Sindromul câinelui mort

Sindromul câinelui mort

2 Sam.16,5-14
Un cuplu de pensionari călătorea de-a lungul ţării cu maşina. Cei doi s-au oprit la un restaurant pentru masa de prânz. La plecare femeia şi-a uitat unica pereche de ochelari pe masa restaurantului. După mai mult de 20 de mile parcurse şi-a dat seama că nu-i mai are. Iar pentru ca lucrurile sa fie şi mai complicate, soţul a mai trebuit să meargă alte 20 de mile mai departe pe autostradă până ce a putut întoarce maşina … Soţul a bombănit tot drumul înapoi: aşa faci tu mereu, tu întotdeauna uiţi, tu niciodată nu iei aminte, uite ce vreme pierdută… Iar biata de ea nu îndrăznea să mai spună nimic, simţindu-se vinovată…. Ah, cum a putut să fie atât de uitucă? Au ajuns la restaurantul cu pricina şi în timp ce soţia cobora din maşină să se ducă după ochelari, soţul i-a spus: Pentru că tot am bătut atâta drum pentru ochelari, dacă tot de duci înăuntru după ei, să iei şi portofelul meu lăsat pe scaunul pe care am stat!
Suntem gata să ne ofuscăm, sărind afectaţi, jigniţi, ofensaţi pentru lucruri mici. Şi în acest timp uităm de bârnele din ochii proprii.Sau problema aceasta semanifesta doar la un anumit tip de personalitate?
Un scurt test: spuneţi-mi într-un singur cuvânt ce tip de personalitate reprezintă următoarele personaje biblice:
–         Toma (necredincios)
–         Izabela (idolatră)
–         Iuda Iscarioteanul (trădător)
–         Şimei:….
Şimei? Cine este? Ar trebui să nu uităm acest nume. Şi să nu uităm ce trăsătură de caracter poate fi trecută în dreptul lui. Şimei suferea de o boală spirituală extrem de gravă care îi afectează în egală măsură pe creştini şi pe necreştini, o boală care poate distruge fără nici o speranţă de recuperare pe chiar cei mai credincioşi dintre credincioşi. Pe cei care, pe autostrada vieţii, se simt la adăpost de crize anunţate sau ne-.
Aş vrea să fac o precizare. Dacă cineva din audienţă încearcă să aplice mesajul la vecinul din dreapta/stânga, şi o să spună că vorbitorul a ales acest paragraf doar pentru a-l pune la colţ pe X sau Y, o să plece de aici la fel de gol ca un laodicean de cursă lungă şi fără nici un folos spiritual. Pentru că mesajul mi se aplică mie şi ţie în egală măsură. Ca de altfel orice mesaj biblic… Maria Magdalena nu este sora X şi fariseul care se ruga la templu nu e fratele Y ci sunt EU… Ghehazi furând şi Iuda trădând, Avraam minţind şi Noe bând, Samariteanca rătăcind şi Saul turbând nu sunt „alţii” pe care vrea să îi infiereze pastorul în predici subiective ci sunt EU/TU/NOI. Fiecare dintre noi trebuie să ne vedem aşa cum suntem, deformaţi de  păcat. Şi mai trebuie să înţelegem şi ceea ce putem deveni, prin harul lui Dumnezeu, dacă acceptăm transformarea: cetăţeni ai cerului.
Şimei. O scurtă recapitulare. Ani de-a rândul Saul fusese împărat. Dar puterea îi alterase personalitatea până la caricatură. Nu mai era timidul ascuns între butoaie ci generalisimul care poruncea şi nu dădea socoteală nimănui, nici măcar lui Dumnezeu. Mândru. Neascultarea l-a făcut să piardă favoarea cerului fiind înlocuit cu David, ciobănaşul, slujitorul cu harfa, tânărul luptător… Dar deşi lepădat, Saul trona de facto. Nu abdicase. Nu era gata să spună: bine David, acum este rândul tău să domneşti… Dimpotrivă, turbat de mânie împotriva lui David, l-a vânat timp de zece ani cu o tenacitate demnă de o cauză mai bună…
Prin contrast, David a avut de mai multe ori ocazia să-l ucidă dar nu a îndrăznit să se lege de “unsul Domnului”… David a pribegit necontenit până când Saul, cu totul în mâinile Satanei şi demoralizat de vrăjitoarea din En Dor, a murit în bătălie.
După aceasta David a fost încoronat oficial ca împărat. Iar vremea s-a scurs… Şi după aproape 30 de ani de domnie, când se părea că a reuşit să-i pună la respect pe filisteni şi să câştige încrederea celor din Beniamin,  propriul lui fiu s-a ridicat împotriva sa gata să-şi ucidă, încercând o lovitură de stat. O altă imagine tipologică a revoltei lui Lucifer. David din nou singur, fugar… Tot ce făcuse pentru Israel timp de 30 de ani era uitat. A redevenit David cel proscris, vânat public. Iar Mefiboşet, nepotul olog al lui Saul, cel faţă de care David s-a purtat ca şi cu un fiu, s-a alăturat chiar şi el complotului. Recunoştinţa ?  Rara Avis.
David din nou singur singur (să ne reamintim singurătatea marilor bărbaţi ai credinţei: Enoh, Noe, Abraam, Moise, Ilie, David mai ales Pavel şi evident, Isus…) Şi acum apare în scenă Şimei:
„David ajunsese pînă la Bahurim. Şi de acolo a ieşit un om din familia şi din casa lui Saul, numit Şimei, fiul lui Ghera. El înainta blestemînd,  
şi a aruncat cu pietre după David şi după toţi slujitorii împăratului David, în timp ce tot poporul şi toţi vitejii stăteau la dreapta şi la stînga împăratului.  
Şimei vorbea astfel cînd blestema: „Du-te, du-te, om al sîngelui, om rău!
Domnul face să cadă asupra ta pedeapsa pentru tot sîngele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ai luat, şi Domnul a dat împărăţia în mînile fiului tău Absalom; şi iată-te nenorocit, căci eşti un om al sîngelui!”  
Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului: „Pentruce bleastămă acest cîne mort pe domnul meu împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.”  
10  Dar împăratul a zis: „Ce aveţi voi cu mine, fiii Ţeruiei? Dacă bleastămă, înseamnă că Domnul i-a zis: ,Bleastămă pe David!` Cine-i… va zice dar: ,Pentruce faci aşa?”  
11  Şi David a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi: „Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa; cu cît mai mult Beniamitul acesta! Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a zis.
12  Poate că Domnul se va uita la necazul meu, şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi.”  
13  David şi oamenii lui şi-au văzut de drum. Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, şi mergînd, blestema, arunca cu pietre împotriva lui, şi vîntura praf.
De ce Şimei se comportă atât de josnic? Simplu, pentru că este bolnav. Suferă de „sindromnul câinelui mort”. Latră şi muşcă până când moare… Şi chiar după ce moare, te face să-i simţi parfumul amintirilor.
Mă întreb ce fel de viaţă a avut Şimei dacă şi după 30 de ani se comportă de parcă David i-ar fi furat lui însuşi tronul? Treizeci de ani de critică, de gânduri amare, de dialogori imaginare, de planuri de răzbunare… Nici o zi senină, nici un timp în care să înceteze a se mai gândi la David şi să spună: Ah ce zi frumoasă este astăzi, mulţumesc Doamne că sunt sănătors, că am o soţie credincioasă şi copii frumoşi şi deştepţi… Nu. Şimei coace zi de zi aluatul resentimenelor: Ah, David, ce mi-ai făcut tu mie, David, lasă că că o să-ţi vină şi ţie rândul, lasă că o să vină ea ziua răzbunării şi să vezi atunci, ahaaa…
Tu cum eşti ? Tu cine eşti ? Eşti ori Şimei ori David.
Şi acum să-l privim pe David: singur, urmărit de propriul fiu… Cu siguranţă avea nevoie de o vorbă bună, de o încurajare, de un pahar cu apă pentru el şi mica ceată ce-l urma… Iar Şimei blesteamă… Ce tablou… Şi ce imaginaţie bolnavă are: Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, şi mergînd, blestema, arunca cu pietre împotriva lui, şi vîntura praf. (v.13)
Nu ştiu cum v-aţi simţi dvs. dar ştiu cum aş reacţiona eu. Să fiu găsit dezarmat într-o zi, o zi neagră cânt totul se pare că merge rău… Şi să vină fratele meu nu să îmi spună: “curaj, hai să ne rugăm, hai să vedem ce putem face”, nu, ci să mă împingă în prăpastie. Sau măcar să arunce praf şi pietre. Păi las credinţa cinci minute şi-l fac praf eu pe el…
Tu cum eşti ? Tu cine eşti ? Eşti ori Şimei ori David.
Şi Abişai a făcut la fel: „Pentruce bleastămă acest cîne mort pe domnul meu împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.” (v.9)… Eu fiind David aş fi reacţionat cam aşa: “Aha, cum să nu… Uite sabia mea şi ai grijă să-l omori dar nu prea repede… Să simtă pentru ultima oară ce înseamnă să se lege de unsul lui Israel…”
Boala câinelui mort – numele dat de Abişai acestui sindrom al naturii umane păcătoase… Un câine care, chiar şi după ce a murit, nu face bine ci răspândeşte duhoare… Trebuie o echipă întreagă de la Sanepid cu măşti de protecţie şi cu maşină specială, să cureţe locul unde a “frăgezit” la soare un câine care speria şi muşca toţi trecătorii. Acum nu mai muşcă dar tot nu poţi trece pe acolo pentru că şi mort, câinele îţi reaminteşte caracterul său turbat. Înţeleptul constata: căci un câine viu face mai mult decât un leu mort. Ecles.9,4. Dar dacă nu leul este mort ci câinele? Cu atât mai puţină valoare.
Îl găsim pe Şimei în multe biserici. Duhoarea împrăştiată de el aproape că sufocă pe cei ce se străduiesc să aducă jertfe cu miros plăcut Domnului. Dacă este cazul şi cu tine, dacă este cazul bisericii tale, du dispera. Nu pleca scârbit şi jurându-ţi să nu te mai implici niciodată în lucrare din cauza miasmelor de câine mort. Procedează mai degrabă ca David şi lasă-L pe Dumnezeu să deratizeze şi să dezintoxice biserica Lui.
Iar David îşi uimeşte slujitorii, ne uimeşte pe noi şi îl uimeşte şi pe Satana:  „Ce aveţi voi cu mine, fiii Ţeruiei? Dacă bleastămă, înseamnă că Domnul i-a zis: ,Bleastămă pe David!` Cine-i… va zice dar: ,Pentruce faci aşa?” (v.10.11)… Ce suflet mare, ce om ales, om după inima lui Dumnezeu ! A zecea parte din întreaga Biblie are de-a face cu David fie direct fie prin trimiteri la numele său.
Ai un duşman personal? Cine ştie dacă nu cumva chiar Domnul ţi l-a scos în cale pentru că treceai cu viteză prea mare pe acolo… Există pe anumite străzi praguri de asfalt poreclite « poliţai » care te zdruncină tare. De câte ori trec pe Oachita Avenue uit de ele si hop-zdrang, maşina saltă ca barca pe valuri. Este o şcoală acolo şi sunt măsuri de protecţie pentru că altfel, noi şoferii ne-am duce glonţ înainte…
Sunt anumite praguri aşezate de-a latul drumului vieţii care te determină să încetineşti maşina dacă vrei să n-o fărâmi… Şi David a încetinit. Cu siguranţă că i-au venit în cap greşelile trecutului de care se pocăise dar, umil în faţa lui Dumnezeu, a primit palma aceasta de la Şimei ca fiind din partea Domnului. Nu era din partea Domnului ci din partea Satanei care a vrut să-l doboare. Însă logica lui David, ca şi a lui Iov, deşi omenească şi imperfectă, l-a ajutat să treacă peste moment fără să comită o crimă…
Reacţia lui David a fost una dublă:
1 – Şi-a adus aminte că propriul lui fiu îl urmărea şi deci un străin cu atât mai puţin ar fi putut să îl înţeleagă.
2 – Şi-a adus aminte de îndurările Domnului. Experienţele trecutului. Când se lupta cu leul şi ursul, cu filistenii şi când fugea de Saul… Prin toate a trecut cu bine. Şi de data aceasta, şi-a spus, Domnul o să fie sprijinul lui…
Tu cum eşti ? Tu cine eşti ? Eşti ori Şimei ori David.
Am găsit într-o revistă rândurile următoare şi vreau să vi le prezint si dvs. Se intitulează „Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că…”
David  nu scapă nici o ocazie să nu compună ceva şi iată-l scriind Ps.3
Un psalm al lui David, făcut cu prilejul fugii lui dinaintea fiului său Absalom.
1 Doamne, ce mulţi sînt vrăjmaşii mei! Ce mulţime se scoală împotriva mea!
2  Cît de mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!”-
3  Dar, Tu, Domane, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea, şi Tu îmi înalţi capul!
4  Eu strig cu glasul meu către Domnul, şi El îmi răspunde din muntele Lui cel sfînt.
5  Mă culc, adorm, şi mă deştept iarăş, căci Domnul este sprijinul meu.
6  Nu mă tem de zecile de mii de popoare, cari mă împresoară de toate părţile.
7  Scoală-Te, Doamne! Scapă-mă, Dumnezeule! Căci Tu baţi peste obraz pe toţi vrăjmaşii mei, şi zdrobeşti dinţii celor răi.
8  La Domnul este scăparea: binecuvîntarea Ta să fie peste poporul Tău.
Felul în care s-a comportat atunci i-a făcut cinste şi lui şi Dumnezeului căruia i-a slujit o viaţă întreagă, la bine şi la rău… Şi care nu l-a dezamăgit pentru că a fost cu el prin încecari şi l-a ajutat să o treacă şi pe aceasta cu bine. David din nou pe tron, pe o poziţie întărită şi unanim respectat. Îl găsim şi pe Şimei la picioarele sale, cerşind îndurare:
16 „ Şimei, fiul lui Ghera, Beniamitul, care era din Bahurim, s-a grăbit să se pogoare cu cei din Iuda înaintea împăratului David.  17  Avea cu el o mie de oameni din Beniamin, şi pe Ţiba, mai marele casei lui Saul, şi pe cei cincisprezece fii şi pe cei douăzeci de robi ai lui Ţiba. Au trecut Iordanul în faţa împăratului.
18  Luntrea, pusă la îndemîna împăratului, tocmai pornise ca să-i treacă şi casa dincolo; şi în clipa cînd era să treacă împăratul Iordarnul, Şimei, fiul lui Ghera, s-a închinat înaintea lui.
19  Şi a zis împăratului: „Să nu ţină seamă domnul meu de nelegiuirea mea, să uite că robul tău l-a ocărît în ziua cînd împăratul, domnul meu, ieşea din Ierusalim, şi să nu ţină seamă… împăratul de lucrul acesta!  
20  Căci robul tău mărturiseşte că a păcătuit. Şi iată, vin astăzi, cel dintîi din toată casa lui Iosif, înaintea împăratului, domnul meu.” cap.19,16-20…
Cu toţii l-am blestemat pe Împăratul, suntem nişte Şimei mirosind din cauza cadavrelor păcatelor care ne-au modelat personalitatea. Dar sunt aici, în acest pasaj, veşti bune: putem veni cu încredere înaintea Împăratului. El este gata să ne ierte şi să ne transforme din câini morţi în leii neînfricaţi ai credinţei.
Ovidiu Radulescu
Sursa articol: www.cercetatiscripturile.org
Sursa foto: www.poze-gratis.ro