Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

03.Echilibrul iubirii

Scris la: 15 aprilie 2009
Dragostea … nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta ncuviincios” – 1 Corinteni 13,4.
 
            Echilibrul corpului nostru este strans legat de sistemul vestibular de urechea interna care detecteaza schimbarile produse in orientarea corpului nostru. Poemul iubirii ne invita in continuare sa receptionam cu urechea spiritului emisia de iubire pornita chiar din preajma tronului lui Dumnezeu, care sa orienteze fiinta noastra catre adevar, putere si echilibru. Sa auzim ca pustiul din noi poate fi transformat doar de Dumnezeu, ca sa devina o gradina a slujirii nevoilor tuturor.
 
            Iubirea aduce siguranta si echilibru.
           
            Masura jertfirii pentru altii, adica masura iubirii, este proportionala cu dispozitia de a primi, si nu cu pretentia de a fi sau a avea. De aceea, apostolul Pavel subliniaza incompatibilitatea dintre iubirea autentica si orice forma sau consecinta a mandriei. Strategia folosita de iubire pentru a se disocia de mandrie este umilinta: dispozitia de a primi si oferi.
            De ce este atat de distructiva mandria? Adevarata teroare a mandriei consta in faptul ca ea este o boala a inimii. Si daca inima nu-si stie nevoia, cauta sa fie independenta si nu-si recunoaste boala – adica pacatul – atunci intreaga fiinta va suporta distrugerea iubirii si prabusirea in noaptea egoismului.
            Cu fiecare vers, poemul iubirii demasca orice fals, punand in circulatie valoarea inestimabila a iubirii. Continuam acum sa observam motivul pentru care “dragostea … nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios”.
 
            Aroganta produce duritate.
 
            Purtarea necuviincioasa despre care vorbeste poemul iubirii nu este lipsa de politete sau nerecunoasterea manierelor de comportament in societate. Necuviinciosul este atat de pornit in a-si mentine propria sa dreptate si pozitie, incat, in incercarea de a contracara orice amenintare a acestui statut, el taie si raneste pe oricine, fara deosebire. De aceea suntem martori la scene cutremuratoare, in care cele mai puternice si naturale legaturi afective sunt sub talpa unei duritati si cruzimi inimaginabile.
 
            Iubirea ideala nu este niciodata targuiala.
 
            Prin contrast, omul echilibrat, eroul poemului iubirii, in orice loc si in orice timp isi gaseste locul potrivit, plin de liniste si siguranta, fara a schita cel mai mic gest care sa atraga atentia spre sine. El nu cauta sa para puternic, poruncind sclavilor sau manipuland pe cei mari. Iubirea aduce siguranta si echilibru.
            Purtarea necuviincioasa este reactia arogantului fata de persoana care nu are nimic sa-i ofere, nimic care sa-l faca sa arate mai bine. Tot aroganta ne invata siretlicuri pentru a capata ceva de la cei care au sa ne dea. Goliciunea launtrica ne obliga sa vedem viata ca un targ: ceea ce pot obtine de la tine determina ceea ce iti voi oferi in schimb; daca n-ai nimic de oferit, atunci am dreptul sa ma port necuviincios.
            Dragostea niciodata nu se poarta necuviincios, pentru ca ne constrange sa lucram doar pentru binele altora. Iubirea ideala nu este niciodata targuiala.
 
            Umilinta este catalizatorul unei aprecieri de sine realiste.
 
            Iubirea adevarata biruie mandria. Surprinzator, dar arma iubirii pentru doborarea mandriei, arogantei si necuviintei este umilinta sau dispozitia de a accepta adevarata pozitie fata de Dumnezeu si fata de noi insine. Ea este taria de a accepta statutul de fiinta dependenta – o persoana valoroasa, responsabila si creativa, dar care are nevoie in acelasi timp de energie de la Dumnezeu pentru a exista. Mai mult, umilinta este capacitatea de a te vedea inaintea lui Dumnezeu pacatos, recunoscand goliciunea interioara, cerand si acceptand iertarea. Acest fel de acceptare de sine are drept revers darul recunoasterii lui Dumnezeu ca Creator si Mantuitor. 
            Umilinta este catalizatorul unei aprecieri de sine realiste. Fiind realisti si cinstiti cu noi insine, admitem lipsa noastra launtrica, astfel ca centrul de greutate al fiintei noastre poate fi umplut cu Duhul Sfant. in acelasi timp, recunoastem propria noastra slabiciune si cerem putere. Realismul ne elibereaza de nevoia laudaroseniei si arogantei, pentru ca nu mai simtim nevoia de a ne umple launtrul cu lauda altora sau a noastra insine. Launtrul nostru este umplut de Dumnezeu. Plinul sufletului are un rol asemanator greutatii plasate in centrul unui vas plutitor si care il ajuta sa-si pastreze echilibrul. Aceasta masa afunda suficient de mult vasul in apa, incat acesta sa nu se rastoarne. in mod asemanator, fara Dumnezeu, noi suntem prea usori si in primejdie de a fi rasturnati. Numai iubirea lui dumnezeu poate sa ne ofere greutatea interioara, care sa ne mentina in echilibru continuu.
            Cuvantul “greutate” este doar un fel de a vorbi. Dumnezeu nu ne face greoi, dimpotriva, iubirea Sa ne face sprinteni. Aceasta iubire ne da siguranta nu doar prin fagaduinta ca nu ne vom rasturna; si chiar daca aceasta s-ar intampla, vom fi readusi la linia de plutire. Si pe masura ce dragostea lui Dumnezeu continua sa ne umple sufletul, venind din afara noastra, noi nu vom uita propria nevoie de a primi mereu si nici datoria de a ne indrepta spre altii.
 
            Numai iubirea lui Dumnezeu poate sa ne ofere greutatea interioara, care sa ne mentina in continuu echilibru.
 
            Atata timp cat vom continua sa ne iubim, fagaduinta care ne ofera echilibru este sigura: “Dumnezeu ramane in noi si dragostea Lui a ajuns desavarsita in noi”. 1 Ioan 4,12.
 

______________________________

de Teodor Hutanu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.