Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

13. REGATUL LUI IUDA DE LA 609 LA 586 i.Hr. – autor Biserica Adventista

Scris la: 15 iunie 2010

13. Regatul lui Iuda de la 609 la 586 i.Hr.

Cronologie – Din fericire, cronologia Egiptului si a Babilonului e bine stabilita pentru aceasta perioada de la Iosia pana la Zedechia. Datele referitoare la domnia lui Iuda se coincid ca tim cu datele babiloniene, bazate pe consemnarile astronomice (vezi pag. 160); asfel, datarea (i.Hr.) a regilor lui Iuda (vezi pag. 77) poate fi stabilita cu un inalt grad de acurate. Cea mai recenta bucata ce a fost publicata din Cronicile babiloniene (vezi pag. 99, note) deplaseaza cinci regi ai lui Iuda (de la Manase la Iioiachim) un an mai devreme decat au datat publicatiile anterioare, dar confima cateva evenimente cheie si date precise pentru ascensiunile lui Ioiachin si Zedechia.

Moartea lui Iosia si Ioahaz – In sectiunea a 12-a, istoria lui Iuda a fost trasata pana in timpul regelui Iosia. O parte majora a domniei lui a cazut in anii dezintegrari Imperiului Asirian, cand asirienii nu erau destul de puternici pentru a controla efectiv posesiunile lor apusene, iar Babilonia inca nu preluase posesiunile acestea. Iosia s-a folosit de aceasta situatie pentru a-si extinde influenta, poate chiar controlul politic, asupra unor parti considerabile ale teritoriului care mai inainte apartinuse regatului lui Israel si care mai de curand fusese administrat ca o Proverbeincie asiriana.

Pentru o vreme, Iosia a profitat de situatia mesopotamiana. Totusi el urmarea cu oarecare presimtiri renasterea puterii egiptene. Din cauza faptului ca Egiptul a militat pentru politica de prevenire a prabusirii totale a Asiriei, fortele egiptene trebuie sa fi traversat de mai multe ori Palestina in cursul domniei lui Iosia. Iosia trebuie sa fi simtit ca faraon avea alte planuri decat numai acela de a tine Asiria in viata – aspiratii de reconstruire a vechiul Imperiu Egiptean in Asia – si ca el a acceptat sa-i dea ajutor militar Siriei in schimbul unei concesiuni politice in Siria si Palestina. Nu se stie daca Iosia a facut de fapt un acord cu Nabopolassar din Babilon si daca a rezistat lui Neco II pentru ca sa-si ajute aliatului babilonian sau daca a luat pozitia numai pe baza convingerii sale ca, daca egiptenii si asirienii i-ar infrange pe babilonieni, Iuda ar fi fost constrans sa se supuna Egiptului sau Asiriei. Unul dintre aceste motive trebuie sa fi determinat decizia lui nefericita de a-l intampina pe Neco si de a-l impiedica sa mearga spre nord si sa-i ajute pe asirieni.

Batalia a avut los la Meghido, in anul 608 i.Hr. Data se bazeaza pe Cronicile babiloniene (vezi pag. 99, note), care mentioneaza ca egiptenii i-au ajutat pe asirieni la Haran in anul acela. Iosia a fost ranit mortal (vezi 2Cronici 35:20-24), si ostirea lui a fost atat de rau batuta, incat Iuda a fost fortat sa se supuna Egiptului. Totusi efectele acestei situatii nu au putut fi observate imediat, deoarece Neco s-a grabit sa mearga spre nord, fara ca sa duca deocamdata la bun sfarsit victoria sa asupra lui Iosia. El era mai preocupat de o hotarare impotriva Babiloniei, deoarece o biruinta acolo i-ar fi dat mana libera in Palestina.

Intre timp, Ioahaz, un fiu de 23 de ani al lui Iosia, a fost incoronat in Ierusalim printr-o cerere a poporului, desi nu era cel mai mare (2 Imp 23,30.32). El se pare ca a fost cunoscut ca unul care ar fi urmat politica tatalui sau, care, probabil, era pro-babiloniana cum fusese si a tatalui sau, care pentru faraon – Neco – insemna ca era anti-egipteana. La reintoarcerea lui de la prima lui batalie, de la Carchemis, in care pare sa nu fi suferit infrangere, Neco a hotarat sa-l pedepseasca pe Iuda, pentru ca s-a amestecat in planurile lui, si de aceea l-a somat pe Ioahaz sa se infatiseze inaintea lui la Ribla, in Siria. Cererea aceasta si faptul ca Ioahaz a ascultat arata lamurit ca armata lui Iuda trebuie sa fi suferit pierderi grele in batalia de la Meghido si ca tara era lipsita de puterea de a se impotrivi la cererile lui Neco, care acum trebuie sa se fi considerat domnul incontestabil al Palestinei. Neco l-a indepartat pe tanarul rege de la tronul lui dupa ce domnise numai trei luni si l-a trimis ca prizonier in Egipt. In locul lui, Neco l-a pus pe Eliachim, un frate mai mare al lui Ioahaz ca rege si i-a schimbat numele in Ioiachim. Noul rege era, probabil, cunoscut pentru simpatiile lui pro-egiptene. Un tribut de 100 de talanti de argint si un talant de aur a fost pus asupra tarii si el l-a cerut de la popor (2 Imp 23-32-35).

Ioiachim (609-598 i.Hr.) – Cei 11 ani ai lui Ioiachim ca rege (609-598 i.Hr.) au fost caracterizati prin idolatrie si nelegiuire ordinara, avand drept rezultat grabirea prabusirii finale a lui Iuda. In caracter, el era exact opusul tatalui sau si s-a distins prin multe acte nelegiuite, chiar si uciderea unui profet (2 Imp 23,37; Ier 26,20-23).

Ioiachim a fost, probabil, un vasal egiptean pana in al treilea an al lui de domnie, 605 i.Hr. In anul acela, potrivit cu Cronica babiloniana recent descoperita, Nebucadnetar, printul mostenitor al coroanei din Babilon, a fost trimis de tatal sau sa inabuse o revolta in Siria. In doua batalii, la Carchemis si langa Hamat, el i-a infrant definitiv pe egiteni, fiind capabil sa cucereasca Siria si Palestina. In drumul sau spre tara Nilului, a asediat Ierusalimului si l-a constrans pe Ioiachim sa devina vasal al Babilonului, luand o parte din tezaurul Templului si unii principi ca ostatici, printre care Daniel si cei trei prieteni ai sai (Dan. 1,1-6). Stirile despre moartea tatalui sau l-au trimis inapoi pe Nebucadnetar, care s-a grabit sa ajunga la Babilon pe calea cea mai scurta posibil pentru a lua tronul, lasand in mainile generalilor sai pe prizonierii deja luati in timpul campaniei cu ordine de retragere in Mesopotamia (Iosef Impotriva Apion i. 19). Cand un rege murea, exista intotdeauna primejdia sa izbucneasca o revolta in tara sau ca un uzurpator sa incerce sa ocupe tronul si era necesar ca, in asemenea cazuri, armata sa fie la indemana. Acesta era motivul pentru care Nebucadnetar nu dorea ca ostirea lui sa se afle in lupta, in Egiptul indepartat, intr-un timp cand poate ar fi fost urgent necesara in Babilonia.

Deoarece Nebucadnetar nu a intampinat opozitie acasa, el a putut imediat sa revina la sarcinile sale, acelea de a aduce sub control deplin teritoriile din vest, care, ca rezultat al bataliilor de la Carchemis si de langa Hamat, ii apartin. In viitor, noi il gasim participand la campanie in “Hatti-land”, asa cum numesc babilonienii Siria si Palestina, in timpul fiecaruia dintre urmatorii trei ani. Rezistenta trebuie sa fi fost slaba, deoarece singura actiune militara mentionata este capturarea si distrugerea Aschelonului. Campaniile sale au fost folosite indeosebi pentru organizarea teritoriului si colectionarii tributurilor anuale.

In timpul acestor trei ani de liniste relativa, trebuie apare ca Ioiachim a lui Iuda a ramas un vasal loial lui Nebucadnetar (2 Regi 24:1). Cu toate acestea, deoarece tributul anual pentru Babilon a continuat sa fie o apasare pentru tara, el a simtit un puternic impuls sa-si orienteze supunerea spre Egipt, care redevenea puternica. Aceasta a indreptat atentia lui Nebucadnetar spre Egipt, cauza principala a necazurilor cu vasalii sai. O batalie dusa cu armatele egiptene in Kislev (noiembrie – decembrie),601 i.Hr., se pare ca s-a sfarsit prin retragere, cu grele pierderi, din cauza retragerii babiloniene. Consemnarile ne spun ca Nebucadnetar a rams acasa in timpul anului ce urmeaza si si-a creat o noua armata, inainte de a se aventura intr-o noua campanie spre sfarsitul anului 599 i.Hr. Intre timp, el le-a ingaduit catorva dintre natiunile vasale, le-a oferit, intr-un fel, ajutorul armatelor sale, pentru ca sa atace si sa hartuiasca Iuda. La data aceea, 3 023 de iudei au fost deportati la Babilon (Ieremia 52,28). In decembrie 598, trupele caldeene au fost, probabil, pe punctul de a lua Ierusalimul Din nou tezaurele templului au fost luate si transferate la Babilon (2 Cron 36,7). Regele a fost pus in lanturi pentru a fi dus la Babilon si pedepsit pentru rascularea lui. Dar, se pare, ca planul acesta nu a fost pus in aplicare, deoarece Ioiachim a murit inainte de a fi putut fi deportat (Ier 22,19), fie din cauza raului tratament la care a fost supus de soldatii caldeeni, fie din cauze naturale. Cadavrul lui a fost aruncat dincolo de portile cetatii si a zacut acolo mai multe zile, pana cand avut parte de o inmormantare dezonoranta, “ca un magar” (2 Imp 24,6; 2 Cron 36,6; Ier 22,18.19; 36,30 Antichitati X 6.3).

Ioiachin (598-597 i.Hr.) – Ioiachim a fost urmat la tron de catre fiul sau in varsta de 18 ani, Ioiachin, care a domnit numai trei luni (598-597 i.Hr.). Nu se cunoaste ce anume s-a intamplat dupa moartea lui Ioiachim, de l-a constrans pe Nebucadnetar sa se intoarca la Ierusalim si sa-l ia prizonier pe noul rege. Probabil ca el l-a pus pe Ioiachin pe tron sau el aprobase urcarea lui la tron. Oricare ar fi fost cauza, rapoartele ne informeaza ca armata lui Nebucadnetar, la scurt timp dupa urcarea lui Ioiachin la tron, a inceput un nou asediu al Ierusalimului. Cand Nebucadnetar a venit personal in capitala iudaica, Ioiachin s-a predat personal impreuna cu mama sa si tot grupul de oameni din conducere pe Adar 2 (aprox. 16 martie),597, o data specifica, stabilita de Cronica Babiloniana. Nebucadnetar l-a luat pe Ioiachin la Babilon ca ostatic si l-a facut pe unchiul sau, Zedechia, rege in locul lui. Deasemenea, a luat toate vasele ce mai ramasesera in tezaurul templului, 7000 de soldati si toti meseriasii calificati pe care i-a gasit. Cei din urma ii erau de folos in legatura cu antreprizele sale extinse (2 Imp 24,8-16).

Ioiachin inca era considerat regele adevarat al lui Iuda si era mai mult sau mai putin un ostatic in mainile regelui babilonian. Concluzia aceasta se bazeaza pe faptul ca era agitatie in Iuda si printre captivii lui Babilon, care asteptau ca Ioiachin sa fie readus la tron si ca vasele sfinte sa fie aduse inapoi (Ier 28,3.4; si 29). Intrucat iudeii din Babilon nu puteau sa dateze evenimentele dupa anii de domnie ai lui Ioiachin, fara sa-i ofenseze pe babilonieni, ei, aparent, tineau evidenta unor astfel de evenimente – asa cum facea Ezechiel – prin anii captivitatii lui (Ez 1,2; 40,1).

Concluziile acestea gasesc oarecare confirmare in descoperiri arheologice. Trei toarte de borcane de lut au fost dezgropate la Bet-Semes si Tell Beit Mirsim (probabil Debir); toate poarta semnul imprimat al aceleiasi peceti: “Apartinand lui Eliakim, administrator al lui Ioiachin”. Se pare ca aceste descoperir arata ca proprietatea lui Ioiachin nu fusese confiscata, ci ca era administrata in lipsa lui de administratorul lui. Mai departe, mai multe tablite gasite in ruinele Babilonului, datate in anul 592 i.Hr. – la cinci ani dupa predarea lui Ioiachin – contin liste de alimente procurate de depozitul regal pentru anumite persoane care erau hranite de rege. Printre ele, Ioiachin este mentionat de repetate ori ca “rege al lui Iuda”, impreuna cu cinci fii ai lui si cu tutorele lor, Kenaiah. Faptele acestea – ca Ioiachim e numit rege, ca el primea de 20 de ori mai mult ca ratie decat oricare alta persoana mentionata in rapoartele acestea si ca lipseste orice referinta la punerea lui la inchisoare -par sa indice faptul ca el era tinut de Nebucadnetar pentru un timp, in anticiparea zilei cand avea sa-l repuna la tron, daca si cand conditiile din Iuda ar fi putut sa faca recomandabila o astfel de actiune.

Ceva mai tarziu, fie in legatura cu incidentele descrise in Ieremia 29 fie la data razvratirii lui Zedechia, Ioiachin a fost definitiv inchis. Aceasta intemnitare a lui a continuat pana in al 37-lea an al captivitatii sale, cand fiul lui Nebucadnetar, Amel-Marduk, biblicul Evil-marodach, l-a eliberat si l-a dezvinovatit (2 Imp 25,27-30). Insa evenimentul acesta cade in perioada exilului si deci nu este cuprins in lacest articol.

Zedechia (597-586 i.Hr.) – Cand Nebucadnetar l-a pus pe unchiul lui Ioiachin pe tronul lui Iuda, i-a schimbat numele din Mattaniah, “darul lui Iehova”, in Zedechia, “dreptatea lui Iehova”. El a facut probabil lucrul acesta pentru ca numele lui sa-i aminteasca in mod continuu regelui de juramantul lui de credinciosie fata de Nebucadnetar, pe propriul sau Dumnezeu, Iehova (2 Cron 36,13; Ez 17,15-19). Insa Zedechia avea un caracter slab si, desi uneori era inclinat sa faca ceea ce era bine, isi ingaduia sa fie abatut de la calea cea dreapta de cerintele populare, asa cum arata clar istoria domniei lui.

Timp de cativa ani – dupa Iosif, timp de 8 ani (Antichitati X, 7.3) – Zedechia a ramas loial Babilonului. Odata a trimis o delegatie la Nebucadnetar pentru a-l asigura de credinciosia sa (Ier 29,3-7). In al 4-lea an al sau (593-592 i.Hr.), a facut o calatorie la Babilon (Ier 51,59), fiind probabil invitat pentru a-si reinnoi juramantul de credinciosie sau poate pentru a lua parte la ceremoniile descrise in Daniel 3. Mai tarziu, fiind sub presiunea constanta a supusilor sai, mai ales a principilor care il faceau sa caute ajutor la Egipt impotriva Babilonului, Zedechia a facut o alianta cu egiptenii (vezi Ier 37,6-10; 38,14-28). Facand astfel, el a neglijat complet puternicele avertismente ale profetului Ieremia. Alianta aceasta a fost facuta, probabil, dupa ce Psamtik II aparuse personal in Palestina in 590 in .Hr. si-i daduse tot felul de asigurari si fagaduinte de ajutor.

Nebucadnetar, care din prudenta se abtinuse sa atace Egiptul, nu era dispus sa piarda nici una dintre posesiunile sale apusene in favoarea Egiptului. De aceea, el a mers impotriva lui Iuda de indata ce tradarea lui Zedechia a devenit evidenta. Ocupand toate cetatile tarii (vezi Ieremia 34,7), practic a repetat ceea ce Senacherib facuse cu un secol mai inainte, devastand sistematic intreaga tara. Din perioada aceasta nefericita Proverbein faimoasele Scrisori Lachis, descoperite recent cu prilejul excavatiilor savarsite la cetatea aceea. Scrisorile acestea, scrise cu cerneala pe cioburi de ceramica, erau trimise de catre un ofiter conducator al vreunui post avansat dintre Azeca si Lachis, comandantului fortaretei acestuia din urma. Ele ilustreaza cu insufletire starea deplorabila care domnea in tara pe vremea aceea si, in multe amanunte, coroboreaza afirmatiile facute de Ieremia, care a locuit in Ierusalim in tot acest timp inspaimantator.

Asedierea Ierusalimului a inceput cu seriozitate la 15 ianuarie 588 i.Hr. (2 Imparati 25,1) si a durat pana la 19 iulie 586 i.Hr. (2 Imp 25,2; Ier 39,2), cand ostirea caldeeana a razbit prin zidurile cetatii, unde domneau stari de foamete ingrozitoare. Asediul, care dura de treizeci de luni, a fost intrerupt pentru un scurt timp de incercarea nereusita a ostirii egiptene de a-i infrange pe babilonieni (Ier 37,5). Cand a avut loc aceasta, Zedechia a incercat sa fuga. In lupta confuza care a urmat dupa patrundere, el a izbutit sa paraseasca cetatea si a ajuns in campia Ierihonului, dar a fost prins acolo. Dus la resedinta lui Nebucadnetar de la Ribla, Zedechia a vazut cum fiii sai au fost ucisi, apoi i s-au scos ochii si a fost trimis la Babilon in lanturi. Principalii lui ministrii au fost executati si toti ceilalti au fost dusi in captivitate (2 Imp 25,4-7.19-21; Ier 52,10).

Ierusalimul a fost pradat sistematic si apoi distrus. Zidurile au fost daramate si Templul, palatele si toate celelalte case au fost arse pana in temelii. Focul poate ca a bantuit trei zile in cetatea nefericita – 15-18 august 586 i.Hr. – asa cum se pare ca arata datele din 2 Imparati 25,8 si Ieremia 52,12 si 13. Cea mai mare parte dintre iudei au fost dusi captivi in Babilon, dar unii dintre oamenii cei mai saraci ai tarii au fost lasati pe loc. Nebucadnetar a numit guvernator peste ei un iudeu, pe nume Ghedalia, care a ales Mitpa ca resedinta a administratiei (2 Imp 25,22; 2 Cron 36,20).

Ghedalia, Guvernator (586 i.Hr.) – Ghedalia pare sa fi servit ca guvernator pentru putin timp, desi lipsa unei datari in 2 Imp 25,25 lasa nesigur la cat timp dupa caderea Ierusalimului a fost asasinat. Ieremia, care fusese prizonier in Ierusalim la caderea cetatii, a fost eliberat de comandantul ostirii lui Nebucadnetar si i s-a alaturat lui Ghedalia la Mitpa. De asemenea, cativa comandanti de razboi iudei, care scapasera din prapad, au mers la Mitpa. Unul dintre ei, Ismael, o rudenie a lui Zedechia, un regalist fanatic, l-a ucis pe Ghedalia, persoanele care il ajutau la conducere si garnizoana caldeeana din Mitpa si a cautat sa ajunga la amoniti, planuind probabil sa continue lupta impotriva lui Nebucadnetar cu ajutorul lor. Planul acesta a fost zadarnicit de catre Iohanan, un alt general al lui Zedechia, care l-a prins pe Ismael si i-a eliberat pe captivii lui. Ismael a scapat cu opt oameni la amoniti, dar Iohanan si restul ostirii care era cu el au decis sa mearga la Egipt de teama ca Nebucadnetar ii va trage la raspundere pentru faptele ucigase a lui Ismael. Neascultand de Ieremia, care ii asigura ca nu li se va intampla nimic, s-au dus in Egipt si au fortat si pe Ieremia, si pe secretarul lui, Baruc, sa vina cu ei. Asa se termina istoria pre-exilica a lui Iuda.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania