Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

5. NOI PROBLEME CALENDARISTICE DUPA EXIL – autor Biserica Adventista

Scris la: 20 iunie 2010

5. Noi probleme calendaristice dupa Exil

Iudeii si Calendarul Babilonian – Cand iudeii s-au intors in Palestina, dupa exilul babilonian, ei au adus cu ei numele de luni babiloniene in forma modificata, de exemplu, Abib a devenit Nisan, de la babilonianul Nisanu. Unii autori sunt de parere ca, pana dupa exil, evreii nu introduceau un al doilea Adar – o a 13-a luna – pentru a corecta calendarul. Dar Pastele trebuia sa fie sincronizat cu seceratul orzului; de aceea iudeii din cele mai vechi timpuri trebuie sa fi avut o a 13-a luna sau echivalentul ei. E clar ca israelitii nu erau credinciosi in tinerea legii levitice, dar nu e motiv de a presupune ca ei nu au tinut niciodata Pastele in decursul veacurilor.

Unii gandesc ca exilatii evrei care s-au reintors au adoptat pe de-a-ntregul calendarul babilonian, inclusiv ciclul de 19 ani si sistemul lor exact de introducere de luni suplimentare. Exista dovezi documentare ca iudeii dupa captivitate au folosit echivalentul ciclului de 19 ani, adica, introducerea de 7 luni suplimentare in curs de 19 ani, dar nu exista dovada ca ei au adoptat obiceiul babilonian de a introduce un al doilea Elul (luna a 6-a) uneori in loc de un al doilea Adar. Autorii iudei au sustinut intotdeauna ca numai al doilea Adar a fost folosit si alti autori sunt de acord ca in aceasta se deosebeau de babilonieni. Motivul pentru lucrul acesta era probabil faptul ca dublarea lunii a 6-a (Elul), in loc de a celei a 12-a, Adar, ar fi introdus un interval neregulat intre sarbatorile de primavara si de toamna, si asfel ar fi cauzat confuzie in participarea iudeilor la sarbatorile lor de toamna.

Biblia nu da dovezi directe asupra problemei, dar porunca de a tine Pastele in luna intai, “luna spicelor”, si de a tine trei sarbatori in luna a 7-a presupune cu hotarare ca sarbatorile de toamna erau facute anume sa vina la 6 luni dupa luna spicelor si ca deci nu era nici o iregularitate in intervalul de la Nisan la Tishri.

De fapt, un al doilea Elul nu ar avea nici o insemnatate in calendarul ebraic, deoarece necesitatea de a introduce a 13-a luna aparea numai din cauza nevoii de a tine luna Nisan in rand cu secerisul orzului. Lucrul acesta putea cel mai bine sa fie realizat adaugand un al doilea Adar chiar inainte de Nisan. Plasand luna suplimentara cu 6 luni mai devreme – daca nevoia pentru ea putea sa fie prevazuta cu atata timp mai inainte – n-ar fi fost de nici un folos si ar fi cuprins in sine dezavantajul de a intrerupe cursul normal al lunilor de sarbatori.

Ciclul de 19 ani – Adaptarea unui ciclu de 19 ani ar fi fost foarte folositor la fixarea de mai inainte a timpului Pastelui. Atata vreme cat introducerea lunii a 13-a nu putea fi anuntata pana cand nu putea fi cercetata in Adar recolta de orz, luna Pastelui nu putea totdeauna fi cunoscuta destul de devreme pentru a se evita inconvenientele pentru aceia care ar fi trebuit sa isi faca planurile de participare. Dar un ciclu anual de 19 ani le-ar fi inlesnit sa aseze 6 luni suplimentare in fiecare grupa de 19 ani intr-o succesiune regulata de intervale de cate doi si trei ani si de a tine data Pastelui in cuprinsul sezonului cunoscut al orzului in coacere. Calendarul ar fi adaptat sistematic si luna a 13-a, aparand la intervale predeterminate in fiecare ciclu, ar fi totdeauna cunoscuta mai dinainte.

Acest ciclu de 19 ani poate fi explicat ca o expresie a legaturilor dintre anii solari si lunari, si anume 235 de luni lunare ar fi (cu diferente de o ora sau doua) egale cu 19 ani solari. Doar 19 ani lunari de cate 12 luni ar totaliza nu 235, ci 228 de luni; de aceea, daca o luna lunara suplimentara ar fi introdusa de 7 ori la fiecare 19 ani, anul al 19-lea lunar si solar s-ar termina impreuna. Daca, de exemplu, echinoctiul de primavara ar cadea la 1 Nisan in oricare an dat, ar cadea din nou la 1 Nisan peste 19 ani.

Babilonienii au dezvoltat un astfel de ciclu printr-o indelungata experimentare. Se crede ca, pe la inceputul secolului al IV-lea i.Hr., ei inserau luna suplimentara in anul al 3-lea, al 6-lea, al 8-lea, al 11-lea, al 14-lea, al 17-lea si al 19-lea din ciclu. Pe baza schemei acesteia, luna suplimentara din anul al 17-lea era un al doilea Ululu (Elul), iar in ceilalti sase ani, un al doilea Addaru (Adar). Insa Iudeii se pare ca nu au folosit un al doilea Elul, ci numai un al doilea Adar. Intrebarea: “Cand au adoptat iudeii ciclul de 19 ani?” nu e rezolvata. Intrucat ciclul acela era cunoscut in Babilon cu multa vreme inainte de era crestina si multi iudei au locuit acolo din secolul al VI-lea i.Hr., ar fi greu, probabil, ca rabinii iudei care aveau raspunderea calendarului sa ramana ignoranti in ce priveste principiile calculari calendaristice pana cand a fost introdus calendarul fix cu mult timp dupa vremea lui Hristos. Este probabil ca astfel de principii sa fi fost cunoscute cu mult timp inainte ca metodele traditionale sa fi fost abandonate. Pana la data distrugerii templului, seceratul orzului era factorul major, dar dupa aceea, mai ales dupa ce iudeii au fost izgoniti din Ierusalim, era mai putin relevant in problema decat convenienta calcularii uniforme in regiuni foarte intinse.

Desi Biblia nicaieri nu da vreun indiciu de vreun ciclu de 19 ani, regula recoltei de orz ar rezulta automat intr-o medie de 7 luni suplimentare in curs de 19 ani. In felul acesta, legile sarbatorilor, fara sa se specifice reguli calendaristice ca acestea, serveau la reglementarea calendarului palestinian in mod natural si simplu.

Calcularea lunilor versus observatia – Chestiunea celei de-a 13-a luna aparea numai o data la 2 sau 3 ani, dar chestiunea inceperii luni a fost totdeauna prezenta. Mai ales dupa captivitate, cand majoritatea iudeilor au ramas in Babilon, a fost o problema reala de a determina pe toti credinciosii sa tina lunilor noi si sarbatorilor impreuna. Simpla deosebire in datarea documentelor era ceva de mai mica insemnatate, dar perspectiva ca unii iudei sa calce zilele sacre in timp ce altii le tineau era ceva respingator pentru cei evlaviosi.

Sfintenia templului si prestigiul preotiei ii faceau pe iudeii babilonieni sa priveasca spre Palestina pentru autoritate in aceasta chestiunea. In felul acesta, calendarul post exilic, chiar asa cum era folosit de acei iudei care au ramas timp de secole in Babilonia – era reglementat in Ierusalim. Ziua intai a lunii – cel putin dupa fiecare luna de 29 de zile – era vestita prin semnale de foc, repetata dupa varf de munte pe varf de munte pana la districtele marginase ale Palestinei si chiar pana in Babilon. Insa cateodata semnale luminoase false, date cu o zi mai inainte de catre samariteni, ii induceau pe iudeii din departare sa inceapa o luna noua dupa 29 de zile, cand luna ce se termina trebuia sa aiba 30 zile. In consecinta, semnalele de foc au fost inlocuite de solii trimise prin alergatori.

In Egipt, unde nu se puteau folosi semnale de foc, apoi in toate tarile, in afara de Palestina, iudeii au ajuns sa tina lunile noi si sarbatorile in doua zile succesive, pentru a fi siguri ca au tinut adevarata zi. Chiar si o luna care urma unei luni de 29 de zile nu se putea presupune ca are 30 de zile; indoiala aceasta cu privire la ziua intai a lunii noi ducea la tinerea atat a zilei a 30-a, cat si a zilei care urma. Obiceiul acesta era binecunoscut la Roma. Horatiu se referea in Satirele sale (I.9. 67-70) la “tricesima sabbata”, “sabatul zilei treizecia”:

“Horatiu: ‘Fara indoiala nu stiu de ce doresti sa vorbesti in taina cu mine, ziceai’”

“Fuscuc: ‘Imi aduc bine aminte, dar intr-un timp mai bun da-mi voie sa vorbesc: astazi este tricesima sabbata: vrei sa-i ofensam pe evreii circumcisi?’”

Dupa ce au devenit o chestiune de calcul, lungimile lunilor puteau fi cunoscute mai dinainte, fara a depinde de observatie directa. Din nefericire nu stim cand a avut loc schimbarea de la observatie la o succesiune regulata de luni de 30 de zile si de 29 de zile. Avem dovada directa considerabila cu privire la practica calendaristica post-exilica din documente iudaice datate, gasite in Egipt, dar dovada din aceste surse a dat prilej la diferente de opinie asupra chestiunii calcularii fata de observatie.

Probabil ca persoanele oficiale care se ocupau de calendar foloseau metode de calcul in timp ce pastrau practica de a invita martori pentru a raporta despre aparitia lunii noi in fiecare luna sau cel putin pentru luna Nisan. Urma in mod natural ca aceste proceduri traditionale sa fie pastrate inca multa vreme dupa ce devenisera nenecesare.

In perioada cand luna depindea de observarea lunii noi sau de confirmarea de catre martori, era incertitudine in locuri departate cu privire la ziua corecta a lunii, deoarece, din cauza anumitor factori variabili, aparitia faptica a lunii noi nu putea fi prevazuta. Imposibilitatea de a vedea luna noua in seara de dupa 29 ale lunii ar fi putut sa insemne, pe de o parte, ca luna trebuie sa aiba 30 de zile, dar, pe de alta parte, ca conditiile atmosferice nefavorabile vizibilitatii ar fi putut sa intarzie, pentru ca sa fie vazuta in unele locuri mai tarziu decat la Ierusalim, iar diferenta in longitudine intre Palestina si Babilonia putea uneori sa insemne ca luna noua ajungea sa fie vizibila la Ierusalim dupa ce deja apusese pentru Babilonia (vezi sectiunea urmatoare). Elementele acestea de incertitudine au continuat chiar si dupa ce luna noua astronomica, numita “luna in conjunctie”, putea fi calculata.

Luna si luna lunara observata – Intervalul dintre Luna noua astronomica si Luna noua vizibila (sau luna noua), cu care vechii semiti isi incepeau fiecare luna a calendarului lor lunar observat, e variabil. In timp ce Pamantul se misca intr-un an in jurul Soarelui; Luna inconjoara Pamantul de 12 ori si o fractiune. In cursul fiecarei revolutii a Lunii (care marcheaza o luna lunara), corpul acela ceresc trece printre Pamant si Soare si; de asemenea, trece prin dreptul punctului de pe partea opusa a Pamantului fata de Soare. Cand o vedem opusa Soarelui cu fata ei complet luminata de lumina Soarelui, zicem ca Luna e “plina”. Cand trece intre noi si Soare, n-o vedem deloc, deoarece partea ei dinspre noi e neluminata. Cand apare dintre Pamant si Soare si devine vizibila pentru noi ca luna noua – adica vedem marginea partii ei luminate – spunem ca e noua”.

Pentru a intelege lucrul acesta mai bine, sa ne inmoduim o linie imaginara care leaga centrul Pamantului cu centrul Soarelui. Cand Luna inconjoara globul nostru, drumul ei se gaseste intr-un plan variabil inclinat dupa un anumit unghi in raport cu acela al Pamantului; de aceea e uneori deasupra si alteori dedesubtul planului orbitei pamantului, cand in fiecare luna trece printre noi si Soare si trece de linia Pamant-Soare. Daca, asa cum se intampla ocazional, Luna intersecteaza linia aceasta, asa incat umbra ei cade direct pe glob, observatorii din cuprinsul umbrei aceleia vad discul ei negru intunecand parte din Soare sau tot Soarele intr-o eclipsa de Soare. De cele mai multe ori, cand trece mai sus sau mai jos de linia imaginara, nu intuneca Soarele, ci ramane invizibila, si de aceea timpul exact al trecerii (pe care astronomii o numesc conjunctie) nu poate sa fie observat. Timpul conjunctiei (Luna noua astronomica) e dat in almanahuri si in unele calendare, fiind simbolizat printr-un disc negru solid.

Dar nu adesea luna noua devine vizibila pe cerul de seara in ziua marcata ca “luna noua” in almanah. Cand trece in conjunctie in cursul zilei, Luna e prea aproape in linie cu Soarele pentru a fi vazuta in seara aceea dupa apusul soarelui. Numai dupa un interval – in medie cam o zi si jumatate – se misca destul de departe dincolo de Soare pentru a aduce partea ei luminata catre Pamant, indeajuns ca sa apara ca o luna noua. Cand devine vizibila, luna noua poate fi vazuta pe o parte a Pamantului chiar dupa apusul soarelui, dar observatori pe alte parti ale globului, mai spre est, pentru care Luna deja a ajuns, nu pot vedea luna noua decat in seara urmatoare. De aceea luna lunara, incepand cu observarea lunii noi, ar putea uneori sa inceapa cu o zi mai devreme in Egipt sau la Ierusalim, de exemplu, decat ar incepe in Babilon.

Intervalul dintre conjunctie si luna noua vizibila variaza nu numai cu ora conjunctiei si localitatea, dar si cu viteza si unghiul cursului lunii, care sunt variabile. Cand e mai redusa, Luna ia mai mult timp – poate 2 sau 3 zile – pentru ca sa se miste destul de departe de Soare pentru a fi vazuta. Mai departe, conditiile atmosferice afecteaza vizibilitatea si in anumite sezoane, luna noua poate fi cu totul acoperita de nori in prima seara, si asa unei luni solare de 29 de zile i s-ar putea da 30 de zile, iar luna noua este amanata cu o zi.

Numele lunilor post-exilice – Dupa intoarcerea din exil, numele lunilor babiloniene au fost adoptate, cu ortografie usor schimbata, asa cum s-a mentionat. Cat priveste inceputul anului, atat calcularea de toamna, cat si cea de primavara, se pare ca a fost folosita in cartile post-exilice ale Bibliei. E de retinut ca indiferent daca anul e calculat din toamna sau din primavara, Nisan e intotdeauna calculat ca luna intai, Tishri a 7-a si Adar a 12-a. Astfel, anul civil incepe cu luna a 7-a si se incheie cu a 6-a.

Anul post-exilic in Biblie – Ezechiel nu clarifica in Biblie daca anii erei sale, incepand cu exilul lui Ioiachin, erau calculati de la Nisan sau de la Tishri, sau erau calculati prin aniversari de la data captivitatii regelui. Dar daca Ezechiel asa dupa cum se sustine in general, socotea anii din primavara, el ar fi putut face lucrul acesta pentru ca traia ca traia in Babilonia si folosea calendarul oficial babilonia, care incepea anul cu Nisanu (Nisan). In felul acesta uzul lui nu ar fi avut influenta asupra practicii calendaristice iudaice. Hagai si probabil contemporanul si colegul sau, Zaharia (desi ultimul e inconcludent), sunt in general considerati ca au folosit anul din primavara, deoarece daca evenimentele din Hagai 1,1 si 2,1.10 sunt legate in ordine cronologica, lunile a 7-a si a 9-a urmau dupa a 6-a in anul al 2-lea al lui Dariu, cum nu ar fi putut urma daca cu luna a 7-a incepuse anul nou. Cartea Esterei, care identifica Nisan ca luna intaia, Sivana 3-a si Adar a 12-a nu revarsa lumina asupra faptului cum socoteau iudeii inceputul anului, intrucat datele din cartea aceasta sunt date in legatura cu acte oficiale ale conducatorilor din carmuirea persana. Evenimentele ar fi probabil datate dupa calendarul babilonian pe care conducatorii persani l-au adoptat din timpul cand Ciru cucerise Babilonia.

Pe vremea lui Ezra si Neemia (Ezra-Neemia la origine fusese o singura carte), exista dovada ca iudeii reintorsi calculau anii regelui din toamna, probabil dupa anul civil care incepea cu Tishri (vezi articolul asupra Cronologiei din Vol. III). Neemia mentioneaza Chisleu (Kislev luna a9-a) ca precedand Nisan (luna intai) in anul al 20-lea al lui Artaxerxe (Neemia 1,1; 2,1). Evident, el gandea in termenii vechiului an de domnie al lui Iuda si calculand de la luna a7-a Tishri si nu de la anul nou persan din Nisan. Desi evenimentele mentionate in aceste doua luni au avut loc in palatul regelui persan, cartea nu a fost scrisa decat dupa ce Neemia mersese la Ierusalim si se angajase la reconstruirea comunitatii iudaice de acolo. Intr-o astfel de situatie, sub restatornicirea administratiei iudaice in vechea capitala a Iudeii, era natural ca sa aiba loc o reinviere a patriotismului si o reintoarcere la vechiul calendar si la anul de domnie al lui Iuda. Mai departe, un document de la o colonie iudaica din Egipt, scris in acelasi secol cu Ezra si Neemia, arata ca acesti iudei din Egipt foloseau, de asemenea, un an calendaristic iudaic incepand din toamna.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania