Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

7. CICATRICELE PACATULUI PE CHIPUL NATURII – autor Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

Scris la: 8 martie 2010

7. Cicatricele pacatului pe chipul naturii

Pentru a putea intelege clar trecutul si a ne pune in legatura corecta cu prezentul si cu viitorul este necesar ca noi sa mergem mai departe decat numai sa acceptam istoria creatiunii si raportul potopului lui Noe din Geneza. Crearea lumii noastre, cu toate materialele ei minunate, actiunea legilor naturale si puterea data pe fata in pregatirea unui mediu ideal pentru un om incantat si fericit ne descopera un Dumnezeu al iubirii.

Istoria potopului lui Noe cu totala nimicire a celor nelegiuiti ne zugraveste un Dumnezeu al dreptatii. Dar numai a gandi despre Dumnezeu ca despre Cineva care se manifesta ca un Dumnezeu iubitor si just nu explica natura asa cum o gasim noi azi.

Poate ca voi putea lamuri punctul la care doresc sa atrag aici atentia, reamintind un capitol din copilaria mea. Am avut privilegiul de a creste intr-o familie crestina si de a participa la o scoala primara bisericeasca. In educatia mea primara s-a staruit mult asupra faptului ca Dumnezeu era un Dumnezeu al iubirii. El a facut lumea noastra frumoasa si a umplut-o cu cele mai minunate lucruri pentru a dovedi iubirea Sa. Ceea ce era accentuat mai mult era starea originara a lucrurilor, perioada edenica. De asemenea, era aratat cat de drepte si adevarate sunt judecatile Lui.

Dar cand am crescut, am inceput sa cercetez mai mult lucrurile din jurul meu si am fost socat cand am vazut atat de multe dovezi de ura si varsare de sange. Cuiburile pasarelelor pe care le observam erau in mod obisnuit jefuite de puii care erau inghititi de un talhar crud. Soricelul de camp se ascundea cu frica in vreun smoc de iarba toata ziua si cand se lasa noaptea se aventura intr-o primejdioasa umblare dupa hrana, scapand de multe ori ca prin urechile acului de pisicile, cucuvelele si vulpile gata sa-l inhate.

Adesea, urmele pe care le vedeam prin zapada se terminau cu smocuri de par si pete de sange. Micutele animale pe care noi copiii le indrageam in anii aceia ai copilariei mureau de vreo moarte naprasnica si cruda. Cu cat observam mai mult natura din jurul meu, cu atat devenea mai evident ca lumea noastra este sub stapanirea coltilor si a falcilor. Adesea imi era smulsa din inima intrebarea: “Unde este acest Dumnezeu al dreptatii si al iubirii?”

Pentru a intelege starea aceasta din lumea noastra, trebuie sa mergem inapoi la Geneza. Cand Adam si Eva traiau in gradina, totul in jurul lor reflecta faptul ca Dumnezeu este un Dumnezeu al iubirii. Totul era armonios. Daca ar fi sa descriem tesatura vietii de atunci, am spune ca urzeala consta din intreaga viata a plantelor si, tesute transversal prin placutele fire longitudinale, erau firele bataturii, animalele, alcatuind un model frumos in tesatura aceea, traind in armonie paralela, hranindu-se numai cu plante. Binecuvantarea lui Dumnezeu acoperea complet natura. Protectia Lui era atat de deplina, incat Satana nu putea sa faca rau nici chiar unui fir de iarba din toata aceasta creatiune minunata. Atata vreme cat omul a urmat sfatul Creatorului, nimicitorul era incapabil de a face lucrare lui rea.

Dar cand Adam a ales sa nu urmeze sfatul Creatorului Sau, toate acestea s-au schimbat. Omul a ales in mod deliberat sa aiba un fel de purtare in care Dumnezeu nu il mai putea proteja nici pe el, nici pamantul peste care ii daduse stapanire. Satana adusese acuzatia ca Dumnezeu era dictator si arbitrar in felul cum administra universul, conducand lucrurile intr-un fel mai putin vrednic de dorit de cum le-ar fi putut conduce Satana. Era lucrul acesta adevarat? Ostirea universului n-ar fi putut decat sa isi spuna parerea. Nu era decat un singur drum drept si eficient prin care Dumnezeu sa convinga universul ca Satana se insela. Calea aceasta era de a-i da o ocazie sa arate ce fel de conducator ar fi el intr-adevar.

Nelinistea si truda urmau sa fie soarta omului. Dezamagirea, durerea, chinul si, in cele din urma, moartea urmau sa fie consecintele naturale ale felului sau de purtare. Pe langa aceasta, “sub blestemul pacatului toată natura avea sa dea marturie omului despre caracterul si rezultatele rebeliunii fata de Dumnezeu” (PP 59).

Este bine sa ne dam seama de limitele trasate lui Satana si puterii sale. Citim: “Printul raului, cu toate ca poseda intelepciunea si puterea unui inger cazut, nu are putere sa creeze sau sa dea viata; acesta este exclusiv prerogativa lui Dumnezeu” (PP 264). Acest fapt ar trebui sa ne mangaie. Putem avea increderea ca Satana nu va crea vreun monstru precum Frankenstein ca sa ne distruga.

Totusi, trebuie sa ne aducem aminte ca Satana era ingerul de gradul cel mai inalt si ca fusese cel mai puternic inger din ceruri. El poate savarsi minuni (1T 302) si actioneaza in accidente si nenorociri pe mare si pe uscat, in mari conflagratii, in furtuni ingrozitoare si in grindine inspaimantatoare, in viscole, inundatii, cicloane, in valuri ale fluxului si cutremure. El pricinuieste foamete si imprastie germenii bolilor (GC 589, 590). El face vindecari de bolnavi, atunci cand este in avantajul sau. Satana este o fiinta cu o mare inteligenta si a studiat secretele laboratoarelor naturii pentru a descoperi cum poate aduce o cat mai mare distrugere si moarte.

Satana este adevăratul autor al durerilor omenesti. “El (Dumnezeu), n-a facut nici un spin, nici un maracine, nici o buruiană daunatoare. Acestea sunt opera lui Satana, rezultatul degenerarii, introduse de el printre lucrurile pretioase”. (6T 186). “Nici o planta daunatoare nu a fost pusa in marea gradina a Domnului, dar dupa ce Adam si Eva au pacatuit au rasarit buruieni otravitoare…. Buruienele daunatoare sunt semanate de cel rau. Orice buruiana daunatoare vine pe urma semanaturii lui si prin metodele lui ingenioase de hibridizare a stricat pamantul cu buruieni daunatoare” (MS 65,1899).

Declaratiile acestea il infatiseaza pe Satana ca fiind autorul oricarei stricaciuni. Iar el a facut lucrul acesta prin gresita intrebuintare a fortelor naturale. Dar el lucreaza in cadrul unor limite. Ca in cazul lui Iov, el lucreaza in natura numai atat cat ii permite Dumnezeu. In cazul lui Iov, Satana a folosit fiinte umane pacatoase, trasnetul, vantul si, in cele din urma, fata de Iov personal, bacterii producatoare de umflaturi si o sotie cazuta in descurajare. Satana este intotdeauna limitat la legile si procesele naturale. Dar vasta lui cunoastere a legilor naturii il face in stare sa manipuleze lucrurile in asa fel incat sa produca o mare deteriorare si schimbare de la modul original.

In blestemul rostit asupra pamantului din pricina pacatului lui Adam si al Evei, Dumnezeu a spus ca pamantul va produce buruieni daunatoare: “spini si palamida sa-ti dea” (Geneza 3,18). Multe persoane au tras concluzia de aici ca Dumnezeu a creat plante daunatoare dupa saptamana creatiunii. Dar am observat din citatele anterioare ca asemenea plante stricatoare sunt produse de Satana si nu printr-un act creator, ci prin gresita intrebuintare a proceselor naturale.

Descoperirile oamenilor de stiinta cu prilejul studierii proceselor schimbarilor survenite la plante si la animale ne dau o idee de felul cum Satana ar putea realiza aceste schimbari degenerative. Spre exemplu, s-a vazut ca este cu putinta sa fie incrucisate doua soiuri de porumb si sa se obtina un hibrid care produce mai putin caroten – o sursa de vitamina A – decat fiecare din parintii sai. Acest fapt ne da o idee asupra felului in care Satana ar putea produce o deteriorare a continutului nutritiv al materialelor noastre alimentare. Suntem lasati aici la bunul lui plac? Nu, Dumnezeu le-a lasat oamenilor cunostinte cu privire la vitamine care dau capacitatea celor care se informeaza sa-si echilibreze dieta.

Originea plantelor otravitoare a fost citata mai inainte. Oamenii de stiinta au verificat posibilitatea aceasta, de exemplu, in cazul unor anumite soiuri de omag (marul lupului) care nu contin nici un fel de otrava in sucurile lor, dar cand sunt incrucisate dau nastere la un hibrid care contine o substanta extrem de otravitoare numita aconit. Incrucisarea unor anumite soiuri de tutun si arbore de chinina s-a observat ca sporeste cantitatea de nicotina si respectiv de chinina. O serie de plante otravitoare au fost dezvoltate de Satana, dar ca o contrabalansare in privinaa aceasta, Creatorul iubitor a aratat omului cum sa foloseasca unele dintre otravurile acestea impotriva bolilor si molimelor devastatoare.

S-a observat ca incrucisarea unor anumite soiuri ale unor animale blande cum ar fi zebra si calul produce dispozitii irascibile, ceea ce face ca hibridul sa fie incapabil de imblanzire. Aceasta ne da o idee asupra metodei prin care vrajmasul a putut dezvolta soiuri de ucigasi de oameni printre animalele mai mari.

Natura pe care o vedem azi este in mare masura deosebita de cea prezentata lui Adam si Eva. Pe masura ce nelegiuirea creste, binecuvantarea lui Dumnezeu este retrasa din ce in ce mai mult. Lui Satana i se ingaduie sa manipuleze fortele si procesele naturale in chip distrugator. Dar atunci cand observam natura cu un ochi patrunzator, tot putem discerne ca Dumnezeu inca se mai ingrijeste de noi prin dezvoltarea unor agenti de echilibru si descoperindu-le oamenilor studiosi secretelor naturii care pot fi intrebuintate pentru a contrabalansa nimicirea universala planuita de Satana.

Pentru unii ar parea de mica insemnatate daca acceptam evolutia sau creatiunea speciala. Totusi, dovezile ce ne stau in fata descopera ca in acestea sunt cuprinse lucruri de cea mai mare insemnatate. Daca filozofia evolutionista este corecta, omul si-a croit drum in sus printr-o succesiune de vietati slabe, solzoase si paroase si a ajuns la treapta sa superioara prezenta, ducand mai mult sau mai putin cu el mostenirea lui animalica, totusi mentinand o inalta lauda pentru pretioasele lui realizari si o scuza indulgenta cand recade in felurile de viata animalica. Se arata ca, in lumina trecutului sau, a savarsit o lucrare destul de bună.

Pe de alta parte, daca filozofia creationista este corecta, “genealogia neamului nostru… isi traseaza originea in trecut, nu la un sir de germeni, moluste si patrupede in dezvoltare, ci la Marele Creator. Desi modelat din tarana pamantului, Adam era ‚fiul lui Dumnezeu’” (PP 45). Unii au spus in esenta ca mai bine ar vrea sa fie o maimuta avansata decat un om cazut, dar cu prilejul acestei alegeri, ei trec cu vederea ca Hristos a murit nu pentru a salva un animal nobil, ci pentru a face cu putinta reasezarea in locul pierdut printre membrii cazuti ai familiei lui Dumnezeu. Poate fi rascumparat numai acel lucru care s-a pierdut.

Pentru un om evoluat nu este nici o speranta sa scape din lanturile stramosilor lui animalici. Realizarile lui viitoare, datorita naturii trecutului sau, vor fi limitate. Dar inaintea fiecarui om cazut care se pocaieste si primeste mantuirea fagaduita straluceste nadejdea luminoasa a unei desavarsite reintegrari in familia lui Dumnezeu.

In acceptarea istoriei creatiunii din Geneza, combinata cu o intelegere a controversei care are loc astazi in natura intre Creator si Satana, avem o filozofie care explica adevaratul inteles al naturii. In curand, aceasta demonstratie a dreptei pozitii a lui Dumnezeu si a gresitei pozitii a lui Satana se va incheia si frumoasa tesatura a vietii va da din nou pe fata doar lucrarile minunate ale unui Dumnezeu al iubirii.

Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania