Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Iona 15.VESNICIA IN CLIPA ACEASTA! / Teodor Hutanu

Scris la: 15 aprilie 2009


VESNICIA IN CLIPA ACEASTA
Teodor Hutanu

Si mie sa nu-Mi fie mila de Ninive, cetatea cea mare, in care se afla mai mult de o suta douazeci de mii de oameni, care nu stiu sa deosebeasca dreapta de stanga lor, afara de o multime de vite! Iona 4,11

Lao-Tzu, un filozof chinez din antichitate, ne relateaza conversatia pe care a avut-o cu un barbat pe care l-a intrebat daca isi iubeste sau nu sotia. Prompt, barbatul a raspuns ca isi iubeste sotia, iar filozoful i-a cerut atunci sa incerce sa o descrie. Barbatul a inceput sa insire amanunt dupa amanunt, descriind trasaturile fizice si de caracter ale sotiei sale. Cand a incheiat, Lao-Tzu i-a spus ca nu-si iubeste sotia, pentru ca, daca ar iubi-o, n-ar putea s-o descrie.

Ciudat? Desigur! insa o analiza mai atenta ne descopera claritate in profunzimea acestei atitudini. Faptele obiective pe care le cunoastem despre o persoana ne ofera o imagine superficiala cu privire la ceea ce este in realitate acea persoana. Atunci cand iubesti pe cineva, stii ca acea persoana valoreaza mai mult decat suma totala a faptelor si caracteristicilor care contribuie la formarea portretului personalitatii ei. Legatura autentica dintre doua persoane presupune depasirea granitelor iubirii de sine si intrarea in partasie cu identitatea reala a celuilalt.

Nici profetul Iona nu ar fi spus altfel, insa procesul aplicarii acestei teorii frumoase este la fel de anevoios pentru noi, ca si pentru el. Iona reusise recordul de a aduna din sufletul sau ravasit ceva mila fata de un curcubete (Iona 4,10), insa mila divina ramanea inca un domeniu neexplorat. Si Mie sa nu-Mi fie mila… este marea intrebare care sumarizeaza tot ce trebuie sa retinem din cartea lui Iona. Aceasta intrebare merita pusa iar si iar, pentru ca ne indreapta pasii inimii pe urmele Pastorului cel Bun, care isi da viata pentru oi (Ioan 10,11). Aceasta este intrebarea care ne intoarce in timp si spatiu spre fratii neinsemnati ai Mantuitorului (Matei 25,40), pentru a fi contemporani cu ei, ca o reflectare a intruparii Domnului Hristos, care ne-a iubit pana la capat Ioan 13,1.

Asemeni asirienilor din antica Ninive, „lumea rea” a zilelor noastre are nevoie urgenta de mila adevarata. Nici faptele de silnicie, nici dosarele acuzarii, nici prognozele pe termen lung nu au baricadat marsul milei divine spre pacatosii pamanteni, cu care inca ramane contemporana: Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile; Astazi este ziua mantuirii Evrei 3,15; Luca 19,9. Care este atitudinea mea fata de soarta oamenilor printre care traiesc? Le pot descrie chipul neplacut sau nu imi ajung cuvintele pentru a reda portretul lor ca fapturi noi in Hristos 2 Corinteni 5,17? Orice forma de detasare de situatia si destinul semenilor nostri evidentiaza nepasarea fata de identitatea si destinul nostru. Iona stia multe despre niniviteni, insa nu-i cunostea cu adevarat, dupa cum nu se cunostea nici pe el insusi cu adevarat.
 
Eul subiectiv si eul obiectiv
Psihologii vorbesc despre constienta de sine ca despre o confruntare intre „eul subiectiv” si „eul obiectiv”. Toate datele obiective despre mine si existenta mea, evenimentele si emotiile prin care am trecut se aduna pentru a forma „o creatura speciala in aceasta lume, adica eul obiectiv.” „Eul subiectiv” constata schimbarile care se produc cu mine ca persoana, fiind constient ca eu raman totusi acelasi. Este asemenea unei intalniri cu un prieten pe care nu l-ai vazut din copilarie. El s-a schimbat in multe privinte, insa a ramas acelasi. Fiecare particula a naturii sale fizice s-a schimbat in decursul anilor; chiar si ideile si convingerile sunt altele. Totusi, persoana este aceeasi, purtand acelasi nume.

inceputul existentei omenirii ne confrunta cu aceeasi diferentiere intre circumstantele manifestarii omului ca persoana si identitatea esentiala a fiecarui individ. De exemplu, tema caderii omului in pacat ridica intrebari de tipul: De ce n-a distrus Dumnezeu pe Lucifer sau pe Adam si Eva, cand s-au razvratit? De ce nu a creat Dumnezeu in locul lor alte fiinte, care sa ramana ireversibil loiale, evitandu-se astfel istoria suferintei si a mortii? Creaturile lui Dumnezeu au identitate, iar Dumnezeul iubirii stabileste relatii personale cu fiecare fiinta creata. De aceea, planul mantuirii urmareste salvarea pacatosilor, si nu eradicarea lor, pentru a fi inlocuiti cu o rasa superioara. Chiar si cei care refuza oferta mantuirii produc durere inimii Creatorului, care este in situatia de a suporta despartirea de unii din copiii Sai. invierea mortilor, desi este o noua desfasurare a puterii creatoare a lui Dumnezeu, nu aduce la existenta alte fiinte, cu identitate diferita de cea a celor care au murit. Tocmai pentru acest motiv invierea este o reintalnire fericita cu cei de care ne-am despartit prin moarte.

intelegerea si ajutorarea semenilor nostri este impiedicata deseori de lipsa de identificare cu adevarata identitate a celor aflati in nevoie. Oamenii pot fi dispusi sa vorbeasca despre ei, despre evenimentele din trecut, fie ele obisnuite sau traumatizante, insa adevarata lor identitate poate ramane inca necunoscuta. Putem sti totul despre oamenii din jurul nostru si totusi ei sa ramana pentru noi niste necunoscuti, pentru ca persoanele nu pot fi cunoscute la fel ca si lucrurile. Instinctiv, cu totii refuzam sa existam in lume doar pentru a fi studiati de altii. Cunoasterea personala presupune stabilirea unei relatii si implicarea autentica in preocuparile acelei persoane. Ori de cate ori stabilim o relatie personala cu cineva, procesul cunoasterii reciproce incepe sa functioneze. Pe masura ce anumite aspecte sunt supuse schimbarilor, identitatea personala ramane aceeasi tot timpul. Care ar fi fost istoria lui Iona, daca si-ar fi propus sa traiasca o singura zi identificandu-se cu ninivitenii? Cred ca Iona s-ar fi simtit insuportabil. Ai avut momente cand ai manifestat repulsie fata de tine insuti, tanjind dupa o alta identitate? Probabil, intr-o stare psihotica, pot alege sa fiu Napoleon sau Caesar, numai eu insumi nu. Identificandu-Se cu noi, Isus vine sa ne elibereze de eul degradat si respingator, redandu-ne identitatea stabilita la creatiune – „chipul si asemanarea” lui Dumnezeu (Genesa 1,26-27). De aceea, El nu creeaza alti „sfinti”, ci ajuta pe pacatosi sa-si redobandeasca sfintenia: Si-I vei pune numele Isus, pentru ca El va mantui pe poporul Lui de pacatele sale Matei 1,21. Oferta Evangheliei este posibilitatea de a scapa de bagajul neplacut al trecutului si recastigarea identitatii ideale.
Este o diferenta intre a sti multe despre cineva si a cunoaste pe cineva. Gandeste-te la oamenii care stiu foarte multe despre tine; ei sunt familiarizati cu istoria ta, au observat dezvoltarea ta; ei cunosc nivelul pregatirii tale profesionale, precum si pe cei care iti sunt rude sau prieteni. Cu toate acestea, este posibil ca ei sa nu te cunoasca deloc. Pe de alta parte, poti avea ocazia sa intalnesti ocazional o persoana si, dupa ce ai schimbat cu aceasta cateva convingeri, ai simtamantul ca nu a fost o intalnire obisnuita, ci una speciala, sublima si profunda. Esti convins ca ai fost cunoscut intr-o maniera care depaseste obisnuitul. Despre o astfel de intalnire vorbea apostolul Pavel: Acum vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci vom vedea fata in fata. Acum cunosc in parte; dar atunci voi cunoaste deplin, asa cum am fost cunoscut si eu pe deplin 1 Corinteni 13,12.
 
Astazi – permanenta contemporaneitate
Ecoul imnului ingeresc Astazi, in cetatea lui David, vi S-a nascut un Mantuitor Luca 2,11 rasuna din colinele Betleemului pana la noi, pastrand nealterata prospetimea bunei-vestiri, care ni se dezvalui chiar „astazi”. Aceasta se produce mereu la fel, pentru ca noi nu existam nici in trecut, nici in viitor. Existenta noastra are loc acum, care este mai degraba un hotar in timp decat o parte a timpului. Nu pot spune ca urmatorul minut este acum; nici urmatoarea secunda sau milionime de secunda nu poate fi acum. Acum nu are extindere in timp si nu este un segment al temporalitatii. Nu este de mirare ca Augustin scria: „Nu exista nimic altceva pe care sa-l cunosc mai bine decat permanentul acum. El este mai real pentru mine decat oricare alt timp si totusi, cand ma gandesc la el, el nici nu mai exista”. (The Confessions, XI, p. 14)

De ce doreste Dumnezeu si adreseaza chemarea salvarii catre omenire „astazi”? Pentru noi, pamantenii, acum este ocazia cea mai reala, de care depinde destinul nostru. Acum este posibilitatea golirii de noi insine si a devenirii asemenea caracterului neschimbator si indestructibil al Maestrului nostru – Mantuitorul Isus Hristos (Efeseni 4,13). Aflati in „marea trecere”, cum i-ar spune Blaga, noi simtim ca tot ce este legat de fiinta noastra se schimba permanent in directia degradarii si anihilarii. Chiar si acum, cand gandesc, reflectiile mele devin parte a trecutului, pentru ca, daca sunt intrebat: „Ce gandesti acum?”, nu voi putea spune decat ceea ce gandeam cand am fost intrebat.

Aceasta incarcatura de permanenta descoperita in acum ne usureaza vizitarea cimitirului. Exista speranta de viata chiar si dupa depunerea ramasitelor pamantesti in mormant. Vestea salvarii care ma ajunge „astazi” sau acum imi transmite idealul vesniciei, pentru ca acum nu apartine nici trecutului, nici viitorului, ci se arunca spre eternitate. Da, inteleptul intelegea in aceste fel cand scria: „Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gandul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde de la inceput pana la sfarsit lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu Eclesiastul 3,11. De aceea, „astazi daca auzim glasul Lui”, auzim chemarea vesniciei.

Orice sceptic ar putea replica, sustinand ca aceasta teorie frumoasa este utopica, deoarece, atunci cand omul moare, pentru el acum inceteaza sa mai existe. S-ar putea raspunde chiar si cu relativitatea lui Einstein, care ne spune ca timpul este relativ fata de miscare, iar la viteza luminii, timpul, ca o curgere inexorabila de evenimente succesive, inceteaza definitiv sa existe. Concluzia care se impune poate fi formulata astfel: la viteza luminii, totul este absorbit in permanentul acum; temporalul este absorbit in eternitate.

Exista insa un raspuns care depaseste orice umbra de relativism, capabil sa alunge si ultima frica – frica de moarte. Vom porni tot de la lumina si de la viteza interceptarii ei. Este vorba despre adevarata Lumina, care lumineaza pe orice om venind in lume Ioan 1,9. Peste treizeci si trei de ani, Isus a extins pentru contemporanii Sai un acum salvator, insa lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit Ioan 1,10.11. Pietrificarea in temporalitate a impins generatia lui Isus pana la punctul condamnarii teribile: Iata ca vi se lasa casa pustie Matei 23,38. Vesnicul „acum” isi continua cursa spre vesnicie fara ei, pentru ca marturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viata vesnica, si aceasta viata este in Fiul Sau. Cine are pe Fiul, are viata; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viata 1 Ioan 5,11.12. Apoi apostolul Ioan continua: V-am scris aceste lucruri ca sa stiti ca voi, care credeti in Numele Fiului lui Dumnezeu, aveti viata vesnica v. 13. „Astazi, daca auziti glasul Lui”, cu toata viteza spre lumina, cautand mai intai imparatia lui Dumnezeu Matei 6,33, sa aducem vesnicia in temporalitatea noastra. Si chiar daca vom trece, acest acum se va transforma din hotar sau ocazie, in vesnicie si viata vesnica. Isus ne zice: Eu sunt invierea si viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. Si oricine traieste si crede in Mine, nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta? Ioan 11,25.26

intalnire cu mila divina
Dumnezeu este Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma (Apocalipsa 1,11). El aduna tot timpul in vesnicul acum, de aceea pentru Dumnezeu nu exista trecere a timpului. El cunoaste totul mai dinainte si toate se petrec acum inaintea Lui. insusi Numele lui Dumnezeu marturiseste despre aceasta. Yahweh este Eu sunt cel ce sunt Exodul 3,14. Dumnezeu este intotdeauna. El nu a fost si nici nu va fi, pentru ca El este supratemporal. Domnul Isus Si-a sustinut divinitatea cu acest argument: inainte de Avraam, Eu sunt Ioan 8,58. Cum am putea cunoaste astazi pe vesnicul Eu sunt? Prin sovaielnicul Iona, mila divina a ajuns la Ninive, iar nelegiuitii ei locuitori au cunoscut pe Dumnezeu. Cum a fost posibila evanghelizarea instantanee a acestei cetati pagane? Cum va poposi vesnicul acum printre miliardele planetei, reusind sa smulga din ghearele timpului cat mai multe vieti?

Cunoasterea de Dumnezeu este total diferita de cunoasterea stiintifica. El nu devine obiectul nostru de studiu, ci ni Se descopera, iar noi insine devenim obiect de cercetare pentru Creatorul si Mantuitorul nostru. Dumnezeu nu poate fi cuprins in descrieri sau imagini omenesti, de aceea orice asemanare a Fiintei Sale este idolatrie fatisa (Exodul 20,4-6). Dumnezeu poate fi doar intalnit acum. Si pentru ca El este Marele Eu sunt, intalnirea cu El este posibila doar prin supunerea noastra fata de El printr-o relatie personala, mijlocita de Fiul Sau Isus (Ioan 14,8). A intra intr-o astfel de legatura cu Dumnezeu inseamna a fi mantuit (Ioan 17,3).

Putem sa-L cunoastem pe Dumnezeu fara a sti multe despre Dumnezeu, dupa cum cineva poate sti multe despre Dumnezeu fara a cunoaste pe Dumnezeu. Iona a demonstrat de multe ori valabilitatea acestei afirmatii. Mantuirea nu se obtine prin acceptarea formulei adevarului, ci ca urmare a evenimentului unirii noastre cu Dumnezeu prin Isus Hristos (Ioan 17,23). Multi din cei care cunosc multe despre Dumnezeu nu au trecut printr-un asemenea eveniment si multi din cei care L-au intalnit cu adevarat nu cunosc multe despre El. De aceea, evanghelizarea poate primi cea mai fidela definitie, ca fiind nu incercarea de a-i face pe oameni sa accepte descrierea unei biserici cu privire la Dumnezeu, ci chemarea oamenilor la o relatie personala cu Atotputernicul, care sa le aduca viata vesnica acum.

______________________________

de Teodor Hutanu. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.