Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

06.Iisus Christos – Marele Suferind

Scris la: 15 aprilie 2009
6. IISUS CHRISTOS – MARELE SUFERIND
 
 
              Ne-am intrebat vreodata ce se ascunde in spatele tuturor lucrurilor bune care ni se intampla in viata ? Ne-am pus intrebarea care este izvorul binecuvantarilor pe care le primim chiar in aceasta viata trecatoare, traita in umbra mortii si in “valea plangerii “?
              Poate ca ne-am obisnuit cu ideea ca aceste binecuvantari sunt ceva firesc, natural; poate ca Il privim pe Dumnezeu ca fiind obligat sa ne dea aceste lucruri bune si poate ca uitam ca:
             “ Noi datoram chiar si viata aceasta pamanteasca mortii lui Christos. Painea pe care o mancam e rascumparata prin trupul Lui frant. Apa pe care o bem este cumparata prin sangele Lui varsat. Nimeni, sfant sau pacatos, nu mananca hrana sa zilnica fara sa se hraneasca cu trupul si sangele lui Christos. Crucea de pe Calvar este pusa ca o pecete pe fiecare paine si se oglindeste in fiecare izvor de apa.”                                                                                       E.G.White, “Hristos Lumina Lumii”, pag. 648
              Uitam prea repede ca la temelia oricarei bucurii, a oricarei binecuvantari si a oricarui suras se afla Jertfa suprema a Fiului lui Dumnezeu, fara de care pamantul nostru, sau ar fi devenit un iad, sau ar fi fost de mult timp pustiit.
              Marturisesc ca, ori de cate ori ma aplec asupra subiectului Jertfei lui Christos, incerc un sentiment complex. Pe de o parte, doresc sa inteleg tot mai mult din frumusetea si maretia acestei Jertfe, iar pe de alta parte, sunt constient ca oricat voi incerca, nu voi reusi niciodata sa cuprind totul. Mereu va fi ceva care imi va scapa, mereu va fi ceva de neinteles in legatura cu suferintele Mantuitorului nostru. Si nu doar in aceasta viata! Chiar si in viata vesnica- o viata lunga cat viata lui Dumnezeu !- cei mantuiti vor avea mereu ceva de invatat in legatura cu acest subiect inepuizabil.  
              O scurta retrospectiva a suferintelor lui Iisus  
              Intruparea Fiului lui Dumnezeu si intrarea Sa in lumea noastra ca un copil neajutorat al familiei omenesti a constituit un motiv de bucurie, dar si de emotie si durere pentru intregul cer. Cel care era una cu Tatal, Cel mai presus de intreaga creatiune, era facut acum, “pentru putina vreme, mai prejos decat ingerii
( Evrei 2, 7 ). Iisus a lasat cu placere prerogativele divine in mainile Tatalui Sau si a acceptat sa depinda de mila si grija unor parinti pamantesti, asemenea oricarui copil venit in aceasta lume.
              Pe tot parcursul vietii Sale pamantesti, Iisus a dus o lupta deschisa si continua impotriva fortelor intunericului. Niciodata insa El nu a ezitat. A stat ferm, ca o stanca in calea valurilor amenintatoare ale marii, si nu S-a lasat intimidat de niciunul din mijloacele folosite de vrajmas.
              Insa, ajungand in ultima faza a misiunii Sale pamantesti, comportamentul Mantuitorului se schimba.
             “ Domnul Iisus statuse ca un cedru puternic infruntand furtuna impotrivirii care isi concentrase furia asupra Sa. Vointe incapatanate si inimi pline de rautate si viclenie se straduisera in zadar sa –L duca la confuzie sau sa-L infranga. Dar El a a stat in maiestatea Sa divina ca Fiu al lui Dumnezeu. Acum insa, El era asemenea unei trestii batuta de furtuna si indoita de mania eiAcum sosise ceasul puterilor intunericului. Vocea Sa era auzita in atmosfera linistita a noptii, dar nu in tonurile inalte ale triumfului, ci plina de zbuciumul durerii omenesti.” 
                                                                                                 E.G.White, “Hristos Lumina Lumii”, pag. 676
              Incepand cu varsta de 12 ani, cand , cu ocazia vizitei la Templu, a devenit constient de misiunea Sa mesianica, si pana la 33 de ani si jumatate, cand si-a incheiat lucrarea pe pamant, deci timp de 21 de ani, El a urmarit si a dorit sosirea ceasului supremei Sale Jertfe.
             “Am un botez cu care trebuie sa fiu botezat si cat de mult doresc sa se implineasca !” ( Luca 12,50 )
              Iisus nu se refera la botezul cu apa, pe care, de altfel, il facuse, ci la moartea Sa. In timpul celor trei ani si jumatate de activitate publica, Mantuitorul vorbise de multe ori despre suferintele si moartea Sa. Vorbise cu atata seninatate si liniste incat ucenicii nu L-au inteles. Ei se aflau pe o alta lungime de unda si credeau ca Domnul le vorbeste din nou in pilde pe care acum ei nu le intelegeau. ( vezi Luca 18, 33-34 )
              In tot acest rastimp, Mantuitorul nu S-a plans de ceea ce urma sa I se intample. Daca le-a vorbit ucenicilor despre suferintele si moartea Sa , El a facut-o nu pentru a fi compatimit, ci pentru a-i pregati pe cei iubiti pentru marea dezamagire prin care urmau sa treaca curand.
              Stia Domnul Iisus ce-L astepta ? Desigur ! Planul Mantuirii fusese intocmit in sanul Dumnezeirii in detaliu si El cunoastea toate etapele drumului. Dovada ? Iisus le-a spus ucenicilor in detalui ce urma sa I se intample. Insa, ceea ce a trait Mantuitorul in ultimele doua zile inainte de rastignire L-a surprins si pe El.
              Priviti-L pe Domnul in gradina Ghetemani ! El, care fusese mereu linistit chiar in mijlocul celor mai teribile furtuni, era acum de nerecunoscut. Pe masura ce se apropia de gradina Ghetemani , Iisus devenea neobisnuit de tacut. Desi locul era cunoscut de ucenici ca unul din locurile linistite si retrase pentru rugaciune, de data acesta el parea de o tristete iesita din comun.
              Evanghelistii surprind aceasta schimbare de atitudine a Mantuitorului:
             “Iisus a inceput sa se intristeze si sa se mahneasca foarte tare.” ( Matei 26, 37-38 )
             “El a inceput sa se inspaimante si sa se mahneasca foarte tare.” ( Marcu 14,33 )
             “A ajuns intr-un chin ca de moarte… iar sudoarea i se facuse ca niste picaturi mari de sange.”
                                                                                                                                                  ( Luca 22, 44 )
              Dar nu numai atitudinea Mantuitorului era schimbata, ci si cuvintele Sale. Insusi Iisus le spune ucenicilor ceva ce ei nu auzisera niciodata pana acum:
             “ Sufletul Meu este cuprins de o intristare de moarte.” ( Matei 26, 38 )
              Mai mult decat atat, ucenicilor le era dat sa-l vada pe Mantuitorul lor clatinandu-se, ca si cand ar fi fost gata sa cada. Fiecare pas pe care-l facea cerea un efort deosebit. Adesea, ucenicii au trebuit sa-L sprijineasca pentru a nu cadea. Iisus gemea cu glas tare…
              Nu este asa ca Iisus este de nerecunoscut ? De ce aceste chinuri sufletesti, de ce aceasta tulburare ca de moarte, de ce aceste gemete, cand El stia ce-L asteapta venind pe acest pamant ? Nu vi se pare ca Stefan, diaconul, a murit mai eroic ? Jan Huss a murit pe rug cantand pana in ultima clipa. Iar Iisus, Mantuitorul lumii, ezita, se impleticeste, geme, e gata sa cada , e intristat inainte de marea Sa jertfa…De ce toate acestea ?
              Aceasta era noaptea stramtorarii Domnului Christos ! O noapte pe care o asteptase, pentru care se pregatise, pentru care venise pe pamant, pe care o dorise chiar, dar care, acum cand sosise, Il ingrozea. Poate ca analogia cu femeia insarcinata care asteapta cu dor nasterea copilului ne va ajuta, intr-o oarecare masura, sa intelegem ceea ce se petrecea in sufletul Domnului ( analogia Ii apartine chiar lui Iisus ! –vezi Ioan 16, 21 ). Timp de noua luni ( si chiar inainte de a ramane insarcinata ) femeia radiaza de bucurie la gandul ca va avea un copil. Ii pregateste hainutele, biberonul, patutul, botoseii… Tot timpul se gandeste numai la copil si de abia asteapta ziua nasterii.
              Dar ce se intampla cu aceeasi femeie in ziua nasterii ? Bucuria este inghitita de durerea cumplita, femeia geme, ezita, se clatina de durere, aproape ca uita de copil si incepe sa se gandeasca daca va trece cu bine de ceasul dureros al nasterii.
             “Intorcandu-Se si plecand de la ei, Domnul Christos S-a indreptat iarasi catre locul Sau retras si a cazut cu fata la pamant coplesit de groaza unui mare intuneric. Natura omeneasca a Fiului lui Dumnezeu tremura in ceasul acela al incercarii. Acum El se ruga , nu pentru ucenicii Sai, pentru ca sa nu se piarda credinta lor, ci pentru sufletul Sau ispitit si chinuit.” 
                                                                                                        E.G.White, “Hristos Lumina Lumii”pag.667
              Care era acel lucru nou, acea experienta necunoscuta pe care Mantuitorul nu o traise pana atunci si de care avea nevoie pentru a ajunge la desavarsirea lucrarii de ispasire ?
              De ce acest chin de moarte, de ce aceste ezitari in fata crucii, de ce aceste picaturi de sudoare prefacuta in sange, cand El stia ca acesta e drumul mantuirii neamului omenesc ? Spartacus- gladiatorul si conducatorul unei mari rascoale a sclavilor intre anii 73-71 iChr.- a murit crucificat de autoritatile romane. Istoria ne consemneaza ca Spartacus a murit ca un erou. De ce Iisus a ezitat in fata crucii ?
              Aceasta atitudine cu totul neobisnuita pentru Mantuitorul lumii in fata crucii ne face sa intrezarim raspunsul: in lucrarea mantuirii noastre era ceva cu totul nou, o experinta pe care niciun om inca nu o traise si care Ii lipsea chiar Domnului.
              La studiile de doctrina biblica ne-am familiarizat cu ideea ca Domnul Christos , venind pe pamant, a luat asupra Sa pacatele intregei lumi.
             “Tot asa, dupa ce S-a adus Jertfa o singura data ca sa poarte pacatele multora…” ( Evrei 9, 28 )
             “El a purtat pacatele noastre in trupul Sau pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru neprihanire; prin ranile Lui suntem tamaduiti.” ( 1 Petru 2, 24 )
              Expresii ca “ a purtat pacatul” sau “ a luat asupra Sa pacatul lumii “ s-ar putea sa ne faca sa scapam adevarata adancime a experientei Mantuitorului. Iisus nu a luat pacatul omenirii asupra Sa la fel cum un om imbraca o haina. Daca ar fi fost posibil lucrul acesta, ar fi fost mult mai usor pentru Domnul Christos.
Apostolul Pavel, cel mai mare teolog al crestinismului, face o afirmatie socanta in dreptul Fiului lui Dumnezeu, afirmatie care insa ne deschide o noua perspectiva asupra suferintelor si Jertfei lui Iisus:
             “Pe Cel ce n-a cunoscut nicun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, pentru ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El.”                                                                                         2 Corinteni 5, 21
              Observati diferenta ? El, Cel neprihanit, a carui neprihanire nu era doar o simpla haina, ci era insasi natura fiintei Sale, “a fost facut pacat” pentru noi. Stiti ce inseamna acest lucru ? O schimbare a naturii.
Pacatul si neprihanirea sunt doua naturi contradictorii, care se exclud reciproc. Ele nu pot coexista in aceeasi fiinta.
              Ce se intampla atunci cand se neaga natura unei fiinte ? Fiinta e nimicita. Un peste care ar fi obligat sa respire aer, in loc sa-si ia necesarul de oxigen din apa, ar muri. Incercarea de a-i schimba natura il ucide. Dati unui om sa respire gaz metan si incercati sa- i schimbati natura. El va muri curand.
              Ceea ce a provocat suferintele de nedescris ale Mantuitorului si care I-au adus moartea a fost tocmai aceasta schimbare a naturii Sale. Ca sa ne poata deveni Mantuitor, Iisus a trebuit sa poarte pacatele noastre “IN TRUPUL SAU” ( 1 Petru 2, 24 ), adica sa devina pacat pentru noi. El, Cel Neprihanit , a trebuit sa-si schimbe natura, lucru pe care niciodata nu-l facuse pana atunci. Era o experienta cu totul noua chiar si pentru Fiul lui Dumnezeu.
              In gradina Ghetemani, Domnul Christos a inceput sa paseasca in “intunericul de afara unde este plansul si scrasnirea dintilor” ( Matei 13, 42. 50; 8, 12 etc. ), acel intuneric in care vor intra toti cei nelegiuiti care vor fi refuzat harul lui Dumnezeu. Acolo, Iisus a simtit cum fata Tatalui se intorcea de la El, neputand privi pacatul lumii cu care se identificase Fiul Sau.
              Intreaga viata pamanteasca  Iisus fusese in cea mai stransa legatura cu Tatal Sau iubit. El Insusi a marturisit despre aceasta legatura : “Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatal nu M-a lasat singur pentru ca totdeauna fac ce Ii este placut.” ( Ioan 8, 29 ) Partasia cu Tatal era cea mai mare bucurie si mai presus de griji, oboseala sau descurajare. Aceasta comuniune L-a ajutat pe Iisus sa ramana mereu linistit si calm in mijlocul celor mai teribile incercari si ispite.
              Facandu-Se pacat pentru noi, Iisus experimenta acum o stare pe care nu o cunoscuse pana atunci: despartirea de Tatal sau iubit. Aceasta a fost cartea pe care Satana a jucat-o fiind sigur de reusita. Intotdeauna legatura Fiu-Tata fusese desavarsita si nimic nu se interpusese intre Ei, De data aceasta la mijloc era pacatul insusi.
              Incerc sa-mi imaginez cum , in acele clipe teribile si lungi cat vesnicia, Satana, impreuna cu legiunile lui de demoni, Il ispitea pe Mantuitorul, sugerandu-I:
              “Tu nu trebuie sa admiti ca cineva sau ceva sa se interpuna intre Tine si Tatal Tau. Daca ai admite acest lucru, atunci acel lucru ar fi un idol la care tii mai mult decat la Tatal. Daca Tu Iti dai viata pentru omul pacatos, inseamna ca Tu tii mai mult la el decat la Tatal Tau, Aceasta e idolatrie si Tu nu poti face aceasta”
              Iisus insa stia ca sugestia celui rau Il indemna la neascultare de Tatal. Planul Mantuirii fusese alcatuit din vesnicii si prevedea Jertfa pentru omul pacatos. El pentru aceasta venise in lume si dorea sa fie ascultator pana la moarte.
              Dilema care chinuia sufletul indurerat al Fiului lui Dumnezeu era:
              1. Sa se desparta de Tatal, prin Jertfa, devenind pacat pentru noi sau
              2. Sa se desparta de Tatal , prin neascultare fata de prevederile Planului Mantuirii.
              Aceasta era criza prin care trecea Mantuitorul in Ghetemani. Iisus nu voia sa se desparta de Tatal in niciun fel si aceasta Ii aducea suferinte de nebanuit pentru noi.
              Aici, in aceasta noapte de groaza petrecuta in Ghetemani, Mantuitorul a invata sa asculte si tot aici El a fost facut desavarsit, caci aici El a obtinut cea mai mare biruinta .
             “El este Acela care, in zilele vietii Sale pamantesti, aducand rugaciuni si cereri cu strigate mari si cu lacrimi catre Cel ce putea sa-L izbaveasca de la moarte, si fiind ascultat din pricina evlaviei Lui, macar ca era Fiu, a invatat sa asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Si, dupa ce a fost facut desavarsit, S-a facut pentru toti cei ce-L asculta, urzitorul unei mantuiri vesnice.”                                               Evrei 5, 7-9
              Spre fericirea si mantuirea noastra, Iisus a ales prima cale , aceea de a fi ascultator de Tatal pana la moarte, chiar cu riscul de a fi desprtit de El pentru vesnicie.
             “O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu ! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui !”   ( Romani 11, 33 )
              In fata iubirii infinite care s-a manifestat in Ghetemani si pe Golgota, mai pot ramanea inimile noastre impietrite ? Mai putem ramane nepasatori fata de o mantuire atat de mare, care L-a costat atata durere pe Fiul neprihanit al lui Dumnezeu ? Ne mai putem juca cu pacatul cand el L-a adus pe Mantuitorul nostru in cea mai teribila criza prin care a putut trece o fiinta vreodata ?
              Poate ca acum intelegem mai buine de ce, la judecata finala, oamenii vor fi judecati nu atat pentru pacatele lor, cat pentru PACATUL de a refuza harul mantuitor al lui Dumnezeu, pacatul de a batjocori Jertfa suprema si de a face ca sangele Mantuitorului sa fi curs in zadar in dreptul lor.
              Pentru pacatele omenirii, oricat ar fi de multe si grele, exista o Jertfa. Dar pentru refuzul de a accepta aceasta Jertfa ce scapare sa mai existe ? Niciuna !
               Fie ca Iisus –Marele Suferind pentru pacatele noastre- sa fie cea mai eficienta bariera impotriva raului din noi si din afara noastra !
 
 
 
                 Lori Balogh

______________________________

de Lori Balogh. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.