Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

2. ELEMENTELE CALENDARULUI EBRAIC – autor Biserica Adventista

Scris la: 19 iunie 2010

2. Elementele calendarului ebraic

Ziua, din seara pana in seara – Ziua incepea pentru evrei seara, dupa cum stim ca ziua a 10-a a lunii a saptea urma sa inceapa in seara zilei a 9-a (Lev 23,32), adica, atunci cand soarele apunea la sfarsitul zilei a 9-a. Faptul ca ziua se termina la apus e aratat in indrumarile pentru curatire: cineva care era necurat ceremonial 7 zile, trecea prin anumite ceremonii curatitoare in ziua a 7-a si era din nou curat “seara” (Num 19,16.19); si cineva care era necurat pana seara se spunea ca devenea curat “dupa asfintitul soarelui” (Lev 22,6.7). Deci este evident ca, daca ziua a 7-a a unei perioade se termina la apusul soarelui, atunci toate zilele acelei perioade trebuie sa se sfarseasca la apusul soarelui.

Saptamana demarcata de Sabat – Saptamana a fost delimitata de Dumnezeu chiar inainte de darea Legii, prin masura indoita de mana din ziua a 6-a si pastrarea ei in ziua a 7-a (Ex 16). Ea a fost unicul element al calendarului inglobat in Decalog, deoarece Sabatul are un aspect moral care nu e legat de simple date si calendare. El este un semn al ascultarii de Creator si a fost revelat lui Israel ca parte din Legea morala si ca un simbol al sfintirii (Ex 31,13), nu numai al puterii lui Dumnezeu de a crea, dar si al puterii Lui de a re-crea. De aceea, saptamana este independenta de toate calendarele. Scopul ei nu e de a calcula date. Intr-adevar ea este de nemasurat cu nici o luna calendaristica a anului.

Luna reglementata de Luna – Cele doua cuvinte pentru “luna” sunt 1) yerach, inrudit cu yareach, “luna”; 2) chodesh, literal “cea noua”, referindu-se la “luna noua”, “ziua lunii noi” si astfel o “luna” lunara, de la radacina chadash, a “reinnoi”. Yareach e rar folosit, cuvantul obisnuit fiind chadesh. Luna in care israelitii au parasit Egiptul a fost fixata ca luna intai a anului. Aceasta a fost numita Abib, “luna spicelor” de cereale. Ea era luna de primavara a deshiderii recoltei palestiniene, numita mai tarziu Nisan, asa cum e cunoscuta pana in timpul de fata (vezi Ex 23,15; 34,18; Deut 16,1; Estera 3,7). Aceasta era, evident, o luna lunara cu care evreii erau deja obisnuiti, deoarece nimic nu se spune de instituirea unui nou fel de luna. Daca schimbarea ar fi fost de la un tip solar la unul lunar, ar fi fost necesar vreun fel de instructiuni cu privire la felul cum sa se calculeze luna noua. Inovatia a fost, pur si simplu, ca “luna aceasta” urma sa fie intaia, asa cum probabil nu fusese mai inainte.

Ziua intai a lunii era considerata o zi speciala, fiind celebrata prin sunarea trambitelor si prin sacrificii mai multe decat de obicei (Num 10,10; 28,11-14). Lunile noi sunt adesea amintite impreuna cu Sabate si sarbatori (2 Imp 4,23; Is 1,13.14; Is 66,23 etc.)

Faptul ca luna incepea cu luna noua este aratat de o intamplare de pe timpul lui David. Dupa ce Saul cautase sa-i ia viata, David a pus la incercare atitudinea lui Saul fata de el, lipsind de la masa regala la sarbatoarea unei luni noi. Saul n-a spus nimic in timpul sarbatoarei de luna noua, dar mania lui a izbucnit cand locul lui David a fost din nou gol “a doua zi, ziua a doua a lunii noi” (1 Sam 20,24-27). Evident, deci ziua intai a lunii, asa cum ar fi de asteptat intr-un calendar lunar, a fost luna noua (luna noua vizibila, nu luna noua astronomica; diferenta este explicata la p. 115-116).

Nume pre-exilice ale lunilor – Avem prea putine informatii cu privire la lunile iudaice inainte de exilul babilonian. Erau 12 luni (1 Imp 4,7), dar nici macar nu le cunoastem numele, cu exceptia lunii intai, Abib (Ex 13,4; 23,15; 34,18; Deut 16,1), luna a doua Zif (1 Imp 6,1), luna a 7-a Etanim (1 Imp 8,2) si luna a 8-a Bul (1 Imp 6,38). Acestea erau intr-adevar nume canaanite; s-au gasit inscriptii feniciene care mentioneaza Etanim si Bul. Lucrul acesta nu e surprinzator, intrucat limbile ebraica si canaanita erau inrudite de aproape. Mai frecvent Biblia se refera la luni prin numar, inainte de exil, decat prin nume (Ex 12,2; 16,1; 19,1; 1 Imp 12,32; Ier 28,1; 39,2).

Lungimea lunii – Nu se spune nimic cu privire la numarul zilelor dintr-o luna. In timpuri ulterioare, lungimea lunilor si intervalele dintre anii cu 13 luni a fost calculata dupa reguli astronomice si fixata intr-un calendar sistematizat. Dar la inceput, lunile trebuie sa fi fost determinate prin observarea directa a lunii. Intrucat fazele lunii se repeta la fiecare 29 1/2 zile, aproximativ, luna noua ar reapare in seara de la sfarsitul zilei a 29 sau a 30 a lunii. De obicei, lunile ar avea pe rand 30 si 29 de zile, dar lucrul nu era totdeauna exact asa. Nu numai variatii minore in miscarea lunii afecteaza uniformitatea intervalelor, dar si conditiile atmosferice impiedica uneori vizibilitatea lunii noi la sfarsitul zilei a 29-a. Daca era vizibila pe cerul de seara dupa apusul soarelui, ziua care incepea atunci era calculata ca ziua intai a lunii noi; insa daca nu era vizibila sau era acoperita de nori, ziua aceea era inca a 30-a. Cu ziua care urma dupa ziua a 30-a, intotdeauna se incepea luna noua, chiar daca luna era inca intunecata de nori. In felul acesta puteau sa fie in succesiune 2 sau chiar si trei luni de cate 30 de zile, desi lucrul acesta nu era obisnuit.

Musulmanii de azi isi socotesc lunile dupa luna observata (cu exceptia faptului ca ei folosesc si calendarul Gregorian in contactele lor cu lumea apuseana si astfel, in districte izolate, data lunara poate fi cu o zi in urma sau inainte de data dintr-un sat vecin. Dar iudeii, traind pe o suprafata relativ mica, par sa fi avut un sistem centralizat, controlat de preotii de la Ierusalim. Exista relatari traditionale ale martorilor care vorbesc despre aparitia ultimului patrar al lunii si despre semnale de foc vestind inceputul lunii noi de pe varfuri de deal de pe toata tara, asa ca tot Israelul putea incepe luna impreuna.

In vremurile ulterioare, cu siguranta in forma revizuita a calendarului instituit la cateva secole dupa vremea lui Hristos, cele 6 luni de la Nisan pana la Elul aveau alternativ cate 30 si 29 de zile si orice ajustari cerute de variatii a lunii erau facute in cealalta parte a anului, asa ca sa lase intervalele dintre sarbatori totdeauna aceleasi. Astfel de ajustari nu ar fi fost facute cata vreme inceputul fiecarei luni mai depindea de observarea lunii noi. Observatia lui David ca maine este luna noua (1 Sam 20,5) nu arata in mod necesar ca lunile erau fixate mai dinainte prin calcul. David ar fi putut sa aprecieze lucrul acesta din luna precedenta fara sa greseasca mai mult decat cu o zi si s-ar putea sa fi vorbit in ziua a 30-a care in mod necesar ar fi fost ultima zi din luna. Nu putem cunoaste cand s-a introdus un sistem oarecare de calculare regulata, dar probabil a fost o tarziu. Datele de pe tablitele de lut din Babilonia, scrise la multe secole dupa David, nu prezinta nici o succesiune fixa de luni, de 30 si de 29 de zile, si babilonieni au fost astronomii cei mai avansati pana la perioada greaca clasica.

Anul Lunisolar – Numarul lunilor dintr-un an nu era mentionat in mod specific in Lege (pentru o perioada mai tarzie, vezi 1Imp 4,7), desi lucrul acesta era considerat ca de la sine inteles de la inceput, deoarece atat Egiptul, cat si Mesopotamia aveau 12 luni. Luna lunara a 13-a era dor una dintre cele 12 dublata. Dar 12 luni lunare se termina aproximativ cu 11 zile mai devreme, deci un an solar complet calculat de la acelasi punct de plecare. Deci ar fi devenit foarte de timpuriu vizibil ca, intr-o serie de ani lunari necorectati (asa cum folosesc musulmanii pana astazi), calendarul s-ar fi mutat treptat tot mai timpuriu in raport cu anul periodic, in proportie de aproape 11 zile anual. Cu timpul, el ar fi facut un intreg circuit al sezoanelor si ar fi calculat un an in plus cam dupa 33 de ani solari, sau cam trei ani in plus intr-un secol. Efectul asupra cronologiei este evident. Dar nici un calendar semitic cunoscut al vremurilor vechi nu era lasat sa decurga necorectat. Ajustarea era facuta in Babilon, prin intercalarea periodica sau inserarea unei luni intercalate la fiecare cativa ani – adica, repetand sau a 6-a, sau a 12-a luna, la inceput intr-un fel oarecum neregulat, mai tarziu intr-un ciclu de 19 ani.

Un astfel de calendar lunar de 12 sau de 13 luni, ajustat in felul acesta la anul solar, e uneori numit un an lunisolar. De aceea, Pastele crestin, datat originar dupa Pastele ebraic si calculat inca dupa un calendar lunar, se muta la diferite date in calendarul nostru, in interval de aproape o luna. Totusi calendarul lunisolar, ca acela al mesopotamienilor si al iudeilor, era de aproape mai corect intr-o lunga serie de ani, decat calendarul solar egiptean, care era calculat ca 365 de zile continuu, fara un an bisect (vezi vol I p.176). E adevarat, un singur an egiptean de 365 de zile era mai aproape de anul adevarat decat un an iudeu sau babilonian de 354 sau poate 384 de zile, dar calendarul egiptean nu-si corecta niciodata eroarea lui mai mica si de aceea se deplasa cu o zi la fiecare al 4-lea an si acumula diferenta aceasta. Pe de alta parte, calendarul lunisolar, cu o variatie mai mare in fiecare an, se corecta periodic, asa ca un anumit numar de ani iudaici egala numarul anilor solari adevarati in aceeasi perioada. Nu putea sa fie un an suplimentar ebraic dupa 33 de ani sezonieri, deoarece fiecare an iudaic avea un Paste, tinut in legatura cu secerisul si nu putea sa fie decat 33 de sezoane de seceris in 33 de ani.

Anul reglat de sarbatori – Evreii nu aveau nevoie de cicluri astronomice pentru a-si corecta calendarul atata vreme cat tineau Pastele asa cum era prescris in Lege. Intrucat dorea sa le dea israelitilor un sistem de sarbatori anuale pentru a le da invataturi religioase in legatura cu evenimentele sezoniere, Dumnezeu a aranjat un sistem calendaristic care sa-i faca in stare sa cunoasca mai dinainte timpurile regulate pentru aceste adevaruri si sa tina aceste sarbatori in sezonul corespunzator. Acest sistem lunar, asemanator cu acela folosit de multa vreme in Mesopotamia, era destul de usor de tinut prin observarea lunii. Chiar si corectarea periodica necesara putea fi determinata intr-un fel simplu. Parasind Egiptul, israelitii nu acumulasera o colectie de cunostinte astronomice pe care sa bazeze un sistem de datare si Dumnezeu nu i-a dat lui Moise instructiuni tehnice elaborate pentru reglementarea calendarului. El a indicat “luna spicelor” ca luna intai (Abib sau Nisan), si de la ea indrumarile simple pentru festivalurile de primavara procurau o regula pentru un calendar exact.

Cheia pentru corectarea anului lunar cu scopul de a se armoniza cu anul sezonier urma sa fie gasita in regulile care legau Pastele si Sarbatoarea Azimilor cu Abib, “luna spicelor” (Deut 16,1; Exod 23,15; 34,18), si cu inceputul secerisului. Un snop de cereale coapte era adus ca roadele dintai in timpul Sarbatorii Azimilor (Lev 23,10-14), dupa care putea sa se manance din noua recolta de orz. Astfel, jumatatea lui Abib nu trebuia sa fie prea devreme pentru inceputul secerisului orzului, cereala cea mai timpurie care se cocea in Palestina. Si mai mult, nu trebuia sa fie nici prea tarziu pentru Sarbatoarea Saptamanilor, pentru ca aceasta trebuia sa cada in cursul seceratului graului, sapte saptamani mai tarziu, pentru ca sarbatoarea de pe urma era numita “cele dintai roade din secerisul graului” (Ex 34,22; Lev 23,15-17; Deut 16,9.10). Mai putin specifice sunt referirile la timpul Sarbatorii Secerisului (nu a Corturilor), in luna a 7-a ca venind la sfarsitul secerisului dupa culesul viilor (vezi Ex 23,16; Vel 23,34.39). Dar accentul e pus in mod sigur asupra fixarii exacte a lunii Abib in primavara, luna de la care sunt numarate toate celelalte.

Secerisul orzului, cheia – Pentru a tine luna Abib in aliniere cu secerisul orzului, era necesar ca ocazional sa se insereze a 13-a luna, ori de cate ori eroarea se acumula (in decurs de 2 sau 3 ani) indeajuns pentru a muta luna intai prea timpuriu ca cerealele sa fie coapte in sezonul Pastelui. Un exemplu ipotetic va ilustra aceasta. Israelitii au trecut Iordanul si au tinut primul lor Paste in Canaan pe timpul secerisului (Iosua 4,19; 5,10-12). Anul urmator, sarbatoarea s-ar fi mutat cam cu 11 zile mai devreme raportat la timpul coacerii si in al treilea an, cam cu 22 de zile mai devreme. La al treilea (cu siguranta la al 4-lea) an, 16 Abib s-ar fi mutat cu totul din timpul secerisului orzului, asa ca nu s-ar fi putut oferi un snop de cereale coapte. Astfel in anul acela, luna cu care s-ar fi inceput anul nou ar fi fost in schimb o luna a 13-a, ulterior numita Veadar (ebraic wa’adar, literal, al doilea “si Adar”), un al doilea Adar; ( Intrucat numele Veadar a fost introdus aici pentru luna a 13-a, termenul Nisan poate fi folosit si el mai apoi pentru luna intaia, cum si alte nume care au fost imprumutate de la babilonieni dupa reintoarcerea din captivitate. Deci Biblia uneori desemneaza lunile numai prin numar si nu mentioneaza decat trei nume pre-exilice. De aceea e bine sa se evite impovararea capitolului cu mai mult de un nume pentru o singura luna si de a folosi de aici mai inainte numele mai bine cunoscute (vezi p. 108) care a fost in uz in iudeime de la exil, pana in ziua de fata. Trebuie sa se retina, totusi, ca aceste nume din urma nu au fost de fapt folosite in perioada cuprinsa de acest volum.). Nu e dovada de folosirea lunii a 13-a pe vremea lui Iosua, dar ceva de felul acesta trebuie sa fi avut loc, daca Israelitii se tineau literal de regula snopului de leganat.

Traditia tarzie israelita ne spune ca preotii raspunzatori pentru decizie cercetau recolta in luna a 12-a si ori de cate ori parea ca recolta nu va fi coapta la 16 a lunii urmatoare, anuntau ca luna urmatoare urma sa fie numita Veadar si ca luna dupa al doilea Adar urma sa fie Nisan, luna intai.

Multi autori sustin ca, in toata perioada biblica, luna iudaica era bazata pe observarea directa a lunii si ca inserarea unui al doilea Adar era determinata de recolta iudaica a orzului.

Altii gasesc dovezi in perioada post exilica pentru metoda calcularii arbitrare, de exemplu o schema regulata de luni de 30 si de 29 de zile si ciclul de 19 ani. Indiferent cand s-ar fi introdus calculul, el a fost probabil controlat si reglementat prin observatie multa vreme dupa aceea.

In felul acesta, anii instituiti la Exod au inceput cu Abib sau Nisan, care evident trebuia sa se tina in pas cu recolta de orz prin inserarea unei luni a 13-a la fiecare doi sau trei ani (vezi tabelul p. 108).

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania