Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

1. APARITIA ARHEOLOGIEI BIBLICE – autor Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Scris la: 23 februarie 2010

1. Aparitia arheologiei biblice

Cand Sir Isaac Newton a scris Cronologia vechilor imperii (publicata in 1728), materialul izvoarelor sale consta din Biblie si lucrarile clasicilor greci si romani. Concluziile trase de el din partile istorice ale Bibliei au rezistat probei timpului si au nevoie doar de usoare corecturi chiar si astazi, dar reconstructia istoriei antice facuta de el pe temeiul informatiilor clasice profane a fost cu totul gresita. In conformitate cu Newton, Sesac, biblicul Sisac, care a jefuit Templul de la Ierusalim pe vremea fiului lui Solomon, Roboam, nu numai ca a invadat Africa si Spania, dar a trecut si Hellespontul si a inaintat in mars spre India, unde a inaltat stalpi de biruinta pe raul Gange. Din cate cunoastem acum, niciuna dintre campaniile acestea, in afara de aceea raportata in Biblie, nu a fost intreprinsa de Sisac. Newton spunea despre marele rege Ramses ca a trait in secolul al IX-lea inainte de Hristos, in loc de secolul al XIII-lea si, de asemenea, ca a fost urmat de constructorii marilor piramide de la Gizeh-Cheops, Chefren si Mikerinos! Astazi stim ca acesti regi ai dinastiei a patra a Egiptului au trait cu multe secole mai inainte si ca, pe vremea lui Moise, piramidele lor erau deja monumente vestite ale gloriei constructorilor lor.

Comentatorii Bibliei, care au scris in secolul al XIX-lea, cum ar fi Adam Clarke, erau in aceeasi situatie dificila ca Sir Isaac Newton. Oridecateori au incercat sa ofere o lumina asupra istoriei biblice a perioadei pre-persane, folosind rapoartele antice pentru a plasa istorisirile biblice in contextul lor istoric, s-au aflat pe un teren nesigur. In consecinta, explicatiile lor cu privire la evenimente istorice sunt de obicei gresite. Izvoarele aflate la dispozitia cercetatorului de istorie antica la inceputul secolului al XIX-lea erau obscure si vagi, denaturate si gresite, continand mari spatii albe. De asemenea, personajele legendare erau prezentate ca personaje istorice, asa ca le era imposibil sa reconstituie o adevarata istorie a lumii antice. Chiar si astazi, desi cunostintele noastre sunt mult mai mari in ce priveste istoria antica, ne aflam inca foarte departe de o intelegere corecta a tuturor evenimentelor intretesute ale natiunilor antice si inca nu suntem in stare sa identificam in toate cazurile personajele si evenimentele descrise de autorii clasici.

Dovezile contemporane au dovedit natura nedemna de incredere a materialului izvoarelor antice, asa cum este pastrat de scriitorii greci si romani. Cand s-a aratat ca o mare parte din informatiile scriitorilor antici fusesera gresit intelese, sau ca erau cu totul false, printre oamenii eruditi s-a dezvoltat o indoiala fata de orice literatura antica. De exemplu, nu numai ca Iliada lui Homer a fost declarata a fi o legenda, ci insasi existenta cetatii Troia a fost negata, pana cand Heinrich Schliemann a scos-o la iveala prin sapaturi, dovedind existenta ei.

Aceasta indoiala fata de scrierile antice, bine intemeiata in multe cazuri, s-a extins si asupra scrierilor Bibliei. Multi oameni au considerat ca rapoartele biblice cu privire la aceasta istorie antica a lumii si  istorisirile cu privire la patriarhi, profeti, judecatori si regi au fost, in cele mai multe cazuri, tot atat de legendare ca istorisirile altor popoare legendare, care au ajuns pana la noi prin scrierile grecesti si latine. Cei mai vestiti istorici si teologi ai secolului al XIX-lea au fost cei mai mari neincrezatori cu privire la veridicitatea istorisirilor Bibliei, aflandu-se printre cei mai energici critici ai sai.

Aceasta atitudine s-a schimbat foarte mult de la inceputul secolului. In comparatie cu cateva decenii in urma, acum se da pe fata mult mai mult respect fata de Vechiul Testament, fata de naratiunile lui si fata de invataturile lui. Rezultatele explorarilor in Orientul Apropiat au contribuit mai mult ca orice altceva la aceasta stare de fapt.

In potopul de lumina revarsat de arheologie asupra civilizatiilor antice, Vechiul Testament se evidentiaza ca fiind nu numai vrednic de incredere din punct de vedere istoric, ci si unic in ce priveste scopul, puterea si idealurile inalte, in comparatie cu cele mai bune productii literare ale lumii antice. Un autor considerat a fi o autoritate in domeniul istoriei, care nu accepta inspiratia Bibliei, face totusi o remarca legata de acest fapt:

“Este cu putinta sa afirmam ca, judecat ca material istoric, Vechiul Testament este astazi mai presus ca atunci cand textul lui era protejat de interdicţiile religioase…

“Istoricul… nu trebuie sa judece din punct de vedere modern. El nu trebuie sa compare Geneza cu Ranke, ci cu produsul Egiptului si al Asiriei. Judecata in lumina propriului timp, literatura iudeilor este unica in scop si putere.” (James T. Shotwell, An Introduction to the History of History, p. 80).

El adauga: “Faptul ca perspectiva ["deuteronomistului"] era intr-adevar inalta – cea mai aleasa in Vechiul Testament – va fi recunoscut de oricine citeste de la capitolul al cincilea si pana la capitolul al cincisprezecelea din Deuteronom, comparandu-le apoi cu restul literaturii mondiale inainte de apogeul civilizatiei antice” (Ibid. , p. 92).

Explorarile extensive de suprafata si numeroasele sapaturi in unele locuri antice ingropate au adus la lumină dovezi care nu numai ca au inviat civilizatii antice in fata ochilor nostri, dar, de asemenea, ne-au ajutat sa reconstituim istoria antica si au plasat naratiunile biblice in adevaratul lor cadru istoric.

S-au gasit solutii care i-au facut in stare pe savantii moderni sa descifreze scrierile de mult uitate, cum ar fi hieroglifele egiptene si hitite, scrierea cuneiforma sumeriana si babiloniana sau scrierea alfabetica a locuitorilor antici ai Palestinei si Siriei. Limbi moarte de mii de ani au fost inviate si au fost stabilite gramaticile si vocabularele lor. Nisipurile Egiptului si ruinele Asiei apusene au dat la iveala o bogatie de material literar care fusese ascunsa si pastrata timp de milenii. Acest fapt ii da savantului modern posibilitatea sa reconstituie o mare parte din istoria antica a acelor natiuni, precum si religia si cultura lor. Cetati ca Lachis, Hator, Megiddo si Ninive – ca sa mentionam doar cateva – ale caror nume apar in Biblie sau in alte izvoare antice, dar a caror localizare era cu totul necunoscuta, au fost redescoperite si dezgropate. Templele si palatele lor in ruine au fost scoase la iveala, scolile, bibliotecile si mormintele lor au fost gasite. Ele si-au dezvaluit tainele de multa vreme ascunse si au contribuit la cresterea tot mai rapida a cunostintelor cu privire la lumea antica, o lume in care au trait oamenii Bibliei si in care au fost scrise paginile ei sfinte. Milioane de dolari s-au cheltuit pentru a reconstitui Orientul Antic, barbati invatati si nobili si-au sacrificat sanatatea si, in multe cazuri, viata in scopul acesta,  scriindu-se mii de tomuri voluminoase pentru a raporta descoperirile ultimului secol si jumatate.

Providenta poate sa fie observata in aceasta desfasurare a lucrurilor. Cum altfel se poate explica faptul ca tot acest material nepretuit a fost ascuns de vazul oamenilor timp de atatea secole, cand nimeni nu ar fi putut avea vreun folos de pe urma lor si cand inca nu era necesar sa fie dovedita credibilitatea inca nepusa la indoiala a Scripturilor? De ce tot acest material a iesit la iveala atunci cand a fost necesar in modul cel mai disperat spre a dovedi autenticitatea Cuvantului lui Dumnezeu si veridicitatea istoriei sacre? Un Ochi veghetor l-a pastrat pentru timpul cand isi va indeplini partea spre a marturisi in favoarea adevarului si spre a implini prezicerea Domnului Isus Hristos ca atunci cand martorii vii vor inceta sa marturiseasca despre El si despre adevar, chiar pietrele vor striga.

Pentru a prezenta istoria acestei extraordinare dezvoltari a intreprinderilor arheologice in diferitele tinuturi biblice, pot fi oferite cateva citari ale lui W.F. Albright, probabil cel mai proeminent orientalist al secolului al XX-lea, pentru a arata beneficiul colosal pe care studiile biblice l-au obtinut din cercetarea arheologica si marea schimbare care s-a produs asupra lumii cercetatorilor in ce priveste evaluarea istorisirilor biblice. In 1935, el spunea:

“Cercetarea arheologica din Palestina si din tinuturile invecinate in timpul ultimului secol a schimbat complet cunostintele noastre cu privire la contextul istoric si literar al Bibliei. Ea nu mai apare ca un monument absolut izolat al trecutului, ca un fenomen rupt de relatia cu mediul sau. Acum, ea isi ocupa locul intr-un context care devine din ce in ce mai bine cunoscut cu fiecare an ce trece. Privite in contextul Orientului Apropiat antic, nenumarate obscuritati devin clare si incepem sa intelegem dezvoltarea organica a societatii si culturii ebraice. Cu toate acestea, unicitatea Bibliei, atat in calitate de capodopera literara, cat si ca document religios nu s-a diminuat si nu a fost descoperit nimic care tinde sa tulbure credinta religioasa a iudeilor sau a crestinilor” (The Archaeology of Palestine and the Bible, p. 127).

Acelasi autor dezbate destul de amplu descoperirile care au demonstrat eroarea pretentiilor dogmatice si adesea cinice ale adeptilor inaltei critici – cum ar fi cei din scoala lui Julius Wellhausen – care sustin ca Biblia contine multe legende, povesti din folclor si o mitologie care a fost numită o “frauda pioasa”. Acest fapt il duce la urmatoarea concluzie:

“Credem ca savantii conservatori sunt cu totul indreptatiti in denuntarea tuturor eforturilor de a dovedi existenta in Biblie a unor nascociri frauduloase si a unor falsificari deliberate. Ei sunt la fel de indreptatiti sa obiecteze cu cea mai mare putere fata de ideea introducerii in Biblie a unei mitologii inselatoare si a unui paganism usor ascuns.” (Ibid. , p. 176).

De cand s-au scris cuvintele acestea, noile descoperiri, unele din ele senzationale, au atestat credibilitatea naratiunilor Bibliei si acuratetea textului ei in multe detalii. Privind in ansamblu aceasta cantitate vasta de material nou, Albright spunea:

“Descoperirile arheologice sunt in mare parte raspunzatoare pentru recenta redesteptare a interesului fata de teologia biblica, datorita bogatiei de material nou care ilustreaza textul si cadrul Bibliei… Noul material arheologic continua sa aduca lumina, determina revizuirea felului in care au fost tratate in trecut atat religia Vechiului, cat si a Noului Testament. Pe zi ce trece, devine tot mai clar ca aceasta redescoperire a Bibliei duce adesea la o noua apreciere a credintei biblice, care se aseamana izbitor cu ortodoxia zilelor timpurii. Niciun scolasticism academic si nicio neo-ortodoxie iresponsabila nu trebuie sa fie ingaduite spre a abate privirea noastra de la credinta vie a Bibliei.” (“Biblia dupa douazeci de ani de arheologie”, Religion in Life, vol. 21, editia de toamna,1952, p. 550).

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania