotind, privim spre el şi stropii lui fierbinţi ne ameninţă. Cunoscând promisiunile lui Dumnezeu este tot atât de important să descoperim atitudinea pe care Dumnezeu o are faţă de Cuvântul Său. Trebuie să ştii şi să crezi că Dumnezeu veghează la împlinirea în timpul stabilit de El şi în mod precis a tuturor promisiunilor Sale.

5.  Care este asigurarea lui Dumnezeu cu privire la promisiunile Cuvântului Său?
Luca 1.37 (p. 986)
În una din zile, o tânără credincioasă lui Dumnezeu a primit o veste tulburătoare. Maria, căci despre ea este vorba, este nedumerită în faţa mesajului îngerului. Va naşte un fiu… Ceea ce o face să accepte situaţia este convingerea că orice Cuvânt de la Dumnezeu este plin de putere. De fapt Biblia are puterea pe care o conferă adevărul conţinut în ea şi puterea argumentelor, veridicitatea exemplelor şi experienţelor relatate. Toate acestea n-ar da valoarea imensă a ei dacă nu ar veghea Dumnezeu în spatele fiecărei declaraţii. Această convingere este puterea credinţei. Pe baza ei se pot lua hotărâri cruciale în viaţă, unele dintre ele ducând la schimbări radicale ale modului de înţelegere a familiei, societăţii, precum şi la înţelegerea şi ascultarea de Dumnezeu. Aşa înţelegem noi bine de ce Noe vesteşte un potop fără să vadă vreodată o ploaie, Avraam porneşte spre Canaan fără să ştie cum arată acele locuri, Moise renunţă la stadiul de mumie într-o piramidă egipteană, Ilie udă de trei ori lemnele pentru jertfa de pe altarul refăcut, iar Domnul Isus îşi dă viaţa ca plată a păcatului, încoronând prin exemplul Său sacrificiul miilor de ani de experienţă creştină care întăresc adevărul acesta şi anume: Dumnezeu veghează spre împlinirea Cuvântului Său.

6.  Ce văd ochii noştri astăzi, când privim prin prisma Bibliei?
2Tim. 3.1-5 (p. 1170)
Este important să încercăm să ne aşezăm în locul celui întrebat: „Ce vezi?” Care ar fi răspunsul? Desigur, astăzi ochii noştri s-au obişnuit să vadă lucruri din ce în ce mai neplăcute: nedreptate, cruzime, indiferenţă, moarte, înşelăciune, mizerie, suferinţă, lacrimi. Groaza cuprinde sfera vederilor noastre şi ne lamentăm deseori dând din cap neputincioşi, exclamând resemnaţi câteva cuvinte, încurajatoare mai mult pentru alţii decât pentru noi.
Ce vezi? De obicei privim ce ne place, ce satisface pofta ochilor, ceea ce intelectul nostru obosit este dispus să accepte. Societatea de azi, cu informaţii noi, perfecţionat transmise, este simţită de noi mai distrugătoare pentru suflet şi sănătate. Ce vezi mai mult timp? Ce imagini preferi?
7.  Ce i-a arătat Satana lui Isus?
Mat. 4.8-9 (p. 925)
„Toate acestea ţie ţi le dau” repetă Satana astăzi oferind imagini color sau alb-negru, halucinante videoclipuri pătrunzând în minţile fragede, ale tinerilor sau obosite de căutări ale celor maturi, dar creând în fiecare iluzii amăgitoare a posibilităţii de a fi asemeni idolului pe care-l priveşti cu nesaţ. Ce vezi? De câte ori te-ai culcat după ce timp îndelungat ai privit pe ecran căutând nemulţumit de la un canal la altul? Este arta lui Satan să ofere adepţilor săi fideli imaginea falsă a unei lumi bolnave. Reclamele sunt specializate în acest sens. Vizionarea tv a devenit un cult în cadrul căruia se aduc imense jertfe de timp. Ce vezi? Eşti cu adevărat satisfăcut de ceea ce ochii tăi transmit minţii tale? Mai reuşeşti să vezi pe Dumnezeu care veghează asupra acestei lumi ce se prezintă ca un cazan în clocot? Clocotul unui cazan cuprinde ură, răutate şi acestea sunt gata să se reverse peste lumea ce mai speră în linişte.

8.  Care este ameninţarea de azi a credincioşilor lui Dumnezeu?
Apoc. 17.3-6 (p. 1218)
Pentru vremea aceea pericolul dinspre miază-noapte reprezenta Babilonul, imperiul ce se ridica la nord de Iudeea. Astăzi, pericolul real pentru lumea creştină, poporul lui Dumnezeu nu mai are formă de cazan clocotind ci are forma unui potir de aur plin de spurcăciuni.

9.  Care este tabloul pe care Apocalipsa îl prezintă pentru vremea noastră?
Apoc. 14.6-12 (p. 1216)
În Apoc. 14 îngerii zboară cu o solie întreită ca o repetare a imaginii prezentate lui Ieremia. Mesajul lor are scopul de a atrage atenţia asupra aceloraşi două lucruri spre care trebuie să privească fiecare om: a) la Isus Hristos, veghetorul dintotdeauna chiar dacă astăzi este Judecătorul; b) Babilonul spiritual, biserica creştină în general în starea ei decăzută. Ce vezi?

10. Ce a văzut Amos şi care a fost interpretarea imaginii?
Amos 7.8 (p. 890)
Dumnezeu judecă lumea din nevoia de a satisface dragostea Lui după dreptate. Îngerul aduce vestea care îngrozeşte pe unii, dar încurajează pe alţii: „A sosit ceasul judecăţii Lui” (Apoc. 14.7). Aceasta implică de fapt chemarea la închinare şi ascultare de Bunul Dumnezeu Creator. Ce vezi prietene? Poate încă amăgitoarele imagini ale unor secvenţe ce vorbesc despre aventură, dar au ascunsă în ele boala distrugătoare şi moartea; sau iluzia unei vieţi fără griji din rezervele materiale adunate necinstit? Ce vezi? Cuvântul lui Dumnezeu oferă soluţie pentru cei care au ochii adormiţi de neveghere, orbiţi de strălucirea falsă a ispitelor, sau sunt atacaţi de miopia egoismului.

11. Ce imagine ar trebui să privim mai des?
Apoc. 5.6 (p. 1209)
Mielul care părea înjunghiat apare ca o asigurare reconfortantă pentru sufletul care este prea descurajat să mai poată crede în iertare, sau prea neputincios pentru a dori să se schimbe. Căzut sub povara păcatelor tale priveşte la Isus „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Eşti ameninţat de ura care este gata să dea în clocot?
Priveşte blândeţea lui Isus! Te stropesc deja picături din cazanul în clocot? Simţi ameninţarea ispitelor în sufletul tău? Priveşte la Isus murind pe crucea Golgotei şi la sângele Lui care curge pentru păcatele tale. „Sângele lui ne curăţeşte de orice păcat„.

12. Ce oferă Dumnezeu celui care doreşte să vadă?
Apoc. 3.18 (p. 1208)
Alifia pentru ochi este puterea Duhului Sfânt care vrea să te ungă pe ochi, ca să poţi vedea. Este necesară o experienţă nouă de redescoperire a Veghetorului. La aceasta ne ajută legătura zilnică cu Domnul. Aşa doar, putem vedea evenimentele sociale, politice şi morale, semnele ale cazanului clocotind şi conţinutul potirului, dar şi pe Cel care veghează.

13. Cum prezintă Biblia atmosfera de linişte şi încredere pe care trebuie să le trăim?
Ps. 93.3-5 (p. 608)
Cel ce vede pe Domnul în calitatea Sa de Veghetor asupra Cuvântului Său, va sesiza şi pericolul care-i ameninţă veşnicia. Dar mai bine să privim la Domnul care veghează decât la ameninţările care vin. Asigurarea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre cei ce-şi pun încrederea în El este: „Tu eşti robul Meu, te aleg şi nu te lepăd! Nu te teme căci Eu sunt cu tine, nu te uita cu îngrijorare căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41.9-10).
 
 

 
Lumea seamănă din ce în ce mai mult cu o piaţă, stabilind pretutindeni mai puternică relaţia dintre cerere şi ofertă, deşi acestea nu corespund fidel nevoilor fiecărui om. Sunt oferte ce se prezintă gratuit şi multe cereri ce nu sunt onorate.
Relaţiile din familie şi societate se bazează pe cereri şi ofertă. Părinţii cer de la copii ascultare iar copiii vor libertate. Patronul cere muncă cinstită, iar angajatul aşteaptă un salariu pe măsură nevoilor familiei sale. Soţia cere schimbarea mobilierului, iar soţul vrea o maşină nouă, eventual străină. Bătrânii cer linişte, tinerii vor muzică zgomotoasă; săracii cer o bucată de pâine, bogaţii vor spaţiu pentru noul boutique; bolnavii cer cu disperare medicamente pentru uşurarea durerii, cei sănătoşi vor ziua cât mai lungă pentru a putea munci mai mult. Se cere mult şi se dă puţin. Tu ce vrei?
Cărţile de poveşti şi mai nou desenele animate prezintă încă imagini cu zâne bune care vin uneori în vis, alteori travestindu-se în forme diferite, oferind oamenilor ce se află în situaţii şi stări neplăcute ocazia de a cere ceva, pe care apoi să le împlinească. Dacă acestea sunt imaginaţii ale inteligenţei omeneşti, Biblia prezintă tablouri în care oamenii în mod real au avut posibilitatea, printr-un dialog direct să ceară ceva de la Dumnezeu (Tatăl sau Isus Hristos), ceva de care erau siguri că vor primi.

1.  Care a fost contextul în care Solomon a avut posibilitatea de a cere ceva lui Dumnezeu?
1Regi 3.5-10 (p. 359)
Ce ai fi cerut dacă aveai posibilitatea s-o faci? Ce vrei acum? Cererea ta arată lucrul pe care-l preţuieşti cel mai mult. Un om bolnav vrea sănătate, un flămând va cere hrană, un obosit vrea odihnă, un sportiv cere aplauze, un artist vrea mai mulţi fani, un politician doreşte succes în alegeri, un student vrea să treacă examenele, un bătrân doreşte sprijin, un om care a pierdut totul vrea un loc liniştit, un deţinut cere eliberarea, un jucător de noroc ar dori să ştie numerele câştigătoare la loto, etc.
Când te afli în una din aceste situaţii ştii bine ce trebuie să ceri şi faci acest lucru aproape zilnic în relaţia ta cu alţii sau cu Dumnezeu. Dar ce ai face dacă te-ai afla în categoria celor care sunt conştienţi că sunt alţii mai trişti decât ei? Când ai pâinea de toate zilele asigurată, când familia te iubeşte, când ai un rost în viaţă, când trecutul nu ţi-a oferit lucruri rele, iar viitorul pare a fi luminos, ce ai cere de la Dumnezeu când ai avea posibilitatea s-o faci?

2.  Ce au cerut Izraeliţii lui Samuel?
1Sam. 8.4-5 (p. 297)
Să fie aceasta o cerere motivată de monotonie?
3.  Cum a interpretat Dumnezeu cererea lor?
1Sam. 8.7 (p. 298)
Oamenii sunt nemulţumiţi de modul de guvernare, oricare ar fi şi vor altceva. Mulţi nu sunt mulţumiţi de conducerea lui Dumnezeu şi vor altă formă de organizare în biserică. Ei contestă hotărârile şi învăţăturile sfinte ale Bibliei şi le înlocuiesc pe acestea cu sfaturi ale oamenilor, după exemplul „neamurilor” (a se citi păgânilor).

4.  Ce tablou prezintă Biblia ca o sociogramă actuală?
Mica 7.2-3 (p. 899).
A aştepta ca cineva să-ţi ofere ceva fără merit şi să faci aluzii la aceasta, este un lucru neplăcut, dar a cere ceva pentru a face dreptate cuiva este o fărădelege gravă. Domnul Isus nu a ţinut seama de poziţia Sa divină când „s-a dezbrăcat de Sine Însuşi şi a luat chip de rob”, slujind oamenilor. El a oferit ajutorul Său celor care aveau nevoie, dădea sfaturi înţelepte celor care aveau urechi de auzit, oferea posibilităţi de observare a activităţilor Sale mesianice celor care aveau ochi să vadă. În faţa activităţilor Sale multiple, oamenii au fost impresionaţi de dăruirea de Sine a Mântuitorului. Şi totuşi…

5.  Care a fost cererea oamenilor atunci când au avut posibilitatea unei alternative între Hristos şi Baraba?
Marcu 15.8-14 (p. 982)
Ce ai fi cerut tu dacă erai atunci acolo? Care ar fi fost cererea ta? Aceeaşi prin care ceri în fiecare zi cuiva să te conducă. Obişnuieşti să spui: Isuse, azi vreau ca Tu să fii viu şi liber în viaţa mea? Sau „eu-l” tău, firea ta, faptele tale, toate sunt libere şi faci ceea ce îţi place ţie, iar Isus este undeva în sufletul tău batjocorit, rănit, prigonit de păcate ascunse?
Dumnezeu se coboară până acolo încât să dea omului ocazia să poată alege între El (Izvorul vieţii) şi un criminal (aducător de moarte). Poate o să te uimească acest lucru, dar Biblia vorbeşte despre Satana care face cereri lui Dumnezeu. Cum vă aşteptaţi să reacţioneze Domnul la cererea lui? Să-l asculte, sau să îi respingă cererile?

6.  Ce a cerut Satana lui Isus cu privire la ucenici?
Luca 22.31 (p. 1019)
Aceasta nu este singura ocazie când Biblia prezintă o astfel de manifestare din partea lui Satana, să ceară ceva de la Dumnezeu, în defavoarea copiilor Săi. Ce părere ai despre cererea făcută de Satana cu privire la Iov? Aici găsim adevărata sursă a tuturor bolilor şi suferinţelor. Şi astăzi Satana cere lui Dumnezeu condamnarea noastră, blestemul nostru şi este greu de ştiut câte din cererile lui sunt îngăduite de Domnul.

7.  Care este oferta gratuită a lui Dumnezeu pentru contracararea acţiunilor nefaste ale lui Satan?
Luca 22.32 (p. 1019); 1Cor. 10.13 (p. 1120)
Ce vrei? El ne provoacă să cerem. Care este cea mai bună cerere?

8.  Cât de diferite au fost ocaziile în care Samson a cerut ceva de la Dumnezeu şi ce au cuprins cele două cereri ale sale?
Jud. 15.18-19 (p. 279); 16.28-30 (p. 280)
Pe columna lui Marc Aurelian este descrisă lupta din 174 e.n. Armata lui se află în locuri strâmte, este expusă arşiţei şi în lipsă totală de apă. Sunt pe punctul de a pierde bătălia deşi legiunea a XII-a este una din cele mai vestite în vitejie, o legiune formată din creştini. Comandantul armatei cere împăratului – expunându-i situaţia critică – să dea voie soldaţilor să se roage, subliniind că: „nu este nimic pe care aşa numiţii creştini să nu poată obţine prin rugăciunile lor”. Împăratul a fost de acord şi soldaţii s-au rugat. Curând a apărut un nor negru, greu, care s-a revărsat în torente de apă asupra romanilor, iar asupra celeilalte tabere au fost fulgere, tunete şi grindină. Romanii au câştigat bătălia şi Marc Aurelian a numit acea legiune „Fuminatrix”, fulgerătoarea.
Ce vrei? Te întreabă Dumnezeu pe tine, femeie.

9.  Care a fost cererea unei mame, adresată lui Isus?
Matei 20.20-21 (p. 947)
Frumos exemplu pentru femeile din toate timpurile. Chiar dacă de multe ori cererile oamenilor sunt în necunoştinţă de cauză (Isus spunea: „nu ştiţi ce cereţi!” (Matei 20.22 u.p.), totuşi, oamenii care cer ceva lui Dumnezeu, trebuie să fie convinşi de lucrul acela.

10. Ce condiţie trebuie împlinită pentru ca cererea făcută să fie ascultată?
1Ioan 5.14 (p. 1202)
Cererile noastre trebuie să fie în armonie cu voinţa şi cu planul pe care Dumnezeu îl are cu fiecare dintre noi.

11. Prin ce se caracterizează dorinţele unora?
Iacov 4.1-3 (p. 1189)
Deseori vrem ceva, ce doar pofta îi simte nevoia, iar alteori, cererile sunt motivate de planuri nu întotdeauna curate.

12. Ce sugestie face Domnul Isus cu privire la cerere?
Ioan 16.23 (p. 1048)
Este plăcută colaborarea între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în împlinirea dorinţelor noastre. Duhul Sfânt ne arată nevoile noastre, Fiul se oferă să ne reprezinte, iar Tatăl este mereu gata să le împlinească.

13. Cum Îl prezintă Isus pe Tatăl în relaţie cu cererile noastre?
Matei 7.9-11 (p. 930)
De multe ori ni se pare că pâinea pe care Tatăl ne-o dă este o piatră.
Se spune că o prinţesă a primit de la logodnicul ei un pachet. L-a deschis şi a găsit în el ceva ce arăta ca o ghiulea de tun. A fost dezamăgită, s-a supărat şi a aruncat-o într-un colţ al camerei. Dar învelişul cel greu s-a spart şi a apărut o bilă argintie. A luat-o şi întorcând-o într-o parte şi în alta, apăsând-o mai tare, a ieşit o cutiuţă aurită. Când a deschis-o, a găsit un inel preţios cu diamante sclipitoare, aşezat pe catifeaua neagră. Sub acest inel, erau scrise cu litere mari, aurite, cuvintele: „Pentru că te iubesc”.
Este posibil ca atunci când primim ceva să ni se pară că nu este ceea ce am cerut şi totuşi „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl Luminilor…” Iacov 1.17 (p. 1187)

14. Deşi unii oameni nu cer nimic lui Dumnezeu, de ce totuşi primesc cele necesare vieţii?
Matei 6.7-8 (p. 928)
O întrebare pe care mulţi şi-au pus-o este aceasta: „Dacă nu am cerut de la Dumnezeu ceva, de ce totuşi am primit? De ce mi-a dat fără să-i cer?”. Dumnezeu nu ne dă doar pentru că Îi cerem, ci pentru că ştie că avem nevoie. Sunt însă lucruri pe care El le dă doar în urma conştientizării nevoii de ele, exprimate în cererile adresate Lui. Ce vrei să-ţi dau? spune Dumnezeu astăzi fiecărui copil al Său.

15. De ce este foarte important să ştim ce cerem?
Prov. 30.7-9 (p. 667)
Ne place să cerem lui Dumnezeu şi să ne bucurăm de fiecare dată când primim răspuns la cererile noastre. Dar Domnul nu doreşte ca relaţia cerere-ofertă să fie într-un singur sens, om – Dumnezeu. El propune reciprocitate în această direcţie. Şi El face omului cereri.

16. Care este răspunsul tău dacă această cerere ţi-ar face-o Isus?
Prov. 23.26 (p. 661)
Cum, Dumnezeu să ceară ceva de la mine? Ce pot eu să-I ofer?

17. Cum poţi să oferi satisfacţie acestei cereri?
Ps. 51.6 (p. 582)
Uneori, Dumnezeu îţi răspunde cum o faci şi tu, pentru a înţelege ce simte El când tu Îl refuzi.
Ce vrei? Spune-i lui Dumnezeu într-o rugăciune tainică.
Ce vrei? răspunsul meu la această întrebare este o binecuvântare biblică pentru tine: „Să te asculte Dumnezeu în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov… să-ţi dea ce-ţi doreşte inima şi să-ţi împlinească toate planurile tale”, în aşa fel încât să poţi spune cuvintele: Iubesc pe Domnul căci El aude glasul meu, cererile mele.

„Doamne, ce transformare înfăptuieşte în fiinţa mea o oră în prezenţa Ta! Ce povară grea ia de pe inima noastră Ca o ploaie de vară, împrospătează pământul uscat. Noi îngenunchem şi totul în jur pare să devină neînsemnat Ne ridicăm şi totul, depărtat sau apropiat stă conturat strălucitor şi clar în faţa ochilor noştri. Îngenunchem în slăbiciune, ne ridicăm în putere. Cum să nu oferim altora privirea slăbiciunii noastre când suntem copleşiţi de griji, neliniştiţi, slabi şi şovăitori? Cum ar putea să nu pornească putere de la noi, când în noi sunt
rugăciuni, iar în Tine bucurie, tărie şi curaj?”

 
Istoria unor evenimente măreţe se conturează odată cu exprimarea acestei întrebări: Ce ai în mână? pusă de Dumnezeu lui Moise. Patru decenii obişnuit cu noua sa activititate, Moise învaţă credincioşia şi sacrificiul. Temperamentul lui suferă modificarea majoră a sensului. A fost nevoie să înveţe multe lucruri şi să uite multe lucruri.

„Înconjurat de zidurile munţilor, Moise era singur cu Dumnezeul său. Templele grandioase din Egipt nu mai aveau influenţă asupra minţii sale prin superstiţiile şi rătăcirile lor. În înălţimea solemnă a colinelor veşnice el privea maiestatea Celui Prea Înalt şi în contrast cu aceasta vedea cât de neputincioşi şi de fără cuvinte sunt zeii Egiptului. Aici îi dispăru mândria şi încrederea de sine”. P.P. /280

1.  Cum se manifesta uneori temperamentul lui Moise?
Exod 2.11-12
În simplitatea strictă a vieţii sale de pustie au fost înlăturate urmările traiului bun şi ale belşugului din Egipt.

2.  Cât de radicală a fost transformarea pe care Moise a suportat-o?
Numeri 12.3 (p. 159)
Moise a devenit răbdător, plin de adoraţie şi umilit dar cu credinţă tare în Dumnezeul Cel Atotputernic. Desigur, în anii când purta prin locuri singuratice turmele sale el se gândea la starea de apăsare a poporului său. Probabil se gândea de ce nu folosise mai bine calităţile de strateg, puterea sa, influenţa pe care o avea la curtea lui faraon, pentru eliberarea fraţilor săi. Atunci avea totul de partea sa, acum… cât de răscolitoare i s-a părut întrebarea Domnului: Ce ai în mâna ta? Dacă întrebarea nu l-a surprins atunci, poate în mintea lui au fulgerat astfel de gânduri: „Doamne, nu am nici sceptrul de faraon, nici puterea celui mai tare popor al vremii, nici măcar o spadă, sau frâiele unor cai care să-mi tragă carul de luptă… O, Doamne, un toiag, acesta este obiectul de apărare pentru turmă. Atunci când oile sunt atacate de animale sălbatice, sau de oameni sau când una dintre ele rătăceşte pe stânci abrupte, eu mă folosesc de toiagul acesta. Este pentru animale. Dar Tu mă trimiţi la oameni. Ce să fac cu un toiag?”

3.  Ce poruncă primeşte Moise de la Dumnezeu şi care este rezultatul?
Exod 4.3-4 (p. 61)
Dumnezeu îl surprinde şi mai mult pe Moise când îi porunceşte: „Aruncă-l la pământ!” Nu ştim cum a reacţionat Moise la aceasta, nici ce sentimente l-au marcat atunci, dar Biblia spune că: „toiagul s-a prefăcut în şarpe şi Moise fugea de el”. Acest pasaj biblic are în el semnificaţii profunde pentru că prezintă pe de o parte slăbiciunea umană cu elementele ei caracteristice, iar pe de altă parte bunăvoinţa pe care o are Dumnezeu de a colabora în Atotputernicia Sa cu calitatea umană specifică fiecăruia.
De fapt, Domnul doreşte să întrebe pe fiecare om: Ce ai în mână? Uneori este nevoie să privim obiectul din mâna noastră şi deseori suntem trişti pentru că mai păstrăm încă ceva de care demult am dorit să scăpăm şi nu putem, pentru că nu vrem cu adevărat. Dumnezeu spune: „Aruncă-l la pământ!”

4.  Dacă am întreba pe Dumnezeu ce are în mâna Sa, ce ne-ar răspunde Biblia?
Iov 12.9-10
Dumnezeu nu este doar izvorul vieţii, ci şi întreţinătorul ei. Providenţa Sa este plină de iubire şi grijă pentru „sufletul a tot ce trăieşte”, sufletele vii ale fiinţelor celor ce trăiesc. Nu se aminteşte nimic despre sufletul morţilor care dorm în ţărâna pământului.
Domnul care ţine în mâinile Sale adâncimile pământului (Ps. 95.4), Acelaşi care lucrează cu înţelepciune, are în mâna Lui hrana tuturor vieţuitoarelor pe care, „dacă le-o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale” (Ps. 104.28). Dacă Dumnezeu este bun şi milostiv cu tot ce este viu (animale, păsări, plante) mă interesează foarte mult dacă în relaţia mea personală cu El pot vedea ceva în mâna Lui care mă avantajează.

5.  Ce asigurare dă Scriptura?
Psalm 31.14-15
Gândurile acestea pline de speranţă şi încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu fac bine sufletului nostru.

6.  Care este perspectiva oferită celor mântuiţi?
Isaia 62.3 (p. 731)
Vorbind despre urmaşii Săi, Domnul Isus se numeşte Păstorul, iar despre cei care ascultă glasul Lui spune: „Oile Mele ascultă glasul Meu. Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea”. Asociaţi această imagine cu tabloul din Psalmul 91 şi speranţa se va materializa în credinţă. Îmi imaginez scenele de luptă prin care Moise îşi apăra turma. David lupta cu leul şi cu ursul care doreau să-i smulgă oile sau mieluşeii din mâna sa şi pentru o oaie el îşi risca viaţa. Ce legătură strânsă între păstori şi turmele lor. Dar mai curajos ca Moise, mai puternic decât David, Domnul Isus doreşte să ne ofere protecţia Sa şi siguranţa unei veşnicii fericite. Şi mai este ceva în mâna lui Isus asupra căruia vom reveni.
Dar tu prietene, ce ai în mână? Poate în acest moment fericit ai o Biblie, scrisoarea lui Dumnezeu pentru tine. Păstreaz-o căci în ea vei găsi pe Isus care te iubeşte. Este poate cineva care are în mână o ţigară de care nu vrea, sau nu poate scăpa, deşi este convins şi conştient de nocivitatea acestei obişnuinţe. Ai putea s-o păstrezi mai departe în mână dacă te-ar vizita Domnul? Merită să fie păstrat strâns lucrul care a ruinat sănătatea ta, cât şi a milioanelor de fiinţe asemenea ţie? Priveşte degetele îngălbenite şi uită-te în oglindă când tuşeşti. Aşa doreai să arăţi? Ascultă-ţi răsuflarea din ce în ce mai îngreunată şi fie-ţi milă de plămânul care se luptă să trimită oxigen curat. Priveşte faţa ta frumoasă altădată, pe care astăzi apar riduri adânci.
Ce ai în mână? Poate un pahar, sau o sticlă ce conţine băutură alcoolică. Aceasta te-a costat de multe ori hrana copiilor, îmbrăcămintea sau încălţămintea lor, sau lemnele pentru foc, ce n-au fost suficiente în timpul iernii.
Obosit şi nefericit te aşezi pe scaun într-o atmosferă aburită de rotocoale de fum şi bei… aşa cum ai făcut de-atâtea ori spunând că vrei să-ţi îneci necazul. Dar tu ştii bine că necazul are mereu costumul de protecţie, iar în pahar se simte ca un scafandru echipat. De când bei, neliniştea îţi creşte, starea sănătăţii tale se agravează… te uiţi la pahar şi vezi că mai e puţin. Nu te înduri să arunci conţinutul? Dacă nu-l arunci, chiar acum te va arunca el într-un viitor nu prea îndepărtat. Priveşte în oglindă când eşti beat. Priveşte-te cum te strâmbi, cum copiii fug de teama că îi baţi. Înregistrează-te când vorbeşti singur, priveşte geamul spart şi filmează-te când eşti plin de alcool. Ţi-ar plăcea să te vezi? Cum crezi că arăţi? Ce ai în mână?

7.  Cum poate cineva să se îndreptăţească deşi este păcătos?
Luca 18.11-13
Unii spun ca fariseul din pildă: „Îţi mulţumesc Doamne că eu nu sunt aşa beţiv ca vecinul, sau colegul cutare, eu beau două-trei pahare acasă, la masă, cu familia, cu copiii, nu fac scandal, mă culc liniştit”. Invită-l ca oaspete la masa ta pe Isus, ce crezi că ar spune El dacă L-ai servi cu un pahar de alcool?

8.  Care este poziţia Bibliei cu privire la alcool?
Prov. 23.29-35
Poate Isus ar concluziona ferm: „Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase, oricine se îmbată cu ele nu este înţelept”. Atunci când ai un oaspete pe care-l respecţi, vrei să te porţi cu el cât mai înţelept. Ei bine, Isus vrea să fie în casa ta mereu, să fie oaspetele tău. Cum crezi că se va simţi în mirosul de tutun ce persistă în jurul tău? Crezi că va frânge pâinea şi va binecuvânta hrana ce o ai pe masă?

9.  De ce este Dumnezeu interesat de sănătatea ta?
1Cor. 3.16-17 (p. 1114)
Poate în zorii zilei te trezeşti cu gândul la ceaşca de cafea tare pe care o vei sorbi. În cursul zilei obişnuieşti să bei. Cum crezi că te apreciază Isus?
Ce ai în mână? Poate tocmai ai numărat bani câştigaţi în mod necuviincios poate prin înşelăciune, fraudă sau mită. Mai simţi încă praful acela lipicios pe palmele tale?
Ce ai în mână? Poate mai ţii deschisă o carte ce vorbeşte despre imoralitate sau violenţă şi acele învăţături îţi plac, pentru că te fac să trăieşti ceea ce este scris acolo. Cât de dificilă este dragostea prezentată de Hristos faţă de surogatele distrugătoare ale patimii omeneşti!

10. Cum apar mâinile oamenilor în viziunea profetului Isaia?
Isaia 1.15 (p. 683)
Ce ai în mână? Orice ai ţine, care poartă în el elementul şarpelui cel vechi, diavolul, aruncă-l. Aruncă paharul, aruncă ţigara, aruncă sursa gândurilor ispititoare şi priveşte-i cum se transformă în şerpi care te urmăresc. Moise a aruncat toiagul său care s-a prefăcut în şarpe. Domnul i-a zis: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă”. Omeneşte, a apuca şarpele de coadă înseamnă sinucidere. Dar când Dumnezeu îţi porunceşte acest lucru, înseamnă schimbare, transformare. Înseamnă decizia de a sfârşi cu elementele de care ţi-e teamă şi pe care trebuie să le distrugi prin puterea lui Dumnezeu. Este dorinţa de a fugi de ceea ce te urmăreşte de ani de zile alergându-te în locuri îmbibate de desfrâu sau într-o atmosferă bolnăvicioasă şi stricată. Într-un limbaj figurat, cuvintele lui Dumnezeu către Moise când fugea de şarpe, le putem înţelege astăzi în forma aceasta: apucă paharul şi sticla de coadă şi se vor răsturna. Nu le mai apuca de cap, ducându-le la gură, apucă-le de coadă şi conţinutul lor se va transforma din nou în hrană pentru copii şi vei avea din nou sănătate şi pace în căminul atât de nefericit.

11. Cum s-a transformat un incident neplăcut într-o binecuvântare?
Fapte 28.3
Ce ai în mână? Nu te-ai hotărât încă ce să faci? Roagă-te în taină şi Dumnezeu te va lumina. Scutură în foc pentru a nu fi tu însuţi scuturat. Să ne îndreptăm acum privirile din nou spre mâinile lui Isus.

12. Ce argumente convingătoare a găsit Toma în palmele lui Isus?
Ioan 20.24-29
Isus va purta în mâinile Sale cicatricele rănilor produse de cuiele răstignirii. „V-am săpat în palmele Mele” ne spune Isus Hristos. Acest lucru mă bucură, pentru că Isus mă poartă cu grijă şi mă protejează.

13. Ce constatare face Isus, ca un avertisment dat tuturor?
Luca 22.21 (p. 1019)
Iuda, după ce a luat în mâna sa pâinea binecuvântată de Domnul la Sfânta Cină, a numărat cei treizeci de arginţi, preţul vânzării lui Isus, în aceeaşi mână.
Ce ai în mână? Pâinea vieţii care este Isus, sau preţul fărădelegii obţinut prin trădarea lui Isus, prin vânzarea Lui pe un lucru trecător, poate pentru patima ta, pentru poftele tale.
Ce ai în mână? Proprietarul unui magazin a oferit posibilitatea unui om ca în zece minute să aleagă ce doreşte din magazinul său. Este dificil să alegi. Omul s-a dus la unelte, nu s-a hotărât, la îmbrăcăminte, n-avea timp să încerce, ceva pentru soţie… Proprietarul îi amintea minutele trecute 5, 6, 7, 8,… A văzut câteva rochii, apoi costumaşe potrivite pentru copiii săi, dar a observat raionul de blănuri şi dorea o haină scumpă. A dat fuga acolo, când proprietarul spuse: „mai ai o secundă!” Atunci omul a întins mâna pe un raft şi a luat un ciorap expus ca model, celălalt fiind lipsă. Din tot magazinul doar un ciorap, nici măcar o pereche! Curând, ultima secundă va fi şi pentru mine şi pentru tine, prietene.
Ce ai în mână?
 
 

 
Ca o consecinţă a păcatului în structura gândirii umane a intrat şi noţiunea de ascundere. Motivaţiile trăirii acestui sentiment pot fi teama, sau dorinţa de a prezenta lucrurile altfel decât sunt ele cu adevărat, sau de cele mai multe ori tendinţa de a nu face cunoscut şi pentru alţii o faptă sau mai multe fapte rele. Planurile rele, distrucrive, care se fac, se realizează în ascuns. De aici pornesc acţiunile secrete şi ultrasecrete.

1.  Cum exprimă Biblia această încercare a oamenilor?
Isaia 29.15-16
Două categorii de oameni sunt cuprinşi în această imagine:
a) cei care cred că planurile lor sunt mai bune decât cele pe care le are Dumnezeu, datorită necunoaşterii atributelor Dumnezeirii;
b) cei care ştiu că planurile lor nu sunt în concordanţă cu voinţa lui Dumnezeu. Aici sunt cuprinşi creştinii care nu trăiesc după îndemnurile Duhului, ci deseori poftele lor fireşti le controlează activitatea. Şi dacă unii rămân doar la nivelul planurilor, neavând curajul sau posibilitatea de a le pune în aplicare, există totuşi mulţi, parcă prea mulţi oameni care realizează planurile înfăptuind acţiuni în întuneric. Ei ştiu bine că nu este bine ceea ce fac, dar se amăgesc cu această autoconsolare: „cine ne vede, cine ne ştie?”
Dorinţa oamenilor este să nu fie văzuţi de alţii şi să nu ştie nimeni ce au făcut. Aceasta este mai important decât faptele rele făcute în întuneric.  Cine ne vede, cine ne ştie? Întrebarea poate fi pusă în condiţiile în care se traversează o criză legată de experienţa vieţii. Omul bolnav care suferă de multă vreme se întreabă: cine mă vede cât sufăr? Cel necăjit, cel disperat se întreabă cine vede, cine ştie în ce situaţie neplăcută sunt? Femeia părăsită de soţ priveşte la copiii săi, la neajunsurile sale, la neputinţa ei şi se întreabă cine vede cât de necăjită sunt şi cine ştie amărăciunea sufletului meu? Copilul abandonat care se zgribuleşte într-un loc mai ferit visând la un pat mai curat şi cald, la dragostea mamei şi protecţia părinţilor, se întreabă cine mă vede şi cine mă ştie?

2.  Care este răspunsul unei aşteptări îndelungate, dar plină de credinţă?
Gen. 29.32 (p. 32)
Nu doar de o singură persoană este interesat Dumnezeu, ci, de toţi oamenii.

3.  Cum afirmă Dumnezeu grija Sa pentru cei mulţi şi necăjiţi?
Exod 3.7 (p. 61)
Spre deosebire de zeii egiptenilor, Dumnezeu vede, simte şi le vorbeşte israeliţilor. Cu câtă mândrie egiptenii vorbeau despre zeii lor când se închinau acestora! De fapt în mentalitatea lumii antice, lupta între popoare este lupta între zeii lor. Biruinţa unui popor însemna victoria zeilor lui asupra zeilor celorlalţi. Plăgile cu care a fost lovit Egiptul sunt o demonstraţie. Cine ne vede, cine ne ştie? spuneau evreii când stăpânii lor apăsau mai mult jugul sclaviei.
Astăzi lucrurile se repetă pe o scară mai mică în familie. Iată de pildă, soţul sau soţia descoperă adevărul Scripturii şi-L acceptă pe Hristos ca Mântuitor. Viaţa se schimbă în conţinutul ei, însă în mod ciudat nu se îmbunătăţeşte ci devine mai grea. Apar jigniri, batjocuri usturătoare, interdicţii severe, ameninţări şi violenţe. Creştinul se întreabă de ce? Şi în disperarea lui este confruntat cu dorinţa de a fi sigur că cineva, undeva, ştie ce se întâmplă cu el.
Cine mă vede, cine mă ştie? Cu atât mai pline de amărăciune sunt aceste cuvinte cu cât nu este nimeni între cei apropiaţi care să te înţeleagă. Priviţi acea femeie tânără, căsătorită de un an. Idealul cu care plină de bucurie a plecat de acasă nu se realizează ca şi cum nu ar fi existat vreodată. Soţul ei o priveşte din ce în ce mai încruntat, îl aşteaptă să vină şi el întârzie din ce în ce mai mult. Plictiseala se aşterne din ce în ce mai mult în relaţia lor. Este din ce în ce mai neliniştită şi mai îndurerată. Aşteaptă un copil… O vecină o întreabă uneori de ce este aşa slăbită. Cine o vede, cine o ştie?
4.  Ce asigurare ne dă Domnul Isus despre Tatăl?
Matei 6.5 (p. 928)
Iată băiatul care a crescut cu imaginea celui căruia lumea îi surâde. Totul este posibil, crede el. Astăzi merge din loc în loc căutând de muncă. Nu are relaţii, nici posibilităţi de a le face, dar încearcă… Este privit cu atenţie şi de fiecare dată inima îi bate tare când patronul îi vorbeşte pe un ton amical. Dar totul este o iluzie. Răspunsul este negativ, chiar dacă este dat într-o formă de politeţe…
Cine mă vede, cine mă ştie? Asemenea lui este fata cu multe calităţi. Este nevoită însă să suporte privirile insistente şi obraznice ale celui care decide angajarea şi plata ei – ea are însă principii morale pe care nu vrea să le calce. Unul dintre ele spune clar: „să nu preacurveşti” (Exod 20.14) şi pentru ea înseamnă de fapt să nu mai procedezi la fel ca înainte. Imaginea lui Isus pe crucea Golgotei o urmăreşte şi privirea Lui blândă o asigură de înţelegere şi biruinţă. Părăseşte şi acel birou obosită, descurajată, aproape plângând. Ce vor spune părinţii care nu împărtăşesc aceleaşi principii creştine? De ce nu te ajută Dumnezeul tău la care te rogi zi de zi? Şi câte vor mai spune… Cine mă vede, cine mă ştie?

5.  Ce consolare plină de încurajare ne oferă Scriptura?
Hab. 1.13 (p. 902)
O femeie este alungată de acasă în toiul nopţii de soţul ei beat. Copiii se agaţă de mama, plâng, sunt speriaţi. Ea nu ştie ce să facă mai repede. Să se îmbrace mai gros pentru timpul rece, să adune hăinuţe pentru copii, ori să se grăbească pentru a reduce numărul loviturilor pe care soţul i le distribuie generos. Uşa se închide zgomotos în urma ei şi într-un colţ al grădinii, sau în boxa de la subsol, sau pe gangul din apropierea casei, zgribulită şi aproape îngheţată, ea şi copiii pe care-i ţine strânsă, adormiţi la pieptul cald, se întreabă zguduită de plâns: cine mă vede unde mă aflu? Cine ştie durerile mele?
Acolo, într-o cămăruţă cu ferestre mici, cu perdele vechi şi cu multe flori la geam, bătrânul mai aruncă o dată privirea spre curte. Auzise un zgomot şi crezuse că feciorul lui a venit în sfârşit acasă. De ani de zile nu mai ştie nici el de când, soţia sa l-a părăsit plecând cu fiul, iar el şi-a petrecut nopţile aşteptându-i. Înainte se simţea mai bine, era sănătos, acum, toate îl dor,… şi mâncarea aceea pe care o vecină se străduise să i-o aducă a fost de multă vreme terminată. Pâinea este prea uscată pentru el, zahăr de ceai nu mai are şi nici nu poate merge să cumpere.
Aşezat pe pat, lacrimile curg şiroaie peste barba lui albită. De multă vreme uşa lui nu a mai fost deschisă de cineva drag. Afară a început să cadă zăpada şi soba lui este din ce în ce mai rece. Tremurând de frig şi plin de tristeţe, bătrânul întreabă: cine mă vede atât de părăsit, cine mă ştie cât de mare suferinţă am îndurat în viaţă?

6.  Poate fi cineva să fie într-o situaţie pe care Domnul să nu o cunoască?
Evrei 4.13
Iată fata uitată şi abandonată de toţi după ce a fost violată. Iată-l pe tânărul nervos din bar, aprinzând ţigară după ţigară. Vrea să-şi înece durerea pentru că a fost părăsit de logodnica lui. Priviţi-l pe cel care a pierdut câteva sute de mărci, pentru că cineva l-a excrocat promiţându-i o viză pentru străinătate. Iată toţi nemângâiaţii soartei ce se zbat în căutarea unei soluţii, alergând pentru a scăpa de plictiseală, făcând tot felul de lucruri nepermise crezând că vor scăpa de realitatea apăsătoare. Privesc disperaţi spre pământ, iar spre cer se uită cu neîncredere. Oamenii care trec pe lângă ei neînţelegându-i, îi fac să strige: cine mă vede, cine mă ştie?

7.  Ce mângâiere pot găsi cei care simt nevoia de înţelegere şi ajutor?
Isaia 41.10
Aceasta este o făgăduinţă foarte importantă pentru tine. Ea este permanent valabilă pentru că aparţine lui Dumnezeu. Iată câteva împliniri ale ei: un tânăr a fost vândut de fraţii săi, dar Domnul a fost cu el (Iosif). O femeie a fost izgonită însărcinată fiind, iar mai târziu cu copilul în pustie, dar a fost văzută de Dumnezeu (Agar). Profetul Daniel a fost aruncat într-o groapă cu lei înfometaţi, iar prietenii lui într-un cuptor aprins. A ştiut despre aceasta Domnul şi a fost cu ei în primejdie. Ce minunată este rezolvarea dată de El. O văduvă tânără a primit o familie minunată, o prostituată (Rahav) a devenit o credincioasă devotată în poporul Israel.

8.  Până unde poate ajunge privirea plină de dragoste a lui Dumnezeu?
Daniel 2.22
Da, în întunericul sufletului tău, El cunoaşte toate gândurile. În întunericul minţii tale, el ştie cine eşti. Când crezi că eşti ascuns şi nimeni nu te recunoaşte sau găseşte, nu uita, El vede în întuneric, El descoperă ce este adânc.
Atunci când păcătuim, nu greşim doar faţă de om, ci pe Dumnezeu Îl doare păcatul nostru. Când tatăl loveşte copiii brutal, suferinţa lor este simţită de Isus. Când o femeie primeşte dezmierdările înşelătoare ale unui om care nu este soţul ei, ea nu îşi înşeală doar soţul, ci pe Isus Însuşi. Când copilul îşi minte părinţii, nu doar faţă de ei se limitează păcatul şi când tânărul trăieşte viaţa în păcate, nu doar viaţa lui este în primejdie ci şi a altora pe care Isus îi iubeşte. Cine ne vede şi cine ne ştie?

9.  Ce spune Domnul Isus cu privire la acest lucru?
Luca 17.1-2 (p. 1011)
O, prietenul meu, într-adevăr merită plânsul şi disperarea această situaţie pe care o trăim fiecare dintre noi zi de zi. În mulţimea de pe stradă te simţi atât de singur. În aglomeraţia din metrou sau autobuz sunt doar străini. Citeşti pe feţele lor aceleaşi dureri, nebunii sau disperări ca ale tale. Fiecare se uită spre altceva, spre alţii. Poate hoţii de buzunare îţi aruncă priviri furişe şi te strâng uneori pentru a-ţi controla buzunarul sau geanta. Cine te vede? Este cineva interesat să te vadă? Urci sau cobori scări rulante, simţi răsuflarea celor din jur; ajungi undeva, dar de fapt ce vrei să faci? Unde vei merge? Eşti supărat? Cine te ştie? Te clatini de foame sau de nesomn, cine te vede? Simţi că suferinţa recidivează, pe cine interesează?

10. Cât de puternică este dragostea lui Dumnezeu pentru tine?
Isaia 54.10
Te rog prietene, deschide inima la ceea ce vreau să-ţi spun. Isus Hristos, Dumnezeul Creator al meu şi al tău, a trăit pe pământul acesta ca om. A suferit foamea, a fost abandonat de prieteni, clasificat drept nebun de către fraţii Săi, angajat într-o luptă directă şi continuă cu Satana, care L-a urmărit pas cu pas. El a găsit posibilitatea rezolvării oricărui lucru. De fapt, viaţa Lui a fost un model pentru noi. Care a fost secretul biruinţei Sale? Ascultaţi-L cum spune fiecăruia: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11.28).
 
 

 
Proprietarul unei plantaţii din Calyon dorea să părăsească plantaţia pentru o zi, ca să meargă la oraş. Dar el era convins că nefiind acolo, lucrătorii lui nu vor mai munci ştiindu-se nesupravegheaţi. Ce să facă? După multă gândire îi veni o idee. În ziua plecării se duse la lucrătorii care munceau de zor şi le spuse:
– Eu plec pentru o zi sau două, dar las în schimb ochiul meu care să vă supravegheze. El va vedea dacă lucraţi sau nu. Spunând aceste cuvinte, îşi scoase ochiul de sticlă – căci avea un ochi de sticlă – şi-l agăţă în creanga unui copac. Apoi plecă liniştit în drumul său.
Muncitorii lucrară la început cu multă grijă, ştiind că ochiul îi priveşte, dar apoi unuia dintre ei îi veni o idee: luă oala în care îşi adusese mâncarea, o goli, apoi o puse deasupra ochiului, acoperindu-l. Acum puteau toţi să se culce liniştiţi şi să doarmă până seara. Şi au putut face aşa fiindcă aveau de-a face cu un ochi de sticlă.
„Dumnezeu care mă vede” Gen. 16.13

1.  Cât de profund cunoaşte Dumnezeu problemele vieţii noastre?
Ps. 139.1-6 (compară cu Fapte 10.1-9)
Când i-a cerut lui Corneliu să trimită după Petru, Dumnezeu ştia că apostolul se afla la Iope în gazdă la Simon tăbăcarul. Aceasta ar fi fost de ajuns ca robii lui Corneliu să găsească tăbăcăria, dar pentru a îndepărta orice îndoială, Dumnezeu adăugă şi amănuntul că se află lângă mare. Mai mult, Dumnezeu îi descoperi lui Petru că vor veni trei oameni să-l caute (Fapte 10.7,19). Ambele grupuri au primit confirmarea că solia avea o origine divină.
Certitudinea acestor îndrumări în care fusese precizată chiar ocupaţia omului la care locuia Petru, ne arată că cerul este bine familiarizat cu istoria şi treburile oamenilor în fiecare etapă a vieţii. Dumnezeu cunoaşte îndeaproape atât experienţa şi munca lucrătorului umil cât şi cea a regelui de pe scaunul de domnie. (F. Apost. 133-134)

2.  Este Dumnezeu cumva limitat de spaţiu?
2Cron. 16.9 p.p. (compară cu Fapte 8.5,26-40)
Prin intervenţia Duhului Sfânt, Domnul îl aduse pe etiopian în legătură cu cineva care ar fi putut să-l conducă spre lumină.

3.  Ce nume a dat Agar lui Dumnezeu în urma întâlnirii cu îngerul Domnului?
Gen. 16.13-14
După conflictul din casa lui Avraam, Agar este nevoită să plece de acasă, pribegind prin pustiul arzător. În timp ce rătăcea prin deşert, îngerul Domnului a găsit-o lângă un izvor de apă, asigurând-o de grija protectoare a lui Dumnezeu.
În contrast cu soarele, numit de egipteni zeul Ra, care nu numai că nu o ajută ci îi şi îngreunează călătoria, Agar se raportează la Dumnezeu ca fiind „Dumnezeu care mă vede”. Ea nu-L limitează pe Dumnezeu care supraveghează doar la corturile lui Avraam, ci Îl consideră un Dumnezeu omniprezent care se coboară spre ea, o roabă fugară, venindu-i în ajutor.

4.  Meditează la următoarele cazuri în care oamenii au avut asigurarea omniprezenţei lui Dumnezeu:
a) Gen. 39.9; Dan. 3.15-30;
b) Ioan 1.48; Faptele 4.19;
c) Apoc. 2.8-11.
   „Oricând şi în orice loc, în toate întristările şi în toate necazurile când împrejurările sunt sumbre şi viitorul plin de tulburări, iar noi ne simţim fără putere şi singuri, Mângâietorul va fi trimis ca răspuns la rugăciunea credinţei. Împrejurările ne pot despărţi de orice prieten pământesc, dar nici o împrejurare şi nici o depărtare nu ne vor despărţi de Mângâietorul ceresc. Oriunde am fi, oriunde am merge, El se află întotdeauna la dreapta noastră ca să ne sprijine, să ne ajute, să ne ridice şi să ne îmbărbăteze”. (H.L.L. /656)
•    Ce experienţă în care Domnul te-a sprijinit în vremuri de încercare ai putea s-o împărtăşeşti şi altora?
•    Cum a schimbat El împrejurările ce-ţi stăteau împotrivă?
•    În ce mod ţi-a influenţat acea experienţă aşteptările pentru viitor?
   „Pornit să se depărteze de Mine” (Osea 11.7)

5.  De ce omul are tendinţa de a fugi şi de a se ascunde de Dumnezeu, binefăcătorul său?
Osea 11.7; Gen. 3.10; Luca 15.11-13
Păcatul nu poate exista în prezenţa Tatălui nostru ceresc, Atotprezent şi cu o influenţă infinită. În urma neascultării sale, Adam ştiind că Dumnezeu avea să vină în întâmpinarea sa, a fugit şi s-a ascuns printre pomii din grădină încercând să ascundă goliciunea sa interioară. Acesta este gestul celui care are ceva de ascuns în faţa lui Dumnezeu.

6.  Care a fost motivul din cauza căruia Iona a fugit în Tars?
Iona 1.3
Când proorocul s-a gândit la greutăţile însărcinării lui şi la ceea ce părea imposibil, el a fost ispitit să pună la îndoială înţelepciunea chemării. Din punct de vedere omenesc se părea că nu se poate căştiga nimic prin vestirea unei asemenea solii în această cetate trufaşă. El a uitat pentru o clipă că Dumnezeul pe care îl slujea era Atotînţelept şi Atotputernic. În timp ce ezita în îndoială, Satana l-a copleşit cu descurajarea. Proorocul a fost cuprins de o mare frică şi s-a sculat să fugă la Tars. (Iona 1.3)

7.  Poate omul să fugă şi să se ascundă de Dumnezeu şi totuşi să rămână liniştit?
Gen. 4.12-14; Iona 1.4-15
Dacă Iona ar fi ascultat de porunca divină necondiţionat, atunci ar fi fost scutit de unele experienţe amare şi ar fi fost binecuvântat din belşug. Dar Dumnezeu a fost nevoit să recurgă la măsuri extreme încercând să distrugă cerbicia profetului. Elementele naturii şi mulţi marinari nevinovaţi au fost prinşi în această situaţie periculoasă, împreună cu Iona şi din cauza lui.
•    Au existat momente în viaţa ta când ai vrut să fugi de Dumnezeu?
•    Cum poate creştinul modern să fie fugar şi totuşi să aibă numele scris în registrul bisericii?
„Eram gata să fiu găsit de cei ce nu Mă căutau” (Isaia 65.1)

8.  În ciuda faptului că omul păcătos are tendinţa să se depărteze, care este atitudinea lui Dumnezeu faţă de el?
Gen. 3.9; 28.10-15; Is. 65.1-2; Osea 2.14; 11.7-9; Iona 1.17; Luca 15.22-24
Iubirea lui Dumnezeu urmăreşte însă pe cel care a ales să se despartă de El şi Domnul pune în mişcare toate mijloacele pentru a-l readuce la casa părintească. Certitudinea iubirii lui Dumnezeu este aceea care constrânge pe păcătos să se întoarcă la Dumnezeu. „Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă!” Rom. 2.4. Mila şi bunătatea lui Dumnezeu înconjoară fiecare suflet care este în primejdie, cu un lanţ de aur. Domnul declară: „Te iubesc cu o iubire veşnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” Ieremia 31.3 (Parabole /136)
•    Oare şi tu ai ales propria cale prin care te-ai înstrăinat de Dumnezeu?
•    Descoperi în experienţa ta momente în care deşi erai departe, Dumnezeu te-a căutat şi te-a adus înapoi?
•    Cunoşti persoane care sunt departe? Ce poţi face în favoarea lor?
Ridică-te şi mergi la Tatăl tău. El va veni să te întâmpine pe când eşti încă departe. Dacă faci numai un singur pas spre El, în pocăinţă, El se va grăbi să te cuprindă în braţele iubirii Sale infinite. Urechea Sa este deschisă la strigătul sufletului smerit. Cea dintâi mişcare a inimii spre Dumnezeu Îi este bine cunoscută. Nici o rugăciune nu se înalţă oricât de stângace ar fi ea, nici o lacrimă nu se varsă, oricât de ascunsă ar fi ea, nici o dorinţă sinceră după Dumnezeu nu este nutrită, oricât de slabă ar fi ea, fără ca Duhul lui Dumnezeu să nu iasă în întâmpinarea ei. Chiar înainte ca rugăciunea să fie înălţată, sau ca pornirea inimii să fie manifestată, harul Domnului Hristos iese în întâmpinarea harului care lucrează asupra sufletului omenesc. (Parabole /139)
   „Unde este Dumnezeul dreptăţii?” Mal. 2.17  Mulţi oameni, privind la viaţa din această lume îşi pun întrebări cu privire la caracterul lui Dumnezeu. Când aşezi realitatea dureroasă a păcatului şi a consecinţelor materializate în multe şi complexe suferinţe alături de afirmaţia Bibliei că: „Dumnezeu este dragoste” mintea se trezeşte într-o mare dilemă. Întrebări se impun: „dacă Dumnezeu ne iubeşte cu adevărat, de ce permite păcatului, suferinţelor, nedreptăţilor să existe în lumea noastră? De ce oamenii buni sunt trataţi în mod nedrept?”
Pe lângă toate aceste întrebări, deruta se adânceşte şi datorită poziţiilor diverse ale diferitelor denominaţiuni creştine, referitor la acest subiect complex: „dreptatea lui Dumnezeu”. La întrebarea „Unde este Dumnezeul dreptăţii?” Biblia are un răspuns specific. Ea îl descoperă pe Dumnezeu în contextul nevoilor omului şi ne oferă o viziune realistă asupra „dilemei” noastre.

9.  Descoperă câteva dintre trăsăturile de caracter pe care Scriptura le aminteşte în dreptul lui Dumnezeu.
Exod 34.6,7; Deut. 32.4; Iov 34.12; Ps. 19.9; 1Ioan 1.9; Apoc. 15.3

10. Descoperă câteva dintre consecinţele căderii în păcat în contextul nedreptăţii:
Lev. 19.5; Ier. 22.13; Fapte 7.24; Prov. 10.2

11. De ce îngăduie Dumnezeu suferinţa, nedreptatea şi toate celelalte efecte ale păcatului în lume?
2Petru 3.9; Evrei 4.15
Notă:
Luaţi-vă un moment de meditaţie asupra experienţei împăratului Nebucadneţar (Dan. 2-4) şi a lui Saul din Tars (căutaţi şi alte exemple ale Bibliei).
•    Ce caracter aveau aceşti oameni, ce viaţă duceau când erau despărţiţi de Dumnezeu?
•    Ce s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu le-ar fi răsplătit imediat faptele?
•    Ai motive să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru răbdarea şi iubirea Sa în dreptul Tău?
Scriptura, Cuvântul autorizat al lui Dumnezeu spune că „toţi au păcătuit” (Rom. 3.10). Dumnezeu nu a distrus însă rasa umană pentru ca… „În vremea de acum, să-şi arate dreptatea Lui în aşa fel încât să fie drept şi totuşi să socotească drept pe cel ce crede în Isus” (Rom. 3.26). În condiţiile căderii în păcat, a existenţei nedreptăţii şi suferinţei, Dumnezeu este drept şi iubitor, pentru că prin Fiul Său salvează lumea de păcat.  Într-un anumit sens El a suportat toate nedreptăţile şi suferinţa atunci când a fost crucificat.

12. Ce motiv avem să credem că nedreptatea va dispare din lume?
Ioan 19.30; 3.14-17; Fapte 17.31; Apoc. 22.12
   „S-a sfârşit!” Aceste cuvinte, în aparenţă descurajante sunt cuvintele aşteptate de întregul univers. Păcatul a fost înfrânt, s-a sfârşit! Dumnezeu a ales să plătească personal preţul dreptăţii pe care ar fi trebuit să-l plătim fiecare dintre noi.

13. Când se va sfârşi această continuă degradare a omenirii?
Matei 24.36; Apoc. 22.12
La revenirea Sa, Domnul Hristos va aduce răsplata pentru fiecare şi va opri activitatea oponentului Său – Satana. Important este faptul că Domnul „va face dreptate aleşilor Săi” (Luca 18.1-8). Când va face aceasta… este doar o chestiune de timp.

14. Citiţi câteva dintre făgăduinţele Bibliei făcute celor care sunt afectaţi de nedreptăţile acestei lumi.
Ps. 33.18; 46.1-2; Naum 1.7; Zah. 2.8; 1Cor. 10.13; Ier. 33.3
Dumnezeul dreptăţii este lângă noi.

15. În ce măsură suntem noi oamenii nedreptăţiţi?
Mica 6.8
„Unde este Dumnezeul dreptăţii?”. Probabil că această întrebare nu s-ar auzi printre noi dacă am fi oameni drepţi, reflectând astfel caracterul Celui ce este iubitor în dreptatea Sa şi drept în iubirea Sa! Suntem, acolo unde este Dumnezeul nostru? Suntem noi lângă cei nedreptăţiţi, suferinzi şi descurajaţi?
 
 
 

 
S-a crezut multă vreme că vorbirea ocupă procentul cel mai mare în domeniul comunicării în societate sau familie. Cercetările o clasifică însă pe ultimul loc, în ciuda marilor vorbăreţi din societate sau familie. Este important să înţelegem cât de semnificativ este nu doar ceea ce spunem ci, cum spunem. Sunt cuvinte pe care nu dorim a le spune şi totuşi ele sunt exprimate şi sunt cuvinte pe care am vrea să le exprimăm şi nu o putem face.
Faţă de semeni ne străduim să avem un limbaj cât se poate de ales şi vocabularul nostru este selectiv, funcţie de persoana cu care conversăm. Astfel, întâlnim bărbaţi care folosesc expresii plăcute în anturajul locului de muncă, care ştiu să fie politicoşi, manieraţi şi foarte atenţi faţă de colege. Aceiaşi bărbaţi devin vulgari, agresivi şi chiar violenţi când ajung acasă la soţie şi la copii. Această manifestare este întâlnită şi la soţii, unele sunt gata să-şi descarce sufletul unui bărbat care este dispus să le asculte şi pare că le înţelege. Dar, care este preţul? Către cine se îndreaptă cuvintele tale?

1.  Asupra cărui aspect al vorbirii ne atrage atenţia Biblia?
Prov. 24.28 (p. 662)
Copiii folosesc un limbaj impertinent şi deseori mincinos faţă de părinţii lor. Părinţii se mint între ei şi mint pe copii, considerând că aceştia nu înţeleg. Dar se înşală. Este funcţional principiul: „ce seamănă omul aceea va secera”. Băieţii privesc cum se poartă tatăl cu mama lor şi la rândul lor se vor adresa cu aceleaşi maniere colegelor sau prietenelor. Limbajul străzii devine din ce în ce mai dezgustător. Literatura pornografică şi publicaţiile de acest fel sunt într-o dezvoltare explozivă. Muzica abundă de expresii indecente, iar glumele nu mai au nici o acoperire. Acestea toate se întâlnesc într-o ţară creştină, într-o şcoală sfinţită la fiecare început de an, în aproape orice loc unde sunt creştini.
Al cui duh vorbeşte prin tine? Cuvintele noastre, cât de uşor sunt rostite! Ce repede exprimăm un cuvânt şi credem că odată cu el totul este încheiat! Ba deseori, după un potop de cuvinte jignitoare şi batjocoritoare, umilitoare sau ameninţătoare spunem: „acum gata, m-am răcorit, i-am zis ce-am avut de zis…”  Adevărat, ai zis, dar după aceea…? Poate nu ne interesează ce se află în sufletul persoanei respective, dar, „către cine se îndreaptă cuvintele tale?” Doar către persoana căreia i-ai vorbit, sau a mai auzit cineva? Sunt ele undeva înregistrate?

2.  Până unde ajung zvonurile rele?
Genesa 18.21
Deseori analizăm viaţa noastră şi constatăm că am pierdut în cele materiale rămânând credincioşi lui Dumnezeu, în timp ce alţii care au păcătuit în mod conştient trăiesc mai departe şi par să fie mai fericiţi, permiţându-şi să trăiască mult mai bine decât noi.

3.  Cum prezintă psalmistul frământările sale ispititoare?
Ps. 73.12-15 (p. 595)
Atunci când această constatare se face cu un regret al credinţei şi murmurele se aud exprimate sau sunt simţite în atitudinea noastră, când privim cu jind şi admirăm pe cei care calcă poruncile lui Dumnezeu, spunând acest lucru în jurul nostru, aude cineva cuvintele noastre?

4.  Către cine se îndreaptă cuvintele noastre de mulţumire?
Maleahi 3.13-15 (p. 919)
O, dacă am fi conştienţi că Dumnezeu ascultă cuvintele noastre! Dacă Isus ar fi în casă când se ceartă soţul cu soţia, ar putea ei să-şi mai spună aceleaşi cuvinte? Când fraţii şi surorile se ceartă pentru un petic de pământ, sau când vecinele se ocăresc între ele, dacă ar vedea cum îngerii lui Dumnezeu notează cu tristeţe cele spuse, ar mai dori să facă aceasta? Când cuvintele pline de tandreţe sunt adresate de un bărbat unei femei care nu este soţia sa, nu sunt auzite doar de cei doi. Dumnezeu ascultă şi ia aminte la lucrul acesta. Ce este rău în aceasta?

5.  Cât de categoric este Domnul Isus cu privire la cuvintele de orice fel?
Matei 12.36-37 (p. 937)
Dacă Dumnezeu va cere socoteală pentru orice cuvânt nefolositor care a fost rostit, oare cuvintele mincinoase, jignitoare, blestemele, umilinţele, vicleniile exprimate, vor trece oare nepedepsite? Nu! Cu siguranţă că nu!

6.  Cum subliniază şi apostolul Iacob acest lucru?
Iacob 4.17 (p. 1190)
Da, desigur, aţi remarcat că aici este vorba de o faptă, a face, dar nu este doar atât. Se poate face rău cu un cuvânt? Foarte mult chiar. Cu o vorbă doar, fără să mişti din ochi măcar, se poate face mult rău. Şi de asemeni se poate face bine printr-un cuvânt rostit uneori, alteori nerostit. De aici, a şti să vorbeşti bine, a şti să rosteşti cuvinte plăcute, dar a nu le face, înseamnă păcat. Şi pentru orice păcat, care poate fi chiar un cuvânt nefolositor, rostit în locul unui cuvânt de mângâiere, de iertare, de încurajare, poate fi pusă în pericol mântuirea.
Către cine se îndreaptă cuvintele tale şi al cui duh vorbeşte prin tine? Un alt aspect de care ne lovim zilnic este alternanţa limbajului nostru.

7.  Cum prezintă Biblia această imagine?
Iacob 3.8-10 (p. 1189)
„Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul” Cum se poate întâmpla acest lucru? Din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară?

8.  Cum explică Isus realitatea clară a ceea ce este adevărat?
Matei 12.34-35 (p. 937)
Ce este în inima ta se arată în cuvintele tale. Inima este un loc în care depui valori. Ce tip de valori acumulezi se cunoaşte din exprimarea cuvintelor.
La graniţa Austriei cu Italia au fost unele tensiuni. Grănicerii austrieci au luat o cizmă în care au pus multe lucruri murdare, scârboase chiar şi au aruncat-o batjocoritor peste fâşie la italieni. Harta Italiei are formă de cizmă. Grănicerii italieni au luat cizma, au spălat-o, au curăţat-o şi au încărcat-o cu toate bunătăţile pe care le-au găsit. Au pus în ea multe lucruri frumoase şi deasupra au pus un bilet pe care scria: „Fiecare dă ce are”. Şi au aruncat-o la colegii lor austrieci. În faţa acestei provocări, tensiunea la graniţă a fost dezamorsată.
Şi cuvintele noastre arată ce avem cu adevărat. Poate un smochin să facă măsline? Sau o viţă să facă smochine? Nici izvorul sărat nu poate da apă dulce. Dar un creştin poate să se roage lui Dumnezeu, să citească cu glas tare din Biblie, să cânte slăvindu-L pe Domnul şi cu aceeaşi limbă şi gură să blesteme pe Dumnezeu şi să ocărască, să mintă, să înşele pe soţ (soţie), copii, vecini, prieteni?

9.  Cum exprimă decalogul acest lucru?
Exodul 20.7 (p. 81)
Porunca a III-a este frecvent călcată prin desconsiderări verbale pe care le adresăm semenilor noştri. Omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi atunci când o femeie spune soţului său „dobitocule” sau foloseşte alte dezmierdări alegorice, de fapt, transmite, poate în mod inconştient, ideea că nu Dumnezeu este modelul omului. Uneori încearcă să-l coboare pe Dumnezeu la nivelul înţelegerii sale limitate şi este un groaznic păcat. Către cine se îndreaptă cuvintele tale şi al cui duh vorbeşte prin tine?

10. Ce s-a întâmplat când oamenii au vorbit împotriva celui pe care Dumnezeu îl aşezase să conducă pe Israel?
Numeri 21.4-7 (p. 170)
Orice nemulţumire este analizată de Dumnezeu, orice cuvânt este cunoscut de El. Vorbind despre judecata viitoare Domnul Isus stabileşte criteriul după care lumea va fi despărţită (Matei 25.32-46). Ori de câte ori aţi făcut sau n-aţi făcut aceste lucruri, pentru Mine erau. Parafrazând, în contextul ideii noastre, de câte ori am rostit cuvinte dureroase pentru semenii noştri, indiferent care este relaţia cu ei (soţ, soţie, copil, părinte) de atâtea ori Isus a fost cel îndurerat, batjocorit şi insultat. El se identifică cu orice om care este creat după chipul şi asemănarea Lui. El va spune într-o zi: ori de câte ori aţi zis acele cuvinte rele, murdare, sau minciuni, celor mai neînsemnaţi dintre oameni, Mie Mi le-aţi zis şi ori de câte ori nu aţi adus cuvinte de mângâiere şi încurajare, Mie nu Mi le-aţi adus.
Către cine se îndreaptă cuvintele tale? Prietene, este momentul să faci o analiză a cuvintelor tale. Acum se mai pot face iertări, mai sunt posibile schimbări şi se mai doresc împăcări. Cât de mare poate fi regretul când nu mai ai posibilitatea să ceri cuiva iertare!

11. Ce spune Biblia despre cei care vorbesc mult?
Iacob 3.2 (p. 1189)
Poate cuvintele tale nu au fost controlate mereu. Poate ai vorbit şi mai vorbeşti încă prea mult. Dar ce spun cuvintele tale? Câte din cuvintele tale sunt adresate lui Dumnezeu cu recunoştinţă şi mulţumire şi câte sunt împotriva lui Dumnezeu? Câte cuvinte sunt adresate împotriva ta dispreţuitor, căci şi tu eşti creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu? Câte din cuvintele tale aduc semenilor tăi linişte în sufletele tulburate, bucurie şi speranţă celor întristaţi şi câte distrug, sau fac să se prăbuşească suflete în disperare?
Al cui duh vorbeşte prin tine? Dacă este Duhul Sfânt se poate observa uşor. Cuvintele tale vor alina dureri, vor elibera sufletele chinuite şi înspăimântate, vor aduce pace în căminul tău, vor oferi iertare, cum şi tu vrei să fii iertat. Este acesta Duhul care vorbeşte prin tine? Dacă nu, atunci cu siguranţă Satana te foloseşte pe tine ca port-voce, astfel că cearta se porneşte de la primele cuvinte, iar învinuirile repetate, minciunile, jignirile, poate frumos ticluite şi spuse, sunt tot acelaşi lucru. Toate acestea sunt rostite de tine? Îţi place să le foloseşti?
Al cui duh vorbeşte prin tine?

12. Cum ne învaţă psalmistul să ne rugăm?
Ps. 141.3 (p. 653)
Dacă nu poţi stăpâni limba, dacă îţi scapă de pe buze cuvinte nedorite, roagă-te şi lasă pe Isus să lucreze transformarea ta. Spune-i că vrei să pui în vistieria inimii adevăruri preţioase. Hrăneşte-ţi mintea cu învăţăturile Bibliei şi roagă-te la Dumnezeu pentru schimbare şi vei vedea minunea transformării tale.

13. Care este asigurarea pe care o dă Dumnezeu celor care se tem de El atunci când vorbesc?
Maleahi 3.16-17 (p. 920)
Şi tu poţi să fii şi să rămâi o comoară a lui Dumnezeu. Nimic nu este trecut cu indiferenţă în atenţia lui Dumnezeu.
 
 
11. Pentru ce ispitiţi pe Domnul?
 
Trecuse puţin timp de când Israel ieşise condus de Dumnezeu din Egipt. Evenimente ca: cele 10 plăgi, trecerea Mării Roşii, etc… stăruiau încă în mintea lor. Chiar dacă la început au avut îndoieli în privinţa alegerii lui Moise ca eliberator, acum erau bucuroşi, fericiţi. în faţa lor era perspectiva de a fi locuitorii unei ţări unde curge lapte şi miere. în spate – un trecut dureros, un trecut cu care nimeni nu s-ar fi putut mândri – un popor de sclavi în Egipt care nu ştiau să facă nimic altceva decât cărămizi. Până şi Domnul Dumnezeul care le-a promis eliberarea a fost uitat. A fost nevoie de un braţ puternic şi de intervenţie supranaturală, ca să le reamintească identitatea: copii ai Dumnezeului Pământului şi al Cerurilor. Dar drumul lor către Canaan nu a fost un drum presărat cu flori, ci dimpotrivă, unul în care credinţa a fost încercată adesea: Marea Roşie – singuri, neînarmaţi în luptă cu egiptenii; Mara – perspectiva morţii prin însetare; Sin – lipsa hranei. Dar iată că în drumul lor spre Canaan apare un nou popas şi o nouă ispită: Refidim.
1. Pentru ce au cârtit copiii lui Israel la Refidim?
Exod 17.1,2 p.p.
„După părăsirea pustiei Sin, izraeliţii au coborât la Refidim. Aici nu exista apă şi din nou au dat pe faţă neîncredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. în orbirea şi cutezanţa sa poporul a venit la Moise cu cererea: „Dă-ne apă să bem!”” (P.P. 295)
2. Care a fost răspunsul lui Moise?
Exod 17.2 u.p.
Atunci când fuseseră aprovizionaţi din abundenţă cu hrană îşi aminteau cu ruşine de necredinţa şi murmurările lor şi făgăduiau să se încreadă pentru viitor în Dumnezeu, dar îşi uitau curând făgăduinţa şi la prima încercare a credinţei cădeau (…). Bănuiala şi neîncrederea le-a umplut inima şi l-au acuzat pe Moise că are intenţia de a-i omorâ pe ei şi pe copiii lor prin lipsuri şi greutăţi pentru ca el să se îmbogăţească luându-le averile. în revărsarea mâniei şi revoltei lor, erau gata să-l omoare cu pietre.
3. Există vreo poruncă în Biblie cu privire la ispitirea lui Dumnezeu?
Deut. 6.16; Ps. 78.41; Num. 14.22
4. Poate fi ispitit Dumnezeu să facă rău?
Iac. 1.13
5. Care este sensul ispitirii lui Dumnezeu din Exod 17.2?
Cuvântul folosit în limba ebraică este NECAH. El poate fi tradus prin a proba, a supune unui test, a pune la încercare, a ispiti. Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte verbul a ispiti şi prin a pune la probă sau la încercare pe cineva sau caracterul, sentimentele cuiva. întrebarea lui Moise s-ar putea traduce şi astfel: Pentru ce puneţi la încercare pe Domnul?
6. în ce constă ispitirea lui Dumnezeu?
Exod 17.7
în setea lor, poporul L-a ispitit pe Domnul spunând: Este oare Dumnezeu cu noi sau nu? Dacă Dumnezeu ne-a adus aici, de ce nu ne dă pâine şi apă? Necredinţa astfel manifestată era nelegiuită şi Moise se temea ca nu cumva judecăţile lui Dumnezeu să se abată asupra lor.
7. Cine este de fapt cel care ispiteşte?
Matei 4.1
Satana a văzut că trebuie să învingă sau să fie învins. Problemele disputate erau prea mari pentru a fi încredinţate îngerilor aliaţi. Trebuia să poarte el însuşi lupta. Toate puterile apostaziei s-au unit în lupta împotriva Fiului lui Dumnezeu. Hristos a fost pus ca ţintă pentru toate armele vrăjmaşului.
8. Care ar trebui să fie răspunsul nostru în faţa ispitei?
Matei 4.4,7
Satana a cerut de la Hristos o minune ca semn al dumnezeirii Lui. Dar cea mai mare dintre toate minunile, o încredere neclintită într-un „Aşa zice Domnul” era un semn care nu putea fi pus în discuţie.
… Singurul lucru din lumea noastră pe care ne putem sprijini este Cuvântul lui Dumnezeu. Când cunoaştem puterea Cuvântului Său, nu trebuie să urmăm sugestiile Satanei.
„Dumnezeu dăduse dovada că Isus era Fiul Său. Şi acum, dacă ar fi cerut o dovadă că El era Fiul lui Dumnezeu, ar fi pus la încercare Cuvântul lui Dumnezeu, să-L ispitească. La fel ar fi când ar cere cineva un lucru pe care Dumnezeu nu l-a făgăduit. Ar însemna neîncredere şi ar fi de fapt o încercare sau o ispitire a Lui. Noi nu trebuie să cerem lui Dumnezeu ceva ca să încercăm dacă va împlini Cuvântul Său, ci pentru că îl va împlini, nu să încercăm dacă ne iubeşte, ci pentru că ne iubeşte” H.L.L. /94.
9. Se poate spune că Hristos n-a avut credinţă, sau cererea Satanei era un îndemn la încumetare? Care este diferenţa dintre credinţă şi încumetare?
Răspuns: credinţa nu este în nici un fel amestecată cu încumetarea. Numai acela care are adevărata credinţă este sigur faţă de încumetare. încumetarea este o credinţă contrafăcută de Satana. încumetarea i-a făcut pe primii noştri părinţi să calce legea lui Dumnezeu, crezând că iubirea Lui cea mare îi va scăpa de urmările păcatului lor. Aceea nu este credinţă, care cere favoarea cerului fără să îndeplinească condiţiile pe baza cărora se acordă harul. Adevărata credinţă se întemeiează pe făgăduinţa şi pe rânduielile Sfintelor Scripturi.
într-unul din oraşele Americii de Sud, Geraldo Daniel era unul din cei mai cunoscuţi poliţişti. Renumele său se datora faptului că fiind creştin, nu purta armă. Colegii îl ironizau întrebându-l cum poate să creadă într-o carte veche care descrie nişte lucruri incredibile.
• Dacă nu mă înşel, numele tău vine de la Daniel, cel despre care se spune că a fost aruncat în groapa cu lei, nu? Cum poţi să crezi că nu a fost sfâşiat? Ai avea curajul să te arunci astăzi?
• Da! răspunse Daniel.
Au fixat o zi şi o oră când Daniel Geraldo să intre în cuşca leilor de la grădina zoologică. Vestea s-a răspândit repede în tot orăşelul şi oamenii au venit să vadă. Dar Daniel nu a apărut. Colegii şi-au bătut joc de el, punându-l să renunţe la credinţa lui.
A fost fixată o altă dată, o nouă oră în care poliţistul trebuia să intre în cuşca leilor. Cu trei zile înainte de data stabilită Daniel, împreună cu fraţii săi au postit şi s-au rugat pentru acest eveniment. La ora fixată, Daniel Geraldo a apărut la faţa locului. Spectatorii erau curioşi şi aşteptau să vadă dacă va avea curajul să intre la lei. Cu paşi siguri, sub privirile înmărmurite ale celorlalţi, a intrat în cuşca leilor. Asistenţa era înmărmurită. Leii nu mai erau lei, parcă deveniseră mieluşei. Pentru a ieşi, trebuia să treacă chiar prin mijlocul lor. S-a apropiat de ei, i-a mângâiat, apoi a ieşit. Deodată, întreaga asistenţă s-a apropiat şi a început să-i scandeze numele. L-au invitat să-şi programeze numărul ca să mai vadă o dată spectacolul. Răspunsul său a fost: niciodată, pentru nimic în lume nu aş mai intra acolo. Aceasta ar însemna o încumetare din partea mea. Am demonstrat necredincioşilor că relatarea Bibliei este adevărată. Nu vreau să mă încumet şi să ispitesc pe Dumnezeu.
10. Având în vedere cele arătate mai sus, admite Biblia să-L ispitim pe Dumnezeu, să-L punem la încercare?
Mal. 3.10
„Puneţi-Mă la încercare” este porunca lui Dumnezeu. Ispitiţi-Mă, dar nu punând la îndoială Cuvântul Meu. Provocaţi-Mă, cereţi ajutorul Meu în orice situaţie, în orice moment. Nu vă lăsaţi amăgiţi de oameni. Nu căutaţi ajutor în altă parte. în orice problemă, veniţi la Mine. „Mă veţi căuta şi mă veţi găsi, dacă mă veţi căuta din toată inima”.
 
 

 
Dicţionarul biblic are pentru cuvântul Nazaret următoarele semnificaţii: Creangă verde, ramură, vlăstar, floare, izolat, consacrat, etc…

1.  Până când a fost Isus recunoscut ca fiind nazarinean?
Ioan 19.19 (p. 1052)
Nazaretul este amplasat pe o colină şi pe vremea lui Isus era locuit de oameni cu un nivel de viaţă scăzut, chiar sărăcăcios. Vorbind despre dialogul dintre Filip şi Natanael, Ellen White spune:
„Când Natanael a privit la Isus a fost dezamăgit. Se poate ca omul acesta care purta semnele sărăciei şi muncii să fie Mesia? Cu toate acestea Natanael nu se putea hotărî să se lepede de Isus, deoarece cuvintele lui Ioan îl pătrunseseră la inimă.” H.L.L. /127.
Întrebarea lui Natan: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” descoperă şi o altă latură neplăcută a localităţii respective. Moralitate scăzută, lipsa de educaţie, caracterul greşit format al oamenilor, toate acestea apar pe diagrama caracteristică a localităţii în care Isus a crescut. Astăzi Nazaretul se numeşte Nasirah şi se află la mai mult de 140 km de Ierusalim. În apropierea localităţii se află calcar din abundenţă folosit ca material de construcţii. Clădirile sunt înconjurate de smochini, măslini şi pe alocuri, de chiparoşi. Undeva în vale, se află Fântâna Fecioarei, cu izvoare care alimentază cu apă localitatea. Tradiţia spune că mama lui Isus venea deseori la fântâna aceasta pentru a aduce apă proaspătă acasă.

2.  Care a fost una din manifestările concetăţenilor lui Isus faţă de El?
Luca 4.29 (p. 991)
În zonă se află locul unde oamenii ostili lucrării Sale au vrut să-L arunce în prăpastie. Cum a fost comportamentul lui Isus în această atmosferă? Ellen White spune: „Cât a fost copil El a gândit şi a vorbit ca un copil… Cu toate acestea El n-a fost scutit de ispite. Locuitorii din Nazaret erau proverbiali din cauza stricăciunii lor. Proasta reputaţie pentru care erau în general cunoscuţi se vede din replica lui Natanael. Isus a fost pus în locul unde caracterul său avea să fie probat. Era necesar ca El să vegheze necontenit pentru a-şi păstra neprihănirea. A fost supus la toate luptele pe care trebuie să le ducem şi noi, pentru ca să ne fie o pildă în tinereţe şi maturitate.”
Părinţii lui Isus fiind săraci, depindeau de munca lor zilnică. El era obişnuit cu sărăcia, răbdarea şi sacrificiul. Această experienţă i-a fost protectoare. Nici câştigul, nici plăcerea, nici laudele, nici mustrările nu l-au putut determina să consimtă la o faptă rea. Hristos a fost singurul fără de păcat care a locuit vreodată pe pământ, cu toate că aproape 30 de ani a locuit printre locuitorii imorali din Nazaret. Exemplul Lui este o mustrare pentru aceia care consideră că a trăi o viaţă fără de păcat necesită un anume loc, sau anumite condiţii (avere, apreciere, etc). Ispita, sărăcia şi greutăţile sunt adevărata disciplină necesară pentru dezvoltarea curăţiei şi tăriei de caracter.
Poate ieşi ceva bun din Nazaret? Din amestecul şi confuzia create de starea critică a concetăţenilor care aveau o puternică influenţă în jur, putea ieşi ceva bun? Desigur întrebarea lui Natanael ascunde în ea cunoaşterea acestor lucruri şi de aici rezultă teama de a nu fi înşelat precum şi îndoiala cu privire la miracolul posibil al transformărilor. Este justificată atitudinea lui Natanael faţă de Isus care deşi sinceră reflecta totuşi o cunoaştere limitată a lui Isus cât şi a lui Dumnezeu.
Poate ieşi ceva bun din Nazaret?

3.  Cum a mustrat Domnul pe cineva care se îndoia de făgăduinţa Lui?
Genesa 18.10-14
Un lucru nu lua în calcul Natanael. Pentru Dumnezeu nimic nu este prea greu. El este Domnul imposibilului, de aceea, această recunoaştere a puterii Sale ne poate oferi mereu bucurie şi satisfacţie pentru că puterea lui Dumnezeu ne este făgăduită şi ne aparţine, realizând în viaţa noastră tot ceea ce voim, dacă este în concordanţă cu planul divin. Cea mai serioasă luptă pe care o avem de dus este cu noi înşine. Pentru că la nivelul minţii noastre se realizază biruinţele sau înfrângerile, acţiunile noastre sunt derulate în sensul stabilit la nivelul conştiinţei. Aşa se explică de ce o persoană care este convinsă de nocivitatea acţiunilor sale nu face eforturi pentru a se opri sau a diminua acele înclinaţii, ci rămâne marcată pentru multă vreme de neputinţa autocunoaşterii. Poate ieşi ceva bun din mine? În sensul acesta întrebarea are o nuanţă de fatalism. Atunci când ne descoperim alunecând pe o pantă abruptă a înclinaţiilor şi suntem deja ajunşi la marginea prăpastiei încercăm să ne autoexplicăm răscolind în codul genetic al părinţilor atât cât putem pătrunde, ajungând uşor la concluzia că în condiţiile date nu se putea aştepta la nimic bun. Este adevărat, este mai uşor să ne exprimăm concluziile în dreptul altora. Dacă tatăl a fost un beţiv, iar mama o uşuratică, cum poate ieşi copilul? Sau cum să iasă ceva bun din familia aceasta, sau din locul acela? Exemplul Domnului Isus ne orientează spre un alt rezultat şi anume: dincolo de educaţia primită în familie, şcoală, sau societate, dincolo de influenţa directă a părinţilor, un om se poate schimba total, cu condiţia acceptării în dreptul său a planului lui Dumnezeu cu privire la el. Biblia ne prezintă câteva argumente în acest sens.

4.  Cum s-a manifestat violenţa lui Moise şi cu ce pretext?
Exodul 2.11-12 (p. 60)
Moise crescuse sub impresia puternică a robiei egiptene, nutrind mereu gândul că el va fi eliberatorul nemului său. În Egipt cunoscuse toate tainele civilizaţiei avansate şi dezvoltase un caracter format pe principiul conduceii prin autoritatea pe care o conferă poziţia socială şi forţa fizică. Este omul care nu acceptă comentarii, voinţa lui exercitată devenind lege pentru ceilalţi. Acţionează dintr-un impuls greu controlabil, iar pumnul său loveşte ucigător pe cel care-l provoacă. Poate ieşi ceva bun din Moise? Privindu-l în ipostaza de exprimare a forţei, răspundem neîncrezători. Au trebuit 40 de ani de linişte şi pustiu, de singurătate şi cercetare de sine pentru ca Moise să-şi manifeste temperamentul său melancolic.

5.  Ce fel de om poate face Dumnezeu chiar dintr-o fiinţă violentă?
Numeri 12.3 (p. 159)
În Nazaretul inimii lui Moise a venit Isus şi a fost nevoie de 40 de ani de convieţuire pentru a ieşi ceva bun din el. Moise a devenit un om foarte blând. „Dumnezeu nu anulează legile Sale. El nu lucrează contrariul lor. El nu face nelucrătoare acţiunea păcatelor. Dar El transformă” (Educaţie /123). Minunate transformări au avut Rahav, Maria Magdalena, Petru, „fiii tunetului”, etc…
PAVEL
Saul din Tars, un tânăr educat de cei mai învăţaţi rabini, adunând în cel mai înalt grad mândria şi prejudecata poporului evreu. Era privit ca un tânăr promiţător şi un aprig apărător al credinţei strămoşeşti, apărător al tradiţiei religiei sale. În „Nazaretul” inimii sale se puteau găsi: înălţare de sine, dorinţa de stăpânire, exclusivism religios, un zel orb şi o mândrie dispreţuitoare pentru alte religii.

6.  Care este cartea de vizită pe care o prezintă Pavel pe treptele Templului?
Fapte 22.3-4 (p. 1085)
Pe drumul Damascului întâlnirea cu Isus a schimbat mersul vieţii lui. De la pretenţiile pe care le avea a ajuns să trăiască principiile predării de sine, ale jertfirii şi umilinţei.

7.  Cum exprimă el noua sa viziune?
Romani 1.14 (p. 1094)
„Eu sunt dator…” Unde este spiritul său mândru? Unde este exclusivismul mântuirii? Au dispărut? Unde este pretenţia lui? S-au transformat toate în dăruire. „Căci doresc să vă văd ca să vă dau vreun dar duhovnicesc” (v. 11). Cum s-a putut face această transformare?

8.  Care este secretul schimbării sale?
Galateni 2.20 (p. 1140)
Poate ieşi ceva bun din Nazaret? Prietene poate ai privit deseori în sufletul tău şi ai încă îndoieli severe despre posibilitatea de a te schimba. Este posibil să fi încercat deseori, dar ai avut aceeaşi experienţă pe care sf. Pavel o exprimă în Romani 7.18: „ştiu în adevăr că nimic bun nu locuieşte în mine…” Ascultă acum strigătul cu care bucuria găsirii înlocuieşte disperarea neputinţei.

9.  Cum rezolvă Dumnezeu situaţia unei deznădejdi?
Romani 7.24-25 (p. 1101)
Dacă ai fost educat în condiţii nu tocmai ortodoxe, dacă ai avut sau mai ai obiceiuri care ţi-au ruinat sănătatea, dacă printr-o acţiune a vieţii tale familia a fost pierdută, te încurajez să nu fii disperat. Acesta este „Nazaretul” tău, locul în care îţi desfăşori activitatea zilnică. Dacă vrei o schimbare adevărată, dacă vrei să iasă ceva bun din viaţa ta, invită-L pe Isus să locuiască la tine; în casa ta, în familia ta, în sufletul tău, vrea Isus să vină. În casa sufletului tău vrea El să locuiască. Poate viaţa ta a fost dominată de minciună şi mânjită de imoralitate. În întunericul acestei vieţi, în Nazaretul inimii tale vrea să vină astăzi Isus şi să locuiască în el, aducându-ţi lumina şi căldura mântuirii care-ţi asigură o viaţă curată.
Poate ai sufletul încărcat de ură şi răzbunare faţă de anumite persoane care te-au nedreptăţit şi pumnii tăi sunt mereu încleştaţi lovind fără milă soţia, sau copiii. Poate ai deseori mintea întunecată de patima alcoolului şi în această atmosferă care nu este cea mai prielnică pentru viaţă. Isus doreşte să vină şi să reinstaleze liniştea în sufletul tău frământat şi obosit.

10. Ce invitaţie face Isus celor în situaţii dificile?
Matei 11.28 (p. 935)
Poate păstrezi o inimă plină de mândrie, gata să se laude cu realizările tale, nu întotdeauna obţinute pe căi cinstite, sau poate privirile tale sunt dispreţuitoare, îndreptate spre cei care sunt mai păcătoşi decât tine. Poate îţi mângâi deseori barba arătând altora cunoştinţele tale teologice şi poziţia ta în biserică şi societate; vreau să nu uiţi că Isus doreşte să te întâlnească şi pe tine, dacă nu în „Nazaret” atunci pe drumul „Damascului tău”…

11. Ce stabileşte Biblia ca fiind păcat, deşi deseori este trecut cu vederea?
Proverbe 21.4 (p. 658)
Acceptă-l pe Hristos şi cazi în umilinţă, lăsându-l pe Isus să-ţi reorinteze drumul vieţii tale. El este Calea Vieţii. Oricare altă sursă de lumină, este o amăgire, chiar dacă pare luminată de ceva.
Poate ieşi ceva bun din Nazaret? Da, cu o condiţie: să vină Isus şi să locuiască acolo. Prietene, în Nazaretul inimii tale, oricât de mic şi de vorbit de rău de către alţii ai fi, acolo, în inima ta, este locul în care Isus ar vrea să-şi stabilească locuinţa. Ascultă-L cum îţi zice: „Fiule, dă-mi inima ta”.
Poate ieşi ceva bun din Nazaret? Da! vrei să te convingi? Nazaret înseamnă creangă verde, ramură, lăstar, floare. Poţi fi doar o creangă verde care nu aduce rod, sau poţi fi o ramură doar, care curând sau mai târziu se va usca, va fi târâtă şi arsă în foc. Poţi fi lăstar crescând la umbra pomului roditor şi repede vei fi smuls şi călcat în picioare. Dar, poţi fi floare, dacă alegi, şi floarea ascunde în ea rodul. Rodul pe care îl poţi prezenta, este ceea ce Isus doreşte să facă din tine. Este un rod de mireasmă de viaţă spre viaţă, izvorând din izvorul vieţii. „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic…”.

12.  Care este dorinţa lui Isus pentru tine?
Apoc. 3.20 (p. 1208)
Poate ieşi ceva bun din Nazaret? Da, Isus vrea să te ajute să deschizi uşa ruginită a inimii tale pentru El. Alungă singurătatea invitându-L alături de tine în viaţă. Atunci, vei cina pâinea vieţii îmreună cu El. Isus vrea să vină să locuiască în Nazaretul inimii tale. Primeşte-L!
 
 

 
Odată cu pierderea purităţii sale omul a încercat de-a lungul istoriei să rezolve problema necurăţiei sale pe diferite căi şi sub diferite forme. Începând cu Cain care caută rezolvarea în propriile puteri şi până la psihologii moderni care neagă păcătoşenia naturii umane, asistăm la un proces al înfrângerii, căci deşi am progresat în exploatarea mediului înconjurător şi al cosmosului, deşi am devenit celebri în ştiinţe, arte şi sport, am rămas infirmi din punct de vedere moral. Odată cu creşterea cunoştinţei a crescut şi numărul actelor de violenţă, a crimelor, corupţiei şi divorţurilor, am reuşit paradoxal, să cunoaştem mai mult pentru a ne distruge singuri. Stăm doar prosternaţi în faţa eşecului nostru de a fi mai buni sperând poate într-o eră nouă dintr-o intervenţie extraterestră sau poate într-o rezolvare paranormală, uitând sau trecând cu vederea soluţia pe care Dumnezeu a dat-o omului odată cu căderea sa în păcat. Am uitat sau nu vrem să privim la „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” (Ioan 1.29). Singurul în care avem mântuirea şi curăţirea de păcate.

1.  Cum descrie Dumnezeu starea omului după cădere?
Romani 3.23
Prin păcatul lui Adam, întreaga umanitate a moştenit o natură coruptă cu înclinaţii spre păcat; prin aceasta nu înţelegem însă o transferare a vinovăţiei, căci ea este individuală, fiecare suferind pentru păcatul său.

2.  Cât din natura omului este decăzută?
Rom. 7.18
Referindu-ne la natura decăzută a omului, putem spune cu siguranţă că, coruptibilitatea naturii umane este dincolo de posibilitatea salvării fără intervenţia lui Dumnezeu.

3.  Cu ce aseamănă Pavel starea decăzută a omului?
Efeseni 2.1-3
Omul în starea sa decăzută este mort spiritual, iar rămânerea în această stare aduce şi moarte veşnică. Rămânerea în starea de păcat, echivalentă cu perpetuarea stării de „moarte spirituală”, care slăbeşte în timp voinţa omului şi posibilitatea întoarcerii la Dumnezeu.

4.  Poate scăpa omul de necurăţie prin propriile eforturi?
Ieremia 13.23
Dacă în starea sa de nevinovăţie, omul a căzut, cu atât mai mult după păcătuire, el, nu mai poate face faţă ispitei în propriile puteri. Păcatul a corupt întreaga natură umană fără posibilitatea omului de a se salva singur. Fără Dumnezeu situaţia omului este dramatică.

5.  Care este rezultatul rămânerii în starea de păcat?
Rom. 6.23
Noi nu trebuie să ne temem atât de mult de moartea întâi care este specifică omului păcătos ci mai degrabă de moartea a doua care este veşnică fără posibilitatea revenirii din ea.

6.  Ce invitaţia face Dumnezeu omului păcătos?
Isaia 1.18
Indiferent de gravitatea păcatului sau de numărul lor, Dumnezeu aşteaptă pe om să vină la El recunoscându-şi vinovăţia şi având încredere în capacitatea lui Dumnezeu de a ierta şi de a reabilita.

7.  Când este momentul potrivit de a răspunde invitaţiei divine?
Evrei 1.7,12-15
Orice respingere a invitaţiei harului, plasează pe om într-o stare de împietrire treptată care culminează prin repetare, cu aşezarea sa într-o poziţie inaccesibilă Duhului Sfânt. Atitudinea înţeleaptă este de a preţui şi primi fiecare rază de lumină care străluceşte în calea noastră.

8.  Cum descrie Mântuitorul procesul reabilitării omului?
Ioan 3.3-8
Ne naşte de două ori şi murim de două ori. Prima oară ne naştem din părinţi fără să fim întrebaţi dacă vrem şi murim de asemenea fără să vrem. Dar Dumnezeu ne dă dreptul unei alegeri incredibile: să ne naştem din nou prin lucrarea Duhului Sfânt, având ca Tată pe Dumnezeu şi să fim cetăţeni ai unei împărăţii veşnice.
De asemeni ni se dă dreptul să alegem să murim pentru păcat, să ieşim din împărăţia întunericului şi să trăim la lumină.

9.  Mai poate cădea omul în păcat după naşterea din nou?
Matei 26.41
Natura decăzută este prezentă în om până la glorificare, ceea ce înseamnă că până la revenirea Domnului Hristos lupta credinţei cotinuă. Trebuie să veghem neîncetat pentru că Satana caută să ne readucă în starea de păcătoşi pierduţi.

10. După reaşezarea tuturor lucrurilor, va mai exista pericolul căderii?
Naum 1.9
Dumnezeu a luat măsuri pentru ca Universul să fie în siguranţă veşnică. După terminarea dramei păcatului pe Terra, oamenii care au biruit sunt dincolo de posibilitatea căderii.

11. Ce trebuie să facă omul spre a fi în siguranţă?
Efeseni 6.10-18
Singura speranţă a omului de a rămâne în neprihănire este să rămână în Dumnezeu prin îmbrăcarea armurii creştine, singura care-i dă siguranţă în lupta credinţei.
NU UITA
Am înţeles din acest studiu că sunt într-o stare periculoasă, ameninţat cu iminenţa pierderii veşnice, fără posibilitatea salvării prin mine însămi. Am înţeles de asemeni că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său ca prin moartea, învierea şi mijlocirea Sa, să pot fi şi eu salvat, biruitor. De aceea accept acum pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor al meu, predându-mi viaţa în mâinile Lui.
DE VORBĂ CU TATĂL
Doamne, îţi mulţumesc că deşi m-am născut în păcat, deşi Te-am lovit pe cruce, mă chemi la Tine şi vrei să mă ierţi, să mă naşti din nou, un om după chipul şi asemănarea Ta. Lucrează pentru mine aceasta şi ajută-mă să rămân în Tine până la capăt. În numele Domnului Isus Te-am rugat, Amin.
 
 

 
Pornind de la etimologia verbului „a se certa” care înseamnă a se ciorovăi, a rupe relaţiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra, descoperim o similitudine dureroasă între sensul cuvântului ceartă şi atitudinea omului faţă de Dumnezeu. În Genesa 3 găsim începutul acestui trist răspuns la intenţia divină de a da omului „un viitor şi o nădejde” (Ieremia 29.11); descoperim pe Adam şi Eva care aveau să rupă relaţia de prietenie existentă între tatăl – Dumnezeu, şi copii – Adam şi Eva. Pornind din grădina Edenului istoria salvării este marcată de tendinţa permanentă a omului de a rupe relaţia cu Dumnezeu, de a fi supărat pe Creator până la a ridica pumnul spre cer şi a striga cu disperare şi revoltă „unde eşti Dumnezeule?”, „de ce mi se întâmplă atâtea lucruri rele?„, „de ce sunt sărac?”, „de ce mi-a murit mama, soţul sau soţia?”, „dacă exişti, arată-te şi răspunde-mi”.
Devine astfel necesară cunoaşterea relaţiei cu privire la Providenţă, la predispoziţia omului de a se certa cu Dumnezeu precum şi natura şi efectele acestei predispoziţii.

1.  De ce este nelegitimă tendinţa omului de a-L trage pe Dumnezeu la răspundere?
Ps. 8.4
Există o diferenţă esenţială între Dumnezeu şi om. În timp ce omul este limitat în timp şi spaţiu, Dumnezeu guvernează lumea cu har şi îndurare. Dumnezeu este Creatorul, omul nu este decât creatura; a întreba pe Creator „de ce?” este absurd.

2.  Care sunt gândurile lui Dumnezeu cu privire la om?
Ieremia 29.11
Creaţiunea este actul iubirii. Dumnezeu care există prin sine însuşi şi-a creat „nevoia” de părtăşie cu fiinţele create şi îşi manifestă iubirea în acţiunile Sale salvatoare pentru omul păcătos.

3.  Care este natura gândurilor omului?
Genesa 6.5
Omul care este păcătos posedă o natură păcătoasă, tot ce porneşte direct de la om poartă amprenta păcatului, chiar şi faptele sale bune sunt afectate de păcat, (gânduri egoiste, mândrie, competiţie păcătoasă) Isaia 64.4. Prin urmare predispoziţia de a se certa cu Dumnezeu, de a rupe legătura cu El este rezultatul păcatului care a afectat întreaga natură umană.

4.  Ce s-ar întâmpla cu omul dacă Dumnezeu ar răspunde provocării lui?
Iov 40.1-7
Iov, al cărui nume a devenit proverbial datorită suferinţei prin care a trecut a fost ispitit şi el să se îndoiască cu privire la dreptatea lui Dumnezeu şi să se întrebe de ce? Cartea lui Iov, ultimele capitole ne prezintă pe Dumnezeu şi Iov faţă în faţă; Dumnezeu îl confruntă pe om, iar acesta recunoscând nebunia omului de a pune la îndoială dreptatea lui Dumnezeu, exclamă: „Îmi pun mâna la gură!” (Iov 40.4), „mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în sac şi cenuşă” (Iov 42.6).

5.  Ce ne spune apostolul Pavel despre călăuzirea lui Dumnezeu?
Romani 8.28
Căderea omului în păcat nu L-a surprins pe Creator; dar şi Dumnezeu suferă datorită alegerii greşite a omului, totuşi El este pregătit să facă faţă situaţiei prin punerea în aplicare a Planului Mântuirii. Deşi Dumnezeu nu aduce răul, îl poate îngădui. Totuşi, în infinita Sa înţelepciune El poate transforma ceea ce poate semăna a înfrângere într-o mare biruinţă. Avem nevoie să ne încredem în Providenţă.

6.  Ce trebuie să facă omul când este ispitit cu neîncredere şi îndoială?
Ps. 37.5-7 (p. 573)
Viaţa ne este presărată cu momente de durere şi tristeţe; Domnul Isus spunea: „în lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16.33). El Însuşi ne-a fost un exemplu al încrederii totale. Pe cruce fiind, în cele mai cumplite chinuri a putut spune: „Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez Duhul!” (Luca 23.46).

7.  Care sunt rezultatele murmurării şi neîncrederii?
Ioan 12.33-37
În Luca 1.20 descoperim unul din cele mai neînsemnate poate, efecte ale neîncrederii, totuşi cel ce stăruie în murmurare şi necredinţă va suferi o pierdere veşnică de la faţa lui Dumnezeu, căci fără credinţă este cu neputinţă să te apropii de El.

8.  Ce face acum Domnul Hristos pentru cei ce trec prin necazuri?
Evrei 4.14-16
În prezenţa Tatălui şi a îngerilor sfinţi Domnul Hristos mijloceşte pentru om, fiecare caz este important, fiecare încercare are un rost; pentru fiecare ispită, de la tronul Tatălui vine putere, pentru orice durere – mângâiere şi pentru orice lacrimă – alinare.

9.  Care este răsplata celor ce rămân credincioşi până la capăt?
Apoc. 21.1-4
Aflat lângă trupul neînsufleţit al soţiei şi copilului său, un tânăr predicator a spus: „Vino Doamne în curând!”. Aceasta este răspunsul tuturor întrebărilor şi frământărilor, revenirea în glorie a Fiului lui Dumnezeu, care va chema la viaţă pe cei pentru care eram gata, sau chiar am spus: de ce? Atunci vom înţelege Providenţa Sa, atunci vom lăuda pe Dumnezeu pentru drumul pe care ne-a condus, atunci vom radia de fericire pentru că tot ceea ce ne-a întristat nu mai este. Pretutindeni domneşte pacea, încrederea şi armonia.
NU UITA
Am înţeles din acest studiu că nu sunt singur, că dincolo de aparenţele înfrângerii şi decepţii, Cineva conduce totul spre binele meu. De aceea când vin încercările, când de ce îmi frământă mintea şi inima, mi-aduc aminte că am la Tatăl un Mijlocitor, mi-aduc aminte că în curând voi înţelege de ce şi pentru aceasta, chiar dacă plâng, sunt plin de încredere.

DE VORBĂ CU TATĂL
Doamne înţeleg că mă iubeşti, că lucrezi chiar acum pentru binele meu; îmi pare rău că uneori am murmurat; te rog să mă ierţi. Acum te rog să controlezi prezentul şi viitorul din viaţa mea şi cu măreţia iertării să-mi acoperi trecutul. Ajută-mă să mă încred până la capăt în Tine. În Numele Domnului Isus Te-am rugat, Amin!
 
 

 
După căderea în păcat, Dumnezeu nu a părăsit locuitorii planetei Pământ. El a căutat pe orice cale să-i întoarcă şi să-i readucă la statutul de fiinţe create după chipul şi asemănarea Sa. În înţelepciunea Lui infinită, Dumnezeu a prevăzut un plan pentru răscumpărarea omului, care urma să intre în acţiune în cazul în care acesta ar fi păcătuit.
După păcătuire, omul nu mai putea să vorbească faţă către faţă cu Creatorul său. A fost necesar ca Acesta să-şi aleagă reprezentanţi care urmau să transmită soliile divine – profeţii. Profeţii Vechiului Testament au fost oameni ridicaţi de Dumnezeu în vremuri grele de apostazie şi decădere morală. Planul lui Dumnezeu era ca El să ridice o naţiune din mijlocul popoarelor la rangul de reprezentant al Său pe pământ, iar această naţiune să-L facă cunoscut până la marginile pământului.
Astfel, izraeliţii au fost aduşi să locuiască la umbra Celui Prea Înalt. Feriţi în mod minunat de primejdiile rătăcirii prin pustie, ei au fost în cele din urmă aşezaţi în ţara făgăduinţei ca o naţiune favorizată.

1.  Cum descrie Isaia istoria chemării şi educării lui Israel în calitate de reprezentanţă al lui Yahweh?
Isaia 5.1-2
Uneori Isaia este un profet al condamnării, iar alteori un profet al speranţei. Câte o dată vorbeşte în termeni iubitori, altă dată în cuvinte pline de mânie şi furie. În capitolul 5 el prezintă pe Israel în limbaj poetic cântând o temă patriotică.

2.  Pe cine reprezintă via Domnului?
Isaia 5.7
Comentariile biblice A.Z.Ş. identifică elementele folosite în mod simbolic după cum urmează:
•    Prea Iubitul Meu care avea via era Dumnezeu. Via era naţiunea lui Israel.
•    Câmpia foarte mănoasă se referă la ţara Canaanului, cu referinţă particulară la Ierusalim.
•    Pietrele (v. 2) reprezintă popoarele păgâne născute în ţară, cu religiile lor idolatre şi obiceiurile lor păgâne.
•    Viţele cele mai alese – poporul Israel ales cu atenţie de Dumnezeu însuşi.
•    Turnul – Templul (D.A. / 596).
•    Teascul – instituţii ca Şcolile profeţilor care erau rânduite de Dumnezeu pentru a inspira virtuţi cum sunt: neprihănirea, dreptatea, onestitatea şi puritatea.
•    Strugurii reprezintă caracterul roditor, reflecţie a caracterului divin. Israelul trebuia să fie deosebit de lume.

3.  Cine a fost chemat de Dumnezeu pentru a fi părintele naţiunii alese?
Geneza 12.2
Oamenii aproape pierduseră cunoştinţa despre Dumnezeul adevărat. Minţile lor fuseseră întunecate de idolatrie. Ei încercaseră să pună în locul legilor divine, legi omeneşti, nedesăvârşite, crude şi egoiste. Cu toate acestea, Dumnezeu în mila Sa nu i-a distrus. El a intenţionat ca principiile descoperite prin poporul Său să devină mijloace pentru refacerea chipului moral al lui Dumnezeu în om.

4.  După robie, cum a fost scos Israelul din Egipt?
Faptele 7.36
Cu toată opoziţia faraonului împietrit, Dumnezeu a scos pe Israel din Egipt cu mână tare şi cu braţ puternic. Prin intermediul celor 10 plăgi, Faraon şi tot poporul Egiptului au fost pedepsiţi, fiind forţaţi să lasă pe poporul Domnului să plece. Episodul de la Marea Roşie, ca şi nenumăratele minuni din pustie urmau să fie dovezi de netăgăduit ale conducerii divine.

5.  Care era statutul naţiunii izraelite?
Deut. 7.6
Israelului i-au fost încredinţate descoperirile lui Dumnezeu. Ascultarea de poruncile Legii lui Dumnezeu avea să fie protecţia lor, căci ea avea să-i ferească de a se distruge singuri prin practici păcătoase. Iar ca turn al viei, Dumnezeu aşează în mijlocul ţării, Templul Său cel Sfânt.

6.  Ce datorie aveau ei faţă de neamurile din jur şi faţă de ei?
Isaia 42.6; Deut. 4.5-8
Planul lui Dumnezeu era ca prin Israel, oamenii să fie atraşi către Sine. Invitaţiile evangheliei aveau să fie adresate lumii întregi. Toţi locuitorii lumii urmau să vadă caracterul plin de iubire al unui Dumnezeu care „nu doreşte moartea păcătosului”. Pe măsură ce Israelul avea să crească în număr, trebuia să-şi extindă hotarele, până când împărăţia lor avea să cuprindă întreaga lume.

7.  Ce s-a întâmplat în final? Ce constatare a făcut vierul?
Isaia 5.3-7
Vechiul Israel n-a împlinit planul lui Dumnezeu. „Ce aş mai fi putut face viei Mele şi nu i-am făcut?” Dumnezeu luase toate măsurile şi oferise toate condiţiile pentru realizarea planului Său: Israel să devină lumina lumii. Dar acesta are inima împărţită: de aceea vor fi pedepsiţi (Osea 10.2). „Te sădisem ca o vie minunată şi de cel mai bun soi. Cum te-ai schimbat şi te-ai prefăcut într-o coardă sălbatică?” (Ieremia 2.21). Situaţia era jalnică: în loc să se închine Singurului şi Adevăratului Dumnezeu, poporul ales ridică în toată ţara altare şi stâlpi idoleşti. În loc să fie lumina lumii ei s-au asemănat atât de mult cu lumea, că nu mai era nici o deosebire.
Dumnezeu s-a purtat cu poporul Său cu o inimă de Tată. Cu răbdare le-a pus păcatele înainte şi cu răbdare a aşteptat ca ei să le recunoască. Au fost trimişi prooroci şi soli care au prezentat cererile Sale; dar în loc să fie bine primiţi, au fost trataţi ca vrăjmaşi.
Ca popor, iudeii au dat greş în a aduce la îndeplinire planurile lui Dumnezeu şi de aceea via a fost luată de la ei. Privilegiile de care ei au abuzat au fost încredinţate altora.

8.  Care a fost punctul suprem al manifestării dragostei lui Dumnezeu faţă de via Sa?
Ioan 3.16; Romani 5.8
Cine este via Domnului astăzi?
Parabola viei nu se aplică numai naţiunii iudaice. Ea este o lecţie şi pentru noi. Dumnezeu doreşte ca noi să apreciem marele Plan de Mântuire, să ne dăm seama de marele nostru privilegiu de a fi copii ai lui Dumnezeu.

9.  Care este solia divină pentru via de azi?
Isaia 27.2-3
Istoria privind chemarea lui Israel, succesele şi înfrângerile lor, lepădarea de către ei a Stăpânului viei şi punerea în aplicare a Planului de către o rămăşiţă – acesta a fost subiectul soliilor lui Dumnezeu către Biserica Sa de-a lungul veacurilor.
Israel să nădăjduiască în Domnul! Chiar acum stăpânul viei adună din toate neamurile şi naţiunile roade preţioase pentru care a aşteptat multă vreme; în curând va veni la ai Săi; şi în ziua aceea fericită scopul Său veşnic pentru casa lui Israel va fi în cele din urmă împlinit.

 
Noi, oamenii, suntem foarte preocupaţi de aspectul exterior. Ne place să arătăm bine. Dorim să avem un comportament frumos. Deseori ne limităm la a poza foarte bine şi punem prea puţin accent pe gândurile noastre. De fapt, puţine momente sunt în viaţa oamenilor când aceştia sunt conştienţi de faptul că la nivelul gândirii se realizează proiectul acţiunii exterioare. De multe ori în gânduri există sinceritate, dar acţiunile pot fi înşelătoare pentru alţii. Gândurile sunt cunoscute de Dumnezeu.

1.  Care este diagrama gândurilor oamenilor?
Psalm 94.11 (p. 609)
Omul nu poate citi gândurile altui om. Nici Satana nu le cunoaşte, el doar le intuieşte. Numai Dumnezeu cunoaşte gândurile omului. Este acest lucru plin de bucurie pentru tine? Te întristează acest lucru? Ce simţi când ştii că Dumnezeu îţi cunoaşte gândul?

2.  Cât de interesat este Dumnezeu pentru fiecare om?
Psalm 139.2 (p. 634)
Această constatare poate fi îmbucurătoare pentru unii şi destul de nedorită pentru alţii. Ne bucurăm când realizăm ceva bun şi am dori să ştie cât mai multă lume, mai ales atunci când avem o realizare senzaţională şi o facem publică celor din jurul nostru. Dar în minte se nasc deseori gânduri de laudă sau trufie, gânduri de lăcomie, de înşelătorie, de dorinţa de a păcătui, gânduri de a fi infideli celor dragi şi atunci gândul nostru îl ascundem de cel care va fi victima acţiunii noastre. Pentru a ascunde mai bine, deseori folosim o imagine a feţei zâmbitoare, surâzătoare, sugerând încredere şi fidelitate. Ceea ce este cu adevărat dureros, este faptul că această strategie păcătoasă încercăm să o folosim şi în relaţia cu Dumnezeu.
Pentru ce aveţi gânduri rele în inima voastră?

3.  Care au fost primele manifestări ale gândirii păcătoase?
Genesa 6.5-6 (p. 6)
Gândurile noastre par deseori să-L supere pe Dumnezeu. Oare de câte ori s-a întâmplat aşa în relaţia ta cu Domnul?

4.  Cum reacţionează Dumnezeu la gândurile rele?
Isaia 66.18 (p. 735)
Faptele sunt rezultatul gândurilor. Ne temem de faptele rele şi angajăm deseori un comportament moral, dar gândurile nu corespund acestei ţinute morale. Uneori în Biserică se manifestă această atitudine, alteori în familie. Se poate manifesta în momentul solemn al rugăciunii, sau în timpul citirii din cărţile sfinte ale Scripturilor, în clipele de singurătate sau în atmosfera tandră a intimităţii fizice.
Pentru ce aveţi gânduri rele în inima voastră?
Un motiv important ni-l dă sursa la care este conectată gândirea noastră. Cu ce alimentăm mintea, aceea va produce şi va orienta sensul gândirii noastre. Un anumit gen de literatură, de muzică sau de filme, poate genera un mod de gândire pozitiv – constructiv, sau negativ – distructiv, comparat nu cu un curent anumit al gândirii care este la modă, ci cu aşteptări pe care le are Isus de la gândirea noastră.
Se poate vorbi de factorul educaţional al gândirii care primeşte un sens de gândire bazat pe mediul de viaţă în care trăieşte fiecare. Într-o familie, omul nu învaţă doar să vorbească în limbajul propriu acelei familii ci influenţa acesteia se resimte în gândire. Într-o familie religioasă se va forma o gândire spirituală, în timp ce într-o familie neiubitoare se va forma o gândire egoistă; într-o familie liniştită se va dezvolta o gândire ordonată şi echilibrată. Desigur există excepţii, iar la baza gândirii stă şi temperamentul fiecăruia.
Înţelegerea propriei existenţe cu toate consecinţele ce derivă de aici poate da un sens diferit vieţii. Le vom exemplifica.
După potop oamenii s-au gândit la protecţie. Este rău să fii protejat? Nu, dar este foarte importantă calea pe care o vei alege pentru aceasta.

5.  Care era făgăduinţa dată de Dumnezeu oamenilor, după potop?
Genesa 9.11-17 (p. 9)
La Babel erau urmaşii lui Noe care cunoşteau istoria potopului dar şi făgăduinţele lui Dumnezeu. Poveştile părinţilor despre potop erau argumentate cu apariţia curcubeului după ploaie. Şi totuşi…
6.  Ce au hotărât oamenii şi cu ce scop?
Genesa 11.3-4 (p. 11)
Într-un anumit sens acelaşi lucru se poate repeta cu fiecare dintre noi, în fiecare zi.
Prietene, consideri viitorul tău nesigur? Te clatini temându-te de ziua de mâine? Cumva în sufletul tău sau în jurul tău ai început să înalţi un zid ce poate fi un sistem de închinare departe de realitatea biblică, sau bazat pe puterea ta financiară, sau pe cunoştinţele tale vaste în diferite domenii? Poate eşti prea ocupat de zidirea propriului turn Babel în familia ta, prietene. Şi deja de la o înălţime oarecare nu mai înţelegi neajunsurile soţiei sau frământările soţului. Poate nici glasul copiilor nu-l mai înţelegi pentru că eşti prea ocupat de zidirea turnului tău, de dorinţa de a-ţi face un nume, asemeni celor din Babel care doreau să ajungă cu acest turn până la cer.
Dar este ceva greşit să doreşti a ajunge la cer? Cu siguranţă că nu! Contează însă foarte mult metoda pe care vrei să o foloseşti. Pe când Iacob fugea de fratele său Esau pe care-l înşelase, a visat o scară pe care urcau şi coborau îngeri. Scara era rezemată pe pământ iar vârful ei ajungea până la cer. Domnul stătea deasupra ei, rostind făgăduinţe (Genesa 28.12).
Iată cum lumea poate fi grupată şi reprezentată în două categorii de oameni, amândouă cu oameni păcătoşi ca şi noi. Cei de la turnul Babel, vor prin puteri proprii să ajungă la cer, să fie protejaţi de potop, dar nu ţin cont de făgăduinţa lui Dumnezeu materializată în curcubeu. Cealaltă categorie al cărei exponent este Iacob acceptă scara gata făcută prin care se asigură protecţia divină de la Isus. Credinţa în El te face să vezi îngeri care urcă la cer cu cererile şi durerile noastre, iar alţii aducându-ne răspunsurile şi rezolvările pregătite deja de Tatăl.
Şi astăzi se consumă o muncă epuizantă şi inutilă. Câte cheltuieli nu se fac astăzi pentru protecţia chiar şi a celor morţi, pentru sufletul lor mai bine zis. Şi totul devine o încurcătură, o confuzie, un amestec între învăţăturile Bibliei şi păgânism. Rezultatul nu poate fi altul decât împrăştierea şi spulberarea speranţelor, prăbuşirea propriului turn de închinare.
Eşti frământat de ziua de mâine, prietene? Ascultă pe Isus cum te invită să vii la El, împreună cu cei trudiţi şi împovăraţi, pentru a-ţi da odihna siguranţei şi liniştea încrederii. Este în sufletul tău dorinţa după o viaţă curată şi dorul de cer? Foloseşte treptele credinţei ce urcă scara pe care Isus a construit-o cu propria Sa jertfă. Credinţa în Cel crucificat te poate ridica sigur din această vale a plângerii. Dacă consideri că te afli deja în experienţa credinţei, opreşte-te o clipă şi constată încotro este privirea ta aţintită şi ce te atrage mai mult. La un moment dat, poţi şti dacă pe o scară un om urcă sau coboară, după sensul privirii lui.
Pentru ce aveţi gânduri rele în inima voastră?

7.  Care este domeniul cel mai important asupra căruia poate zăbovi gândirea noastră?
Daniel 2.29 (p. 859)
Împăratul Nebucadneţar era frământat de vremurile care urmau. Dumnezeu i-a arătat mersul istoriei şi locul lui în evenimente. „Tu eşti capul de aur”. Dumnezeu i-a stabilit poziţia aceasta. Împăratul însă nu a fost mulţumit. „Vreau să fiu totul”, şi-a zis el. Viitorul fiecărui om este cunoscut doar de Dumnezeu şi planurile Sale sunt descoperite în mod clar în Biblie. Nu zodiacul şi nici horoscopul nu prezintă adevăruri despre viaţa omului. Deşi au origine păgână, acestea sunt consultate de creştini, într-o ţară creştină. Iată o ciudăţenie grozavă. Creştinii întreabă pe Baal viitorul şi Satana este cel care controlează horoscopul fiecărei zile. Mulţi creştini îşi planifică acţiunile, alţii afacerile după zodiac. Ilie, profetul lui Dumnezeu întreabă pe cei care mergeau să consulte un idol al Ecronului: „oare nu este Dumnezeu în Israel de vă duceţi să întrebaţi pe Baal Zebub, dumnezeul Ecronului?” (2Împ. 1.13).
Ce trist trebuie să fie Dumnezeu când unii creştini nu citesc Biblia dimineaţa, dar citesc ziarul, sau ascultă radio-ul sau televizorul când prezintă horoscopul zilei.
Prieteni, oare nu este Dumnezeu în ţara aceasta „de două mii de ani creştină”? Oare nu este Dumnezeu între creştinii acestei ţări când oamenii creştinaţi întreabă horoscopul să afle viitorul lor?
Pentru ce aveţi gânduri rele în inima voastră? Nebucadneţar a greşit calea şi aceasta l-a dus mai întâi la pierderea minţii apoi la pierderea împărăţiei. Şapte ani a stat departe de oameni; a fost izgonit dintre ei, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului până i-au crescut pene ca de vultur şi unghii ca ghiarele păsărilor. Cât e de degradant pentru omul respectat şi apreciat. Şi toate acestea pentru că nu a fost mulţumit cu viitorul pe care i-l pregătise Dumnezeu. Alegerea proprie l-a dus în această stare. Este însă o veste bună pentru fiecare. Există speranţă: „După trecerea vremii sorocite, eu Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit mintea la loc” (v. 34). Iată momentul rezolvării, sau vindecarea nebuniei sale: „am ridicat ochii spre cer”.
Poate starea în care te afli acum nu este cea pe care ai dorit-o; poate trupul tău şi mintea ta sunt într-o situaţie degradantă din cauza modului de viaţă pe care l-ai ales; poate şi tu eşti alungat dintre ai tăi şi ai pierdut totul prin atitudinea ta necredincioasă; poate te priveşti în oglindă şi nu te recunoşti a fi tu însuţi… poate te-a udat prea mult roua durerii şi a decepţiilor amare; poate părul tău seamănă astăzi cu penele vulturului, sau unghiile tale au altă mărime şi culoare… priveşte la tine, acesta este viitorul pe care ţi l-ai dorit? Eşti mulţumit de rezultatul construirii propriului tău viitor?
Pentru ce ai gânduri rele în inima ta? Ce vrei să faci în seara aceasta? Ce vei face mâine? Ale cui sunt gândurile tale? Pe cine vei întreba despre viitorul tău şi cum îl vei construi? Cu cine?

8.  Care era gândul dominant al lui Isus?
Filipeni 2.5 (p. 1151)
În Ghetsemani viitorul părea întunecat pentru Isus. De trei ori s-a cutremurat natura umană a lui Isus pentru a accepta viitorul, pe care El însuşi îl stabilise cu Tatăl. De trei ori a zis: „Nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu, Tată!” Aceasta nu este depersonalizare, ci încredere deplină în călăuzirea divină care ştie mai bine de ce am eu trebuinţă.

9.  Care este sfatul Bibliei cu privire la gândurile noastre?
2Cor. 10.5 (p. 1135).
 
 

 
Era după o zi în care popularitatea Învăţătorului crescuse. Mulţimile se îmbulziseră în jurul Lui, ascultaseră cuvintele care le dădeau speranţă, iar la sfârşitul zilei, El îi hrănise pe toţi înmulţind cele şapte pâini pe care le aveau. Ei se felicitau pentru ideea de a-L urma. De pe toate buzele auziseră numai cuvinte de apreciere la adresa Maestrului. Cu toate acestea ei încă mai aveau întrebări cu privire la scopul Lui pe acest pământ. Oare să fie chiar Acela pe care-L aşteptau toţi iudeii, să fie El, Mesia? Dintr-odată, parcă citindu-le frământările, El s-a oprit şi i-a întrebat brusc: „Cine ziceţi voi că sunt Eu?”.
Biblia Îl prezintă pe Dumnezeu într-o manieră foarte personală. El nu se adresează maselor, ci persoanelor. El nu este interesat de mulţimi, ci de persoana din mulţime. Dorinţa lui Dumnezeu este să vină în ajutorul oamenilor potrivit cu nevoile lor.

1.  Pentru toţi aceia care suferă de vreo boală, cum Îl prezintă Biblia pe Isus?
Psalmii 103.3 (p. 612)
Isus a venit „să nimicească lucrările diavolului”. „În El era viaţa” şi El zice: „Am venit ca oile Mele să aibă viaţă şi să o aibă din belşug”. El este „duh dătător de viaţă” (1Ioan 3.8; Ioan 1.4; 10.10; 1Cor. 15.45). El are şi acum aceeaşi putere dătătoare de viaţă ca şi atunci când vindeca bolnavii pe pământ şi rostea iertare pentru păcătoşi. „El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale”. Religia Bibliei nu este în detrimentul sănătăţii corpului sau minţii, ci în folosul ei.

2.  Cui spune Biblia că aparţin toate bogăţiile pământului?
Hagai 2.8 (p. 907); Psalmii 50.10-12 (p. 582)
Pământul este al Domnului ca şi toate bogăţiile pe care acesta le conţine. Copacii de pe dealuri sunt ai Lui.
Tot aurul şi argintul Îi aparţin. El a încredinţat bogăţiile Sale oamenilor, pentru ca ei să contribuie la înaintarea cauzei Sale şi să glorifice Numele Lui. El nu le-a oferit oamenilor bogăţii pentru ca ei să le folosească spre înălţarea şi glorificarea lor, sau pentru ca să se folosească de ele în a dispreţui pe aceia care sunt săraci. El aşteaptă ca cei care au din abundenţă bunurile acestei lumi să folosească hrana pentru a potoli foamea celor nevoiaşi, hainele pentru a le acoperi goliciunea şi căminurile lor ca adăpost.

3.  Cine este singurul care poate sătura foamea sufletului?
Ioan 6.35 (p. 1033)
Hristos întrebuinţează în mod simbolic mâncarea şi băutura. reprezentând acea apropiere de El, pe care trebuie s-o realizeze toţi cei care vor fi în cele din urmă părtaşi ai slavei Sale. Hrana zilnică o asimilăm prin digestie. Tot astfel, când credem şi primim cuvintele Domnului Hristos, ele devin o parte din viaţa noastră spirituală, aducându-ne lumină, pace, speranţă şi bucurie, întărindu-ne sufletul, după cum hrana fizică ne întăreşte trupul.
Nu este îndeajuns să cunoaştem şi să respectăm cuvintele Scripturii. Trebuie să aprofundăm înţelegerea lor, cercetându-le cu seriozitate.

4.  Cum răspunde Dumnezeu în faţa morţii?
Ioan 11.25 (p. 1041)
Isus caută să atragă atenţia de la învierea care avea să urmeze în viitor la Sine Însuşi. Doar aceia care şi-au legat credinţa de El în timpul vieţii lor pământeşti se pot aştepta la împlinirea acestei făgăduinţe în dreptul lor. Aceasta nu înseamnă că unii dintre ei nu vor cunoaşte moartea la sfârşitul peregrinării pe acest pământ. Isus se referă aici la moartea a doua, care este echivalentă cu dispariţia totală, prin despărţirea de Tatăl.

5.  Care a fost metoda lui Dumnezeu de a distruge barierele ridicate de păcat?
Evrei 9.26 (p. 1181)
Jertfa de ispăşire a lui Hristos a pecetluit pentru totdeauna legământul cel veşnic al harului. Aceasta (jertfa) a împlinit orice condiţie pentru ca libera comunicare cu omul, întreruptă de păcat, să fie restabilită. A fost sfărâmată orice barieră care întrerupsese libera exercitare a harului, a milostivirii, a păcii şi a dragostei, chiar pentru cel mai vinovat din neamul lui Adam.

6.  Există speranţă în restaurarea dreptăţii pe pământ?
Psalmii 7.11 (p. 557)
Dumnezeu nu judecă uitându-se la faţa oamenilor. Poziţia socială, gradul de cultură, rasa, sexul sau religia nu constituie motive de a suci dreptatea. Nimeni nu-L poate mitui pentru a schimba sensul dreptăţii. Lăsându-L pe El să judece viaţa noastră, putem fi siguri că păcatul nu va fi nici ascuns, nici scuzat de Cel care judecă cu dreptate.

7.  Care a fost unul din titlurile pe care Domnul Isus le-a folosit cu predilecţie, atunci când se referea la Sine? Ce vrea să sublinieze El prin aceasta?
Matei 18.11 (p. 944); 20.28 (p. 947)
Pentru a sublinia totala Sa asemănare cu oamenii, deseori Mântuitorul a folosit denumirea de Fiu al Omului. Ca om, Isus n-a fost mai presus de nevoile şi durerile omeneşti. A cunoscut ce este foamea, setea, oboseala şi singurătatea. Acest Fiu al Omului care a venit să slujească culminând prin a-şi da viaţa pentru vrăjmaşii Săi, ascunde personalitatea celei de-a doua persoane a Dumnezeirii. El este ca toţi oamenii şi totuşi se deosebeşte de ei.
Prin Isus Hristos, ca om, Dumnezeu şi-a întins cortul lângă corturile oamenilor. Devenind ca noi, El ne poate înţelege mai bine. Ca Fiu al Omului, Isus rămâne pentru totdeauna de partea oamenilor.

8.  Cum i-a învăţat Domnul Isus pe ucenici să se adreseze lui Dumnezeu?
Matei 6.9 (p. 928)
Aceasta nu este doar un slogan ieftin. Dumnezeu se comportă cu noi ca şi un tată. Dar nu este nici pe departe acel tip de tată, veşnic ocupat, care nu are timp pentru copiii săi. Nu este nici acel tată veşnic mânios care se supără din orice şi care nu poate ierta pe copiii săi.
Ca Tată al nostru, El ne cunoaşte pe nume. El ştie strada pe care locuim, casa în care stăm. Cunoaşte toate nevoile noastre, chiar mai înainte ca noi să i le spunem. Mai mult decât atât, El are resursele necesare pentru a veni în ajutorul nostru şi poate să facă aceasta dacă noi Îi permitem.

9.  De ce este atât de deosebit Isus ca Mijlocitor al nostru?
Evrei 4.15-16 (p. 1177)
Oamenii nu au decât un Avocat care poate să ierte păcatele. Să nu fim oare plini de mulţumire faţă de Dumnezeu pentru această favoare? Să medităm la iubirea pe care Tatăl a manifestat-o faţă de noi. Nu există nici un instrument cu care să putem măsura această iubire. Nu putem decât să privim la Mielul care a fost junghiat de la întemeierea lumii. În lucrarea de mijlocire Isus prezintă înaintea Tatălui propriul Său sânge. Acesta poate curăţa orice păcat şi orice fărădelege, dacă păcătosul îi permite să facă aceasta.
El mijloceşte pentru cei mai umiliţi, pentru cei mai apăsaţi şi suferinzi, pentru cei mai încercaţi şi ispitiţi. Cu mâinile ridicate, El se roagă zicând: „Tată, iată că i-am săpat pe mâinile Mele” (Isaia 49.19). Şi, fiţi siguri, lui Dumnezeu îi place să asculte şi să răspundă la rugăciunile Fiului Său.

 
Apostolii şi primii creştini au considerat revenirea Domnului Isus Hristos ca fiind „fericita nădejde” (Tit 2.13). Ei aşteptau ca toate profeţiile şi făgăduinţele Sfintelor Scripturi să se împlinească la a doua venire, căci ea era ţinta peregrinărilor creştine. Toţi aceia care-L iubesc pe Hristos privesc cu nerăbdare înainte spre ziua când vor putea să se împărtăşească de comunicarea cu El ca şi cu Tatăl, cu Duhul Sfânt şi cu îngerii.
Să vezi pe Isus! Să te uneşti cu El pentru totdeauna, El cel care te iubeşte mai mult decât poţi să-ţi imaginezi. Să ajungi la sfârşitul tuturor suferinţelor omeneşti! Să te bucuri de veşnicie cu cei iubiţi înviaţi! Nu este de mirare că de la înălţarea Domnului Hristos, prietenii Săi au privit spre ziua aceea cu nerăbdare.

CERTITUDINEA REVENIRII LUI ISUS
1.  Înainte de încheierea misiunii Sale pământeşti ce promisiune a făcut Isus ucenicilor Săi?
Ioan 14.1-3
Certitudinea celei de-a doua veniri este întemeiată pe exactitatea vrednică de încredere a Scripturii. După cum prima venire a Domnului Hristos a fost profetizată şi împlinită cu acurateţe; tot astfel profeţiile privitoare la cea de-a doua venire îşi vor găsi împlinirea.

2.  Care a fost opinia apostolilor privitoare la cea de-a doua venire a lui Isus?
Evrei 9.25; Filipeni 3.20-21; 1Tes. 4.16; Tit 2.13; 2Pet. 3.9-12

CEI CE NU POT STA ÎN PICIOARE ÎN ZIUA ACEEA
Pentru cei mântuiţi, a doua venire este un timp de exaltare, dar pentru cei pierduţi este un timp de groază nimicitoare. Ei s-au opus atât de mult iubirii lui Hristos şi invitaţiei Sale la mântuire, încât au fost prinşi în laţul amăgirilor înşelătoare.

3.  Care sunt motivele pentru care cei nemântuiţi se vor teme de revenirea lui Isus?
a) modul revenirii
•    eveniment cataclismic – Apoc. 6.12-14;
•    eveniment neaşteptat – 1Tes. 5.2-3;
•    întoarcere glorioasă – Apoc. 19.11-16.
b) scopul revenirii – răsplătire – pedeapsa – Apoc. 22.12
Atât modul extraordinar al revenirii Domnului Hristos, cât şi scopul arătării Sale constituie motive serioase pentru toţi aceia care au neglijat ocaziile de salvare oferite. Toţi aceia care au ridiculizat şi au batjocorit adevărurile sfinte, toţi cei care au fost împotrivitori înverşunaţi ai crucii Domnului Isus Hristos şi toţi cei care s-au lăsat conduşi de alţii, fără o cercetare temeinică a Cuvântului lui Dumnezeu, au acum motive serioase pentru a se teme de momentul revenirii Domnului Isus.

4.  Care va fi atitudinea celor răi în momentul declanşării evenimentelor finale?
Apoc. 6.15-17
Este important de descris groaza şi disperarea acelora care au călcat în picioare cerinţele sfinte ale lui Dumnezeu. Când văd pe Acela pe care L-au respins venind ca Împărat al Împăraţilor şi Domn al Domnilor, ei ştiu că ceasul pieirii a sosit. Copleşiţi de disperare ei fac apel la natura neînsufleţită ca să-i acopere. Dar nimeni şi nimic nu-i poate ajuta acum în ceasul răsplătirilor tuturor faptelor lor.

CEI CE VOR RĂMÂNE ÎN PICIOARE
Dacă pentru cei nelegiuiţi momentul revenirii lui Isus constituie o tragedie, pentru cei credincioşi aceasta constituie cel mai important eveniment trăit în viaţă.

5.  Cine sunt şi care sunt caracteristicile celor ce vor putea rămâne în picioare în ziua aceea?
Apoc. 7.4; 14.1-5; Psalm 15.1-5; 32.1-7
Tabloul prezentat în capitolul 6 din Apocalipsa descrie evenimentele care vor avea loc exact înaintea revenirii Mântuitorului. Când cei răi văd întâmplările îngrozitoare din timpul peceţii a şasea strigă plini de descurajare: „Cine poate sta în picioare?” (Apoc. 6.17). Unii însă vor sta. Aceştia sunt neprihăniţii care s-au pregătit să-L întâmpine pe Domnul. Cu deplină încredere ei privesc în sus şi exclamă: „Iată acesta este Dumnezeul nostru; L-am aşteptat şi El ne va mântui” (Isaia 25.9). Tabloul descris în capitolul 7 răspunde la întrebarea pusă anterior prezentând grupa celor 144000 ca fiind cei care vor putea rămâne în picioare în ziua aceea.

6.  Care este scopul unui semn sau al unui sigiliu?
Dan. 6.8
Semnătura împărătească a fost adăugată pentru ceea ce era scris să primească autoritatea cuvenită. În vechime era obiceiul ca împăraţii să folosească un inel cu numele lor, iniţialele ori monograma lor pentru acest scop.

7.  Care sunt cele trei lucruri esenţiale pentru un sigiliu oficial?
a) numele legiuitorului;
b) poziţia lui oficială, titlul, autoritatea;
c) teritoriul jurisdicţiei sale care este porunca Decalogului care descoperă numele, autoritatea şi domeniul stăpânirii Autorului Legii. Doar această poruncă deţine „sigiliul milei lui Dumnezeu”. Această poruncă arată autoritatea lui Dumnezeu de a promulga legi, precum şi faptul că ceilalţi dumnezei sunt falşi. De aceea porunca Sabatului conţine sigiliul lui Dumnezeu. Iar Sabatul însuşi, a cărui slujire este ordonată prin poruncă, este legat inseparabil de acest sigiliu. El trebuie păstrat ca o amintire a faptului că Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor.

8.  Cum este descrisă biserica rămăşiţei?
Apoc. 12.17; 14.12; Ioan 6.27; 2Cor. 1.22; Efes. 1.13
Duhul Sfânt este o realitate vitală. Toate schimbările pe care Domnul Hristos le face sunt prin lucrarea Duhului Sfânt. Credincioşi fiind, noi trebuie să fim totdeauna conştienţi de faptul că fără Duhul Sfânt noi nu putem face nimic. Umplerea cu Duhul Sfânt ne transformă după chipul lui Dumnezeu, continuând lucrarea de sfinţire începută la naşterea din nou. Aceia care primesc sigiliul lui Dumnezeu şi sunt ocrotiţi în vremea strâmtorării, trebuie să reflecte pe deplin chipul lui Isus.

„Sigiliul lui Dumnezeu nu va fi pus niciodată pe fruntea unui bărbat necurat, sau unei femei necurate. Nu va fi niciodată pus pe fruntea unui bărbat sau femei ambiţioase şi iubitoare de lume. Toţi cei care vor primi sigiliul, trebuie să fie fără pată înaintea lui Dumnezeu, candidaţi pentru cer” (5Tes./216).
Pentru a putea rămâne în picioare în ziua cea mare şi înfricoşătoare a revenirii Domnului Hristos, acum este timpul pregătirii pentru primirea sigiliului lui Dumnezeu. Acum trebuie să îndepărtăm din viaţa noastră tot ceea ce ne împiedică în vederea unei temeinice pregătiri.
Acum este timpul să-i permitem accesul Domnului Isus în viaţa noastră pentru ca prin Duhul Sfânt să fim „pecetluiţi pentru ziua răscumpărării”.
 
 

 
După ce au păcătuit, Adam şi Eva s-au întâlnit cu Domnul în ascunzişul improvizat şi au aflat consecinţele neascultării lor; printre ele şi izgonirea din paradis. Ei se rugau stăruitor pentru a fi lăsaţi încă în patria nevinovăţiei şi a bucuriei. Au recunoscut că au pierdut orice drept asupra acestei locuinţe fericite şi s-au angajat pe viitor să dovedească o ascultare strictă. Au primit răspuns că natura lor a devenit aşa de slabă, încât puterea lor de a se împotrivi răului s-a micşorat şi s-a deschis lui Satan calea de a avea o intrare mai uşoară la sufletul lor. Dacă în starea lor inocentă au cedat ispitei, cu atât mai mult acum într-o stare de vinovăţie conştientă ei vor avea mai puţină putere de a-şi menţine credincioşia. În umilinţă şi într-o tristeţe nespusă ei îşi luară adio de la frumoasa lor patrie şi au locuit pe pământul pe care zăcea acum blestemul păcatului.
Grădina Eden rămase mult timp pe pământ după ce omul fu izgonit din locul acela plăcut. Neamul omenesc căzut avu încă mult timp privilegiul să privească patria nevinovăţiei a cărei intrare era păzită de îngeri veghetori. La porţile paradisului ce erau supravegheate de heruvimi se descoperea slava divină. Aici oamenii îşi înnoiau legământul lor de ascultare faţă de acea lege a cărei călcare îi izgonise din Eden.
Cine va locui în cortul Tău?

1.  Ce a apărut ca rezultat al păcatului?
Genesa 3.16-19
Durerea, neliniştea, îngrijorarea, moartea şi celelalte elemente ale blestemului l-au întristat pe Adam. Dar mai mult decât toate lipsa prezenţei lui Dumnezeu – părtăşia cu El a fost cea care i-a umplut sufletul de amărăciune. De atunci dorinţa lor a fost mereu aceeaşi: recăpătarea posibilităţii de a locui în grădina prezenţei divine.
Apropiaţi unul de altul, Adam şi Eva depănau amintiri frumoase despre ceea ce ei pierduseră şi sperau să recapete. Naşterea primului copil al Evei a mărit speranţele şi credeau că el va fi izbăvitorul promis şi atât de mult dorit. În faţa porţii scânteind de sabia învăpăiată a îngerului păzitor, primele generaţii de oameni cu copiii în braţe vorbesc mereu despre aceeaşi dorinţă care a mistuit inimile copiilor credincioşi ai lui Dumnezeu în decursul mileniilor: „Cine va locui în prezenţa Ta, Doamne? Cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău Cel Sfânt”
Iată două elemente ce asigură protecţia omului: cortul şi muntele. Ele reprezintă şi dorinţa lui Dumnezeu de a locui alături de oameni, de a fi cu ei, în mijlocul lor; să fie părtaş la bucuriile şi tristeţile lor, să le ofere sfat şi ajutor în activităţile lor, să primească închinare şi ruga lor şi să le ofere binecuvântarea dragostei Sale salvatoare.

2.  Care a fost primul loc de întâlnire între Dumnezeu şi poporul Israel?
Exod 33.7
Rareori se exprimă dorinţa creştinilor de a locui în prezenţa lui Dumnezeu. Este posibil uneori o vizită săptămânală la biserică şi „cam atât”. Dumnezeu însă a dorit să aibă un loc al Său în care să se întâlnească cu oamenii. Multe lucruri au fost rezolvate în locul întâlnirii. Mai târziu un cort uriaş a fost construit şi acesta a devenit Templul din pustie.

3.  Cine va locui în cortul Domnului?
Psalm 15.2
Trei caracteristici sunt necesare celui care doreşte să locuiască în prezenţa lui Dumnezeu. Această triplă manifestare reprezintă viza pe paşaportul – suflet – al celui care doreşte mântuirea. Pentru că a locui în cortul lui Dumnezeu şi pe muntele Său, înseamnă de fapt mântuire, iertare şi fericire. Biblia exclude posibilitatea de a intra în locuri de odihnă şi verdeaţă, care reprezintă „sânul lui Avraam” ducând o viaţă oricum, departe de adevărul Bibliei. Cine va locui în cortul Tău? Cel ce va umbla în neprihănire.
Iată un mod de viaţă ce reprezintă un standard înalt. Corespunde viaţa noastră cu aceasta?
Neprihănirea sau dreptatea este un rezultat ce poate fi obţinut numai prin acceptarea morţii lui Hristos în dreptul vinovăţiei personale. Neprihănirea, cu cele două laturi inseparabile – iertarea şi sfinţirea vieţii – este un dar ce se obţine de la Hristos şi se păstrează prin puterea Duhului Sfânt toată viaţa.

4.  Cum exprimă foarte clar apostolul Pavel acest lucru?
Galateni 2.20 (p. 1140)
Umblarea în neprihănire demonstrează existenţa unui sens al vieţii, un scop al ei şi un traseu străbătut cu încălţăminte marca R.E.P. (râvna evangheliei păcii).

5.  Cum se cunoaşte cel care umblă în neprihănire?
2Cor. 2.14 (p. 1129)
Umblarea în neprihănire lasă în urmă un miros al dragostei Mântuitorului, o mireasmă de la viaţă la viaţă; şi întotdeauna umblarea aceasta duce la recunoaşterea lui Isus în viaţa acelora care o parcurg. Deseori atunci când intri într-un loc mirosul lui se imprimă şi poate persista un timp. Avraam lăsa în urma lui altare la care oamenii se închinau Dumnezeului Sfânt. Mirosul jertfei persista în urma lui Avraam.

6.  Cât timp este posibil să umbli în neprihănire şi ce înseamnă acest lucru?
Genesa 5.22 (p. 6)
Cine va locui în cortul Tău? cel ce face voia lui Dumnezeu!
Aceasta este a doua caracteristică a candidaţilor pentru mântuirea care asigură un loc în cortul şi pe muntele Domnului. De multe ori voinţa divină vine în contradicţie cu voinţa omului.

7.  Cum surprinde Biblia această tensiune?
1Cor. 2.4 (p. 1113)
Voia lui Dumnezeu este exprimarea dragostei lui Dumnezeu faţă de omenirea căreia El îi vrea binele.

8.  Cum defineşte Biblia voia lui Dumnezeu?
1Tes. 4.3-5 (p. 1160)
Sfinţirea vieţii este o lucrare permanentă ce începe odată cu primirea lui Hristos ca Mântuitor şi se continuă până la sigilarea Duhului Sfânt. Această lucrare de sfinţire cuprinde prin excelenţă o acceptare totală a planului lui Dumnezeu în dreptul tău. În acest sens, două aspecte legate de experienţa Domnului Isus sunt relevante.

9.  Cum exprimă Domnul Isus dispoziţia sa cu privire la ascultarea de Dumnezeu?
Matei 6.10 (p. 928)
În rugăciunea domnească Isus acceptă ca planul lui Dumnezeu făcut în cer să se împlinească cu El pe pământ. Ceea ce Dumnezeu voise în cer era nevoie acum să se împlinească pe pământ cu Isus. Deseori am exprimat şi noi aceste cuvinte ale rugii lui Isus, dar am exercitat mai curând sau mai târziu propria noastră voinţă, care a fost deseori contrară voinţei divine.

10. Atunci când asculţi de Dumnezeu, înseamnă acest lucru depersonalizare?
Ioan 5.30 (p. 1031)
Cât de adevărate au fost aceste cuvinte în viaţa Mântuitorului se poate vedea în lupta sufletească din grădina Ghetsemani.
Ellen White scrie: „Atât de înspăimântător era pentru El păcatul, atât de mare greutatea vinei pe care trebuia s-o poarte, încât era ispitit să se teamă ca nu cumva aceasta să-L despartă pentru totdeauna de iubirea Tatălui Său. Pe când se apropiau de grădină, ucenicii observaseră schimbarea petrecută cu Învăţătorul lor. Niciodată până atunci nu-L văzuseră atât de trist şi de tăcut. Pe măsură ce înaintau această stranie tristeţe se adâncea tot mai mult; şi totuşi ei n-au îndrăznit să-L întrebe care era motivul acestei stări. Fiinţa Sa se clătina ca şi când era gata să cadă. Ajungând în grădină, ucenicii se uitau cu grijă să găsească mai curând obişnuitul Său loc retras. Fiecare pas pe care-l făcea acum, îl făcea cu mare efort. El gemea cu glas tare ca şi când se afla sub greutatea unei poveri teribile. În două rânduri ucenicii săi L-au sprijinit, altfel ar fi căzut la pământ… Avea simţământul că datorită păcatului fusese despărţit de Tatăl Său… Satana îi şoptea că dacă ar deveni chezaşul, garantul unei lumi păcătoase, această despărţire ar fi veşnică. El avea să fie identificat cu împărăţia lui Satana şi niciodată nu va mai putea fi una cu Dumnezeu. Şi de fapt ce urma să căştige prin acest sacrificiu? Cât de lipsite de perspectivă, de nădejde, apărea vinovăţia şi nerecunoştinţa oamenilor şi astfel, în modul cel mai crud, Satana făcea presiuni asupra Răscumpărătorului nostru şoptindu-i: ‘Poporul Tău, Te-a respins şi caută să Te nimicească pe Tine care eşti centrul, temelia şi sigiliul făgăduinţei lor. Unul dintre ucenicii Tăi care a ascultat sfaturile şi învăţăturile Tale şi care este primul în activitatea bisericii, Te va vinde. Toţi Te vor uita.’ Întreaga fiinţă a Domnului Hristos avea oroare faţă de acest gând”.

11. Până unde poate ajunge cel care acceptă voia lui Dumnezeu?
Matei 26.42 (p. 957)
Priviţi-l pe Isus cântărind preţul ce trebuia plătit pentru mântuirea celor păcătoşi. Acum sosise ceasul întunericului. A face voia lui Dumnezeu înseamnă să accepţi în dreptul tău şi ceea ce nu convine uneori firii omeneşti.
Cine va locui în cortul Tău? Cel ce spune adevărul din inimă.
Este o virtute normală şi plăcută a celor ce se vor bucura de prezenţa Domnului.

12. Ce poate deveni plăcerea de a spune adevărul?
Matei 12.35 (p. 937)
Este nevoie mereu să ne cercetăm inima noastră care este o visterie şi să vedem ce este acolo. Cu siguranţă vom găsi ceea ce am depus. Pentru a spune adevărul din inimă trebuie mai întâi ca el să fie acolo.

13. Ce a spus Domnul în legătură cu adevărul?
Ioan 14.6 (p. 1045)
În orice caz a spune adevărul din inimă înseamnă a-l trăi şi a-l exprima prin însăşi viaţa pe care o trăieşti. Creştinismul trebuie să fie real şi Isus să fie descoperit în activitatea gândirii şi vorbirii zilnice. Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre creştinismul superficial care duce la păgânism. Viaţa unui creştin poate fi duplicitară prin ceea ce el crede că este şi realitatea care descoperă o altă imagine a sa. Situaţia devine mai dureroasă cu atât mai mult cu cât în raportul cu Domnul, încearcă să pozeze ceea ce el nu este în realitate.

14. Ce constatare dureroasă face Dumnezeu în atitudinea închinătorilor?
Isaia 29.13
Deseori noi credem că doar oamenilor trebuie să le spunem adevărul din inimă. De aceea noi îndrăznim să venim înaintea lui Dumnezeu cu închinarea noastră dorind să fie primită ca fiind sinceră, în timp ce nu este.
Deschidem Biblia din obişnuinţă şi când citim gândul ne este departe. Ce este în inima noastră? Prezentând lui Dumnezeu rugile noastre motivăm anumite cereri, dar unde este adevărul în cele spuse? Cântăm lui Dumnezeu imn de laudă şi bucurie, dar inima noastră suspină, iar faţa este crispată şi fruntea încruntată. Spunem adevărul din inimă? Rostim în auzul lui Dumnezeu „Amin” la rugăciune, dar nu ştim prea bine conţinutul întregii propoziţii. Ce iese pe buzele noastre? Cerem iertare pentru păcatele noastre mărturisindu-ne părerea de rău, dar nesimţind durerea. Este adevărul în inima noastră?
Cine va locui în cortul Tău? Cine va sta pe muntele Tău cel sfânt?
Oamenii caută un loc, un popas, o sursă a fericirii. Creştinii vor să primească făgăduinţa lui Isus, dar nu acceptă şi condiţiile. Mulţi rămân doar la întrebări şi pregătiri de căutare. Mulţi vor să fie cu Dumnezeu dar nu cunosc glasul Lui şi nu ascultă chemarea Sa.
Cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt?
Eşti acordat pentru lungimea de undă a vocii lui Dumnezeu să asculţi răspunsul şi să-l împlineşti?
 
 

 
Când eram copil citeam poveştile tradiţionale ale românilor. Acolo am observat un lucru care m-a uimit. În unele povestiri se spunea, că a fost o vreme când Dumnezeu se plimba pe pământ ca şi când aici ar fi fost casa Lui. El punea la încercare pe oameni, dorea să le vadă caracterele, iar pe cei nevoiaşi şi cu suflet bun îi ajuta. Citind acestea şi mai ales minunile pe care le făcea pentru cei cu inimă bună, m-am gândit că aş vrea să-L întâlnesc şi eu pe Dumnezeu; poate are să facă o minune şi pentru mine.
Ajuns acum la vârsta tinereţii stau şi mă întreb: oare cu adevărat locuieşte Dumnezeu pe pământ? Mai este El prezent printre noi, aşa cum Îl găsim descris în poveştile pentru copii? Sau totul este o poveste frumoasă pe care s-o spui celor mici?

DUMNEZEU DIFERIT DE OM
1.  Cum este exprimată diferenţa dintre om şi Dumnezeu?
Isaia 55.8-9
Diferenţa între om şi Dumnezeu începe de la nivelul gândirii. Gândurile omului vizează acţiuni temporale, pe când gândurile lui Dumnezeu se referă la acţiuni veşnice. Gândurile omului sunt egoiste, centrate doar pe sine, în timp ce Dumnezeu este preocupat de creaturile Sale. Omul se gândeşte la ceea ce poate primi, dar Cel Prea Înalt, caută noi şi noi daruri pe care să le ofere copiilor Săi.

2.  Care este raportul Bibliei referitor la caracterul lui Dumnezeu?
Isaia 6.1-5 (p. 687)
Dumnezeu este sfinţenie. Citim despre unii oameni care au ajuns sfinţi şi încercăm să le urmăm pilda. Spre deosebire de toţi aceştia, Dumnezeu este izvorul sfinţeniei. Oamenii devin sfinţi, dar natura lui Dumnezeu este sfântă.

3.  Cât de mare este diferenţa între om şi Dumnezeu privind caracterul?
Exod 33.20 (p. 98)
Slava caracterului lui Dumnezeu este de nesuportat pentru natura omenească. La mormântul lui Isus s-a arătat un singur înger şi soldaţii au căzut ca morţi. Marile personaje biblice care au avut parte de o descoperire specială din partea lui Dumnezeu s-au temut pentru viaţa lor când şi-au dat seama cu cine au stat de vorbă (exemple: Manoah, Isaia)

4.  Unde locuieşte Dumnezeu?
Ps. 113.1 (p. 621); Ioan 8.23 (p. 1037)
Casa lui Dumnezeu nu este pe acest pământ. Nimeni, prin puterea omenească, nu a ajuns să descopere unde locuieşte Dumnezeu. Lumea este plasată în contrast cu cerul şi se referă la veacul în care trăim noi. Un om care trăieşte în lume, trăieşte în conformitate cu căile lumii şi cu filozofia ei şi este mort faţă de lucrurile lui Dumnezeu.

DUMNEZEU PRINTRE OAMENI
5.  Deşi este diferit de oameni, care este preocuparea principală a lui Dumnezeu?
Isaia 57.15 (p. 728); Matei 5.45 (p. 928)
Grija principală a lui Dumnezeu sunt oamenii. De remarcat că El iubeşte şi caută să vină nu doar în ajutorul celor buni, ci şi în ajutorul celor zdrobiţi. Oricât de neînsemnaţi am părea, în chiar propria noastră privire, este privilegiul nostru de a primi darurile divine. Oricare ar fi nevoia noastră, Dumnezeu este gata s-o împlinească.
6.  Cum a demonstrat Dumnezeu iubirea de-a lungul timpului?
Ioan 1.1-14 (p. 1025)
Isus, cel deopotrivă cu Tatăl în sfinţenie şi strălucire, a pus deoparte atributele Sale şi a venit în lumea noastră. El a devinit unul dintre noi pentru a descoperi mai bine dragostea Tatălui, pentru a se împărtăşi de experienţa noastră, pentru a ne oferi un exemplu, pentru a veni în ajutorul nostru atunci când suntem ispitiţi, pentru a suferi pentru păcatele noastre şi pentru a ne reprezenta în faţa Tatălui.

7.  Cât de prezent este Dumnezeu în întregul Univers?
Ieremia 23.24 (p. 760); Psalmi 139.8-12 (p. 634)
Nu există loc în acest Univers în care Dumnezeu să nu fie prezent. Deşi personal nu L-a văzut nimeni, El are cunoştinţă de tot ceea ce se întâmplă sub soare. Nimic nu poate fi ascuns de privirea lui Dumnezeu. Nici măcar întunericul cel mai gros nu-L împiedică să vadă.

8.  Cât depinde natura de prezenţa lui Dumnezeu?
Psalmii 104.29-30 (p. 614)
Lucrurile aparent întâmplătoare din natură nu scapă cunoştinţei lui Dumnezeu. El este Cel care se îngrijeşte de siguranţa fiecărei vieţuitoare, El se îngrijeşte de hrană şi are cunoştinţă de viaţa lor. Nici o vrabie nu cade la pământ fără ca El să nu aibă cunoştinţă de aceasta (vezi Matei 10.29; p. 934). Cu alte cuvinte nu există întâmplare sau hazard în derularea evenimentelor.

9.  Cât de interesat este Dumnezeu să împlinească nevoile de bază ale oamenilor?
Matei 6.25-30
Isus nu arată că sărăcia sau ascetismul îl fac pe om mai acceptabil în faţa lui Dumnezeu. El afirmă că lucrul care merită cea mai mare atenţie este viaţa. Hrana, importantă şi ea, nu este un scop în sine, ci este necesară pentru susţinerea vieţii. El afirmă că omul mănâncă pentru a trăi nu trăieşte pentru a mânca. El, care a dăruit hrană fiecărei vietăţi de sub cer, care se îngrijeşte de cele necesare pentru susţinerea vieţii păsărilor, nu va face aceasta şi în ce priveşte viaţa oamenilor pentru care a suferit?

10. Va mai exista vreun timp în care Dumnezeu să locuiască personal pe pământ?
Apoc. 21.1-3 (p. 1221)
Pământul cel nou, restaurat va fi locul în care Dumnezeu va locui. Din planeta cea mai decăzută, Pământul va deveni planeta cea mai înălţată. Va fi privilegiul oamenilor de a fi împreună cu Dumnezeirea pentru toată veşnicia.
Am văzut, studiind în Cartea Sfântă, că deşi Dumnezeu este total diferit de oameni, El este totuşi printre ei susţinând viaţa lor şi îngrijindu-se de nevoile lor. El este atât de legat de oameni încât niciodată nu-i poate părăsi sau uita. În cele mai negre momente din viaţă El este alături de cei în cauză, dorind să-i ajute.
Se povesteşte despre un om care mai mereu avea ceva de reproşat lui Dumnezeu. Într-o noapte a avut un vis în care i se prezenta calea pe care mersese până la acea dată. Uitându-se cu atenţie omul a observat că erau locuri în care se vedeau două urme de paşi, iar uneori, o singură urmă. A stat şi s-a gândit puţin şi a constatat că atunci când îi mergea bine erau două urme, iar când îi mergea rău era o singură urmă. Amărât a mers înaintea lui Dumnezeu şi i-a spus: „Doamne, de ce tocmai atunci când îmi mergea rău m-ai lăsat singur?” Spre uimirea lui a căpătat următorul răspuns: „Atunci când îţi mergea rău nu erai singur – erai în braţele Mele”.
Acesta este Dumnezeul Bibliei. Deşi locuieşte în altă lume, El este alături de noi. Vreţi să vă predaţi viaţa în mâna acestui Dumnezeu care se îngrijeşte de oameni, cu grija unei mame?