Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

Te Iubesc cu o Iubire Vesnica 02.INIMA DE TATA / lori Balogh

Scris la: 15 aprilie 2009
 
2. INIMA DE TATA
 
 
 
         S-a intamplat in Tailanda, tara in care se estimeaza ca peste zece la suta din fete sfarsesc prin a deveni prostituate. Un tanar, pe nume Sawat, ca sa scape de plictiseala vietii de la tara, si-a parasit familia pentru a-si gasi “un rost” in Bangkok, capitala Tailandei. Aici, incet-incet, Sawat si-a facut curaj, intrand in lumea prostitutiei. Totul a inceput destul de inocent, insa curand a fost prins ca o bucata de lemn dusa de torent. Curentul era prea puternic pentru ca sa mai scape.
 
         Curand a ajuns sa vanda opiu amatorilor de droguri din hoteluri. Apoi a intrat intr-o alta afacere: a inceput sa intermedieze vanzarea si cumpararea de fete tinere, unele in varsta de numai noua sau zece ani. Era o afacere murdara, insa Sawat a devenit unul din cei mai importanti “oameni de afaceri” din Bangkok. A devenit un personaj important, intr-una din cele mai detestabile si mai extinse afaceri din lume: industria prostitutiei. Terenul era propice. In Tailanda, ultimul etaj al celor mai multe hoteluri este rezervat acestei industrii, multe familii nevoiase de la tara vanzandu-si fetele ca prostituate, pentru a-si plati datoriile. Sawat prospera, gasindu-si“rostul”, si bucurandu-se de popularitate in lumea in care se misca. Pana intr-o zi, cand totul a inceput sa mearga pe dos. A fost jefuit, apoi, pe cand incearca sa-si reia “slujba”, a fost arestat. Dar lucrurile nu s-u oprit aici: in lumea interlopa s-a raspandit zvonul ca el ar fi spion al politiei. Oricat a incearcat sa-i convinga pe fostii prieteni de contrariul, nu a reusit. Era tot mai evitat, visul a inceput sa se destrame si , in final, a ajuns sa-si duca viata intr-o cocioaba de langa groapa de gunoi a orasului.
         Aici, stand in micul sau hamac, a inceput sa-si aminteasca de familia sa crestina; si-a reamintit de tatal sau, de cuvintele spuse de acesta la despartire:”Te voi astepta”. Apoi s-a intrabat: Oare ma mai asteapta tatal meu? Ma va mai primi acasa dupa ce am dispretuit tot ce am invatat despre dragostea lui Dumnezeu? Vestile despre viata lui degradanta in Bangkok ajunsesera de mult in satul sau. Mai era vreo sansa si pentru el?
         Apoi a facut un plan.
        “Draga tata,” i-a scris el parintelui sau, “as vrea sa vin acasa, dar nu stiu daca ma vei mai primi dupa tot ce am facut. Am pacatuit foarte grav, tata. Te rog, iarta-ma. Sambata seara voi fi in trenul care trece prin satul nostru. Daca inca ma mai astepti, vrei sa atarni o bucata de panza intr-un copac din fata casei?”
         A urmat calatoria, timp in care a rememorat intreaga sa viata de pacat. Stia ca tatal avea dreptul sa refuze sa-l intalneasca, de aceea emotiile erau nespus de mari. Ce va face daca nu va vedea nici o panza alba in copacul din fata casei?
         In tren, chiar in fata lui Sawat, se afla un strain care observa cat de framantat era tovarasul lui de drum. Sawat nu a mai rezistat presiunii, si a inceput sa-i povesteasca strainului tot firul vietii lui zbuciumate. Intre timp, trenul se apropia de satul sau. Simtindu-si inima ca este gata sa iasa din piept, Sawat l-a rugat pe strain:
        “Domnule , eu nu am curaj sa ma uit. Puteti sa-mi spuneti dumneavoastra daca este vreo panza alba pe copacul din fata casei?” Apoi, omul si-a ingropat capul intre genunchi.
        “O vedeti, domnule? Este singura casa cu un copac mare in fata.”
        “Tinere, tatal tau nu a pus numai o panza…priveste! A acoperit tot copacul cu bucati de panza alba!”
         Nu-i venea sa-si creada ochilor. Iata, se vedea copacul acoperit in intregime cu tot felul de panze albe, in timp ce in gradina din fata casei, tatal sau se misca agitat dintr-o parte in alta, fluturand vesel o bucata de panza alba pe care o tinea in mana. Apoi tatal alerga pe langa tren, si, dupa ce acesta s-a oprit in mica statie, si-a imbratisat fiul cu lacrimi de bucurie.
        “Te asteptam!”a exclamat el.
        
 
         Doua cuvinte comune! Doar doua cuvinte, rostite poate de mii de ori intr-o zi pe planeta noastra. Dar ce incarcatura au acestea! Ce melodie placuta razbate din ele pentru un suflet ratacitor, care isi cauta drumul inapoi spre casa, spre origini!
 
         De curand, pe un post de radio care promoveaza muzica clasica, a fost prezentat un experiment facut pe un lot de studenti, experiment ce a urmarit influenta muzicii clasice asupra omului. S-a constatat, printre altele, ca muzica baroca imbunatateste memoria celor care o asculta des, in timp ce muzica lui Mozart, aflata la polul opus fata de muzica rock, contribuie la cresterea indicelui de inteligenta a omului, atat in timpul auditiei, cat si putin timp dupa incheierea ei. Concluzia celor care au facut acest experiment a fost una clara: doar cateva note muzicale, puse pe portativ acolo unde trebuie, dupa niste legi ale armoniei bine cunoscute de maestru, pot face atat de mult bine sufletului omenesc.
 
         M-am intrebat: daca sunetul placut al unei muzici compuse de un om, pe care nu l-am cunoscut personal, ne poate face atat de mult bine, atunci cat de mult bine ne poate face muzica din glasul unui prieten devotat? Dar cea din glasul unui parinte care isi iubeste copiii? Dar cea din glasul unui Dumnezeu al dragostei? Ce experiment stiintific s-ar putea face ca sa putem masura -si cu ce unitate de masura? – efectele iubirii adevarate asupra fiintei umane in ansamblul ei?
 
         Dumnezeu, in calitate de Creator al tuturor lucrurilor, cunoaste in mod desavarsit “cartea noastra tehnica”.El stie ca, fara dragoste, nu am fi nici impliniti, nici fericiti. Fara dragoste, nu ne-am gasi locul in viata, nu ne-am regasi pe noi insine, nu am sti pentru ce sa traim. Fara dragoste nu L-am fi cunoscut niciodata pe El.
 
         V-ati intrebat vreodata de ce venim in lume neajutorati, neadaptati, pentru ca apoi sa crestem incet spre varsta adulta? De ce a vrut oare Dumnezeu sa intram in viata ca niste nou-nascuti dependenti de parinti? V-ati intrebat vreodata de ce Dumnezeu nu a randuit pentru rasa umana un sistem de reproducere care sa aduca pe lume personae mature, asa cum au fost adusi la existenta Adam si Eva?
 
         Raspunsul meu este simplu: Creatorul nostru stie ca avem nevoie de dragoste pentru a creste, pentru a ne dezvolta, pentru a trai. Avem nevoie de muzica din glasul unui parinte care ne iubeste, si care este dispus sa ne spuna:”Te astept!”, chiar atunci cand ii intoarcem spatele, cautandu-ne fericirea in alte zari.
 
         Acesta este si motivul pentru care Dumnezeu ni se descopera in Cuvantul Sau ca un TATA. Este una din cele mai minunate revelatii ale Bibliei, caci ea raspunde unei nevoi fundamentale a fiintei omenesti-nevoia de iubire.
 
         Revelatia Scripturii ca Dumnezeu este Tatal nostru ne este benefica si dintr-un alt punct de vedere: in aceasta revelatie gasim raspunsurile la cele mai importante intrebari ale existentei.
         Orice religie sau filozofie care se respecta trebuie sa raspunda la cel putin trei intrebari fundamentale:1.Cine suntem? 2. De unde venim? 3. Incotro mergem? O religie sau o filozofie care nu sunt capabile sa dea un raspuns la aceste intrebari, nu isi merita numele, prin urmare, nu merita sa fie luate in seama. In acelasi timp, un om care a trait o viata intreaga fara sa caute raspuns la aceste intrebari fundamentale ale existentei, pot spune ca a trait degeaba.
         Si fiintele necuvantatoare se nasc, isi perpetueaza specia, apoi mor, fara sa-si puna astfel de intrebari! Atunci unde este deosebirea intre noi si ele?
         Eu nu stiu pe ce linie va merge invatamantul de la noi , sau din alte parti ale lumii, insa pana nu demult, la aceste intrebari se raspundea doar intr-un singur fel:
        “Cine suntem?” Suntem niste animale evoluate, veri cu maimutele, nepoti ai australopitecilor si pitecantropilor, stranepoti ai batracienilor si pestilor, ultimele vlastare ale amibei-un animal unicelular despre care evolutionistii afirma ca ar fi una din primele forme de viata animala.
        “De unde venim?” Din haosul primordial, din “supa organica” a oceanului planetar, in care ar fi aparut, contrar celor mai elementare legi ale fizicii si ale probabilitatii, primele forme de viata.
        “Incotro mergem?” Nimeni nu stie. Se fac tot felul de presupuneri, se fac scenarii ale unui viitor posibil, insa o certitudine nu o poate oferi nimeni.
         De aceea, pe mine nu ma mira, ca, avand o astfel de conceptie despre originea sa, omul zilelor noastre a ajuns atat de debusolat, atat de decazut moral, fizic si spiritual.
         De ce atatea sinucideri, atatea boli psihice, atata violenta si indiferenta?
         De ce religii pagane ca islamismul si hinduismul patrund tot mai adanc in sanul civilizatiei crestine? Intre anii 1934-1984 mahomedanismul a cunoscut o crestere de 235 la suta, iar hinduismul, o crestere de 117 la suta. Si toate acestea in detrimentul crestinismului.
         Cum este posibil asa ceva? Pentru ca omul modern si-a uitat originea.
         Sa ne intoarcem la Biblie, caci in ea gasim raspunsurile la cele mai mari si rascolitoare intrebari ale fiintei omenesti! Si ceea ce mi se pare demn de remarcat este faptul ca raspunsuile la aceste intrebari sunt concentrate intr-un singur cuvant: TATA.
         Dati-mi voie sa incep cu Vechiul Testament, dat fiind faptul ca in lume circula niste prejudecati greu de dezradacinat. Unii cred ca Dumnezeu ni se descopera ca Tata doar in Noul Testament, in urma lucrarii publice a Mantuitorului. Prejudecata aceasta ne duce la concluzia eronata ca in Biblie ni se descopera doi Dumnezei: Unul al Vechiului Testament, rece, gata sa se manie din orice, arbitrar si neprietenos; si Altul al Noului Testament, cald, bun, iubitor si de dorit a stabili o relatie cu El.
         Iata ce ne spun mai multi autori inspirati ai unor carti apartinand Vechiului Testament:
         Isaia 63,16 “Totusi, TU ESTI TATAL NOSTRU! Caci Avraam nu ne cunoaste, si Israel nu stie cine suntem; dar TU, DOAMNE, ESTI TATAL NOSTRU, Tu, din vesnicie, Te numesti Mantuitorul nostru.”
         Isaia 64,8    “Dar, DOAMNE, TU ESTI TATAL NOSTRU; noi suntem lutul, si Tu olarul care ne-ai intocmit; suntem cu totii lucrarea mainilor Tale.”
         Ieremia 31, 9 up “Caci EU SUNT TATAL LUI ISRAEL, si Efraim este intaiul Meu nascut.”
         Maleahi 2, 10 “N-AVEM TOTI UN SINGUR TATA? Nu ne-a facut un singur Dumnezeu?…”
         Exemplele pot continua. Este foarte adevarat ca, prin venirea lui Hristos pe pamant, imaginea Tatalui ceresc s-a conturat in mod deplin, Fiul lui Dumnezeu fiind descoperirea deplina a caracterului Tatalui. Dar, la fel de adevarat este ca, pe paginile Vechiului Testament, Il gasim pe Acelasi Tata iubitor, ce se pleaca cu duiosie asupra copiilor Sai, dar si cu repulsie fata de pacat, atunci cand trebuie sa pedepseasca.
         Am afirmat mai sus ca revelatia pe care o gasim in Biblie ca Dumnezeu este Tatal nostru este una din cele mai complete descoperiri cu privire la Creator. De ce? Pentru ca in cele patru litere din care se compune acest cuvant, TATA, se ascunde raspunsul la cele trei intrebari fundamentale ale existentei.
         Daca Dumnezeu este Tatal nostru, inseamna ca suntem fii de Dumnezeu, nu urmasii broastelor, reptilelor sau maimutelor. Inseamna ca nu venim din haosul primordial, ci din mainile Unui Tata care ne-a dat viata din viata Sa, inteligenta din inteligenta Sa, iubire din iubirea Sa.
         Daca Dumnezeu este Tatal nostru, inseamna ca stim de unde venim, cine suntem, dar si incotro mergem; inseamna ca avem o tinta, suntem calauziti de o motivatie, iar viata noastra are un sens.
         Ce s-ar fi intamplat daca Creatorul nostru nu ni s-ar I descoperit si in calitatea Lui de Tata? Greu de imaginat! Totusi sa incercam sa ne imaginam, oricat ne-ar fi de greu!
 
         1. Daca Dumnezeu nu ar fi Tatal nostru, El ar fi trecut indiferent pe langa noi, spunandu-ne, dupa caderea in pacat: “Imi pare rau, oamenilor, asa va trebuie! De acum nu aveti decat sa suportati urmarile.” In loc sa-l caute pe Adam in gradina Edenului, El S-ar fi retras in spatele unei perdele transcendentale, devenind un Mare Anonim, ca in filozofia poetului Lucian Blaga.
 
         2. Daca Dumnezeu nu ar fi Tatal nostru, nu ar exista un plan al mantuirii, ci unul al pedepsei. Nu ar fi existat acel sfat divin, cu mult inainte de crearea omului, in care Tatal si Fiul S-au legat cu juramant ca sa aduca sacrificiul suprem pentru a salva rasa umana decazuta. Daca nu am avea un Tata ceresc, nu ar fi existat crucea.
 
         3. Daca Dumnezeu nu ar fi Tatal nostru, nu ar fi existat acea incurajatoare profetie, si fagaduinta in acelasi timp, din Geneza 3,15. Venirea unui Mantuitor din samanta femeii, care urma sa-l zdrobeasca pe sarpele cel vechi, Diavolul, ar fi ramas doar un vis frumos. Un vis frumos intre atatea cosmaruri!
 
         4. Daca Dumnezeu nu ar fi Tatal nostru, nu am avea Biblia, cu calduroasele ei invitatii de a ne intoarce la El, de a intra intr-o relatie de prietenie cu El.
          “Intoarceti-va la Mine, si veti fi mantuiti toti cei ce sunteti la marginile pamantului! Caci Eu sunt Dumnezeu, si nu altul!”  Isaia 45,22
 
         Daca nu am avea un Tata ceresc, nu am avea cele 365 de incurajari, cate una pentru fiecare din zilele anului:”Nu te teme, caci Eu sunt cu tine!” Nu am avea niciuna din numeroasele asigurari ce ne mangaie sufletul in clipele de durere si neliniste sufleteasca:
         “Nu te teme, caci Eu sunt cu tine; nu te uita cu ingrijorare, caci Eu sunt Dumnezeul tau; Eu te intaresc, tot Eu iti vin in ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.”
                                                                                                          Isaia 41,10
         5. Daca Dumnezeu nu ar fi Tatal nostru, nu L-am fi cunoscut pe Isus, nu am avea acum un Mijlocitor care sa intervina in favoarea noastra atunci cand suntem amagiti sa alegem caile pacatului; nu am avea un Mangaietor, in Persoana Duhului Sfant, care sa se lupte cu inimile noastre impietrite; nu am avea nici o speranta, nici o bucurie adevarata, nu am astepta nimic bun de la viitor.
 
         Daca Dumnezeu nu ar fi Tatal nostru, am fi ORFANI! Am fi niste biete fiinte debusolate, care nu stiu nici de unde vin, nici cine sunt, nici incotro se indreapta.
         Iata de ce Mantuitorul a insistat atat de mult asupra acestui mare adevar: DUMNEZEU ESTE TATAL NOSTRU!
 
         Cand Mantuitorul ne invata sa ne rugam, ne invata sa ne adresam Tatalui nostru care este in ceruri ( Matei 6,9 ); cand ne indeamna sa fim desavarsiti, ne pune inainte Modelul desavarsit al Tatalui:” Voi fiti dar desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit.” ( Matei 5,48 ) Cand ne indeamna sa facem fapte de caritate, ne sugereaza sa le facem in ascuns, pentru ca Tatal nostru , care vede in ascuns, ne va rasplati.( Matei 6,3)
         Cand suntem asaltati de ingrijorarile acestei lumi, Mantuitorul ne asigura ca Tatal nostru ceresc stie de ce avem nevoie si se va ingriji de nevoile noastre. (Matei 6, 31-32)
         Dincolo, insa, de aspectul sentimental al relatiei noastre cu un Dumnezeu care ni se descopera ca fiind Tatal nostru, avem o multime de alte lucruri de castigat din aceasta relatie. Gasim raspunsuri la o multime de intrebari, care altfel ar ramanea in sufletele noastre ca niste agatatori numai bune pentru ca Diavolul sa atarne in ele indoielile sale.
 
         Va marturisesc faptul ca nu inteleg intotdeauna Biblia. Sunt versete inca grele pentru intelegerea mea. Dar atunci cand realizez ca relatia dintre mine si Dumnezeu este una asemanatoare cu cea dintre un tata si copilul lui, totul se clarifica. Ramane increderea ca El este Tatal meu si El stie ce face, chiar daca eu nu sunt inca pregatit sa inteleg toate lucrurile.
         Si este atat de minunat sa ai aceasta convingere!
         Cand inteleg ca Dumnezeu este Tatal meu, inteleg ceva despre suferinta si pedeapsa. Am auzit de o mama care si-a pedepsit copilul de zece ani, omorandu-l, pentru singura lui vina de a-si fi patat pantalonasii cu putin ulei. Este un caz anormal, patologic!
Un parinte pamantesc nu-si va gasi niciodata placerea in a-l face pe copil sa sufere, pedepsindu-l. Pentru un tata normal, pedepsirea copilului este o lucrare straina, neplacuta, nedorita. Daca totusi o face, o face cu un scop bun, pentru indreptare. Si intotdeauna cu lacrimi in ochi.
 
         Priviti la drama pe care o traieste imparatul David, dupa moartea fiului sau Absalom (2 Samuel cap. 18 ). Dreptatea si logica cereau ca David sa se bucure la primirea vestii ca cel care-i uzurpase tronul, pierise in lupta. Dar David nu se bucura, dimpotriva, striga cu o inima sfasiata pe care numai un parinte iubitor o poate intelege:
“Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu in locul tau! Absalom, fiul meu, fiul meu!” ( 2 Samuel 18, 33 )
         Cata durere in inima unui tata omenesc!                                                                                                                                                                                                                                                                                                Dar, oare ce simte Tatal nostru ceresc atunci cand este nevoit sa ingaduie disciplina si   suferinta in viata copiilor Sai de pe pamant? Ce va fi in inima lui de Dumnezeu cand, la sfarsitul istoriei pacatului, va fi nevoit sa-i nimiceasca pe cei ce I-au intors spatele intreaga lor viata? Ii va fi oare indiferent? Va fi satisfacut ca a venit timpul sa-i pedepseasca pe cei ce nu I s-au supus? Sau, asemenea lui David, insa la o scara infinit mai mare, Tatal ceresc va plange cu inima sfasiata de durere?
         Profetului Osea i se permite sa patrunda pentru o clipa in inima Tatalui ceresc. Si ce vede el acolo? O durere si o sfasiere de inima pe care cuvintele omenesti nu sunt capabile sa le exprime:
         “Cum sa te dau, Efraime? Cum sa te predau, Israele? Cum sa-ti fac ca Admei? Cum sa te fac ca Teboimul? MI SE ZBATE INIMA IN MINE, SI TOT LAUNTRUL MI SE MISCA DE MILA!”    Osea 11, 8
         Mai poate cineva sa creada in indiferenta lui Dumnezeu fata de ceea ce se intampla azi pe pamant?
         Cand inteleg ca Dumnezeu este Tatal meu, inteleg ceva mai mult despre rugaciune.
Inteleg ca rugaciunea nu este si nu trebuie sa fie o cersetorie, ci un dialog intre un fiu si tatal sau. Inteleg ca rugaciunea nu este o obligatie, o formalitate, o poezie recitata cu intonatie teatrala, ci un schimb de idei, de sentimente, intre om si Creatorul sau.
         V-ati gandit vreodata ce ar fi daca dialogul dintre noi si copiii nostri s-ar rezuma la cateva cuvinte pe zi, de genul:
         “Tata, da-mi, te rog, ceva de mancare, da-mi ceva bani pentru haine,si imprumuta-mi putin masina…Multumesc! Ne vedem maine.” Ar fi multumit doar cu atat un parinte care isi iubeste copiii? Categoric nu! Cu atat mai putin Tatal ceresc, a carui inima tanjeste dupa o comuniune permanenta, sincera si profunda cu copiii Sai de pe pamant.
 
         Mai este, insa, un lucru pe care il inteleg atunci cand realizez ca Dumnezeu este Tatal meu: faptul ca am niste obligatii care rezulta din relatia mea cu El. Noua, oamenilor, ne place mult sa vorbim despre drepturile noastre, mai putin, insa, despre obligatiile noastre. Calitatea noastra de fii ai Tatalui ceresc implica si o serie de datorii pe care cea mai mare parte a crestinatatii le ignora. Profetul Maleahi ne atrage atentia asupra acestui aspect:
 
        “Un fiu cinsteste pe tatal sau, si o sluga pe stapanul sau. DACA SUNT TATA, UNDE ESTE CINSTEA CARE MI SE CUVINE? Daca sunt Stapan, unde este teama de Mine?”                                                                             Maleahi 1,6
         In orice camin exista si niste reguli interne, un fel de “regulament de ordine interioara”. Atunci cand aceste reguli, stabilite de parinti, sunt respectate de toti membrii familiei, totul merge perfect. Armonia, voiosia, pacea si bucuria fac din acel camin un colt de paradis. Dar ce se intampla cand copiii calca regulile stabilite de parinti? Dezordinea, lacrimile, pedepsele, cearta si instrainarea transforma acel camin intr-un colt de iad.
 
         Daca Dumnezeu este Tatal nostru, al tuturor, inseamna ca in marea Sa familie exista niste reguli de care depind armonia si fericirea noastra. Ma intreb, de multe ori, de ce este atata impotrivire fata de ideea de Lege a lui Dumnezeu, cand menirea acesteia este tocmai sa ne asigure armonia in relatia noastra cu noi insine, cu semenii nostri, dar si cu Cel caruia Ii datoram cinstea de Tata?
        
 
         Am incercat, prin intermediul acestor cateva ganduri, sa ma conving inca odata pe mine insumi, dar si pe unii din cei ce le vor citi ( auzi ), ca nu suntem orfani in acest Univers. Am venit pe lume din mainile unui Tata iubitor ; suntem , prin urmare, fii de Dumnezeu, fiinte de vita regeasca, putandu-ne bucura, prin Domnul Isus Hristos, de toate drepturile pe care le poate avea un fiu de Dumnezeu. Stim acum de unde venim si stim cine suntem; ramane, insa, o intrebare: Incotro mergem?
 
         Oare Tatal ceresc ne-a adus la existenta doar pentru a trai cei 70-80 de ani de viata, cu trecatoarele ei bucurii si necazuri? Si dupa aceea? Moartea? Ar fi supremul absurd! Inima de Tata a lui Dumnezeu nu a acceptat niciodata un astfel de final al existentei copiilor Sai. El a pregatit ceva uimitor ca happy-end al istoriei lumii noastre. Ca sa va convingeti, cititi, sau, daca le cunoasteti deja, recititi, ultimele doua capitole din cartea Apocalipsei. Curand, foarte curand, cele scrise pe paginile sfinte vor deveni realitate; marea familie a Tatalui ceresc se va intregi prin revenirea in sanul ei a fiilor risipitori de pe singura planeta razvratita din Univers.
 
         De pe tronul Sau de slava, inconjurat de miile de fiinte create, in acordurile perfecte ale corurilor ingeresti, in prezenta nemijlocita a Fiului Sau Preaiubit, inima de Tata a lui Dumnezeu suspina dupa ceva: dupa prezenta mea si a ta acolo, langa inima Sa. Cand clipa aceea va sosi- si va sosi cu siguranta!- vom auzi, poate, cea mai frumoasa melodie ce i-a fost dat unui om sa o auda:
         “TE-AM ASTEPTAT…CACI TE IUBESC CU O IUBIRE VESNICA!”
 
                            Lori Balogh

______________________________

de Lori Balogh. Copyright © 2007 – Articole Crestine. Toate drepturile rezervate. Folosirea acestui material se poate face urmand instructiunile din Ghidul de folosire.