Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

05.Iisus Christos – Marele Singuratic

Scris la: 15 aprilie 2009
5. IISUS CHRISTOS – MARELE SINGURATIC
 
 
              Pe crucea de pe Golgota s-au petrecut lucruri pe care , oricat am incerca sa le cuprindem, nu le vom intelege niciodata in toata profunzimea lor. Nu le vom intelege nici chiar in vesnicie… De ce ?  Pentru ca acolo a fost traita o drama de dimensiuni dumnezeiesti, nu omenesti.
              Pe cruce au murit mii, zeci de mii de oameni nefericiti. Istoricii relateaza ca, in timpul asediului Ierusalimului de catre armatele romane conduse de Titus, pe o raza de 20 km in jurul cetatii nu mai existau copaci. Ei fusesera taiati si folositi la rastignirea celor ce incercau sa fuga din cetate pentru a se salva.
              Tot pe cruce a murit si Spartacus, un vestit gladiator si conducator rascoalei  sclavilor intre anii 73-71 i.Chr. Fiind prins de romani, Spartacus a fost rastignit si se relateaza ca a murit ca un erou.
              Apostolul Petru a fost si el rastignit ( cu capul in jos insa ! ). Si Petru a murit demn , ca un martir adevarat al cauzei crestinismului.
              Si totusi, din miile de cruci care au fost ridicate vreodata pe pamant, niciuna nu a cunoscut drama pe care a cunoscut-o crucea lui Christos. Iata cateva argumente:
              1. Pe aceasta cruce nu a fost rastignit un simplu om, care, mai curand sau mai tarziu, oricum avea sa moara. Pe aceasta cruce a fost rastignita ViataCel care este Izvorul vietii si care nu ar fi trebuit sa moara niciodata.
              2. Pe aceasta cruce nu a fost executat un simplu condamnat, vinovat sau nevinovat. Aici nu e vorba de o crima oarecare, asa cum se intampla adesea in lume, ci aici avem de-a face cu o Jertfa.
              3. Pe aceasta cruce nu s-a produs o despartire a unui om de alti oameni, nici a unui om de Dumnezeu, ci o despartire infinit mai dureroasa: aceea dintre Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul, Cei despre care Insusi Mantuitorul afirmase: “Eu si Tatal una suntem” ( Ioan 10, 30 )
              Despartirea de Tatal a fost cea mai dureroasa experienta din cele traite de Mantuitorul pe acest pamant. Nu piroanele au fost cele care I-au grabit moartea, ci durerea despartirii de Cel cu care fusese unit intr-o legatura vesnica de iubire. Iisus a murit mai repede decat ceilalti doi rastigniti, ceea ce dovedeste cele afirmate mai sus. Moartea prin crucificare putea surveni si dupa doua sau trei zile, in conditii normale. Cand soldatii romani au zdrobit fluierele picioarelor celor doi talhari, Mantuitorul isi daduse deja duhul. Imensa suferinta a despartirii I-a curmat viata numai dupa sase ore de sedere pe cruce.
              Aceasta despartire de Tatal este de fapt esenta mortii a doua, acea moarte de care vor avea parte toti cei nelegiuiti. Unii, privind superficial lucrurile, au afirmat ca doar cei nelegiuiti vor putea trai imensa durere pe care a trait-o Iisus pe cruce, prin despartirea vesnica de Dumnezeu. Sa fie oare adevarat ?
              Sa ne gandim la doua familii in care moartea ii desparte pe cei doi soti pentru totdeauna. In primul caz, cei doi se iubesc, se respecta, privesc in aceeasi directie si isi unesc interesele. In al doilea caz, cei doi au devenit indiferenti unul fata de celalat, au interese opuse si nu se mai respecta. Ce reprezinta moartea pentru primii? O tragedie imensa. Ce reprezinta moartea pentru ultimii ? O usurare, o eliberare.
              Vor putea ultimii sa inteleaga durerea despartirii celor ce s-au iubit ? Niciodata ! Asadar, nu cei nelegiuiti vor intelege ce s-a petrecut pe cruce, caci ei nu L-au iubit niciodata pe Domnul, ei nu L-au dorit niciodata in viata lor si nu L-au slujit. Moartea vesnica de care vor avea parte va fi, in final, o eliberare. Sa ne imaginam ce chin vesnic ar trebui sa suporte acesti oameni, care nu L-au dorit pe Dumnezeu niciodata in viata lor, in cazul in care li s-ar da sa traiasca o vesnicie alaturi de El.
              Daca exista cineva in acest univers care sa poata intelege ceea ce s-a petrecut pe Golgota, atunci acel cineva trebuie sa fie o fiinta care iubeste mult , care iubeste cu adevarat. Cu cat iubirea fata de Dumnezeu va creste, cu atat taina care inconjoara crucea se va risipi tot mai mult. Asa imi explic de ce, in vesnicie, pentru cei mantuiti, crucea de pe Calvar va constitui subiectul de meditatie si de contemplare cel mai adanc.Desi Jertfa de pe Golgota va fi din ce in ce mai mult inteleasa, subiectul nu va fi inteles pe deplin niciodata, constituind ceea ce Biblia numeste marea “taina a evlaviei”( 1 Timotei 3, 16 )
              Aceasta insa nu ne priveaza de marele privilegiu ca, inca din aceasta viata, sa intelegem cate ceva din infinita dragoste pe care cerul a revarsat-o peste omenire in acel punct culminant de istorie. Suntem limitati in timp si spatiu, suntem limitati in gandirea noastra, in puterea de intelegere a lucrurilor, dar atat cat putem sa intelegem din marea Jertfa, sa cautam sa intelegem.
              Matei 27, 45-50: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit ?”
              Nu exista pe paginile Bibliei un subiect mai trist decat aceasta singuratate a Fiului lui dumnezeu in ceasul Jertfei supreme. Parasit de lumea pe care venise sa o mantuiasca, parasit de poporul Sau ales, parasit de ucenicii Sai cu care impartasise suferintele misiunii Sale timp de trei ani si jumatate, iar acum parasit si de Tatal Sau iubit, cu care fusese unit o vesnicie intreaga in pacea si armonia cerului.
              In lume sunt multi oameni care traiesc si mor singuri si parasiti. Dar una e sa fii singur pentru ca L-ai parasit pe Dumnezeu si alta e sa fii singur pentru ca Dumnezeu te-a parasit pe tine.
              Alegand cararile pacatului, avem adesea simtamantul ca suntem parasiti de Dumnexeu, ca suntem insingurati. E doar o senzatie falsa ! Dumnezeu nu renunta atat de usor la noi. El nu ne paraseste atat de usor pe cat avem noi senzatia. Este atat de greu pentru un suflet omenesc sa se piarda ! Chiar daca noi Il percepem pe Domnul ca fiind departe de noi, El nu ne paraseste usor, ci sta undeva in umbra, fara sa ne deranjeze. Zi de zi ne urmareste insa cu tenacitatea dragostei Sale, ca un Parinte care isi asteapta fiii risipitori sa se intoarca in casa parinteasca.
              Da. este greu, foarte greu sa scapam de dragostea lui Dumnezeu care ne urmareste intreaga viata.
              “Unde ma voi duce departe de Duhul Tau si unde voi fugi departe de Fata Ta ? Daca ma voi sui in cer, Tu esti acolo; daca ma voi culca in locuinta mortilor, iata-Te si acolo; daca voi lua aripile zorilor si ma voi duce sa locuiesc la marginea marii, si acolo mana Ta ma va calauzi si dreapta Ta ma va apuca.” 
                                                                                                                                             Psalmul 139, 7-10
              “Cum sa te dau ( “parasesc”- o traducere noua ) Efraime ? Cum sa te predau, Israele ? …Mi se zbate inima in mine si tot launtrul Mi se misca de mila .”                                                           Osea 11, 8
              Sa nu uitam ca atunci cand Dumnezeu rostea aceste cuvinte sfasietoare prin gura profetului Sau, Israel se afla intr-o stare deplorabila din punct de vedere moral. Poporul ales era apostaziat, isi parasise misiunea, iesise din planul divin. Cu toate acestea, cata durere reiese din cuvintele lui Dumnezeu !
              Repet: este una sa fii singur pentru ca tu L-ai parasit pe Dumnezeu si alta e sa fii singur pentru ca El te-a parasit pe tine. Pe cruce, Mantuitorul a cunoscut aceasta a doua singuratate. O singuratate teribila, pe care nicio fiinta omeneasca nu a cunoscut-o inca.
              Sa observam un lucru: singuratatea Mantuitorului a fost progresiva si a culminat la cruce.
              Evanghelistul Luca ne spune ca, in anii copilariei, Iisus “crestea in intelepciune, in statura si era tot mai placut inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor”. ( Luca 2, 52 ) La varsta de 12 ani, adolescentul Iisus i-a impresionat pe rabinii de la Templu prin intelepciunea Sa, acestia vazand in El o mare speranta pentru natiunea iudaica. Dar, desi aparentele aratau spre un viitor stralucit, Iisus incepea sa simta singuratatea inca din copilarie. Fratii Sai, rudele Sale, cei din jur nu L-au inteles.
              La varsta de 30 de ani, Iisus Si-a inceput activitatea publica si timp de trei ani si jumatate a incercat sa le explice oamenilor misiunea Sa pe pamant. Dar, pe masura ce El le desfasura oamenilor tainele Planului Mantuirii, tot mai multi dintre ei au inceput sa-L paraseasca. Nu le convenea sa auda cele vestite de El.
              Cand era vorba de vreo vindecare, de vreo inviere sau de hranirea miraculoasa a mii de oameni, se adunau cu miile in jurul Sau. Dar, aceiasi oameni, cand au inteles ca drumul spre Imparatia cerului trece pe la cruce, L-au parasit. Intai fruntasii poporului, apoi multimile, apoi 70 de ucenici intr-o singura zi, apoi ucenicul tradator- Iuda, apoi cei 11 ucenici… In cele din urma, pe cruce, in ceasurile agoniei, Mantuitorul a fost parasit si de Tatal ceresc.
              De ce L-au parasit , pe rand, gloatele, carturarii, apoi ucenicii si cei apropiati Lui ?
              1.Unii L-au parasit pe Iisus pentru ca nu I-au inteles misiunea. Din aceasta categorie au facut parte chiar unii din ucenicii Sai si dintre cei apropiati Lui. Desi Iisus le-a vorbit in repetate randuri despre suferintele pe care urma sa le indure din partea oamenilor, ei parca erau legati la ochi. Nu intelegeau nimic. Sau nu vroiau sa inteleaga. Priveau la cruce si nu puteau intelege de ce acest Neprihanit , despre care avusesera dovezi nenumarate ca este Fiul lui Dumnezeu, trebuia sa sufere atata cruzime din partea oamenilor si sa moara atat de umilitor. De ce ? Si, pentru ca nu au inteles rostul crucii, s-au risipit de langa El buimaciti, descurajati, dezorientati.
              Ceea ce se intampla cu acestia nu era decat implinirea unei profetii a Vechiului Testament:
             “Voi bate pastorul si oile vor fi risipite .” ( Zaharia 13, 7 )
              Din fericire, cei 11 ucenici au inteles rostul crucii dupa inviere. Din acest motiv, ei au facut din crucea de pe Golgota centrul predicarii lor. Probabil ca nu si-au iertat niciodata in viata faptul ca, in acele clipe teribile de intuneric fizic si spiritual pentru Mantuitorul lor, cand crucea era asaltata de toate puterile iadului, cand demonii erau prezenti in jurul crucii in chip de oameni, cand Domnul lor era atat de singur, ei nu L-au inteles, nu L-au sprijinit, nu I-au stat alaturi.
              2.Altii insa ( si acestia nu au fost putini ! ) L-au parasit pe Iisus nu pentru ca nu au inteles misiunea Sa, ci tocmai pentru ca au inteles-o prea bine. Dintre ei au facut parte si cei 70 de ucenici care L-au parasit in bloc intr-o singura zi, ca urmare a unei predici mai deosebite a Domnului. Oare nu au inteles ei ce dorea sa le spuna Domnul prin afirmatia: “Eu sunt Painea vietii”? ( Ioan 6, 48 ) Au inteles prea bine si tocmai de aceea, pentru ca nu le convenea calea lepadarii de sine, a sacrificiului si a crucii, L-au parasit, pretextand ca vorbirea Lui era prea radicala.
              Dar faptul ca Iisus a fost parasit de oameni in clipele in care avea cea mai mare nevoie de sprijin este oarecum de inteles. Oamenii sunt limitati in intelegerea lor, ei sunt instabili emotional si nestatornici in principii. E de astepatat asa ceva de la ei…
              Dar Tatal ? De ce L-a parsit Tatal ? Cel care marturisise public in trei randuri despre Fiul Sau:
“Acesta este Fiul Meu prea iubit in care-si gaseste placere sufletul Meu !” – de ce L-a parasit ? Ce fel de tata e acela care in clipele de agonie ale fiului sau ascultator , in loc sa-l mangaie in ultimele clipe ale vietii cu prezenta sa, il paraseste ? Unde era dragostea Tatalui de care Iisus vorbise de atatea ori ? Si , daca L-a parasit pe Fiul Sau, unde era Tatal in acele clipe si ce facea El in acele clipe supreme ?
              Iata o multime de intrebari care, daca nu gasim raspunsul, pot conduce pe un om la dobandirea unei imagini deformate despre Dumnezeu.
              1 ) De ce L-a parasit Tatal pe Fiul Sau pe cruce
              Pentru ca nu se putea altfel. Dreptatea absoluta si iubirea infinita a lui Dumnezeu cereau acest lucru. Daca aceste cuvinte ni se par gratuite si fara acoperire, sa citim 2 Corinteni 5, 21: “Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El.”
              Sa observam atent ceea ce spune Pavel aici : Iisus Christos a fost facut de Dumnezeu PACAT, nu PACATOS ! Ceea ce inseamna ca Iisus Christos , potrivit prevederilor Planului Mantuirii, S-a identificat atat de mult cu noi incat , nu doar ca a luat asupra Sa pacatul lumii, ci El Insusi a fost facut pacat. Iata o identificare absoluta cu neamul omenesc ! Este ceva ce depaseste capacitatea noastra de intelegere, dar sa credem pe cuvant Scriptura.
              Insa aceasta identificare cu pacatul lumii nu putea avea o alta consecinta decat intoarcerea Fetei Tatalui de la El, caci “ochii Lui sunt atat de curati ca nu pot sa vada raul” ( Habacuc 1,13 ). Dreptatea absoluta cerea ca pacatul cu care s-a identificat Mantuitorul sa fie pironit pe cruce, in timp ce iubirea infinita pentru noi, oamenii pacatosi, L-a facut pe Tatal sa indure suferinta imensa de a nu fi langa Fiul Sau prea iubit in clipele de agonie de pe cruce.
              2. Unde era Tatal in acele clipe supreme ? Se afla retras undeva in acest univers, fiind indiferent la ceea ce se inatampla pe cruce ?
             “ In intunericul acela des ( de la ceasul al 6-lea pana la ceasul al 9-lea ) era ascunsa prezenta lui Dumnezeu. El face din intunecime cortul, acoperamantul Sau si Isi ascunde slava de ochii oamenilor. Dumnezeu si ingerii sai sfinti se aflau in jurul crucii. Tatal era cu Fiul Sau. Cu toate acestea, prezenta Sa nu era descoperita. Daca slava Sa ar fi strafulgerat din nor, orice fiinta omeneasca ce ar fi privit scena ar fi fost nimicita. In clipa aceea ingrozitoare, Domnul Christos nu putea fi mangaiat de prezenta Tatalui. El a calcat singur in teasc si din cei ce se gaseau acolo, nimeni n-a fost cu El.
                                                                                              E. G. White, “Hristos Lumina Lumii”, pag. 750
              Niciodata pana acum nu am inteles cuvintele lui Solomon rostite cu ocazia sfintirii Templului:
             “ Atunci Solomon a zis: Domnul a zis ca vrea sa locuiasca in intuneric.” ( 2 Cronici 6, 1 )
De ce in intuneric ? Pentru a-si putea ascunde slava si a putea fi mai aproape de noi.
              Mantuitorul crucificat nu-L putea vedea pe Tatal Sau iubit . Ochii Sai nu puteau strapunge intunericul mortii ce inconjura crucea. Cu toate acestea, desi nevazut de Fiul Sau, Tatal era acolo, langa cruce, suferind alaturi de Iisus si poate mai mult deact El. O suferinta in tacere, in intunericul mortii ce invaluia crucea, o suferinta a unei inimi de Dumnezeu, pe care niciodata nu o vom putea cuprinde cu mintea sau inima noastra.
              3. Ce facea Tatal in acele clipe teribile de agonie ale lui Iisus ?
              Filmul “Patimile lui Iisus” al lui Mel Gibson contine, pe langa multe scene de o cruzime iesita din comun, si unele scene de o finete si o profunzime deosebita. Una din aceste scene reda crucea pe care atarna Mantuitorul in ultimele clipe de agonie. De undeva de sus, din apropierea crucii, o lacrima a Tatalui cade peste Golgota si… un mare cutremur de pamant zguduie locul. Imaginea Tatalui prezent la cruce, dar nevazut, care plange pentru Fiul Sau , este cutremuratoare.
              Da, Tatal era acolo, suferind impreuna cu Fiul Sau. Pavel reda ideea aceasta in cateva cuvinte simple, dar de esenta: “ Dumnezeu era in Christos, impacand lumea cu Sine .” ( 2 Corinteni 5, 19 ).
              Intelegem oare ce inseamna ca Tatal era in Fiul, in timp ce Fiul se afla pe cruce ? Privind la crucea de pe Golgota, ma intreb : oare cine a suferit mai mult: Fiul sau Tatal ?  Fiul, care trecea prin agonia mortii a doua, despartit de prezenta Tatalui , parasit de oameni si fara sa poata vedea dincolo de intunericul ce inconjura Golgota ? Sau Tatal, care trebuia sa asiste la agonia Fiului Sau, fara sa intervina in niciun fel, pentru ca Planul Mantuirii noastre sa fie adus la indeplinire ?
              Concluzii :
              Pe cruce s-au petrecut lucruri pe care niciodata nu le vom intelege in toata profunzimea lor. Dar, fata de acele lucruri pe care le putem intelege, mai putem ramane indiferenti ? Mai putem fi noi nepasatori fata de o mantuire care L-a costat atat de mult pe Dumnezeul nostru ? Ne mai putem juca cu pacatul care a produs atata suferinta deopotriva Fiului si Tatalui ?
              Daca crucea nu ne va schimba in bine , daca ea nu ne va intoarce cu fata spre Dumnezeu, atunci nimic si nimeni din aceasta lume nu o va putea face. Iisus- Marele Singuratic este singurul care poate sa ne mantuiasca deplin si pentru totdeauna. Crucea singuratatii Sale este o garantie ca El poate face aceasta.
 
                Lori Balogh

______________________________

de Lori Balogh. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.