Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

2. DEZGROPAREA EGIPTULUI ANTIC – autor Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Scris la: 23 februarie 2010

2. Dezgroparea Egiptului Antic

Cand vorbim de Egipt, inaintea ochilor nostri apare o tara unde a inflorit pe vremuri una dintre cele mai vechi civilizatii, in principal de-a lungul vaii lungi si inguste a unui rau care pe harta apare ca un sarpe, fiind in medie de 5 mile latime si de 500 de mile lungime. Aceasta tara, peste care Iosif a fost candva prim-ministru si unde legiuitorul Moise si-a primit educatia, este o tara a extremelor. Nouazeci si noua la suta din populatia ei traieste din aproape patru la suta din solul ei, restul fiind desert. “Egiptul este darul Nilului, “ spunea Herodot. Fasia ingusta de pamant si-a datorat intotdeauna viata acestui rau, intrucat lipsa aproape completa de ploaie a constrans populatia lui sa depinda de inundatia anuala a Nilului. Climatul deosebit de uscat este raspunzator pentru pastrarea multor cladiri si a unei cantitati uriase de material perisabil, care in alte tari s-ar fi dezintegrat de multa vreme. Mai mult, nici o natiune antica nu a avut arhitecti si constructori mai mari ca Egiptul, iar monumentele sale fascinante din piatra, cum ar fi piramidele, obeliscurile si templele, au supravietuit peste milenii, fiind inca martori elocventi ai remarcabilei arte ingineresti a egiptenilor antici.

Data de nastere a arheologiei biblice in general si a arheologiei egiptene in particular este anul 1798, cand Napoleon, in campania lui militara in Egipt, a fost insotit de un mare grup de savanti, arhitecti si pictori, carora le fusese data sarcina de a studia si de a descrie ramasitele Egiptului antic. Acesti oameni au facut o lucrare admirabila si au publicat 24 de volume impunatoare ca rezultat al studiilor lor. Cartile acestea sunt inca valoroase, deoarece multe monumente si inscriptii descrise de acei savanti francezi au fost distruse de atunci.

Cu toate acestea, cea mai mare descoperire a fost facuta in 1799 de armata franceza, cand a fost gasita renumita Piatra de la Rosetta, care a devenit cheia pentru descifrarea misterioasei scrieri egiptene hieroglifice. Aceasta placa de bazalt negru a ajuns odata cu prada de razboi in mainile britanicilor si de atunci a fost unul dintre obiectele cele mai valoroase din colectiile fabuloase ale Muzeului Britanic din Londra. Inscriptia trilingva de pe piatra este repetata in greceste, demotica (egipteana tarzie cursiva) si in hieroglifa (vechea scriere pictografica). Cu ajutorul fragmentului grecesc pe care il puteau citi, savantii au incercat imediat descifreze taina celorlalte scrieri necunoscute. In 1802, diplomatul suedez Akerbald a inceput cu succes descifrarea partii demotice, iar medicul englez Thomas Young a fost in stare sa publice redarea corecta a catorva semne hieroglifice in 1819, dupa multi ani de incercari fara rezultat. Totusi, descifrarea completa a fost facuta in 1822, de Jean François Champollion, un stralucit tanar francez.

Desi, de la data aceea, textele egiptene au putut sa fie citite, totusi pentru a aseza reconstructia limbii egiptene antice pe temelii stiintifice sigure a fost nevoie de eforturile unite ale mai multor savanti, dintre care cei mai renumiti au fost Erman, Sethe si Gardiner. Abia dupa 70 de ani de la lucrarea de pionierat a lui Champollion s-a publicat prima gramatica corespunzatoare a limbii egiptene hieroglifice si, abia după 100 de ani, s-a produs un dictionar egiptean corect, avand 4200 pagini. Intrucat textele egiptene au fost redate intr-o scriere pictografica, avand numai consoane – fara vocale – cu sute de semne, citirea si interpretarea lor este inca o sarcină dificila pentru oricare egiptolog. Totusi, o mare cantitate de literatura religioasa si de dovezi istorice a ajuns sa fie disponibila, fapt care a oferit o temelie solida pentru reconstructia istoriei politice si religioase a Egiptului antic.

Mana in mana cu aceste cercetari lingvistice a mers si lucrarea arheologica de pe teren. Lucrul acesta a fost realizat in prima parte a secolului al XIX-lea, prin expeditii de inregistrare care au copiat inscriptiile din temple si au descris toate vestigiile vizibile ale Egiptului antic. Din lipsa de spatiu, doar cea mai importanta dintre acestea poate fi amintita aici, si anume, marea expeditie prusaca din 1842 – 1845, condusa de Lepsius, care a copiat si a descris aproape tot ce era vizibil in Egipt. Rezultatele au aparut mai tarziu in 12 volume monumentale, care abia daca au fost vreodata depasite in marime, fiecare masurand, inchise, 90 pe 72 centimetri.

In decursul primei jumatati a secolului al XIX-lea nu s-au facut sapaturi sistematice. Numai cetatenii tarii au scos la iveala si le-au vandut un foarte mare numar de antichitati reprezentantilor marilor muzee ale natiunilor europene, care pe vremea aceea si-au adunat colectii vaste si uimitoare. Prin numirea lui Mariette in fruntea noului Departament al Antichitatilor al Guvernului Egiptean, s-a petrecut o schimbare, atunci cand, aflandu-se in cautare de manuscrise coptice, a gasit printr-o fericita intamplare Serapeum-ul, templul unde erau pastrati si ingropati taurii sfinti. Prin perseverenta, tenacitate si chiar prin folosirea fortei, el a reusit sa opreasca sapaturile ilegale, şi concentrand in mainile sale si ale subordonatilor sai controlul asupra tuturor sapaturilor. In timpul sau, comorile fabuloase ale Egiptului antic au inceput sa fie adunate in Muzeul din Cairo, care a devenit cea mai mare colectie de arta egipteana din lume.

In timpul administratiei de 31 de ani a lui Mariette, a fost facuta o mare descoperire – si anume locul tainic unde fusesera ascunsi mai bine de 3. 000 de ani un mare numar de faraoni vestiti. Mormintele lor fusesera jefuite in vremurile antice, iar un rege pios adunase mumiile ilustrilor sai predecesori si le depozitase intr-o pestera artificiala sus pe stancile desertului apusean, aproape de Teba, capitala Egiptului Superior. In pestera aceasta a fost descoperit trupul marelui razboinic Tutmes al III-lea, care a cucerit Palestina la inceputul secolului al XV-lea i.Hr. si care probabil a fost faraonul oprimarii israelitilor. Acolo s-a aflat si Ramses al II-lea, eroul bataliei de la Cades contra hititilor, mumia lui Ramses al III-lea, care a devenit salvatorul Egiptului, cand popoarele marii amenintau sa-l invadeze in secolul al XII-lea. Impreuna cu ei mai erau multi alti monarhi renumiti si vestiti. Timp de mai multi ani, trupurile dezbracate ale acestor oameni, inaintea carora natiunile tremurasera si carora contemporanii lor le adusesera inchinare ca unor zei, au fost expuse in Muzeul din Cairo, in vitrine de sticla, ca o marturie muta, dar impresionanta, a gloriei si puterii trecatoare a lumii. Ele sunt pastrate sub cheie in depozitele muzeului, intrucat sentimentul national al Egiptenilor s-a revoltat impotriva acestei expuneri scandaloase a fostilor lor conducatori si eroi.

In anul 1881, cand Gaston Maspero a preluat administratia Departamentului de Antichitati, a inceput o noua era. Savanti straini si institutii straine au fost invitate pentru a studia vestigiile antice ale Egiptului si pentru a executa sapaturi. Intrucat li se fagaduia o buna parte a obiectelor descoperite ca rasplata pentru eforturile si cheltuielile lor, numeroase institutii stiintifice, muzee si guverne s-au folosit de aceasta oportunitate. In perioada politicii atat de generoase fata de lucrarea arheologica a savantilor straini, ei au depus o munca enorma pentru a reface cultura si istoria antica a Egiptului.

Nicio privire generala asupra arheologiei egiptene nu ar fi completa fara menţionarea lui Sir Flinders Petrie, care a inceput sa lucreze in anii 1880, inca din tinerete, si a devenit parintele sapaturilor stiintifice, initiind metode atente de excavare, raportare si pastrare a tot ce s-a gasit. Acest lucrator neobosit a facut sapaturi in Egipt si in Palestina invecinata timp de aproape 60 de ani si a publicat singur, sau in asociere cu alti autori, peste 80 de carti arheologice.

Spatiul nu ne ingaduie sa enumeram numeroasele expeditii care au lucrat in Egipt in cursul ultimilor 70 de ani. Piramidele, peste 100 la numar, au fost explorate si cercetate cu atentie, iar templele care le insoteau au fost scoase la iveala prin sapaturi. Mii de morminte regale si particulare au fost golite, iar bogatia lor a fost prezentata publicului si adusa in colectiile de arta ale principalelor muzee din Europa si America. Descoperirea cea mai mare si mai senzationala in domeniul acesta a fost gasirea mormantului nejefuit al regelui Tutankamon de catre Carter, in 1922. In cautarea locului respectiv, Carter a indepartat 70.000 de tone de nisip si moloz, pe parcursul mai multor ani. Acest mormant, cu miile lui de obiecte – bijuterii, mobilier, unelte, arme, vase si imbrăcăminte – si multele sarcofage care contineau un aur foarte curat si in care zacea regele, a contribuit la popularizarea egiptologiei si la atragerea turistilor mai mult decat toate eforturile celor 100 de ani anteriori.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania