Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

7. INSELACIUNILE ARGUMENTULUI PROVENIT DIN GEOLOGIE

Scris la: 3 mai 2010

7. Inselaciunile argumentului provenit din geologie

O alta metoda netemeinică este modul cu totul artificial in care au fost constituite detaliile clasificatiei geologice. Prin aceasta intelegem detaliile numeroaselor subdiviziuni ale sistemelor aratate pe tabela insotitoare, de la Cambrian, Ordovician, Silurian, pana sus la Cuaternar sau Pleistocen, totalul acesta fiind adesea numit columna geologica.

Am amintit mai inainte metoda folosita pentru a determina datele diferite ale fosilelor, si anume, prin compararea cu dezvoltarea embrionara a animalelor similare vii. Pe temeiul acestei reguli sau legi, cum a numit-o Aggasiz, orizontul sau despartitura geologica unde este instalat un depozit de fosile nou descoperit este determinat prin compararea acestor fosile cu diferitele stadii din dezvoltarea embrionara a reprezentantilor lor vii cei mai apropiati.

Pe temeiul acestui sistem au fost construite multe mii de subdiviziuni foarte minutioase ale clasificarii, fiecare dintre ele presupunandu-se a reprezenta o adevarata perioada cronologica in care au trăit aceste fosile caracteristice si, intr-un sens, desigur ca au trait singure, deosebindu-se de celelalte fosile index mai de sus sau mai de jos. Un specialist in anumite fosile a divizat sistemul Jurassic, in care se aflau unele dintre cele mai importante fosile index, in 45 de varste, si pe acestea din urma, in 400 unitati biologice de timp, Jurasicul fiind numai unul din duzina de sisteme asa cum se arata pe tabel.

Dupa cum se poate presupune, cei mai multi geologi de teren nu sunt in stare sa determine aceste minutioase deosebiri. Ei pot sa descrie straturile asa cum se gasesc si pot sa prezinte o idee generala de “evidenta” fosila, dar pot ezita sa determine subdiviziunea exacta la care apartin. Asa ca, ei impacheteaza unele din cele mai bune specimene ale lor si le expediaza la sediul Inspectoratului Geologic, sau la vreun expert de la muzeul unei universitati pentru a fi cercetate acolo. Rezultatul a fost ca decizia finala a varstei exacte a fiecarui grup de depozite nu se sprijina pe oamenii de pe teren, ci pe specialistii in fosile de la muzee. Bineinteles, exista unele dispute, dar pentru rezolvarea lor exista un comitet permanent la biroul Inspectoratului Geologic, care functioneaza de aproape un secol. Aceasta este curtea suprema pentru geologii americani. Oricare fel de dovada de pe teren poate fi indepartata prin dispozitii sau explicatii, daca fosilele sunt contra ei. Aceasta este puterea prejudecatii teoretice.

O dovada in plus in ce priveste caracterul cu totul artificial al clasificatiei geologice se vede in faptul ca, totalul straturilor purtatoare de fosile de jos pana sus, columna geologica totala, cum este numita, este estimata acum la aproape 15.250 de metri sau aproximativ 152 de kilometri. Desigur ca nu exista niciunde pe pamant o grosime atat de mare de roci stratificate sau formate de apa. Cea mai mare grosime a rocilor stratificate in orice localitate este numai un mic procent al acestui total, iar grosimea medie ar fi probabil considerabil mai mica decat unu la suta. Acest total general este o chestiune pur artificiala, el este calculat in muzeu sau in biblioteca, asambland cele mai bune exemple sau tinuturile-tip, de ici si de colo, de pe tot globul, pentru a face acest total. Totusi, profesorii de stiinta inca insista ca toate aceste marunte subdiviziuni au adevarate valori de timp si ca fiecare reprezinta un tip de viata care a ocupat in mod exclusiv pamantul pentru timpul dat, fie inainte, fie dupa alte feluri de viata cu care este in legatura.

Fara indoiala, este extrem de convenabil sa fim capabili sa fixam date pentru fiecare grup de depozite pe intreaga fata a pamantului, prin fosilele pe care le contin. Dar este la fel de clar ca marea majoritate a acelora care fac acest lucru, sau accepta aceasta datare cand este facuta de altii, nu se gandesc deloc la ce fac. Cu siguranta, este nerezonabil sa considere fiecare dintre aceste marunte subdiviziuni, ca un fel de foaie de ceapa biologica, in care fosilele index tipice au ocupat lumea exclusiv pentru o perioada. Un om ar trebui sa aiba o cunoastere supranaturala a trecutului pentru a pretinde ca stie care au fost oricare dintre acele conditii nenaturale ale vietii pe pamant, deoarece nu poate ajunge la o astfel de cunoastere prin vreun proces stiintific de rationament.

Sa stabilim acest fapt aici, odata pentru totdeauna: Nicio fosila nu are valoare intrinseca in ce priveste timpul, afara de cazul ca a ocupat pamantul exclusiv in cursul perioadei ei de existenta, adica, trebuie sa fim siguri ca nicio altfel de vietuitoare nu traia in acelasi timp in vreo alta parte a pamantului. Aceasta este semnificatia teoriei care descrie foile de ceapa biologice, asemenea foilor de ceapa minerale ale lui Werner, probabil de un caracter mai transcendental, asa cum remarca Herbert Spencer.

In mod instinctiv, oamenii de stiinta cauta intotdeauna sa gaseasca o metoda de clasificare si de manipulare a oricarei mari corelatii de realitati complicate. Sistemul de clasificare a rocilor de pe intreaga fata a pamantului prin fosilele pe care le contin s-a dovedit convenabil si la indemana. Dar adevarul clar si sincer este ca sistemul este cu totul artificial. Diferitele feluri de fosile nu au valori intrinsece de timp. Intreaga lume culta a fost inselata de simplitatea si comoditatea acestei metode de clasificare si a dat valori de timp grupelor de fosile care sunt numai unitati de clasificare a vietii inainte de potop, fara nicio valoare intrinseca in ce priveste datarea. Cu alte cuvinte, diferitele fosile nu pot sa aiba valori de timp pentru istoria lumii, doar daca sustinem existenta unei forme de evolutie cu care sa incepem: si atunci cum putem pretinde ca dovedim ceva ce am sustinut deja ca este adevarat?

Uneori, un incepător in ale geologiei sau cineva care nu a gandit mult asupra logicii acestei probleme va tagadui net ca fosilele sunt intotdeauna folosite drept criteriu final pentru a decide “varsta” vreunui grup de depozite. Unul ca acesta poate cunoaste metodele bunului simt folosite in determinarea locului unde se afla carbune sau petrol, sau poate isi aduce aminte ca multe rapoarte de pe teren sunt scrise intr-un fel bun si obiectiv cu referire restransa, sau chiar fara nicio referire la vreun fel oarecare de teorie. Dar el uita ca nu este posibila o metoda de a compara rocile de pe laturile opuse ale unui sir de munti, sau de pe tarmurile opuse ale unui ocean, sau din parti indepartate de pe pamant, decat prin fosilele pe care le contin. Metodele locale pot fi strict obiective, dar oridecateori conditiile locale sunt puse in seama categoriilor mai mari, cum ar fi Cambrian, Cretacic sau Tertiar, sau grupelor Paleozoic, Mezozoic sau Cenozoic, numai fosilele sunt baza clasificarii. Nu exista alt mijloc. Marturia a doi geologi de frunte ar trebui sa fie indestulatoare pentru a transa subiectul.

Prima este din partea lui Amadeus W. Grabau, multa vreme asociat cu Columbia University, si co-autor cu H.W. Shimer al lucrarii extrem de tehnice “North American Index Fossils (1909-1910). Citatul urmator este dintr-o lucrare insotitoare. Grabau zice:

“Diviziunile primare ale scalei timpului geologic (paleozoic, mezozoic, cenozoic) sunt, asa cum am vazut, bazate pe schimbarile in viata, cu rezultatul ca numai fosilele determina daca o formatie apartine uneia sau alteia din marile diviziuni” (Principals of Stratigraphy, [1913], p. 1103).

Declaratia aceasta este cu privire la cele trei “diviziuni primare”, sau grupe, asa cum sunt ele numite. Dar lucrul acesta este la fel de adevarat cand este vorba de urmatoarele diviziuni ale tabelei de clasificare, sau cele douasprezece sisteme, Cambrian, Ordovician, Silurian, etc. Marturia urmatoare lamureste acest lucru si este facută de Henry Shaler Williams, pe care James D. Dana l-a ales pentru a-i urma la Yale University:

“Caracterul rocilor, compozitia lor, sau continutul lor mineral, nu are nici o legatura cu lamurirea problemei cu privire la sistemul specific de care apartin noile roci. Numai fosilele reprezinta mijloacele de corelare” (Geological Biology [1895], p. 38).

In felul acesta, este clar ca si atunci cand conditiile asociate sunt observate si considerate local cu privire la orice grupa de straturi nou-descoperite, numai fosilele determina “varsta” lor sau poziţia lor in schema mondiala a geologiei. Asa cum vom vedea de indata, adesea, chiar si situatia lor stratigrafica, mai sus sau mai jos de alte straturi, este adesea cu totul trecuta cu vederea pentru a urma presupusa evidenta infailibila a fosilelor in ce priveste “varsta” geologica.

Probabil aici este un loc potrivit pentru a considera un aspect foarte subtil al dovezilor pe care se presupune ca le ofera prezenta fosilelor index cu privire la varsta relativa a straturilor in care apar. Aici intervine suprapunerea straturilor. Care sunt concluziile care se pot trage, cand gasim diferitele fosile distincte A, B si C in ordine ascendenta intr-o grupa de straturi? Geologii cred ca A a trait si a murit inainte ca B sa fi existat si ca, in mod similar, B a disparut si C a aparut. In alte cuvinte, suprapozitionarea este presupusa a dovedi varstele relative ale fosilelor despre care este vorba, sau ca diferenta de varsta este dovedita dincolo de orice indoială prin simplul fapt al suprapozitionarii. Dar este adevarat acest fapt?

Sa presupunem ca mergem in delta vreunui fluviu mare ca Mississippi si facem niste sapaturi acolo. Gasim o articulatie de genunchi de la un cal nu la prea mare adancime, apoi teasta unui caine numai la cativa metri mai adanc, si apoi, ceva mai jos, scheletul unei pisici. Am fi indreptatiti sa tragem concluzia ca fiecare dintre aceste animale a trait intr-o epoca distincta a istoriei omenirii, venind fiecare unul dupa celalalt in timp?

Sa mergem acum la un afloriment montan unde gasim sist argilos, gresie si pietris consolidat, sau conglomerat, in ordine ascendenta. Nu poate fi nicio indoiala ca ordinea aceasta reprezinta timpurile relative in care au fost aceste trei tipuri de roci. Nu avem niciun mijloc de a afla lungimea timpului dintre ele, dar trebuie sa fi fost timp suficient pentru a schimba curentii care au adus un strat si curentii care au depozitat stratul imediat superior.

Dar ne arata aceasta diferenta legata de timpul depozitului varstele relative ale materialelor din care sunt compuse aceste straturi? Categoric, nu ne spune nimic, deoarece aceste materiale, noroiul din care a fost facut sistul, nisipul si pietrisul, care atunci cand s-au consolidat au devenit conglomerate, existau foarte probabil in acelasi timp, pana cand curentii schimbatori le-au adus aici in aceasta ordine relativa de suprapunere. Mai inainte, ele au fost intr-o oarecare relatie orizontala imprastiata, acum sunt intr-o relatie verticala. Dar materialele au fost dupa toate probabilitatile contemporane in starea lor de mai inainte. Deoarece aceasta suprapunere poate sa ne spuna doar ordinea in care au fost realizate depozitele, ea nu are nicio legatura cu timpul sau ordinea relativa in care au aparut aceste materiale. Orice persoana sincera poate fi de acord cu acest fapt.

Dar sa presupunem ca gasim niste fosile. Sa presupunem ca gasim niste trilobiti in sistul argilos sau in stratul cel mai de jos, niste oase de dinozaur in piatra de gresie si niste dinti si oase de mastodont in conglomeratul din partea de sus. Lucrul acesta ar schimba imediat intregul aspect al situatiei pentru fiecare geolog modern. Cu un singur glas, geologii ar declara ca trilobitii au disparut complet de pe pamant cu milioane de ani in urma, in momentul aparitiei dinozaurilor, iar acestia din urma au disparut cu totul inainte sa fi existat mastodontii. Ei spun ca este irational sa sugerezi ca ar fi fost cu putinta ca toate acestea sa fi existat in acelasi timp, in aceeasi lume.

Dar cum au aflat ei toate aceste lucruri? Ce informatie externa au ei asupra acestui subiect? Intrucat unica informatie pe care o avem asupra oricaruia dintre aceste animale este ceea ce putem afla din roci si, intrucat acum este clar ca geologii au interpretat gresit raportul rocilor, ar trebui sa fie peste masura de clar ca este timpul sa reconsideram intregul subiect.

Adventistii cred ca trilobitii, dinozaurii si mastodontii erau cu totii contemporani sau traiau in aceeasi epoca a istoriei lumii, si ca au fost nimiciti impreuna, aproximativ in acelasi timp.

Ne dam seama ca intotdeauna vor fi unii care vor crede oricum in evolutie, fara sa tina seama de niciun fapt geologic sau biologic. Ei sunt ca Henry Adams care ne spune in autobiografia lui ca era evolutionist “din instinct”, cu multa vreme inainte de Darwin. Dar o asemenea credinta nu are nimic de-a face cu stiinta in mod real. Ea este pur si simplu rationalizarea unei idei pe care cineva vrea sa o creada, o forma de auto-hipnotism pentru un scop. Este unica  forma a teoriei cu care nu are sens sa intri in discutie pe baza de realitati stiintifice. Deoarece este o credinta care nu tine seama de realitati, afirmatia reprezinta definitia din dictionar a superstitiei.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania