Seria de studii biblice "Profetiile sperantei"

Studiul 1
Timpul nostru în profeţia biblică
Bine ai venit la Profeţiile speranţei, un studiu captivant al cărţilor Daniel şi Apocalipsa. Ai simţit vreodată că profeţiile Bibliei sunt mult prea încurcate şi prea dificil de înţeles? Te-ai întrebat, nedumerit, când se vor împlini toate acele fiare ciudate, îngerii care proclamă mesaje de condamnare şi perioadele profetice?
Oare putem înţelege cu adevărat Apocalipsa? Biblia ne dă două motive pentru care suntem absolut siguri că o putem înţelege. În primul rând, titlul Apocalipsei ne spune că ea este o „descoperire” (Apocalipsa 1,1). Dumnezeu nu a numit această cartea „Taina” sau „Încurcătura”. El ne-a dat Apocalipsa pentru a ne dezvălui planurile măreţe pe care le are pentru neamul omenesc şi pentru a demasca strategiile ticăloase ale lui Satana, de a împiedica aceste planuri.
În al doilea rând, Daniel şi Apocalipsa sunt două cărţi pe care Dumnezeu ne îndeamnă în mod special să le citim. Isus a spus: „De aceea, când veţi vedea ’urâciunea pustiirii’, despre care a vorbit prorocul Da­niel, ’aşezată în locul sfânt’ – cine citeşte să înţeleagă!…” (Matei 24,15). Isus ne îndeamnă anume să citim şi să înţelegem cartea lui Daniel. Mai mult decât atât, Dumnezeu rosteşte o binecuvântare în dreptul acelora care citesc, care înţeleg şi care ascultă de cuvintele scrise în Apocalipsa. (Apocalipsa 1,3)
Cuvântul lui Dumnezeu este clar – putem înţelege profeţia!
Dar pentru a face acest lucru, trebuie să învăţăm cea dintâi regulă de interpretare corectă: „Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (2 Petru 1,20.21)
Nu trebuie să inventăm interpretări personale. Acesta este şi motivul pentru care Profeţiile speranţei nu îţi vor spune ce să crezi. Îţi vei forma propriile convingeri prin studiul personal al Bibliei, prin rugăciune şi prin călăuzirea Duhului Sfânt.
Aceste studii îţi vor furniza instrumentele de interpretare ale Bibliei, astfel încât să poţi înţelege ce înseamnă simbolurile profetice.
Prima noastră lecţie este un exemplu în ceea ce priveşte modul în care Biblia îşi interpretează propriile profeţii. Odată ce vei ajunge să cunoşti această profeţie, vei avea la dispoziţie cheia cu care să descifrezi toate celelalte profeţii din Daniel şi Apocalipsa. Ea acoperă peste 2500 de ani de istorie şi ne descoperă viitorul apropiat.
Înainte de a începe, ia-ţi câteva minute ca să te rogi şi să ceri binecuvântarea lui Dumnezeu asupra studiului pe care îl vei face. Apoi, citeşte Daniel, capitolul 2, pentru a face cunoştinţă cu relatarea biblică. După aceea, citeşte întrebările care urmează, având Biblia deschisă, ca să poţi completa cuvintele care lipsesc din text.
1.  Cui i-a dat Dumnezeu un vis tulburător? Daniel 2,1-3
„În al doilea an al domniei lui Nebucadneţar, ______________ a avut nişte vise. Duhul îi era tulburat şi i-a pierit somnul.”
În miezul unei nopţi întunecate, în anul 603 î.Hr., Dumnezeu îi dă lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, un vis supranatural, care îl trezeşte pe acesta din somn. Cu trei ani în urmă, Nebucadneţar atacase Ierusalimul şi îi adusese în Babilon, ca prizonieri de război, pe Daniel şi pe prietenii acestuia, pe care îi aşezase în slujba de consilieri ai săi. Acum, el îi consultă pe înţelepţii imperiului, printre care şi pe Daniel, în efortul de a afla misterioasa semnificaţie a visului.
2.  Cine i-a dat lui Daniel priceperea de a interpreta visul împăratului? Daniel 2,26-28
„Dar este în ceruri un _______________ care descoperă tainele.”
Daniel îi spune împăratului că este inutil să se bizuie pe astrologi, pe magicieni, pe medii spiritiste sau pe educaţie, ca să găsească soluţii reale la nedumeririle lui. Lucrul acesta este valabil şi pentru noi. Doar Dumnezeu ne poate conduce cu succes viaţa, ca să găsim o speranţă şi o fericire durabile, deoarece doar El înţelege tainele viitorului.
3.  Ce timp din istoria pământului descoperă profeţia? Daniel 2,28.29
„Dumnezeu… îi face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în ___________________________________. În patul tău, împărate, ţi-au venit în minte gânduri cu privire la cele ce vor fi _______________________ .”
Visul acoperă perioada de timp care avea să urmeze „după aceste vre­muri”, până în „vremurile de pe urmă”, sau tot ce urma să se întâmple după anul 603 î.Hr., până în timpul sfârşitului. Dumnezeu i-a dat împăratului o schiţă detaliată a evenimentelor mondiale care aveau să aibă loc începând din timpul lui şi până în ultimele zile ale istoriei pământului. Această remarcabilă profeţie, care acoperă peste 2500 de ani, este cheia pentru descifrarea semnificaţiei tuturor celorlalte profeţii din Daniel şi din Apo­calipsa. Odată ce ai învăţat-o pe aceasta, vei înţelege tainele profeţiei, unde ne aflăm în timp şi cum să te pregăteşti pentru ceea ce va urma.
4.  Care sunt cele două motive pentru care Dumnezeu dă pro­feţiile? Daniel 2,29.30
„În patul tău, împărate, ţi-au venit în minte gânduri cu privire la ____________________ după aceste vremuri; şi Cel ce descoperă tainele ţi-a făcut cunoscut ce se va întâmpla. Însă, dacă mi s-a descoperit taina aceasta, nu înseamnă că este în mine o înţelepciune mai mare decât a tuturor celor vii, ci ca să se dea împăratului tâlcuirea ei, şi ___________________________________________________.”
Dumnezeu dă profeţia pentru două motive. Primul este acela de a prezice viitorul: „… ce se va întâmpla”, pentru a-i proteja pe cei care studiază profeţiile de ceea ce urmează să se întâmple. Cunoaşterea acestui vis i-a salvat viaţa lui Daniel. În acelaşi fel, cunoaşterea viitorului ne permite şi nouă să luăm decizii care să ne apere de înşelăciunile diavolului şi să ne pregătească pentru revenirea lui Isus. Al doilea motiv al dării profeţiei este acela de a ne converti, descoperindu-ne ceea ce ne doreşte inima, în adâncul ei – gândurile tainice ale inimii. Profeţia scoate la lumină motivele noastre ascunse şi ne aduce mai aproape de Isus, pentru ca El să ne poată purta în siguranţă spre viitor.
5.  Ce a văzut împăratul în visul lui? Daniel 2,31-33
„Capul chipului acestuia era de ______ curat; pieptul şi braţele îi erau de __________; pântecele şi coapsele îi erau de _________;
fluierele picioarelor, de _________; picioarele, parte de _________ şi parte de _______.”
Aceasta nu era o statuie obişnuită, dar nici Dumnezeu nu avea în vedere un plan obişnuit, atunci când i-a dat lui Nebucadneţar acest vis.
6.  Ce avea să se aleagă de acest chip măreţ? Daniel 2,34.35
„Tu te uitai la, el şi s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini; a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului, şi ____________________________. … Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare şi a ___________ tot pământul.”
Probabil că Nebucadneţar a fost uluit când şi-a dat seama că Daniel îi repetase visul în detalii atât de vii. Dar ce însemna acest vis?
7.  Interpretează Biblia visul împăratului? Daniel 2,36
„Iată visul. Acum îi vom spune şi _______________ înaintea îm­păratului.”
Dumnezeu i-a descoperit lui Daniel semnificaţia visului (Daniel 2,19). În următoarele zece versete, Daniel prezintă interpretarea visului, aşa cum i-a fost ea inspirată de Dumnezeu. Lucrul acesta ilustrează o regulă importantă pentru o înţelegere corectă – să citim întotdeauna contextul imediat. Nu trebuie să încercăm să ghicim interpretarea unei profeţii, când Biblia se explică singură.
8.  Ce reprezintă capul de aur? Daniel 2,37.38
„__________________ eşti capul de aur.”
Fără îndoială că lui Nebucadneţar i-a făcut plăcere să afle că acel „cap de aur” (Daniel 2,38) îl reprezenta pe el şi împărăţia lui, Babilonul. El investise mari cantităţi de aur în împodobirea capitalei imperiului său. Babilonul a dominat lumea între anii 605 şi 538 î.Hr.
9.  Ce reprezintă argintul şi arama? Daniel 2,39
„După tine, se va ridica o altă ________________, mai neînsemnată decât a ta; apoi o a treia ________________, care va fi de aramă şi care va stăpâni peste tot pământul.”
Acum înţelegem ce reprezintă chipul. El descrie împărăţiile care aveau să stăpânească lumea începând cu Babilonul şi până în „vremurile de pe urmă” (vers. 28). Având interpretarea Bibliei că aceste metale reprezintă împărăţii, trebuie să căutăm în istorie împlinirea profeţiei. Atât istoria seculară, cât şi cea biblică ne spun că Babilonul a fost cucerit de Medo-Persia (renumită pentru valoarea pe care o acorda argintului), în anul 538 î.Hr. (vezi Daniel 5,26-31). În anul 331 î.Hr., Imperiul Persan a căzut, fiind cucerit de greci (renumiţi pentru arta lor avansată în fabricarea armelor – făcute din bronz, sau aramă).
10.   Ce reprezintă picioarele de fier ale statuii?
„Va fi o a patra ________________, tare ca fierul.”
Cel de-al patrulea metal simbolizează a patra împărăţie, „Împărăţia de fier” a Romei (romanii foloseau săbii şi scuturi din fier şi au folosit cuie din fier pentru a-L crucifica pe Isus.) Roma s-a ridicat la putere în anul 168 î.Hr. şi a fost stăpânul de necontestat al lumii până în anul 476 d.Hr.
11.   Ce a prezis Dumnezeu că se va întâmpla cu Roma? Daniel 2,41-43
„Şi după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fier, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi ___________________ .”
Dumnezeu a prezis corect că Roma nu avea să fie doborâtă de o altă împărăţie asemenea celorlalte, ci că avea să se împartă în cele zece naţiuni separate ale Europei Occidentale. Chiar dacă unele dintre aceste regate rezultate în urma divizării aveau să fie puternice, iar altele slabe, ele aveau să rămână separate, rezistând tuturor eforturilor de a le reunifica. Urmaşii a şapte dintre aceste naţiuni există şi astăzi. Într-un studiu următor vom vedea cum cele trei naţiuni care au dispărut ne oferă un indiciu important pentru a identifica puterea fiarei din Apocalipsa.
12.   Ce încercare de unificare a naţiunilor Europei este men­ţionată? Daniel 2,43
„Dacă ai văzut fierul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin ______________________________________, dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul.”
Profeţia a prezis cu 2500 de ani înainte că aceste naţiuni aveau să caute să ajungă la o coexistenţă paşnică prin „legături omeneşti de căsătorie”, prin căsătorii între diferitele familii regale. Acest lucru s-a împlinit
într-un mod remarcabil până la începutul Primului Război Mondial, când efectiv toate familiile regale din Europa erau legate între ele prin grade de rudenie de verişori, dacă nu chiar de fraţi şi surori. Cu toate acestea, profeţia preciza că aceste încercări nu aveau să aibă succes: „Dar nu vor fi lipiţi unul de altul.” Toate încercările de a uni Europa sub un singur conducător, făcute de Napoleon, de Hitler şi de alţii, au eşuat, pentru că profeţia spunea astfel!
13.   Ce se va întâmpla „în vremea acestor împăraţi”? Daniel 2,44
„Dar în vremea acestor împăraţi, _______________ cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor.”
Biblia Îl simbolizează pe Isus printr-o stâncă, sau o piatră, care zdrobeşte chipul. (Vezi 1 Corinteni 10,4.) Daniel spune că această parte a profeţiei se va împlini când Isus Se va întoarce să răstoarne împărăţiile lumii şi să-Şi ia locul de Împărat al împăraţilor. Următoarea împărăţie care urmează să fie instaurată este Împărăţia lui Dumnezeu. Noi trăim în timpul când Europa este divizată, iar această profeţie urmează să se împlinească.
Când vedem că naţiunile lumii nu se pot uni şi nu pot stabili o pace durabilă, Dumnezeu ne spune să avem curaj şi să îndrăznim. Isus Se va întoarce curând, ca Împărat al împăraţilor! Cu peste 2500 de ani înainte, Dumnezeu a schiţat cu precizie ridicarea a patru împărăţii, divizarea Romei şi încercările de unire a Europei Occidentale. El a fost exact în toate aspectele, în ceea ce priveşte trecutul, iar noi putem fi siguri că este la fel de exact şi în ceea ce priveşte viitorul. „Visul este adevărat şi tâlcuirea lui este temeinică” (vers. 45).
14.   Cum putem fi gata pentru venirea Împărăţiei lui Dumne­zeu? Apocalipsa 3,20.21
„Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi
_____________ uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.
Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe _________ Meu _____________, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.”
Atunci când Îl lăsăm pe Isus să vină în viaţa noastră ca să ne fie Mântuitor şi Domn, noi devenim moştenitori ai scaunului Său de domnie. Da, încă trăim pe această planetă, dar adevărata noastră cetăţenie este în Împărăţia lui Dumnezeu. Când Isus va reveni, ne va lua la cer, unde nu vor mai fi păcat şi suferinţă şi unde ne vom bucura de viaţa veşnică, aşa cum a intenţionat Dumnezeu de la început.
15.   Vrei să intri în Împărăţia lui Isus, atunci când El Se va întoarce?
Răspunsul tău: ____________________________________
___________________________________________________
___________________________________________________
___________________________________________________
___________________________________________________
___________________________________________________
Anticiparea temei lecţiei următoare
Te-ai întrebat vreo­dată ce înseamnă şi care va fi semnul fiarei? În lecţia următoare vom studia aspectele implicate în semnul fiarei, care urmează să apară. Poţi citi Daniel, capitolul 3, şi Apocalipsa, capitolul 13, ca să te pregăteşti pentru această lecţie captivantă.
              Interpretarea biblică   Împlinirea istorică
Aur  „Tu eşti capul de aur” Babilon
                  (Dan. 2,38)                   (605-539 î.Hr.)
     Argint    a doua împărăţie       Medo-Persia
                                                       (539-331 î.Hr.)
    Aramă    a treia împărăţie       Grecia
(331-168 î.Hr.)
         Fier    a patra împărăţie      Roma
                                                       (168 î.Hr. – 476 d.Hr)
Fier şi lut    împărăţia divizată     naţiunile divizate
ale Europei
(476 d.Hr. – prezent)
 
Studiul 2
Controversă asupra semnului fiarei
Cine nu a auzit astăzi despre semnul fiarei? Descrierea sugestivă a Bibliei despre sfârşitul înfricoşător al lumii este dramatizată în cărţi şi în filme. Din nefericire, o mare parte dintre ele se bazează pe imaginaţia omului, şi nu pe Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.
Toată această mediatizare excesivă a generat frică şi confuzie. Tatuajele invizibile, cărţile de credit, microcipurile şi numeroase alte lucruri au fost incriminate pe rând ca fiind semnul fiarei. Lucrul acesta, în loc să ajute, a îngropat adevărul sub un morman de speculaţii nebiblice. Scriptura atrage atenţia că pentru aceia care vor primi semnul fiarei sunt rezervate pedepsele cele mai aspre. „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14,9.10). Ne-ar da Dumnezeu o avertizare pe care să nu o putem înţelege? Evident că nu. Din acest motiv, lecţia aceasta şi cele care vor urma îi vor permite Bibliei să se explice singură şi să arate ce este de fapt semnul fiarei.
După părerea ta, ce este semnul fiarei? Majoritatea oamenilor spun că semnul fiarei este numărul „666”. Dar ştiai că Biblia spune altceva? Pentru a afla răspunsul, vom analiza mai întâi cele 10 indicii care ajută la identificarea semnului fiarei.
1.  Spune Biblia că semnul fiarei este numărul „666”? Apoca­lipsa 13,16-18
„A făcut ca toţi… să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă
_________ acesta, adică _________ fiarei sau _________ numelui ei. … Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi ____________ ei este: şase sute şaizeci şi şase.”
Mulţi cred în mod greşit că semnul fiarei este numărul 666 tatuat pe mână sau pe frunte, dar Biblia spune altceva. Să observăm distincţia dintre numărul fiarei şi semnul fiarei. Primul indiciu este acela că 666 este numărul numelui fiarei şi nu semnul ei.
2.  Ce simbolizează „fiara” în profeţia biblică? Daniel 7,15-17.23

„Aceste patru fiare mari sunt patru împăraţi care se vor ridica
pe pământ… El mi-a vorbit aşa: ’Fiara a patra este o a patra
___________ care va fi pe pământ.’”

„Fiara” (sinonim cu animal sălbatic, bestie, sălbăticiune etc.) este în profeţie simbolul împărăţiei. Chiar şi în zilele noastre, naţiunile moderne folosesc diferite animale ca simbol naţional. Statele Unite au ca simbol un vultur, Canada are ca simbol castorul, iar Marea Britanie, leul. În profeţie, Dumnezeu foloseşte animalele pentru a reprezenta naţiunile care vor avea legătură cu poporul Său şi cu evenimentele sfârşitului. Al doilea indiciu este acela că cele două fiare din Apocalipsa 13 reprezintă două împărăţii puternice care fac o icoană şi care le poruncesc oamenilor să se închine înaintea acesteia, sub pedeapsa cu înfometarea sau moartea.
3.  Identifică cele şase detalii pe care le oferă Biblia cu privire la semnul fiarei. Apocalipsa 13,1.11-18
Apoc. 13,1.11 Sunt prezentate două fiare.
Apoc. 13,14    Fiara cu chip de miel îi face o icoană primei fiare.
Apoc. 13,15    Este impusă închinarea înaintea icoanei.
Apoc. 13,15    Cei care refuză să se închine sunt ameninţaţi cu moar­tea.
Apoc. 13,16    Evenimentul este mondial; sunt amintite toate clasele de oameni.
Apoc. 13,18    Numărul 666 are legătură cu această închinare falsă.
Prima întrebare pe care ar trebui să ne-o punem este: „Ce spune Bi­blia?”. Se întâmplă prea adesea să vrem să aflăm înţelesul ei, fără să fim atenţi la ce spune ea. Spre exemplu, Biblia nu spune că semnul fiarei este 666. Dar spune că 666 este numărul numelui fiarei. În descrierea din Apocalipsa 13, observăm două „fiare” puternice care vor institui un mod de închinare fals şi care le vor porunci oamenilor să se plece înaintea acestei „icoane”. Cei care vor refuza, vor fi puşi sub interdicţie economică şi, în cele din urmă, vor înfrunta moartea. Dacă suntem atenţi la ceea ce spune Biblia, îi vom permite să îşi dezvăluie singură semnificaţia. Să trecem acum mai departe, la descoperirea identităţii acestor două fiare.
4.  În ce altă relatare biblică ni se vorbeşte despre o închinare impusă cu forţa? Daniel 3,1-6
„Împăratul Nebucadneţar a făcut _____ de aur, înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi. … Iar un crainic a strigat cu glas tare: ’Iată ce vi se porunceşte, popoare, neamuri, oameni de toate limbile!… să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi ______ chipului de aur, pe care l-a înălţat împăratul Nebucadneţar. Oricine nu se va arunca cu faţa la pământ şi nu se va închina, ______ chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.”
Atât în Daniel 3, cât şi în Apocalipsa 13 ni se vorbeşte despre împăraţi puternici, care au făcut un chip sau o icoană şi care le poruncesc tuturor oamenilor să se închine înaintea ei, sub ameninţarea cu moartea. Relatarea din Daniel 3 este profetică şi ne ajută să înţelegem ce este semnul fiarei.
5.  Observă cele şase lucruri pe care le au în comun Daniel 3 şi Apocalipsa 13. Daniel 3,1-6
Daniel 3,1       Nebucadneţar conduce puternicul imperiu al Babilonului.
Daniel 3,1       El înalţă o statuie.
Daniel 3,4.5    Tuturor li se porunceşte să se închine înaintea statuii.
Daniel 3,6       Cei care refuză sunt ameninţaţi cu moartea.
Daniel 3,2.3    Porunca este dată tuturor popoarelor, neamurilor şi oamenilor de toate limbile.
Daniel 3,1       Chipul „înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi” reprezintă o închinare falsă.
Avem aici un alt exemplu al modului în care putem să lăsăm ca Bi­blia să se explice singură. Din cele 404 de versete ale cărţii Apocalipsa, 276 conţin citate din Vechiul Testament. Dumnezeu apelează la aceste relatări din Vechiul Testament pentru a ilustra evenimentele din vremea sfârşitului. Este ca şi cum El ar spune: „Vă amintiţi că în Babilon a fost înălţat un chip? Tot la fel se va întâmpla şi în vremea sfârşitului.” Prin folosirea imaginilor din Vechiul Testament, Dumnezeu reuşeşte să concentreze volume întregi de informaţii în numai 404 de versete, cât cuprinde Apocalipsa, şi ne trimite la evenimentele din trecut, ca să învăţăm din ele.
6.  Din ce metal a făcut Nebucadneţar statuia? Daniel 3,1
„Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip ______________.”
Au trecut aproape nouă ani de la momentul în care împăratul a auzit interpretarea dată de Daniel visului din capitolul 2. El a fost neliniştit la gândul că într-o zi împărăţia lui de aur va trece în stăpânirea altcuiva. O tăbliţă babiloniană din lut, care se află acum expusă în Muzeul Britanic (B.M. 21946), ne spune că armata regală a încercat să stârnească o revoltă serioasă în decembrie 594, în anul al zecelea al domniei acestuia, exact în anul în care are loc evenimentul descris în capitolul 3. Este posibil ca această încercare de lovitură de stat să-l fi determinat pe împărat să înalţe un chip! Voia el să le transmită supuşilor săi că împărăţia lui nu va avea sfârşit? Poate spera ca în felul acesta să-i demaşte pe rebeli. Indiferent de motivul pe care l-a avut, Nebucadneţar vrea să transmită prin statuia aceasta de aur că el va rămâne pentru totdeauna!
Faptul că Nebucadneţar a luat un simbol folosit de Dumnezeu în Da­niel 2 pentru a explica adevărul şi l-a modificat pentru a susţine o minciună este semnificativ din punct de vedere profetic. În loc să transmită adevărul cu exactitate, chipul de aur prezintă minciuna împăratului că Babilonul va dăinui veşnic. Al treilea indiciu care ne ajută la identificarea semnului fiarei este acela că acest semn are legătură cu luarea adevărului lui Dumnezeu şi modificarea lui într-o anumită privinţă, astfel încât el să devină o formă contrafăcută de închinare.
7.  Ce mărime avea chipul de aur înălţat de Nebucadneţar? Daniel 3,1
„Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip de aur, înalt de _______________ şi lat de ________________.”
Chipul de aur a fost construit în mod intenţionat cu o înălţime de 60 de coţi babilonieni şi o lăţime de 6 coţi (aproximativ 30 metri pe 3 metri). Babilonienii aveau un sistem matematic avansat, care se baza pe numărul 60. La ei, minutul era format din şaizeci de secunde, iar ora, din şaizeci de minute. În timpul domniei lui Nebucadneţar, ei au calculat că cercul are 360 de grade – din nou un multiplu al lui 6. Din acest motiv, au tras concluzia că cifra 6 are semnificaţii religioase şi mistice. Lui Anu, zeul lor cel mai însemnat, i-a fost desemnat numărul 60. Cifra 666 îşi trage rădăcinile din închinarea păgână din Antichitate. Al patrulea indiciu este acela că numărul 666 arată că semnul fiarei are legătură cu închinarea păgână.
8.  Cine s-a plecat înaintea chipului, la porunca împăratului? Daniel 3,7
„__________ popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat chipului de aur.”
Când orchestra a început să cânte, toţi oamenii s-au supus plecându-şi genunchiul înaintea statuii. Numai cei trei prieteni ai lui Daniel – Şadrac, Meşac şi Abed-Nego – au rămas în picioare. Al cincilea indiciu este acela că semnul fiarei cuprinde toată lumea în această închinare falsă.
9.  De ce nu s-au închinat înaintea chipului aceşti trei tineri evrei? Daniel 3,16-18
„Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji
___________________ tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!”
Şadrac, Meşac şi Abed-Nego nu aveau nevoie să înalţe o rugăciune ca să afle dacă puteau sau nu puteau să se închine înaintea chipului. Ei ştiau că acest lucru era interzis de porunca a doua. „Să nu-ţi faci chip cioplit… Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti” (Exod 20,4-6). Deşi au fost ameninţaţi cu moartea, ei nu au vrut să renunţe la credinţa lor în Dumnezeu. Tot la fel, fiara (împărăţia) din Apocalipsa 13 va da legi prin care să-i oblige pe oameni să se închine altfel decât porunceşte Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu din zilele sfârşitului este un popor cre­dincios, la fel ca aceşti tineri evrei. Ei „păzesc poruncile lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14,12). Al şaselea indiciu este acela că închinarea falsă vine în contradicţie cu Legea lui Dumnezeu. Atunci când descoperim că legile oamenilor intră în conflict cu Legea lui Dumnezeu, „trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Fapte 5,29) Este cu mult mai bine să suferi pedeapsa trecătoare a omului, decât să înduri pedeapsa veşnică a lui Dumnezeu.
10.   Ce face împăratul pentru a încerca să-i constrângă pe cei trei tineri loiali lui Dumnezeu? Daniel 3,19-23
„A poruncit unora dintre cei mai voinici ostaşi din oştirea lui ____ ______ pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi _______________ în cuptorul aprins.”
Împăratul se înfurie. El porunceşte ca slujitorii credincioşi lui Dumnezeu să fie arestaţi şi legaţi, de parcă ar fi constituit un pericol pentru societate. Aşa acţionează Satana mereu. El îi denigrează pe oamenii credincioşi lui Dumnezeu. În timp ce aşteaptă să fie încălzit cuptorul, cei trei evrei au timp să se răzgândească. Însă ei resping orice compromis. La fel se întâmplă cu aceia care au încredere în Dumnezeu. Pe cruce, Domnul Isus nu a acceptat niciun compromis. La fel au făcut şi ucenicii atunci când au fost puşi să aleagă între a înceta să-L mărturisească pe Hristos şi a muri. Cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu nu acceptă compromisul. Ei Îl iubesc pe Dumnezeu foarte mult şi nu vor să fie necredincioşi. Aşadar, al şaptelea indiciu este acela că există câţiva oameni credincioşi care Îi rămân loiali lui Dumnezeu, chiar dacă majoritatea renunţă la adevărata închinare.
11.   A îngăduit Dumnezeu ca slujitorii Săi credincioşi să moară în cuptorul de foc? Daniel 3,24-27

„Eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului, şi
_____________; şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui _______ de dumnezei!”

Focul îi arde pe ostaşii care i-au aruncat pe cei trei tineri în cuptorul de foc, dar nu este suficient de puternic încât să-i ardă pe cei trei tineri. Al optulea indiciu: Fiul lui Dumnezeu coboară din cer şi aduce cu El izbăvirea!
Motivul pentru care oamenii acceptă compromisul este teama de pericole, de ridiculizare şi de pedeapsă. Dar nu trebuie să uităm că suntem cel mai aproape de Domnul Isus atunci când suntem credincioşi. Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au avut ocazia de a sta de vorbă cu Isus în cuptorul aprins. Cel de-al nouălea indiciu: poporul lui Dumnezeu de la sfârşitul timpului are o relaţie specială cu Domnul Isus.
12.   De ce a îngăduit Dumnezeu acest eveniment? Daniel 3,28.29
„Nebucadneţar a luat cuvântul şi a zis: ’________________ să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El.’”
Împăratul însuşi şi miile lui de supuşi au avut privilegiul de a fi mar­tori la dovezile dragostei şi ale puterii lui Dumnezeu. Ei n-ar fi avut această şansă dacă cei trei tineri nu ar fi trecut cu bine proba credincioşiei lor.
13.   Ce a făcut Dumnezeu pentru slujitorii Săi credincioşi? Daniel 3,30
„După aceea, împăratul ________ pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului.”
Aici avem al zecelea şi ultimul indiciu: Dumnezeu îi înalţă pe cei care Îl onorează. Poate că răsplata nu va veni atât de repede ca în acest caz, însă, să nu uităm că putem conta mai mult pe făgăduinţa Sa, decât pe focul lui Nebucadneţar!
14.   Doreşti ca prin harul lui Dumnezeu să-I rămâi credincios Domnului Isus? _____
Rezumat
Relatarea din Daniel 3 ne ajută să identificăm semnul fiarei. Ea ne arată că omenirea va fi pusă la încercare prin nişte legi care impun o închinare falsă. Iată mai jos ideile principale din Daniel 3 şi Apocalipsa 13.
1.  Semnul fiarei nu este 666. (Apoc. 13,17.18)
2.  Două împărăţii puternice din timpul sfârşitului vor impune semnul fiarei în toată lumea.
3.  Semnul fiarei are legătură cu închinarea la un „chip” simbolic, care este o contrafacere a adevărului lui Dumnezeu.
4.  Închinarea falsă provine din închinarea păgână din Antichitate.
5.  Toţi oamenii primesc porunca de a se supune acestei închinări false.
6.  Închinarea falsă se opune legii lui Dumnezeu.
7.  Câţiva oameni Îi rămân credincioşi lui Dumnezeu, chiar dacă majoritatea cedează.
8.  Dumnezeu îi scapă pe credincioşii Lui de persecuţia finală, din care ies nevătămaţi.
9.  Poporul lui Dumnezeu din timpul sfârşitului are o relaţie specială cu Domnul Isus.
10.  Dumnezeu îi înalţă pe aceia care Îi sunt credincioşi, prin luarea lor la cer.
 
În studiile următoare:
Nu pierde studiile următoare, în care vom afla că Biblia arată clar cine este fiara şi ce este semnul ei. Biblia se explică singură şi nu avem niciun motiv să rămânem în confuzie!
 
Studiul 3

Secretele Bibliei pentru liniştea sufletească

În anul 568 î.Hr., Nebucadneţar (numit în istorie Nabucodonosor) era conducătorul indiscutabil al celei mai mari superputeri mondiale. Dar în ciuda poziţiei sale, el nu avea parte de linişte sufletească.
Timp de peste 30 de ani, Dumnezeu i-a adresat împăratului apeluri repetate, invitându-l să se apropie de El. În Daniel 1, Nebucadneţar a constatat că aceia care ascultă de Dumnezeu sunt mai înţelepţi şi mai fericiţi (Daniel 1,17-20). Când Dumnezeu i-a descoperit viitorul printr-un vis, el a ajuns la convingerea că Dumnezeul lui Daniel era superior zeilor inventaţi de ei (Daniel 2,46.47). După scena cuptorului de foc, împăratul este convins că Dumnezeu poate să-i scape de moarte pe slujitorii lui credincioşi. (Daniel 3,28.29)
Nebucadneţar a avut dovezi numeroase că Dumnezeu aştepta ca el să devină credincios. Dar era prea mândru pentru a face acest pas. Numai în urma unei experienţe înfricoşătoare va accepta el să ia decizia care îi va aduce pacea interioară. În Daniel 4, avem relatarea uimitoare a convertirii acestui împărat puternic.
Convertirea lui Nebucadneţar este un element esenţial al profeţiei. De altfel, convertirea lui are loc în urma experimentării împlinirii profeţiei. De aici învăţăm că profeţia ne poate fi de folos în măsura în care recunoaştem că scopul ei este acela de a ne apropia de Dumnezeu. El vrea să aflăm ce ne rezervă viitorul, dar, totodată, vrea ca inima noastră să fie liniştită. În studiul de faţă şi în cele care vor urma, vei descoperi că cea mai mare fericire o vei cunoaşte atunci când Îl vei invita pe Dumnezeu în viaţa ta, astfel încât relaţia ta cu El să se adâncească şi să te laşi condus la adevărul Său.
1.  Cu ce salut îşi începe Nebucadneţar istorisirea? Daniel 4,1
„Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, care locuiesc pe tot pământul: Să aveţi multă _______!”
Daniel 4 este singurul capitol din Biblie care a fost scris de un împărat care a renunţat la păgânism. În el ni se relatează cum şi-a găsit el liniştea sufletească şi cum a devenit un credincios al singurului şi adevăratului Dumnezeu.
2.  Cine i-a dat lui Nebucadneţar liniştea sufletească? Daniel 4,2-4
„Am găsit cu cale să fac cunoscute semnele şi minunile pe care le-a făcut ____ cel Preaînalt faţă de mine. Cât de mari sunt semnele Lui şi cât de puternice sunt minunile Lui!”
Nebucadneţar a petrecut până în acest moment 36 ani de domnie în care s-a ocupat de consolidarea împărăţiei şi de acumularea de bogăţii. El şi-a înfrânt adversarii şi a construit cetatea cea mai mare şi cea mai frumoasă a lumii antice. În ea se găsesc trei palate regale. Într-unul din acestea se află una dintre cele şapte minuni ale lumii antice: grădinile suspendate. Se credea că Babilonul era de neînvins datorită zidurilor lui duble şi chiar triple. Nebucadneţar şi-a manifestat zelul religios prin construirea a nu mai puţin de 53 de temple, 955 mici sanctuare şi 384 altare ridicate în aer liber. Templul cel mai înalt, care atinge o înălţime de peste 90 de metri, se înalţă exact pe locul unde a fost construit Turnul Babel de odinioară şi este cel mai renumit din Orient. Nebucadneţar reuşise să dobândească succesul pământesc, dar a fost nevoie să piardă totul, ca
să-L primească pe Dumnezeul adevărat, care îi va oferi Împărăţia cerească şi bogăţiile ei nepieritoare.
3.  Cum a încercat Dumnezeu să îi atragă atenţia lui Nebucad­neţar? Daniel 4,5
„Am visat un _____ care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.”
Dumnezeu, în mila Sa, i-a dat împăratului un alt vis, prin care l-a avertizat de primejdia în care se afla şi de capcana în care Satana aştepta să-l prindă.
4.  Ce a făcut împăratul ca să înţeleagă visul dat de Dumnezeu? Daniel 4,6.7
„Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toţi ____________ Babilonului, ca să-mi tâlcuiască visul.”
Este vorba despre aceiaşi oameni pe care împăratul îi condamnase la moarte din cauză că nu izbutiseră să-i interpreteze visul din Daniel 2. Deşi au trecut mulţi ani, ei nu reuşesc nici de data aceasta să-i fie de ajutor.
5.  La cine apelează Nebucadneţar în final? Daniel 4,8.9
„La urmă de tot, s-a înfăţişat înaintea mea _____________… I-am spus visul.”
De ce nu l-a chemat Nebucadneţar pe Daniel imediat după ce a avut visul? El ştia că Daniel poate să interpreteze visele. Probabil că din cauza mândriei, a încăpăţânării sau a fricii de adevărul pe care i-l transmitea Dumnezeu. Însă adevărul lui Dumnezeu – dacă reuşeşte să ne frângă mândria – nu ne va face rău. Isus Însuşi a spus: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8,32). Înainte de a trece la următoarea întrebare, ia-ţi timp să citeşti versetele 10-18, ca să afli ce a văzut Nebucadneţar în visul lui înfricoşător.
6.  Care a fost reacţia lui Daniel la auzirea visului? Daniel 4,19
„Atunci, Daniel, numit Beltşaţar, a rămas _____ o clipă şi gândurile lui îl tulburau.”
Semnificaţia visului îl tulbură pe Daniel. El îşi dă seama că are datoria de a-i dezvălui bătrânului împărat pedeapsa care urmează să cadă asupra sa. Nu puteai să-i aduci împăratului o astfel de veste şi să rămâi în viaţă. Daniel însă nu ţine cont de posibilele consecinţe şi rosteşte adevărul cu dragoste, fiindcă ştie că Dumnezeu, în mila Sa, vrea să-l conducă pe împărat la viaţa veşnică.
7.  Ce reprezintă copacul? Daniel 4,20-22
„Eşti ___, împărate, care ai ajuns mare şi puternic.”
Copacul îl reprezintă pe împăratul Nebucadneţar. Profeţia aceasta este deosebită pentru faptul că, într-un singur capitol, ni se oferă profeţia propriu-zisă, interpretarea oferită de Biblie şi împlinirea ei. Deşi acest lucru nu se întâmplă întotdeauna, aici toate celelalte profeţii urmează aceiaşi paşi: profeţia propriu-zisă, interpretarea dată de Biblie şi împlinirea ei în istorie.
8.  Ce mesaj neplăcut i-a transmis Daniel împăratului? Daniel 4,23-25
„Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu _______ câmpului şi îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi.”
După toate experienţele minunate pe care le-a avut cu Dumnezeu (experienţe consemnate în capitolele 1 şi 3), împăratul tot nu a învăţat că trebuie să-L onoreze pe Dumnezeul cerului. Însă acest Dumnezeu, pe care a refuzat să-L primească în viaţă, nu vrea să renunţe la el şi îi oferă o nouă şansă. Dacă bogăţia şi puterea îl împiedică să Îl accepte, atunci Cel Atotputernic le va da la o parte din calea lui. Împăratul avea să-şi piardă facultăţile mintale şi avea să devină asemenea unui animal timp de şapte vremuri, adică şapte ani. Dumnezeu dorea să-l înveţe lecţia umilinţei, pe care refuzase să o înveţe în alt mod.
Relatarea aceasta ne arată cum lucrează Dumnezeu cu noi. El nu vrea ca oamenii să piară (vezi 2 Petru 3,9). El ne dă şansa de a veni la El şi de a ne schimba; dar decizia este a noastră. Unul dintre adevărurile cele mai impresionante şi mai solemne ale Scripturii este acela că Dumnezeu ne respectă alegerea, indiferent dacă am ales binele sau răul. Ar trebui să fim sensibili la chemarea Duhului Sfânt şi să ne grăbim să-I răspundem. Nu putem şti când ne va fi adresată ultima invitaţie de a veni la El (vezi
2 Corinteni 6,2).
9.  Ce îl sfătuieşte Daniel să facă? Daniel 4,27
„De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt ___________ tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi.”
Daniel ştie că împăratul se află în faţa unei mari răscruci din viaţă. La fel ca Dumnezeu, Daniel doreşte ca împăratul să fie mântuit şi de aceea îl roagă să se schimbe.
Pentru Daniel, convertirea înseamnă renunţarea la păcate prin înce­tarea de a le mai face. Puterea de a renunţa la ele stă în „trăirea în ne­prihănire”. Capacitatea de a face ceea ce este bine vine numai după ce mărturisim înaintea lui Dumnezeu că avem nevoie de ajutorul Lui şi după ce Îl primim pe Isus în viaţa noastră. Ca răspuns la aceasta, Dumnezeu şterge păcatele noastre din trecut şi ne face neprihăniţi în ochii Săi. Mai mult decât atât, Domnul Isus ne curăţă inima şi aşază în ea dorinţe noi (vezi Ezechiel 36,25-27). El face acest lucru pentru că ne iubeşte şi pentru că i L-am cerut! (Vezi Efeseni 2,1-10.)
10.   La un an după vis, a renunţat Nebucadneţar la mândria lui? Daniel 4,29.30
„Împăratul a luat cuvântul şi a zis: ’Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei ______ şi spre slava măreţiei ______?’”
Poate că Nebucadneţar a avut intenţia de a asculta de sfatul lui Daniel. Totuşi, după 12 luni, el nu a reuşit să-şi înfrângă mândria. El a căzut în capcana cea mai de succes a lui Satana: amânarea. Amânarea deciziei de a face ce este bine şi de a-L urma pe Hristos este riscantă. Dacă nu facem un lucru atunci când suntem convinşi de el, aproape întotdeauna este nevoie de măsuri mai drastice pentru a deveni la fel de dornici. Dumnezeu este incredibil de bun şi continuă să ne cheme într-un mod care să ne impresioneze. Uneori, El are succes; alteori, amânăm până când constatăm că este prea târziu. Amânarea de a asculta de Dumnezeu şi de Cuvântul Său este cea mai periculoasă greşeală pe care o putem face.
Dumnezeu, asemenea unui părinte iubitor, a trebuit să facă ceea ce
nu-i plăcea. El ştia că pedeapsa aceasta va fi spre binele lui Nebucadneţar. Versetele 31 la 33 ne arată cum s-au împlinit „chiar în clipa aceea” toate previziunile care fuseseră rostite în urmă cu 12 luni.
11.   Ce a învăţat Nebucadneţar din încercarea care a durat şapte ani? Daniel 4,35
„El face ce ______ cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică ’Ce faci?’”
După ce a petrecut şapte ani în dependenţă totală de Dumnezeu, la fel ca animalele, Nebucadneţar a învăţat, în cele din urmă, că Dumnezeu este suveran. Datoria noastră, în calitate de fiinţe create de Dumnezeu, este să facem voia Sa, să ne supunem Lui şi să Îl lăudăm.
12.   A fost Nebucadneţar constrâns să I se supună lui Dumne­zeu? Daniel 4,37
„Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt ____________, toate căile Lui sunt _________.”
Dumnezeu nu l-a „bătut” până când a cedat. Domnul nu are nevoie de credincioşi înspăimântaţi. Dorinţa Sa este să ne spunem Lui din dragoste şi respect. Nebucadneţar a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu în felul acesta. El a mărturisit că pedeapsa pe care a suferit-o a fost adevărată şi dreaptă şi că Domnul a îngăduit-o pentru că îl iubea.
13.   Ce a învăţat Nebucadneţar despre mândrie? Daniel 4,37
„El poate să ____________ pe cei ce umblă cu __________.”
Gândeşte-te la şocul pe care l-a avut acest conducător al puternicului Imperiu Babilonian, atunci când a ajuns „faţă în faţă”, dacă am putea spune aşa, cu Creatorul cerului şi al pământului. Nebucadneţar a poruncit ca numele lui să fie înscris pe miile de cărămizi care au fost folosite la construirea cetăţii lui măreţe, dar Creatorul şi-a scris numele pe fiecare fiinţă, pe fiecare nor şi pe fiecare râu, pe fiecare stea şi pe fiecare planetă. Comparaţia aceasta nu este prea măgulitoare, nu-i aşa?
Mândria este germenele păcatului. Ea spune: „Voi face ce vreau, fără să ţin cont de ceea ce spune Creatorul meu.” După cum a învăţat şi Nebucadneţar, trebuie să renunţăm la mândria păcătoasă, dacă dorim să avem parte de linişte sufletească.
14.   Care sunt cei patru paşi prin care putem primi viaţa veş­nică şi pacea interioară?
a.  Ioan 3,16 – „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a
dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine _________ în El să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.”
Trebuie să înţelegem şi să credem că Dumnezeu ne iubeşte foarte mult, atât de mult, încât a murit ca să ne salveze.
b.  2 Corinteni 7,10 – „Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o _____________ care duce la mântuire.”
Avem nevoie să ne pocăim de păcatele noastre, fiindcă ele Îi provoacă durere lui Dumnezeu şi celor din jur.
c.  1 Ioan 1,9 – „Dacă ne ___________ păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.”
Isus ne va ierta păcatele şi le va şterge ca şi cum ele nu ar fi existat niciodată. El va plăti pedeapsa cu moartea pe care o merităm, deoarece am venit la El şi ne-am mărturisit păcatele în rugăciune! Ce dar minunat ne oferă El!
d.  Apocalipsa 3,20 – „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi __________ uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.”
Isus ne aşteaptă să deschidem uşa inimii şi să-L invităm să fie prietenul nostru, care să ne conducă în viaţă. Acesta este adevăratul secret al liniştii sufleteşti şi al fericirii. Nebucadneţar a învăţat lucrul acesta în urma unei experienţe grele, dar noi nu trebuie să trecem pe unde a trecut el. Este demn de remarcat faptul că relatarea aceasta despre convertirea lui se găseşte într-o carte despre profeţie. Convertirea este scopul real al profeţiei. Dacă studiem profeţia doar ca să aflăm ce se va întâmpla pe planeta Pământ, fără să ne pregătim sufleteşte pentru veşnicie, simpla cunoaştere a profeţiei nu ne va ajuta cu nimic.
15.   Ai luat această decizie importantă de a-L urma pe Domnul Isus?
Răspunsul tău: ____________________________________
 
Dacă nu ai luat încă această decizie, te rog, nu mai amâna. Diavolul îţi va oferi mii de motive pentru care să o amâni, dar nu merită. Dumnezeu va găsi o altă cale şi va folosi o altă metodă ca să-ţi atragă atenţia, dar cu ce preţ? Şi dacă nu mai ai timp la dispoziţie?
Dacă ziua de astăzi ar fi ultima zi din viaţa ta, ai convingerea că vei pe­trece veşnicia împreună cu Isus? Poţi avea această convingere chiar acum. Rosteşte următoarea rugăciune: „Doamne Isuse, Îţi mulţumesc că ai plătit pedeapsa pentru păcatele mele atunci când ai murit pe cruce. Mărturisesc că sunt un păcătos vrednic de moarte. Te rog, iartă-mi păcatele, nu pentru bunătatea mea, ci pentru mila Ta. Îţi mulţumesc pentru darul fără plată al vieţii veşnice, pe care îl primesc prin credinţa în moartea şi învierea Domnului Isus. Recunosc că viaţa pe care o duc acum nu mai este a mea, ci a Ta. Condu-mă şi călăuzeşte-mă Tu! Arată-mi căile Tale şi dă-mi puterea să merg pe ele! În Numele lui Isus, amin.”
În studiile următoare
Ai reuşit să obţii suficient de multe cunoştinţe despre profeţie până în acest moment. În curând, vei avea ocazia să foloseşti metodele biblice de interpretare, pentru a descoperi identitatea fiarei misterioase din Apo­calipsa 13.
 
Studiul 4
Marile puteri ale lumii în profeţie
Profeţia biblică înfăţişează principalele mari puteri religioase şi poli­tice care au avut o influenţă semnificativă asupra poporului lui Dumnezeu, asupra activităţii acestuia şi asupra Cuvântului Său. Babilonul, Persia, Grecia, Roma, Statele Unite şi comunismul sunt toate amintite pe paginile Scripturii. Totodată, sunt amintite în mod simbolic şi iudaismul, creştinismul, catolicismul, protestantismul, islamismul şi altele.
Lecţia aceasta te va ajuta să înţelegi prezicerile făcute de Dumnezeu cu privire la apariţia marilor religii ale lumii. Dacă eşti un om credincios, vei descoperi cu bucurie că religia ta este amintită în profeţie. Lucrul acesta ne bucură, dar, în acelaşi timp, ne dă un sentiment de umilinţă, fiindcă Dumnezeu evidenţiază atât aspectele pozitive, cât şi aspectele negative ale fiecărei credinţe. În scrisorile Sale către cele şapte biserici din Apocalipsa 3 şi 4, Isus laudă succesul fiecărei biserici în parte, dar îi condamnă greşelile. Dumnezeu Îşi manifestă dragostea faţă de biserica Lui atât prin laude, cât şi prin mustrări. Vestea bună este că Isus ne iubeşte atât de mult, încât a murit pentru păcatele noastre şi are răbdare ca să ne înveţe cum să-I fim credincioşi.
1.  Ce fel de simboluri i-a arătat Domnul lui Daniel, în viziune? Daniel 7,1-3
„Şi patru _________ mari au ieşit din mare.”
Profeţia foloseşte simboluri pentru a ilustra evenimentele viitoare. Ca să înţelegem aceste simboluri, trebuie să căutăm în Scriptură semnificaţia lor.
2.  Ce simbolizează fiarele? Daniel 7,15-17.23
„Fiara a patra, este o a patra _____________.”
Un mesager ceresc îi spune lui Daniel că aceste patru fiare din profeţie simbolizează împărăţii sau naţiuni. Chiar şi în zilele noastre, naţiunile moderne au ca simbol naţional un animal: Statele Unite ale Americii au ca simbol vulturul, iar Canada, castorul. În profeţie, Dumnezeu foloseşte animalele sălbatice („fiarele”) ca simbol al popoarelor care au o influenţă asupra poporului Său.
3.  În ce altă profeţie mai întâlnim aceste patru împărăţii? Daniel 2,32.33
„Capul chipului acestuia era de ______ curat; pieptul şi braţele îi erau de _______; pântecele şi coapsele îi erau de ______; fluierele picioarelor, de _____; picioarele, parte de _____ şi parte de _____.”
Daniel 7 ne demonstrează clar că profeţiile din Daniel şi Apocalipsa se repetă, adăugând de fiecare dată mai multe detalii. Capitolul 7 se referă aproximativ la aceeaşi perioadă de timp ca şi capitolul 2, dar o prezintă mai detaliat. Ia-ţi timp să citeşti Daniel 7,4-7, urmărind schiţa de la pagina 8.
4.  Ce informaţii suplimentare se găsesc în Daniel 7, faţă de Daniel 2? Daniel 7,8-10
„Iată că un alt corn ______ a ieşit din mijlocul lor… S-a ţinut ____________ şi s-au deschis cărţile.”
În prima parte a acestei profeţii sunt prezentate din nou cele patru împărăţii prezise în Daniel 2. Daniel 7 detaliază aceste informaţii, adăugând referirea la o împărăţie simbolizată prin cornul mic şi referirea la judecata cerească.
Daniel a recunoscut imediat importanţa acestor informaţii noi şi l-a rugat pe înger să-i explice ce înseamnă (versetul 19). În versetele care urmează, îngerul prezintă o interpretare inspirată a cornului mic, ofe­rin­du-i zece elemente de identificare.
5.  Completează lista de mai jos cu cele zece elemente de identi­ficare a împărăţiei cornului mic. Daniel 7,7-25
(1) „Fiara a patra este o a patra împărăţie, care va fi pe pământ… Cele zece coarne înseamnă că ____ împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul.” – versetele 23.24
Cornul mic apare din a patra împărăţie, şi anume din Roma.
(2) „M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit _____________ lor.” – versetul 8
Cornul mic apare din mijlocul celor zece coarne, şi anume din mijlocul naţiunilor Europei.
(3) Înaintea acestui corn au fost _________ trei din cele dintâi coarne… şi va doborî trei împăraţi.” – versetele 8 şi 24
Trei dintre cele zece naţiuni care au apărut după căderea Romei nu mai există. Acest lucru a fost prezis întocmai de profeţie: trei dintre ele au fost „smulse”. Cornul mic a reuşit să obţină autoritate deplină în Europa atunci când ostrogoţii, cea de-a treia împărăţie „smulsă”, au fost cuceriţi, în 538 d.Hr. (Vezi harta de la pagina 8.)
(4) „Iar ______ ei se va ridica un altul.” – versetul 24
Cornul mic avea să apară după anul 476 d.Hr., când Imperiul Roman s-a destrămat şi s-a divizat în zece părţi.
(5) El „se va ____________ de înaintaşii lui.” – versetul 24
Naţiunea aceasta este diferită de celelalte naţiuni ale Europei.
(6) „Cornul acesta a făcut _______ sfinţilor şi i-a biruit… [El] va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt.” – versetele 21.25
Poporul cornului mic se războieşte cu poporul lui Dumnezeu şi îl asupreşte.
(7) „Cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de ____ şi o gură care vorbea cu trufie.” – versetul 8
Împărăţia aceasta are la conducere un om care vorbeşte în numele ei.
(8) „El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt.” – versetul 25
Conducătorul împărăţiei cornului mic rosteşte vorbe pline de îngâmfare faţă de adevărul lui Dumnezeu.
(9) „Se va încumeta să _________ vremile şi legea.” – versetul 25
Cornul mic va schimba vremurile şi legea lui Dumnezeu.
(10) „Sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o _______, două _______ şi o jumătate de vreme.” – versetul 25
Cuvântul „vreme” avea în vechime sensul de un an. „Două vremi” înseamnă doi ani. Iar „o jumătate de vreme” înseamnă o jumătate de an. Cornul mic va domni trei ani profetici şi jumătate. În curând vom desco­peri că această perioadă profetică înseamnă 1260 de ani reali. (Vezi întrebarea 9.)
6.  Ce asemănări există între Daniel 7 şi Apocalipsa 13? Apoca­lipsa 13,1.2
„Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din
______ o _______ cu ______ coarne şi ________ capete… Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un _________; avea labe ca de ______ şi gură ca o gură de ______.  ____________ i-a dat puterea lui.”
În ambele pasaje, fiarele ies din mare. Ambele însumează un număr de şapte capete şi zece coarne. În ambele apar leul, ursul, leopardul şi balaurul. Asemănările dintre Daniel 7 şi Apocalipsa 13 ne arată că aceste două capitole ne vorbesc despre aceleaşi puteri.
7.  Cum putem demonstra că fiara din Apocalipsa 13 şi cornul mic din Daniel 7 sunt una şi aceeaşi împărăţie? Apocalipsa 13,5.7
a.  „I s-a dat o ______, care rostea vorbe mari şi hule.” – versetul 5
b.  „I s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de _____.” – versetul 5
c.  „I s-a dat să facă ____ cu sfinţii şi să-i biruie.” – versetul 7
Atât fiara din Apocalipsa 13, cât şi cornul mic rostesc vorbe „de hulă” împotriva lui Dumnezeu şi „fac război cu sfinţii”. Timpul domniei lor este acelaşi: 42 de luni înseamnă trei ani şi jumătate (Daniel 7,21.25). Cornul mic din Daniel 7 este una şi aceeaşi împărăţie cu fiara din Apocalipsa 13. Să nu uităm că „fiară” nu este un cuvânt ofensator, ci este un simbol biblic pentru naţiune. (Vezi Daniel 7,17.23.)
8.  Cât înseamnă trei ani şi jumătate (sau 42 de luni)?
a.  „Îţi pun câte o zi pentru fiecare _____.” Ezechiel 4,6
b.  „Patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre; adică un ______ de fiecare zi.” Numeri 14,34
Perioadele de timp din profeţie sunt simbolice. Din acest motiv,
cei trei ani şi jumătate sunt calculaţi în luni şi în zile. În Apocalipsa 12,6.14, aflăm că perioada din Daniel 7,25, alcătuită dintr-o „vreme, două vremi şi o jumătate de vreme”, este egală cu 1260 de zile profeti­ce. (Aceasta corespunde cu luna de 30 de zile din Biblie.) Cei trei ani şi jumătate înseamnă 42 de luni, adică 1260 de zile. Atunci când avem un context simbolic, o zi profetică înseamnă un an întreg din timpul real. După cum un centimetru, de exemplu, din şoseaua reprezentată pe o hartă înseamnă 10 kilometri de şosea reală, pe harta profetică a lui Dumnezeu o zi reprezintă un an. Naţiunea aceasta domneşte o perioadă îndelungată: 1260 ani!
9.  Ce se întâmplă la sfârşitul celor 1260 de ani? Apocalipsa 13,3
„Unul dintre capetele ei părea ________ de moarte; dar rana de
moarte fusese ______________.”
La încheierea domniei ei de 1260 de ani, împărăţia cornului mic va primi o rană ca de moarte, dar va reveni la viaţă pentru a redobândi pu­terea asupra lumii.
10.   Ce alte detalii mai descoperim în Apocalipsa 13? Apocalipsa 13,7.8
„Şi i s-a dat stăpânire peste _______ seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice ____. Şi toţi locuitorii pământului i se vor ____.”
Naţiunea aceasta este diferită de toate celelalte naţiuni europene (Da­niel 7,24), întrucât este o putere religioasă şi politică. În acelaşi timp, ea trece dincolo de graniţele geografice, fiind o împărăţie universală, care are autoritate asupra oricărei naţiuni.
11.   Ce putere mondială corespunde celor zece elemente de identificare a cornului şi a fiarei?
Cea mai influentă biserică din toate timpurile este Biserica Romană medievală. Ea corespunde tuturor elementelor de identificare.
(1)  Biserica Romană medievală a ieşit din Roma.
(2)  Ea a apărut în Europa.
(3)  Trei împărăţii, care au avut concepţii religioase diferite de Biserica Romană, au fost distruse.
(4)  Ea a obţinut putere asupra Europei în 538 d.Hr., după căderea Romei.
(5)  Biserica Romană medievală este diferită de toate celelalte naţiuni prin faptul că este o împărăţie religioasă şi politică, în acelaşi timp. Cetatea Vaticanului este un stat independent, care are propriile legi, propria armată, propriile timbre şi propriii ambasadori, în majoritatea statelor.
(6)  Biserica medievală a purtat război împotriva a milioane de creştini credincioşi care credeau în Biblie.
(7)  Conducătorul bisericii o supervizează şi vorbeşte în numele ei.
(8)  Biserica medievală a făcut declaraţii pline de trufie. Papa Leon al XIII-lea a afirmat că „Noi ţinem pe pământ locul Dumnezeului Atotputernic” (The Great Encyclical Letters of Leo XIII, pag. 304). „Preotul nu face altceva decât să se roage ca păcatele tale să fie iertate? Nu, în calitate de instrument al lui Dumnezeu şi de slujitor hirotonit, el iartă păcatele cu adevărat.” [Reverendul William J. Cogan, A
catechism for Adults, (Chicago, IL: Adult Catechetical Teaching Aids Foundation, 1975), pag. 78].
(9)  Ea a impus legi şi prevederi care uneori intră în conflict cu cele din Scriptură.
(10) Papalitatea a domnit timp de exact 1260 de ani, din anul 538 d.Hr. până în anul 1798, când generalul Berthier al lui Napoleon l-a luat prizonier pe papă. Cercetătorii Bibliei din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea au prezis în mod corect căderea papalităţii în anul 1789, pornind de la profeţia de 1260 de ani.
Nu ar trebui să ne surprindă faptul că Dumnezeu aminteşte în profeţie de Biserica Romană. Ea a marcat istoria lumii şi religia mai mult decât oricare altă putere. După cum se afirmă în introducerea la Enciclopedia Catolică on-line, „Nicio persoană interesată de istoria lumii, trecută sau prezentă, nu poate ignora Biserica Catolică, nici ca instituţie, întrucât ea este, de aproape două mii de ani, emblema lumii civilizate, influenţând în mod decisiv destinele ei, din punct de vedere religios, literar, ştiinţific, social şi politic, nici ca putere actuală, a cărei influenţă şi activitate se face simţită în orice parte a globului.” (http://newadvent.org/cathen/)
În lecţiile care vor urma, vom descoperi că şi alte religii, credinţe şi naţiuni sunt amintite în profeţie. Aceste profeţii nu ar trebui interpretate în aşa fel încât să incităm la bigotism faţă de o anumită comunitate etnică sau religioasă. Dumnezeu are oameni în orice naţiune şi în orice credinţă. Profeţia se referă la sistemele religioase şi politice, nu la persoanele care îi sunt credincioase Domnului Isus.
În ultimii 600 de ani, istoricii şi cercetătorii catolici şi protestanţi au înţeles că profeţia despre cornul mic arată spre Biserica Romană. Dintre ei, îi amintim aici pe Ian Hus, Martin Luther, John Wycliffe, John Calvin, William Tyndale, John Knox, Thomas Becon, Jonathan Edwards, John Bunyan şi mulţi alţi conducători iluştri ai bisericii.
12.   Eşti bucuros că Domnul Isus, în dragostea Sa, ne încurajea­ză şi ne mustră?
Răspunsul tău: ____________________________________
___________________________________________________
___________________________________________________
___________________________________________________
___________________________________________________
___________________________________________________

Anglo-saxonii, francii, alemanii, lombarzii, ostrogoţii, burgunzii, suevii, herulii, vizigoţii, vandalii.

Babilon
605-539 î.Hr.
 Medo-Persia
539-331 î.Hr.
 Grecia
331-168 î.Hr
 Roma
168 î.Hr.- 476 d.Hr.
 Naţiunile divizate
476 d.Hr. – timpul sfârşitului
 Naţiunea cornului mic
 Judecata
 Împărăţia lui Dumnezeu
 
 
Studiul 5

Un atac îndrăzneţ împotriva lui Dumnezeu

De ce există în lumea noastră atât de multe conflicte şi războaie şi atât de multă durere? Totul a început în cer, atunci când un înger îngâmfat şi încăpăţânat a luat hotărârea de a cuceri tronul lui Dumnezeu. Lucifer a venit cu acuzaţia că legile şi guvernarea lui Dumnezeu sunt arbitrare şi că nu aduc fericirea. El a pretins cu trufie că poate să ofere o guvernare superioară, lipsită de legi. Dumnezeu s-a străduit îndelung să-i arate lui Lucifer că numai Creatorul posedă dragostea infinită şi neegoistă pentru a le oferi ce este mai bun făpturilor create. (Isaia 14,12-14; Ezechiel 28,12-17)
Apelurile calde ale lui Dumnezeu nu au fost ascultate. Lucifer şi-a continuat campania de criticare a conducerii iubitoare a lui Dumnezeu. Atunci, atmosfera fericită din cer s-a schimbat din cauza disensiunilor, întrucât a treia parte dintre îngeri s-a molipsit de spiritul de nemulţumire al lui Lucifer. Apoi, ei şi-au dorit să ia cu forţa tronul lui Dumnezeu şi aşa a izbucnit în cer un război. (Apocalipsa 12,7)
Este de remarcat că Dumnezeu nu a distrus gruparea de rebeli. Cum ar fi putut să facă aşa ceva? Problema nu s-ar fi rezolvat astfel. Păcatul era ceva nou pentru îngerii cereşti şi ei nu puteau să îşi imagineze tragediile teribile care aveau să aibă loc, ca urmare a conducerii exercitate de Lucifer. Ei au reuşit să înţeleagă aceasta abia după câteva mii de ani de la preluarea de către Lucifer a stăpânirii planetei noastre.
Dacă Lucifer ar fi fost nimicit atunci, pe loc, situaţia s-ar fi complicat şi mai mult, iar îngerii rămaşi I-ar fi slujit lui Dumnezeu din frică, şi nu din dragoste. Îngerilor căzuţi trebuia să li se permită să-şi demonstreze intenţiile. Este viaţa mai fericită fără Dumnezeu? Sunt legile Sale restrictive? Ne limitează ele fericirea? Pot fiinţele create să se conducă singure într-un mod neegoist?
După ce a fost alungat din cer, Satana a reuşit să-i convingă pe Adam şi pe Eva să se alăture acuzaţiilor pe care el I le aducea lui Dumnezeu. Alegerea lor de a nu asculta de porunca Sa clară i-a permis diavolului să intre în lumea aceasta şi să facă din ea o sală de judecată, în care să încerce să-şi dovedească pretenţiile. (Apocalipsa 12,7-9; Geneza 3,1-6)
În lecţia aceasta, vom studia profeţiile biblice care vorbesc despre încercările sfidătoare neîntrerupte ale lui Satana de a se aşeza pe tronul lui Dumnezeu din inimile şi din minţile fiinţelor create de El.
1.  Ce a văzut Daniel la începutul acestei viziuni? Daniel 8,1-3
„Am ridicat ochii, m-am uitat, şi iată că într-un râu stătea un
_____________.”
Până în acest moment, ai descoperit că Biblia se explică singură. Nu uita: Trebuie să lăsăm Biblia să îşi explice termenii şi să căutăm asemănări cu alte părţi ale ei.
2.  Ce reprezintă o fiară în profeţie? Daniel 7,17.23
„Aceste patru fiare mari sunt patru ________________ care se vor ridica pe pământ… Fiara a patra este o a patra _______________ care va fi pe pământ.”
În profeţie, fiarele reprezintă împărăţii. Acum se pune întrebarea: „Ce împărăţie reprezintă berbecul?” Să căutăm elementele de identificare.
3.  Ce spune Daniel despre berbec? Daniel 8,3.4
„Am ridicat ochii… şi iată… un berbece şi avea două _________; coarnele acestea erau înalte, dar unul era _________ decât celălalt şi cel mai înalt a crescut cel din urmă.”
În lecţia anterioară am descoperit că profeţia din Daniel 2, despre chipul visat de Nebucadneţar, ne-a ajutat să înţelegem semnificaţia profeţiei din Daniel 7. În mod similar, fiarele din Daniel 7 ne ajută să înţelegem viziunea din capitolul 8. Ia-ţi timp acum să reciteşti Daniel 7,1-10 şi semnificaţia împărăţiilor din schiţa de la lecţia anterioară. Apoi, răspunde la întrebarea: „Ce fiară din Daniel 7 se aseamănă cu berbecul din Daniel 8?” Fără îndoială că îţi aminteşti de ursul care „stătea într-o rână” şi care era simbolul Medo-Persiei (Daniel 7,5). Pe baza profeţiei din Daniel 7, putem afirma, fără să greşim, că berbecul reprezintă Imperiul Medo-Persan. (Mai târziu vom citi interpretarea inspirată a îngerului Gabriel, ca să vedem dacă este aşa sau nu.)
4.  Ce fiară atacă şi distruge împărăţia berbecului? Daniel 8,5-8
„Iată că a venit un ______ de la apus şi a cutreierat toată faţa pământului, fără _______________ de el… Ţapul însă a ajuns foarte puternic; dar când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut ________ coarne mari.”
Ce fiară din Daniel 7 a apărut după ursul Medo-Persiei? Despre leo­pard (pardos, în Biblie) se ştie că se deplasează cu o viteză incredibilă, iar aici ne este înfăţişat ca având patru capete. El ilustrează modul în care Alexandru cel Mare, primul rege al Greciei, a cucerit lumea într-un timp mai scurt decât oricare alt general din istorie! Cele patru capete arată că imperiul lui Alexandru avea să fie împărţit, la moartea sa fulgerătoare, între cei patru generali ai săi (Daniel 7,6) Despre ţap se spune la fel, că se deplasează cu o viteză atât de mare, încât picioarele lui nu ating pământul. După ce cornul cel mare se frânge, în locul lui apar patru coarne, o ilustrare perfectă a împărţirii imperiului la moartea lui Alexandru. Ţapul este un simbol potrivit pentru Grecia.
5.  Ce împărăţie urmează după Grecia? Daniel 8,9-12
a.  „Un corn ____, care s-a mărit nespus de mult.” – versetul 9
b.  „A doborât la pământ o parte din oştirea aceasta şi din stele, şi le-a _____.” – versetul 10
c.  „S-a înălţat până la _____ oştirii, i-a smuls jertfa necurmată şi i-a surpat locul locaşului său celui sfânt.” – versetul 11
d.  „Cornul a aruncat _____ la pământ.” – versetul 12
Împărăţia cornului mic a urmat după cea a Greciei, reprezentată de ţap, şi a devenit o naţiune mare. În Daniel 7,7-8, fiara „nespus de grozav de înspăimântătoare”, care îşi calcă în picioare duşmanii şi din care apare cornul mic, era simbolul Romei şi al Bisericii Romane medievale. Prin urmare, cornul mic din capitolul 8 simbolizează atât Imperiul Roman din Antichitate, cât şi Biserica Romană din Evul Mediu.
 6. Ce eveniment urmează apoi, pe axa timpului profetic? Da­niel 8,13.14
„Şi el mi-a zis: ’Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi __________________ va fi curăţit!’”
Atacul îndrăzneţ al cornului mic împotriva Sfântului Locaş al lui Dumnezeu şi împotriva adevărului Său va continua fără ca cineva să i se împotrivească, până când „Sfântul Locaş va fi curăţit”, la sfârşitul celor 2300 de zile. Dar ce ni se spune despre acest eveniment în capitolul 7?
7.  În viziunea din Daniel 7, ce eveniment contracarează lucra­rea cornului mic? Daniel 7,25.26
„Apoi va veni _____ şi i se va lua stăpânirea [cornului mic], care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna.”
În capitolul 7, judecata urmează după apariţia cornului mic şi respinge atacul lui îndrăzneţ împotriva lui Dumnezeu, împotriva legii Sale şi împotriva poporului Său credincios. Într-o lecţie viitoare vom analiza mai pe larg relaţia dintre curăţirea Locaşului din capitolul 8 şi această judecată. Recapitulează ce ai descoperit până acum prin compararea capitolelor 7 şi 8 din Daniel cu harta de la pagina 8.
8.  Cum interpretează îngerul Gabriel viziunea din capitolul 8? Daniel 8,15-20
a.  „Gavrile, ______ vedenia aceasta.” – versetul 16
b.  „Vedenia priveşte vremea ______.” – versetul 17
c.  „Berbecele, pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii _____ şi _____.” – versetul 20
d.  „Ţapul însă este împărăţia _____ şi cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintâi _____. Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frânt, sunt patru _____, care se vor ridica din neamul acesta.” – versetele 21.22
Gabriel primeşte porunca de a-l ajuta pe Daniel să înţeleagă. El îi explică faptul că această viziune cuprinde o perioadă de mii de ani, care se întinde până la vremea sfârşitului. După aceea, el îi oferă detalii începând cu Medo-Persia, împărăţia care urma să cucerească Babilonul în curând. De fapt, Gabriel prezintă aceeaşi concluzie la care am ajuns atunci când am interpretat Daniel 8 pe baza capitolului 7. Lucrul acesta este impresionant, întrucât el validează metoda pe care am utilizat-o, şi anume aceea de a lăsa Biblia să fie propriul ei interpret.
9.  Cine este cornul mic? Daniel 8,23-25
„Se va ridica un _____ fără ruşine şi viclean.”
Gabriel îi arată că acest corn reprezintă împărăţia care va urma după Grecia. Deşi nu-i spune pe nume, noi ştim din istorie şi din Biblie că este vorba despre Roma, în ambele ei perioade – Imperiul Roman din Antichitate şi Biserica Romană medievală. Probabil că Gabriel nu mai aminteşte numele ei din cauza influenţei îndelungate pe care a avut-o Roma asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă Roma şi-ar fi văzut numele scris aici, probabil că s-ar fi încumetat să calce în picioare şi mai mult adevărul lui Dumnezeu.
10.   Ce a spus Gabriel că va face micul corn al Romei?
a.  „Va _____ pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor.” Daniel 8,24
Este un lucru dovedit că Imperiul Roman a ucis mii de creştini pentru că ei nu au vrut să renunţe la credinţa lor. De asemenea, mai există un alt fapt ruşinos al istoriei, şi anume acela că biserica din Evul Mediu i-a persecutat pe creştinii care au obiectat faţă de doctrine pe care ei le
considerau nebiblice şi faţă de abuzul de putere. Pe 12 martie 2000, Papa Ioan Paul al II-lea „a cerut iertare pentru multele păcate săvârşite în trecut de biserica lui, amintind tratamentul aplicat evreilor, ereticilor, femeilor şi
popoarelor băştinaşe.” (CNN.com, 12 martie 2000; http://CNN.com/2000/WORLD/europe/03/12/pope.apology.02/index.html). Profeţia aceasta este o avertizare pentru toţi cei care îi persecută pe alţii pentru credinţa lor. Dumnezeu vede şi consemnează toate acestea în rapoartele din cer.
b.  „Din pricina propăşirii lui şi izbândirii _________________ lui, inima i se va îngâmfa.” Daniel 8,25
Împăraţii romani au încercat la început să desfiinţeze creştinismul prin persecuţie. Însă, cu cât omorau mai mulţi creştini, cu atât apăreau mai mulţi convertiţi. În cele din urmă, împăratul Constantin a venit cu o stratagemă eficientă. S-a „convertit” la creştinism (dar şi-a păstrat poziţia de Pontifex Maximus – mare preot – al religiei păgâne oficiale în Roma) şi a pus capăt persecuţiei. Apoi, a trecut la contopirea celor două religii – păgânismul şi creştinismul – într-una singură, prin schimbarea numelor zeilor păgâni, a statuilor lor şi a ritualurilor păgâne cu nume creştine. Datorită acestui lucru, creştinismul a fost acceptat mai uşor de păgâni şi a umplut bisericile cu un val de membri neconvertiţi. Câţiva dintre conducătorii bisericii timpurii au salutat aceste compromisuri care îi scăpau de persecuţie. În această perioadă au intrat în biserică multe doctrine nebiblice, fapt care i-a determinat pe numeroşi membri să-i ceară bisericii să se întoarcă la Biblie.
c.  „Se va ridica împotriva ______________ domnilor.” Daniel 8,25
Domnul domnilor este Isus. Roma antică s-a ridicat împotriva lui Isus atunci când Pilat, guvernatorul roman, L-a condamnat la moarte prin răstignire. Doctrinele nebiblice care au apărut în biserică îndreptau atenţia oamenilor spre om, şi nu spre Hristos, în ceea ce priveşte iertarea. Faptul acesta a pus în umbră adevărul că mântuirea se găseşte în Isus, şi nu în fapte bune ori în penitenţe. (1 Timotei 2,5)
11.   Cum interpretează Gabriel profeţia celor 2300 de zile din Daniel 8,14? Daniel 8,26.27
„’Iar vedenia cu serile şi dimineţile de care a fost vorba este adevărată. Tu, ______________ vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte _________ îndepărtate.’ Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta şi nimeni _____________.”
Gabriel îi spune lui Daniel că viziunea cu serile şi dimineţile este adevărată şi că se va împlini cândva, în viitorul foarte îndepărtat. (În Scriptură, „o seară şi o dimineaţă” înseamnă o zi. Vezi Geneza 1,5.) Când i se spune să pecetluiască vedenia, Daniel leşină la gândul cumplit că adevărul lui Dumnezeu şi Sfântul Locaş vor fi atacate. Când îşi revine, Daniel scrie că nu înţelege viziunea. Ce anume nu înţelege el? Gabriel a explicat ce simbolizează berbecul, ţapul şi coarnele. Singura parte care a rămas neexplicată este cea despre cele 2300 de zile.
Ne-a mai rămas o singură piesă de puzzle de potrivit la locul ei. În lecţia următoare, vom studia Daniel 9, ca să vedem cum împlineşte Gabriel porunca de a-l ajuta pe Daniel să înţeleagă misterioasa profeţie de 2300 de zile, care este, de altfel, profeţia cea mai importantă a Bibliei.
12.   Doreşti să-L primeşti pe Isus, Domnul Domnilor, şi să-I slujeşti?
Răspunsul tău: ____________________________________
________________________________________________
 
Profeţia aceasta ne arată până unde va merge diavolul, ca să-L atace pe Domnul Isus. El s-a folosit de Imperiul Roman ca să-i trimită la moarte pe Hristos şi pe urmaşii Lui. Apoi, a amăgit biserica lui Dumnezeu ca să distorsioneze învăţăturile Bibliei. În pofida acestor atacuri îndrăzneţe, adevărul lui Dumnezeu a supravieţuit! Putem fi recunoscători că trăim într-o vreme în care putem să studiem Biblia, putem să descoperim adevărurile ei şi putem să trăim învăţăturile ei nestingheriţi. Totuşi, chiar şi astăzi, diavolul foloseşte aceleaşi stratageme de odinioară. Vestea bună este că Satana nu poate avea sorţi de izbândă atunci când ne predăm viaţa lui Hristos! Isus a promis: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 16,13). Poporul lui Dumnezeu şi adevărul Său vor ieşi triumfători! Aceasta ne învaţă profeţia speranţei.
 
Studiul 6
Cea mai importantă profeţie a Bibliei
Evenimentul descris în Daniel capitolul 9 are loc într-un moment crucial: anul 538 î.Hr. De la viziunea din Daniel 8 au trecut treisprezece ani plini de schimbări. În ultimele douăsprezece luni, Babilonul a fost cucerit de mezi şi perşi (Daniel 5); Darius Medul a devenit noul împărat; iar Daniel, care se pare că avea atunci în jur de 80 de ani, a devenit preşedintele noului consiliu guvernamental (Daniel 6,1.2). Tot în acest an, Daniel este aruncat în groapa cu lei.
Însă cel mai important pentru Daniel este faptul că se apropie înche­ierea perioadei de şaptezeci de ani prezisă pentru captivitatea iudeilor. Dat fiind faptul că Babilonul nu mai exista şi că cei şaptezeci de ani se apropiau de sfârşit, Daniel se întreabă dacă nu cumva va avea loc întoarcerea lor la Ierusalim. Un singur lucru îl tulbură: viziunea despre cele 2300 de zile, pe care a avut-o cu treisprezece ani în urmă. (Daniel 8,13.14)
Ce însemna că Sfântul Locaş va fi pustiit şi călcat în picioare până la împlinirea celor 2300 de zile? Gabriel nu-i lămurise această parte a pro­feţiei, însă îi dăduse asigurarea că era despre „nişte vremuri îndepărtate” (Daniel 8,26). Oare însemna aceasta că perioada captivităţii iudeilor avea să fie prelungită şi că reconstruirea Sfântului Locaş pustiit avea să fie amânată? În timp ce cântăreşte posibilele interpretări, Daniel deschide la scrierile lui Ieremia, ca să vadă ce legătură există între cele 2300 de zile şi captivitatea de şaptezeci de ani prezisă de acesta (Ieremia 29,10). Ceea ce descoperă el este pur şi simplu uimitor! Studiul acesta îl conduce la profeţia cea mai importantă a tuturor timpurilor!
1.  Ce a spus Daniel, după ce Gabriel i-a explicat ce înseamnă berbecul, ţapul şi coarnele din viziune? Daniel 8,27
„Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram _________ de vedenia aceasta şi nimeni nu ştia.”
Gabriel i-a vorbit despre semnificaţia fiarelor şi a coarnelor, dar nu i-a spus nimic despre cele 2300 de zile, adică „de seri şi dimineţi”. El nu i-a spus decât că viziunea aceasta era adevărată şi că avea să fie pecetluită pentru multe zile (Daniel 8,26). În momentul acela, Daniel a leşinat, la gândul cumplit că adevărul lui Dumnezeu şi Sfântul Său Locaş aveau să fie călcate în picioare şi atacate atât de mult timp.
Când îşi revine, Daniel este nedumerit şi declară că nu a înţeles viziunea. Ce parte nu a înţeles el? Gabriel i-a explicat ce simbolizau fiarele şi coarnele. Singura parte lăsată neexplicată era cea legată de perioada de 2300 de zile. (Daniel 8,13.14)
2.  Ce gând spune Daniel, în deschiderea capitolului 9, că îl pre­ocupa? Daniel 9,2
„Eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci
de ani pentru _____________ Ierusalimului, după numărul anilor,
despre care vorbise Domnul către prorocul Ieremia.”
Capitolul 8 se încheie cu cuvintele de uimire ale lui Daniel, care nu a înţeles ce legătură este între profeţia celor 2300 de zile şi pustiirea Ierusalimului. Capitolul următor începe cu cercetarea pe care o face el pe această temă: profeţia cu privire la dărâmăturile Ierusalimului.
După cum era de aşteptat, Daniel a făcut legătura între Templul din Ierusalim şi cele 2300 de zile. În copilărie, el vizitase Templul de multe ori, dar ştia prea bine că acesta fusese distrus – odată cu cetatea Ierusalim – de către babilonieni, în urmă cu câteva zeci de ani.
3.  În urma cercetării pe care o întreprinde, ce concluzie trage el cu privire la cele 2300 de zile? Daniel 9,17-19
„Fă să strălucească Faţa Ta peste ________ Tău ___________… Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu __________.”
Daniel studiază despre cele 2300 de zile şi despre Locaşul pustiit şi concluzionează că s-ar putea ca Dumnezeu să prelungească timpul în care Ierusalimul să zacă în ruine. Probabil ştia că unuia dintre contemporanii săi, pe nume Ezechiel, îi fusese arătat într-o viziune profetică faptul că o zi reprezintă un an (Ezechiel 4,6). Daniel nu putea suporta gândul că Dumnezeu va adăuga alţi 2300 de ani la captivitatea lor. El Îl caută pe Dumnezeu cu post şi rugăciune şi Îl roagă să nu amâne („nu zăbovi”) întoarcerea iudeilor la Ierusalim pentru reconstruirea Locaşului Sfânt.
4.  Ce s-a întâmplat, ca răspuns la rugăciunea sinceră a lui Daniel? Daniel 9,21-23
„Pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor iute omul Gavriil, pe care-l văzusem mai înainte într-o __________, şi m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară. El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine şi mi-a zis: ’Daniele, am venit acum să-ţi ___________ mintea… Ia aminte dar la cuvântul acesta şi înţelege _____________!’”
Acelaşi Gabriel, pe care îl văzuse în viziunea din capitolul 8, revine pentru a împlini porunca lui Dumnezeu de a-i „tâlcui” lui Daniel viziunea (Daniel 8,16). Stăruinţa cu care s-a rugat şi a cercetat Biblia nu a fost zadarnică! Dumnezeu va răspunde şi la rugăciunea noastră sinceră de a înţelege profeţia. Seria aceasta de studii este unul dintre răspunsurile Sale la rugăciunile tale!
5.  Ce parte din profeţia din capitolul 8 îi explică Gabriel? Daniel 9,24
„Şaptezeci de _____________ au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte.”
În primele lui cuvinte, Gabriel vorbeşte despre profeţia cu cele 2300 de zile şi arată care este legătura dintre aceasta şi subiectul de rugăciune al lui Daniel: evreii şi Templul din Ierusalim. Cuvântul ebraic pentru „hotărâte” este chathak şi înseamnă „a tăia”, „a amputa”. Dat fiind faptul că Daniel se ruga în legătură cu cele 2300 de zile/ani, Gabriel se întoarce şi îi spune: „Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte.” Daniel considerase în mod greşit că toată perioada de 2300 de zile fusese stabilită pentru poporul lui, însă Gabriel îi aduce la cunoştinţă că numai primii 490 se referă la evrei.
6.  Cât înseamnă cele 70 de săptămâni/490 zile?
a.  „Îţi pun câte o zi pentru fiecare _____.” Ezechiel 4,6
b.  „Patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre; adică un _____ de fiecare zi.” Numeri 14,34
În lecţia anterioară am descoperit că, în profeţie, o zi corespunde cu un an întreg din timpul real. În plus, cuvântul original pentru „şaptezeci de săptămâni” este cel mai adesea tradus cu „şaptezeci de săptămâni de ani” (Daniel 9,24). Întrucât 70 de săptămâni înseamnă 490 de zile, înţelegem că perioada de timp referitoare la poporul evreu era de 490 de ani.
7.  Când începe perioada de şaptezeci de săptămâni? Daniel 9,25
„Să ştii dar şi să înţelegi, că de la darea ___________ pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi, timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou.”
Gabriel îi spune lui Daniel că profeţia va începe cu porunca de rezidire a Ierusalimului. Aceasta era tocmai ce voia să ştie: că Ierusalimul avea să fie rezidit! Probabil că Daniel a tresăltat de bucurie când a auzit acest lucru şi când a primit asigurarea că Mesia cel făgăduit avea să vină la poporul Său. Gabriel a adăugat că rezidirea va dura şapte săptămâni (49 ani) şi alte 62 de săptămâni (434 ani) până la venirea lui Mesia – în total 69 de săptămâni din cele şaptezeci ale profeţiei.
8.  Când a fost dată porunca pentru rezidirea Ierusalimului? Ezra 7,7-13
„Mulţi din copiii lui Israel… au venit şi ei la Ierusalim, în al
__________ an al împăratului Artaxerxe… Iată cuprinsul scrisorii date de împăratul Artaxerxe preotului şi cărturarului Ezra… Am dat poruncă să se lase să plece aceia din poporul lui Israel, din preoţii şi din leviţii lui, care se află în împărăţia mea şi care vor să plece cu tine la Ierusalim.”
După ce împăraţii de dinaintea lui nu au reuşit să rezidească Ierusalimul, Artaxerxe dă o poruncă fermă în al şaptelea an al domniei lui (457 î.Hr.). În poruncă sunt prevăzute toate măsurile necesare pentru restaurarea completă a slujbelor de la Templu şi a legilor iudaice. (Ezra 7,14-27)
Acum putem calcula când vor avea loc evenimentele principale din profeţia de 70 de săptămâni. Pornind de la decretul de rezidire a Ierusalimului, dat în toamna anului 457 î.Hr., numărăm 49 de ani (7 săptămâni) şi ajungem în anul 408 î.Hr., anul în care a fost încheiată reconstrucţia. Apoi, numărăm alţi 434 de ani (şaizeci şi două de săptămâni) până la Mesia, Cârmuitorul, adică anul 27 d.Hr. (Nu uita, înainte de anul 1, era noastră, ordinea anilor este descrescătoare, iar după anul 1, ordinea este crescătoare.)
9.  Cine este Mesia, Cârmuitorul, care a venit în anul 27 d.Hr.? Ioan 1,40-42
[Andrei] „i-a zis: ’Noi am găsit pe Mesia’ (care, tălmăcit, înseamnă Hristos). Şi l-a adus la __________.”
Iudeii din primul secol aşteptau ca Mesia să vină în jurul anului 27 d.Hr., datorită profeţiei celor 70 de săptămâni. Acest lucru reiese clar din vestea pe care i-o aduce Andrei lui Simon Petru, că L-a găsit pe Mesia. Versetul acesta ne arată că „Mesia”, un cuvânt ebraic, şi „Hristos”, un cuvânt grecesc, înseamnă acelaşi lucru – Unsul. Atunci când spunem Isus Hristos, ne afirmăm de fapt credinţa că Isus este Mesia – Unsul lui Dumnezeu din Daniel 9.
10.   În ce an a fost Isus uns ca să-Şi înceapă lucrarea?
a.  „Dumnezeu a uns cu _________ Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret.” Fapte 10,38
b.  „…a fost botezat şi Isus… şi _________ Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel.” Luca 3,21.22
c.  „_________ Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia.” Luca 4,18
Singura dată din viaţa lui Isus care a rămas consemnată, cea a anului în care a fost botezat, confirmă în mod remarcabil că profeţia despre cele 70 de săptămâni se încheie cu El! În Luca 3,1-3.21.22, citim că Isus a fost uns cu Duhul Sfânt la botezul Său, care a avut loc în toamna anului 27 d.Hr.! (Anul al cincisprezecelea al lui Tiberiu a început în octombrie 27 d.Hr.)
După botezul Său, Isus a început să predice astfel: „S-a împlinit vremea” (Marcu 1,14.15). Prin cuvintele acestea, El declara că cele şaptezeci de săptămâni s-au încheiat. Istoria vieţii lui Isus are în centru Daniel 9. El a înţeles care era misiunea Lui încă de la vârsta de 12 ani (Luca 2,49-52), dar a aşteptat până în anul 27 d.Hr. ca să-Şi înceapă lucrarea publică. Dacă ar fi început cu un singur an mai devreme, El nu ar fi împlinit profeţia.
11.   Ce aminteşte Daniel în profeţie despre lucrarea şi despre moartea lui Hristos? Daniel 9,26
„După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi _________ şi nu va avea nimic.”
Aceeaşi profeţie, care i-a spus lui Isus când să-Şi înceapă lucrarea, I-a arătat când urma să fie dat la moarte, adică „stârpit”. (Vezi Isaia 53,8 – „şters de pe pământul celor vii”.)
12.   Când spune profeţia că Isus avea să moară pentru păcatele noastre? Daniel 9,27
„El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la ____ săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare.”
Lucrarea lui Isus a durat exact 3 ani şi jumătate (adică o jumătate de săptămână profetică). Acesta a fost motivul pentru care nu s-a expus morţii până la această dată (Ioan 7,1-8). De aceea a mers El la cruce după 3 ani şi jumătate de la botezul Său, şi anume în anul 31 d.Hr.: „A sosit ceasul” (Ioan 12,23-27; 13,1). Când Isus S-a dat ca jertfă pentru păcatele noastre, Dumnezeu a despicat perdeaua din Templu, ca să arate că se puse­se capăt jertfelor (Matei 27,50.51). Nu mai este nevoie să jertfim animale ca să primim iertare – Isus a adus o jertfă îndestulătoare! (Evrei 9,11-14) „Căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.” (1 Corinteni 5,7)
13.   Ce s-a întâmplat la sfârşitul ultimei săptămâni din profeţie? Fapte 7,59 – 8,4
„L-au ucis cu pietre [pe Ştefan]… În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi… s-au împrăştiat… Cei ce se împrăştiaseră, mergeau _____ şi propovăduiau Cuvântul.”
Timp de trei ani şi jumătate după răstignirea lui Isus, apostolii au pre­dicat Evanghelia numai în Israel. Însă odată cu moartea lui Ştefan, creştinii „mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul”. Ştefan a fost omorât cu pietre în anul 34 d.Hr., la încheierea profeţiei despre cele şaptezeci de săptămâni. Prin acest ultim act, evreii, ca naţiune, au respins chemarea lui Dumnezeu de a fi poporul Său deosebit, care să ducă Evanghelia în lume. La scurt timp după aceasta, Saul s-a convertit şi a devenit apostolul neamurilor (Fapte 9,15; Romani 11,13). Evreii, ca indivizi, pot fi mântuiţi dacă Îl primesc pe Isus Hristos ca Mântuitor personal, însă Împărăţia lui Dumnezeu a fost încredinţată Bisericii Creştine. (Matei 21,42-45; 1 Petru 2,4-10)
14.   L-ai primit pe Isus ca Mesia şi Mântuitor personal?
Răspunsul tău: ____________________________________
___________________________________________________
Profeţia despre cele şaptezeci de săptămâni este cea mai importantă profeţie din Biblie, pentru că ea dovedeşte în mod incontestabil că Isus este Mesia. El a venit la timpul stabilit, a dus o viaţă curată şi fără de păcat şi Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcatele noastre. El s-a supus în toate detaliile vieţii Sale indicaţiilor lăsate în profeţie, ca să ne poată mântui. De aceea, să-I oferim inimile noastre şi să urmăm cu supunere adevărul Său, aşa cum este el descoperit în profeţie!
 
În studiile următoare
Până acum am descoperit numai o parte din evenimentele prezise în profeţia celor 2300 de zile. În studiul următor, vom afla în ce an s-a încheiat această profeţie, care este, de altfel, şi cea mai lungă perioadă profetică din Biblie!
 
Studiul 7
Cea mai lungă perioadă profetică
Începând cu 1947, experţii în energie atomică au mutat minutarul de pe cadranul celebrului „Ceas de Apoi” mai aproape de miezul nopţii, pentru a folosi o imagine sugestivă care să arate că riscul anihilării nucleare este mai mare.
Pe de altă parte, Dumnezeu ne oferă „Ceasul speranţei” – un cadran profetic al evenimentelor care se vor derula până la revenirea glorioasă a Domnului Hristos. Pentru urmaşii lui Isus, sfârşitul lumii nu este un eveniment înfricoşător. Ei urmăresc cu bucurie trecerea minutelor, deoarece ştiu că, atunci când ceasul va bate ora 12, va fi miezul zilei – începutul celei mai frumoase ere din istoria Pământului, când păcatul nu va mai exista şi când cei mântuiţi se vor reîntâlni.
Cei care cercetează profeţiile ştiu unde se află ei pe acest cadran profetic al lui Dumnezeu. Noe a ştiut – şi a construit o arcă. Magii de la Răsărit au ştiut – şi au plecat în căutarea Împăratului nou-născut. Andrei a ştiut – şi i-a spus lui Petru că L-a găsit pe Mesia. După cum am văzut în studiul anterior, Isus a ştiut despre acest ceas profetic. El a aşteptat momentul potrivit, indicat în Daniel 9, ca să fie botezat şi ca să-Şi înceapă lucrarea publică. Abia atunci a început să le spună tuturor că această profeţie s-a împlinit şi că ei trebuiau să fie pregătiţi. „S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” (Marcu 1,15)
Şi noi putem descoperi în ce moment de pe cadranul profetic al lui Dumnezeu ne aflăm. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a dat profeţia – să înţelegem în ce vreme trăim şi să luăm deciziile potrivite, spre slava Sa. În studiul de faţă vom privi pe cadranul „Ceasului speranţei” şi vom vedea cât de aproape suntem de revenirea Domnului Isus.
1.  Care este cea mai lungă perioadă profetică din Biblie? Daniel 8,14
„Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfântul Locaş va fi ____________!”
În lecţia anterioară, am văzut că îngerul Gabriel i-a explicat lui Da­niel ce urma să aibă loc în primele 490 de zile din perioada profetică de 2300 de zile. Pornind de la regula biblică potrivit căreia o zi profetică înseamnă un an literal, am descoperit că cei 490 de ani au început în anul 457 î.Hr. şi s-au încheiat în anul 34 d.Hr. Gabriel a prezis cu o precizie remarcabilă ungerea lui Isus cu ocazia botezului Său, anul răstignirii Sale şi anul în care Evanghelia a început să fie predicată neamurilor. A mai rămas să aflăm ce se va întâmpla la sfârşitul perioadei de 1810 ani care au mai rămas din cea mai lungă profeţie din Biblie. Ca să aflăm când se vor încheia cei 2300 de ani, adunăm 34 cu 1810 şi obţinem 1844, un an foarte apropiat de vremea noastră! Însă calculul acestei perioade nu este suficient. Trebuie să descoperim ce eveniment a avut loc în acest an. Profeţia ne spune că atunci „Sfântul Locaş va fi curăţit”. Ce înseamnă aceasta şi cum s-a împlinit această profeţie? Să începem studiul nostru despre Locaşul Sfânt şi despre curăţirea lui.
2.  Unde se vorbeşte pentru prima dată în Biblie despre un Locaş Sfânt? Exod 25,8
„Să-Mi facă un _______________ şi Eu voi locui în mijlocul lor.”
După plecarea lui Israel din Egipt, Moise a urcat pe muntele Sinai, unde a primit porunca de a construi un Locaş Sfânt, în care Dumnezeu urma să fie prezent, ca să locuiască în mijlocul poporului Său. Dumnezeu i-a cerut să respecte în întregime modelul care i-a fost arătat acolo. „Să faceţi cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta.” (versetul 9)  Era important să fie respectate toate detaliile, pentru că Dumnezeu dorea ca acest Sanctuar să ilustreze Planul de Mântuire. (Psalmi 77,13)
3.  Care a fost modelul folosit de Moise la construirea Locaşului Sfânt evreiesc? Evrei 8,1-5
„Avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt şi al
_____________ cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.”
Copia la scară redusă realizată de Moise după Locaşul ceresc este numită în Scriptură „locaş pământesc de închinare”. (Evrei 9,1)
Acest Locaş pământesc sau sanctuar era alcătuit din trei părţi: curtea, Locul Sfânt şi Locul Preasfânt. Fiecare compartiment reprezenta o etapă a Planului de Mântuire şi ilustra modul în care Dumnezeu ne curăţă de păcat şi ne readuce în prezenţa Sa.
Spre exemplu, curtea este simbolul lumii noastre, unde Isus, Mielul de jertfă, a plătit cu sângele Său pedeapsa meritată de păcătoşi (1 Petru 1,18.19). Ligheanul cu apă, unde se spălau preoţii înainte de a intra în Locul Sfânt, este simbolul Duhului Sfânt care ne spală de păcat înainte de a intra în cer (Tit 3,5-8). Fiecare slujbă de acolo era „umbra lucrurilor viitoare”. (Coloseni 2,17)
4.  Cum se numeau cele două încăperi ale Sanctuarului? Evrei 9,2-5
„În adevăr, s-a făcut un cort. În partea dinainte, numită ________ _______, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului; după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema _______________________.”
Cele două încăperi ale Sanctuarului, numite Locul Sfânt şi Locul Preasfânt, erau delimitate una de cealaltă printr-o perdea groasă. În Locul Sfânt se aflau un sfeşnic, o masă pentru pâine şi altarul tămâierii. În Locul Preasfânt se afla o cădelniţă de aur pentru tămâie şi chivotul legământului, cu cele Zece Porunci.
Slujbele pe care le îndeplineau preoţii în aceste două încăperi ne arată ce face Domnul Isus acum, în Sanctuarul ceresc (Evrei 9,24.12). În cadrul slujbelor zilnice, preoţii intrau în Locul Sfânt ca să se roage şi să aducă jertfe. Începând din anul 31 d.Hr., an când El S-a înălţat la cer şi a intrat în Locul Sfânt din Sanctuarul ceresc, Isus înalţă zilnic rugăciuni şi prezintă înaintea lui Dumnezeu sângele vărsat pentru noi.
În Locul Preasfânt se intra numai o dată pe an, într-o zi specială, de sărbătoare, numită Ziua Ispăşirii (Yom Kippur, în evreieşte). Cu ocazia acestei slujbe solemne anuale, era curăţit Sanctuarul. La această curăţire se referă profeţia de 2300 de ani. (Daniel 8,14)
Am descoperit deja că profeţia aceasta se încheie în anul 1844. Dar la curăţirea cărui Sanctuar se referă ea? Evident că nu se poate referi la Sanctuarul pământesc, întrucât el a fost distrus în anul 70 d.Hr. Ea se referă la Sanctuarul ceresc, la fel ca şi celelalte simboluri din Sanctuar. Vom descoperi imediat cum s-a împlinit profeţia aceasta atunci când Isus a intrat într-o etapă specială a lucrării Sale, din vremea sfârşitului. Dar ca să înţelegem de ce era nevoie ca Sanctuarul să fie curăţit, trebuie să aflăm cum anume a devenit el „murdar”.
5.  Cum ajungea Sanctuarul să fie „murdar” şi ce ne spune aceasta despre Planul de Mântuire?
a.  „Să-şi pună _________ pe capul jertfei de ispăşire şi s-o junghie.” Levitic 4,29
În vechime, israeliţii care păcătuiau îşi puneau mâinile pe capul ani­malului nevinovat şi apoi îl înjunghiau. Ritualul acesta arăta că faptele noastre au fost cauza morţii lui Isus. (Romani 5,8.9)
b.  „Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei, să ungă _________ altarului pentru arderile-de-tot.” Levitic 4,30
Sângele animalului înjunghiat era vărsat pe pământ; cu el se ungeau cele patru colţuri („coarne”) ale altarului pentru arderile-de-tot, pentru a ilustra modul în care păcatul a afectat pământul. Păcatele noastre nu ne fac rău doar nouă, ci ele transmit suferinţa de la o persoană la alta şi de la o generaţie la alta.
c.  „Preotul să ungă cu sânge ___________ altarului pentru tămâia mirositoare, care este înaintea Domnului.” Levitic 4,7
În cazul anumitor păcate, sângele trebuia adus în Locul Sfânt şi trebuia să se ungă cu el coarnele altarului pentru tămâie. Păcatul nostru alungă pacea de pe pământ şi, totodată, afectează şi atmosfera din cer: Domnul Isus a trebuit să părăsească Cerul din cauza păcatului; îngerii lucrează zi şi noapte pentru păcătoşi; Cerul se bucură atunci când ne predăm viaţa lui Dumnezeu, şi exemplele pot continua! NU putem înţelege pe deplin modul în care păcatul afectează atmosfera din cer!
d.  „Păcatul lui Iuda este ________ cu un priboi de fier, cu un vârf de diamant; este săpat pe tabla inimii lor şi pe coarnele altarelor lor.” Ieremia 17,1
Sângele uns pe coarnele altarului reprezintă raportul păstrat în ceruri în care este consemnat păcatul nostru, dar şi mărturisirea noastră. Tot acest sânge adus pentru ispăşirea păcatelor trebuia curăţit an de an, în ceremonialul din Ziua Ispăşirii.
6.  Cum se realiza curăţirea Sanctuarului pământesc? Levitic 16,15-19
„Astfel să facă ispăşire pentru sfântul locaş, pentru __________ copiilor lui Israel şi pentru toate călcările de lege, prin care au păcătuit ei… Să stropească pe altar cu degetul lui de şapte ori din sânge şi astfel să-l ________ şi să-l sfinţească de necurăţiile copiilor lui Israel.”
Ziua Ispăşirii era în Israelul din vechime o zi solemnă a judecăţii (Levitic 23,26-32). În ziua aceasta, nimeni nu muncea şi nici nu mânca. Toţi se rugau şi se cercetau pe ei înşişi, gândindu-se la păcatele săvârşite în anul respectiv, regretându-le şi părăsindu-le. Marele Preot lua sângele unui ţap sacrificat, îl aducea în Locul Preasfânt şi stropea cu el chivotul şi apoi altarul pentru tămâie, ca să-l „cureţe” de mărturia tuturor păcatelor săvârşite în anul respectiv.
Curăţirea Sanctuarului pământesc nu era o „curăţenie generală” făcută cu apă şi săpun. Ea era mai degrabă un ceremonial prin care se ştergea mărturia păcatelor de pe coarnele altarului şi din inima poporului lui Dumnezeu. (Levitic 16,30)
7.  Ce înţelegem de aici despre evenimentul care urma să aibă loc la sfârşitul celor 2300 de ani, în 1844 d.Hr.?
În Israelul din vechime, Ziua Ispăşirii era ziua judecăţii, zi în care toţi erau traşi la răspundere pentru păcatele lor. Evreii o mai numesc şi astăzi „ziua judecăţii”. Iată ce spune despre ea Herman Wouk, un cunoscut scriitor evreu:
„Ea este Rosh Hashana, ziua judecăţii. Sulurile destinului sunt des­chise înaintea Domnului. În aceste suluri, fiecare om a scris cu mâna lui faptele pe care le-a săvârşit în anul respectiv. Dumnezeu le citeşte şi rosteşte sentinţa… Yom Kippur, ultima dintre aceste zile de har, este o zi intensă de mărturisire şi de pocăinţă… Soarta tuturor oamenilor pentru anul care a trecut este pecetluită. Judecata anuală se încheie la apusul soarelui, la ultimul sunet de trâmbiţă.” (This is My God, pag. 85-86)
Profeţia celor 2300 de zile arată spre momentul în care ceasul profetic al lui Dumnezeu a ajuns la anul 1844, moment în care am intrat în vremea sfârşitului. Este ceasul judecăţii.
8.  Au vorbit şi alţi profeţi biblici despre acest ceas al judecăţii? Apocalipsa 11,18.19
„Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit ________ ________ pe cei morţi… Şi _______ lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său.”
Ioan a văzut că ceasul judecăţii a început atunci când Templul din cer a fost deschis până în spate, la Locul Preasfânt, unde se află chivotul legământului. După cum marele preot intra în Locul Preasfânt al Sanctu­arului o singură dată pe an, tot la fel Isus intră în Locul Preasfânt din cer, la sfârşitul istoriei pământului.
9.  Au înţeles oamenii care au trăit în jurul anului 1844 d.Hr. că trăiau într-un moment prezis în profeţie? Apocalipsa 14,6.7
„Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: ’Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit __________ judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor.’”
Apocalipsa a prezis că Evanghelia îi va anunţa pe oameni că „a venit ceasul judecăţii Lui”. Aici ni se vorbeşte despre o vreme în care oamenii mai locuiesc încă pe pământ şi în care biserica predică Evanghelia. Ceasul profetic al lui Dumnezeu arată că mai sunt numai câteva minute până la miezul nopţii, timp în care biserica le aduce oamenilor următoarea veste: „Suntem în timpul ceasului judecăţii – Ziua profetică a Ispăşirii – lumea aceasta se apropie de sfârşit şi lumea cea nouă va începe în curând.”
La începutul secolului al XIX-lea, credincioşi din diferite confesiuni (catolici, anglicani, baptişti, creştini evrei etc.) au studiat profeţia şi au
descoperit, independent unul de altul, că profeţia celor 2300 de ani avea să se sfârşească în curând. Convingerea aceasta a produs o redeşteptare care s-a răspândit în toată lumea, dând de veste că „a venit ceasul judecăţii.” (Apocalipsa 14,7) Din 1844 încoace, ceasul profetic al lui Dumnezeu numără secundele rămase până la revenirea Domnului Isus.
Dacă ţi se pare că a trecut prea mult timp de atunci, gândeşte-te cât timp le-a predicat Noe oamenilor care au trăit în vremea de dinaintea potopului: 120 de ani. Fiecare zi din aceşti 120 de ani era pentru ei vremea sfârşitului. Dumnezeu a văzut că lumea era pregătită pentru distrugere şi a fixat timpul când avea să cadă ploaia. Dacă doreau să scape, oamenii trebuiau să asculte mesajul lui Noe şi să intre în arcă. Tot la fel, noi nu ştim ziua pe care a stabilit-o Dumnezeu pentru revenirea lui Isus, dar ştim că de la 1844 încoace ne aflăm în vremea sfârşitului şi că nu va mai fi mult timp. (Matei 24,36-44)
10.   L-ai primit pe Isus ca Mântuitor personal? Aştepţi cu ne­răb­dare şi bucurie revenirea Sa?
Răspunsul tău: ____________________________________
 
Dacă I-ai predat inima lui Isus, nu ai de ce să te temi că trăieşti în vremea sfârşitului. Revenirea Sa este o speranţă care ne umple de fericire! (Tit 2,13) Cum poţi avea această speranţă? Acceptă adevărurile pe care le-am descoperit în Sanctuar: Isus este „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” Mărturiseşte-ţi păcatele înaintea Sa, primeşte sângele care a fost vărsat pentru tine şi cere ca Duhul Sfânt să te cureţe de păcat în timp ce El curăţă Sanctuarul. Pacea, bucuria şi speranţa vor fi ale tale, atunci când Îl inviţi să-ţi conducă viaţa.
 
Studiul 8
Marea judecată a lui Dumnezeu
În profeţia din Daniel 8,14 se spune astfel: „Două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi, Sfântul Locaş va fi curăţit.” Am descoperit până acum că, în acest verset remarcabil, sunt prezise două dintre evenimentele cele mai importante ale lumii: lucrarea lui Isus pe pământ, ca Jertfă pentru păcat, şi lucrarea Sa din Sanctuarul ceresc, în calitate de Mare Preot. Primii 490 de ani din această profeţie cuprind evenimentele principale din viaţa lui Isus. Botezul şi moartea Sa ispăşitoare au avut loc exact la timpul prezis şi confirmă faptul că perioada de 2300 de ani începe în
457 î.Hr. şi se încheie în 1844 d.Hr., cu lucrarea de curăţire a Sanctuarului ceresc.
Curăţirea Sanctuarului din Ziua Ispăşirii reprezintă judecata. În gândirea evreilor, ea a rămas până astăzi Ziua Judecăţii: „Acesta este un timp de introspecţie serioasă, un timp în care să ne gândim la păcatele din anul precedent şi în care să ne pocăim, înainte de Yom Kippur [Ziua Ispăşirii]… Dumnezeu scrie în nişte ’cărţi’ în dreptul numelor noastre cine va trăi şi cine va muri, cine va avea parte de bine în viaţă şi cine va avea parte de rău în anul care vine.” (Tracey R. Rich; articolul „Zile solemne”; http://www.jewfaq.org/holiday3.htm.)
Potrivit profeţiei biblice, noi trăim acum în timpul ceasului judecăţii prefigurat de Ziua Ispăşirii. În această judecată reală, există cărţi în care este pecetluită soarta noastră. În studiul acesta vom descoperi semnificaţia profundă a acestei judecăţi şi modul în care îţi afectează ea viaţa.
1.  Cine trebuie să se înfăţişeze la judecata lui Dumnezeu?
2 Corinteni 5,10
„Căci _____ trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”
Nimeni nu poate scăpa de chemarea la judecata divină. „Fiecare din tre noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu” (Romani 14,12). Credincioşii lui Dumnezeu se bucură de judecată. Decizia lor de a primi harul Său şi de a trăi pentru El va fi răsplătită; toate nedreptăţile şi fărădelegile celor răi vor fi pedepsite. Dreptatea va triumfa.
2.  Când începe marea judecată a lui Dumnezeu?
a.  „A venit vremea ___________ pe cei morţi… Şi __________ lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său.” Apocalipsa 11,18.19
b.  „Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: ’Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci _________ ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!’” Apocalipsa 14,6.7
Dumnezeu a stabilit o anumită dată de începere a judecăţii: în momentul în care drumul spre Locul Preasfânt din Templul ceresc este liber. El a stabilit acest timp în Daniel 8,14: „Două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfântul Locaş va fi curăţit”. În studiile anterioare, am descoperit că cele 2300 de zile s-au încheiat în 1844, când omenirea a intrat în perioada judecăţii finale de dinaintea revenirii lui Isus.
Lumea a intrat într-o nouă eră, odată cu această judecată. Până în 1844, poporul lui Dumnezeu aştepta ca judecata să aibă loc cândva în
viitor. Apostolul Pavel le-a îndreptat ascultătorilor săi atenţia spre „judecata viitoare” (Fapte 24,25; 17,31). Solomon şi alţii s-au referit la ea ca la un eveniment viitor (Eclesiastul 3,17). Totuşi lui Ioan i se arată un moment pe axa timpului profetic când Evanghelia veşnică va vesti în toată lumea că „a venit ceasul judecăţii” (Apocalipsa 14,7). Acest lucru putea fi declarat numai după anul 1844 d.Hr. Noi trăim exact în această perioadă – în ceasul judecăţii.
3.  Care sunt cele trei etape ale unei judecăţi obişnuite?
Etapa 1: Cercetarea. „S-a ţinut judecata şi s-au deschis ______.” Daniel 7,10
Etapa 2: Verdictul. „Cine este nedrept, să fie _________ şi mai departe; cine este întinat, _____________ şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe _____________. Şi cine este sfânt, _________________ şi mai departe!” Apocalipsa 22,11
Etapa 3: Condamnarea. „Iată, Eu vin curând; şi __________ Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” Apocalipsa 22,12
Orice judecată corectă se desfăşoară în trei etape, în urma cărora se determină vinovăţia sau nevinovăţia acuzatului. Mai întâi are loc cercetarea faptelor. Sunt chemaţi martorii şi sunt consultate dosarele, în timp ce sunt prezentate toate dovezile. În sala de judecată din cer, „dosarele” conţin o descriere detaliată nepărtinitoare şi exactă a evenimentelor din viaţa noastră. După ce au fost analizate toate faptele, judecătorul pronunţă verdictul: vinovat sau nevinovat. Cu puţin timp înainte de revenirea Sa, Isus pronunţă un verdict în dreptul fiecărei persoane: mântuit sau pierdut. Condamnarea urmează imediat după pronunţarea verdictului. După ce s-a stabilit cazul fiecăruia, Isus revine cu răsplata Sa, pentru a-i lua pe cei mântuiţi la cer şi pentru a-i lăsa pe cei pierduţi pe pământ. Să studiem mai amănunţit aceste etape, ca să cunoaştem mai bine vremea judecăţii, în care trăim.
4.  Cum descrie Daniel începutul judecăţii? Daniel 7,9.10
„Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos… scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc şi _________ Lui ca un foc aprins… Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut __________ şi s-au deschis cărţile.”
În 1844, scaunul de domnie al lui Dumnezeu s-a mutat, pe „roatele” lui de foc, în Locul Preasfânt, pentru a începe sesiunea de judecată şi pentru a anunţa începutul numărătorii inverse a istoriei pământului. Un număr imens de îngeri sfinţi asistă la această judecată solemnă.
Probabil îţi aminteşti că într-un studiu anterior am făcut o comparaţie între Daniel 7 şi Daniel 8. Am văzut atunci că fiarele din cele două capitole reprezentau, pe rând, Medo-Persia, Grecia şi Roma. În ambele capitole, judecata este evenimentul care urmează imediat după ce cornul mic al Romei primeşte rana de moarte, în 1798 d.Hr. Faptul acesta dovedeşte o dată în plus că Dumnezeu foloseşte o profeţie pentru a repeta şi detalia conţinutul alteia. Daniel 7 ne prezintă evenimentul judecăţii, iar capitolul 8 ne dă date suplimentare, punând accent pe momentul în care începe judecata.
5.  Ce se întâmplă în etapa de cercetare a judecăţii? Daniel 7,10
„S-a ţinut judecata şi s-au deschis __________.”
Hotărârea de a-i primi pe oameni în cer nu este luată în mod arbitrar. Suntem judecaţi în funcţie de alegerile pe care le facem. De aceea, în verdict se spune: „Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe…” (Apocalipsa 22,11) Dumnezeu ne respectă deciziile şi ne va permite să fim ceea ce dorim să fim. La judecată, Dumnezeu împreună cu îngerii consultă cărţile din cer, ca să vadă ce am ales. Cărţile acestea sunt, probabil, mai sofisticate decât cărţile cunoscute nouă. Este posibil ca ele să fie o combinaţie de materiale video, audio şi scrise, în care sunt consemnate toate sentimentele, gândurile şi motivele noastre. „Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesiastul 12,14). Să vedem ce tipuri de cărţi vor fi folosite la judecată.
6.  Numele căror persoane sunt scrise în Cartea vieţii? Apo­ca­lipsa 21,27
„Nimic întinat nu va intra în ea [cetatea cerească], nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea ________ Mielului.”
Cartea vieţii cuprinde numele tuturor celor care vor primi viaţa veşnică. Dacă numele nostru nu este în ea, vom fi pierduţi pentru totdeauna. Dacă vrei ca şi numele tău să fie acolo, fă următoarele:
(1) Pocăieşte-te de păcatele tale, mărturiseşte-le înaintea lui Hristos şi primeşte-L pe Isus ca Mântuitor personal; numele păcătoşilor nepocăiţi vor fi şterse din carte. (Exod 32,32.33)
(2) Fii biruitor prin harul mântuitor al lui Dumnezeu şi prin puterea Sa. (Apocalipsa 3,5; Tit 2,11-14)
(3) Acceptă neprihănirea lui Isus şi trăieşte pentru El. (Psalmi 69,28;
1 Ioan 2,28.29)
7.  Ce conţine Cartea de aducere aminte? Maleahi 3,16
„Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat; şi o carte de _____________ a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui.”
În Cartea de aducere aminte sunt consemnate relaţia noastră cu Dumnezeu, faptul că ne place să ne gândim la El şi să vorbim despre El şi faptele noastre bune (Neemia 13,14). Niciuna dintre acestea nu ne poate mântui, însă Dumnezeu le consemnează, întrucât ele sunt dovezile că am primit harul Său şi că Îl slujim din dragoste. (1 Ioan 5,1-4)
8.  Ce conţine Cartea păcatelor? Isaia 65,6.7
„Iată ce ____________ în Mine: ’Nici gând să tac, ci îi voi pedepsi; da, îi voi pedepsi. Pentru _____________ voastre – zice Domnul – şi pentru nelegiuirile părinţilor voştri.’”
Acesta este un gând înfricoşător: Cartea păcatelor conţine toate pă­ca­tele săvârşite vreodată: mândria, idolatria, folosirea Numelui lui Dumnezeu fără respect, crima, invidia, mânia, abuzul asupra copiilor, răzbunarea, pofta trupească, infidelitatea, perversiunile, furtul, minciuna, bârfa, spi-ritul de critică, lăcomia, dependenţa de droguri şi alcool, obiceiurile dăunătoare sănătăţii, lenea şi multe altele! Slavă Domnului că, după ce L-am primit pe Isus ca Domn şi Mântuitor, Dumnezeu scrie în dreptul păcatelor noastre cuvântul „iertat”. Sângele Lui acoperă vina noastră şi ne şterge păcatele (Psalmi 51,1.9; Isaia 43,25). În viaţă avem două opţiuni: fie să alegem să-L urmăm pe Isus şi păcatele noastre să fie şterse, fie să alegem ca numele nostru să fie şters din Cartea vieţii.
9.  Ce rol are la judecată Cartea împrejurărilor? Psalmi 87,4-6
„Domnul numără popoarele, scriindu-le: ’Acolo ____________.’”
Dumnezeu ţine seama de locul unde ne-am născut şi am trăit. Unii oameni au şanse puţine să descopere adevărul Bibliei. Alţii cresc în regiuni unde Biblia se găseşte din abundenţă. Dumnezeu va examina oportunităţile pe care le-am avut de a descoperi adevărul Său şi de a-l trăi. Dacă va constata că nu am umblat în lumina primită, atunci „cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!” (Iacov 4,17) În cartea aceasta sunt consemnate şi credinţa, şi sacrificiile făcute pentru a-I sluji lui Dumnezeu. El ne va da o răsplată mare pentru ele. (Psalmi 56,8)
10.   Pe baza cărei legi suntem judecaţi? Iacov 2,11.12
„Cel ce a zis: ’Să nu preacurveşti’, a zis şi: ’Să nu ucizi’… Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie ____________ de o lege a slobozeniei.”
Suntem judecaţi pe baza Celor Zece Porunci. Însă nimeni nu va obţine viaţa veşnică prin păzirea fără greşeală a poruncilor. „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2,8). Legea urmăreşte să afle dacă ne-am convertit: Îl avem pe Isus în inimă? Dacă da, atunci Îl iubim şi Îl ascultăm. „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” (Ioan 14,15; 1 Ioan 5,3)
11.   Cine va fi avocatul acuzării? Apocalipsa 12,9.10
„Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ… _________ fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.”
Satana este pârâşul care prezintă păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu într-un mod exagerat (Zaharia 3,1-7). Pe de altă parte, el Îl înfăţişează pe Dumnezeu ca pe o Fiinţă mânioasă, care de-abia aşteaptă să găsească un pretext pentru a ne condamna la flăcările iadului. Nimic mai neadevărat! Isus a murit ca să ne mântuiască şi face totul ca să ieşim nevinovaţi la judecată. Satana distorsionează caracterul lui Dumnezeu de prea mult timp. Judecata Îl va reabilita şi pe Dumnezeu. Când se vor
deschide cărţile, se va dovedi că Dumnezeu este drept şi iubitor. (Romani 3,3.4)
12.   Când pronunţă Dumnezeu verdictul şi când execută pe­depsele? Apocalipsa 22,11.12
„Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe! Iată, Eu _____ curând; şi __________ Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.”
Verdictul este pronunţat chiar înainte de revenirea lui Isus. El le
oferă unora viaţa veşnică, iar altora moartea veşnică. Aceasta înseamnă că etapa de cercetare se încheie înainte de venirea Sa. Procesul a început în 1844 d.Hr. şi se încheie când Isus vine cu răsplata Sa.
13.   De ce este nevoie de judecată? Nu ştie Dumnezeu cine este mântuit şi cine este pierdut? Matei 7,21-27
„Nu oricine-Mi zice: ’Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăţia ceru­rilor, ci cel ce ______ voia Tatălui Meu care este în ceruri.”
Da, Dumnezeu ştie pe cine să mântuiască. Totuşi, cu ocazia procesului, Dumnezeu permite ca deciziile Sale să fie cercetate de întregul univers, pentru ca toţi să vadă că El este drept. Mai mult, îngerii fără păcat ajung la convingerea că oamenii pe care Dumnezeu îi aduce în cer sunt curaţi şi nu vor strica fericirea de acolo. Dumnezeu nu va primi în cer persoanele care nu fac voia Sa. Nu contează dacă Îl numim „Domn” şi dacă facem fapte minunate şi minuni în Numele Său. Ceea ce contează este dacă Îl iubim pe Dumnezeu cel mai mult şi dacă facem voia Sa, şi nu voia noastră.
14.   Ai convingerea că numele tău este scris în Cartea vieţii Mielului?
Răspunsul tău: ____________________________________
___________________________________________________
 
Judecata este o profeţie a speranţei. Ea ne încredinţează că Dumnezeu a asigurat mântuirea pentru toţi cei care cred. Ea ne promite că dreptatea va triumfa şi că toate lucrurile vor fi îndreptate. Vestea cea mai bună pe care ne-o aduce profeţia celor 2300 de zile este aceea că trăim în vremea sfârşitului, când Isus va veni să ne ia acasă. Renunţă la orice lucru care te împiedică să te pregăteşti. Predă-I viaţa chiar acum sau reînnoieşte-ţi angajamentul de a-L urma. (1 Ioan 5,11-13)
 
Studiul 9
Strategia secretă a lui Satana
Sanctuarul este un tablou complet al Planului de Mântuire. De aceea, Satana urăşte adevărurile pe care el le transmite. Dumnezeu a prezis în Daniel 8,11-14 că Satana se va folosi de puterile politice şi religioase pentru a ataca şi a ascunde adevărul despre Sanctuarul Domnului Isus: „I-a surpat locul locaşului său celui sfânt…; cornul a aruncat adevărul la pământ.” Oştirile romane au transformat Templul evreiesc într-o ruină, iar compromisurile Bisericii Creştine medievale au făcut ca mesajul mântuirii transmis de Sanctuarul ceresc să fie dat uitării.
Atacul acesta a fost unul aprig, însă Dumnezeu nu a îngăduit ca adevărul să zacă la pământ. Cornul mic avea să izbândească numai timp de „două mii trei sute de seri şi dimineţi” şi apoi Sanctuarul avea să fie curăţit şi adevărul să fie reaşezat la locul lui. Reaşezarea adevărului este esenţială în ceasul judecăţii finale, de dinaintea revenirii lui Isus. Adevărul Bibliei ne schimbă viaţa şi ne pregăteşte pentru cer (Ioan 17,17; 1 Tesaloniceni 5,23). Isus aşteaptă în cer „până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” (Fapte 3,20.21). Noi trăim exact în acest moment de pe axa profetică, în care Dumnezeu aşază din nou adevărul la locul lui şi în care pregăteşte un popor care să treacă de judecată şi să-L întâmpine în pace.
Satana ştie că nu mai are mult timp şi se străduieşte să împiedice lucrarea lui Dumnezeu în favoarea noastră. În zilele de pe urmă, el vine cu un plan secret, pregătit cu multe secole în urmă, special pentru acest moment. În studiul de faţă, vom descoperi că profeţia lui Daniel ne dezvăluie strategia secretă a lui Satana.
1.  Ce ne spune profeţia despre strategia secretă prin care Satana urmăreşte ca oamenii să fie pierduţi? Daniel 7,25
„El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta _____________ vremile şi legea.”
Satana a fost încă de la început în vrăjmăşie cu Dumnezeu, cu poporul Său şi cu Legea Sa. În război, nu este un lucru neobişnuit ca una dintre părţi să atace conducerea celeilalte părţi (pe Cel Preaînalt) sau chiar pe cetăţenii ei (sfinţii). Însă profeţia aceasta ne spune că Satana nu se rezumă la aceasta. Strategia lui secretă este aceea de a schimba „vremile şi legea”.
2.  De ce vrea Satana să schimbe Legea lui Dumnezeu? Romani 3,20
„Prin Lege vine ______________ deplină a păcatului.”
„Păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3,4). Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu definesc păcatul. Dacă nu am avea o definiţie exactă, cum am putea să ştim dacă păcătuim sau nu? Cât de uşor am fi duşi în eroare!
Strategia lui Satana de a „se încumeta să schimbe vremile şi legea” (Daniel 7,25) a reuşit să convingă o mare parte a omenirii că Legea lui Dumnezeu este o relicvă arhaică şi că nu mai este relevantă pentru societatea modernă. Rezultatul trist se resimte pretutindeni: oamenii cred că a ucide nu este păcat, că imoralitatea şi perversiunile nu sunt păcat, că furtul nu este păcat, că minciuna nu este păcat etc.! Exact acest lucru şi-l doreşte Satana.
3.  De ce vrea Satana ca oamenii să creadă că Legea lui Dumne­zeu s-a schimbat? Romani 6,23
„Fiindcă plata păcatului este __________; dar darul fără plată al lui Dumnezeu este _______ veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.”
Diavolul are două ţinte principale. Prima ţintă este ca noi să continuăm să păcătuim în mod voit, ca să murim. El Îl urăşte pe Dumnezeu şi vrea să-I producă durere, încercând să-i piardă pe cât mai mulţi. A doua ţintă a lui este aceea de a ne împiedica să-L primim pe Isus ca Mântuitor personal. Strategia lui Satana este destul de simplă, dacă ne gândim bine. Dacă Legea ne convinge de păcat, atunci Legea ne face să simţim nevoia după un Mântuitor şi să mergem la El, ca să fim mântuiţi (Romani
7,7-25). Totuşi, dacă socotim că nu există nicio lege, atunci nu simţim nevoia după un Mântuitor. Şi nu mergem la Isus. Este oare de mirare faptul că adevăratul creştinism aproape a dispărut în acele societăţi care au dat la o parte Legea lui Dumnezeu?
4.  Care este Legea lui Dumnezeu? Unde o găsim? Exod 20,1-17
Ia-ţi câteva clipe să citeşti poruncile. Vei descoperi că ele sunt nişte reguli de viaţă simple, directe şi concise. Nu-i aşa că te-ai aştepta ca toţi să susţină Legea aceasta? Însă nu toţi o susţin în acest timp al sfârşitului.
5.  Cum descrie profeţia starea morală a societăţii din vremea sfârşitului? 2 Timotei 3,1-5
„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri ________. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de
________ decât iubitori de Dumnezeu; având doar o ________ de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.”
Descrierea zilelor din urmă corespunde întocmai! Ea sugerează că două tipuri de oameni se alătură planului lui Satana de a desfiinţa Legea lui Dumnezeu. În primul rând, sunt acei oameni „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”. Din această categorie pot face parte şi creştinii, dar ea se referă cu siguranţă la umanismul secular în general.
Umanismul secular consideră că Dumnezeu şi Legea Sa sunt un obstacol în calea plăcerilor. Cu cât societatea noastră se secularizează mai mult, cu atât mai tragice sunt rezultatele. Desfiinţarea restricţiilor impuse de Legea lui Dumnezeu a dus la pierderea binecuvântării protecţiei pe care ea o asigură.
A doua categorie prezentată aici s-ar putea să vă surprindă: este vorba despre oamenii care au „o formă de evlavie”, dar care îi neagă puterea. Din această categorie fac parte cei care îşi asumă formele creştinismului, dar care neagă faptul că Dumnezeu ne dă puterea să ascultăm. Isus spune că aceştia Îl numesc „Domn” şi fac lucruri minunate în numele creştinismului, însă ei „lucrează” fărădelege (Matei 7,21-23). Este clar că până şi creştinii pot fi amăgiţi de vrăjmaşul care „se încumetă să schimbe vremile şi legea”.
6.  I-a convins Satana într-adevăr pe unii creştini să susţină planul lui de a schimba Legea lui Dumnezeu? 2 Timotei 4,3.4
„Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere
____________ sănătoasă; ci le vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre _________________________.”
Apostolul Pavel cunoştea profeţiile lui Daniel şi a avertizat biserica nou-formată că „se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor” (Fapte 20,28-30). Învăţătorii mincinoşi vor fi numeroşi şi vor fi larg acceptaţi în biserică. După moartea apostolului, Satana a reuşit să introducă în biserică învăţături nebiblice. Acestea au dus la apariţia unei forme de „creştinism” care susţinea planul lui de schimbare a vremurilor şi a Legii. Ce învăţături nesănătoase îi determină pe mulţi să creadă că Legea lui Dumnezeu a fost desfiinţată? Să studiem cinci învăţături false şi să vedem cum le contrazice Biblia. Să nu te surprindă faptul că le-ai mai întâlnit până acum.
7.  Prima învăţătură falsă este aceasta: „Suntem mântuiţi prin
har şi deci nu mai avem nevoie să păzim Legea lui Dumne­zeu”. Ne învaţă Biblia că harul lui Dumnezeu ne eliberează de responsabilitatea de a asculta de Legea Sa?
a.  „Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? ____________! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” Romani 6,1.2
b.  „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? __________!” Romani 6,14.15
Pavel a întâlnit această învăţătură falsă în vremea lui. Răspunsul lui clar ar trebui să-i pună capăt pentru totdeauna: harul lui Dumnezeu nu desfiinţează Legea. Întrucât suntem mântuiţi prin har, dragostea noastră pentru Dumnezeu ne determină să fim mai atenţi în ascultarea de El.
8.  A doua învăţătură falsă spune astfel: „Nu este nevoie să pă­zim Cele Zece Porunci fiindcă suntem sub legea dragostei.” Ne învaţă Biblia că „legea dragostei” a înlocuit Legea lui Dum­nezeu? Matei 22,35-40
„Isus i-a răspuns: ’Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci _____________ toată Legea şi Prorocii.”
Isus nu a dat două porunci noi care să înlocuiască Decalogul, aşa cum afirmă unii. Aceste două porunci nu sunt noi deloc. Isus le-a citat din Vechiul Testament. (Deuteronom 6,4; Levitic 19,18)
Isus a concentrat Legea în două principii: dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de semeni. „În aceste două porunci se cuprinde toată Legea” (Matei 22,40). El ar fi putut să folosească un singur cuvânt: dragoste. Însă dragostea nu trebuie înţeleasă greşit. Unii pot presupune în mod greşit că „iubesc” o persoană, chiar dacă abuzează de ea.
La Dumnezeu, dragostea nu înseamnă sentimente. Definiţia Lui este înscrisă în piatră. Primele patru porunci ne arată cum să-L iubim pe Dumnezeu. Ultimele şase ne arată cum să ne iubim semenii. Dacă nu am fi avut aceste porunci, nu am fi ştiut cum să-L iubim pe Dumnezeu sau cum să ne iubim semenii. Dragostea nu desfiinţează Legea. Dacă iubim aşa cum ne-a poruncit Isus, atunci vom păzi Legea Sa. (Ioan 14,15)
9.  A treia învăţătură falsă este aceasta: „Isus a împlinit Legea şi noi nu trebuie să o mai păzim.” Faptul că Isus a ascultat de Lege ne scuteşte pe noi de păzirea ei? Matei 5,17-19
„Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu _________, ci să împlinesc.”
Să ne gândim cât de periculoasă este această învăţătură. Isus nu a comis adulter, dar noi putem? El nu a ucis, dar noi putem? Ia oricare dintre porunci şi vezi cât de absurdă este învăţătura aceasta. Ceea ce a vrut să spună Isus este limpede: El nu a desfiinţat Legea. Atâta timp cât vor mai exista un cer şi un pământ, nicio iotă din Lege nu va trece. Şi oricine strică cea mai mică dintre porunci sau îi învaţă pe alţii să o strice va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor. Isus nu ne spune că nu mai este nevoie să ascultăm de Legea lui Dumnezeu. El ne-a adus la cunoştinţă care este dorinţa Sa: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” (Ioan 14,15)
10.   A patra învăţătură falsă: „Israelul din Vechiul Testament trebuia să ţină Legea, ca să fie mântuit, însă creştinii din Noul Testament sunt mântuiţi prin har.” Spune Biblia,
într-adevăr, că există două modalităţi diferite de mântuire? Ioan 14,6
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl _______ prin Mine.”
Ideea aceasta este o mare erezie, fiindcă susţine că există două „dispensaţiuni”, în care oamenii sunt mântuiţi prin două modalităţi dife­rite: în Vechiul Testament, prin păzirea Legii, iar în Noul Testament, prin har. Trebuie să ştim că există o singură cale de a fi mântuiţi, şi anume prin Isus Hristos. În Vechiul Testament, nimeni nu a fost mântuit prin fapte. Toţi au fost mântuiţi prin har, ca şi noi. „Noe a căpătat milă [har] înaintea Domnului.” (Geneza 6,8)
11.   Cum primeau oamenii din Vechiul Testament mântuirea prin har? Evrei 4,2
„Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi ______.”
Cuvântul „lor” din acest verset se referă la oamenii din Vechiul Testament (vezi Evrei 3,16-19). Vestea bună, adică Evanghelia, le-a fost predicată prin simbolul animalelor de jertfă şi prin cel al serviciilor de la Sanctuar. „Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit” (1 Corinteni 5,7). Toate acestea arătau spre moartea şi învierea lui Isus. Jertfele aduse acolo nu au avut niciodată puterea de a mântui pe cineva. Numai dacă priveau înainte, la Calvar, păcătoşii erau conduşi de jertfe la mântuirea prin credinţa în Hristos (Psalmi 51,16.17). Noi, cei care trăim în Noul Testament, privim înapoi, la cruce, prin credinţă. Indiferent de perioada în care au trăit, oamenii au fost mântuiţi prin credinţa în sângele vărsat de Isus.
12.   A cincea învăţătură falsă spune: „Dacă încerci să păzeşti Le­gea lui Dumnezeu, înseamnă că încerci să câştigi mân­tuirea.” Condamnă Biblia păzirea cu smerenie a porun­cilor? Efeseni 2,8-10
„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru __________ bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să __________ în ele.”
Nu putem câştiga mântuirea prin păzirea poruncilor. Mântuirea este în întregime un dar fără plată de la Dumnezeu. Însă atunci când ne predăm viaţa lui Isus, devenim „o făptură nouă” (2 Corinteni 5,17). Fiind făpturi noi în Hristos, suntem creaţi „pentru faptele bune” pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi.
13.   Este evident că Biblia demască strategia lui Satana. Totuşi, unele porunci nu s-au schimbat? Trebuie să mai păzim şi legile referitoare la jertfele de animale? Evrei 10,1-10
„În adevăr, Legea, care are ___________ bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi ___________, care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie…, căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele…, apoi zice: ’Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.’ El _________________ astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua.”
Legile ceremoniale au fost desfiinţate la moartea lui Isus. Jertfele de animale, circumcizia, Paştele, Ziua Ispăşirii şi alte ritualuri de la Sanctu­ar erau nişte „umbre” care arătau spre mântuirea prin Hristos. Isus, „înfăţişarea adevărată a lucrurilor”, a venit şi nu mai avem nevoie de aceste umbre. Dar mai păzim Cele Zece Porunci. Acestea nu sunt umbre. „Tăierea împrejur nu este nimic şi netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 7,19)
14.   Doreşti să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să asculţi de El?
Răspunsul tău: ____________________________________
___________________________________________________
 
Argumentele pe care le aduc unii oameni ca să nu păzească Cele Zece Porunci nu sunt în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Acum, după ce am descoperit strategia lui Satana, înţelegem mai bine că ea face parte din planul lui de a ne face să rămânem în păcat. Să-I mulţumim lui Dumnezeu că avem profeţia şi speranţa mântuirii pe care ea ne-o aduce.
 
 
Studiul 10

Ziua speranţei, despre care vorbeşte profeţia

Nu este o taină faptul că Satana este în război cu Dumnezeu. Conflictul aprig început în cer (Apocalipsa 12,7) a coborât în Grădina Eden (Geneza 3,1) şi a cuprins inima şi mintea oamenilor din orice epocă.
Dacă nu am avea profeţiile din Scriptură, nu am putea spera să avem un viitor luminos. Prima profeţie din istoria omenirii prezice că şarpele, sursa oricărei suferinţe, va fi înfrânt de Isus. (Geneza 3,15) Promisiunea aceasta, referitoare la venirea unui Mântuitor, le-a dat oamenilor speranţă, prin faptul că li s-a oferit un timp de probă şi o a doua şansă pentru a reveni la credincioşia faţă de Creatorul lor, înainte ca păcatul şi păcătoşii să fie nimiciţi.
De asemenea, profeţia ne vorbeşte despre o zi specială a speranţei. Ea ne aduce aminte că, la început, Dumnezeu ne-a creat ca să ne bucurăm de o viaţă lipsită de suferinţă; ea ne aduce aminte că Isus a luat toate măsurile pentru ca păcatul nostru să fie iertat; şi, nu în ultimul rând, ea ne aduce aminte că Isus revine ca să readucă lumea aceasta la frumuseţea ei din Eden.
În lecţia aceasta vom afla care este această zi a speranţei. Şi vom vedea că profeţiile studiate până acum prezic planul lui Satana de a ne îm­piedica să primim viaţa veşnică prin Hristos.
1.  Cum descrie Dumnezeu planul de amăgire al lui Satana? Daniel 7,25
„El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta ________ vremile şi legea.”
În studiile anterioare am aflat că profeţia aceasta ne atrage atenţia, în mod special, asupra planului lui Satana de a schimba „vremile şi legea”. Desigur că Legea lui Dumnezeu nu s-a schimbat – ea este veşnică (Luca 16,17). Însă aceasta nu l-a împiedicat pe marele înşelător să se folosească de secularism şi de biserică pentru a discredita Cele Zece Porunci.
2.  Care dintre legile lui Dumnezeu face referire la timp? Exod 20,8-11
„Adu-ţi aminte de ____________, ca s-o sfinţeşti.”
Numai o singură poruncă face referire la timp – porunca a patra ne spune să sfinţim ziua de odihnă. Suntem îndemnaţi să ne limităm interesele vremelnice la cele şase zile şi să facem din Sabat un timp special pentru Dumnezeu. Puţini oameni păzesc porunca aceasta. Programul aglomerat şi exigenţele societăţii secularizate nu ne mai lasă timp pentru Dumnezeu.
3.  De ce vrea Satana să schimbe ziua Sabatului? Exod 20,11
„Căci în şase zile ________ Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.”
Sunt două motive. Primul motiv este acela de a ne determina să uităm care este originea noastră şi să ignorăm responsabilitatea de a-L onora pe Creator. Sabatul este ziua memorială a lui Dumnezeu sau „semnul” dintre El şi poporul Său, semn care arată că El este Creatorul nostru (Exod 31,17). După ce îi convinge pe oameni că Legea lui Dumnezeu s-a schimbat, Satana introduce diferite teorii, precum evoluţionismul, umanismul etc., care susţin că oamenii pot să-şi ducă viaţa fără să se gândească la Dumnezeul Atotputernic al Creaţiunii.
Al doilea motiv este acela că Sabatul este o zi a speranţei, care are în centru mântuirea oferită de Hristos – el este „un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc” (Ezechiel 20,12). Prin abţinerea o zi pe săptămână de la activităţile noastre vremelnice, ne amintim că nu putem să obţinem mântuirea prin faptele noastre, că ea este un dar de la Dumnezeu şi că suntem cu totul dependenţi de El. (Evrei
4,4-10). Fiecare Sabat ne aduce aminte de speranţa în aceste două adevăruri: Creaţiunea şi mântuirea. Satana le urăşte pe amândouă! Iar planul lui de a schimba Legea lui Dumnezeu nu se opreşte aici.
4.  De ce atacul împotriva zilei Sabatului este, de fapt, un atac împotriva lui Isus? Coloseni 1,16
„Pentru că prin El [Isus] au fost ________ toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.”
Isus este Creatorul şi Mântuitorul nostru. (Ioan 1,1-3) Planul lui Satana de a schimba Sabatul are ca ţintă două aspecte despre care vorbeşte această zi a speranţei: Creaţiunea şi mântuirea. Prin urmare, avem aici un atac direct împotriva lui Isus Însuşi! Dorinţa lui Satana este să se ridice „împotriva Domnului domnilor” şi să arunce adevărul „la pământ”. (Da­niel 8,11.12.25)
5.  Care zi este ziua Sabatului, potrivit Bibliei? Exod 20,10
„Ziua __________ este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău.”
Cuvântul lui Dumnezeu spune că ziua a şaptea este Sabatul. Sabatul comemorează ziua în care Dumnezeu S-a odihnit după Creaţiune. Trebuie să păzim ziua a şaptea. (Îţi vei sărbători ziua de naştere exact în ziua în care te-ai născut, şi nu în altă zi.) Care zi din săptămână este ziua a şaptea?
(1) În 108 limbi, cuvântul pentru „sâmbătă” este Sabat: în spaniolă – Sabado; în rusă – Subbota; în italiană – Sabato.
(2) Astronomia ne asigură că nu a existat nicio modificare a ciclului săptămânal. (U.S. Naval Observatory, Washington, D.C.)
(3) Evreii păzesc sâmbăta de mii de ani.
(4) Biblia ne spune clar că Sabatul este sâmbăta.
6.  Ce dovezi avem că, în Biblie, Sabatul este sâmbăta? Luca 23,52–24,3
„Era ziua Pregătirii şi începea ziua ____________… Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege… În ziua _______ a săptămânii… au venit la mormânt dis-de-dimineaţă… Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt.”
Isus a murit în ziua pregătirii (în Vinerea Mare), S-a odihnit în mormânt în Sabat (sâmbătă) şi a înviat în prima zi a săptămânii (Duminica Paştelui). Ziua dintre Vinerea Mare şi Duminica Paştelui nu este alta decât sâmbăta – Sabatul biblic!
Acest fapt trage un semn de alarmă: nu numai că am uitat să ne aducem aminte de ziua Sabatului ca s-o sfinţim, ci am uitat şi care zi este Sabatul. Acum înţelegem mai bine cum s-a intenţionat ca „vremile şi legea” să fie schimbate. Am ajuns să credem că Isus nu a păzit Sabatul, ori că Sabatul s-a schimbat după Răstignire, ori că ucenicii au păzit duminica. Dar ce ne spune Biblia în această privinţă?
7.  A păzit Domnul Isus Sabatul? Luca 4,16
„După __________ Său, în ziua __________, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească.”
Isus obişnuia să meargă la sinagogă în Sabat, ca să Se închine lui Dumnezeu. Întrucât istoria şi astronomia confirmă faptul că ciclul săptămânal nu a pierdut nicio zi, suntem siguri că El a păzit sâmbăta.
8.  Au păzit ucenicii Sabatul, după înălţarea lui Isus la cer? Fapte 18,4.11
„Pavel vorbea în sinagogă ______________ de Sabat şi îndupleca pe Iudei şi pe _________.”
Dovezile Biblie sunt nenumărate – după moartea lui Isus, urmaşii Săi au păzit Sabatul, şi nu duminica (Luca 23,56). Mai mult chiar, Isus i-a îndemnat să se roage să poată păzi Sabatul în anul 70 d.Hr., la aproape 40 de ani după Calvar, când Ierusalimul avea să fie atacat (Matei 24,20). Apostolul Pavel a păzit Sabatul şi a învăţat neamurile să îl păzească (Fapte 16,13; Fapte 13,42-44).
9.  Vom păzi Sabatul în cer? Isaia 66,22.23
„’Căci după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea’ – zice Domnul – ’aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru… în fiecare Sabat, va veni orice făptură să ____________ înaintea Mea’ – zice Domnul.”
În cer şi pe pământul cel nou, ne vom închina lui Dumnezeu în fiecare Sabat. Dacă Isus a păzit Sabatul şi ucenicii l-au păzit după moartea lui Isus şi dacă noi ne vom închina lui Dumnezeu în Sabat de-a lungul întregii veşnicii – atunci cum au început creştinii să păzească duminica?
10.   În ce verset din Scriptură ni se vorbeşte despre schimbarea Legii lui Dumnezeu? Daniel 7,25
„El… se va încumeta _____________ vremile şi legea.”
Potrivit cu Daniel 7, cornul cel mic este Biserica Romană medievală. (Vezi studiul „Marile puteri ale lumii”.) Biblia nu afirmă nicăieri că Dumnezeu ar fi schimbat Sabatul, dar Biserica admite că ea l-a schimbat. Creştinii au început să păzească duminica de-abia după moartea primilor ucenici ai Domnului Isus. Cum s-a ajuns aici şi care a fost rolul Romei?
Schimbarea s-a produs treptat şi a fost alimentată de persecuţiile Romei păgâne asupra evreilor, din cauza răzvrătirilor lor frecvente. Întrucât creştinii şi evreii se închinau în Sabat, romanii au crezut că şi creştinii luau parte la rebeliuni, astfel că îi persecutau şi pe ei. Romanii păgâni considerau că duminica era o zi sfântă, şi atunci, unii creştini, ca să se deosebească de evrei, s-au gândit că ar fi mai bine să păzească duminica, în cinstea Învierii. În secolele al III-lea şi al IV-lea, istoria consemnează că unii creştini păzeau duminica în Roma şi în alte locuri, unde biserica recursese la acest compromis, ca să scape de persecuţie. Biserica şi-a stabilit sediul în Roma şi, pe măsură ce puterea ei politică a crescut, a aprobat păzirea duminicii în locul Sabatului.
11.   Recunosc conducătorii Bisericii Romane că au schimbat Sabatul cu duminica?
Biserica Romană recunoaşte cu mândrie că a făcut această schimbare.
„Întrebare: Care este ziua de Sabat?
Răspuns: Sâmbăta este Sabatul.
Întrebare: De ce păzim duminica şi nu sâmbăta?
Răspuns: Păzim duminica şi nu sâmbăta fiindcă Biserica Catolică a transferat solemnitatea zilei sâmbetei asupra duminicii.” Peter Geiermann, The Convert’s Catechism of Catholic Doctrine [Catehismul de doctrină catolică], (Rockfort, IL; Tan Books and Publishers, 1977), pag. 50.
„Probabil că lucrul cel mai îndrăzneţ, schimbarea cea mai revoluţionară pe care a făcut-o biserica [a fost] aceea că… ziua sfântă, Sabatul, a fost schimbat de sâmbătă în duminică… nu pe baza unor porunci din Scriptură, ci pe baza faptului că Biserica era conştientă de puterea ei.” Saint Catherine Catholic Church Sentinel, 21 mai 1995.
12.   Ce spune Biblia despre cele mai folosite patru argumente în favoarea păzirii duminicii?
a.  Sabatul este numai pentru evrei.
Biblia spune că Sabatul a fost dat omenirii la Creaţiune – cu 2.300 de ani înainte de naşterea primului evreu (Geneza 2,1-3). Isus a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om.” (Marcu 2,27)
b.  Duminica este Ziua Domnului şi comemorează Învierea.
Isus a spus că Ziua Domnului este Sabatul: „Fiul omului este Domn şi al Sabatului.” (Matei 12,8; Marcu 2,28; Luca 6,5) Biblia spune că botezul şi viaţa de ascultare, şi nu păzirea duminicii, reprezintă modul în care putem comemora Învierea (Coloseni 2,12; Romani 6,4-16).
c.  Ar trebui să sfinţim fiecare zi din săptămână, nu numai ziua a şaptea.
Este adevărat că trebuie să trăim pentru Dumnezeu în fiecare zi, însă nu putem să sfinţim fiecare zi, întrucât nu am putea să ne câştigăm existenţa şi nici nu am putea să îndeplinim lucrurile care nu au legătură cu religia, dar care sunt necesare pentru supravieţuire (vezi Exod 20,8-11).
d.  Porunca Sabatului a fost pironită pe cruce.
Biblia vorbeşte despre două legi – legea Celor Zece Porunci şi legea jertfelor ceremoniale. Unii nu reuşesc să înţeleagă care lege a fost pironită pe cruce, după textul din Coloseni 2,14-17. Biblia declară următoarele:
t   Legea amintită aici era „zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră” (Coloseni 2,14). Aici nu este vorba despre Cele Zece Porunci, deoarece ele au fost scrise de Dumnezeu, cu degetul Lui, şi nu de mână omenească.
t   „Zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră”, reprezintă le­gile ceremoniale scrise de Moise şi aşezate „lângă chivotul legământului Domnului, Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva” lui Israel (Deuteronom 31,24-26). Cele Zece Porunci au fost scrise în piatră şi au fost aşezate în chivot. Legile ceremoniale sunt martore împotriva noastră fiindcă ele „nu-l pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvârşire” (Evrei 9,9).
t   Legile care erau „umbra lucrurilor viitoare” şi care se refereau la „mâncare, băutură, la o zi de sărbătoare, la o lună nouă sau… la o zi de Sabat” erau legile ceremoniale scrise de Moise, şi nu Cele Zece Porunci. „În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare… nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe… să-i facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.” (Evrei 10,1) Legea aceasta „privitoare la mâncăruri, băuturi şi felurite spălări” a fost dată „până la o vreme de îndreptare”, până când Isus S-a dat ca jertfă (Evrei 9,10).
t   În legea ceremonială erau prevăzute anumite zile de Sabat care trebuiau sărbătorite în aceeaşi zi a anului (cum avem astăzi Crăciunul, care este sărbătorit în fiecare an pe 25 decembrie, indiferent de ziua săptămânii în care cade) şi care erau diferite de Sabatul săptămânal prevăzut în porunca a patra (care era sărbătorit întotdeauna în ziua a şaptea, sâmbăta). Paştele era o zi de Sabat sărbătorită anual şi era „umbra lucrurilor viitoare”, adică a lui „Hristos, Paştele noastre.”
(1 Corinteni 5,7) Moartea lui Isus a fost împlinirea Paştelui, pe care nu-l mai sărbătorim an de an.
t   Unii evrei creştini de la început le cereau convertiţilor dintre neamuri să păzească legile ceremoniale şi circumcizia, ca să fie mântuiţi (Fapte 15,5). Circumcizia şi legile ceremoniale nu mai sunt necesare, însă trebuie să ascultăm de Legea lui Dumnezeu. „Tăierea împrejur nu este nimic şi netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 7,19)
Aceste patru argumente nu sunt susţinute de Scriptură şi, în acelaşi timp, ele nu stau în picioare, dacă ţinem seama de faptul că Biserica Romană recunoaşte deschis că a schimbat Sabatul. Biblia a prezis că această putere va schimba „vremile şi legea”.
13.   Vrei să-I spui lui Isus că Îi mulţumeşti pentru mesajul pe care ni-l transmite această zi a speranţei – că El este Creatorul şi Mântuitorul nostru?
Răspunsul tău _____________________________________
Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru profeţiile speranţei, care ne arată că Isus este Creatorul nostru, Mântuitorul nostru şi Împăratul nostru care vine.
 
Studiul 11
Textul care lipseşte
La Creaţiune, Dumnezeu a făcut ca Sabatul zilei a şaptea să se de­ose­bească de celelalte zile ale săptămânii prin trei lucruri – El S-a odihnit în el, l-a binecuvântat şi l-a sfinţit (Geneza 2,1.2). Fiind inclus în porunca a patra, Sabatul este semnul special al lui Dumnezeu, care arată că Isus este Creatorul şi Mântuitorul nostru (Exod 31,17; Ezechiel 20,12). Această zi a speranţei ne aduce aminte în fiecare săptămână să-L onorăm pe Isus pentru dragostea Sa.
În studiile anterioare, am văzut că profeţia dezvăluie un plan de a schimba „vremile şi legea”, plan care a constat în schimbarea Sabatului din sâmbătă în duminică (Daniel 7,25). Acest lucru a avut loc la mult timp după moartea ucenicilor. Biblia este surprinzător de tăcută, dacă ne gândim că o acţiune de asemenea amploare, dacă ar fi fost întreprinsă, aşa cum se susţine, imediat după Înviere, ar fi stârnit o dezbatere uriaşă, similară cu cea legată de circumcizie. (Vezi Fapte 15.) Dacă Biblia este regula de viaţă şi de credinţă a creştinului, putem găsi în ea un text care să aprobe această schimbare a Sabatului în duminică?
În studiul acesta vom căuta răspunsul la această întrebare. Vom lua rând pe rând textele în care se vorbeşte despre duminică sau despre „prima zi a săptămânii”, cum era ea numită în Biblie. Dacă Dumnezeu, Isus sau apostolii ar fi cunoscut că a avut loc această schimbare, cu siguranţă că ne-ar fi spus şi nouă.
1.  Este Biblia o sursă de informaţii demnă de încredere? Amos 3,7
„Domnul Dumnezeu nu face _______ fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi ___________.”
Biblia este demnă de încredere. Dumnezeu ne descoperă în ea tot ceea ce este necesar cu privire la mântuire. De aceea, este important să o stu­diem, ca să vedem dacă Dumnezeu a schimbat Sabatul în duminică. Dacă a făcut această mare schimbare, El ne va descoperi acest lucru în Biblie.
2.  Unde este amintită duminica pentru prima dată în Biblie? Matei 28,1
„La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua ________ a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.”
Matei nu face altceva decât să consemneze că în zorii primei zile a săptămânii femeile s-au dus la mormântul lui Isus ca să Îl îmbălsămeze. Matei şi-a scris evanghelia la şase ani după Înviere şi nu menţionează că s-ar fi făcut o modificare în privinţa zilei de odihnă. Însă el spune că Sabatul este înainte de prima zi a săptămânii.
3.  Afirmă Luca, în evanghelia sa dedicată neamurilor, că Sabatul a fost schimbat? Luca 24,1-4
„În ziua ____ a săptămânii, femeile acestea şi altele împreună cu ele au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele pe care le pregătiseră.”
În această descriere amănunţită, Luca nu le spune nicăieri neamurilor că Sabatul este pentru evrei şi că ei trebuie să păzească duminica, în amintirea Învierii. Dimpotrivă, el susţine păzirea Sabatului, declarând că ei l-au păzit chiar şi după moartea lui Isus. Iar Luca şi-a scris evanghelia la 35 de ani după Înviere!
4.  Menţionează evanghelia lui Marcu vreo schimbare? Marcu 16,1-4
„În ziua ________ a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-di­mineaţă, pe când răsărea soarele.”
Marcu a scris aceste cuvinte la aproximativ zece ani după Răstignire, dar nu aminteşte că Sabatul ar fi fost schimbat.
5.  Au susţinut ucenicii un serviciu divin de închinare în cinstea Învierii, în prima duminică dimineaţă? Marcu 16,9-11
„Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei _______ a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci. Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau. Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, _____________.”
Nici aici textul nu aminteşte că ar fi existat vreo schimbare. Maria este prima care stă de vorbă cu Isus după Înviere, dar El nu-i spune că de acum ar trebui să păzească duminica în cinstea Învierii Sale. (vezi Ioan 20,11-18) Când Maria le spune ucenicilor că Isus este viu, ei plâng pentru moartea Sa şi nu o cred. Nu avem aici un serviciu divin închinat Învierii.
6.  Ce ne spune Ioan despre prima zi a săptămânii? Ioan 20,1
„În ziua ________ a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.”
Ioan a scris cuvintele acestea la cel puţin şaizeci de ani după Răstignire şi nu aminteşte despre nicio schimbare.
7.  Afirmă Ioan că ucenicii se închinau în prima zi a săptămânii? Ioan 20,19
„În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de _______ Iudeilor, a venit Isus, a stătut în mijlocul lor şi le-a zis: ’Pace vouă!’”
Unii au declarat că, după Înviere, ucenicii s-ar fi închinat mereu în ziua de duminică. Însă Ioan spune aici că ei erau adunaţi nu pentru închinare, ci „de frica Iudeilor”. Isus „i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat” (Marcu 16,14) Este clar că ei nu ţineau un serviciu divin în cinstea Învierii, în care nu credeau.
8.  Nu spune Biblia că primii creştini aduceau daruri la biserică în ziua de duminică­? 1 Corinteni 16,1-3
„Cât priveşte strângerea de ajutoare _______ sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei. În ziua _______ a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu. Şi când voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici, ca să ducă darurile voastre la Ierusalim.”
Textul acesta nu spune „Să aduceţi daruri la biserică în ziua dintâi a săptămânii”. Iată ce spune textul:
t   Este vorba despre „ajutoare” pentru sfinţi, şi nu de daruri pentru sfinţi.
t   Strângerea aceasta de ajutoare era destinată credincioşilor săraci din Ierusalim (Romani 15,25-28).
t   Credincioşilor li se spune să pună darurile deoparte acasă, traducere care corespunde cu textul grecesc original. Observăm că îndemnul acesta este dat fiecărui credincios în parte şi că nu este vorba despre o colectă strânsă la biserică. Ei trebuiau să ţină seama de binecuvântările primite de la Domnul în săptămâna respectivă şi să pună acasă o parte din venit. Când avea să vină la ei, Pavel avea să găsească ajutoarele gata pregătite pentru a fi duse la Ierusalim. Pasajul acesta nu susţine că Sabatul a fost schimbat.
9.  Se aminteşte în Faptele apostolilor despre un serviciu de închinare care a avut loc la biserică duminică dimineaţa? Fapte 20,7-11
„În ziua _______ a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la ______________. În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe __________. Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, ___________ de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea şi a fost ridicat mort. Dar Pavel s-a pogorât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: ’Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.’ După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la _______. Apoi a plecat.”
Iată în sfârşit o adunare religioasă care are loc în prima zi a săptămânii. Dar se spune aici că Sabatul a fost schimbat sau că ucenicii sărbătoreau duminica întotdeauna? Răspunsul este NU. Să vedem ce explicaţii ne oferă Biblia.
t   Ucenicii predicau şi „frângeau” pâinea în fiecare zi a săptămânii, nu numai duminica (Fapte 2,46).
t   „Frângerea pâinii” nu face din această adunare religioasă un serviciu divin de împărtăşanie. Expresia aceasta se referă de multe ori la servirea mesei. Spre exemplu: „Frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie.” (Fapte 2,46; Fapte 27,33-35) Chiar dacă ar fi fost vorba despre un serviciu divin de împărtăşanie, Biblia nu spune că împărtăşania avea loc numai duminica.
t   Adunarea aceasta a avut loc în seara primei zile. Să observăm că Pavel a predicat până la miezul nopţii; în încăpere erau multe lumini (afară era întuneric); Eutih a adormit (era noaptea târziu); iar Pavel a predicat până în zorii zilei şi apoi a plecat într-o călătorie. Din moment ce la evrei ziua începe şi se încheie la apusul soarelui, atunci în pasa­jul acesta este vorba despre sâmbătă noaptea (Geneza 1,5.8). Pavel a predicat sâmbătă noaptea şi a plecat duminică dimineaţa în călătorie. El nu s-a dus la biserică! Pasajul acesta nu susţine păzirea duminicii, întrucât Pavel pleacă în călătorie duminică dimineaţă.
Am citit toate versetele din Noul Testament în care este amintită duminica şi niciunul nu susţine că Sabatul biblic ar fi fost schimbat. Acum să analizăm alte câteva versete care sunt aduse ca argument în favoarea schimbării.
10.   Afirmă Pavel că nu contează ce zi de odihnă ţinem? Romani 14,5.6
„Unul socoteşte o zi mai _________ decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel.”
Pavel nu face niciodată referire la Sabat în Romani 14. Biblia nu ar fi consecventă cu ea însăşi dacă Pavel le-ar fi spus romanilor că nu era nevoie să ţină Sabatul, în timp ce el îl păzea şi îi învăţa pe cei dintre neamuri să îl păzească (Fapte 13,42-44; 16,13; 17,2; 18,4). Este clar că Biblia nu se contrazice. Atunci ce vrea să spună Pavel aici?
În biserica de la început, între evrei şi creştinii dintre neamuri exis­ta o discuţie privitoare la obligativitatea convertiţilor dintre neamuri de a respecta sărbătorile evreieşti şi de a fi circumcişi şi la interdicţia de a mânca din carnea animalelor jertfite idolilor (Fapte 15,1; 1 Corinteni
8,7-13; Romani 14,1-5). Întrucât aceste disensiuni nu se refereau la Cele Zece Porunci, Pavel a spus că prima îndatorire a bisericii era aceea de a păstra unitatea.
Este evident că Pavel a susţinut păzirea Celor Zece Porunci, dar nu păzirea legii ceremoniale. „Tăierea împrejur nu este nimic şi netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 7,19)
11.   Se spune undeva în Biblie că Legea lui Dumnezeu s-a schimbat? Daniel 7,25
„El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta _________ vremile şi legea.”
Da, Biblia spune că Legea va fi schimbată, dar nu de către Dumnezeu. Oamenii rău intenţionaţi au fost cei care au încercat să schimbe Legea sfântă a lui Dumnezeu în urmă cu mult timp. Problema este că, astăzi, tradiţia este atât de bine înrădăcinată în cultura noastră, încât simţim nevoia să justificăm această schimbare cu orice preţ, chiar în lipsa argumentelor din Biblie. Dar problema este serioasă şi este legată de credincioşie. Vom rămâne credincioşi lui Isus şi Cuvântului Său sau vom da întâietate omului? Acesta este provocarea pe care ne-o adresează instituţia care a adus schimbarea:
Păzirea duminicii „nu numai că nu are vreo bază în Biblie, ci este şi o negare flagrantă a literei ei, care ne porunceşte să ne odihnim în Sabat, adică sâmbăta. Biserica Catolică a fost cea care… a transferat această odihnă asupra zilei duminicii, în amintirea învierii Domnului. Astfel, ţinerea duminicii de către protestanţi este un tribut pe care ei îl aduc, vrând-nevrând, autorităţii Bisericii.”  Monsignor Segur, Plain Talk About the Protestantism of Today, (Thomas B. Noonan & Co., Boston, 1868),
pag. 213.
12.   Va reaşeza Dumnezeu la locul cuvenit adevărurile din Cuvântul Său? Fapte 3,20.21
„Şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi:
pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile ____________________ a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime.”
Înainte de revenirea Sa, Isus va reaşeza toate adevărurile din Cuvântul Său la locul cuvenit. Reaşezarea Sabatului este deosebit de importantă, deoarece el este, după cum a fost prezis, ţinta atacurilor diavolului împotriva lui Isus, în calitate de Creator şi Mântuitor al nostru (Daniel 7,25). În vremea judecăţii, exact înainte de revenirea lui Isus, Evanghelia ne cheamă să ne întoarcem la închinarea şi la respectul pe care I le datorăm lui Isus, Creatorul. „Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: ’Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!’” (Apocalipsa 14,6.7) Este demn de remarcat că această Evanghelie citează din porunca a patra: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” (Exod 20,11) Ai observat că porunca a patra începe cu cuvintele „Adu-ţi aminte”? Fiind atotcunoscător, Dumnezeu a ştiut că vom uita şi că vom avea nevoie de chemarea din Apocalipsa 14,7.
13.   Îl iubeşti pe Isus şi vrei să Îi aduci slavă pentru că El este Creatorul şi Mântuitorul tău?
Răspunsul tău: ____________________________________
___________________________________________________
 
Studiul 12
Puterea de a trăi
Să presupunem că ai şti cu exactitate ziua şi ora în care bursa de acţiuni se va prăbuşi, dar nu ai şti ce să faci în această privinţă. La ce îţi foloseşte această informaţie? La nimic.
Profeţia biblică ne oferă informaţii nu numai despre evenimentele viitoare, ci şi despre modul în care să ne pregătim pentru ele. Am studiat deja câteva dintre profeţiile uimitoare ale Bibliei şi am văzut că ele ne oferă o prezentare detaliată a evenimentelor care ne arată că Domnul va veni în curând.
Studiul de faţă ne va îndrepta atenţia asupra unei alte teme a profeţiei, la fel de esenţială pentru înţelegerea evenimentelor, temă care ne va ajuta să ştim cum să trăim în aceste zile din urmă.
1.  Ce întâmplare din viaţa lui Daniel a folosit Domnul pentru a ilustra tipul de constrângere la care va fi supus poporul Său în vremea sfârşitului? Daniel 6,1-4
„Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; şi împăratul se gândea să-l pună peste toată
împărăţia. Atunci, căpeteniile şi dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca ______________ în ce privea treburile împărăţiei.”
Invidia şi gelozia par a scoate la iveală ce este mai rău în oameni, nu-i aşa? Daniel era invidiat fiindcă îi întrecea pe ceilalţi şi fiindcă era cunoscut pentru spiritul lui foarte evlavios. Credincioşii lui Dumnezeu din vremea sfârşitului îi vor întrece pe ceilalţi prin loialitatea şi ascultarea lor faţă de Isus (Apocalipsa 14,12).
2.  Ce anume l-a protejat pe Daniel de duşmanii lui? Daniel 6,4
„Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era _____________ şi nu se găsea nicio greşeală la el şi niciun lucru rău.”
Câte personalităţi publice nu şi-au ratat cariera din cauza unor fapte ascunse care au fost date în vileag? De obicei se întâmplă aşa cu cei bogaţi şi celebri, dar Satana se joacă deseori în felul acesta şi cu sufletele oamenilor obişnuiţi. Înţelegem de aici cât de important este să fim curaţi atât acasă, cât şi în public.
3.  Cât de „secrete” sunt secretele oamenilor? Luca 8,17
„Fiindcă nu este ________ acoperit, care nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină.”
Adeseori uităm că în jurul nostru sunt îngeri nevăzuţi, atât buni, cât şi răi, care văd tot ce facem. Îngerii lui Satana se bucură să ne facă să păcătuim şi apoi să ne demaşte în public, spre pierderea noastră. Şi Dumnezeu ne vede şi consemnează totul, pentru judecată. Atunci fiecare secret va fi destăinuit şi toţi vor trebui să dea socoteală. Dar nu trebuie să ne temem, dacă acceptăm, la fel ca Daniel, ca Dumnezeu să ne conducă viaţa. Dumnezeu ne poate da puterea de a duce o viaţă ireproşabilă.
4.  Ce să facem cu greşelile trecutului? Proverbe 28,13
„Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le _____________ şi __________ de ele capătă îndurare.”
Există un singur mod prin care păcatele noastre ruşinoase pot rămâne departe de lumina reflectoarelor. Putem să mergem cu ele la Isus, putem să I le mărturisim şi să le părăsim. Sângele Său le va şterge din cărţile cerului şi din inimile noastre (Fapte 3,19; Psalmi 51,1-10).
5.  La ce concluzie au ajuns duşmanii lui Daniel? Daniel 6,5-9
„Atunci oamenii aceştia au zis: ’Nu vom găsi niciun cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în ________ Dumnezeului lui!’”
Singurul mod de a-l ataca a fost acela de a trece religia lui în ilegalitate. În primul rând, Daniel a fost ispitit să calce porunca întâi („Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.” Exod 20,3) În al doilea rând, puterea civilă a imperiului a luat locul lui Dumnezeu, ajutându-i pe duşmanii lui Daniel să îl pedepsească după o lege omenească. Diavolul foloseşte de multe ori tactica aceasta. Urmaşii credincioşi ai lui Dumnezeu sunt înfăţişaţi ca nişte călcători ai legii statului. Dorinţa lui dintotdeauna a fost aceea de a-i persecuta pe aceia care se predau lui Isus şi vor să asculte de El cu orice preţ (Apocalipsa 12,17).
6.  A considerat Daniel că în noua situaţie trebuia să se roage pe ascuns? Daniel 6,10-11
„Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau ___________ înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui.”
Daniel şi-a dat seama că noul decret era o capcană pentru el. Într-o astfel de situaţie, unii ar sta pe gânduri şi ar alege să închidă fereastra şi să se roage pe ascuns. Dar nu şi Daniel.
7.  De ce s-a hotărât Daniel să nu închidă fereastra? 1 Împăraţi 8,46-50
„Când vor păcătui împotriva Ta… şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară vrăjmaşă, depărtată sau apropiată: dacă se vor coborî în ei înşişi, în ţara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine… dacă-Ţi vor face rugăciuni, ____________________ spre ţara lor…, ascultă din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor şi fă-le dreptate…, trezeşte mila celor ce-i vor ţinea robi, ca să se îndure de ei.”
Daniel nu şi-a schimbat obiceiul de a se ruga, din două motive. În primul rând, Cele Zece Porunci nu încuviinţau acest lucru. Să nu uităm că decretul împăratului impunea ca oamenii să i se roage numai lui. Daniel a ales să asculte de legea lui Dumnezeu, şi nu de legea omului.
Al doilea motiv: Daniel ştia în ce moment de pe axa timpului profetic se află. Rugăciunea lui Solomon, înălţată cu 400 de ani înaintea lui, îi încuraja pe cei din generaţiile următoare, care se aflau în captivitate, să se roage cu faţa spre Ierusalim dacă doreau să fie eliberaţi. Evenimentele din Daniel 6 şi 9 au loc în acelaşi an – cu doi ani înainte de încheierea captivităţii babiloniene de 70 de ani. Daniel ştia că se afla într-un moment de răscruce al profeţiei.
Profeţia şi Legea lui Dumnezeu l-au ajutat pe Daniel în situaţiile critice. El Îl iubea pe Dumnezeu şi nu a vrut să accepte compromisul.
8.  Ce să facem atunci când Legea lui Dumnezeu şi legile oame­nilor se contrazic? Fapte 5,29
„Trebuie ___________ mai mult de Dumnezeu decât de oameni!”
Legea lui Dumnezeu are prioritate. Dacă facem altfel, dovedim că nu avem încredere în El. Neascultarea spune: „Doamne, în situaţia aceasta, cred că ştiu mai bine ce trebuie să fac. Legea Ta este bună în majoritatea cazurilor, dar acum lucrurile stau altfel.” În felul acesta, arătăm că nu Îl iubim pe Dumnezeu mai presus decât orice sau că nu ştim cum să avem încredere în El, atunci când diavolul ne pune la încercare.
9.  Ce text din Biblie ne spune că situaţia aceasta se va repeta? Apocalipsa 13,15
„I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie _________ toţi cei ce nu se vor _________ icoanei fiarei.”
Şi în această situaţie, puterea civilă încearcă să le dicteze oamenilor cui să se închine. Din fericire, avem exemplul bun al lui Daniel.
Probabil că Daniel s-a întrebat de ce a îngăduit Dumnezeu ca el să treacă printr-o încercare atât de cumplită. El îşi închinase viaţa lui Dumnezeu. De ce îngăduia El să se întâmple aşa ceva?
Un motiv a fost acela ca noi să putem privi la exemplul lui şi să ştim ce să facem în împrejurări asemănătoare. (Romani 15,4) Dacă ar şti, Da­niel ar fi surprins să afle că, după mai bine de 2500 de ani, exemplul lui de credincioşie le este de folos oamenilor. Nu uita: Dumnezeu urmăreşte întotdeauna un scop bun, atunci când îngăduie să trecem prin anumite situaţii dificile.
10.   Ce spune Biblia despre poporul lui Dumnezeu care va trece prin încercări asemănătoare în vremea sfârşitului? Apocalipsa 14,12
„Aici este răbdarea sfinţilor, care _____________ poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”
Trăim într-o vreme în care trebuie să luăm hotărârea de a nu ne lăsa pradă lucrurilor pe care pune preţ lumea noastră. Credinţa lui Isus ne va încuraja şi ne va da putere să rămânem credincioşi principiilor şi Legii lui Dumnezeu.
11.   Ce efect a avut credincioşia lui Daniel asupra împăratului? Daniel 6,12-17
„Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel şi să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: ,Dumnezeul tău, căruia __________ Îi slujeşti, să te __________.”
Împăratul şi-a dat seama că a fost păcălit, dar ştia că legea nu putea fi schimbată. Înainte de a-l trimite pe Daniel în groapa cu lei, el şi-a exprimat credinţa că Dumnezeu îl va scăpa. Ce mărturisire frumoasă! Neacceptarea compromisului de către noi îi determină pe alţii să-şi exprime credinţa în Dumnezeu!
12.   Ce ne spune întâmplarea aceasta despre grija lui Dumnezeu faţă de cei credincioşi? Daniel 6,21-23
„Daniel a zis împăratului: ’Veşnic să trăieşti, împărate! Dumnezeul meu a trimes pe _________ Său şi a închis gura leilor, care nu mi-au
făcut niciun rău, pentru că am fost găsit ____________ înaintea Lui’… Daniel a fost scos din groapă şi nu s-a găsit nicio rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său.”
La fel ca Daniel, Noe, Ilie, Petru sau Pavel, şi noi putem să avem încredere că Dumnezeu ne va ocroti, atunci când El este Cel dintâi în viaţa noastră.
13.   Care a fost rezultatul final al acestei întâmplări? Daniel 6,24-28
„Împăratul Dariu a scris…: ’Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel _____ şi El dăinuieşte veşnic; împărăţia Lui nu se va nimici niciodată şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit. El izbăveşte şi mântuieşte.’”
Ce s-ar fi întâmplat dacă Daniel ar fi ales să nu se expună şi ar fi închis ferestrele înainte de a se ruga? Datorită credincioşiei lui, întregul Imperiu Medo-Persan a auzit despre adevăratul Dumnezeu.
14.   De unde a avut Daniel puterea de a-I rămâne credincios lui Dumnezeu? Daniel 6,10
„De trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai ___________.”
Daniel a ştiut că timpul petrecut împreună cu Dumnezeu îl va ajuta să se opună influenţelor corupătoare ale lumii păgâne. Daniel ne arată cum putem să trăim pentru Dumnezeu. El şi-a format un obicei de rugăciune care nu s-a schimbat pe parcursul a aproape 70 de ani, în care el a cercetat Biblia şi L-a căutat pe Dumnezeu cu toată inima lui (Daniel 9,2.3)
Pentru a păstra o legătură strânsă cu Dumnezeu, avem nevoie să petrecem împreună cu El un timp de calitate, îndelungat şi regulat. Satana ştie acest lucru şi încearcă să ne răpească timpul pe care Dumnezeu vrea să-L punem deoparte pentru El. Nu trebuie să-i permitem acest lucru.
Să vedem cum şi-a păstrat Daniel relaţia cu Dumnezeu în mod practic. În versetul 10 sunt amintite patru lucruri care ne vor ajuta să trăim pentru Dumnezeu în aceste zile din urmă.
15.   Care sunt cele patru caracteristici ale vieţii de rugăciune a lui Daniel? Daniel 6,10
(1) „Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele _____________ erau deschise…”
Daniel avea un loc de rugăciune. Şi noi avem nevoie de un loc special, în care să ne rugăm în linişte şi netulburaţi.
(2) „…unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim şi de trei ori pe zi ________________…”
Daniel avea o anumită poziţie la rugăciune. Putem să ne rugăm în mai multe poziţii: în picioare, stând jos sau în timpul mersului etc. Dar este bine să ne luăm în fiecare zi un timp special în care să îngenunchem şi să-I spunem Celui Atotputernic că avem nevoie de El în viaţa noastră.
(3) „de _______ ori de zi… se ruga…”
Daniel avea momente regulate de rugăciune. Ar trebui să stabilim un anumit timp din fiecare zi, în care să citim din Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne rugăm. Timpul de calitate de dimineaţă este cel mai potrivit pentru a cere călăuzirea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Seara ar trebui să recapitulăm împreună cu Dumnezeu evenimentele zilei.
(4) „… şi _________ pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte.”
Daniel avea un plan de rugăciune. El aducea laude. Rugăciunile noastre au mai mult sens dacă respectă un plan. Iată mai jos un plan simplu, folosit cu succes de multe persoane.
Laudă             Începe rugăciunea lăudându-L pe Dumnezeu pentru frumuseţea caracterului Său. Adu înaintea Sa motivele tale de adorare.
Mărturisire    Mărturiseşte-ţi păcatele şi nevoia după Dumnezeu.
Mulţumire      Mulţumeşte-I pentru că te-a iertat şi pentru lucrurile bune, ba chiar şi pentru încercările din viaţa ta.
Cereri             Adu înaintea Sa cererile Tale. Cere-I să te conducă în tot adevărul, cere-I o inimă care să-L iubească pe El mai presus decât orice şi credinţă ca să asculţi îndemnurile Sale, înfăţişează-I nevoile familiei tale etc.
16.   Vrei să faci din relaţia cu Dumnezeu principala ta prioritate şi să-ţi iei zilnic timp să stai de vorbă cu El?
Răspunsul tău: ____________________________________
___________________________________________________
Timpul în care trăim este la fel de dificil ca şi timpul în care trăia Daniel. Şi noi avem nevoie să ne păstrăm relaţia cu Dumnezeu, ca să avem putere să trăim pentru Isus.
 
 
Studiul 13
Glorioasa răpire din apocalipsa
Revenirea lui Isus pe planeta Pământ este una dintre temele centrale ale Bibliei. Despre ea se vorbeşte în Scriptură de mai multe ori chiar decât despre prima Sa venire. Această accentuare a glorioasei răpiri din Apoca­lipsa ne confirmă că este vorba despre un subiect de primă importanţă atât pentru Dumnezeu, cât şi pentru noi.
Biblia este atât de plină de entuziasm pentru revenirea lui Isus, pentru că lui Dumnezeu îi este foarte dor de noi. El a aşteptat cu dor să Se întâlnească din nou faţă în faţă cu neamul omenesc, încă de când păcatul a ridicat pentru prima dată un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu. El vrea să pună capăt durerii şi suferinţei pe care păcatul le-a adus omenirii şi universului întreg.
Deşi Dumnezeu aşteaptă cu dor această reuniune, El nu este lipsit de răbdare. Există un motiv pentru care El nu ne-a dus încă acasă, în cer. Biblia ne spune că această aparentă întârziere se datorează faptului că El „doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3,9). Harul uimitor al lui Dumnezeu este motivul pentru care aşteptarea se prelungeşte.
În aceste momente finale, dinainte de venirea lui Isus, Duhul Sfânt îi călăuzeşte pe oameni „în tot adevărul” (Ioan 16,13) şi ne pregăteşte să-L putem întâlni pe Isus în pace. Cel mai bun mijloc de a „grăbi” venirea Sa este să urmăm călăuzirea Duhului în viaţa noastră. (Vezi 2 Petru 3,9-12.)
Lecţia aceasta îndepărtează confuzia legată de modul în care va reveni Isus. Întrebările legate de răpirea secretă şi de timpul de strâmtorare vor găsi răspunsuri clare atunci când vom studia ce spune Biblia.
1.  Ce promisiune specială a făcut Isus înainte de a pleca la cer? Ioan 14,1-3
„Mă voi ___________ şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”
De-a lungul secolelor, creştinii au aşteptat cu nerăbdare împlinirea promisiunii lui Isus de a Se întoarce, ca fiind „fericita nădejde” (Tit 2,13). Aceasta înseamnă sfârşitul păcatului şi reuniunea cu Dumnezeu.
2.  Ce semn precede imediat revenirea lui Isus? Matei 24,3-5
„’Când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii
Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?’ Drept răspuns, Isus le-a zis: ’Băgaţi de seamă să nu ___________ cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: «Eu sunt Hristosul!» Şi vor înşela pe mulţi.’”
Pentru Satana, revenirea lui Isus nu este o „fericită nădejde”. Isus ne avertizează că, înainte de revenirea Sa, diavolul va aduce în prim-plan hristoşi mincinoşi. Aceşti „hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi vor face semne mari şi minuni până acolo, încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi” (Matei 24,24). Fiinţe supranaturale pline de măreţie vor face minuni reale şi vor pretinde că sunt îngeri sfinţi şi chiar Isus Hristos Însuşi! (2 Corinteni 11,14; Apocalipsa 13,13)
3.  Ce a făcut Isus pentru a-şi ajuta poporul să se pregătească pentru revenirea Sa? Matei 24,25
„Iată că v-am ________  mai dinainte.”
Isus ne-a dat profeţiile ca să ne pregătească pentru ceea ce urmează să vină. De aceea este atât de important să le înţelegem. Înşelăciunile sunt atât de copleşitoare, încât singura cale de scăpare va fi să ne încredem în învăţăturile clare ale Bibliei, şi nu în ceea ce vedem cu ochii noştri. În această lecţie vom vedea opt caracteristici ale revenirii lui Isus. Cunoscându-le, vei fi la adăpost în ceea ce priveşte înşelăciunile. Doar Isus poate face toate aceste lucruri. Satana poate să imite una sau două dintre ele, şi acestea cu anumite limite, dar îi este imposibil să le realizeze pe toate deodată şi la acea scară universală la care le va realiza Isus.
4.  În ce parte a lumii Se va întoarce Isus? Matei 24,26-30
„Deci, dacă vă vor zice: ’Iată-L în pustie’, să nu vă duceţi acolo! ’Iată-L în odăiţe ascunse’, să nu credeţi. Căci, cum iese ___________ de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. … Atunci… ________ seminţiile pământului se vor boci şi Îl vor __________  pe Fiul omului venind.”
Revenirea lui Isus este GLOBALĂ. El nu Se va arăta în locuri exclusiviste, răspândite prin lume. Dacă trebuie să deschizi televizorul ca să vezi la Ştiri un interviu cu „Hristos, care S-a întors”, înseamnă că acela nu este adevăratul Isus. Strălucirea adevăratei Lui veniri va umple tot cerul. Toate naţiunile pământului Îl vor vedea pe cer, asemenea unui fulger. Orice va fi mai puţin decât atât, va fi înşelăciunea diavolului.
5.  Câţi oameni Îl vor vedea pe Isus revenind? Apocalipsa 1,7
„Iată că El vine pe nori. Şi ­­­­­­­­­_________ ochi Îl va vedea.”
Revenirea lui Isus este foarte VIZIBILĂ. Orice om de pe planetă Îl va vedea pe cer. Nimeni nu va putea pierde această imagine.
6.  Cum vor putea toţi să-L vadă în acelaşi timp pe Isus venind? Matei 25,31
„Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu ______ sfinţii îngeri…”
Isus revine în slava Sa extraordinară, împreună cu TOŢI ÎNGERII. Aceste fiinţe strălucitoare sunt „zeci de mii” şi umplu cerul (Evrei 12,22). Îţi poţi imagina ce efect va avea această apariţie? Un singur înger, la învierea lui Isus, a fost atât de măreţ, încât slava lui i-a făcut pe cei 100 de soldaţi romani, încercaţi în războaie, să leşine de frică (Matei 28,2-4). Imaginează-ţi scena aceasta amplificată de câteva miliarde de ori!
7.  De ce toţi îngerii se întorc împreună cu Isus? Matei 24,31
„El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi îi vor
___________ pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.”
Îngerii îi ADUNĂ PE ALEŞII LUI DUMNEZEU din toate colţurile pământului, ca să-i ia la cer.
8.  Pe cine din poporul lui Dumnezeu adună îngerii? 1 Tesalo­ni­ceni 4,16.17
„Întâi vor învia cei __________ în Hristos. Apoi, noi __________ care vom fi rămas, vom fi răpiţi __________ împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”
A doua venire a lui Isus îi adună laolaltă pe toţi urmaşii lui Hristos, atât pe cei morţi, cât şi pe cei vii. Mai întâi vor fi înviaţi cei care au murit credincioşi. Apoi, credincioşii aflaţi în viaţă sunt luaţi împreună cu ei, ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh. Să reţinem că, de data aceasta, Isus nu pune piciorul pe pământ. Acesta este un alt aspect care ne ajută să-L deosebim pe adevăratul Hristos de cei falşi.
9.  Isus Se întoarce pe tăcute? 1 Tesaloniceni 4,16
„Căci Însuşi Domnul, cu __________________, cu glasul unui ________________ şi cu ______________ lui Dumnezeu.”
Revenirea lui Isus este AUDIBILĂ, în niciun caz pe tăcute. Conform Scripturii, atunci când El revine, toţi Îl vor vedea şi Îl vor auzi. (Să observăm că este aceeaşi „trâmbiţă” şi aceeaşi adunare a celor aleşi ca cele menţionate în Matei 24,30.31.) Strigătul lui Isus, glasul arhanghelului şi sunetul trâmbiţei răsună atât de tare, încât chiar şi cei „morţi în Hristos” aud. Isus a spus: „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele” (Ioan 5,28.29). Aceasta este ziua pe care cerul a aşteptat-o atâta vreme! Nimic nu-i poate determina pe Dumnezeu şi pe îngerii Săi să tacă!
10.   Ce se întâmplă cu corpurile noastre atunci când trâmbiţa răsună şi noi suntem strânşi laolaltă să-L întâmpinăm pe Isus? 1 Corinteni 15,50-55
„Toţi vom fi _____________________ într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în ___________________.”
Vom fi SCHIMBAŢI. Isus ne va da comoara minunată a unor corpuri nemuritoare, care nu vor obosi, nu se vor îmbolnăvi şi nu vor muri niciodată.
11.   Ce se întâmplă cu cei care nu L-au urmat pe Hristos?
2 Te­saloniceni 1,7-10
„La descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,
într-o flacără de foc, ca să-i pedepsească pe cei ce nu-L __________ pe Dumnezeu şi pe cei ce nu _____________ de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o _______________ veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, când va veni, în ziua aceea…”
Revenirea lui Isus îi DISTRUGE PE CEI PIERDUŢI. Să observăm că aceasta are loc „când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi” (vers. 10). Acelaşi eveniment, care îi determină pe cei mântuiţi să spună: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui” (Isaia 25,9), îi va face pe cei pierduţi să strige „munţilor şi stâncilor: ’Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului!’” (Apocalipsa 6,16) Ce face diferenţa între a fi mântuit şi a fi pierdut? Cei mântuiţi „ascultă de Evanghelie” şi Îl acceptă pe Isus ca Domn.
12.   Cum vine Isus „ca un hoţ”? 2 Petru 3,10
„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, __________ vor trece _____________, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi ______________, cu tot ce este pe el, va ___________.”
Expresia „ca un hoţ” este adesea folosită pentru a susţine o răpire secretă. Cu toate acestea, Biblia spune că, atunci când El vine ca un hoţ, cerurile vor trece, cu un zgomot puternic, şi totul va arde. Nu seamănă deloc cu o răpire în secret a celor sfinţi, în timp ce cei pierduţi sunt lăsaţi pe pământ, fără să ştie nimic. Aşadar, la ce se referă faptul că Isus vine ca un hoţ? Isus Însuşi a explicat: „Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” Venirea Sa este asemenea aceleia a unui hoţ, deoarece „nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru”. (Matei 24,42-44)
13.   Cum va arăta pământul după revenirea lui Isus? Ieremia 4,23-27
„Mă uit la pământ şi iată că este ____________________ …  Mă uit şi iată că nu este __________________ […] şi toate cetăţile sale sunt nimicite înaintea Domnului şi înaintea mâniei Lui aprinse!”
Revenirea lui Isus LASĂ PLANETA ÎN RUINE şi complet depopulată, nemairămânând pe ea „niciun om”. Toţi cei mântuiţi sunt adunaţi şi luaţi la cer. Cei pierduţi sunt distruşi de strălucirea venirii Sale. Nu mai rămâne nimeni, nici măcar pentru a-i îngropa pe cei morţi. (Ieremia 25,30-33)
Aşadar, iată cele opt caracteristici pe care le prezintă Biblia în legătură cu venirea lui Isus. Revenirea lui Isus Hristos este GLOBALĂ în întinderea ei, VIZIBILĂ pentru toţi, îi include pe TOŢI ÎNGERII, îi ADUNĂ şi îi ia la cer pe toţi cei credincioşi, atât pe cei care sunt în viaţă, cât şi pe cei care au murit în Hristos, este AUDIBILĂ pentru orice ureche, îi SCHIMBĂ pe cei mântuiţi din fiinţe muritoare în fiinţe nemuritoare, îi DISTRUGE pe cei necredincioşi şi DEVASTEAZĂ pământul, lăsându-l în ruine şi cu totul depopulat. Doar Isus Se poate întoarce în felul acesta.
14.   Ai luat decizia de a fi gata pentru venirea lui Isus?
Răspunsul tău: ____________________________________
___________________________________________________
___________________________________________________
Isus Se întoarce pentru a-i lua pe copiii Săi acasă, în locuinţele pe care le-a pregătit pentru ei în cer (Ioan 14,1-3). Dacă încă nu L-ai invitat să fie Domnul şi Mântuitorul tău, acum este timpul să o faci. Profeţia ne arată că El Se întoarce în curând. Nu există o a doua şansă. Primeşte-L pe Isus astăzi, ca să poţi merge cu El în cer, atunci când va veni.
RĂPIREA SECRETĂ
Chiar dacă expresia de „răpire secretă” nu se găseşte în Biblie, ea re­pre­zintă stâlpul multor interpretări profetice. Să analizăm împreună textele folosite cel mai adesea pentru a susţine teoria răpirii secrete.
1.  Ce înseamnă „unul va fi luat şi altul va fi lăsat”? Matei 24,40
În acest text, Isus compară revenirea Sa cu potopul lui Noe. „Unul va fi luat şi altul va fi lăsat” în acelaşi fel în care „a venit potopul şi i-a luat pe toţi” (Matei 24,37-44). Textul paralel din Luca spune: „A venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi” (Luca 17,26-37). Prin aceasta, Isus ne spune că la revenirea Sa vor exista doar două grupe de oameni: cei mântuiţi, vii, şi cei pierduţi, care sunt nimiciţi, morţi. Atunci când ucenicii au întrebat „Unde, Doamne?”, adică unde va fi lăsat cel pierdut, Isus le-a răspuns: „Unde va fi trupul, acolo se vor strânge vulturii.” Când Isus va veni să-Şi ia poporul la cer, cei pierduţi nu vor fi lăsaţi pe pământ în viaţă. Trupurile lor moarte vor fi lăsate pradă vulturilor.
2.  Antihristul vine după răpire? 2 Tesaloniceni 2,1-8
Biblia ne învaţă că Antihristul se arată înainte de răpire. „Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii”. Antihristul va precede răpirea la cer, deoarece şi el va fi distrus de revenirea lui Isus (vers. 8).
3.  Domneşte Antihristul în cei şapte ani de necazuri şi de neno­rociri?
Această perioadă de şapte ani face parte din profeţia de şaptezeci de săptămâni, care se găseşte în Daniel 9,24-27. Este universal recunoscut că primele şaizeci şi nouă de săptămâni au precedat şi au prezis prima venire a lui Isus şi s-au încheiat la botezul Său. Cu toate acestea, cei care susţin răpirea secretă introduc o perioadă nejustificată, de 2000 de ani, între săptămânile a şaizeci şi noua şi a şaptezecea, cu toate că profeţia nu spune că sunt şaizeci şi nouă de săptămâni, apoi două mii de ani şi apoi încă o săptămână. Săptămâna a şaptezecea urmează direct după a şaizeci şi noua, aşa cum este de aşteptat. Această ultimă săptămână a inclus
moartea lui Isus, în anul 31 d.Hr., şi începutul predicării Evangheliei la neamuri, în anul 34 d.Hr. (Vezi lecţia Cea mai importantă profeţie a Bi­bliei.) Aceşti şapte ani nu au nimic de-a face cu Antihristul.
4.  Sunt răpirea şi a doua venire a lui Isus unul şi acelaşi eve­niment?
Unii susţin, în mod incorect, că Isus Se întoarce mai întâi în secret (în limba greacă: parousia) şi apoi, după o perioadă de şapte ani de nenorociri, într-o a doua venire (limba greacă: apokalupsis). Cu toate acestea, textul original grecesc descrie „parousia” şi „apokalupsis” ca fiind acelaşi eveniment. În 1 Tesaloniceni 4,15, „venirea (parousia) Domnului” pentru a-Şi aduna poporul ar părea să susţină o răpire „secretă”. Dar, în 2 Tesaloniceni 2,8, despre parousia ni se spune că îl va nimici şi pe Antihrist: „Pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii (parousia) Sale.” „Venirea (parousia) Fiului omului”, din Matei 24,37-39, apare în textul paralel, din Luca 17,26-30, ca „ziua când se va arăta Fiul omului (apokalupsis)”. Aceasta arată că venirea lui Isus (parousia) şi arătarea Lui (apokalupsis) sunt unul şi acelaşi eveniment, care are loc după ce va apărea Antihristul.
5.  Unde îşi are originea teoria Antihristului ateist şi a răpirii secrete?
În timpul Reformei protestante, reformatorii au identificat fiara din Apocalipsa, capitolul 13, ca fiind Biserica Romană medievală. Strategia Romei de a contraface dovezile biblice a fost aceea de a oferi o altă interpretare. Iezuiţii, înfiinţaţi pentru a se opune protestantismului, l-au desemnat pe Ribera, în anul 1580, să realizeze metoda de interpretare futuristă, care spune că Antihristul va fi o persoană individuală, ateistă, care va apărea chiar la sfârşitul istoriei şi care va domni timp de trei ani şi jumătate, reconstruind templul de la Ierusalim. În general, această interpretare nu a fost susţinută de protestanţi până în secolul XX, când a fost popularizată de C. I. Scofield şi de Hal Lindsey. Ideea răpirii secrete a apărut după anii 1800. Chiar dacă nu are niciun fundament biblic, ea a câştigat o largă acceptare şi a reuşit să distragă atenţia de la adevărul Bibliei.
 
Studiul 14
Misterul morţii rezolvat
Dacă te-ai aflat vreodată lângă patul unui muribund sau dacă ştii din experienţă ce înseamnă să pierzi un copil în floarea vârstei, dacă vălul negru al morţii te-a despărţit de o persoană dragă, probabil că te-ai întrebat: „De ce? De ce trebuie să trec prin aşa ceva? De ce atâta suferinţă, durere şi singurătate?” Şi probabil că ai căutat să afli răspuns la întrebarea: „Ce sens are viaţa? Trăim, murim şi apoi ce urmează…?”
Dacă ţi-ai pus vreodată aceste întrebări, trebuie să ştii că nu eşti singurul. Oamenii au fost preocupaţi dintotdeauna de această temă.
În studiul de faţă vom descoperi că Biblia dă vălul la o parte şi rezolvă misterul morţii. După cum vom vedea, profeţia arată că, în zilele sfârşitului, concepţia oamenilor despre moarte va avea un rol major.
1.  Cine poate să dezlege misterul morţii? Apocalipsa 1,18
„[Eu sunt] Cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin ________ morţii şi ale Locuinţei morţilor.”
Isus este singurul capabil să dezlege misterul morţii. El este Creatorul nostru şi ştie ce înseamnă viaţa şi moartea (Coloseni 1,16). Ca Mântuitor al nostru, El a trecut prin moarte, iar acum este viu şi poate să ne destăinuiască secretul ei. Putem avea încredere în Cuvântul Său, Biblia.
2.  Cum a creat Isus primul om? Geneza 2,7
„Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ______ pământului, i-a suflat în nări ________ de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.”
Dumnezeu l-a modelat pe om din ţărâna pământului şi i-a suflat în nări suflare de viaţă. Omul a devenit „un suflet viu”. Aşadar: ţărână + suflare = suflet viu
3.  Ce este suflarea de viaţă?
a.  „_________ lui Dumnezeu m-a făcut şi ______________ Celui Atotputernic îmi dă viaţă.” Iov 33,4
b.  „Trupul fără ______ este mort.” Iacov 2,26
Suflarea aceasta este „duhul” sau puterea dătătoare de viaţă a lui Dumnezeu, care întreţine respiraţia şi bătăile inimii. În Iov 27,3 citim: „Atâta vreme cât voi avea suflet şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele…” Aici, Iov foloseşte o tehnică poetică ebraică în care cuvintele „suflare” şi „suflet” pot fi înlocuite unul cu altul. În felul acesta poate „suflarea lui Dumnezeu” să fie în nările lui. Când Dumnezeu a suflat suflarea de viaţă în trupul neînsufleţit al lui Adam, acesta a devenit „un suflet viu” (Geneza 2,7). Să observăm că nu i s-a dat un suflet, ci el a devenit un suflet.
4.  Ce se întâmplă atunci când un om moare?
„… până nu se întoarce ţărâna în __________ cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la ___________, care l-a dat.” Eclesiastul 12,7
La moarte, suflarea, sau duhul, se întoarce la Dumnezeu, iar ţărâna se întoarce în pământ. Moartea este opusul creaţiei.
5.  Ce se întâmplă la moartea unei persoane, adică a unui „su­flet viu”? Fapte 7,59.60
„Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: ,Doamne Isuse, primeşte ________ meu!’ Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: ’Doamne, nu le ţinea în seamă păcatul acesta!’ Şi după aceste vorbe, a __________.”
Ştefan cunoştea Biblia şi ştia că duhul lui avea să se întoarcă la Dumnezeu, atunci când avea să moară. Dar Biblia, în loc de „a murit”, spune că el „a adormit”.
6.  Ce spune Isus că este moartea? Ioan 11,11-14
„’Lazăr, prietenul nostru, ___________: dar Mă duc să-l trezesc din somn…’ Isus vorbise despre ___________ lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn. Atunci Isus le-a spus pe faţă: ,’Lazăr a __________.’”
În Biblie, moartea este întotdeauna înfăţişată ca un somn liniştit până în ziua învierii (Vezi Psalmi 13,3; Matei 27,52; 1 Corinteni 15,20.51). La înviere, „mulţi dintre cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula” (Daniel 12,2).
7.  Avem motive să ne temem de somnul morţii? Psalmi 115,17
„_____ morţii __________ pe Domnul şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii.”
Nu avem de ce să ne temem de moarte, fiindcă acolo, potrivit Bibliei, n-o să mai facem planuri, n-o să mai muncim, acolo nu există cunoaştere, înţelepciune şi nici chiar laudă la adresa lui Dumnezeu (Eclesiastul 9,10; Psalmi 146,4). Când un om trece la odihna liniştită a morţii, toată durerea şi suferinţa lui dispar, fiindcă el nu mai este conştient. (Dacă la moarte am merge la cer, nu ar fi normal ca acolo să Îl lăudăm pe Dumnezeu?) Însă somnul morţii nu este destinul final al copiilor lui Dumnezeu. El nu este decât o stare care se va încheia la înviere, atunci când vom fi luaţi la cer.
8.  La moarte, copiii lui Dumnezeu merg direct în cer? Fapte 2,29.34
„Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă
spun fără sfială că a __________ şi a fost ___________; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi… Căci David _____________ în ceruri.”
Biblia spune că Împăratul David, care este cu certitudine mântuit, nu s-a dus la cer atunci când a murit. Ea ne spune că el a fost înmormântat şi că se mai află încă acolo, aşteptând învierea.
9.  Cum răspunde Biblia la întrebarea: „Unde ne ducem atunci când murim?” Iov 14,10-15
„Dar omul, când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?… aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă şi nu se mai scoală din somnul lui… Ah! de m-ai ascunde în ___________________ […] şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!… Dacă omul, odată mort, ar putea să mai _________, aş mai trage nădejde… Atunci m-ai chema şi Ţi-aş răspunde.”
Iov şi-a pus această întrebare. Răspunsul este concludent – omul se culcă şi nu se mai scoală; el nu se mai deşteaptă din somnul lui; stă în mormânt până la vremea când Dumnezeu îşi aduce aminte de el şi îl învie. Atunci Dumnezeu îl cheamă şi îi oferă nemurirea.
10.   Când vor învia morţii? 1 Corinteni 15,51-54
„Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă ___________. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi… atunci se va împlini cuvântul care este scris: ’Moartea a fost înghiţită de biruinţă.’”
Dumnezeu nu-i uită pe sfinţii Lui care au trecut la odihnă. La revenirea lui Isus, El trimite un înger care să-i adune pe toţi (Matei 24,31). Ei revin la viaţă la chemarea lui Isus şi la ultimul sunet de trâmbiţă, când primesc trupuri nemuritoare. Pavel spune că atunci moartea va fi „înghiţită” de biruinţă. Dacă la moarte am merge imediat la cer, atunci acest lucru nu ar mai fi valabil. Mai mult chiar, te-ai întrebat până acum ce nevoie ar mai fi de înviere la A Doua Venire, dacă cei mântuiţi se află deja în cer?
Biblia ne spune că cei dragi ai noştri, despre care am crezut că sunt în cer, în realitate se odihnesc, aşteptând chemarea lui Isus. La prima vedere, vestea aceasta ne dezamăgeşte. Dar dacă ne gândim mai bine, adevărul Bibliei este cu adevărat o veste bună. Dacă ar fi în cer, cei dragi ai noştri ar vedea toată suferinţa prin care trecem. Cum ar fi cerul pentru ei, în acest caz?
11.   Ce se întâmplă cu cei necredincioşi atunci când mor?
2 Petru 2,9; 2 Petru 3,7
„Domnul ştie… să-i păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi _________________________.”
„Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ___________________________________a oamenilor nelegiuiţi.”
Cei nemântuiţi sunt păstraţi în mormânt până în ziua când vor fi înviaţi şi îşi vor primi plata pentru faptele lor. Învăţătura Bibliei este mai credibilă decât învăţătura populară, potrivit căreia, atunci când mor, cei pierduţi merg direct în iad. Să ne gândim la implicaţiile acestei doctrine nebiblice: Un hoţ neconvertit care a trăit în primul secol ar trebui să ardă în iad cu 1.900 de ani mai mult decât Hitler, dictatorul care a trimis la moarte milioane de oameni. Este oare drept ca un hoţ să fie pedepsit mai aspru decât unul vinovat de genocid? Mai mult decât atât, dacă ţinem cont de ceea ce spune Biblia despre judecată, va accepta Dumnezeu să trimită pe cineva în iad înainte ca el să fie judecat? Înţelegi acum de ce Dumnezeu îngăduie ca toţi să se odihnească până în ziua învierii? Numai aşa poate El să fie drept. Mai întâi, fiecare om trece pe la judecată şi apoi primesc răsplata toţi odată.
12.   De unde a apărut învăţătura despre nemurirea naturală a omului? Geneza 3,4
„Atunci __________ a zis femeii: ’Hotărât că nu veţi muri.’”
Ideea că, de fapt, omul nu moare a fost prima minciună pe care
le-a spus-o Satana primilor noştri părinţi. El a alimentat această amăgire neîncetat. Istoria ne arată că religiile păgâne antice au fost primele care i-au învăţat pe oameni că au suflete nemuritoare. Egiptenii, perşii şi grecii credeau acest lucru. Concepţia aceasta greşită despre moarte a pătruns şi în biserica creştină, pe măsură ce aceasta s-a îndepărtat de adevărul susţinut în primele secole. Învăţătura că sufletul este nemuritor nu se află în Scriptură. Cuvântul „suflet” apare în Biblie de peste 800 de ori, dar nu se spune nici măcar o dată că acesta ar fi nemuritor. Biblia ne învaţă că sufletul este muritor, că moare şi se odihneşte până la înviere. (Vezi Ezechiel 18,4.)
13.   De ce vrea Satana să nu ştim ce se întâmplă cu omul la moarte? Apocalipsa 16,14
„Acestea sunt duhuri de __________, care fac semne…”
Satana vrea ca oamenii să creadă că ei nu mor pe deplin ca să-i poată înşela mai uşor. Dacă demonii pot lua înfăţişarea îngerilor sfinţi, atunci ei pot lua şi înfăţişarea rudelor şi a prietenilor noştri care au murit. (Vezi 2 Corinteni 11,13.) Ba mai mult, ei ne pot spune anumite lucruri pe care le ştim numai noi şi cei trecuţi la odihnă. Biblia prezice că duhurile de demoni vor face astfel de minuni în aceste zile din urmă (Matei 24,24). Numărul celor care declară că au luat legătura cu morţii creşte rapid. Satana îi pregăteşte pe oameni pentru ultima lui mare amăgire.
14.   Ai convingerea că vei primi viaţa veşnică?
Răspunsul tău: ____________________________________
___________________________________________________
Dacă nu, doreşti să ai parte de ea?
Răspunsul tău: ____________________________________
___________________________________________________
 
Viaţa veşnică se găseşte numai în Isus. De aceea este esenţial să Îl primim ca Mântuitor şi Domn al vieţii noastre (1 Ioan 5,11-12). Unii oameni iau decizia aceasta urmând doi paşi. Mai întâi, ei primesc lucrarea de mântuire înfăptuită de Isus. Apoi, pe măsură ce cresc în credinţă, ei descoperă că Dumnezeu vrea ca ei să accepte poruncile Sale şi călăuzirea Sa (Ioan 14,15). La acest stadiu al maturităţii în credinţă, ei Îi cer în mod conştient lui Isus să fie Domnul lor şi să le conducă viaţa în ascultare. Dacă nu L-ai primit până acum ca Mântuitor şi Domn personal, vrei să faci lucrul acesta chiar acum?
Alte întrebări…
(1)   Ce putem spune despre oamenii care le-au văzut în vis pe rudele lor decedate?
Nu uita că Dumnezeu i-a arătat lui Ioan în viziune o mare mulţime de oameni mântuiţi, care trec printr-un mare necaz (Apocalipsa 7,13-17). Poate că unii dintre ei nici nu se născuseră încă sau poate că se aflau în viaţă, dar Dumnezeu i-a promis lui Ioan că va avea grijă de ei. Este posibil ca Dumnezeu să ne dea un astfel de vis, prin care să ne arate că le poartă de grijă celor dragi ai noştri care au decedat. Aceasta nu înseamnă că ei se află în ceruri, întrucât Biblia spune că ei se odihnesc. Dar, să fim atenţi! Dacă cel decedat apare în vis, îţi vorbeşte ca dintr-o altă lume, ca şi cum ar mai fi în viaţă, şi îţi spune ce să faci, atunci el este de fapt diavolul, sub înfăţişarea celor dragi.
(2)   Dar cum explicăm declaraţia unora că au „ieşit din trup” şi că au avut o experienţă „din apropierea morţii”?
Există trei explicaţii posibile. În primul rând, oamenii care declară că au avut astfel de experienţe sunt, de regulă, în spital şi se află sub influ­enţa unor medicamente halucinogene. În al doilea rând, când inima unei persoane nu mai bate, în creier rămâne o anumită cantitate de oxigen. Pentru o scurtă perioadă, acea persoană poate auzi sau simţi lucruri care au loc în preajmă, chiar dacă inima ei a încetat să bată. Pe măsură ce creierul nu mai este alimentat cu oxigen, oamenii aflaţi în această stare au halucinaţii care se suprapun cu realităţile din jurul lor. Din acest motiv, ei au senzaţia că-şi părăsesc trupul şi că planează undeva deasupra. Ultima explicaţie posibilă este aceea că diavolul le dă oamenilor această iluzie ca să-i poată înşela mai uşor.
(3)   Ce putem spune despre tâlharul de pe cruce? Nu i-a spus Isus că va merge în rai? Luca 23,42.43
Isus nu i-a spus tâlharului că va merge cu El în cer chiar în ziua aceea. „Raiul” este locul unde se află pomul vieţii şi tronul lui Dumnezeu (Apo­calipsa 2,7; 22,1.2). Isus a spus clar, după trei zile, că El nu S-a suit încă la Tatăl Său (Ioan 20,17). Atunci ce înseamnă cuvintele pe care i le-a spus tâlharului? Aparenta contradicţie dispare atunci când înţelegem că în manuscrisul original nu exista punctuaţie şi nici împărţirea pe versete şi capitole. Acestea au fost adăugate după câteva secole, iar unele semne de punctuaţie au fost aşezate greşit. La fel şi unele cuvinte de legătură, care au fost adăugate sau presupuse, cum este cazul conjuncţiei că, pe care o întâlnim doar în traducerea românească, ea neapărând în original şi nici în limba engleză. În original, textul arată astfel: „Adevărat îţi spun astăzi vei fi cu Mine în rai”. Sensul său cel mai probabil, în armonie cu
restul învăţăturilor biblice şi cu contextul imediat al evenimentelor
(moartea şi învierea Domnului Isus), este acesta: „Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu Mine în rai”, ceea ce corespunde pe deplin şi afirmaţiei Domnului Isus din Ioan 20,17, text menţionat mai sus.
(4)   Dar cum explicăm versetul „ne place mult mai mult să pă­răsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul”?
Pasajul acesta afirmă că nu vom mai fi în trupurile acestea şi că vom fi cu Domnul atunci când „ce este muritor în noi” va fi „înghiţit” de viaţă (versetul 4). În prima sa Epistolă către Corinteni, Pavel spune că aceasta va avea loc la A Doua Venire, când trupurile noastre vor fi schimbate şi când „trupul acesta muritor” se va îmbrăca în „nemurire” (1 Corinteni 15,50-54). Până la revenirea lui Isus, când vom avea parte de această schimbare, noi „dormim”  (1 Corinteni 15,51.52).
 
 
Studiul 15
Profeţia celor o mie de ani de pace
Ţi-ar plăcea ca timp de un an să ne bucurăm de pace mondială, să nu mai existe războaie, atacuri teroriste sau crime? Oamenii s-au obişnuit atât de mult cu răul, încât le este greu să-şi imagineze o astfel de pace. Emisiunile de ştiri ar fi nevoite să prezinte altceva, economia ar creşte foarte mult şi cu toţii am dormi mult mai liniştiţi.
Pacea universală este desigur un obiectiv îndoielnic pentru liderii mondiali, însă Biblia prezice că va exista o perioadă de o mie de ani de pace absolută. Pentru prima dată de la apariţia păcatului, Satana va fi legat şi va fi împiedicat să mai provoace nenorociri. Ispitele vor înceta. Dragostea va triumfa şi oamenii vor trăi laolaltă într-o armonie perfectă.
Această perioadă de o mie de ani mai poartă şi numele de „mileniu”, un cuvânt care nu se găseşte în Biblie şi care se referă la evenimentul biblic prezis în Apocalipsa 20. El provine din cuvintele latineşti „mille”, care înseamnă „o mie”, şi „annum”, care înseamnă „ani”.
Totuşi mileniul nu este o veste bună pentru toţi oamenii. Când va începe el? Unde va avea loc? Cine va avea parte de această pace universală? În lecţia aceasta, vom afla cum răspunde Biblia la aceste întrebări şi la altele pe tema aceasta.
1.  Câţi oameni îl vor vedea pe Isus la revenirea Sa? Matei 24,30.31
„Atunci… _______ seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.”
Mileniul începe la revenirea lui Isus. El vine „cu putere şi cu o mare slavă” şi este însoţit de „toţi sfinţii îngeri” (Matei 25,31). Prin urmare, Revenirea va fi un eveniment vizibil, public şi inevitabil. Lumea întreagă Îl va vedea (Apocalipsa 1,7). Revenirea Sa nu va fi un eveniment secret.
2.  Cum va fi pentru oameni revenirea Sa? Psalm 50,3-5
„Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un ____ mistuitor şi împrejurul Lui, o furtună puternică.”
„Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.” (Evrei 12,29) Orice obiect sau fiinţă afectată de păcat nu poate sta în prezenţa Sa (1 Timotei 6,16). Când Isus va intra în atmosfera pământului, elementele se vor aprinde din cauza luminii intense pe care El o răspândeşte. Dumnezeu va înlătura vălul protector care a existat între noi şi El încă de la apariţia păcatului. Atunci Îl vom putea vedea în slava Sa (1 Ioan 3,2). Numai cei care L-au primit ca Domn şi Mântuitor vor putea sta în faţa strălucirii Sale.
3.  Ce vor face cei pierduţi atunci când Îl vor vedea pe Isus? Apocalipsa 6,14-17
Ei „s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: ’Cădeţi peste noi şi ________________ de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?’”
Oricât ar încerca, oamenii nu se pot ascunde de Dumnezeu. Ce păcat că oamenii aceştia I-au întors spatele lui Isus! Ei ar fi putut să I se predea Lui pe deplin, atunci când li s-a oferit această şansă. Iată de ce este important să Îi cerem acum lui Isus să ne ierte păcatele!
4.  Ce efect are focul slavei lui Hristos asupra celor nepregătiţi pentru venirea Sa? 2 Tesaloniceni 1,7-9
„… la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o _________ veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui.”
Slava prezenţei lui Isus, care îi aduce speranţă şi viaţă veşnică celui credincios, îi aduce nimicire veşnică celui neascultător, care nu L-a primit pe Isus ca Domn.
5.  Ce se întâmplă cu urmaşii adevăraţi ai lui Hristos la revenirea Sa?
a.  „…când va veni, în ziua aceea, ca să fie ___________ în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut” 2 Tesaloniceni 1,10
b.  „… întâi vor ________ cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”
1 Tesaloniceni 4,16.17
În timp ce oamenii pierduţi sunt nimiciţi de slava strălucitoare a lui Isus, cei mântuiţi sunt proslăviţi şi primesc nemurirea. Morţii în Hristos, care au înviat, şi credincioşii în viaţă sunt luaţi împreună, ca să-L întâm­pine pe Domnul în văzduh. Isus nu coboară pe pământ. El îi ia pe toţi mântuiţii, atât pe cei în viaţă, cât şi pe cei înviaţi, şi îi duce în cer.
6.  Cum va arăta pământul atunci?
a.  „S-a făcut un mare __________ de pământ, aşa de tare, cum de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare… Toate ostroavele au fugit şi munţii nu s-au mai găsit. O __________ mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni.” Apocalipsa 16,17-21
b.  „…trupurile cereşti [elementele – KJV] se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va ________.” (2 Petru 3,10)
c.  „Mă uit la pământ şi iată că este pustiu şi _____, mă uit la ceruri şi lumina lor a pierit… Mă uit şi iată că nu este niciun ____… toate cetăţile sale sunt nimicite înaintea Domnului şi înaintea mâniei Lui aprinse! Căci aşa vorbeşte Domnul: ’Toată ţara va fi pustiită.’” Iere­mia 4,23-27
Ce scenă sumbră! Cel mai mare cutremur din istorie va zgudui pământul din temelii; munţii vor dispărea; insulele vor fi înghiţite de apele mării; din cer va cădea o grindină mare, ale cărei boabe cântăresc peste 30 kg; elementele pământului se vor topi. Pe scurt, tot pământul va fi pustiit şi distrus. Toţi nelegiuiţii sunt morţi, iar drepţii se află în cer. Pe pământ nu mai există nicio fiinţă omenească.
7.  Ce se întâmplă cu Satana la revenirea lui Isus? Apocalipsa 20,1-3
„Apoi am văzut coborându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia _____________ şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani.”
La revenirea lui Isus, Satana rămâne fără lucru. Nu mai are pe cine să ispitească, timp de o mie de ani, întrucât cei pierduţi sunt morţi, iar cei mântuiţi sunt în cer. Pe pământ domneşte pacea, deoarece nu mai locuieşte nimeni pe el. Iar cei mântuiţi se bucură de o pace veşnică, în atmosfera curată a cerului.
Pământul, distrus la revenirea lui Isus, este „Adâncul” unde este închis Satana. Cuvântul grecesc pentru „Adânc” este abussos, care înseamnă abis. Acest cuvânt este folosit în Vechiul Testament scris în limba greacă, în Geneza 1,2, unde ni se spune că „pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric”. După revenirea lui Isus, pământul va fi pustiu şi va fi învăluit într-un întuneric complet, la fel ca înainte de Creaţiune, stare despre care vorbeşte şi Ieremia (Ieremia 4,23).
Este adevărat că Satana, o fiinţă supranaturală, nu poate fi legat cu un lanţ, însă Cuvântul lui Dumnezeu îi impune să rămână pe planeta aceasta. Fiindcă nu mai are nici pe cine să ispitească şi nici unde să cutreiere, Satana este legat de lanţul împrejurărilor şi este nevoit să se gândească la nenorocirile produse de păcat. Îţi poţi închipui ce tortură va fi aceasta pentru el? Timp de câteva mii de ani, el s-a ocupat cu apariţia şi căderea imperiilor. El a făcut planuri să-i ducă la ruină veşnică pe mii de oameni. Însă acum, semnele înfrângerii sunt dureros de evidente.
8.  Ce fac copiii lui Dumnezeu în cer, în timpul mileniului? Apocalipsa 20,4-6
„Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat ____________… Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani… Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor, a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani.”
Copiii lui Dumnezeu vor fi în cer şi vor participa la judecata îngerilor răi. „Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?” (1 Corinteni 6,2.3) Fiind victimele cruzimii lui Satana, ei au acum ocazia să depună mărturie împotriva lui. De asemenea, au posibilitatea de a cerceta deciziile luate de Dumnezeu în dreptul celor pierduţi. Acum vor putea afla de ce unele persoane, pe care se aşteptau să le găsească în cer, nu sunt acolo. (Poate că vom afla şi cum de au reuşit unii să ajungă în cer!) Acesta este timpul în care sfinţii cercetează cărţile folosite la judecată şi primesc răspuns la toate întrebările lor. Ei vor vedea că cei pierduţi nu sunt primiţi în cer pentru că ei au ales să nu se predea complet Domnului Hristos. Executarea pedepsei hotărâte de Dumnezeu în dreptul celor pierduţi va avea loc la încheierea mileniului. De aceea, dorinţa lui Dumnezeu este ca toţi să înţeleagă de ce oamenii pierduţi, Satana şi îngerii lui vor fi nimiciţi pentru totdeauna.
9.  Ce se va întâmpla la sfârşitul celor o mie de ani, când Satana este din nou liber? Apocalipsa 20,5-7
„Ceilalţi morţi [cei pierduţi] n-au _________ până nu s-au sfârşit cei o mie de ani… Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi __________.”
La sfârşitul celor o mie de ani, Dumnezeu coboară pe planeta aceasta Noul Ierusalim ceresc (Apocalipsa 20,9 şi 21,10). În el se află toţi cei mântuiţi, Isus şi Dumnezeu Însuşi. În momentul acesta, Dumnezeu îi învie pe cei pierduţi, pentru a lua parte la etapa finală a judecăţii: executarea pedepsei.
10.   Care este deosebirea dintre prima şi a doua înviere? Ioan 5,28-29
„Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru _________; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru _____________.”
Cei „morţi în Hristos” sunt aduşi la viaţă cu ocazia primei învieri, la revenirea lui Isus care are loc la începutul celor o mie de ani. Ioan spune: „Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor, a doua moarte n-are nicio putere.” (Apocalipsa 20,6) Sfinţii lui Dumnezeu care au fost înviaţi nu vor avea parte de a doua moarte. A doua înviere are loc la sfârşitul celor o mie de ani. Cei nelegiuiţi ies din morminte la învierea a doua, pentru a fi judecaţi. Ei sunt aduşi la viaţă şi apoi au parte de
moartea a doua, veşnică.
11.   La vederea Sfintei Cetăţi, se schimbă cei pierduţi în vreun fel? Apocalipsa 20,7-9
„Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat. Şi va ieşi din temniţa lui, ca să ________ Neamurile…, ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.”
Satana îi înşală pe cei nelegiuiţi care au fost înviaţi şi îi convinge că au puterea necesară de a lua Cetatea cu forţa. În ei nu s-a petrecut nicio schimbare – şi nici în Satana, de altfel. Ei se lasă înşelaţi, se răzvrătesc şi se aşază în linie de luptă împotriva lui Dumnezeu şi a Cetăţii. În momentul acesta, când universul vede limpede că păcatul şi păcătoşii nu se vor pocăi niciodată, Dumnezeu coboară foc şi pucioasă peste ei.
12.   Îi învie Dumnezeu pe cei pierduţi doar ca să-i distrugă? Apocalipsa 20,11-13
„Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise… Şi morţii au fost
_______ după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.”
În primul rând, cei pierduţi trebuie să apară personal înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu, ca să vadă dovezile existente în cărţile cerului, unde a fost scris motivul pentru care nu au primit mântuirea. Având aceste dovezi înaintea lor, ei vor recunoaşte că Dumnezeu este drept şi adevărat în toate judecăţile Sale (Romani 14,10-12; Apocalipsa 19,2).
Al doilea scop îi are în vedere pe cei sfinţi. Ei vor fi martori că, deşi cei dragi ai lor pierduţi văd dovezile existenţei şi ale puterii lui Dumnezeu, ei nu se schimbă. Ei continuă să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Nu se mai poate face nimic pentru mântuirea lor.
În al treilea rând, această a doua înviere este pentru univers o ocazie în care să vadă cât de departe vor să ajungă păcătoşii şi Satana. De­plin conştienţi de faptul că Dumnezeu stă pe tron, cei nelegiuiţi încearcă
să-L distrugă, împreună cu toţi cei sfinţi. Acum toţi văd clar că, dacă celor pierduţi li s-ar da o nouă şansă să trăiască, ei ar pune în primejdie existenţa universului.
După această demonstraţie finală, Dumnezeu, în mila şi dreptatea Sa, îi distruge pe Satana şi pe cei răi. Atunci, cei răscumpăraţi şi tot universul vor duce o viaţă lipsită de primejdii, căci „nenorocirea nu va veni de două ori” (Naum 1,9). Să-I mulţumim Domnului pentru aceasta!
13.   Cum putem avea asigurarea că, la sfârşitul celor o mie de ani, vom fi în cetatea Noului Ierusalim, şi nu în afara ei, împreună Satana? Apocalipsa 22,14
„Ferice de cei ce îşi spală ____________ [de cei ce împlinesc poruncile Sale – KJV], ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!”
Nimeni nu este mântuit prin fapte. Biblia afirmă clar acest lucru. Dar ea spune la fel de clar că oamenii mântuiţi Îl iubesc atât de mult pe Isus şi Îi sunt atât de credincioşi, încât ei păzesc poruncile Sale (Ioan 14,15). Ideea aceasta este exprimată în traducerea Bibliei în limba română prin cuvintele „cei ce îşi spală hainele”. Ambele expresii arată că oamenii care sunt primiţi în Cetate ca să aibă drept la pomul vieţii au învăţat ceea ce Adam şi Eva nu au reuşit: să Îl creadă pe Dumnezeu pe Cuvânt şi să aibă încredere în Isus şi să asculte de El.
14.   Îţi faci planuri ca să fii în cetate la sfârşitul celor o mie de ani?
Răspunsul tău: ____________________________________
___________________________________________________

Mileniul

 
Studiul 16
Adevărul despre iad
Doctrina despre iad este una dintre cele mai greşit înţelese teme ale Bibliei. Imaginile în care diavolul cu coarne, furcă şi coadă chinuieşte sufletele în foc sunt des întâlnite în mitologie şi în învăţătura creştină tradiţională, dar nu se găsesc nicăieri în Biblie.
Înţelegerea greşită provine, într-o anumită măsură, şi din diferitele traduceri ale Bibliei, care nu reflectă sensul original al textului. În Vechiul Testament, cuvântul tradus cu „iad” este „Sheol”, al cărui sens propriu este „mormânt”. În Noul Testament, cuvântul „iad” este tradus din trei cuvinte greceşti, fiecare având un sens diferit. „Hades” înseamnă „mormânt”. „Tartarus” înseamnă „întunericul de afară”, departe de prezenţa lui Dumnezeu. Şi „Gehenna” înseamnă „locul unde arde ”. Acest ultim cuvânt apare de 12 ori în original, dar în unele versiuni este tradus tot prin cuvântul iad. Astfel, s-a ajuns să se piardă sensurile diferite transmise de scriitorii Bibliei şi, de aceea, unii au susţinut în mod greşit că „mormântul” este totodată şi „locul unde arde”.
Însă un lucru este cert – iadul este un loc real. Dar unde se află el şi unde se localizează pe axa timpului profetic? Este într-adevăr diavolul stăpân peste iad? Cei pierduţi sunt chinuiţi în focul iadului în momentul de faţă? În studiul acesta, vom descoperi ce spune Biblia despre acest adevăr greşit înţeles.
1.  Există iadul cu adevărat? Matei 10,28
„Temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul, şi
trupul în _________.”
Potrivit cuvintelor lui Isus, iadul (tradus aici corect cu „gheena”) este un loc real. În iad sunt nimicite trupurile păcătoşilor, şi nu spiritele lor ieşite din trup. Isus spune: „…să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă” (Matei 5,30). Şi aici apare cuvântul „gheenă” care era denumirea gropii de gunoi din afara Ierusalimului, unde erau arse sau mâncate de viermi gunoaiele, trupurile animalelor moarte sau ale criminalilor. Isus a folosit cuvântul „gheenă” de 11 ori, ca să descrie soarta celor răi.
2.  Cei pierduţi merg în iad atunci când mor? 2 Petru 2,9;
2 Petru 3,7
„Domnul ştie… să-i păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi ____________________________.”
„Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate prin acelaşi Cuvânt, pentru focul _____________________________________ a oamenilor nelegiuiţi.”
Cei nemântuiţi care au murit rămân în mormânt până în ziua când sunt scoşi afară de acolo ca să fie pedepsiţi.
3.  Când vor fi scoşi din mormânt cei nemântuiţi? Ioan 5,28.29
„Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru _____________.”
Vor fi două învieri. Cei drepţi vor învia la revenirea lui Isus şi vor fi luaţi în cer (1 Tesaloniceni 4,16.17). Cei răi vor fi înviaţi la sfârşitul mileniului, la a doua înviere, numită şi învierea pentru judecată (Apocalipsa 20,3-7).
4.  Ce face Satana atunci când cei pierduţi sunt înviaţi? Apo­calipsa 20,5.7.8
„Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani… Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat. Şi va ieşi din temniţa lui, ca să ___________ Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.”
A doua înviere este pentru cei nemântuiţi care-şi vor primi judecata (Apocalipsa 20,11-13). Când vede că supuşii lui ies din mormânt, Satana îi înşală din nou, într-un efort disperat de a-L ataca pe Dumnezeu („Gog” şi „Magog”, vechi duşmani ai lui Israel, îi reprezintă pe duşmanii poporului lui Dumnezeu din toate timpurile, al căror număr este „ca nisipul mării”.)
5.  Ce se întâmplă când Satana atacă Cetatea? Apocalipsa 20,9
„Ei s-au suit pe faţa ______________ şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.”
Acest ultim atac îndrăzneţ arată ce este păcatul în realitate – o ameninţare la adresa lui Dumnezeu şi la adresa existenţei însăşi – iar Dumnezeu execută judecata asupra celor nelegiuiţi. Dumnezeu este stăpân peste iad, şi nu Satana: „Din cer s-a coborât un foc”. Mai mult chiar, „diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc” (versetul 10). Biblia spune că iadul nu există acum, undeva în centrul pământului, ci  va avea loc pe faţa pământului, la sfârşitul celor o mie de ani.
Biblia demolează miturile despre iad:
a.  Nimeni nu arde în iad în momentul de faţă. Cei nemântuiţi se odihnesc în mormânt până la a doua înviere, care va avea loc la sfârşitul celor o mie de ani (Iov 21,30; Apocalipsa 20,5.7)
b.  Cei pierduţi vor ajunge în iad cu tot cu trupurile lor (Matei 5,30 şi 10,28).
c.  Iadul va avea loc la sfârşitul mileniului (Apocalipsa 20,7-9).
d.  Iadul va fi localizat pe suprafaţa pământului, şi nu în adâncul pământului (Apocalipsa 20,9).
e.  Dumnezeu este stăpân peste iad, şi nu Satana (Apocalipsa 20,9).
f.  Satana însuşi este aruncat în flăcările iadului (Apocalipsa 20,10).
6.  Ce efect are focul asupra celor răi? Maleahi 4,1-3
„Ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură… veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca _________ sub talpa picioarelor voastre în ziua pe care o pregătesc Eu, zice Domnul oştirilor.”
Focul iadului îi va arde complet, îi va mistui pe cei care L-au respins pe Dumnezeu. Satana (rădăcina răului) şi urmaşii lui (ramurile) se transformă în cenuşă. Focul „i-a mistuit” şi le-a nimicit „şi trupul, şi su­fletul” (Apocalipsa 20,9; Matei 10,28).
7.  Ce efect au flăcările iadului asupra lui Satana? Ezechiel 28,18.19
„De aceea, scot din mijlocul tău un foc, care te mistuie, şi te prefac în __________ pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc.”
Iată o veste bună! Satana va arde complet şi nu va mai fi niciodată (versetul 19). Mii de ani la rând, el a produs nenorocire şi o suferinţă cumplită. Se va face în sfârşit dreptate, atunci când el va culege în focul iadului toată suferinţa pe care a semănat-o. Nimicirea lui va aduce în univers pacea şi siguranţa şi nu ne vom mai teme niciodată că Satana ar putea să aducă nenorocirea şi a doua oară. (Naum 1,9)
8.  Va putea scăpa cineva din acest foc? Isaia 47,14
„Iată-i, au ajuns ca miriştea pe care o arde focul şi nu-şi vor
________ viaţa din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune, la care se încălzeşte cineva, nici un foc, la care stă.”
Nu există cale de scăpare! Focul arde totul – nu mai rămâne niciun cărbune sau tăciune; totul se transformă în cenuşă.
9.  Ce se întâmplă cu cei răi, după ce se transformă în cenuşă? Psalm 37,10.20
„Încă puţină vreme şi cel rău _____________; te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi.”
„Dar cei răi ____ şi vrăjmaşii Domnului sunt ca cele mai frumoase păşune: pier, pier ca fumul.”
Cei răi pier – încetează să mai existe. Ei se transformă în fum şi cenuşă. Orice urmă a existenţei lor este ştearsă complet din univers.
10.   Cât timp vor arde cei pierduţi şi cât timp vor suferi în flăcări?
a.  „Nu vă înşelaţi: ’Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.’ Ce seamănă omul, aceea va şi __________.” Galateni 6,7
b.  „Acolo vor fi __________ şi scrâşnirea dinţilor.” Matei 13,41.42
Flăcările iadului îi mistuie pe cei nemântuiţi şi-i transformă în cenuşă, dar aceasta nu înseamnă că pedeapsa lor este lipsită de suferinţă. Iadul va fi un loc foarte înspăimântător, chinuitor şi fierbinte. Dumnezeu îngăduie suferinţa nu pentru că El este sadic, lipsit de milă şi de sensibilitate, ci datorită legii universale, conform căreia o persoană seceră ceea ce a semănat. Dacă suntem ai lui Hristos, Isus a plătit pedeapsa pentru păcatele pe care noi le-am semănat. Dar dacă nu suntem ai Lui, vom plăti pedeapsa pentru toate faptele noastre rele. Cei nemântuiţi primesc tot atâta suferinţă şi nefericire cât a provocat păcatul lor asupra altora.
Nu ştim exact cât timp vor arde cei răi. Isus spune că pedeapsa va fi proporţională cu vinovăţia: „Robul acela, care a ştiut voia stăpânului său şi nu s-a pregătit deloc şi n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. Dar cine n-a ştiut-o şi a făcut lucruri vrednice de lovituri va fi bătut cu puţine lovituri.” (Luca 12,47.48)
11.   Ce va face Dumnezeu după nimicirea celor răi? Apocalipsa 21,1
„Apoi, am văzut un cer _____ şi un pământ _____; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era.”
După ce şterge orice urmă de păcat, Dumnezeu recreează pământul, care va deveni căminul veşnic al celor mântuiţi. Pământul va fi mai frumos decât la prima Creaţiune, întrucât tronul lui Dumnezeu va fi aşezat pe el (Apocalipsa 21,3).
12.   Ce simte Dumnezeu cu privire la nimicirea celor nemân­tuiţi? Ezechiel 18,23.32
„’Căci Eu ___________ moartea celui ce moare’, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu şi veţi trăi.”
Prin tabloul pe care îl prezintă tradiţia în ceea ce priveşte iadul, Satana vrea să Îl înfăţişeze pe Dumnezeu ca fiind un suveran lipsit de milă, care găseşte plăcere în suferinţa oamenilor, chinuindu-i în foc pentru totdea­una. Minciuna aceasta i-a determinat pe mii de oameni să-L respingă pe Dumnezeu. Însă lui Dumnezeu nu-I place să-i distrugă pe păcătoşi. El este Dumnezeul vieţii şi al dragostei. Biblia numeşte distrugerea păcătoşilor „lucrarea Lui ciudată” (Isaia 28,21), în sensul că este o lucrare străină de El. Dumnezeu face tot posibilul să ne întoarcă de la păcat, ca să trăim.
13.   Ce se spune în cel mai cunoscut verset al Bibliei despre soarta celor pierduţi? Ioan 3,16
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El _______________, ci să aibă viaţa veşnică.”
Numai cei care cred în Isus vor primi viaţa veşnică. Toţi ceilalţi vor pieri.
Viaţa veşnică este păstrată numai pentru cei mântuiţi. „Cine are pe Fiul are viaţa, cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa.” (1 Ioan 5,12) Cei pierduţi nu Îl au pe Fiul şi Dumnezeu nu le dă viaţa. „Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6,23)
Destinul fiecăruia dintre noi este fie pentru viaţa în cer, fie pentru
moartea în iad – NU pentru viaţa în cer sau pentru viaţa în iad. De aceea este atât de important să ne predăm viaţa lui Isus chiar acum.
14.   L-ai invitat pe Isus să fie Mântuitorul şi Domnul tău, ca să poţi primi viaţa veşnică?
Răspunsul tău _____________________________________
___________________________________________________
Alte întrebări…
(1)   Cum explicăm textul: „…fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea, n-au odihnă.” (Apocalipsa 14,9-11 şi 20,10)?
Să nu pierdem din vedere că acestea sunt numai două pasaje, în comparaţie cu zecile de versete în care se afirmă că morţii dorm până la înviere. De asemenea, există 182 de texte în care se spune că focul iadului îi mistuie pe cei pierduţi. Cum putem armoniza aceste două pasaje cu restul Bibliei?
Întrebarea este: Ce se înţelege aici prin expresia „în vecii vecilor”? Biblia foloseşte această expresie şi altele sinonime („pe vecie”, „pentru totdeauna”) de cel puţin 56 de ori, cu referire la lucrurile care au luat deja sfârşit. Expresia „în vecii vecilor” în limba originală „este întotdeauna definită din perspectiva naturii lucrului amintit în context. Când este aşezat în dreptul activităţilor omului şi în special… în dreptul oamenilor ca indivizi, ea se referă de regulă la toate zilele vieţii” (Gesenius’ Hebrew and Chaldee Lexicon on „olam”). Ea „se referă la o perioadă… nedefinită, dar nu fără sfârşit” (Vine’s Expository Dictionary on „arianos”, pag. 383).
Iona spune că a stat în burta peştelui „pe vecie”, însă cu toţii ştim că a stat numai trei zile (Iona 2,6). Samuel a fost dat Domnului „pentru totdeauna”, adică „pentru toată viaţa lui” (1 Samuel 1,22.28). Sclavul îi slujea stăpânului lui „pentru totdeauna”, adică până la moarte (Exod 21,6). Cei răi ard atâta timp cât au viaţă şi apoi se transformă în cenuşă şi mor. În acest timp, ei nu au odihnă din cauza chinului lor. Ei suferă până când mor şi apoi nu vor mai exista niciodată.
(2)   Ce putem spune despre pilda cu omul bogat şi Lazăr? Luca 16,19-31
Avem aici o parabolă prin care se arată că Împărăţia cerului se va lua de la evrei (Matei 21,43.45), care au avut parte de bogăţiile Evangheliei (Romani 3,1.2). Ei vor avea parte de mânie (1 Tesaloniceni 2,14-16), în timp ce neamurile, pe care ei îi numeau „câini”, vor primi cu bucurie firimiturile Evangheliei (Matei 15,26.27), vor fi adevăraţii urmaşi ai lui Avraam (Galateni 3,29) şi vor intra în Împărăţie (Matei 8,10-12). Iată dovezile că aceasta este o parabolă:
a.  Isus începe şi alte parabole cu cuvintele „un om”. (Luca 13,6; 15,11; 16,1)
b.  Ea face parte dintr-o lungă serie de parabole. (Luca 15,3.8.11; 16,1)
c.  Parabolele sunt povestiri cu tâlc şi detaliile nu trebuie să fie interpretate literal. În Judecători 9,7-15 avem o parabolă despre nişte copaci care vorbesc.
d.  Sânul lui Avraam nu este totuna cu cerul. Cerul este locul unde se află tronul lui Dumnezeu (Matei 5,34; Apocalipsa 4,1.2). Putem tra­ge concluzia că tronul lui Dumnezeu se află în sânul lui Avraam? În plus, Avraam nu a primit viaţa veşnică, ci aşteaptă învierea (Evrei 11,10.13).
e.  Dacă toţi sfinţii se află în sânul lui Avraam, atunci Avraam în sânul cui se află? Ar putea o picătură de apă să stingă setea unui om care se află în iad? S-ar putea bucura sfinţii de viaţa în cer, dacă ar auzi neîncetat strigătele celor chinuiţi în iad?
(3)   Ce putem spune despre „focul veşnic”?
Expresia „focul veşnic” se referă la efectele pe care le va avea focul şi nu la durata focului. „Focul veşnic” a transformat „în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire” (Iuda 1,6.7; 2 Petru 2,4-6). Iar cetăţile acestea au fost distruse o singură dată, pentru totdeauna.
 
 
Studiul 17
Pregătit pentru timpul sfârşitului
Timpul sfârşitului este cea mai grea perioadă din istoria lumii. Este un timp în care Satana este „cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme” (Apocalipsa 12,12). Să nu uităm că ne aflăm în toiul unei lupte pe viaţă şi pe moarte. Sunt în joc interesele sufletului nostru şi ale celor dragi.
Înainte de a merge la război, soldaţii sunt supuşi unui antrenament fizic atent, pentru a-şi îmbunătăţi capacitatea de rezistenţă şi deprinderile de luptă. Sănătatea trupului şi a minţii este la fel de importantă şi pentru poporul lui Dumnezeu, care se împotriveşte vrăjmaşului sufletelor. Satana ştie acest lucru şi nu este întâmplător că trăim într-o vreme în care folosirea stimulentelor care reduc capacitatea de a judeca limpede a atins cote nemaiîntâlnite. Vrăjmaşul inhibă capacitatea creierului uman de a comunica în mod clar cu Dumnezeu, astfel încât să nu mai înţelegem mesajul dragostei Sale.
Studiul „Pregătit pentru timpul sfârşitului” va analiza sfaturile practice ale Bibliei în ceea ce priveşte viaţa sănătoasă şi fericită, în apropierea revenirii Domnului Isus.
1.  Ce hotărâre l-a ajutat pe Daniel să exceleze din punct de vedere intelectual şi spiritual? Daniel 1,8.12.20
„Daniel s-a hotărât să nu se ______ cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători… ’Să ni se dea de mâncat zarzavaturi şi apă de băut.’”
Daniel a refuzat să mănânce din delicatesele de pe masa împăratului şi a cerut o hrană sănătoasă. El era înconjurat de influenţele păgâne şi a înţeles cât de important era să-şi păstreze vigoarea minţii, a trupului şi a sufletului. Daniel este un bun exemplu pentru noi, fiindcă şi noi, cei care trăim în aceste zile din urmă, ne confruntăm cu aceleaşi probleme. Un trup sănătos şi o minte limpede susţin dezvoltarea spirituală şi de aceea avem nevoie de ele.
2.  Este Dumnezeu preocupat de sănătatea noastră? 3 Ioan 2
„Doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine şi ____________ ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.”
Isus, Creatorul nostru, vrea să fim sănătoşi, ca să ducem o viaţă folositoare şi fericită.
3.  Ce le-a făgăduit Dumnezeu credincioşilor Săi? Exod 15,26
„Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din __________ cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul, care te vindecă.”
Fiindcă Israel a ascultat de legile sănătăţii date de Dumnezeu, El i-a ferit de bolile pe care le aveau alte popoare. (Vezi Exod 23,25; Psalmi 105,37.) Dumnezeu este Creatorul nostru şi El ştie cel mai bine cum putem să ne bucurăm de sănătate.
4.  Ce hrană le-a dat Creatorul lui Adam şi Evei? Geneza 1,29
„Iată că v-am dat orice ________ care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice _______, care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.”
La început, dieta omului era alcătuită din fructe, seminţe, cereale şi legume. (Vezi şi Geneza 3,18.) Ştiinţa modernă confirmă faptul că oamenii care urmează această dietă se îmbolnăvesc mult mai rar şi trăiesc cu şapte până la nouă ani mai mult. Cât ar costa o pastilă care s-ar dovedi că ar reduce la jumătate riscul îmbolnăvirii şi că ar prelungi viaţa cu nouă ani? Foarte mult! Avem însă o alternativă mai bună: Cuvântul lui Dumnezeu ne prescrie un remediu simplu şi gratuit!
5.  Când s-a schimbat această „dietă a Edenului”? Geneza 9,1-4
„Tot ce ___________ şi are viaţă să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde. Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, să nu mâncaţi.”
După Potop, când vegetaţia dispăruse, Dumnezeu i-a permis lui Noe şi familiei lui să mănânce carne. (Dar a interzis consumul cărnii cu tot cu sânge.) Drept urmare, media vârstei oamenilor de după Potop a scăzut la 317 ani faţă de 912 cât trăiau oamenii înainte de Potop. Această scădere este pusă pe seama schimbării care a avut loc în dietă şi în mediu. Dieta bogată în proteine, care se găsesc în produsele animale, grăbeşte procesul de îmbolnăvire şi pe cel de îmbătrânire; iar bolile animalelor se transmit la oameni atunci când se consumă carnea împreună cu sângele lor. Să observăm că regula aceasta nu a fost dată numai evreilor. Ea i-a fost dată lui Noe, cu mult înainte de apariţia evreilor ca popor, şi apoi le-a fost repetată neamurilor, după moartea lui Isus (Fapte 15,20). Ea este o regulă valoroasă pentru sănătatea noastră.
6.  Ce animale a spus Dumnezeu, după Potop, că se puteau mânca? Geneza 7,1-3; 8,20
„Ia cu tine câte şapte perechi din toate dobitoacele ________, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoa­cele care ________________, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască… pentru ca să le ţii vie sămânţa pe toată faţa pământului.”
Animalele curate au intrat în corabie câte şapte perechi, iar cele necurate, o pereche. Era necesar să se ia mai multe animale curate deoarece urmau să fie folosite ulterior ca jertfe şi ca hrană. Totuşi nu era permis să
se mănânce din animalele necurate. Dacă ar fi mâncat din ele, speciile acelea nu ar fi putut supravieţui. Îndrumările acestea i-au fost date lui Noe cu mult înainte de existenţa evreilor şi nu pot fi considerate nişte „legi evreieşti”.
7.  Care sunt animalele curate şi care sunt cele necurate? Levitic 11,1-8
„Iată dobitoacele pe care le veţi mânca… Să mâncaţi orice dobitoc care are unghia __________, copita ___________ şi _________. Dar să nu mâncaţi… cămila, care rumegă, dar n-are unghia despicată:
s-o priviţi ca necurată…, iepurele de casă…, porcul, care are unghia despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă; să-l priviţi ca necurat. Să nu mâncaţi din carnea lor.”
După sute de ani de sclavie, Dumnezeu i-a reînvăţat pe israeliţi să facă deosebirea între animalele curate şi cele necurate. Animalele cu copita despicată şi care rumegă sunt curate, deci pot fi mâncate. Ce animale au aceste caracteristici? Vitele, căprioara, oaia, capra şi, în general, toate ani­malele care pasc iarbă. Ce animale nu corespund acestei descrieri? Porcul, iepurele, calul, animalele necrofage şi cele de pradă. De-abia în ultimul timp au înţeles oamenii că aceste animale îi expun la un mare număr de paraziţi. Dumnezeu a ştiut cu mult timp înainte de apariţia ştiinţei mo­derne ce fel de dietă este potrivită pentru a duce o viaţă sănătoasă.
8.  Carnea căror animale care trăiesc în apă poate fi mâncată? Levitic 11,9-12
„Iată vieţuitoarele pe care să le mâncaţi, dintre toate cele ce sunt în ape. Să mâncaţi din toate cele ce au _______ (înotătoare) şi ________ şi care sunt pe ape, fie în mări, fie în râuri.”
Peştii care au înotătoare şi solzi, cum ar fi somonul, păstrăvul şi tonul, sunt buni de mâncat. Peştii necuraţi şi toate celelalte animale marine nu au înotătoare şi nici solzi; exemple: somnul, fructele de mare (crabul, homarul, stridia), calmarul, crevetele. Îndrumările lui Dumnezeu sunt practice – vieţuitoarele din ape care nu sunt curate sunt dăunătoare. Fructele de mare sunt, în general, animale marine de tip „filtru”. În carnea lor se găsesc multe toxine, viruşi şi bacterii din apă. Prin consumarea lor, ingerăm, în doză concentrată, toxinele pe care le-au adunat pe tot parcursul existenţei lor. Porcul şi peştii necuraţi se hrănesc cu resturi, iar carnea lor este în mod frecvent contaminată cu viruşi şi paraziţi rezistenţi la temperaturi înalte.
9.  Ce păsări nu sunt potrivite ca hrană? Levitic 11,13-19
„Vulturul, gripsorul şi vulturul de mare…”
În general, păsările necurate sunt păsări de pradă sau se hrănesc cu stârvuri de animale sau peşti. Păsările care se hrănesc cu furaje sunt curate: prepeliţa, găina, curcanul etc.
10.   Regula aceasta privitoare la animalele curate şi necurate a fost valabilă numai pentru oamenii din Vechiul Testament? Isaia 66,15-17
„Căci iată, Domnul vine într-un foc şi carele Lui sunt ca un vârtej; Îşi preface mânia într-un jăratic… Cei ce se sfinţesc şi se curăţă în grădini, mergând unul câte unul, în mijlocul celor ce mănâncă şi carne de _______, şi ____________ şi alte lucruri urâcioase, toţi aceia vor pieri, zice Domnul.”
Profeţia aceasta ne arată că distincţia dintre animalele curate şi cele necurate se va face până la revenirea lui Isus. În Apocalipsa 18,2, Dumnezeu condamnă Babilonul pentru că este „o închisoare a oricărei păsări necurate”.
Oamenii care vor pieri la revenirea lui Isus „se sfinţesc” în felul acesta, descris mai sus. Dar la adevărata sfinţire se ajunge în urma ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt (Ioan 17,17). Aceia care „se sfinţesc” astfel aleg să facă ce vor ei în viaţă, şi nu ce vrea Dumnezeu. Acesta este motivul din spatele neascultării lor făţişe faţă de poruncile Bibliei privitoare la idoli şi la animalele necurate. Dar Dumnezeu ne oferă mereu ce este cel mai bun!
Desigur că nu era nevoie ca Dumnezeu să ne spună să nu mâncăm şoareci şi lilieci. Animalele acestea ne stârnesc dezgustul, însă în unele ţări din Orient, oamenii mănâncă şoareci şi resping ideea de a mânca stridii. Pe de altă parte, occidentalii mănâncă stridii, dar se revoltă la gândul de a mânca şoareci. Nu trebuie să alegem alimentele în funcţie de gustul nostru, ci în funcţie de ceea ce Dumnezeu spune că este cel mai bun pentru noi.
11.   Ce alte sfaturi privitoare la sănătate ne-a mai lăsat Dumne­zeu?
a.  „_______ este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept.” Proverbe 20,1
b.  „Nu te uita la ____ când curge roş şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor, dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basi­lisc.” Proverbe 23,31.32
În Biblie există numeroase sfaturi utile privitoare la prevenirea răspân­dirii bolilor contagioase şi a bolilor cu transmitere sexuală, sfaturi pentru prevenirea creşterii nivelului de colesterol şi pentru combaterea stresului. Dumnezeu ne iubeşte şi vrea să ne protejeze de bolile şi de suferinţele produse de obiceiurile dăunătoare sănătăţii.
De aceea, nu ne surprinde să aflăm că Dumnezeu ne spune că nu este înţelept să consumăm alcool. Dacă nimeni nu ar consuma alcool, s-ar eco­nomisi milioane de dolari, s-ar evita multe crime, violuri, abuzuri asupra copiilor şi asupra partenerilor de viaţă, accidente de maşină etc.
Tutunul nu-I aduce slavă lui Dumnezeu şi nu ne face bine nici nouă. El ne scurtează viaţa (şi le scurtează viaţa şi celor din jurul nostru). (Vezi Exod 20,13.) El dă dependenţă – Dumnezeu vrea să fim liberi (Romani 6,16). Drogurile şi chiar stimulentele acceptate de societate, precum cafeaua, dau dependenţă şi sunt dăunătoare. Ele ne lipsesc de sănătatea de care Dumnezeu vrea să ne bucurăm.
12.   De ce trebuie să avem grijă de ceea ce mâncăm şi bem?
1 Corinteni 9,25-27
„Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de _________… Mă port aspru cu _______ meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”
Nu suntem mântuiţi în funcţie de ceea ce mâncăm sau bem. Mântuirea este prin har, prin credinţă. Însă noi participăm la o cursă. Satana face tot ce-i stă în putinţă ca să ne înfrângă. Grija faţă de corpul nostru are impact asupra spiritului şi minţii noastre, asupra trupului şi asupra tăriei noastre morale. Dumnezeu ne-a spus cum să alergăm, ca să câştigăm. Dacă refuzăm să ne formăm obiceiuri sănătoase, în armonie cu Cuvântul Său, atunci vrăjmaşul ne înfrânge uşor.
13.   Dar nu sunt stăpân peste trupul meu? Nu pot să fac ce vreau cu el?
a.  „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi… Şi că voi ___________ ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui ___________.” 1 Corinteni 6,19.20
b.  „Nu ştiţi că voi sunteţi ________ lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt: şi aşa sunteţi voi.” 1 Corinteni 3,16.17
Nu suntem stăpâni peste trupurile noastre. Isus ne-a creat şi a murit ca să ne mântuiască. Noi suntem Templul Său – un loc unde El locuieşte prin Duhul Său. Dacă nu ne permitem să intrăm în biserică fumând, consumând alcool sau blestemând, de ce ne permitem să ne tratăm trupul – Templul Său – fără respect? Cei care apreciază în mod real jertfa lui Isus, se bucură să Îi aparţină cu totul şi să aibă grijă de ceea ce mănâncă, de ceea ce beau şi de ceea ce fac cu timpul lor. (1 Corinteni 10,31)
14.   Vrei să-I dai slavă lui Dumnezeu prin tot ceea ce faci, chiar şi prin obiceiurile tale sănătoase?
Răspunsul tău: ____________________________________
___________________________________________________
Alte întrebări…
(1)   Cum explicăm viziunea lui Petru? Nu i-a spus Dumnezeu că toate animalele sunt curate? Fapte 10,1-29
Studiază următoarele aspecte:
a.  Petru nu a mâncat niciodată carne necurată şi nu mănâncă nici în viziune. – Versetul 14
b.  Viziunile au o semnificaţie simbolică. Petru s-a întrebat ce a însemnat această viziune şi nu a luat-o ca atare. – Versetul 17
c.  Petru însuşi interpretează viziunea: „Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.” – Versetul 28
Animalele necurate erau simbolul neamurilor cărora Dumnezeu dorea ca Petru să le vestească Evanghelia.
(2)   Nu ni se spune în Biblie că putem mânca orice dorim, atâ­ta timp cât ne rugăm ca Domnul să binecuvânteze hrana? 1 Timotei 4,1-5
Dacă ne rugăm ca Domnul să binecuvânteze creierul de maimuţă sau şoarecele, nu înseamnă că hrana aceasta devine bună de mâncat. Dumnezeu binecuvântează numai hrana sfinţită „prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune”. Nu este suficient să ne rugăm. Trebuie să ascultăm de Biblie, fiindcă ea ne spune ce alimente a stabilit Dumnezeu, la creaţiune, că pot fi luate cu recunoştinţă – carnea animalelor curate.
(3)   Nu-l sfătuieşte Pavel pe Timotei să bea puţin vin? 1 Timotei 5,23
Aici este vorba despre o recomandare pentru o boală, şi nu de un sfat de a bea alcool de plăcere. Vinul despre care aminteşte Pavel este foarte probabil must de struguri, fără alcool. Ştiinţa modernă confirmă faptul că mustul are proprietăţi medicinale şi că este mai bun decât vinul fermentat, fiindcă nu este dăunător. În Scriptură, cuvântul tradus cu „vin” se referă atât la sucul curat de struguri, cât şi la vinul fermentat. Dumnezeu condamnă consumul de alcool, dar spune că există o binecuvântare în mustul din struguri (Isaia 65,8). Folosirea vinului fermentat la împărtăşanie nu reprezintă corect sângele curat vărsat de Isus pentru noi.
 
 
Studiul 18
Poarta spre o viaţă nouă
Profeţiile Bibliei ne aduc în viaţă speranţă şi ne umplu de bucurie. Dacă nu am avea profeţia, ne-am simţi ca nişte fire de praf într-un univers care pluteşte în derivă spre un destin necunoscut.
Profeţia ne arată că Dumnezeu ne cunoaşte şi ne iubeşte. Tot ce dorim să aflăm – de unde venim, unde ne aflăm acum pe axa timpului, încotro ne îndreptăm – ne este descoperit în Cuvântul profeţiei.
Profeţiile despre Mesia şi despre cele şaptezeci de săptămâni ne con­ving că Dumnezeu ne iubeşte atât de mult, încât L-a trimis pe Fiul Său să moară pentru noi.
Profeţia dezvăluie atacurile lui Satana împotriva bisericii lui Dumnezeu şi modul în care el discreditează învăţăturile Bibliei. Cunoscând această lumină din „cuvântul prorociei făcut şi mai tare”, putem să ieşim din întunericul rătăcirilor şi să ne întoarcem la adevărul lui Dumnezeu. (2 Petru 1,19) Axa timpului profetic şi „indicatoarele” profetice ne ajută să ne orientăm în viaţă şi ne încurajează să fim credincioşi Cuvântului lui Isus, să facem din El şi din viaţa veşnică principala prioritate şi să aşteptăm puţin – fiindcă El vine în curând!
Cea mai mare dintre profeţiile speranţei este cea despre revenirea lui Isus ca Împărat al împăraţilor. El Se va întoarce, va pune capăt păcatului şi ne va lua cu El în cer.
Profeţia biblică dă un sens nou vieţilor noastre. În lecţia aceasta vom studia despre poarta pe care o deschide Biblia spre această viaţă nouă, plină de speranţă şi de bucurie.
1.  Care este dorinţa lui Dumnezeu pentru fiecare fiinţă ome­nească? 1 Timotei 2,3.4
„Dumnezeu, Mântuitorul nostru, … voieşte ca toţi oamenii să fie ___________ şi să vină la cunoştinţa adevărului.”
Isus a murit pentru ca toţi oamenii să fie mântuiţi. Dumnezeu nu alege în mod arbitrar cine să meargă în cer şi cine să fie pierdut. Duhul Său cel Sfânt şi îngerii Săi lucrează neîntrerupt ca să ne călăuzească „în tot adevărul” şi la mântuire (Ioan 16,13). Ei tresaltă de bucurie atunci când răspundem pozitiv la îndemnurile lor (Luca 15,10). Îţi poţi închipui cât de trişti sunt ei atunci când nu răspundem pozitiv?
2.  Ce trebuie să se întâmple cu o persoană, ca să primească mântuirea? Ioan 3,5
„Isus i-a răspuns: ’Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din ______ şi din _______, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.’”
Trebuie să ne naştem din nou din Duhul Sfânt şi din apă, dacă dorim să fim mântuiţi. După prima noastră naştere, nu ne aşteaptă decât moartea. Ne naştem cu o moştenire genetică defectuoasă, suntem afectaţi de miile de ani de păcat şi suntem supuşi ispitelor, degradării şi morţii. Singura noastră speranţă de a primi viaţa veşnică este să ne naştem din nou şi să primim o viaţă nouă, puterea lui Dumnezeu de a face din noi oameni noi
(2 Corinteni 5,17). Deşi continuăm să trăim în această „fire pământească”, la naşterea din nou primim motivaţii şi dorinţe noi, care ne schimbă viaţa (Galateni 5,22-25). Gândurile noastre se îndreaptă în mod natural spre cer şi suntem pregătiţi să intrăm în compania îngerilor (Coloseni 3,1-4).
 
3.  Ce înseamnă să ne naştem „din Duh”? Ioan 16,8
„Şi când va veni El [Duhul Sfânt], va _______ lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.”
Lucrarea Duhului Sfânt constă în a ne convinge de păcat, de lucrurile bune pe care trebuie să le facem şi de judecata la care vom da socoteală. Suntem născuţi din nou, din „Duh”, atunci când recunoaştem că El ne-a convins de păcat. Apoi ne pocăim şi ne mărturisim păcatele, Îi predăm viaţa noastră în credinţă şi ascultare (Efeseni 2,1-10). Duhul este invizibil, la fel ca vântul. El ne convinge de păcat în conştiinţa noastră, pe care nu o poate vedea nimeni (Ioan 8,9). Însă rezultatul lucrării Lui se observă clar, în schimbarea vieţii.
4.  Ce înseamnă să ne naştem „din apă”? Fapte 2,37.38
„După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă
şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: ’Fraţilor, ce să facem?’ ’Pocă-
iţi-vă’, le-a zis Petru, ’şi fiecare din voi să fie ___________ în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre.’”
Atunci când oamenii aud învăţăturile din Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum s-a întâmplat în ziua Cincizecimii, conştiinţa nu le dă pace. Lucrul acesta este normal şi este un semn, că Duhul Sfânt lucrează la inima noastră. El ne mustră pentru păcatul nostru şi pentru încălcarea legii lui Dumnezeu (1 Ioan 3,4). Răspunsul potrivit la această mustrare este pocăinţa şi acţiunea. Pe de altă parte, diavolul ne ispiteşte să ascundem păcatul, să nu recunoaştem că suntem vinovaţi şi să amânăm pocăinţa şi schimbarea (Proverbe 28,13; Fapte 24,24.25).
Isus a spus că experienţa naşterii din nou constă în lucrarea nevăzută a Duhului Sfânt asupra inimii noastre şi în dovezile vizibile ale ei, care sunt viaţa schimbată şi botezul. El arată clar că, pentru a primi viaţa veşnică, trebuie să răspundem afirmativ Duhului Sfânt şi să luăm poziţie pentru El.
5.  Ce trebuie să fac pentru a mă pregăti pentru botez?
(1) Cunoaşte învăţăturile Bibliei: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi ____________ să păzească tot ce v-am poruncit.” Matei 28,19.20
(2) Crede şi acceptă adevărul Bibliei: „Cine ___________ şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.” Marcu 16,16
(3) Pocăieşte-te şi părăseşte păcatul pentru care Biblia te mustră.
„’_______________’, le-a zis Petru, ’şi fiecare din voi să fie bote­zat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre… Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi.” Fapte 2,38-41
Cei trei paşi pentru pregătirea pentru botez sunt: primirea învăţăturii, credinţa şi pocăinţa. Aceasta înseamnă că aceia care se botează trebuie să fie suficient de maturi. Copiii nu pot parcurge aceşti paşi, dar Biblia prevede un serviciu special de dedicare a lor, care este diferit de botez (Luca 2,25-28).
6.  Aceşti trei paşi sunt obligatorii?
a.  „Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la __________ aceasta şi i-a propovăduit pe Isus. Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: ’Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?’ Filip a zis: ’Dacă ________ din toată inima, se poate.’ Famenul a răspuns: ’Cred că Isus Hristos este fiul lui Dumnezeu.’ A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă şi Filip l-a botezat pe famen.” Fapte 8,30-38
b.  „Filip s-a coborât în cetatea Samariei şi le-a _______________ pe Hristos… Dar când au ________ pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi atât bărbaţi, cât şi femei.” Fapte 8,5.12
c.  „[El] le-a zis: ’Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?’ Pavel şi Sila i-au răspuns: ’________ în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta.’ Şi i-au vestit ___________ Domnului atât lui, cât şi tuturor celor din casa lui… a fost botezat îndată el şi toţi ai lui.” Fapte 16,30-34
Fiecare dintre aceşti convertiţi au făcut cei trei paşi spre viaţa veşnică. Dumnezeu lucrează tot la fel şi astăzi. Când studiem Biblia, ea ne arată păcatele de care trebuie să ne pocăim şi cum trebuie să ne schimbăm. Noi răspundem afirmativ la mustrarea Duhului Sfânt spunându-I „Da” lui Isus şi arătându-I că Îl iubim, prin primirea botezului.
7.  Ce semnificaţie are botezul? Ce simbolizează el? Romani 6,4-6
„Noi deci, prin botezul în _________ Lui, am fost _____________ împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos __________ din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.”
Botezul este simbolul morţii faţă de păcat, îngroparea vechii vieţi de păcat şi învierea la o viaţă nouă pentru Dumnezeu. Ceremonialul botezului se mai aseamănă şi cu o nuntă. El este semnul că am renunţat la orice altă relaţie, pentru a ne uni complet viaţa cu Isus.
8.  Ce spune Biblia despre modul în care trebuie făcut botezul? Ioan 3,23
„Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau _______ ape şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.”
Ioan avea nevoie de „multe ape” ca să boteze, fiindcă, în sensul lui propriu, cuvântul „botez” înseamnă a scufunda complet sau a afunda. Scufundarea în apă este singurul mod de a boteza care reprezintă corect înmormântarea omului vechi.
9.  Isus S-a botezat prin scufundare, astfel încât să ne dea un exemplu? Marcu 1,9-11
„A venit Isus din Nazaretul Galileei şi a fost botezat de Ioan în Iordan. Şi îndată, când ieşea Isus _____ apă, el a văzut cerurile deschise şi Duhul coborându-Se peste El ca un porumbel. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: ’Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea.’”
Isus a intrat în apă şi „a fost botezat”, adică scufundat în apă. Apoi, El a ieşit „din apă”. Tatăl a fost foarte mulţumit de Isus şi este mulţumit şi de noi atunci când ne botezăm prin scufundare.
10.   Ucenicii au botezat prin scufundare? Fapte 8,36.38
„Şi famenul a zis: ’Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?’… A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi ____ apă, şi Filip l-a botezat pe famen.”
Filip şi etiopianul care a cerut botezul au coborât amândoi „în apă”. În original, cuvântul „botezat” înseamnă literal „scufundat”.
11.   Spune Biblia că există o singură formă de botez? Efeseni 4,4.5
„Este un singur trup, un singur Duh… Este un singur Domn, o singură credinţă, __________ botez.”
Cuvântul lui Dumnezeu declară că există o singură formă de botez: botezul prin scufundare. Ea este singura care ilustrează corect moartea, îngroparea şi învierea. Botezul prin stropire şi cel prin turnarea apei nu cores­pund cu semnificaţia pe care o oferă Dumnezeu acestui ritual esenţial.
Biserica nu a acceptat alte forme de botez, în afară de cel prin scufundare, decât în 1311 d.Hr., la Conciliul de la Ravena. În secolul al XIII-lea, Biserica Romano-Catolică construia în locaşurile de închinare baptisterii, pentru botezul prin scufundare. Turnul din Pisa (Italia), care a fost construit în secolele al XII-lea şi al XIII-lea, era clopotniţa bisericii. În apropiere, turiştii mai pot vedea şi astăzi un baptisteriu afundat în pământ, cu o înălţime de 1,20 m şi o lăţime de 6 m. Botezul prin stropire a fost introdus treptat, ca urmare a renunţării la învăţătura Bibliei. Astăzi, Dumnezeu ne cheamă să ne întoarcem la Cuvântul Său.
12.   Este corectă rebotezarea?
Biblia prezintă două situaţii în care rebotezarea este corectă şi necesară.
a.  „’Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?’ le-a zis el [Pavel]. Şi ei au răspuns: ’Cu botezul lui Ioan.’ Atunci, Pavel a zis: ’Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi-i spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.’ Când au auzit ei aceste vorbe, au fost ___________ în Numele Domnului Isus.” Fapte 19,1-5
Credincioşii din Efes primiseră deja botezul pocăinţei; însă adevărurile pe care le-au aflat de la Pavel le-au schimbat atât de mult viaţa, încât au primit botezul din nou. Tot la fel şi noi, când descoperim un nou adevăr substanţial din Biblie, putem alege să fim rebotezaţi, pentru a arăta că ne dedicăm încă o dată lui Isus şi întregului Său Cuvânt.
b.  „Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos am fost botezaţi în moartea Lui?… Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de pute­rea lui, în aşa fel ca să nu mai fim ______ ai păcatului.” Romani 6,2.3.6
Botezul reprezintă moartea faţă de robia păcatului. Dacă cineva care a primit botezul se întoarce la viaţa de păcat, el trebuie să se reboteze atunci când se pocăieşte din nou şi se întoarce la Dumnezeu.
13.   Cât de important este botezul pentru Dumnezeu? Marcu 16,15-16
„Apoi le-a zis: ’Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va __________ va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.”
Botezul este strâns legat de mântuire, fiindcă el este răspunsul pe care I-l dăm lui Dumnezeu. Mântuirea este în întregime lucrarea lui Dumnezeu, dar partea noastră este să-I spunem „Da” lui Isus.
Există situaţii (de exemplu atunci când o persoană nebotezată se află pe moarte) în care botezul este imposibil de realizat, aşa cum s-a întâmplat în cazul tâlharului de pe cruce (Luca 23,42-43). În aceste situaţii excepţionale, Isus pune în dreptul celor în cauză botezul Său, întrucât ei s-ar boteza dacă acest lucru ar fi posibil.
14.   Ai fost botezat la fel ca Isus, prin scufundare?
Răspunsul tău: ____________________________________
        Doreşti să-L urmezi pe Isus? Vrei să te pregăteşti pentru botez/pentru rebotezare?
Răspunsul tău: ____________________________________
 
Nimic nu-i bucură mai mult pe Isus şi pe îngerii Săi decât decizia noastră de a ne supune Lui cu totul. Atunci când asculţi de învăţăturile din Cuvântul lui Dumnezeu, fii convins că deciziile pe care le iei astăzi pentru Isus fac parte din planul Său minunat de a-ţi da „un viitor şi o nădejde”. (Ieremia 29,11)
 
Studiul 19
Urâciunea pustiirii
Una dintre profeţiile cele mai importante pentru zilele sfârşitului este cea referitoare la „urâciunea pustiirii”. Isus a subliniat importanţa ei atunci când ne-a dat îndemnul de a studia cartea lui Daniel (Matei 24,15). Ce este acest semn misterios al sfârşitului?
Mulţi cred că urâciunea pustiirii se referă la drapelele romane la care oamenii se închinau în Ierusalim, în anul 70 d.Hr., la vremea distrugerii acestuia de către Titus. Însă, atunci era prea târziu să asculţi de avertizarea dată de Isus şi evenimentul nu are legătură cu timpul sfârşitului.
Unii susţin că Antioh Epifanul a împlinit profeţia din Daniel în anul 168 d.Hr., când a adus animale necurate ca jertfă pe altarul din templu. Însă nici interpretarea aceasta nu se potriveşte, fiindcă Isus a spus că urâciunea pustiirii se va aşeza în templu cândva, în viitor. Alţii cred că această profeţie importantă se va împlini exact la sfârşitul timpului, când Antihrist îşi va aşeza tronul la Ierusalim. Cum putem afla ce înseamnă această expresie greu de descifrat?
Vei descoperi că lecţia aceasta va clarifica înţelesul ei şi că îţi va oferi explicaţia uimitoare a acestei profeţii importante.
1.  Ce semn a spus Isus că ne arată faptul că sfârşitul este aproape? Matei 24,15
„De aceea, când veţi vedea ’___________ pustiirii’, despre care a vorbit prorocul Daniel, ’aşezată în locul sfânt’ – cine citeşte să înţeleagă! – atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi.”
Expresia „urâciunea pustiirii” este deseori întrebuinţată în Vechiul Testament cu referire la păcatul israeliţilor de a aduce în templul sfânt al lui Dumnezeu practicile odioase ale închinării păgâne. Mustrările şi pedepsele cele mai aspre ale lui Dumnezeu se îndreptau spre această apostazie de neiertat. (Vezi Ieremia 7,28-34 şi 2 Împăraţi 21,2-7.) Isus a spus că în cartea Daniel există profeţii despre urâciuni asemănătoare, aşezate în Locaşul Sfânt, care vor avea ca rezultat pustiirea lui.
2.  Despre ce urâciune a pustiirii scrie Daniel? Daniel 9,17
„Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău şi, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească Faţa Ta peste sfântul Tău locaş __________.”
Prima urâciune a pustiirii a avut loc în templul lui Solomon în vremea lui Daniel şi este amintită în rugăciunea lui din Daniel 9. Pe lângă aceasta, există alte două urâciuni ale pustiirii prezise în capitolele 8-12, în legătură cu templele al doilea şi al treilea. Vom începe lecţia aceasta prin studierea urâciunilor care au dus la distrugerea templului lui Solomon. Vom observa că aceste evenimente devin un tipar pentru urâciunile care duc la pustiirea templului al doilea, în anul 70 d.Hr., şi a templului din vremea sfârşitului, înainte de revenirea lui Isus.
3.  Cum a fost pustiit templul lui Solomon? 2 Cronici 36,14. 17.19.21
„Toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit şi ei fărădelegile după toate ___________ neamurilor; şi au pângărit Casa Domnului…  Atunci, Domnul a făcut să se suie împotriva lor împăratul Haldeilor… Au ars Casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidurile Ierusalimului…  ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, până ce ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi s-a odihnit tot timpul cât a fost _________, până la împlinirea celor şaptezeci de ani.”
Ieremia, Ezechiel şi Daniel au trăit într-o vreme în care poporul s-a îndepărtat foarte mult de credinţa adevărată a lui Dumnezeu. Conducătorii religioşi au introdus închinarea păgână în slujbele de la Templu. Dumnezeu a trimis profeţi şi calamităţi asupra lor, ca să-i determine să se pocăiască, însă ei au refuzat toate aceste chemări, până când au ajuns „fără leac” (versetul 16). Dumnezeu face totul ca să ne îndrepte atenţia spre El, dar atunci când continuăm să respingem chemările Lui călduroase, nu-i mai rămâne decât o singură alternativă: pedeapsa. Templul măreţ, construit de Solomon, şi cetatea au fost distruse complet în anul 586 î.Hr. de către babilonieni, iar poporul a fost dus în robie într-o ţară străină.
4.  Ce urâciuni au dus la distrugerea primului templu? Ezechiel 8,5-16
„Iată că ________ acesta al geloziei era la miază-noapte de poarta altarului… ’Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu marile urâciuni, pe care le săvârşeşte aici casa lui Israel, ca să Mă depărteze de sfântul Meu locaş? Dar vei mai vedea şi alte urâciuni şi mai mari!’… Am intrat şi m-am uitat şi iată că erau tot felul de chipuri de târâtoare şi de ____________ urâcioase… ’Vei mai vedea şi alte urâciuni mari.’… iată că acolo stăteau nişte femei care îl plângeau pe Tamuz… ’Vei mai vedea şi alte urâciuni mai mari decât acestea!’… aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit şi se închinau înaintea ___________ spre răsărit.”
Dumnezeu enumeră urâciunile păgânismului care au fost introduse în biserica Sa. Urâciunile sunt de fiecare dată mai mari şi culminează cu cea mai detestabilă. Prima este aceea că oamenii se închină înaintea unei statui. A doua este legată de animalele necurate. A treia este închinarea la Tamuz, un zeu babilonian. Cea mai mare urâciune este închinarea oamenilor la soare, cu spatele spre templul lui Dumnezeu şi cu faţa spre răsărit.
Poporul lui Dumnezeu a respins cu bună ştiinţă Sabatul zilei a şaptea, ca să se închine la Zeul Soare, al păgânilor. Ieremia a prezis că, dacă nu se pocăiau, cetatea lor avea să fie distrusă (Ieremia 17,20-27). Când au refuzat să se schimbe, Babilonul a pustiit cetatea, „ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, până ce ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi s-a odihnit tot timpul cât a fost pustiită, până la împlinirea celor şaptezeci de ani” (2 Cronici 36,21). Urâciunea cea mai mare dintre toate, care a dus la pustiirea templului lui Solomon, a fost încălcarea Sabatului zilei a şaptea şi închinarea la Zeul Soare al păgânilor.
Este de remarcat faptul că multe dintre aceste practici au pătruns în Biserica Creştină în timpul Evului Mediu – idolii, animalele necurate, tradiţiile nebiblice, care îşi au originea în închinarea din Babilonul antic, şi sărbătorirea duminicii, ca zi de închinare.
5.  Cum justifica poporul aceste urâciuni? Ezechiel 8,12
„Căci ei zic: ’Nu ne _____ Domnul, a părăsit Domnul ţara aceasta!’”
Ei credeau că lui Dumnezeu nu-I pasă cum se închină poporul Său. Ei socoteau că Dumnezeul părinţilor lor, cu legile Sale care vorbeau despre închinare şi mod de viaţă, îi părăsise şi că intraseră într-o nouă eră. Nimic mai departe de adevăr. Dumnezeu trimitea neîncetat profeţi şi predicatori care să condamne păgânismul ce se strecurase în biserica Sa (2 Cronici 36,15.16). Dar ei nu au vrut să-i asculte. În final, Dumnezeu a reuşit să le capteze atenţia prin distrugerea cetăţii lor şi prin faptul că o mare parte dintre ei fie au fost omorâţi, fie au fost duşi ca robi în Babilon.
6.  Şi-a părăsit Dumnezeu poporul din cauza apostaziei lui? Daniel 9,25
„De la darea poruncii pentru ________ din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi, timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou.”
Nu, Dumnezeu nu l-a părăsit. De altfel, Daniel află în viziune că templul va fi reconstruit şi că Dumnezeu, în îndurarea Sa, va duce poporul înapoi la Ierusalim, unde va sta timp de 490 de ani, ca să-i dea o nouă şansă de a împlini scopul pentru care a fost adus la existenţă.
Când s-au întors la Ierusalim, în anul 457 î.Hr., ca împlinire a profeţiei din Daniel, evreii au reconstruit templul şi cetatea şi au luat hotărârea de a nu mai accepta urâciunile păgânilor. Ei au început să detalieze modul în care trebuiau să ţină Legea. Odată cu trecerea timpului, detalierile acestea au devenit tradiţii, care au ajuns să fie mai importante decât Legea însăşi. Isus i-a condamnat pentru aceasta, spunând: „Aţi desfiinţat astfel cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinii voastre” (Matei 15,1-9). Ei au trecut dintr-o extremă în alta: de la nepăsare, la legalism. Însă rezultatul a fost acelaşi – desfiinţarea poruncilor lui Dumnezeu.
7.  Care este prezicerea cu privire la pustiirea celui de-al doilea templu? Daniel 9,26
„După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi _____________.”
Aceeaşi profeţie care a prezis că Templul va fi rezidit a prezis şi că evreii aveau să-L respingă pe Mesia, Cârmuitorul, care avea să vină, şi că cetatea şi cel de-al doilea templu al lor aveau să fie dărâmate din cauza urâciunilor lor.
8.  Ce a spus Isus despre pustiirea celui de-al doilea templu? Luca 19,41-46
„Vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile: te vor face _____________________ pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut __________ când ai fost cercetată.”
Isus a plâns când a văzut cu ochiul Său profetic carnagiul îngrozitor pe care îl va suferi poporul Său pentru faptul că nu a ştiut în ce moment de pe axa timpului profetic se află – venirea lui Mesia şi ultima şansă de a răspunde la chemarea lui Dumnezeu. „De câte ori am vrut să-i strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut!” (Matei 23,36.37). Isus le-a spus că puteau să afle că pustiirea se apropia: „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti” (Luca 21,20). După câteva zeci de ani, când armata romană a atacat Ierusalimul, niciun creştin care cunoştea axa timpului profetic nu şi-a pierdut viaţa la distrugerea templului, din anul 70 d.Hr.
9.  Ce urâciuni au dus la distrugerea celui de-al doilea templu? Luca 16,15
„Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; pentru că ce este înălţat între oameni este o ___________ înaintea lui Dumnezeu.”
Deşi evreii din vremea lui Isus izbutiseră să se ferească de închinarea păgână evidentă, ei au acceptat ideea de bază a acesteia, şi anume aceea că omul poate fi mântuit chiar dacă nu ţine seama de Cuvântul lui Dumnezeu. Isus a spus că aceasta este o urâciune. Ei pretindeau că sunt sfinţi, dar făceau planuri să-L omoare pe Isus din cauză că vindecase un om în Sabat şi din cauza declaraţiei Lui că era egal cu Dumnezeu (Ioan 5,16-18). Ironia este că pustiirea celui de-al doilea templu a fost determinată tot de desacralizarea Sabatului, numai că, de data aceasta, au ajuns acolo prin omorârea Creatorului şi Domnului Sabatului. (Matei 12,8.14)
10.   Care este poporul lui Dumnezeu de astăzi şi unde se află cel de-al treilea templu? 1 Petru 2,5-10
„Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o _______ duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti… Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un _______ sfânt, un popor, pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu.”
Isus a spus: „Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.” (Matei 21,43) Acest „neam sfânt”, această „casă duhovnicească”, este Biserica Creştină, alcătuită din evrei şi neamuri. Profeţiile făcute în dreptul Israelului literal erau condiţionate de ascultare (Ieremia 18,7-10). Dumnezeu le-a oferit 70 de săptămâni profetice (490 ani) în care să asculte de El, însă ei au refuzat (Daniel 9,24-26). Sosise timpul ca Dumnezeu să aleagă un alt popor care să-I aducă slavă. După anul 34 d.Hr., făgăduinţele Israelului literal se aplică spiritual în dreptul Israelului spiritual: creştinii. (Vezi Gala­teni 3,27-29.) „Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este iudeu…  Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă” (Romani 2,28.29). Zidită pe temelia învăţăturilor ucenicilor şi pe Isus, biserica „creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.” (Efeseni 2,19-22)
11.   Ce urâciuni au intrat în biserica lui Dumnezeu? Apocalipsa 17,1-5
„Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare… Pe frunte purta scris un nume, o taină: „__________ cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.’”
Până în Evul Mediu, Biserica Romană a acceptat numeroase învăţături păgâne care îşi au rădăcina în închinarea din Babilonul antic. Renumitul scriitor catolic John Henry Newman ne dezvăluie originea multor tradiţii bisericeşti:
„Constantin, ca să le recomande păgânilor noua religie, a introdus în aceasta podoabele exterioare cu care erau obişnuiţi în propria lor religie… Obiceiul de a dedica templele anumitor sfinţi, tămâia, candelele şi lumânările, darurile sfinţite, apa sfinţită, procesiunile, veşmintele sacerdotale, tunsoarea, inelul de la căsătorie, închinarea cu faţa spre răsărit, icoanele, cântările bisericeşti, toate au origine păgână şi au fost sfinţite prin adoptarea lor în biserică.” John Henry Newman, An Essay on the Development of Christian Doctrine (London; Longmans, Green, and Co., 1909), pag. 373; http://www.newmanreader.org.
Bisericile protestante respectă şi ele multe tradiţii păgâne, cum ar fi sfinţenia duminicii, pe care au primit-o moştenire de la Roma. „Martin [Luther] a călcat pe un teren periculos. Se pare că principiul lui fundamental era acela că nu trebuie să ţinem nicio doctrină şi nicio practică, dacă nu se întemeiază pe Scriptură. Dacă în felul acesta decidem ce trebuie să credem şi cum trebuie să ne purtăm, atunci şi fundamentaliştii au probleme. Spre exemplu, ei nu au nicio autorizaţie de a susţine serviciile de închinare colectivă duminica, în loc de sâmbătă. Biserica Catolică a fost cea care a schimbat ziua în perioada post nou-testamentală. Pentru a vedea că numai Noul Testament nu vă este de folos în această privinţă, gândiţi-vă la adventiştii de ziua a şaptea care, pornind numai de la Biblie, spun că închinarea ar trebui să se facă sâmbăta, şi nu duminica.” Karl
Keating, The Usual Suspects: Answering Anti-Catholic Fundamentalists (San Francisco, Ignatius Press, 2000), pag. 186.
Amintim alte urâciuni: preoţii, pastorii şi episcopii homosexuali, comerţul cu Evanghelia, căsătoriile dintre homosexuali şi învăţătura că Isus nu este Fiul divin al lui Dumnezeu. Aceste urâciuni se aseamănă cu cele care au abătut pustiirile asupra poporului lui Dumnezeu de odinioară. Oare am ajuns să credem că El S-a schimbat şi că vede lucrurile într-o altă lumină?
12.   Ce se spune despre pustiirea bisericilor Babilonului? Apo­calipsa 18,4-8
„Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni __________ ei: moartea, tânguirea şi foametea.”
Ultimele şapte plăgi („urgii”) vor cădea asupra Babilonului spiritual din cauza închinării lui false. În mila Sa, Dumnezeu face chemarea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” (versetul 4) După cum avertizarea lui Isus de a fugi din Ierusalim i-a salvat pe creştini în anul 70 d.Hr., chemarea Lui de a ieşi din Babilon îi va slava pe copiii lui Dumnezeu de plăgile din zilele sfârşitului.
13.   Doreşti să-L onorezi pe Isus prin închinarea Ta?
Răspunsul tău: ____________________________________
 
Trăim în timpul judecăţii finale şi Dumnezeu ne cheamă să ne închinăm „Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor” (Apo­calipsa 14,7). Pretutindeni în lume sunt oameni care răspund la această chemare şi Îl onorează pe Dumnezeu prin păzirea Sabatului zilei a şaptea, zi care le aduce aminte că El este Creatorul.
 
 
Studiul 20

Semnul fiarei

Profeţia despre semnul fiarei este cea mai cunoscută profeţie biblică. Ea este tema a numeroase filme, cărţi şi legende. Frica celor mai mulţi oameni este că vor fi constrânşi să primească temutul „semn 666”. Însă Biblia nu spune nicăieri că 666 este semnul fiarei.
Această concepţie total greşită face parte din amăgirile diavolului. El îi îndeamnă pe oameni să caute un lucru pe care Biblia nu îl prezice, folosind astfel tactica lui preferată de luptă – diversiunea; în felul acesta, inamicul ştie că nu vei veni în zona unde vrea să atace. Lumea este obsedată de numere, iar în timpul acesta diavolul îşi urmăreşte ţinta nestingherit.
Ce reprezintă acest semn misterios? Ce legătură are numărul 666 cu semnul fiarei? Ai aflat deja cine este fiara şi care este strategia de atac a diavolului în zilele din urmă. Pe acest fundal, poţi începe acum, cu rugăciune, studiul de faţă, în care vei găsi răspunsurile la aceste întrebări importante.
1.  Spune Biblia că 666 este semnul fiarei? Apocalipsa 13,16. 17
„Şi a făcut ca toţi… să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă ________
acesta, adică ________ fiarei, sau ___________ numelui ei… Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om; şi ___________ ei este: şase sute şase zeci şi şase.”
Mulţi cred, în mod eronat, că semnul fiarei este numărul 666, tatuat pe mână sau pe frunte. Dar Biblia spune altceva. Numărul fiarei nu este totuna cu semnul fiarei. De altfel, în cele mai multe traduceri sunt amintite trei lucruri distincte: semnul fiarei, numele fiarei şi numărul numelui ei. 666 este numărul numelui fiarei, şi nu semnul ei.
2.  Este important să ştim ce este semnul fiarei? Apocalipsa 14,9.10
„Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei…, va fi _________ în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.”
Avertizările cele mai de temut ale Bibliei sunt amintite în dreptul celor care primesc semnul fiarei. Cei care nu ştiu ce înseamnă semnul fiarei riscă să-l primească; de altfel, cum am putea evita un pericol, dacă nu ştim în ce constă el?
3.  Cine este fiara şi ce este numărul 666? Apocalipsa 13,1
„Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea
_______ de hulă.”
În lecţiile anterioare, am descoperit că cele zece elemente de identificare a fiarei arată, în mod indiscutabil, spre o singură putere din istoria lumii – Biserica Romană medievală. Să nu uităm că Biblia nu declară că membrii Bisericii Romano-Catolice sunt fiara sau că ei au semnul fiarei. Dumnezeu are credincioşi consacraţi în orice biserică, inclusiv în Biserica Romană. Profeţia vorbeşte despre sistemul nebiblic de închinare şi despre structura lui politică.
În Apocalipsa, numerele au valoare simbolică. Cifra „7” reprezintă desăvârşirea sau perfecţiunea şi este numărul lui Dumnezeu. Dumnezeu a încheiat Creaţiunea şi S-a odihnit în Sabatul zilei a şaptea. În Apocalipsa sunt amintite şapte trâmbiţe şi şapte biserici. Omul a fost creat în ziua a şasea şi, de aceea, cifra „6” este „un număr de om”. 666 este simbolul înălţării omului deasupra autorităţii Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt.
Indiciul acesta ne ajută să înţelegem de ce unul dintre titlurile oficiale ale papei este Vicarius Filii Dei, „Vicarul Fiului lui Dumnezeu” (în vechime, vicarul era locţiitorul cuiva). Valoarea numerică a acestui nume latin, calculată în cifre romane, ne arată care este „numărul numelui ei” (Apocalipsa 13,17).
V =       5              F  =       0              D  =  500
I  =       1               I  =       1              E  =      0
C =   100              L  =     50               I  =      1
A =       0               I  =       1                      501
R =       0               I  =       1
I  =       1                        53
U =       5
S  =       0
112
112+53+501 = 666
4.  Care sunt cele două părţi implicate în conflictul din timpul sfârşitului? Apocalipsa 14,9-12
„’Dacă se __________ cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu’… Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc ____________ lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”
În Apocalipsa, se aminteşte că în vremea sfârşitului vor exista două grupuri de oameni. Fiecare dintre ele se închină diferit: un grup se închină fiarei şi primeşte semnul ei. Celălalt grup ascultă chemarea de a se închina „Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor” (versetul 7) – Creatorului – , păzeşte poruncile lui Dumnezeu (inclusiv porunca a patra), are credinţa lui Isus şi sigiliul lui Dumnezeu.
5.  Care este opusul semnului fiarei? Apocalipsa 7,2.3
„Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune ___________ pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!”
Fiecare grup primeşte un semn sau o pecete care îl reprezintă. Poporul credincios, care I se închină lui Dumnezeu, Creatorul, primeşte pecetea Sa pe frunte. Cei care merg după fiară au semnul ei. Mai exact, ce sunt aceste semne opuse?
6.  Semnul fiarei şi pecetea lui Dumnezeu sunt nişte semne vizibile, scrise pe piele? Evrei 10,16
„Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în _______ lor.”
Semnul şi pecetea nu sunt nişte tatuaje pe piele. Dumnezeu ne-a interzis în Levitic 19,28 să ne facem semne pe piele. Semnul şi pecetea sunt nişte simboluri: semnul reprezintă legea fiarei, iar pecetea, Legea lui Dumnezeu, scrisă în inimă şi în minte. Cei care primesc pecetea lui Dumnezeu au Legea Sa scrisă în mintea lor (Exod 13,9). Cei care merg după fiară fac lucrul acesta în mod conştient sau sunt duşi de alţii de mână (Eclesiastul 9,10).
7.  În ce constă pecetluirea poporului lui Dumnezeu? Isaia 8,16
„Înveleşte această mărturie, pecetluieşte această _____________, între ucenicii Mei.”
Aplicarea unei ştampile pe un document arată că el este oficial. De obicei, ştampilele sunt aplicate pe actele de proprietate, pe certificatele
de naştere etc. Biblia spune că pecetea lui Dumnezeu face parte dintr-un document oficial – Legea Sa sfântă. Ştampilele persoanelor cu autoritate conţin numele lor, titlul lor oficial şi teritoriul în care îşi exercită autoritatea. Spre exemplu, ştampila preşedintelui României are trei ele­mente: numele preşedintelui, titlul lui („preşedinte”) şi teritoriul supus jurisdicţiei lui („România”).
8.  Ce legătură spune Biblia că există între „pecete” şi „semn”? Romani 4,11
„Apoi a primit ca ________ tăierea împrejur, ca o __________ a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă când era netăiat împrejur.”
În Biblie, cuvintele „pecete” şi „semn” sunt sinonime. În cazul lui Avraam, circumcizia era un semn exterior şi o pecete care arăta că el avea o credinţă autentică, prin care adeverea că „Dumnezeu spune adevărul” (Ioan 3,33). În vechime, documentele oficiale erau validate prin aplicarea unei peceţi sau a unui inel cu sigiliu. Astăzi, documentele sunt semnate şi ştampilate pentru a arăta că sunt autentice. Acesta este sensul cuvântului „semn”. Când semnăm un document oficial la serviciu, scriem numele, titlul şi numele firmei – aceleaşi trei elemente ale unei peceţi.
9.  Ce parte din Legea lui Dumnezeu conţine pecetea Sa? Exod 20,8-11
„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, _____________ tău: să nu faci nicio lucrare în ea… Căci în şase zile __________ Domnul cerurile, pământul şi ma­rea şi _____ ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.”
Numai în porunca a patra se găsesc cele trei elemente ale unei peceţi: Numele Celui care a scris Cele Zece Porunci (Domnul), titlul Său (Creatorul) şi teritoriul Său (cerul şi pământul).
Dacă nu am avea această pecete în care să se specifice că Dumnezeu este Creatorul, Legea aceasta ar putea fi pusă în dreptul oricărui zeu. Numai Dumnezeul adevărat declară: „Eu sunt Domnul, Creatorul vostru, iar cerul şi pământul sunt proprietatea Mea.”
10.   Este Sabatul semnul special al lui Dumnezeu pentru popo­rul Său? Ezechiel 20,12.20
„Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un _______ între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul care-i sfinţesc… Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sunt un ________ între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!”
Sabatul este un semn exterior (o pecete) al poporului lui Dumnezeu. El adevereşte că ei au credinţă în Isus, Creatorul şi Mântuitorul lor. Copiii lui Dumnezeu păzesc Sabatul, pentru că au învăţat să-L iubească pe Isus, să aibă încredere în El şi să asculte de El şi pentru că au luat hotărârea de a se închina aşa cum Dumnezeu porunceşte.
11.   La ce se referă semnul fiarei? Apocalipsa 14,6-12
„Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului… El zicea cu glas tare: ’…_______________ Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!’… Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: ’Dacă se ________ cineva _______ şi icoanei ei şi primeşte semnul ei’… Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”
Mesajele celor trei îngeri vin din partea lui Dumnezeu, într-un ultim efort de a duce Evanghelia în lume, cu puţin timp înainte de revenirea lui Isus (versetele 14,15). Ele ne spun că, în vremea noastră, lupta va avea în centru închinarea.
a.  Primul înger ne porunceşte să ne închinăm Creatorului şi citează din porunca a patra. Versetul 7
b.  Al doilea înger condamnă Babilonul, simbolul bisericii necredincioase, care încalcă Legea lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu se separă de Babilon. Apocalipsa 14,8; 18,4.5; 1 Ioan 3,4
c.  Îngerul al treilea declară că fiara are o închinare falsă, care se opune peceţii lui Dumnezeu (adică Sabatului zilei a şaptea).
d.  Cei care se închină înaintea Creatorului păzesc poruncile Lui (Apo­calipsa 14,7.12). Ei păzesc toate poruncile Lui, toate zece – inclusiv porunca a patra – „Căci, cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă se face vinovat de toate” (Iacov 2,10). Ei ţin Sabatul şi I se închină lui Isus, Creatorul. Ascultarea lor este o urmare a credinţei lor adevărate în Isus. Apocalipsa 14,12; Iacov 2,17.18
e.  Aşadar, semnul fiarei este opusul peceţii lui Dumnezeu, opusul Sabatului zilei a şaptea.
12.   Care este semnul fiarei? Daniel 7,25
„El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt… şi se va încumeta să ___________ vremurile şi legea.”
Biserica Romană susţine că schimbarea Sabatului este dovada cea mai clară că ea este reprezentanta lui Dumnezeu pe pământ. Citiţi următoarele declaraţii oficiale ale Bisericii Catolice:
„Biblia ne învaţă şi astăzi că Sabatul, adică sâmbăta, ar trebui sfinţit. În Noul Testament nu se găseşte nicio dovadă că sâmbăta ar fi fost înlocuită cu duminica. Fără îndoială că aceasta este o problemă importantă. Ea apare în Biblie ca una dintre Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu. În Biblie nu există niciun temei pentru desfiinţarea acestei porunci sau pentru transferarea păzirii ei asupra altei zile din săptămână. [Însă] Pentru catolici nu există nicio dificultate… Biserica este deasupra Bibliei; şi transferul acesta al păzirii Sabatului asupra duminicii, în loc de sâmbătă, este o dovadă vie a acestui fapt.” (The Catholic Record, Londra, Ontario, 1 septembrie 1923)
„Probabil că lucrul cel mai îndrăzneţ, schimbarea cea mai revoluţionară pe care a făcut-o biserica a avut loc în secolul al IV-lea. Ziua sfântă, Sabatul, a fost schimbat de sâmbătă în duminică… nu pe baza unor porunci din Scriptură, ci pe baza faptului că Biserica era conştientă de puterea ei… Oamenii care cred că Scriptura trebuie să fie singurul temei ar trebui să devină adventişti de ziua a şaptea şi să sfinţească Sabatul.” (Saint Catherine Catholic Church Sentinel, Algonac, Michigan, 21 mai 1995)
„Martin [Luther] a călcat pe un teren periculos. Se pare că principiul lui fundamental era acela că nu trebuie să ţinem nicio doctrină şi nicio practică dacă nu se întemeiază pe Scriptură. Dacă în felul acesta decidem ce trebuie să credem şi cum trebuie să ne purtăm, atunci şi fundamentaliştii au probleme. Spre exemplu, ei nu au nicio autorizaţie de a susţine serviciile de închinare colectivă duminica, în loc de sâmbătă. Biserica Catolică a fost cea care a schimbat ziua în perioada post nou-testamentală. Pentru a vedea că numai Noul Testament nu vă este de folos în această privinţă, gândiţi-vă la adventiştii de ziua a şaptea care, pornind numai de la Biblie, spun că închinarea ar trebui să se facă sâmbăta, şi nu duminica.” Karl Keating, The Usual Suspects: Answering Anti-Catholic Fundamentalists (San Francisco, Ignatius Press, 2000), pag. 186.
„Întrebare: Care este ziua de Sabat?
Răspuns: Sâmbăta este Sabatul.
Întrebare: De ce păzim duminica şi nu sâmbăta?
Răspuns: Păzim duminica şi nu sâmbăta fiindcă Biserica Catolică a transferat solemnitatea zilei sâmbetei asupra duminicii.” Peter Geiermann, The Convert’s Catechism of Catholic Doctrine, (Rockfort, IL; Tan Books and Publishers, 1977), pag. 50.
13.   Ce trebuie să facem atunci când legile oamenilor vin în contradicţie cu Legea lui Dumnezeu? Fapte 5,29
„Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: ’Trebuie să ascultăm mai mult de _____________ decât de ___________!’”
Decizia pe care o avem de luat în aceste zile finale este una simplu de înţeles. În Biblie nu există niciun argument în favoarea păzirii duminicii. Numai papalitatea susţine că a schimbat ziua Sabatului de sâmbătă în duminică. Deci care este concluzia? Păzirea duminicii se bazează pe tradiţiile păgâne care au pătruns în biserică. Însă Sabatul zilei a şaptea îi aduce onoare Dumnezeului adevărat.
14.   Vrei să primeşti pecetea Legii lui Dumnezeu în inima ta?
Răspunsul tău: ____________________________________
 
Trăim în perioada în care Duhul Sfânt îi călăuzeşte pe oameni „în tot adevărul” şi scrie Legea lui Dumnezeu „în mintea lor” (Ioan 16,13; Efe­seni 4,30; Evrei 10,16). Să nu tragi concluzii greşite: în momentul de faţă, nimeni nu are semnul fiarei. Acest lucru va avea loc în viitor, când guvernele lumii se vor uni pentru a impune prin lege închinarea în ziua duminicii, în cinstea papalităţii. Astăzi ne putem pregăti pentru primirea semnului sau peceţii lui Dumnezeu. De aceea este atât de important să luăm acum decizia de a-L urma pe Isus în toate.
 
 
Studiul 21

America în profeţie

Statele Unite ale Americii deţin un loc special în istoria lumii. Lupta lor pentru independenţă, care a fost încununată de succes, le-a permis să stabilească o formă de guvernare reprezentativă şi să susţină libertatea de închinare. În ultimele două secole, SUA au influenţat creştinismul mai mult decât oricare naţiune. Legile care protejează libertatea religioasă au dus la apariţia a numeroase societăţi biblice, mişcări misionare şi biserici noi.
Statele Unite au devenit una dintre principalele superputeri ale lumii. Dată fiind influenţa lor asupra lumii şi asupra creştinismului, nu ne surprinde să aflăm că ele sunt menţionate în profeţia Bibliei. În studiul de faţă, vei descoperi că Biblia a prezis apariţia Statelor Unite şi rolul pe care îl vor avea ele în evenimentele viitoare.
1.  Ce împărăţie este simbolizată prin intermediul fiarei care sea­mănă cu un leopard? Apocalipsa 13,1.2
„Şi am văzut ridicându-se din mare o ________ cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe capete avea nume de hulă. Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard.”
În studiul 4, „Marile puteri ale lumii în profeţie”, am aflat că această fiară reprezintă în mod indiscutabil cea mai influentă putere politico-religioasă din istorie: Biserica Romană medievală. De-a lungul secolelor, creştinii au înţeles că această fiară-antihrist este Vaticanul. Ian Hus, Luther, Wycliffe, Calvin, Tyndale, Knox şi mulţi alţii au arătat că această putere este sistemul papal.
2.  Ce eveniment a avut loc la sfârşitul celor 1.260 de ani? Apo­calipsa 13,3
„Unul din capetele ei părea _______ de moarte, dar rana de moarte fusese _____________. Şi tot pământul se mira după fiară.”
Biserica Romană medievală a dobândit putere politică în anul 538 d.Hr. Ea a domnit timp de 1.260 de ani, după cum a prezis profeţia, şi a pierdut puterea în 1798 d.Hr. În acest an, generalul Berthier al lui Napoleon l-a luat prizonier pe papă şi l-a dus în Franţa, unde acesta a rămas până la moarte. Această împlinire uimitoare a profeţiei a fost anunţată de cercetători biblici din toată lumea.
Vindecarea rănii a început atunci când papalitatea şi-a recâştigat pu­terea politică. În 1929, Italia i-a redat Vaticanului autoritatea politică şi diplomatică, prin Tratatul de la Lateran. Revista The Catholic Advocate declara că tratatul a „vindecat o rană”; iar în ziarul San Francisco Chro­nicle a apărut titlul „Rană de mulţi ani, vindecată”. Profeţia a prezis co­rect că în zilele noastre papalitatea va avea influenţă politică.
3.  Ce împărăţie apare în timpul captivităţii papei? Apocalipsa 13,10.11
„Cine duce pe alţii în robie va merge şi el în robie… Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă __________, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur.”
În profeţie, o fiară simbolizează o împărăţie (vezi Daniel 7,17.23). Primul element de identificare a acestei noi împărăţii este faptul că ea se ridică la putere la sfârşitul secolului al XVIII-lea, atunci când papalitatea se duce „în robie”, în anul 1798 d.Hr.
4.  Unde apare această nouă împărăţie? Apocalipsa 13,11
„Apoi am văzut ridicându-se din _______ o altă fiară.”
Celelalte fiare din profeţie au apărut din „mare”, simbolul zonelor dens populate de „noroade, gloate, neamuri şi limbi” (Apocalipsa 17,15). Al doilea element de identificare este acela că naţiunea aceasta nu apare în Lumea Veche mai populată, la fel ca celelalte împărăţii, ci într-o zonă total diferită – din „pământ”, adică într-o zonă cu puţini locuitori, pe continentul american.
5.  De ce a apărut această naţiune din pământ? Apocalipsa 12,14-16
„Dar pământul a dat ________ femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul.”
În profeţie, femeia este simbolul bisericii (Apocalipsa 19,7.8; 2 Corinteni 11,2; Ieremia 6,2). Ţara aceasta este un loc de refugiu pentru poporul lui Dumnezeu care fuge de persecuţia religioasă amintită în profeţia celor 1.260 de ani.
6.  Cum dobândeşte puterea această naţiune? Apocalipsa 13,11
„Apoi am văzut ________________ din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui ________.”
Al treilea indiciu este că naţiunea aceasta nu distruge fiara de dinaintea ei, care era stăpână pe pământ. Ea nu ajunge deodată o putere mondială, ci se ridică treptat şi ia în stăpânire pământul. Al patrulea indiciu: trebuie să căutăm o naţiune tânără (un miel, şi nu un berbec).
7.  Cum sunt coarnele acestei naţiuni, spre deosebire de coar­nele celorlalte fiare? Apocalipsa 13,11
„Avea două coarne ca ale unui _______.”
Al cincilea element este că naţiunea aceasta nu are coroane pe coarnele ei. Este vorba despre o naţiune care nu are un împărat. Al şaselea indiciu este că naţiunea aceasta are coarne ca ale unui miel. Mielul este simbolul lui Hristos (Ioan 1,29) şi, prin urmare, naţiunea aceasta se întemeiază pe principiile creştine. Ea urmează învăţăturile lui Hristos cu privire la relaţia dintre guvern şi religie: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” (Matei 22,21)
8.  Cât de influentă este această naţiune? Apocalipsa 13,12
„Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi ________ ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi.”
A şaptea trăsătură este că naţiunea aceasta devine o putere care exer­cită o influenţă mondială. Statele Unite ale Americii sunt singura putere care corespunde acestor şapte elemente de identificare.
(1) A venit la putere la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
(2) S-a născut într-o zonă pustie şi a devenit un loc de refugiu pentru oamenii persecutaţi religios.
(3) S-a ridicat treptat, într-o zonă care nu se afla sub controlul altui imperiu mondial.
(4) Este o naţiune tânără, care a introdus o nouă formă de guvernământ.
(5) Nu are în frunte un împărat încoronat, ci un guvern reprezentativ.
(6) A fost întemeiată pe principiile libertăţii de închinare.
(7) A devenit o superputere mondială.
Nu trebuie să ne surprindă faptul că SUA sunt menţionate în profeţie. Fiind o superputere în secolul XXI, ele vor contribui la darea semnului fiarei. Colin Powell a spus că SUA sunt „o superputere care în generaţia aceasta nu poate fi atinsă de nimeni, în ceea ce priveşte puterea militară, puterea economică, forţa sistemului politic şi a sistemului nostru de va­lori.” (P. J. O’Rourke, „A Conversation with Colin Powell”, The Atlantic Monthly, septembrie 2004)
9.  Ce relaţie există între SUA şi Vatican? Apocalipsa 13,14
„Ea a zis locuitorilor pământului să facă o ________ fiarei, care avea rana de sabie şi trăia.”
Deşi la început a fost o naţiune întemeiată pe principiile protestante, America a încheiat o alianţă cu Vaticanul, după ce „rana de moarte” a acestuia s-a vindecat.
10.   Ce fel de cuvinte va rosti America prin legile ei? Apocalipsa 13,11
„Avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un __________.”
Naţiunile „vorbesc” prin organele lor legislative şi judiciare. Balaurul este diavolul (Apocalipsa 12,9) şi el rosteşte „hule” (Apocalipsa 13,5). Hula, sau blasfemia, este declaraţia despre sine a unei fiinţe create că este Dumnezeu (Ioan 10,33). America vorbeşte ca un balaur atunci când îşi asumă prerogativele lui Dumnezeu şi adoptă legi care încalcă dreptul cetăţenilor de a se închina potrivit conştiinţei lor.
11.   Ce fel de legi va adopta America? Apocalipsa 13,12
„Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi ________ ca pământul şi locuitorii lui să se _________ fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.”
Controversa legată de semnul fiarei are în centru închinarea. Ame­rica îşi va exercita autoritatea prin impunerea închinării ca un omagiu adus fiarei papale. Această naţiune, caracterizată la început de o libertate religioasă nemaiîntâlnită, va ajunge să introducă legi prin care să fie impusă închinarea în cinstea papalităţii.
12.   Ce împrejurări vor determina adoptarea acestor legi? Apo­calipsa 13,13.14
„Săvârşea _________ mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă.”
Tulburările la nivel global, împreună cu minunile amăgitoare, îi con­ving pe oameni să „se întoarcă la Dumnezeu” ca să scape de „pedepsele” Lui. Rezultatul este că „tot pământul se mira după fiară” şi toţi oamenii se unesc pentru a merge după fiara papală (Apocalipsa 13,3).
13.   Ce închinare este legiferată în cinstea fiarei papale? Apo­calipsa 13,15-17
„Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un _______ pe mâna dreaptă sau pe frunte şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.”
În studiul nr. 20, „Semnul fiarei”, am descoperit că semnul autorităţii papale este păzirea duminicii. Faptul că majoritatea creştinilor se închină duminica – un produs al papalităţii –, deşi nu au niciun temei biblic pentru aceasta, este un argument folosit de papalitate pentru a „demonstra” că ea este locţiitorul lui Dumnezeu pe pământ. Secole la rând, papalitatea s-a luptat să-şi recapete stăpânirea asupra lumii. Când va reuşi acest lucru, va avea grijă ca toţi să-i recunoască autoritatea prin păzirea duminicii. „Biserica a schimbat Sabatul în duminică şi toată lumea se pleacă şi se închină în această zi, în supunere tăcută faţă de ordinele Bisericii Catolice.” (Hartford Weekly Call, 22 februarie 1884)
14.   Ce deosebire este între poporul lui Dumnezeu şi cei care primesc semnul fiarei? Apocalipsa 14,12
„Aici este răbdarea sfinţilor, care _____ poruncile lui Dumnezeu şi _____ lui Isus.”
Credincioşii lui Dumnezeu au două caracteristici: ei au credinţa lui Isus şi ascultă de poruncile Lui, din care face parte şi porunca a patra, referitoare la ziua Sabatului. În timp ce restul lumii primeşte semnul fiarei, poporul lui Dumnezeu nu acceptă să renunţe la credinţa în Isus şi refuză să încalce poruncile lui Dumnezeu şi să se închine într-un mod contrar poruncilor Sale.
15.   Vrei să faci parte din poporul lui Dumnezeu care păzeşte poruncile şi care are credinţa lui Isus?
Răspunsul tău _____________________________________
 
În aceste zile din urmă, Dumnezeu îi cheamă pe oameni să se închine „Celui ce a făcut cerul şi pământul” (Apocalipsa 14,7). Cei care răspund la chemarea Sa recunosc că El este Creatorul şi Mântuitorul lor şi Îl iubesc. Ei vor fi biruitori asupra semnului fiarei.
SUA ca superputere mondială
„Americanii ar trebui să recunoască adevărul şi să-şi recunoască responsabilităţile pe care le au în calitate de stăpâni absoluţi ai lumii… Adevărul este că, de la Imperiul Roman încoace, niciun stat din istoria lumii nu s-a bucurat de aceeaşi întâietate culturală, economică, tehnologică şi militară.” Sydney Morning Herald, 20 septembrie 2002
Alianţa dintre Vatican şi SUA
„Consider că Statele Unite, ca unică superputere mondială, şi Cetatea Sfântă, ca unică putere moral-politică supremă în lume, vor avea în viitor roluri semnificative. Acţiunile lor vor influenţa viaţa oamenilor din toate regiunile globului.” Thomas P. Melady, ambasador SUA la Vatican (1989-1993)
Preşedintele George W. Bush a declarat următoarele, în discursul susţinut cu ocazia dedicării Centrului Cultural Papa Ioan Paul al II-lea, pe 22 martie 2001: „Prea puţini şi-au închipuit turnura pe care o va lua viaţa sa [a Papei Ioan Paul al II-lea] sau modul în care viaţa sa va modela istoria… ’El nu este un papă din Polonia, ci un papă din Galileea.Ne aducem aminte de prima vizită pe care a făcut-o Papa în Polonia, în 1979, când credinţa s-a transformat în rezistenţă şi când a început căderea rapidă a imperiului comunist… Ultimul lider al Uniunii Sovietice avea să-l numească ’cea mai înaltă autoritate morală de pe pământ’… El este primul Papă din epoca modernă care a intrat într-o sinagogă şi care a vi­-
zitat o ţară islamică… Iar noi, în ţara noastră, nu trebuie să ignorăm cuvintele pe care ni le adresează Papa… Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest om de excepţie, un slujitor al lui Dumnezeu şi un erou al istoriei.”
„Vrând nevrând, pregătiţi sau nepregătiţi, suntem cu toţii implicaţi
într-o competiţie mondială strânsă, fără reguli, care se dă între trei candi­daţi. Totuşi cei mai mulţi dintre noi nu concurăm. Noi suntem miza. Întrucât competiţia se dă cu privire la cine va introduce primul sistem mondial de guvernare din istoria existenţei omenirii…, scopul pontificatului lui Ioan Paul – motorul care conduce marea sa politică papală şi care hotărăşte strategiile sale zilnice şi anuale – este acela de a ieşi învingător în această competiţie.” Malachi Martin, The Keys of this Blood, the Struggle for World Dominion Between Pope John Paul II, Mikhail Gorbachev & the Capitalist West (Simon & Schuster, 1990), pag. 15, 17.
Billy Graham afirma: „Ioan Paul al II-lea a devenit liderul moral al lumii. El va rămâne în istorie sub numele de cel mai mare dintre papii epocii moderne. El a fost conştiinţa puternică a întregii lumi creştine.”
„Dezacordul cu privire la amploarea autorităţii Papei a fost una dintre principalele cauze ale Reformei engleze din secolul al XVI-lea… Dacă avea să se înfiinţeze o nouă Biserică unită, Episcopul de Roma avea să fie acela care să deţină întâietatea universală. Papa a fost recunoscut ca autoritate generală în lumea creştină ieri, de către o comisie anglicană şi romano-catolică, fiind numit ’un dar care trebuie primit de toate Bisericile’.” Daily Telegraph, 13 mai 1999
Legislaţia privitoare la păzirea duminicii
Papa Ioan Paul al II-lea, Scrisoare apostolică, Dies Domini (31 mai 1998): „Duminica este ziua care reprezintă miezul vieţii creştine… Şi Domnul Şi-a pus pecetea pe ziua Sa… Identitatea acestei zile trebuie protejată… Presiunile zilelor pe care le trăim ne pot împiedica să ne împlinim datoria faţă de duminică… prin sfinţirea acestei zile prin rugăciune, fapte de bunătate şi abţinerea de la muncă… dreptul lucrătorului pe care Statul trebuie să-l garanteze… în circumstanţele deosebite în care trăim, creştinii se vor strădui, în mod firesc, să se asigure că legislaţia civilă le respectă datoria de a sfinţi duminica.”
„Următoarea datorie pe care o are un cetăţean al lumii lui Dumnezeu este faţă de el însuşi. ’Adu-ţi aminte de ziua Sabatului ca s-o sfinţeşti’ este o poruncă care urmăreşte binele fiecărui cetăţean… Atunci când oamenii se pot odihni şi se lasă inspiraţi de Dumnezeu, se nasc civilizaţii supe­rioare. Legile din SUA care prevedeau o zi de odihnă [legile duminicale] au fost abolite, întrucât sunt o încălcare a separării puterilor în stat… Ca o insultă făţişă la adresa lui Dumnezeu şi a planului său, sunt admise numai acele politici despre care se poate demonstra că au scopuri laice clare.” Pat Robertson, The New World Order, pag. 236.
 
 
Studiul 22
Cele două femei din Apocalipsa
Biserica creştină se află în atenţia deosebită a lui Dumnezeu, în această lume răzvrătită. Darul cel mai ales al Cerului, Isus, a fost oferit pentru răscumpărarea ei (Efeseni 5,25).
Biblia foloseşte limbajul cel mai familiar pentru a descrie legătura Sa cu biserica. Astfel, biserica este: trupul lui Isus (Efeseni 1,22.23); mireasa Lui (Efeseni 5,23-32): templu sfânt (Efeseni 2,19-22); „lumina lumii” (Matei 5,14); şi „stâlpul şi temelia adevărului” (1 Timotei 3,15).
Misiunea ei sfântă şi importantă este aceasta: „Domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu” (Efeseni 3,10).
Satana urăşte biserica tot atât de mult pe cât o iubeşte Dumnezeu şi vrea să o distrugă. Profeţia ne dezvăluie metodele lui de atac: el strecoară în sânul ei învăţători mincinoşi (Fapte 20,28-30; 2 Timotei 4,3.4); „se încumetă să schimbe vremile şi legea” (Daniel 7,25); şi îi persecută pe cei care nu acceptă compromisul (Daniel 7,21; Apocalipsa 13,7). După 2.000 de ani de atacuri devastatoare, biserica s-a sfărâmat în mii de grupări religioase, cu doctrine adesea contradictorii.
Însă profeţia ne arată că nu trebuie să ne pierdem speranţa. Ea prezice că, în aceste zile din urmă, Dumnezeu îi va chema pe copiii Săi laolaltă, ca să-I aducă slavă. În lecţia aceasta vom afla că trăim în vremea restaurării şi vom descoperi că fiecare dintre noi poate împlini profeţia.
1.  Care este planul şi dorinţa lui Isus pentru biserica Sa? Ioan 17,21
„Mă rog ca toţi să fie ______, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine.”
Isus vrea ca biserica să fie una. Însă, în vremea noastră, constatăm exact contrariul: ea este împărţită în mii de confesiuni creştine care susţin doctrine contradictorii.
2.  Cum a ajuns creştinismul în această stare de divizare? Fapte 20,28-30
„Luaţi seama dar, la voi înşivă şi la toată turma… ca să păstoriţi Biserica Domnului… Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici _________________.”
După cum a prezis Pavel, totul a început cu învăţătorii care au compromis doctrina biblică. Aceasta a dus la îndepărtarea de adevăr şi la apariţia papalităţii (2 Tesaloniceni 2,3). Protestanţii au făcut greşeli asemănătoare şi nu au căutat ca toate convingerile lor să corespundă cu Biblia. Ca urmare, astăzi avem mii de biserici care pun accent pe un anumit aspect al adevărului, dar care susţin şi erori periculoase.
3.  Va accepta Isus ca „oile” Sale să rămână împrăştiate? Ioan 10,16
„Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu şi va fi ___ turmă şi un Păstor.”
În fiecare biserică există căutători sinceri ai lui Dumnezeu. Iar mulţi nu fac parte din nicio biserică. Isus îi cheamă cu glasul Său – prin Cuvântul lui Dumnezeu. Pe măsură ce descoperă învăţăturile Bibliei şi momentul de pe axa timpului profetic în care trăiesc, ei ascultă de chemarea lui Isus şi se adună laolaltă. Dorinţa lor comună de a-L urma pe Isus şi de a asculta doar de Biblie îi aduce pe toţi într-un singur „staul”.
4.  Vor fi aşezate la locul cuvenit toate adevărurile lui Dumnezeu, înainte de revenirea lui Isus? Fapte 3,20-21
„Şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a _________ lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime.”
„Cerul trebuie să-L primească” pe Isus „până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor”. Profeţia aceasta prezice că va veni un timp în care Dumnezeu va restaura adevărurile Bibliei, care au fost pierdute în Evul Mediu. Aceasta este o profeţie a speranţei! Dumnezeu va avea un popor care va asculta de tot adevărul Său.
5.  Cum descrie Dumnezeu în Apocalipsa biserica Sa? Apoca­lipsa 12,1.5
„O ___________ învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap… Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.”
În profeţie, femeia reprezintă biserica (Apocalipsa 19,7.8; 2 Corinteni 11,2; Ieremia 6,2). Femeia curată din Apocalipsa 12 este simbolul bisericii adevărate a lui Dumnezeu. Soarele Îl reprezintă pe Cel care este numit Soarele neprihănirii, Mântuitorul nostru (Maleahi 4,2). Luna ne trimite cu gândul la Evanghelie, care reflectă, pentru noi, lumina mântuirii, care vine de la Hristos. Cele douăsprezece stele îi reprezintă pe apostoli. „Copilul de parte bărbătească” este Isus (Apocalipsa 19,13-16).
6.  Ce altă femeie mai este descrisă în Apocalipsa? Apocalipsa 17,3-5
„Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare… Pe frunte purta scris un nume, o taină: ’____________ cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.’”
Cealaltă femeie din profeţie este Babilonul. Întrucât femeia curată reprezintă biserica adevărată a lui Dumnezeu, femeia desfrânată reprezintă biserica apostaziată, care nu rămâne credincioasă angajamentului de a-I sluji lui Hristos. Aceste biserici adultere, din punct de vedere spiritual, compromit adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu ca să fie prietene cu lumea şi vrăjmaşe cu Dumnezeu. (Iacov 4,4)
7.  Cine este această biserică „mamă” a Babilonului? Apocalipsa 17,1-6
a.  „Femeia aceasta era îmbrăcată cu _________ şi _________; era îm­podobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare.” Apocalipsa 17,4
b.  „Cele şapte capete sunt şapte _________ pe care şade femeia.” Apocalipsa 17,9
c.  „Şi am văzut pe femeia aceasta îmbătată de ________ sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus.” Apocalipsa 17,6
d.  „Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stă­pânire peste ___________ pământului.” Apocalipsa 17,18
e.  „A căzut, a căzut Babilonul cel mare!… Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la ___________ ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer.” Apocalipsa 18,1-5
Aceste cinci elemente de identificare nu ne duc altundeva decât la Biserica Romei. Culorile ei oficiale sunt purpuriul şi stacojiul; Roma este cetatea celor şapte coline; ea recunoaşte că i-a persecutat pe creştini în Evul Mediu; ea este o superputere politică şi a fost, „cel puţin în ceea ce priveşte teritoriul şi pretenţiile…, conducătorul întregii lumi, în aface­rile vremelnice şi spirituale” (Alexander Flick, The Rise of the Medieval Church (New York; Burt Franklin, 1959), pag. 575, 576); admite deschis că a păcătuit (a încălcat Legea lui Dumnezeu, 1 Ioan 3,4) prin schimbarea poruncii a patra.
Conducătorii religioşi au susţinut acest lucru secole la rând: Hus, Wycliffe, Luther, Calvin, Zwingli, Tyndale, John Wesley, Spurgeon şi mulţi alţii.
Aceasta nu este o critică adusă credincioşilor romano-catolici. Nu uita că Biblia prezintă istoria în formă netrunchiată. Biserica Romană a făcut multe lucruri bune de-a lungul anilor, dar Biblia condamnă corupţia ei de la început şi sistemul nebiblic de închinare, preluat din păgânismul babilonian antic. Biserica Romană are mulţi credincioşi care Îl iubesc pe Dumnezeu şi care caută să-I slujească. Nu ei sunt sursa defectelor bisericii. Biblia condamnă sistemul.
8.  Cine mai face parte din Babilon? Apocalipsa 17,5
„Pe frunte purta scris un nume, o taină: ’Babilonul cel mare,
________ curvelor.’”
Biserica Romană declară deseori că este „mama” tuturor bisericilor. Fiicele Bisericii Catolice sunt bisericile protestante care mai urmează încă învăţăturile ei nebiblice. Iată o declaraţie grăitoare în acest sens, preluată dintr-o carte oficială a Bisericii Catolice:
„Păzirea [duminicii] este o rămăşiţă a Bisericii Mamă din care au ieşit sectele non-catolice – ca un băiat care fuge de acasă, dar care are în buzunar o fotografie a mamei sau o şuviţă din părul ei.” Rev. John A. O’Brien, The Faith of Millions (Huntington, IN; Our Sunday Visitor, Inc., 1974), pag. 400-401
Babilonul şi fiicele ei reprezintă Biserica Catolică şi bisericile pro­testante care păzesc duminica şi încalcă Legea lui Dumnezeu. Cele două femei din Apocalipsa reprezintă două biserici şi două grupuri de oameni care susţin că I se închină lui Dumnezeu. Unii ascultă de Biblie, iar alţii nu.
9.  Putem identifica femeia curată din Apocalipsa? Apocalipsa 12,13.14
„Balaurul… a început să urmărească femeia… cele două aripi ale vulturului cel mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o _______, ________ şi ____________ unei vremi, departe de faţa şarpelui.”
Ca şi în cazul Babilonului, există cinci elemente de identificare a bisericii adevărate a lui Dumnezeu. În perioada de 1.260 de ani (între 538 d.Hr şi 1798), biserica lui Dumnezeu exista, dar nu era organizată, fiindcă a fugit în pustie de bisericile şi de popoarele intolerante, ca să găsească libertatea religioasă. Primul element de identificare a bisericii lui Dumnezeu este acela că ea apare în „pustie” după  anul 1798.
10.   Care sunt următoarele două elemente de identificare a poporului lui Dumnezeu? Apocalipsa 12,17
„Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc __________ lui Dumnezeu şi ţin _________ lui Isus Hristos.”
Al doilea element de identificare a rămăşiţei, adică a bisericii din
timpul sfârşitului, este acela că ea păzeşte toate poruncile lui Dumnezeu, la fel ca Isus şi apostolii – inclusiv Sabatul zilei a şaptea, din porunca a patra. A treia caracteristică este că ea ţine mărturia lui Isus, care este „duhul prorociei”. Ea va înţelege şi va explica altora profeţia (Apocalipsa 19,10).
11.   Care este a patra caracteristică a bisericii lui Dumnezeu din timpul sfârşitului? Apocalipsa 14,6
„Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, _________ neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.”
Dacă vrem să descoperim care este biserica lui Dumnezeu, trebuie să căutăm o mişcare religioasă la nivel mondial.
12.   Ce mesaj al Evangheliei transmite această biserică? Apoca­lipsa 14,6-14
Al cincilea element de identificare ne trimite la cele şapte părţi ale Evangheliei, pe care biserica lui Dumnezeu le restaurează înainte de revenirea lui Isus. Biserica lui Dumnezeu îi învaţă pe oameni următoarele:
a.  „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I ________, căci a venit ceasul ___________ Lui.” versetul 7
Să-I dăm slavă lui Dumnezeu prin tot ce facem, fiindcă El a murit pentru păcatele noastre (1 Corinteni 6,20 şi 10,31) şi fiindcă judecata Sa a venit în anul 1844.
b.  „______________ Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” versetul 7
Să ne închinăm lui Isus, Creatorul, prin păzirea Sabatului zilei a şaptea.
c.  „A ________, a căzut Babilonul.” Versetul 8
Este dezvăluit sistemul de închinare nebiblic care provine din Babilon.
d.  „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână…” versetul 9
Ea arată cine este fiara, care este icoana fiarei şi semnul ei.
e.  „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc ___________ lui Dumnezeu şi __________ lui Isus.” versetul 12
Avem aici echilibrul autentic dintre credinţă şi fapte. Nu suntem mântuiţi prin faptele noastre; dar, dacă avem credinţa şi dragostea lui Isus, vom păzi poruncile Sale (Ioan 14,15).
f.  „Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!… ei se vor __________ de ostenelile lor.” Versetul 13
Moartea este o odihnă liniştită de faptele noastre, până la înviere, când vom ieşi din mormânt.
g.  „Iată un nor alb şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al __________, pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o secere ascuţită.” Versetele 14 şi 15
Revenirea lui Isus va fi vizibilă şi audibilă. Atunci va avea loc secerişul final. (Matei 13,39)
13.   Care biserică are aceste cinci caracteristici?
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este singura care corespunde celor cinci elemente de identificare. Aceasta nu înseamnă că numai adventiştii sunt mântuiţi. Dumnezeu are urmaşi adevăraţi în toate bisericile.
Ceea ce ne descoperă Biblia este faptul că Dumnezeu îi adună pe credincioşii Săi într-un singur staul, fiindcă ei vor să-L urmeze pe Isus.
a.  Biserica aceasta a venit la existenţă după 1798, în 1860.
b.  Ea păzeşte Sabatul zilei a şaptea, pe care l-au păzit Isus şi ucenicii.
c.  Ea se întemeiază pe profeţie şi cunoaşte profeţia.
d.  Este o biserică mondială şi este prezentă în mai multe ţări decât oricare altă biserică protestantă.
e.  Ea predică toată Evanghelia, aşa cum este ea înfăţişată în mesajele celor trei îngeri din Apocalipsa 14.
14.   Cum îi adună Isus pe credincioşii Săi? Ioan 10,16
„Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de ________ Meu şi va fi o turmă şi un Păstor.”
Trăim în vremea în care Isus îi cheamă pe credincioşii Săi să se unească pe baza învăţăturilor din Biblie. Credincioşii lui Dumnezeu din diferi­te confesiuni răspund la chemarea Duhului Sfânt. În fiecare minut, o persoană descoperă adevărul Bibliei şi se alătură bisericii rămăşiţei, formată din peste 13 milioane de membri.
15.   Vrei să răspunzi la chemarea lui Isus de a ieşi din Ba­bi­lon?
Răspunsul tău: ____________________________________
„Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ’________ din mij­locul ei, poporul ______, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!’” Apocalipsa 18,4
Trăim în timpul sfârşitului, când Dumnezeu ne cheamă să ieşim din Babilon şi să intrăm în staulul Său. Profeţia ne arată că există numai două alternative: fie ne închinăm lui Isus, Creatorul şi Mântuitorul nostru, prin ascultarea de Cuvântul Său, fie ascultăm de tradiţiile omeneşti. Dumnezeu ne-a arătat ce trebuie să alegem. „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască” (Fapte 17,30). Isus Îşi pregăteşte biserica pentru revenirea Sa iminentă.
 
Studiul 23
Curăţit dinăuntru în afară
Istoria este plină de exemple care arată că Evanghelia poate schimba în mod miraculos viaţa celor care ascultă de ea. Apostolul Ioan, cunoscut mai înainte pentru firea lui pripită, a devenit bunul ucenic al iubirii (Marcu 3,17). Pavel, prigonitorul creştinilor, a devenit apărătorul credinţei lor (1 Corinteni 15,9). Puterea Evangheliei îl transformă pe alcoolic într-un om cumpătat, pe cel desfrânat într-un om curat, înlocuieşte blestemele cu lauda şi face din hoţ un om cinstit (1 Corinteni 6,9-11).
Prin aceste studii biblice, ai avut ocazia de a experimenta mai bine puterea, dragostea şi călăuzirea lui Dumnezeu. Ceea ce contează nu este cum am început viaţa creştină, ci cum am încheiat cursa. Lecţia aceasta ne arată cum să încheiem cursa bine. Vei afla cum îşi pregăteşte
Dumnezeu mireasa, adică biserica Sa, pentru cer şi ce putem să facem ca să spunem împreună cu apostolul Pavel: „M-am luptat lupta cea bună,
mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.” (2 Timotei 4,7)
1.  În ce moment de pe axa timpului profetic ne aflăm? Apo­calipsa 14,6.7
„Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul
__________ Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”
În lecţiile anterioare am aflat că Daniel 8,14 prezice ceasul judecăţii, „curăţirea sfântului Locaş”, care a început în 1844 d.Hr. Cunoscând acum momentul în care ne aflăm pe axa timpului profetic, ştim cum să-I dăm slavă în aceste zile din urmă. În studiul acesta, vom afla ce înseamnă pentru noi, creştinii, „curăţirea Sanctuarului ceresc”.
2.  Ce însemna curăţirea Sanctuarului pământesc? Leviticul 16,30
„Căci în ziua aceasta se va face ispăşire pentru voi, ca să _______: veţi fi curăţiţi de toate __________ voastre înaintea Domnului.”
Curăţirea Sanctuarului pământesc avea loc în ziua cea mai solemnă din an, pentru că atunci poporul Îl căuta pe Dumnezeu cu sinceritate, pentru curăţirea păcatului. În ceasul judecăţii de dinaintea revenirii lui Isus, Dumnezeu vrea să împlinească pentru noi cea ce reprezenta ritualul din Vechiul Testament – curăţirea poporului Său de păcat.
3.  Ne ajută acest ceas al curăţirii la pregătirea pentru revenirea lui Isus? 1 Ioan 3,2.3
„Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El se ___________, după cum El este curat.”
Dacă înţelegem însemnătatea veşnică a timpului pe care îl trăim – judecata finală şi revenirea iminentă a lui Isus –, vom face din căutarea Lui prima prioritate din viaţă. Speranţa aceasta în revenirea Sa ne trimite la Hristos, care ne poate curăţa inima de păcat.
4.  Putem să-L ajutăm pe Isus la „curăţirea Sanctuarului”?
2 Co­rinteni 6,16-18
„Căci noi suntem ________ Dumnezeului cel viu, cum a zis Dumnezeu: ’Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.’ De aceea: ’Ieşiţi din mijlocul lor
şi ______________ de ei’, zice Domnul; ’nu vă atingeţi de ce este
_________ şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice’, zice Domnul Cel Atotputernic.”
Noi suntem templele în care locuieşte Dumnezeu. Noi cooperăm cu Isus la lucrarea Sa de curăţire a Sanctuarului ceresc atunci când Îi permitem Duhului Său să ne călăuzească în tot adevărul şi când ne despărţim de practicile păcătoase ale lumii acesteia (Ioan 16,13).
5.  Care sunt aceste practici păcătoase „necurate” de care tre­buie să ne despărţim? 2 Corinteni 7,1
„Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne cură­ţim de orice întinare _________ şi a __________ şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frică de Dumnezeu.”
Sunt două tipuri de practici păcătoase, „necurate”, de care Dumnezeu ne curăţă. Primul tip îl reprezintă păcatele trupului („cărnii”), faptele care Îi aduc dezonoare lui Dumnezeu. Apoi sunt păcatele duhului – păcatele noastre ascunse. Ucenicii îi îndemnau pe creştinii din secolul I să se „cureţe” prin alegerea de a se despărţi de influenţele păcătoase şi degradante pe care diavolul le-a introdus în societate şi prin înlocuirea lor cu obiceiuri de viaţă sănătoase.
6.  De unde ştim care sunt aceste obiceiuri sănătoase? Filipeni 4,8
„Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă ________ să vă însufleţească.”
Trebuie să recunoaştem că diavolul „dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5,7). Deşi L-am primit pe Hristos în viaţă, trăim încă în această lume păcătoasă şi trebuie să fim vigilenţi, ca să-l biruim pe Satana. De aceea, apostolul Pavel îi învaţă pe creştini să aibă grijă cu ce lucruri îşi hrănesc mintea. Cele cinci simţuri sunt tot atâtea uşi spre inimă, minte şi suflet. Ceea ce vedem la televizor, filmele, distracţiile la care participăm, muzica pe care o ascultăm şi chiar cărţile şi revistele pe care le citim vor avea o influenţă asupra spiritului, minţii şi moralităţii noastre. Tot ce privim cu ochii noştri şi tot ce auzim cu urechile noastre ne influenţează gândirea, şi „omul este ceea ce gândeşte în inima lui” (2 Corinteni 3,18; Proverbe 23,7 – traducerea KJV). Creştinii înţelepţi nu îşi vor permite să se întineze cu lucrurile care nu corespund standardului enunţat în Filipeni 4,8. Dimpotrivă, ei se vor ocupa cu lucrurile curate şi vrednice de iubit.
7.  Ce fel de lucruri hrănesc firea păcătoasă? Galateni 5,16-25
„Şi faptele ____________________ sunt cunoscute şi sunt acestea:
preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri __________________ Împărăţia lui Dumnezeu… Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.”
Deşi ne-am născut din nou, firea noastră se împotriveşte neîncetat Duhului Sfânt şi încearcă să ne ia în stăpânire voinţa. Natura noastră spirituală vrea să fie pe placul lui Dumnezeu, dar vechea fire pământească vrea să ne îndepărteze de El. Lucrurile cu care ne hrănim mintea şi influenţele cu care ne înconjurăm vor întări fie natura noastră spirituală, fie firea pământească.
Dacă privim, citim sau luăm parte la fapte păcătoase (preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile etc.) întărim firea păcătoasă şi ne este imposibil să-L urmăm cu adevărat pe Hristos. Creştinii se vor proteja de influenţele păcătoase şi îşi vor umple mintea cu materiale care le vor inspira credinţă.
O metodă bună de identificare a activităţilor potrivite pentru un creştin este să ne punem întrebarea: „Ar face Isus acest lucru?” Dacă este vorba despre vreuna dintre faptele enumerate mai sus, putem fi siguri că Isus nu ar face aşa ceva. Ce influenţă au filmele, spectacolele de teatru, muzica necreştină, cârciumile, dansul şi jocurile de noroc asupra spiritualităţii tale? Ar face Isus piruete pe ringul de dans? S-ar duce El la teatru sau ar urmări filme în care sunt lăudate crima, violenţa, sexul şi lăcomia? Ar râde El atunci când actorii comici fac glume murdare? Dacă doreşti să fii schimbat prin „înnoirea minţii” tale şi dacă vrei să fii o persoană puternică din punct de vedere spiritual, atunci nu te supune unor influenţe care te vor determina să te potriveşti „chipului veacului acestuia” (Romani 12,2).
8.  Ce sfaturi practice ne dă Biblia în privinţa îmbrăcămintei? 1 Timotei 2,9.10
„Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip
____________, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.”
În verset sunt amintite femeile, însă principiul este valabil şi pentru bărbaţi. Creştinii vor purta haine modeste, şi nu haine prin care se doreşte stârnirea poftelor firii pământeşti.
Expresia „împletituri de păr” nu este acelaşi lucru cu aranjarea părului. Pavel se referă aici la practica obişnuită de a purta bijuterii împletite în păr. Adam Clarke, în cartea Commentary on the Bible, afirmă următoarele: „Foiţe fine de aur erau prinse în păr pentru a-l face să pară mai frumos prin reflectarea luminii şi a razelor de soare. De asemenea, erau purtate mici verigi din aur agăţate de diferite părţi ale corpului; iar femeile romane purtau perle şi pietre preţioase de diferite culori.” Moda se schimbă permanent, dar principiul Bibliei este clar: creştinii ar trebui să poarte haine modeste şi să evite purtarea bijuteriilor din aur şi din pie­tre preţioase şi hainele scumpe.
9.  Cum ne sfătuieşte Petru să ne îmbrăcăm? 1 Petru 3,3.4
„Podoaba voastră să nu fie podoaba de _______, care stă în împletitura părului, în purtarea de ________ de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.”
Apostolii le-au dat noilor credincioşi sfaturi cu privire la multe aspecte din viaţa creştină: îmbrăcămintea, comportamentul sexual, afacerile şi relaţiile sociale. Pentru apostoli, a fi creştin însemna nu doar să vii la biserică, ci să ai un mod de viaţă care să reflecte valorile lui Dumnezeu.
Sfatul de a nu purta bijuterii a fost respectat în trecut de mulţi creştini, dar, pe măsură ce s-au conformat cu lumea, ei au neglijat aceste învăţături biblice. John Wesley, fondatorul Bisericii Metodiste, spunea: „Purtarea aurului [ca podoabă] şi a hainelor costisitoare sau în culori ţipătoare… nu ar trebui îngăduite niciodată, cu atât mai puţin apărate de creştini.” (John Wesley’s Explanatory Notes on the Whole Bible, asupra 1 Petru 3,3)
10.   Ce a făcut poporul lui Dumnezeu înainte de a intra în Ţa­ra Făgăduită? Exod 33,1-6
„Nimeni nu şi-a pus _____________ pe el. Şi Domnul a zis lui Moise… ’Aruncă-ţi acum _____________ de pe tine şi voi vedea
ce-ţi voi face.’ Copiii lui Israel şi-au scos de pe ei podoabele.”
Atunci când îi scoate pe copiii Săi din păcat şi îi pregăteşte pentru o experienţă nouă cu El, Dumnezeu le cere să-şi dea jos podoabele care le atrag privirea la ei înşişi. (Vezi Geneza 35,1-4; Isaia 3,16-23.) Vom intra în curând în Ţara cerească şi Dumnezeu vrea să fim pregătiţi să umblăm pe străzi de aur şi să nu fim preocupaţi de gândul de a purta podoabe aici.
11.   Cum poate creştinul să crească din punct de vedere spiritual?
a.  „Cercetaţi _______________.” Ioan 5,39
b.  „A doua zi dimineaţa…, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc _________. Şi Se ruga acolo.” Marcu 1,35
c.  „Duceţi-vă şi faceţi _________ din toate neamurile.” Matei 28,19
d.  „Să nu părăsim adunarea noastră.” Evrei 10,25
Textele acestea ne descoperă secretul puterii spirituale şi secretul longevităţii: studiază Biblia zilnic, ia-ţi în fiecare zi timp să studiezi şi să te rogi netulburat, împărtăşeşte-le şi altora ceea ce ai aflat şi închină-te împreună cu poporul lui Dumnezeu în Sabat. În felul acesta, vom creşte în harul lui Dumnezeu.
12.   Care este cel mai bun mod de a ne manifesta dragostea faţă de Hristos? 1 Ioan 3,18.22
„Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul… Şi orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.”
A fi creştin nu înseamnă doar să spui că Îl iubeşti pe Isus. Dragostea adevărată se vede în faptele noastre care-I sunt plăcute. Uneori va trebui să renunţăm la ceea ce ne place, de dragul lui Isus. Pentru cei care Îl iubesc pe Hristos, acesta nu va fi un lucru greu.
13.   Îl iubeşti pe Isus? Ai luat hotărârea de a duce o viaţă creş­ti­nă biruitoare prin trăirea principiilor Sale de viaţă?
Răspunsul tău: ____________________________________
 
 
Studiul 24

Profeţi moderni

Încă de la început, Dumnezeu a comunicat cu oamenii prin intermediul profeţilor Săi. Aceşti oameni inspiraţi ai lui Dumnezeu au oferit o perspectivă asupra vieţii oamenilor şi asupra viitorului. Sub inspiraţie divină, ei au oferit sfaturi, încurajări, mustrări şi i-au condus pe oameni la o relaţie corectă cu Dumnezeu. Prin studiile acestea am descoperit cât de importanţi sunt profeţii lui Dumnezeu care prezic viitorul.
Profeţii erau conducători spirituali atât în vechiul Israel, cât şi în Biserica Creştină timpurie. Fără ei, poporul legământului lui Dumnezeu şi biserica Sa nu ar fi supravieţuit atacurilor lui Satana. Sfaturile şi profeţiile lor i-au ajutat pe copiii Săi să meargă pe calea dreaptă. „Domnul a trimis la ei proroci, să-i întoarcă înapoi la El.” (2 Cronici 24,19)
Satana ştie cât de importanţi sunt profeţii pentru cauza lui Dumnezeu şi încearcă să împiedice planurile Sale prin trimiterea de profeţi mincinoşi. Aceşti impostori sunt periculoşi nu numai din cauza sfaturilor mincinoase pe care le dau, ci şi din cauza faptului că influenţa lor negativă aruncă dezonoare asupra profeţilor adevăraţi ai lui Dumnezeu.
Lumea este plină de aşa-zişi profeţi, de vrăjitori, de clarvăzători şi de medii spiritiste care pretind că au o viziune divină. Cum putem să facem distincţie între cei care au într-adevăr darul prorociei şi impostori? Isus ne-a avertizat că în zilele din urmă vor fi profeţi mincinoşi şi trebuie să ştim cum să facem deosebirea între profeţii adevăraţi şi cei mincinoşi. Studiul acesta ne prezintă patru probe esenţiale pe care le putem aplica profeţilor moderni şi rolul vital pe care îl au profeţii în aceste zile din urmă.
1.  Vor exista profeţi în zilele din urmă? Ioel 2,28-31
„După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor ___________… înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.”
Dumnezeu a făgăduit că profeţii Săi din zilele finale vor transmite mesajul Său. Totodată, Isus a atras atenţia că profeţii mincinoşi vor încerca să contrafacă lucrarea profeţilor adevăraţi ai lui Dumnezeu: „Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să-i înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.” (Matei 24,24)
2.  Cum putem face deosebire între profeţii adevăraţi şi cei min­cinoşi?
a.  „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să ___________ duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi.” 1 Ioan 1,4
b.  „Nu stingeţi Duhul. Nu _____________ prorociile. Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.” 1 Tesaloniceni 5,19-21
Trebuie să verificăm dacă aceia care pretind că sunt profeţi sunt, într-ade­-
văr, de la Dumnezeu. Dumnezeu trimite profeţi care să ofere sfaturi bisericii. A-i dispreţui înseamnă a respinge binecuvântarea Sa. Însă diavolul vrea să ne încurce şi trimite profeţi mincinoşi. Biblia ne oferă câteva criterii pe baza cărora să aflăm dacă un profet vine de la Dumnezeu sau nu.
3.  Va trimite Dumnezeu profeţi la biserica Sa în vremea sfâr­şitului?
a.  „Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin __________ lui Isus Hristos.” Apocalipsa 12,17
b.  „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul ___________.)” Apocalipsa 19,10
Biserica rămăşiţei din timpul sfârşitului ţine „mărturia lui Isus” care este „duhul prorociei”. Duhul prorociei le este dat fraţilor care sunt „proroci” (Apocalipsa 22,8.9). Mărturia lui Isus este confirmată în biserica din vremea sfârşitului, care aşteaptă revenirea lui Isus (1 Corinteni 1,5-8).
4.  Au existat profeţi în Biserica Creştină timpurie?
a.  „În Biserica din Antiohia erau nişte ___________ şi învăţători.” Fapte 13,1
b.  „Iuda şi Sila, care şi ei erau __________, au îndemnat pe fraţi şi i-au întărit cu multe cuvinte.” Fapte 15,32
c.  „El avea patru ______ fecioare care proroceau.” Fapte 21,8.9
Pe lângă apostolul Ioan, au mai existat mulţi alţi profeţi şi profetese. Dumnezeu a ştiut că, la începuturile ei, Biserică Creştină avea nevoie de profeţi. Cu cât mai multă nevoie avem noi de darul profeţiei?
5.  De ce nu există şi astăzi tot la fel de mulţi profeţi? Plângeri 2,9
„_______ nu mai au şi chiar prorocii nu mai primesc nicio vedenie de la Domnul.”
Profeţii sunt trimişi ca să-i spună poporului să asculte de Dumnezeu. Dacă poporul respinge în mod stăruitor Legea lui Dumnezeu, în cele din urmă nu va mai avea profeţi (Ieremia 26,4-6; Ezechiel 7,26). „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu, dar ferice de poporul care păzeşte legea!” (Proverbe 29,18) Când israeliţii se aflau în culmea apostaziei, când încălcau Sabatul şi se închinau la soare, Dumnezeu le-a spus: „Nu Mă voi lăsa să fiu întrebat de voi.” Profeţii Săi nu aveau niciun mesaj de transmis, fiindcă Israel încălca Sabatul Său sfânt (Ezechiel 20,3.11-13; 8,16). Tot la fel, bisericile susţin că Legea lui Dumnezeu şi Sabatul Său nu mai trebuie să fie păzite. Acesta este motivul pentru care astăzi nu mai sunt atât de mulţi profeţi.
6.  Vor fi în vremea sfârşitului oameni care vor asculta de Dum­nezeu şi care vor avea darul profeţiei? Apocalipsa 12,17
„Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care _________ poruncile lui Dumnezeu şi ţin ________ lui Isus Hristos.”
În zilele din urmă, biserica rămăşiţei va acorda atenţia cuvenită poruncilor lui Dumnezeu, Sabatului şi mărturiei lui Isus, care este duhul profeţiei.
7.  Care este primul test de identificare a profeţilor? 1 Ioan 4,1.2
„Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh care mărturiseşte că ________________ a venit în trup este de la Dumnezeu.”
Primul test este acela că profetul trebuie să-L mărturisească pe Isus Hristos. Dacă neagă divinitatea lui Isus sau dacă pretinde că el este Isus, atunci avem de-a face cu un profet mincinos.
8.    Este obligatoriu ca afirmaţiile profeţilor adevăraţi să fie
în concordanţă cu Biblia şi cu Legea lui Dumnezeu? Isaia 8,20
„’La _______ şi la mărturie!’ Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.”
Al doilea test de identificare a profeţilor este ca mesajele lor să fie în concordanţă cu Biblia şi ca ei să îi înveţe pe oameni să asculte de Legea lui Dumnezeu. Profeţii sunt trimişi să încurajeze biserica prin mesaje bi­blice şi nu să prezică ce se va întâmpla la bursă, în politică sau cu starurile de cinema (1 Corinteni 14,3.4).
9.  Este necesar să vedem dacă prezicerile unui profet se îm­plinesc? Ieremia 28,9
„Dacă un proroc proroceşte pacea, numai după împlinirea celor ce proroceşte se va cunoaşte că este ____________ trimis de Domnul.”
Al treilea test este împlinirea sau neîmplinirea prezicerilor unui profet. (Deuteronom 18,22). La acest test cad toţi profeţii moderni ale căror preziceri apar în ziarele cu ştiri senzaţionale.
10.   Care este al patrulea test de identificare a profeţilor? Matei 7,20
„Aşa că după ___________ lor îi veţi cunoaşte.”
Viaţa unui profet adevărat va fi în concordanţă cu învăţăturile creştine.
11.   Ce trebuie să facem atunci când descoperim un profet adevărat? 1 Tesaloniceni 5,19-21
„Nu _________ Duhul. Nu ___________ prorociile. Ci cercetaţi toate lucrurile şi __________ ce este bun.”
Dumnezeu va trimite în zilele din urmă profeţi care să dea mărturie despre El. Trebuie să-i verificăm pe toţi profeţii moderni, să-i păstrăm pe cei care trec cele patru teste de identificare şi să-i respingem pe cei care nu trec aceste teste.
12.   Există vreun profet adevărat în biserica rămăşiţei, care trece toate cele patru teste?
În 1844 d.Hr., când omenirea a intrat în ceasul judecăţii finale şi când Dumnezeu a început să cheme poporul rămăşiţei înapoi la Legea Sa şi la Sabat, Dumnezeu i-a redat şi darul profeţiei, printr-o tânără pe nume
Ellen Harmon White (1827-1915). Împreună cu alţi câţiva conducători de seamă, Ellen a ajutat la întemeierea şi călăuzirea bisericii rămăşiţei. De-a lungul vieţii ei, Dumnezeu i-a dat aproximativ 2.000 de viziuni şi vise. Ea nu a pretins niciodată titlul de „profet”, dar a spus cu umilinţă că este „o slujitoare a lui Dumnezeu”. Întrucât lucrarea ei a durat 70 de ani, vom putea descoperi cu uşurinţă dacă ea trece cele patru teste de identificare a profeţilor adevăraţi.
(1)   L-a mărturisit Ellen White pe Isus?
Toţi cunoscuţii lui Ellen White şi toţi cei care au citit cărţile ei pot
adeveri că Isus S-a aflat în centrul lucrării ei. Iată ce scria ea despre El:
„Hristos este Fiul lui Dumnezeu preexistent şi existent prin Sine Însuşi… Domnul Isus Hristos, Fiul divin al lui Dumnezeu, a existat din veşnicie, fiind o persoană distinctă, dar totuşi una cu Tatăl.” The Faith I Live By, pag. 46
„Cercetaţi Biblia, pentru că ea vă vorbeşte despre Isus. Îmi doresc să citiţi Biblia şi să vedeţi frumuseţea inegalabilă a lui Isus. Îmi doresc să vă îndrăgostiţi de Omul de pe Calvar, astfel încât, la fiecare pas, să puteţi spune lumii: Căile Lui ’sunt nişte căi plăcute şi toate cărările’ Lui ’sunt nişte cărări paşnice’.” In Heavenly Places, pag. 354
(2)   A fost Ellen White în concordanţă cu Scriptura?
Ellen White i-a îndreptat neîncetat pe oameni către Scriptură, ca sursă a tuturor învăţăturilor.
„Sfintele Scripturi trebuie considerate o descoperire autorizată şi infailibilă a voinţei Sale. Ele sunt standardul caracterului, descoperitorul învăţăturilor şi testul experienţei.” Tragedia veacurilor, pag. 7
Ea credea că lucrarea şi scrierile ei îi conduc pe oameni înapoi la Bi­blie, fără să ia locul acesteia.
„Puţină atenţie este acordată Bibliei şi Dumnezeu a dat o lumină mai mică, pentru a-i conduce pe oameni la lumina mai mare.” Evanghelizarea prin literatură, pag. 125
Celor care critică Biblia şi se îndoiesc de ea, Ellen White le-a scris:
„Prindeţi-vă de Biblie, luaţi-o ca atare şi încetaţi critica la adresa validităţii ei, ascultaţi de Cuvânt şi niciunul dintre voi nu va fi pierdut.” Selected Messages, cartea 1, pag. 18
(3)   S-au împlinit prezicerile lui Ellen White?
Ellen White a scris despre evenimentele actuale, despre sănătate şi ştiinţă, despre educaţie şi despre numeroase alte subiecte. În anul 1904, ea a scris: „În curând, o mare strâmtorare va apărea între naţiuni – o strâm­torare care nu va înceta până la venirea lui Isus.” (Review and Herald,
11 februarie 1904). La scurt timp, au izbucnit cele mai cumplite războaie mondiale. Ea a avertizat în 1902 că oraşele San Francisco şi Oakland, California, vor fi lovite de calamităţi, fiindcă deveneau asemenea Sodo­mei şi Gomorei. Pe 18 aprilie 1906, marele cutremur din San Francisco a zguduit regiunea golfului!
Ştiinţa modernă descoperă că Ellen White se afla cu mulţi ani înaintea timpului ei în ceea ce priveşte cunoştinţele legate de sănătate. Într-o vreme în care medicii prescriau tutunul pentru bolnavii de emfizem pulmonar, Ellen White a scris, în anul 1886, următoarele: „Tutunul este o otravă cu acţiune lentă şi înşelătoare, dar foarte nocivă.” (Manuscris 29, 1886, pag. 1-4). Societatea Americană pentru Cancer şi Asociaţia Americană pentru Inimă au declarat abia în 1957 că fumatul este o cauză a cancerului. Comentatorii de ştiri, profesorii, medicii şi alţii fac referire la ea, consi­derând-o o scriitoare cu autoritate, o persoană cu mult înaintea vremurilor în care a trăit.
(4)   A trăit Ellen White în ascultare de Cuvântul lui Dumne­zeu?
Oameni din alte religii au recunoscut că Ellen White a fost o creştină autentică. Ea I-a slujit lui Dumnezeu timp de şaptezeci de ani şi nu o deranja ca cineva să o verifice. Iată ce s-a scris într-un ziar despre ea:
„Viaţa doamnei White este un exemplu vrednic de imitat de toţi… Ea a fost un ucenic umil şi devotat lui Hristos şi mergea din loc în loc făcând bine… a fost onorată şi respectată de toţi cei care preţuiesc femeile no­bile, dedicate lucrării altruiste pentru înălţarea şi îndreptarea omenirii.” Saint Helena Star, St. Helena, California, 23 iulie 1915.
Paul Harvey o menţionează de multe ori cu admiraţie. Ea este cea mai tradusă scriitoare din întreaga istorie a literaturii şi cel mai tradus scriitor american. Scrierile ei abordează o mare varietate de subiecte: religie, educaţie, relaţii sociale, evanghelizare, profeţie, publicaţii, nutriţie şi management.
Seminarul Profeţiile speranţei este în întregime bazat pe Biblie şi nu a apelat niciodată la Ellen White pentru a dovedi învăţăturile Bibliei. Ellen White a susţinut că trebuie să ne extragem doctrinele doar din Scriptură. În calitate de sol al lui Dumnezeu, rolul ei a fost acela de a instrui, de a consolida lucrarea lui Dumnezeu şi de a mustra biserica atunci când se rătăcea; rolul ei nu a fost acela de a respinge sau de a contrazice Bi­blia. Adventiştii consideră că Ellen White este un profet şi preţuiesc darul ei, dar nu îşi întemeiază convingerile pe scrierile ei. Pentru mai multe informaţii despre viaţa lui Ellen White şi despre cărţile ei, vizitaţi pagina de internet www.whiteestate.org.
13.   Doreşti să preţuieşti profeţiile, să cercetezi toate lucrurile şi să păstrezi ceea ce este bun? 1 Tesaloniceni 5,19-21
Răspunsul tău: ____________________________________
________________________________________________
 
 
Studiul 25
Păcatul de neiertat
Ce este păcatul de neiertat, despre care vorbeşte Isus? Este crima, blasfemia, sau ce anume? Secole la rând, oamenii au încercat să afle la ce S-a referit Isus în Matei 12,31.
În Biblie avem câteva exemple de oameni care au trecut dincolo de hotarele îndurării şi nu au mai primit iertare pentru păcatele lor. Tânărul bogat, pe care Isus l-a iubit, a plecat de la El trist pentru că nu a ascultat de sfatul lui Isus (Marcu 10,17-22). Iuda era un apropiat al lui Isus şi a stat în preajma Lui mai bine de trei ani, dar în cele din urmă a fost pierdut (Matei 27,5). Ce păcat atât de grav au săvârşit aceşti oameni, încât nu mai pot fi iertaţi?
Isus a spus: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.” (Matei 24,37-39) Oamenii care au trăit în vremea lui Noe au avut ocazia să se pocăiască de păcatele lor şi să intre împreună cu Noe în corabie. Însă ei au refuzat şi au fost pierduţi. Cei mai mulţi dintre oameni au comis păcatul de neiertat. Isus ne atrage atenţia că şi în timpul sfârşitului se va întâmpla la fel. De aceea este important să înţelegem ce este acest păcat şi cum putem să-l evităm.
1.  Există vreun păcat care să nu poată fi iertat? Matei 12,31.32
„De aceea, vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva ___________________ nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.”
Harul lui Dumnezeu a luat măsuri îndestulătoare ca „orice păcat şi orice hulă” să fie iertate. Oricât de întunecată ar fi crima şi oricât de nelegiuită ar fi fapta, dragostea lui Dumnezeu este gata să-l ierte pe păcătosul pocăit care vine la El. Singurul păcat care nu poate fi iertat este acela împotriva Duhului Sfânt. În cazul acestui păcat, nu există nicio posibilitate de iertare.
2.  Care două grupuri de oameni vor exista pe pământ înainte de revenirea lui Isus? Apocalipsa 22,11.12
„Cine este ___________ să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este ________________ să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe! Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.”
Înainte de revenirea lui Isus, Evanghelia va fi predicată în toată lumea, avertizându-i pe oameni cu privire la fiară şi la semnul ei (Apocalipsa 14,6-12). Fiecare om este conştientizat despre controversele legate de planul fiarei de a schimba Legea lui Dumnezeu. În acest timp, fiecare om va decide dacă Îl va alege sau nu pe Isus. Nu există teren neutru. Când Isus se întoarce, oamenii au acceptat deja mântuirea sau au comis deja păcatul de neiertat. La aceste două grupuri de oameni s-a referit Isus, atunci când a dat definiţia păcatului de neiertat. El a spus: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu strânge cu Mine risipeşte.” (Matei 12,30) Aceste două grupuri de oameni se formează chiar în momentul de faţă. De aceea este important să identificăm acest păcat, ca să ne ferim de el. Vom putea înţelege ce este păcatul de neiertat, după ce vom descoperi care este lucrarea Duhului Sfânt.
3.  Care este unul dintre aspectele lucrării Duhului Sfânt? Ioan 16,13
„Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot ____________.”
O parte a lucrării Duhului Sfânt este aceea de a ne călăuzi în tot adevărul lui Dumnezeu. Ca să fim mântuiţi, trebuie să recunoaştem că suntem robi ai lui Satana, care ne-a orbit ca să nu mai vedem lumina adevărului (1 Corinteni 4,4). Duhul Sfânt ne scoate din întuneric şi ne duce la lumina adevărului. Păcatul de neiertat este săvârşit atunci când respingem lucrarea Duhului Sfânt de a ne călăuzi în tot adevărul.
4.  În ce adevăr ne călăuzeşte Duhul Sfânt?
a.  „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: ____________ Tău este adevărul.” Ioan 17,17
b.  „Isus i-a zis: ’Eu sunt calea, ___________ şi viaţa.’” Ioan 14,6
c.  „_________ Ta este adevărul… toate poruncile Tale sunt adevărul.” Psalm 119,142.151
Duhul Sfânt ne călăuzeşte în tot adevărul prin descoperirea învăţăturilor din Cuvântul Sfânt. Isus este esenţa întregului adevăr. Noi primim viaţa veşnică prin acceptarea Sa ca Mântuitor şi Domn personal. Totodată, Duhul Sfânt ne călăuzeşte în adevărul Legii lui Dumnezeu şi ne învaţă cum să ducem o viaţă creştină.
5.  Ce se întâmplă atunci când cunoaştem adevărul? Ioan 8,32
„Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face __________.”
Satana este expert în minciuni. El i-a minţit pe Adam şi pe Eva, când le-a spus că Dumnezeu nu dorea cu adevărat ca ei să păzească porunca de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Satana este tatăl minciunilor (Ioan 8,44) şi el a minţit omenirea încă de la început, cu intenţia de a ne face să păcătuim împotriva lui Dumnezeu. Duhul Sfânt respinge minciunile diavolului şi ne arată care este adevărul. Când acceptăm adevărul Bibliei, suntem eliberaţi de minciunile diavolului.
6.  Cum comit oamenii din vremea sfârşitului păcatul împotriva Duhului Sfânt? 2 Tesaloniceni 2,9-12
„Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit _____________ adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au
crezut adevărul, ci au găsit _________ în nelegiuire, să fie osândiţi.”
Diavolul este activ în zilele finale şi vrea să-i amăgească pe oameni să iubească minciunile lui mai mult decât adevărul Bibliei. El îşi strecoară minciunile în toate aspectele vieţii, pentru ca ele să pară mai plăcute decât adevărul Bibliei. Noi comitem păcatul de neiertat atunci când alegem să ne agăţăm de păcat, în loc să-l mărturisim şi să-l părăsim şi să acceptăm adevărul Bibliei. Dacă alegem să rămânem în minciunile lui Satana, Dumnezeu ne va lăsa în seama lui, ca să fim amăgiţi de Antihrist şi de semnele şi minunile lui înşelătoare. (Vezi şi Osea 4,6.)
7.  Ce face Duhul Sfânt atunci când ne călăuzeşte în tot adevă­rul? Ioan 16,8
„Şi când va veni El [Duhul Sfânt], va dovedi lumea vinovată în ce priveşte ___________, _______________ şi ____________.”
Când aflăm adevărul din Biblie, Duhul Sfânt ne convinge de păcat, de neprihănire şi de judecata la care trebuie să dăm socoteală. Cum face Duhul Sfânt acest lucru? Ca să ne convingă de păcat, El ne arată în ce privinţă am încălcat Legea lui Dumnezeu. „Păcatul este fărădelege.”
(1 Ioan 3,4) Apostolul Pavel a spus: „Păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: ’Să nu pofteşti!’” (Romani 7,7)
Duhul Sfânt ne convinge de judecată şi de pedeapsa pentru păcat. „Fiindcă plata păcatului este moartea.” (Romani 6,23) Din fericire, Duhul Sfânt nu ne lasă în starea aceasta de deznădejde, de disperare. El ne arată cum să obţinem neprihănirea. El ne arată ce este neprihănirea: „Toate poruncile Tale sunt drepte.” (Psalm 119,172) El ne mai spune că „porunca Legii” trebuie „să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8,4). Prin convingerea dată de Duhul Sfânt şi în urma răspunsului nostru pozitiv, ne naştem din nou şi primim viaţa veşnică. Apoi Duhul Sfânt scrie în inima noastră Legea Sa, pentru ca împlinirea ei să fie manifestarea naturală a dragostei noastre pentru Dumnezeu, care ne inspiră să Îi slujim (Evrei 10,15.16; Ioan 14,15).
8.  Ce înseamnă să păcătuieşti împotriva convingerii date de Duhul Sfânt?
a.  „Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult _______________ decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.” Ioan 3,19
b.  „’Dacă aţi fi orbi’, le-a răspuns Isus, ’n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: __________. Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne.’” Ioan 9,41
Cel mai bine este să răspundem imediat la călăuzirea Duhului, atunci când El ne descoperă un adevăr. Amânarea este periculoasă. Isus a zis: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric nu ştie unde merge. Câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” (Ioan 12,35.36) Păcatul împotriva Duhului Sfânt este săvârşit atunci când vedem lumina, dar refuzăm să o primim. Fiindcă nu ne mărturisim păcatele şi nu le părăsim, păcatul nostru „rămâne”, adică nu este iertat. „Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare.” (Proverbe 28,13)
9.  Care este celălalt aspect al lucrării Duhului Sfânt? 1 Co­rinteni 12,13
„Am fost ____________ de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup.”
Duhul lui Dumnezeu ne convinge să rămânem de partea lui Dum-
nezeu şi să intrăm, prin botez, într-o comunitate de credincioşi. În
timpul sfârşitului, Duhul lui Dumnezeu aşază la locul cuvenit adevăru-
rile din Cuvântul lui Dumnezeu care fuseseră pierdute în Evul Mediu (Fapte 3,19-21). Atunci când oamenii răspund pozitiv la învăţăturile din Cuvântul lui Dumnezeu, Isus spune: „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu şi va fi o turmă şi un Păstor.” (Ioan 10,16) În zilele din urmă, Dumnezeu îi adună pe credincioşii Săi într-o biserică dedicată ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu.
10.   Ce se întâmplă atunci când ne împotrivim călăuzirii Du­hului Sfânt? Efeseni 4,30
„Să nu __________ pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”
Duhul Sfânt Se întristează atunci când ne împotrivim lucrării Sale de a ne călăuzi în tot adevărul. Putem înţelege ceva din tristeţea lui Dumnezeu, atunci când citim despre suferinţa lui David la moartea fiului lui, Absalom: „Atunci, împăratul, cutremurându-se, s-a suit în odaia de sus a porţii şi a plâns. Pe când mergea, zicea: ’Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!’” (2 Samuel 18,33) Dar dacă ne predăm lui Dumnezeu şi ascultăm de adevărul Său, Isus a spus „că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte” (Luca 15,10).
11.   Ce se întâmplă cu noi atunci când ne împotrivim Duhului Sfânt? 1 Timotei 4,2
„___________ cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.”
Duhul lucrează prin conştiinţa noastră şi o luminează cu adevărul Său (Ioan 8,9). Când auzirea Cuvântului lui Dumnezeu ne tulbură şi ne face să ne simţim incomod, trebuie să ştim că Duhul Sfânt ne vorbeşte. Singurul mod în care putem să ne împăcăm cu Dumnezeu este să ascultăm de glasul Duhului Sfânt, care ne vorbeşte prin Cuvântul Său. Pe de altă parte, dacă ne opunem convingerii, ne tocim conştiinţa şi ne împietrim inima, până acolo încât ne va fi dificil, dacă nu chiar imposibil, să mai auzim glasul Său. Dacă ne împotrivim Duhului, ne aducem conştiinţa la tăcere, dar liniştea aceasta vine de la Satana şi nu de la Dumnezeu.
12.   Care este cuvântul preferat al diavolului? Fapte 24,45
„Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: De astă dată, du-te; când ______________________, te voi chema.’”
Cuvântul preferat al diavolului este „mâine”. El ştie că, dacă reuşeşte să-i convingă pe oameni să amâne decizia de a asculta de îndemnurile Duhului, atunci ei îşi vor aduce conştiinţa la tăcere şi vor fi lăsaţi în seama lui. De aceea, îi determină pe oameni să amâne luarea deciziei. Pe de altă parte, Dumnezeu ne îndeamnă să luăm decizia acum: „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.” (2 Corinteni 6,2) Indiferent de păcatele pe care le-am săvârşit, putem primi iertare pentru ele. Însă păcatul de neiertat este păcatul nemărturisit şi nepărăsit. Închiderea inimii în faţa învăţăturilor Bibliei şi ale Duhului Sfânt nu este o stare la care se ajunge dintr-odată. Ea are loc treptat, pe măsură ce omul respinge convingerile date de Duhul Sfânt.
13.   Ne va primi Dumnezeu, dacă ne întoarcem de la păcat şi venim la El? Ioan 21,21.22
„Petru s-a uitat la el şi a zis lui Isus: ’Doamne, dar cu ________ ce va fi?’ Isus i-a răspuns: ’Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu _______ după Mine!’”
Istoria apostolului Petru este încurajatoare. El L-a tăgăduit pe Domnul de trei ori, atunci când Mântuitorul era judecat. Dar, prin harul Domnului, Petru s-a întors şi s-a pocăit. Isus l-a reprimit în rândul ucenicilor. Atunci, el a întrebat ce se va întâmpla cu Ioan. Isus i-a spus să nu se preocupe de alţii, ci să vină după El. Tot la fel, când Duhul lui Dumnezeu ne călăuzeşte, s-ar putea să fim ispitiţi să ne gândim la alţii. De ce nu vor să primească şi ei aceste învăţături? ne vom întreba. Să aştept până se vor convinge şi ei de adevăr? Isus ne spune la fel ca lui Petru: „Lasă-i pe alţii în pace. Tu vino după Mine.”
14.   Vrei să asculţi de învăţăturile din Cuvântul lui Dumne­zeu?
Răspunsul tău: ____________________________________
 
 
Studiul 26
Cum va arăta cerul?
Oare cei mântuiţi vor petrece veşnicia stând pe norişori şi cântând din harpe? Majoritatea oamenilor spun că, dacă aşa vor sta lucrurile şi dacă aşa este cerul, ei nu sunt prea încântaţi să meargă acolo. Din fericire, cerul nu va fi în niciun caz plictisitor. Diavolul este cel care vrea să ne facă să credem că acolo vom fi legaţi cu un lanţ de o harpă şi de un norişor.
Să vedem ce spune Biblia despre cer. Ţi-ar plăcea să ai un domeniu undeva, la ţară? Ei bine, îl poţi avea. Şi Dumnezeu îţi pregăteşte acolo o casă luxoasă şi confortabilă. Îţi place să călătoreşti? Nu trebuie să te îngrijorezi de bilete de avion, de statul la rând pentru îmbarcare, de orele de aşteptare din aeroport sau de mâncarea proastă servită în avion. Vei călători către cele mai îndepărtate colţuri ale universului fără alt mijloc de transport decât puterea ta.
Îţi este dor de cei dragi care se odihnesc în mormânt? Ai vrea să-i întâlneşti pe Adam, pe Daniel sau pe Ioan? Şi ei vor fi acolo şi vei avea la dispoziţie întreaga veşnicie pentru a-i vizita şi a-i lăsa să-ţi povestească experienţa vieţii lor.
Iubeşti animalele? Vei avea la dispoziţie toate animalele pe care le doreşti şi vei putea să te joci cu ele.
Biblia ne prezintă un tablou al vieţii veşnice care este plin de activităţi interesante şi de aventuri captivante. Deschide-ţi Biblia şi pregăteşte-te pentru un studiu care te va inspira să Îi predai totul lui Isus şi să ajungi să vezi lucrurile uimitoare pe care le-a pregătit El pentru tine.
1.  Unde este cerul? 2 Corinteni 12,2
„Cunosc un om în Hristos, care… a fost răpit până în _________________ cer.”
Biblia vorbeşte despre trei ceruri. Primul cer este atmosfera din jurul pământului (Geneza 1,6-8). Cel de-al doilea este spaţiul cosmic (Geneza 1,16.17). Cel de-al treilea cer este locul în care Se află Dumnezeu şi îngerii Săi şi unde vor merge şi cei mântuiţi .(Isaia 63,15; 1 Împăraţi 8,39)
2.  Ce a promis Isus? Ioan 14,1-3
„În casa Tatălui Meu sunt multe ________________. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă _____________ şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”
Isus a promis că Se va întoarce ca să ne ia în cer şi să fim cu El toată veşnicia. Pentru toţi aceia care Îl urmează, El a pregătit câte o locuinţă acolo.
3.  Când vom merge la cer? 1 Tesaloniceni 4,16.17
„Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi astfel vom fi ­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­_______________ cu Domnul.”
Toţi copiii credincioşi ai lui Dumnezeu vor intra în cer în acelaşi timp, la revenirea lui Isus. Îngerii ne vor însoţi în călătoria aceasta spre cer şi ne vor ura bun venit în noul nostru cămin.
4.  Ce trebuie să se schimbe, înainte de a merge la cer?
1 Corinteni 15,50-54
„Ce spun eu, fraţilor, este că _______________ carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea. … morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în ne­murire.”
Înainte de a putea să locuim în prezenţa lui Dumnezeu, noi trebuie să primim nemurirea. Tot materialul nostru genetic deteriorat de păcat va fi îndepărtat şi ni se vor da corpuri desăvârşite, nemuritoare.
5.  Cum descrie Biblia aceste corpuri noi? Filipeni 3,20.21
„Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre sme­rite şi-l va face asemenea trupului _________________.”
Noile noastre corpuri vor fi similare corpului cu care a înviat Isus, care avea carne şi oase reale. „Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele; Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu” (Luca 24,39-43). Cu toate că avea un corp real, El nu era limitat în timp şi în spaţiu. Isus a călătorit de la cer la pământ fără ajutorul vreunei nave spaţiale. A trecut prin zid, ca să intre în încăperea unde erau adunaţi ucenicii şi care avea uşa încuiată. Din moment ce ucenicii L-au recunoscut, înseamnă că şi noi ne vom recunoaşte unii pe alţii. (Ioan 20,19.20)
6.  Prin ce se va deosebi corpul nostru cel nou de cel pe care îl avem acum?
a.  „Veţi ieşi şi veţi ________ ca viţeii din grajd.” (Maleahi 4,2)
b.  „Atunci, ________________________ ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor, atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba mutului ________________________ .” (Isaia 35,5.6)
c.  „Niciun locuitor nu zice: ’Sunt bolnav!’” (Isaia 33,24)
Corpurile noastre cele noi nu vor avea niciun defect fizic şi niciun handicap. Vom creşte până la statura iniţială cu care l-a creat Dumnezeu pe om la început. Înainte de potop, oamenii erau uriaşi (Geneza 6,4). Copiii care vor merge la cer vor avea bucuria de a creşte într-un mediu perfect şi fericit.
7.  Vom locui în cer toată veşnicia? Apocalipsa 21,1.2
„Apoi, am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră… Şi eu am văzut ________________ din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim.”
La sfârşitul celor o mie de ani (mileniul), Dumnezeu va transfera Noul Ierusalim din cer pe pământ, pentru judecata finală. După ce pământul a fost curăţat prin foc, Dumnezeu îl recreează în splendoarea lui de la început. Noul Pământ devine, astfel, căminul veşnic al celor mântuiţi, iar Dumnezeu Îşi stabileşte scaunul de domnie aici, ca centru al universului. Astfel se va împlini profeţia: „Cei blânzi vor moşteni pământul.” (Matei 5,5)
8.  Cum este descris Noul Ierusalim?
a.  „Cetatea era ____________________ şi lungimea ei era cât lărgi­mea. A măsurat cetatea cu trestia şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini.” – Apocalipsa 21,16
b.  „I-a măsurat şi zidul şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi.” – Apocalipsa 21,17
c.  „Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul.” – Apocalipsa 21,19
d.  „Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie.” – Apocalipsa 21,21
e.  „Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul. … în ea nu va mai fi ___________.” – Apocalipsa 21,23.25
f.  „Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.” – Apo­calipsa 21,27
Noul Ierusalim are o suprafaţă de aproximativ 9.500 de km.², fiind suficient de întins încât să poată adăposti o mare mulţime de oameni. Zidurile cetăţii sunt făcute din iaspis masiv şi sunt înalte de aproximativ 70 de metri, cât o clădire cu 20 de etaje. Temeliile cetăţii sunt făcute din pietre preţioase, care formează toate culorile curcubeului. Sunt douăsprezece porţi – fiecare făcută dintr-o singură perlă. Străzile sunt pavate cu aur pur, iar prezenţa lui Dumnezeu asigură lumina unei zile veşnice, care nu va fi urmată de noapte. Nu ne vom mai teme niciodată de hoţi şi de criminali, deoarece păcatul va fi fost îndepărtat.
9.  Ce pom se află în mijlocul cetăţii? Apocalipsa 22,1.2
„Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului era pomul _________, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.”
Un râu minunat curge de la tronul lui Dumnezeu şi udă pământul. Copiilor lui Dumnezeu le este din nou îngăduit să mănânce din roadele pomului vieţii, care a fost cândva în Grădina Eden. Acesta produce roade diferite în fiecare lună, roade care perpetuează viaţa veşnică. În fiecare lună vom mânca din roadele noi ale acestui pom şi ne vom închina lui Dumnezeu pentru că ne-a dat darul vieţii veşnice. (Isaia 66,23)
10.   Ce vom face pe Noul Pământ? Isaia 65,17-19.21
a.  „Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou, aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni ______________.” – Isaia 65,17
b.  „Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos.” – Isaia 65,20
c.  „Nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor.” – Isaia 65,19
d.  „Vor __________ case şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor mânca rodul.” – Isaia 65,21
e.  „Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde, înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” – Isaia 65,24
f.  „Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul, şi şarpele se va hrăni cu ţărână. _____________, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul.” – Isaia 65,25
Toate amintirile dureroase din viaţa noastră anterioară vor fi puse în umbră de fericirea Noului Pământ. Vârsta va fi cu totul irelevantă, deoa­rece vom trăi veşnic. Nu vor mai muri copii, iar cel care va avea o sută de ani de-abia îşi va fi depăşit copilăria. Pe Noul Pământ vom construi case care ne vor împlini cele mai îndrăzneţe visuri şi vom avea câte o casă şi în cetate. Ne vom bucura de roadele viilor şi ale grădinilor noastre. Vom comunica în mod instantaneu cu Dumnezeu. Toate animalele vor trăi în armonie şi nu vor mai exista moarte şi distrugere. Dacă ai visat vreodată să călăreşti un elefant sau să te joci cu un leu prietenos, ei bine, acolo o vei putea face. (Isaia 11,6-9)
11.   În cer vom merge la biserică? Isaia 66,23
„În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să _________________ înaintea Mea, zice Domnul.”
În întreaga veşnicie, închinarea din Sabat ne va aminti că Isus ne-a creat şi a murit ca să ne mântuiască.
12.   Ce altceva ne spune Biblia despre cer? 1 Corinteni 2,9
„Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L _____________ .”
Chiar şi după ce am citit tot ce spune Biblia despre cer şi despre Noul Pământ, tot nu suntem în stare să înţelegem pe deplin toate lucrurile minunate pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei care vor merge în cer.
13.   Cine va ajunge să se bucure de toate acestea? Apocalipsa 22,17
„Şi Duhul şi Mireasa zic: ’____________!’ Şi cine aude să zică: ’Vino!’ Şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!”
Dumnezeu îi invită pe toţi oamenii să meargă în cer. Dar nu toţi vor îndeplini condiţiile. Biblia descrie cine va fi în cetate şi cine nu (Apo­calipsa 22,14.15). Putem fi siguri că vom fi în cetate dacă Îl primim pe Isus ca Mântuitor (1 Ioan 1,9) şi Domn (Romani 6,22). Nu este suficient să-I spunem lui Isus: „Doamne.” Trebuie să ne încredem în El şi să Îl iubim suficient de mult încât să-I îngăduim să fie Domn al vieţii noastre. (Matei 7,21-27)
Ştii de ce Dumnezeu nu va primi în cer pe nimeni dintre aceia care nu L-au acceptat pe Isus ca Domn al vieţii lor? Pentru că ei s-ar răzvrăti împotriva guvernării lui Dumnezeu. Isus va fi Regele cerului şi al Noului Pământ. Dacă El i-ar primi în cer şi pe oamenii care nu L-au lăsat să le conducă viaţa aici, cu siguranţă că aceştia nu L-ar lăsa să facă acest lucru nici acolo. Păcatul ar apărea din nou şi ne-am întoarce exact în aceeaşi situaţie în care suntem acum. Dar Biblia făgăduieşte că Dumnezeu nu va mai îngădui ca blestemul păcatului să apară din nou. (Naum 1,9)
Ce privilegiu minunat! Să fim siguri că, prin Isus, vom fi primiţi în cer! Deşi singuri nu am putea face acest lucru niciodată, putem coopera la lucrarea Duhului Sfânt, pe care Isus a promis să o realizeze în noi. Cu siguranţă că nimic nu se poate compara cu aceasta!
14.   Cum ne ajută cerul să trăim pentru Dumnezeu acum?
2 Corinteni 4,17.18
„Căci întristările noastre _________________, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele care nu se văd sunt veşnice.”
Faptul de a şti cât de minunat va fi cerul ne ajută să îndurăm „întristările noastre uşoare” prin care trecem aici. Dumnezeu va da poporului Său o răsplată care va întrece cu mult suferinţele din această viaţă (Romani 8,18). Dumnezeu ne încurajează să ne aţintim privirile către câştigarea cerului şi să nu lăsăm nimic din această lume să ne stea în cale.
15.   Îi vei îngădui Duhului Sfânt să te conducă la cer?
Răspunsul tău: ____________________________________
___________________________________________________
 
 Sursa: http://vasluimaranatha.adventist.ro/seminarii/profetiile-sperantei.php