Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Fericirile 05. DRUMUL AURULUI / Autor. Teodor Hutanu

Scris la: 15 aprilie 2009

„Arunca dar aurul in tarana, arunca aurul din Ofir in prundul paraielor! Si atunci Cel Atotputernic va fi aurul tau, argintul tau, bogatia ta.” Iov 22:24,25

Cu aproximativ 400 de ani in urma, Galileo argumenta ca Aristotel nu a avut dreptate in afirmatiile facute despre gravitate. Daca ai doua obiecte, unul de 1 Kg si altul de 10 ori mai greu – sustinea Aristotel – obiectul de 10 Kg va cadea de 10 ori mai repede. Insa Galileo spune “NU. Ele vor cadea cu aceeasi viteza.” Chiar daca este vorba de Galileo, nimeni nu a acordat atentie sustinerii sale. Contemporanii sai credeau ca el este putin cam excentric.Ei au respins afirmatia sa, pentru ca era asa de evident ca el este gresit. Apoi, Galileo s-a urcat in turnul inclinat din Pisa. A luat cu el doua obiecte, unul mai greu decat celalalt si le-a dat drumul jos din varful turnului. Spre uimirea multimii adunate, obiectul mai greu nu a cazut mai repede decat cel mai usor .

Desigur, nu vom face o lectie de fizica. Probabil ca uneori ai auzit si tu pe cineva afirmand ceva ce ai considerat a fi total eronat, naiv, ireal sau chiar stupid si ai refuzat sa crezi acea afirmatie. Dupa un oarecare timp, ai ajuns insa sa constati ca ceea ce s-a spus era perfect adevarat. In Fericiri, Iisus spune ceva care pare sa nu fie adevarat. De fapt, multe alte rostiri ale Mantuitorului sunt privite in acelasi fel. De fapt, daca altcineva in afara de Iisus ar fi rostit Fericirile, am fi fost ispititi sa le respingem, ca fiind niste exagerari ale unui extremist. Insa ele sunt stzudiate si apreciate, expuse in birouri sau in biserici. Si inima noastra este in disperata nevoie de a gazdui permanent aceasta expozitie a fericirii adevarate.
“Ferice de cei saraci…”Piatra scumpa a fericirii este oferita, in primul rand, celor cu spiritul umil, nu celor infatuati. Bunavointa lui Dumnezeu ajunge la cel care se preda, nu la cel care se crede cuceritor. Primul pas spre fericire este strigatul dupa ajutor, recunoasterea saraciei interioare. Cei care simt prezenta lui Dumnezeu, isi declara propriul faliment si sunt constienti de criza spirituala in care se afla. Buzunarele lor sunt goale, optiunile s-au dus. Ei nu cer dreptate, ci striga dupa mila. Ei nu se falesc: ei implora mila. Ei cer lui Dumnezeu sa faca ceea ce nu pot face singuri. Ei au vazut cat de sfant este Dumnezeu si cat de pacatosi sunt ei si sunt de acord cu spusele lui Iisus: “La oameni… aceasta este cu neputinta!”
 
Paradoxul fericirii crestine: avantajati sunt cei neajutorati si nu cei realizati. Este o cale neobisnuita pe care trebuie sa mergem. Nu ne declaram prea des neputinta. Recunoasterea esecurilor nu face parte in mod obisnuit din capitolul “fericirire”. Insa Dumnezeu nu lucreaza pe cai obisnuite.
  
„Ferice de cei saraci cu duhul”, a spus Iisus. Ei sunt disperati: fara nici o posibilitate de ajutor din alta parte, ei se indreapta spre Iisus, singurul care poate oferi eliberarea dupa care ei tanjesc. Iisus considera ca o persoana care este saraca in duh, sau care plange, sau este persecutata, sau flamanzeste si inseteaza dupa neprihanire, are un avantaj special fata de toti ceilalti.
 
Am putea fi de acord cu teza formulata de unii teologi – „optiunea preferentiala a lui Dumnezeu pentru saraci”- pentru a descrie fenomenul permanent prezent in Vechiul si Noul Testament: „partinirea” manifestata de Dumnezeu fata de cei saraci si dezavantajati. De ce saracii ne sunt prezentati ca fiind demni de o fericire speciala, inaintea oricarui alt grup? Iata cateva avantaje ale statutului de sarac:
1.                  Saracii stiu ca sunt in urgenta nevoie de salvare.
2.                  Saracii cunosc nu doar dependenta de Dumnezeu si de oamenii puternici, dar si interdependenta dintre ei.
3.                  Saracii isi bazeaza siguranta lor, nu pe lucruri, ci pe oameni.
4.                  Saracii nu au un sentiment exagerat al importantei lor si nici o nevoie exagerata de individualizare.
5.                  Saracii asteapta putin din competitie si mult din cooperare.
6.                  Saracii pot face distinctie intre necesitate si lux.
7.                  Saracii pot astepta, pentru ca si-au dezvoltat rabdarea, nascuta din recunoasterea dependentei.
8.                  Temerile saracilor sunt sunt mai realiste si mai putin exagerate, deoarece ei stiu ca se poate supravietui marilor suferinte si pierderi.
9.                  Cand Evanghelia este predicata saracilor, ea suna ca o veste buna pentru ei si nu ca o amenintare sau batjocora.
10.               Saracii pot raspunde la chemarea Evangheliei cu o abandonare imediata si deplinatate necomplicata, pentru ca ei au atat de putin de pierdut si sunt gata pentru orice.
 
Fara voia lor, desi pot alege oricand altfel, saracii se afla intr-o postura care beneficiaza cu prisosinta de harul lui Dumnezeu. In starea lor de nevoie, dependenta si insatisfactie in viata, ei sunt dispusi sa spuna bun venit darului gratuit al iubirii lui Dumnezeu.
 
Un exercitiu interesant ar fi sa substituim in lista anterioara, cuvantul „sarac” cu „bogat” si sa schimbam fiecare propozitie cu opusul ei. „Bogatii nu stiu ca sunt in urgenta nevoie de salvare… Bogatii isi bazeaza siguranta lor, nu pe oameni, ci pe lucruri…” In Fericirile din Evanghelia dupa Luca (6:20-26), Iisus face ceva similar, insa acest aspect nu este la fel de accentuat: „Vai de voi care sunteti bogati, pentru ca voi v-ati luat rasplata.”
 
Mai interesant, chiar amenintator, este sa inlocuim cuvantul „sarac” cu „eu”. Revizuind fiecare din cele zece declaratii, m-am intrebat daca atitudinea mea se aseamana mai mult cu cea a saracilor sau a bogatilor. Imi recunosc usor nevoile? Sunt gata sa depind de Dumnezeu si de semeni? Pe ce se bazeaza siguranta mea? Sunt inclinat spre competitie sau spre cooperare? Pot face distinctie intre necesitate si lux? Sunt rabdator? Fericirile suna pentru mine ca o veste buna sau ca o batjocora?
 
Disciplina lipsurilor este mult mai favorabila sfintilor. Dependenta, umilinta, simplitatea, cooperarea si abandonarea de sine sunt calitati foarte apreciate in domeniul spiritual, insa total neatractive pentru oamenii care traiesc mai mult pe taramul material. Pot fi si alte cai spre Dumnezeu, insa ele sunt foarte dificile, ca si trecerea camilei prin urechile acului. In marea inversare produsa in Imparatia lui Dumnezeu, sfintii cu multe averi sunt o raritate.
 
Saracii nu sunt mai virtuosi decat ceilalti oameni (desi ei se remarca a fi mult mai plini de compasiune si mai generosi), insa ei sunt ultimii care sa pretinda ca sunt virtuosi. Ei nu manifesta aroganta clasei de mijloc, care isi mascheaza usor neajunsurile sub fatada neprihanirii de sine. Ei sunt dependenti in mod natural, pentru ca nu au de ales: ei trebuie sa depinda pur si simplu de altii pentru ca sa supravietuiasca.
 
„Despartiti de Mine nu puteti face nimic”. Ioan 15:5 Deaceea, „Pot totul in Hristos…!” Filipeni 4:13. La urma urmei, Fericirile nu sunt chiar asa de excentrice cum ar parea. Chiar ele ne ne aduc pe drumul cel bun. Dumul fericirii. Calatorie placuta!

______________________________

de Teodor Hutanu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.