Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

1. ASIA APUSEANA INAINTE DE SECOLUL AL XV-LEA I.HR. – autor Biserica Adventista

Scris la: 8 mai 2010

1. Asia apuseana inainte de secolul al XV-lea i.Hr.

Perioada antediluviana. – Amintirea popoarelor antice cu privire la timpul dinainte de potop era vaga si lipsita de credibilitate, desi existenta unei istorii antediluviene era bine cunoscuta. De exemplu, listele regilor babilonieni fac diferentiere clara intre regii care au trait inainte de potop si cei care au trait dupa potop. De asemenea, aceste textele afirma ca regalitatea a coborat la inceput din cer si ca toti conducatorii perioadei antediluviene avusesera domnii exceptional de lungi, totalizand mii de ani. Pe de alta parte, aceste rapoarte care contin numai numele regilor si presupusii lor ani de domnie nu au pastrat fapte istorice precise.

Perioada dinastica timpurie. – Ajungand la perioada de dupa potop, observam inca odata o mare lipsa de precizie in traditia babiloniana. De obicei, rapoartele babiloniene incep istoria perioadei postdiluviene cu dinastiile din Chis, Uruk (biblicul Erek), Ur si alte cetati, o dinastie urmand alteia intr-o succesiune neintrerupta de mii de ani. Aceasta traditie se intemeia pe cele mai timpurii rapoarte scrise. Totusi, analistii babilonieni de mai tarziu nu cunosteau perioada care trecuse inainte ca scrisul sa fie cunoscut. Arheologul modern a gasit vestigiile acelei perioade mai timpurii, pe care o numeste dupa locurile unde au fost descoperite pentru prima data diferitele tipuri de obiecte. Prin urmare, el vorbeste despre perioada Halaf sau despre perioada Ubaid, deoarece materialele arheologice dintr-o anumita perioada preliterata au fost gasite mai intai la Tell Halaf in Mesopotamia de Nord, iar altele la Tell el-Ubaid in sud.

Istoria, in adevaratul inteles, incepe numai odata cu aparitia documentelor istorice. Pentru vremurile cele mai timpurii sunt la indemana listele deja mentionate ale dinastiilor compilate de scribii babilonieni de mai tarziu, care ofera numeroase nume de conducatori despre care se presupunea ca au domnit in Mesopotamia timp de mii de ani. In vremea cand stiinta asiriologiei era in copilaria ei, cercetatorii acordau multa incredere acestor liste si au datat in graba perioadele istorice timpurii ale culturii mesopotamiene in mileniul al VII-lea i.Hr. Astazi, stim ca scribii mai tarzii, care au compilat aceste liste, au folosit arhive vechi fara a le intelege. Deoarece au trait in perioada regatului asirian si neo-babilonian – cand un conducator domnea peste intreaga tara a Mesopotamiei, ei au considerat ca aceleasi situatii au existat si in perioadele mai timpurii. Avand la dispozitie rapoartele dinastiilor timpurii, care domnisera in diferite cetati, ei credeau ca fiecare dintre acestea a domnit in intreaga tara si de aceea au  asezat dinastiile una dupa alta. Totusi, din documentele contemporane, stim ca multi dintre acei regi au fost numai niste conducatori locali si ca diferitele dinastii au existat in paralel, in acelasi timp. Din anii ’1930, aceasta cunoastere sporita a avut ca rezultat unele scurtari drastice ale cronologiei istorice timpurii a Mesopotamiei. De exemplu, regele Ensacusana, care in 1903 fusese datat de prof. H.V. Hilprecht ca existand aproximativ in anul 6500 i.Hr., este datat acum de cercetatori in secolul al XXV-lea i.Hr.

Deoarece au trebuit sa reduca in mod substantial aceste date timpurii, cercetatorii plaseaza acum inceputul civilizatiei in Mesopotamia in secolul al XXXV-lea i.Hr., iar cele mai timpurii rapoarte scrise in mileniul al III-lea. Intrucat toate aceste date au aparut intr-un flux continuu timp de multi ani, iar printre cercetatori nu s-a ajuns la un acord cu privire la acuratetea lor, toate datele care se gasesc in perioada in discutie trebuie sa fie folosite cu precautie si pot fi supuse unor noi modificari. Faptul semnificativ este marea reducere a datelor, care le aduce treptat mai aproape de datele ce pot fi desprinse din raportul biblic.

Civilizatia sumeriana. – Cea mai veche civilizatie despre care se cunoaste ceva din rapoarte extra-biblice este aceea a sumerienilor. Ei au trait in campiile raurilor Eufrat si Tigru, aproape de Golful Persic, care in vremurile antice ajungea cu mult mai in interiorul uscatului decat astazi. Cetati cum ar fi Chis, Uruk (biblicul Erek), Ur si Eridu au fost intemeiate si populate de sumerieni. Legatura etnica dintre sumerieni si alte popoare cunoscute este inca o taina, deoarece limba lor nu are afinitai cu nicio alta limba cunoscuta de pe pamant. Totusi, sumerienii au fost o natiune foarte civilizata, cu o organizatie politica infloritoare. Regele se considera un reprezentant al zeilor si era marele preot al lor. Toate pamanturile si proprietatile apartineau templului, pentru care agricultorul producea recoltele, meseriasul articolele de uz zilnic si de la care ambii isi primeau resursele pentru intretinere sub forma de ratii.

Una dintre cele mai importante inventii ale sumerienilor timpurii a fost dezvoltarea unui sistem de scriere, cel mai vechi scris cunoscut. Pentru ca au avut nevoie sa pastreze un raport zilnic de predari si de ratii, ei au dezvoltat un mijloc de a tine rapoartele. Folosind tablite de lut ca material de scris, la inceput au desenat semne pictografice in lutul moale, utilizand principiul rebusului. Imaginile au devenit curand semne conventionale, imprimate in lut cu o penita, deoarece procesul de a desena semne in lutul moale s-a dovedit nesatisfacator. Pentru ca aceste semne constau din multe adancituri orizontale, perpendiculare si diagonale in forma de muchie, scrierea a primit numele de cuneiforma, sau in formă de muchie. Multe popoare diferite, cum ar fi babilonienii si asirienii semiti, huritii si hititii arieni, au adoptat sistemul de scriere cuneiforma doar cu simple modificari. Unii, ca scribii canaaniti din Ugarit si persii de mai tarziu, au folosit ideea de a scrie cu semne cuneiforme, dar au dezvoltat o scriere alfabetica proprie, care avea doar un numar restrans de semne. Canaanitii aveau mai putin de 30, persii mai putin de 50 de semne, in timp ce scrisul cuneiform silabic al sumerienilor consta din cateva sute de caractere.

In domeniul artizanatului, arhitecturii si artei, sumerienii antici au ajuns la un nivel inalt. Ruinele templelor de la Uruk, Eridu si Ur au aratat acest fapt intr-un mod remarcabil, iar senzationala descoperire a mormintelor regale de la Ur a marturisit cu privire la un artizanat foarte dezvoltat in producerea de bijuterii, instrumente muzicale si mobilier, o indemanare care aproape ca nu a fost depasita niciunde in timpurile antice.

Dinastia din Acad. – Dupa ce sumerienii domnisera peste Mesopotamia o perioada necunoscuta, Sargon din Acad, datat de istorici in secolul al XXIV-lea i.Hr., a intemeiat primul imperiu semit. Semitii par sa fi trait la nord de cetatile sumeriene, intrucat au fost gasite texte in Mari si in alte locuri, care atesta existenta unor organizatii de cetati semite din perioada dinastiilor sumeriene timpurii. Totusi, ele nu au jucat un rol important inainte de timpul lui Sargon. El a fost primul conducator razboinic din istorie, iar in vremurile de mai tarziu s-au povestit multe legende despre nasterea lui, campaniile militare si alte realizari ale sale.

Sargon l-a invins pe cel mai puternic dintre regii sumerieni, Lugal-zage-si din Uruk, iar apoi a cucerit alte orase sumeriene cum ar fi Ur, extinzandu-si conducerea peste intreaga vale mesopotamiana, de la Golful Persic la Mediterana, sau, dupa cum se exprima el, de la “marea de jos pana la marea de sus.” El pretinde ca a taiat cedri din muntii apuseni, probabil Liban, iar mai tarziu, cu privire la acest mare conducator semit este raportata o campanie militara in Anatolia.

Totusi, stapanirea lui n-a ramas neinfruntata, iar el, ca si fiii săi, au avut de stins mai multe revolte ale cetatilor sumeriene. Nepotul sau Naram-Sin inca a fost in stare sa mentina imperiul. Extinderea acestuia in timpul sau se poate vedea din faptul ca unul dintre monumentele lui a fost gasit in regiunea Tigrului superior, iar unul din palatele sale, o fortareata impunatoare, a fost descoperit la vest de Tell Brak, pe Caburul superior, un afluent al Eufratului superior. Cu toate acestea, el a fost nevoit sa lupte contra elamitilor si gutilor, barbari munteni care au patruns in tara fertila venind din Muntii Zagrus si au incercat sa se aseze in Mesopotamia.

Gutii. – Sub urmasii lui Naram-Sin, gutii au ajuns mai puternici si, in cele din urma, au reusit sa puna capat regatului din Acad, dupa ce semitii domnisera peste Asia de vest timp de peste 150 de ani. Domnia traditionala a gutilor peste Mesopotamia este o perioada intunecoasa de 124 de ani. Despre aceasta perioada se cunoaste foarte putin. In literatura de mai tarziu, aceasta perioada a fost considerata intotdeauna ca un timp de necaz, iar gutii au fost descrisi ca niste barbari needucati. Totusi, stapanirea lor pare sa fi fost numai cu numele. Lucrul acesta se poate vedea din faptul ca mai multe cetati au fost conduse de domnitori sumerieni independenti, dintre care cel putin unul, printul din Ur, a indraznit sa se numească rege. Lagas este o alta cetate care, sub puternicul ei print Gudea, pare sa fi pastrat o pozitie semi-independenta. In ruinele cetatii sale, au fost gasite multe statui si inscriptii ale lui Gudea, in care raporteaza ca a obtinut lemn si piatra din Siria de nord si diorit din Arabia de sud-est, si ca a condus campanii militare contra Elamului si Persiei.

Restaurarea sumeriana. – In cele din urma, gutii au fost alungati din tara de Utukhegal din Erek, care a fost sarbatorit dupa aceea ca eliberator al tarii si a devenit rege. Utukhegal a fost urmat de unul dintre guvernatorii sai, Ur-Namu, din cetatea Ur, intemeietorul puternicei asa-numite Dinastii a III-a din Ur, care a domnit peste Mesopotamia timp de aproximativ o suta de ani, in jurul anului 2000 i.Hr. Numeroase documente din aceasta perioada ne ofera un tablou clar al istoriei si culturii timpului. Spre sfarsitul acestei perioade s-a nascut si a crescut Avraam, in cetatea Ur, centrul unei bogate vieti politice si intelectuale. In scolile din Ur se preda cititul, scrisul, aritmetica si geografia, iar arheologii ne spun ca locuintele obisnuite din Ur erau mai bine construite, decat majoritatea caselor modeste din Irakul modern. Cetatea avea chiar si facilitati asemanatoare cu cele moderne, cum ar fi un sistem de canalizare, iar cladirile publice si monumentele erau in asa fel proiectate si construite, incat sunt mai bine pastrate decat multe cladiri din perioade de mai tarziu. Turnul templului din Ur continua sa fie cea mai bine pastrata cladire antica din Mesopotamia.

Dupa ce cinci regi din Ur au domnit peste Mesopotamia timp de peste 100 de ani, regele semit Isbi-Ira din Mari a cucerit cetatea sumeriana principala, Isin, si a intemeiat dinastia de Isin, in timp ce elamitii au cucerit Larsa, o alta cetate sumeriana, si au intemeiat o dinastie acolo. Tara a fost impartita intre aceste doua case conducatoare si a fost stapanita de ele mai mult de 200 de ani. Desi exista rapoarte cu privire la multi dintre regii dinastiilor din Larsa si Isin, se cunoaste foarte putin despre istoria politica a acelei perioade in care au trait patriarhii Avraam si Isaac. Evenimentul politic cel mai important al acelei perioade a fost aparitia amoritilor, care, dupa ce au venit din Desertul Arabiei, au luat in stapanire Mesopotamia de nord si, pentru un timp, au ocupat tronul din Larsa.

Dinastia amorita sau prima dinastie a Babilonului. – Dupa ce si-au consolidat stapanirea asupra Mesopotamiei si au ocupat mari parti din tara, amoritii au facut din Babilon capitala lor si au intemeiat prima dinastie a Babilonului. Cel mai bine cunoscut dintre toti conducatorii ei este puternicul Hammurabi, al saselea rege al acestei dinastii, a carui domnie este datata de Albright si Cornelius de la 1728 la 1686 i.Hr., date care acum sunt general acceptate de cercetatori. Hammurabi este cel mai bine cunoscut pentru Codul sau de legi (vezi sectiunea a 5-a din articolul despre arheologie, si Nota suplimentara de la sfarsitul capitolului 21 din Exodul), care prezinta multe similaritati cu codul civil al izraelitilor, si pentru ca in trecut a fost identificat cu regele biblic Amrafel din Geneza 14, identificare ce, din diferite motive, nu poate fi corecta.

Hammurabi a fost in stare sa cucereasca toata partea sudica a Mesopotamiei, dupa ce l-a infrant pe Rim-Sin din Larsa, ultimul rege din acea dinastie. Apoi, s-a indreptat spre nord, a cucerit marea cetate Mari si l-a ucis pe conducatorul ei. Este chiar posibil ca el sa-si fi extins dominatia peste Asiria, care devenise puternica in partile nord-estice ale Mesopotamiei in cursul celor doua secole anterioare. In cele din urma, imperiul lui Hammurabi a ajuns aproximativ la aceeasi marime ca imperiul lui Sargon, cu aproximativ 600 de ani inainte.

Epoca lui Hammurabi a cunoscut un mare numar de productii literare. De fapt, a ajuns sa fie cunoscuta printre babilonienii de mai tarziu ca fiind epoca literaturii. Marile poeme epice si miturile sumerienilor au fost scrise in acea vreme. Acestei mari productii literare ii apartine poemul epic al creatiunii, “Enuma Elis”, poemul epic al lui Ghilgames, care contine istoria sumero-babiloniana a potopului (vezi sectiunea a 5-a a articolului despre arheologie din acest volum), poemul epic Adapa, in care unii cercetatori au crezut ca descopera unele reminiscente ale istoriei caderii omului in pacat, mitul Etana si multe alte mituri care se trateaza aventurile eroilor si zeilor nationali.

Perioada lui Hammurabi a cunoscut cea mai mare extindere a puterii amorite. Poporul acesta, dupa ce a patruns in tarile fertile ale Asiei apusene la inceputul mileniului al II-lea, prin infiltrare si cucerire, a devenit stapan nu numai al Mesopotamiei, ci si al Siriei si Palestinei, unde a alcatuit clasa conducatoare timp de secole, lucru pe care il cunoastem din izvoare biblice si extra-biblice. Ei au fost oamenii cu care a avut de-a face Avraam in Palestina (Geneza 14,13) si pe care Moise i-a invins cand i-a condus pe copiii lui Israel in Tara Fagaduintei (Deuteronom 3,8; 4,47).

Niciunul dintre succesorii lui Hammurabi nu l-a egalat in ce priveste talentul si calitatile politice. Cu toate ca dinastia a durat peste o suta de ani dupa moartea lui Hammurabi, regatul Babilonului a ajuns o putere slaba si a trebuit sa tolereze infiltrarea altor munteni, cunoscuti sub numele de casiti, care, in cele din urma, au pus stapanire pe tara. Totusi, nu casitii, ci hititii au pus capat primei dinastii din Babilon. Pe la 1550 i.Hr., ei au cotropit tara si au jefuit Babilonul. Aceasta noua natiune, care patrunsese de curand in orizontul politic al lumii Orientului Apropiat ne atrage atentia pentru o clipa asupra Asiei Mici, unde se construia un nou imperiu.

Anatolia Timpurie. – Cele mai vechi rapoarte scrise din Asia Mica, sau Anatolia, provin de la negustorii asirieni, care au intemeiat colonii unde faceau un comert prosper cu populatia localnica anatoliana. Cea mai mare parte a acestor documente, care deja se ridica la cateva mii, este cunoscuta sub denumirea de Tablitele capadociene. Ele provin de la Kültepe, vechiul Kanish, colonia principala a acestor negustori asirieni din secolul al XIX-lea i.Hr. Ei importau cositor si stofe scumpe din Asiria si le vindeau pe arama si argint, in care Anatolia era bogată. Cunoastem prea putin despre populatia locala a acelui timp, desi textele asiriene ii mentionau pe unii regi, cum ar fi Anita, care se pare ca a fost un conducator puternic. Este interesant sa aflam ca era in posesia unui tron de fier, intr-un timp in care, in conformitate cu multi cercetatori, fierul era inca necunoscut.

Hititii. – In jurul anului 1600 i.Hr., hititii istorici au aparut in Anatolia si au intemeiat un regat cu capitala la Khatushash, prezentul sat Bogazchivi, aproape de Ankara, capitala moderna a Turciei. Intrucat au adoptat scrierea cuneiforma babiloniana si ne-au lasat multe texte, suntem in stare sa reconstituim istoria si cultura lor. Dupa ce au venit in tara, si-au insusit multe din practicile religioase ale popoarelor bastinase din Anatolia, iar altele de la huriti, babilonieni si altii.

De asemenea, ei au pastrat in scris textele religioase ale predecesorilor lor anatolieni si le-au dat traduceri hitite interliniare. Deoarece hititii numeau limba acestui popor necunoscut al Anatoliei timpurii “Hattili”, in timp ce isi numeau propria limba “Neshumli”, cercetatorii le-au dat precursorilor hititilor numele de proto-hititi. Proto-hititii au fost, cel mai probabil, oamenii cu care Avraam a avut de-a face la Hebron (Geneza 25,9) si sunt mentionati adesea in rapoartele timpurii ale Bibliei (Geneza 26,34; Exod 3,8.17; etc.).

In a doua jumatate a secolului al XVI-lea i.Hr., sub conducerea regelui lor Murshilish I, hititii au atacat Babilonia si au jefuit capitala, punand capat primei dinastii a Babilonului. Totusi, s-au retras fara a lua in stapanire Babilonia si s-au inapoiat in Anatolia, unde au intemeiat un regat puternic, ce a durat pana pe la 1200 i.Hr. La acea data a fost distrus, la randul sau, de popoarele marii (vezi articolul despre Cadrul Istoric din Volumul al II-lea al acestui comentariu) care au trecut prin Anatolia in cautarea de noi camine. Insa, aceste evenimente din urma se afla in afara perioadei noastre si nu vor fi tratate aici.

Huritii şi mitanii. – Huritii sunt amintiti in multe texte civile de la inceputul mileniului al II-lea i.Hr. Ei vorbeau o limba indo-europeana, si sunt cunoscuti cititorului Bibliei sub numele de Horiti sau Horimi (Geneza 14,6; 36,20.21; Deuteronom 2,12.22). Venind din nord, s-au asezat in Mesopotamia nordica si au intemeiat regatul Mitani, aflat intre cotitura Eufratului si afluentii lui, raurile Balick si Chabur. Cand si-au format imperiul asiatic, cucerind Palestina si Siria, regii dinastiei a optsprezecea a Egiptului, din secolul al XVI-lea si al XV-lea i.Hr., au dus cateva razboaie impotriva regatului Mitani. Totusi, spre sfarsitul secolului al XV-lea i.Hr., cele doua natiuni au ajuns la un acord politic si au trait mai departe in buna intelegere. Pe vremea aceea, hititii devenisera primejdios de puternici si erau considerati inamicii potentiali ai egiptenilor. In cele din urma, hititii au fost in stare sa infranga regatul Mitani si sa-l absoarba ca pe o parte a Imperiului Hitit.

Casitii in Mesopotamia. – Dupa ce hititii navalitori au jefuit Babilonul in secolul al XVI-lea i.Hr si au plecat, casitii au prins ocazia de a se face stapani pe tara. Acesti casiti, care venisera probabil din Muntii Zagres si se asezasera in Babilonia cu un oarecare timp mai inainte, au inceput o domnie asupra Mesopotamiei Inferioare, care a durat urmatoarele cateva sute de ani. Inca odata ajungem la o perioada intunecata a istoriei mesopotamiene cu privire la care avem foarte putine informatii. Totusi, sunt cunoscute cele mai multe din numele regilor casiti si exista cateva scrisori pe care le-au scris regii casiti Kadashman-Kharbe I si Burna-buriash II catre Amenhotep III şi IV (Akhnaton) ai Egiptului. Acestea ofera inele de legatura foarte importante intre cronologia Egiptului si a Mesopotamiei.

Casitii par sa fi introdus un fel de sistem feudal si au impartit tara in mari mosii care in unele cazuri cuprindeau ttrgusoare si sate. Totusi, obligatiile marilor proprietari de pamant fata de rege nu ne sunt clare. Numai marea cetate Nipur pare sa se fi bucurat de o stare de semi-independenta, avand un conducator local care era dator sa se supuna oficial fata de suveranul Casit.

Situatia in Asia Apuseana in timpul probabil al Exodului. – In secolul al XV-lea i.Hr., timpul probabil al Exodului, casitii domneau ca proprietari feudali peste populatiile semitice bastinase din Mesopotamia Inferioara, fara nicio aspiratie de a-si extinde stapanirea spre vreuna dintre tarile invecinate. Huritii sau horitii indo-europeni stapaneau peste populatiile ce vorbeau limba aramaica din Mesopotamia Superioara. La apus de regatul Mitani, se afla imperiul in dezvoltare al hititilor, care pe vremea aceea lansau puternice atacuri in Siria de nord, teritoriu care era pretins partial de Egipt, partial de regii mitani.

Populatiile bastinase din Siria si Palestina constau din aramei la nord, canaaniti la sud si fenicieni in regiunea costala, avandu-i pe amoriti ca domnitori locali peste cea mai mare parte din tara. Dupa campaniile militare ale lui Tutmes al III-lea, mari parti din Siria si Palestina au apartinut Egiptului. Acestea erau tributare lui Faraon, care avea garnizoane in unele cetati si comisari superiori in cateva centre ca Yarimuta in Siria si Gaza in Palestina.

Scrierea cuneiforma era cunoscuta pretutindeni si folosita pe scara larga in toate tarile Asiei apusene. Acest fapt arata cunoasterea comparativ mai extinsa a istoriei acelui timp. Chiar si in Palestina, stapanita in secolele al XVI-lea si al XV-lea i.Hr. de Egipt, scrierea cuneiforma era foarte mult răspandita. Acest fel de scriere era folosit nu numai in corespondentele conducatorilor asiatici, dar si in corespondenta cu egiptenii, dupa cum cunoastem din Scrisorile de la Amarna. Prin urmare, scribii egipteni trebuiau sa invete felul acesta de scriere pentru relatiile cu prietenii si supusii asiatici ai regelui. In acelasi timp, in Palestina se faceau experiente cu un nou sistem de scriere alfabetic, inventat de niste mineri palestinieni la Sinai. Sistemul acesta simplu de scriere a devenit cu timpul, prin modificari facute mai tarziu de greci, probabil cea mai buna scriere care a fost inventata vreodata.

Viata culturala a ajuns la un nivel inalt in cele mai multe parti ale Asiei apusene in epoca patriarhala. Cetatile aveau sisteme de fortificatie puternice, temple si palate bine construite. Meseriile si arta erau foarte dezvoltate, iar arta razboiului fusese perfectionata pana la un nivel la care a ramas inca multe secole dupa aceea. Progresul cel mai mare fusese inregistrat cu aproximativ doua sute de ani inainte de timpul lui Moise, cand niste popoare cunoscute sub numele de hicsosi, care venisera probabil de dincolo de Muntii Caucaz si introdusesera calul si carul. Acesta a fost inceputul razboiului mecanizat si punctul de plecare pentru dezvoltarea armatelor purtate pe roti.

Conceptiile religioase ale natiunilor asiatice apusene erau oarecum similare. Toate aceste popoare erau politeiste si se inchinau la idoli ca reprezentanti vizibili ai zeilor lor. Locurile lor de cult erau fie temple, fie locuri sacre in aer liber, numite in Biblie “inaltimi”. Ritualurile religioase erau insotite de jertfe omenesti. De obicei, zeii erau forte personificate ale naturii. La cele mai multe popoare, rolul dominant il aveau zeii soarelui si lunii, dar zeitatile principale la alte popoare erau zeii furtunii sau alte divinitati ale naturii. Zeii fertilitatii – Baal la canaaniti, Tamuz in Mesopotamia – erau adorati in cele mai multe locuri, si numeroase zeitati locale, asemenea sfintilor patroni locali, primeau multa cinste.

Toate natiunile pagane ale antichitatii credeau in nemurirea sufletului, a carui fericire era considerata ca depinzand de grija acordata trupului si de ritualurile savarsite pentru cel decedat. De aceea, se avea multa grija atunci cand era vorba de inhumare. Pentru ca decedatul sa poata avea tot ce-i trebuie spre a se bucura de placerile vietii, de hrana si bautura, mobilier, unelte, arme si bijuterii, de obicei, acestea erau puse in mormant, ca sa fie folosite dupa moarte.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania