Succesorii lui Irod

Succesorii lui Irod
Cand Irod a murit a lasat un testament prin care hotara cine sa mosteneasca regatul sau. Prin prevederile lui, teritoriile pe care se straduise atat de plin de ravna si cu atata dispret fata de scrupule sa le aduca sub o singura administratie erau impartite intre fiii sai: Arhelau, Irod Antipa si Filip. Irod a dat lui Arhelau, cel mai mare fiu supravietuitor al sau, Iudea, Samaria si Idumea.
Nesigura cu privire la capacitatea lui de a guverna, Roma i-a acordat numai titlul de „etnarh” insemnand „carmuitor de popor”. Irod Antipa a devenit „tetrarh” al Galileei si Pereei. Termenul acesta insemnand la origine „carmuitor a celei de a patra parti a unei provincii”, era aplicat in practica la carmuitorul oricarei subimpartiri provinciale. Si Filip a primit titlul de „tetrarh” si conducerea partilor nordice externe Panis, Iturea, Trahonitis, Gaulanitis, Batanea si Auranitis. Vezi diagrama de la p.234.
  Arhelau. – La moartea tatalui sau, Arhelau a convocat poporul din Ierusalim. Sezand pe un tron de aur inaltat ridicat in cuprinsul curtii Templului, el li s-a adresat cu cuvinte si fagaduinte frumoase. Poporul a reactionat prezentand multe cereri, solicitand eliberarea detinutilor, iertarea pedepselor celor acuzati de delicte politice si o reducere a impozitelor. Era timpul Pastelui si cetatea era aglomerata de oameni.
Temandu-se sa nu izbucneasca o revolta, o ceata de ostasi a intrat in curtea Templului pentru a mentine ordinea. Acesti ostasi au intampinat rezistenta si cand a sosit un detasament mai mare a urmat o lupta in care au fost ucisi aproape trei mii de iudei. Atunci Sabinus, administratorul Siriei, s-a folosit de prezenta ostirii romane si a dispus ca sa-l protejeze in timp ce el jefuia tezaurul. Cand s-a raspandit vestea despre lucrul acesta, a inceput o intinsa revolta in Galileea si Iudea. Asemenea revolte impotriva romanilor erau, natural, sortite infrangerii. Varus, guvernator al Siriei, a venit in Palestina cu o forta corespunzatoare, a inabusit revolta si a crucificat doua mii dintre nefericitii rebeli iudei.
Intre timp, Arhelau, Antipa si Filip parasisera Palestina pentru a-si realiza pretentiile la teritoriul tatalui lor. In acelasi timp o delegatie de iudei s-a prezentat la Roma pentru a starui pe langa August sa fie pusi sub un guvernator roman direct si nu sub fii lui Irod. Dar August a aprobat aranjamentele testamentului lui Irod, cu exceptia faptului ca a refuzat lui Arhelau orice titlu mai inalt de acela de etnarh. In felul acesta fiii lui Irod au preluat conducerea regatului tatalui lor.
Arhelau a mostenit caracterul tatalui sau, dar fara capacitatile lui. Poporul s-a plans pe buna dreptate ca domnia lui era salbatica si tiranica si in anul 6 d.Hr. August l-a exilat la Viena in Galia. Iudea si Samaria au fost anexate la Siria si au fost puse sub conducerea unui procurator roman, care era raspunzator fata de imparat prin guvernatorul Siriei. Aranjamentul acesta a continuat pana cand Irod Agrippa I, nepotul lui Irod cel Mare si al sotiei sale Hasmoneice, Mariamne, a devenit rege in Iudea in anul 41 d.Hr., pe temeiul ordinului lui Caligula. Vezi diagrama de la p. 234.
Irod Antipa. – Irod Antipa a avut un mare succes in carmuirea Galileei si Pereei. Desi era nepasator la cheltuieli, istetimea lui l-a facut in stare sa pastreze pace in Galileea si astfel sa evite mustrarea lui August, care-i intelegea tendintele perfide. Isus i-a citit bine caracterul cand l-a numit „vulpea aceea” (Luca 13,32). Odata cu urcarea lui Tiberiu la tronul imperial in anul 14 d.Hr., Antipa s-a gasit intr-o pozitie favorabila. El a construit si a numit dupa numele imparatului Tiberiada pe tarmul de vest al lacului Galileei si, de asemenea, a extins numele acesta la intregul lac.
Antipa a facut si alte lucrari extensive de constructie prin toata tetrarhia sa. Toate eforturile lui erau in directia elenizarii si propria lui marturisire de iudaism era numai cu putin mai buna decat o prefacatorie. Antipa s-a casatorit cu o fiica a lui Aretas (vezi 2 Corinteni 11,32), din neamul domnitorilor Nabateni, care luptasera impotriva romanilor in razboiul de la 64-63 i.Hr. (vezi p. 38).
Cu prilejul vizitarii Romei, Antipa a reinnoit cunostinta cu Irodiada, care-i era si nepoata si cumnata. Irodiada, o fiica a fratelui sau vitreg Aristobul se casatorise cu un alt frate vitreg (si unchiul ei), un obscur fiu al lui Irod cel Mare, numit Irod Filip. Antipa s-a indragostit de ea si ea a consimtit bucuroasa sa renunte la domiciliul ei din Roma pentru un palat galilean. El a parasit atunci pe fiica lui Aretas si a luat pe Irodiada de la fratele sau vitreg.
Aranjamentul acesta rusinos a fost denuntat de Ioan Botezatorul, o condamnare care a rezultat mai intai prin punerea lui la inchisoare (Luca 3,19.20), si apoi prin moartea lui la porunca lui Antipa cand a fost solicitat de Irodiada si de fiica ei Salomea la un banchet voluptuos probabil in fortareata Machaerus (Matei 14,3-12; Iosif Antichitati XVIII.5.2). Antipa credea in chip superstitios ca Isus ar putea fi Ioan Botezatorul care inviase din morti (Matei 14,1.2) si odata, cel putin, pare ca incercase sa-L omoare (Luca 13,31). La judecata lui Isus, totusi, refuzase sa dea sentinta ceruta de iudei, o sentinta pe care si Pilat nadajduise sa evite s-o impuna (Luca 23,4-25).
Au trecut aproape zece ani pana cand fostul socru al lui Antipa, Aretas, a putut sa se razbune pentru divortul fiicei sale. Cand certurile cu privire la hotarele acestor doi regi au dus in anul 36 d.Hr. la razboi, Aretas a adus trupelor lui Antipa o serioasa infrangere. Antipa a ordonat atunci comandantului roman Vitellius sa razbune infrangerea, dar inainte ca acesta din urma sa poata face lucrul acesta imparatul Tiberiu a murit si Vitellius a refuzat sa participe la razboi.
Schimbarile dinastice l-au prins pe Antipa si au grabit caderea lui. Noul imparat, Caligula, era un prieten intim al lui Irod Agripa I, un fiu al lui Aristobul si frate al Irodiadei. De aceea de indata ce Caligula a venit la putere, a dat lui Agripa teritoriile nordice care fusesera carmuite de unchiul lui, Filip, impreuna cu titlul de rege. Atatata la gelozie de aceasta favoare aratata fratelui ei, Irodiada a insistat ca Antipa sa mearga la Roma si sa ceara acelasi titlu pentru sine.
Contra judecatii sale mai bune, Antipa a plecat in anul 39 d.Hr., dar intre timp Agripa a relatat lui Caligula ca Antipa incalcase reglementarile imperiale acumuland un urias depozit de armament militar. La sosirea sa la Roma, Antipa a fost constrans de imparat sa recunoasca adevarul acestei acuzatii si a fost indata exilat cu sotia sa la Lyon in Galia. Caligula a adaugat apoi Galileea si Perea la teritoriile lui Irod Agripa I. Vezi diagrama de la p. 234.
Filip. – Al treilea fiu al lui Irod care urma la domnie, Filip, era de un calibru diferit de fratii sai. S-a spus ca Filip „a facut din conducerea lui o binecuvantare”. In tot cursul domniei sale de 37 de ani el a fost gata sa primeasca orice apel pentru dreptate, totdeauna gata cand mergea prin teritoriile sale sa asculte orice caz adus inaintea lui.
Desi posesiunile sale erau mari in comparatie cu ale fratilor sai, ele erau, din punct de vedere economic, ramase in urma. Cu o populatie amestecata, teritoriile acestea trecusera prin razvratiri repetate, dar niciodata sub Filip. Domnia lui a fost plina de pace atat in treburile interne, cat si in cele externe. Casatoria lui cu Salomea, o fiica a Irodiadei, a inlesnit relatiile amicale cu Antipa din Galileea si Perea in cursul anilor de incheiere ai domniei lui.
Desi de sange iudaic prin mama sa Cleopatra din Ierusalim, Filip, ca si ceilalti fii ai lui Irod cel Mare, era pagan in adancul inimii sale. A fost cel dintai domnitor iudeu care a pus chipuri de oameni pe banii lui. Astfel tendintele catre elenizare nu constituiau o suparare pentru poporul lui in cea mai marea parte pagan.
Capitala lui Filip era la Panea, vechiul sanctuar al zeului Pan, aproape de unul din izvoarele raului Iordan. Aici a recladit si a infrumusetat cetatea si a numit-o Cezarea in cinstea imparatului. Spre a se deosebi de celalalt loc cu acelasi nume de pe tarmul Mediteranei, cetatea a fost adesea cunoscuta ca Caesarea Philippi (Matei 16,13; Marcu 8,27). Filip a rezidit si Betsaida pe tarmul de nord al Marii Galileei si a numit-o Iulia, dupa numele fiicei lui August.
Tiberiu si iudeii. – Filip, ca si Antipa, s-a bucurat de prietenia lui Tiberiu, imparatul roman, de la anul 14-37 d.Hr., dar iudeii insisi simteau ca ei nu se impartaseau de favoarea aceasta si aruncau vina relatiilor lor dificile cu imparatul asupra lui Sejanus, un consilier perfid al lui Tiberiu. In anul 19 d.Hr., din cauza unei delapidari in care fusesera amestecati anumiti iudei romani, Tiberiu a exilat pe toti iudeii din capitala. Este indoielnic daca edictul a fost aplicat cu strictete.
Totusi, in acelasi timp, in aparenta cu aprobarea imparatului, Senatul a recrutat 4.000 din iudeii mai tineri din Roma sa lupte cu briganzii din Sardinia. Lucrul acesta a fost in mod deosebit o greutate, deoarece iudeii pana la data aceea fusesera in cea mai mare masura scutiti de serviciu in fortele armate ale Romei si unii dintre recrutii acestia tineri au suferit din cauza refuzului lor de a sluji (Iosif Antichitati XVIII.3.5; Tacit Anale II, 85).
Sursa: Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania