Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Pilda Fiului Risipitor – FRATELE MAI MARE

Scris la: 15 aprilie 2009
3. PILDA FIULUI RISIPITOR
-FRATELE MAI MARE-
 
 
              Pilda fiului risipitor -o capodopera a predicilor Mantuitorului- este pe nedrept numita astfel. La fel de bine, ea ar fi putut fi numita si “Pilda tatalui iubitor”,sau “Pilda fratelui neiertator”. De altfel, evanghelistul Luca nu a dat niciun titlu acestei parabole. Titlurile capitolelor si subcapitolelor sunt adaogiri ulterioare ale diferitelor traduceri ale Bibliei.
              Pilda ne aduce in prim plan trei personaje distincte, a caror experienta e total diferita una de alta, dar care au puncte de interferenta. Stiti care e punctul in care experientele celor trei se intalnesc? Este vorba de problema iertarii.  Toate cele trei personaje se confrunta la un moment dat cu problema aceasta:
             -Fiul cel mic, dupa nenumarate experiente triste, dupa ce isi da seama ca este un vagabond, un ratat, un nimic, fara viitor si fara caracter, se afla in fata unei dileme: sa-si ceara sau sa nu-si ceara iertare parintelui sau pe care l-a ranit atat de profund.
              Din fericire, fiul risipitor , a carui constiinta s-a batatorit in anii petrecuti departe de Dumnezeu si de familie, in mijlocul placerilor de o clipa ale pacatului, a stiut sa invinga mandria si sa rostesca acele cuvinte de adanca pocainta: “Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta.” Chiar daca lipseste acel “te rog , iarta-ma”, el se subintelege.
              -Tatal este confruntat si el cu problema iertarii. Cel jignit in autoritatea sa parinteasca, cel a carui inima a fost sfasiata de ingratitudinea fiului sau mezin, este pus in fata unei dileme: sa-l ierte pe fiul sau care i-a produs atata amaraciune, atata paguba morala si materiala, sau sa-i dea o lectie pentru toata viata, aplicand dreptatea.
              Tatal stie insa sa ierte, caci nu poate altfel. El iarta asa cum niciun om nu a facut-o si nu o va putea face vreodata. Este o iertare care nu se rezuma doar la acoperirea greselilor trecutului, ci una care cuprinde reabilitarea deplina a fiului intors. Haina cu care-si acopera fiul zdrentaros este simbolul neprihanirii cu care Christos ii acopera pe pacatosii pocaiti; inelul pe care-l pune in degetul lui este dovada repunerii depline in drepturi, iar incaltamintea pe care i-o da simbolizeaza deplina libertate pe care i-o reda fiului sau. Fostul fiu risipitor este primit si privit nu ca un fiu risipitor intors, ci ca unul care nu a gresit niciodata.
              Aici e minunea harului lui Dumnezeu care ni se acorda noua, oamenilor pacatosi si nevrednici! Dupa ce am trait ani si zeci de ani in pacat, fara nadejde si fara Dumnezeu in lume, batjocorind harul Sau si abuzand de binecuvantarile Sale, noi putem fi iertati si priviti ca si cand n-am fi pacatuit niciodata.
              Numai Dumnezeu poate ierta in felul acesta!
              -Fratele mai mare este cel de-al treilea personaj al parabolei care se confrunta cu problema iertarii, din doua perspective:
              1. Ca unul care trebuie sa-si ierte fratele mai mic, dar nu o face
              2. Ca unul care, gresit fiind , el insusi are nevoie de iertare.
              De obicei, atunci cand se comenteaza pilda , experienta fratelui mai mare trece pe un plan secund, sau e neglijata complet. Dar sa observam ca din cele 22 de versete ale parabolei, 8 versete sunt dedicate experientei acestui frate mai mare, experienta care reprezinta un avertisment cat se poate de solemn pentru o anumita categorie de credinciosi din biserica lui Christos.
              Un amanunt care ne pune pe ganduri atunci cand meditam mai profund la experienta celor trei personaje ale pildei este faptul ca pe fratele mai mare nu-l intalnim in desfasurarea dramei decat la sfasitul ei.
              Ma intreb: Oare unde era el in anii aceia de criza a adolescentei prin care trecea fratele sau mai mic ? Unde era el atunci cand mezinul familiei facea acea cerere imprudenta si obraznica tatalui lor ?  Ce a facut el pentru a impiedica tragedia care era pe cale sa se intample ?
              Sa admitem ca nu l-a putut impiedica pe fratele sau sa-si urmeze calea libertina pe care si-a ales-o, dar… ce a facut el pentru fratele sau in acei ani de trista amintire in care acesta traia departe de Dumnezeu, in adanca mocirla a pacatului?
              Dar cand fratele lui mai mic a dat de greu, cand a inceput sa cunoasca pe propria piele ce inseamna saracia, somajul, insingurarea, foamea si boala, ce a facut pentru el?
              Desigur, se pot face multe speculatii pe marginea pildei, mai ales pe marginea a ceea ce nu sta scris. Pentru mine insa, faptul ca acest frate mai mare nu apare nicicand in desfasurarea dramei, decat la sfarsitul ei, iar atunci intr-o postura complet negativa, faptul acesta imi spune mult despre caracterul lui. Dintr-un anumit punct de vedere, el are acelasi spirit cu al lui Cain, care ii raspunde arogant lui Dumnezeu: “Ce, sunt eu pazitorul fratelui meu?”
              Caracterul acestui om este cu totul opus aceluia al tatalui sau. Daca iubirea tatalui constringe, cea a fratelui mai mare da doar libertate de alegere. Probabil ca, atunci cand mezinul era pe punctul sa plece, fratele mai mare i-a spus rece: “ Frate, esti liber sa faci ce vrei. Esti mare acum, sunt banii tai, ai viata ta, du-te in pace !’
              Luca 15, 22-32:
              Un prim amanunt: Fiul mai mare era la ogor in momentul intoarcerii fiului risipitor. O prima concluzie pe care o putem trage din acest amanunt este aceea ca acest om era unul harnic, era un muncitor. El nu-si putea permite sa pirda vremea in placeri si distractii asemenea fratelui sau mai mic. Poate ca gandul de a parasi casa parinteasca i-a venit si lui, dar a alungat repede ispita aceasta.
              Era un om asezat, la locul lui, un om care purta greutatile familiei, preluand o parte din responsabilitatile tatalui, un om respectat de semeni, care facea cinste tatalui sau. Probabil ca vecinii si cunoscutii il laudau pentru constiiciozitatea sa, pentru spiritul sau ascultator fata de parintele sau. Poate ca il fericeau pe tatal sau cu cuvinte de genul: “Ferice de tine ca ai un fiu atat de serios si muncitor. El iti face cu adevarat cinste !”
              Cu siguranta ca aceasta era imaginea pe care fratele mai mare o lasa sa se vada ani de zile in fata semenilor sai. Si poate ca multi ani ar fi lasat aceeasi impresie daca nu ar fi intervenit momentul reintoarcerii fratelui sau. Acest eveniment reuseste sa scoata din ascunzisurile caracterului sau intreaga zgura nevazuta pana atunci.
              Venind spre casa , el aude niste sunete neobisnuite: sunete de muzica si veselie, pe care de ani de zile nu le mai auzise in casa parinteasca, de la plecarea fratelui sau.
              Oare ce s-a intamplat? –se intreaba el. In momentul urmator insa intuieste motivul bucuriei. De unde aceasta concluzie ? Din faptul ca nu intra in casa pentru a vedea el insusi motivul bucuriei , ci, intuind ca fratele sau s-a intors acasa si vrand sa se convinga de acest lucru, il trimite pe slujitorul sau sa-i aduca raspunsul. Se observa deja primele pete negre, ascunse pana atunci, ale caracterului acestui om care, ani de-a randul a pozat ca fiind un om drept, cinstit, integru, bun…
              Cand slujitorul ii aduce raspunsul care ii confirma banuiala, textul biblic spune ca el “s-a intaratat de manie.” (vers. 28 )Nu stiu ce va spune acesta propozitie scurta, mie insa imi spune ceva important.
              Orice om are momente in care , pe drept sau pe nedrept, se manie. Se mai intampla sa te calce cineva pe batatura de la picior, fara sa vrea, si atunci nu-ti mai controlezi reactiile si te manii. Dar este vorba de o reactie trecatoare, dupa care iti pare rau de iesirile tale necontrolate. Si parerea de rau, daca este sincera, va aduce in mod inevitabil si scuzele de rigoare.
              Dar a te intarata la manie inseamna mult mai mult: inseamna a te mania cu premeditare si a lua o anumita pozitie ostila fata de cel pe care te-ai maniat.
              Pilda spune mai departe ca acest frate mai mare , dupa ce s-a intaratat la manie, “nu voia sa intre in casa.” ( vers. 28 )
              Ce se intampla cu acest om ? Ani de zile a lasat impresia ca este un om amabil, drept si cinstit, un om care facea cinste tatalui sau. Iata-l acum manios din cale afara ! Si pentru care motiv? Pentru ca i-a venit fratele acasa ?
              Avea acest om vreun motiv sa se manie? Unii vor spune probabil ca nu avea niciun motiv, dimpotriva, el trebuia sa se bucure ca fratele sau s-a intors acasa, iar familia era reintregita.
              Da, asa ar fi trebuit sa fie.! Omul acesta era insa un om al dreptatii, al corectitudinii. El a muncit zi de zi din greu pentru familie, in timp ce fratele sau cheltuia averea parinteasca cu desfranatele. El s-a lipsit de multe placeri chiar nevinovate, in timp ce fratele sau nu stia ce placeri noi sa mai descopere. El a stat cu tatal sau si la bine si la rau, in timp ce fratele sau nu l-a sprijinit cu nimic pe tatal sau. Din punctul lui de vedere, fratele mai mare avea motive serioase sa se manie. Dreptatea cerea ca fratelui sau sa i se dea o lectie aspra. Si pentru ca lectia intarzia sa vina, el se manie cumplit.
              Intrebarea mea este: Pe cine se manie el? Pe fratele sau? Se pare ca nu. Pilda nu relateaza niciun dialog intre cei doi frati. De fapt, mania lui se indreapta impotriva tatalui sau, pentru ca el, tatal, era cel care trebuia sa aplice dreptatea si nu o aplica.
              Ati intalnit oameni care se manie pe Dumnezeu pentru ca nu aplica dreptatea intr-un caz sau altul ? Ma gandesc la un exemplu biblic: Iona, profetul lui Dumnezeu, de la care avem ceva mai multe pretentii, se manie pe Dumnezeu pentru ca nu a adus judecata promisa asupra cetatii Ninive.
              Cuvintele dure pe care fratele mai mare le rosteste catre tatal sau dovedesc faptul ca mania sa era indreptata in primul rand impotriva acestuia:
              “Dar el, drept raspuns, a zis tatalui sau: Iata, eu iti slujesc ca un rob de atatia ani si niciodata nu ti-am calcat porunca si mie niciodata nu mi-ai dat macar un ied sa ma veselesc cu prietenii mei.Iar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu femeile desfranate, i-ai taiat vitelul cel ingrasat.” ( vers. 29- 30 )
              Sunt doar cateva cuvinte, dar ele descopera tot intunericul sufletesc al acestui om , in aparenta atat de amabil, de bun si de corect.
              “Iata , eu iti slujesc ca un rob de atatia ani…”
              Iata adevaratul spirit al slujirii lui ! Se pune in mod firesc o intrebare: Era el rob sau fiu ?
              Din punct de vedere biologic, el era fiu, si inca era intaiul nascut. Era cel care trebuia sa preia conducerea familiei atunci cand tatal urma sa moara. Era cel care avea drept la o parte mai mare de mostenire. Era viitorul preot al familiei. Dar-ce trist !- sufleteste acest om nu era un fiu , ci un rob. Ani de-a randul, el nu a facut decat sa-si chinuiasca sufletul, facand sfortari chinuitoare ca sa-i slujeasca tatalui sau.
              Era fiu dupa trup, dar rob dupa spirit.
              Oare ce semnificatie au aceste cuvinte ale fratelui mai mare? Nu cumva el il invidia pe fratele sau risipitor?
Ar fi tanjit si el la viata libertina, la placerile de o clipa ale pacatului in care se balacise fratele sau, dar nu, el si-a impus sa ramana, nu din iubire fata de tatal sau, ci din respect fata de sine si imaginea pe care dorea sa o afiseze in fata semenilor.
              Cata demagogie, cat fariseism se ascunde in inima acestui om !
              “Niciodata nu ti-am calcat porunca…”
              Era adevarat? Da, dupa litera legii acest om era un ascultator desavarsit, un atent implinitor al tuturor cerintelor si dorintelor tatalui sau. Dar dupa spiritul legii ? Unde era spiritul poruncilor tatalui sau ? Unde se gasea iubirea, ingaduinta, intelegerea, bunatatea, caldura pe care ar fi trebuit sa le manifeste mai mult ca niciodata acum , la reintoarcerea fratelui sau pierdut ?
              Da, acest om era un om corect, dar legalist si rece. Tot ceea ce depasea litera Legii nu putea sa incapa in inima sa rece ca piatra.
              “Mie niciodata nu mi-ai dat macar un ied ca sa ma veselesc cu prietenii mei…”
              Era adevarata acuzatia ?
              Daca am citit cu atentie versetul 12, am observat ca in urma cererii fiului mai mic, tatal le-a impartit averea ambilor fii. Cum putea atunci sa rosteasca o acuzatie atat de nedreapta la adresa tatalui? Nu era averea tatalui si averea lui ? De ce nu a luat din ea ce dorea?
              Cuvintele fratelui mai mare ma determina sa-mi intaresc convingerea ca acest fiu intai nascut nu se simtea fiu, ci rob. Daca s-ar fi simtit fiu, s-ar fi simtit si mostenitor si s-ar fi putut bucura dupa propria placere de mostenirea primita. Dar el se considera rob si acest lucru este cel mai grav in dreptul sau.
              Sa fii mostenitor de drept, intaiul nascut, viitorul preot al familiei si totusi sa crezi despre tine ca esti doar rob, sa lucrezi ca un rob si sa astepti plata de rob, iata ce este cel mai dureros lucru care ti se poate intampla. Ce dezamagit trebuie sa fi fost tatal sau, descoperind in fiul sau cel cuminte acest spirit de rob.
              “Cand a venit acest fiu al tau care ti-a mancat averea…”
              Cat dispret in aceste cuvinte ! “Acest fiu al tau” Dar nu era si fratele lui ? De ce nu-l numeste frate ?
Nu! Nu putea sa se umileasca atat de mult. El sa fie fratele acestui desfranat, acestui risipitor, acestui vagabond zdrentaros si fara caracter ? El, omul corect, ascultator, harnic, apreciat de lume sa-l considere frate pe cel intors acasa ? Niciodata !
              Privind la drama petrecuta in aceasta familie, ma intreb: Oare pentru cine a suferit tatal mai mult? Pentru risipitorul plecat departe , sau pentru robul de langa el ?
              Portretul fratelui mai mare e zugravit fugitiv, ca o secventa in istoria acestei pilde. Mantuitorul nu ne-a lasat si epilogul acestei parabole. Nu stim daca acest frate mai mare si-a venit si el in fire, asemenea fratelui sau mai mic. Tatal l-a mustrat cu toata iubirea si delicatetea, dar nu stim daca el s-a indreptat vreodata. Avand insa in vedere ca avem de-a face cu o pilda, care ne reprezinta pe noi, in diferite ipostaze, epilogul depinde de noi, de alegerea pe care o facem.
              Concluzii:
              Experienta fratelui mai mare nu ne este redata la intamplare in acesta parabola. Mantuitorul ar fi putut rosti pilda a fiului risipitor intr-o forma prescurtata, fara experienta fratelui mai mare. Daca totusi el ne-a vorbit despre aceasta experienta trista, el a facut-o pentru a ne invata ceva important din ea.
              Fratele mai mare ar fi trebuit sa-l ierte pe fratele sau mai mic, dar nu a facut-o. Ar fi trebuit sa-si ceara el insusi iertare de la tatal sau , dar nu a cerut-o. Pacat !
              Aceia dintre noi care suntem crestini, ne consideram in casa Tatalui nostru ceresc. Unii din noi Ii slujim lui Dumnezeu de ani sau chiar zeci de ani. Chiar daca am trecut candva prin experienta fiului risipitor, acum este posibil sa traim experienta fratelui mai mare.
              Tu in ce spirit Ii slujesti lui Dumnezeu ? Ai siguranta ca esti fiu de Dumnezeu, sau te consideri inca un rob? Duhul Sfant iti spune si tie ca esti un fiu de Dumnezeu ?
              De ce asculti de poruncile lui Dumnezeu ? Pentru ca trebuie, din simtul datoriei, de frica pedepsei, sau din dragoste fata de El?  Ascultarea ta de Dumnezeu este o ascultare de rob, sau de fiu ?
              Cand ii vezi pe fratii tai risipitori traind in placerile de o clipa ale pacatului, ce simti: compasiune sau invidie ? Iar cand vreunul din acesti frati mai mici isi vin in fire si doresc sa revina in casa parinteasca, ii primesti cu bucurie, sau cu dispret ?
              In final , ce esti de fapt: fiu de Dumnezeu sau rob al Legii?
              “Si voi n-ati primit un duh de robie ca sa mai aveti frica, ci ati primit un duh de infiere, care ne face sa strigam: Ava, adica Tata ! Insusi Duhul adevereste impreuna cu duhul vostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu .”    Romani 8, 15-16
             
                        Lori Balogh

______________________________

de Lori Balogh. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.