Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

7. ARHEOLOGIA PALESTINIANA SI BIBLIA – autor Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Scris la: 2 martie 2010

7. Arheologia palestiniană şi Biblia

Cercetătorul Bibliei a profitat nemăsurat de mult de rezultatele arheologiei palestiniene. Ruinele oraşelor şi satelor canaanite şi ebraice au păstrat vestigii ale zidurilor cetăţii, ale palatelor, clădirilor publice şi caselor particulare, îngăduindu-ne să vedem diferitele niveluri ale realizărilor arhitecturale atinse în variatele perioade ale istoriei frământate a Palestinei. Putem studia sistemele de fortificaţii, condiţiile sanitare din locuinţe şi oraşe şi să aflăm cum trăiau, cum lucrau oamenii şi cum erau înmormântaţi după moarte. Miile de obiecte care au fost descoperite în Palestina – arme şi unelte, vase lucrate din pământ, metal sau piatră, mobilier şi bijuterii – toate ne arată viaţa zilnică a evreilor, filistenilor şi canaaniţilor şi ne ajută să cunoaşterea timpurilor biblice.

De asemenea, descoperirile arheologice făcute în Palestina au arătat că arta scrisului era răspândită nu numai în partea de mai târziu a istoriei lui Israel, dar chiar şi în timpul patriarhilor şi al judecătorilor. În perioadele mai timpurii, cea mai mare parte a scrisului se făcea pe tăbliţe cuneiforme, aşa cum arată sutele de scrisori de la Amarna. Majoritatea acestora au fost scrise în Palestina în secolul al XIV-lea î.Hr. şi trimise în Egipt, unde au fost găsite în arhivele regale. Multe tăbliţe găsite chiar în Palestina – la Ghezer, Tell el-Hesi, Taanach, Sihem şi Samaria – aparţin aceleiaşi categorii de texte ca Scrisorile de la Amarna şi confirmă că cunoaşterea scrisului era răspândită. Totuşi, se găsesc numeroase texte scrisă într-o formă de scriere alfabetică timpurie, foarte asemănătoare cu aceea inventată la minele de aramă de la Sinai. Acest fapt arată că locuitorii Palestinei au început să experimenteze această scriere simplă, cu mult mai convenabilă decât sistemul cuneiform complicat, şi să o dezvolte până când a putut să fie folosită cu uşurinţă pentru orice scop în scriere. Asemenea texte, scrise într-o scriere timpurie semi-pictografică alfabetică, au ieşit la iveală la Lachiş, Tell el-Hesi, Bet-şemeş, Sihem, Meghido, Ghezer şi Tell el-’Ajj?l. Aceste scrieri resping argumentul folosit atât de mult de adepţii înaltei critici de mai dinainte, şi anume că Biblia, scrisă în ebraica alfabetică, n-ar fi putut fi produsă înainte de vremea regatului împărţit sau a Exilului, deoarece credeau că evreii timpurii nu cunoşteau sistemul de scriere alfabetică. Acum, nici un cercetător informat nu mai foloseşte acest argument.

Ruinele Palestinei au oferit mult material care oferă lumină asupra practicilor religioase ale canaaniţilor antici. În diferite locuri, au fost descoperite temple între care, cele de la Meghido, Bet-şean şi Lachiş sunt cele mai importante. La Ghezer s-a găsit o înălţime foarte elaborată, care avea dedesubt o peşteră pentru oracol. Şirul de stâlpi sfinţi, obiectele de închinare pe care Izraeliţii aveau porunca să le nimicească, altarele şi toate celelalte obiecte necesare pentru locurile de cult canaanite sunt extrem de instructive. La fel şi altarele particulare, altarele de tămâiere, resturile de jertfe şi dovada adorării şarpelui, a jertfelor de copii şi alte practici condamnabile.

Numeroasele cioburi de olărie inscripţionate, găsite în depozitul regal de la Samaria, deja menţionate în secţiunea precedentă, joacă un rol important în confirmarea Sfintei Scripturi. Numele proprii conţinute în aceste simple înregistrări de impozite descoperă amestecul dintre cultul lui Baal şi adevărata religie a lui Israel. Printre ele găsim nume binecunoscute ca Abibaal, Baalzamar, Baalzakar, Baalmeoni, Meribaal şi Baala, ca să dăm numai câteva exemple de nume care aveau legătură cu Baal. Numele care conţineau prescurtări ale numelui divin Iehova erau Iedaiah, Iehoiada, Şemariah şi altele.

Aceste nume proprii sunt un indiciu cu privire la situaţia religioasă care predomina pe vremea lui Ahab, când Ilie s-a luptat cu vigoare împotriva cultului lui Baal. Dar ele arată, de asemenea, adevărul declaraţiilor divine făcute lui Ilie, că mulţi nu-şi plecaseră genunchiul înaintea lui Baal (1 Regi 19,18), într-un timp în care Ilie credea că el era singurul care mai rămăsese dintre adevăraţii închinători ai lui Dumnezeu. Aceste cioburi de ceramică din Samaria arată, totuşi, că numărul părinţilor care le puneau copiilor lor nume asociate cu Iehova încă era egal cu acela al părinţilor le puneau copiilor lor nume legate de Baal.

Pe de altă parte, cele 21 de scrisori găsite la Lachiş proveneau dintr-un timp ulterior reformei regelui Iosia al lui Iuda. Ele conţin nume proprii ale oamenilor care au trăit în ultimele câteva luni de existenţă a lui Iuda şi, asemenea rapoartelor de impozite de la Samaria, oferă lumină asupra situaţiei religioase predominante pe vremea când au fost date aceste nume, deoarece sensul celor mai multe nume personale ebraice reflectă sentimentele religioase ale celor care le puneau. Majoritatea acestor nume erau legate de numele de Iehova, cum se ilustrează prin ultima parte a numelui lui Ieremia. Ele arată clar influenţa reformei lui Iosia, când idolatria a fost desfiinţată şi toţi idolii păgâni au fost îndepărtaţi din ţară. Nici unul din numele menţionate în Scrisorile de la Lachiş nu este asociat cu Baal, sau cu vreo altă zeitate păgână. În aceste documente se găsesc numai numele adevăratului Dumnezeu al lui Iuda, Elohim şi Iehova.

Astfel, prin acest material arheologic, Ţara Sfântă a adus o contribuţie importantă la stabilirea credibilităţii Bibliei. În antichitate, Palestina a fost ţara în care a avut loc cea mai mare parte din istoria descrisă în Vechiul Testament, iar acum oferă dovezi prin care cei necredincioşi, critici şi sceptici pot fi aduşi la tăcere.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania