Articole CreştineResurse Spirituale, Practice şi Gratuite

Categorii

SURPRINZĂTOAREA TĂCERE DIVINĂ

Scris la: 4 august 2019

 

DE, FRANK M HASEL
Mă bucur că Dumnezeu există. Deoarece e viu, El ni se manifestă pe căi neaşteptate.

Cuvintele Scripturii pot fi pline de surprize. Uneori gândurile pe care ni le descoperă Dumnezeu în Biblie nu sunt uşor de înţeles pentru mintea noastră, deoarece în Cuvântul Său mai sunt multe lucruri de cercetat – şi de ascultat. Natura lui Dumnezeu este infinit mai mare decât o putem noi oamenii înţelege.

Însă uneori provocarea credinţei noastre nu constă în cuvintele Scripturii, ci în tăcerea surprinzătoare a lui Dumnezeu. De fapt, pentru urmaşii Lui, tăcerea divină este mult mai derutantă decât cuvintele Sale. Se pare că există un anumit paradox atunci când ne raportăm la Dumnezeu: În Scriptură El ni Se descoperă ca logos, Cuvântul.

De fapt primele versete din Biblie ni-L prezintă pe Creatorul acestei lumi ca pe Dumnezeul viu care vorbeşte. Lumea aceasta a fost creată într-o ordine şi armonie perfecte, prin cuvântul Său atotputernic şi dătător de viaţă. Fiinţele umane au venit la existenţă prin Cuvântul Său. Dumnezeu este un geniu al cuvintelor, creatorul limbajului şi al vorbirii, şi El comunica cu primele fiinţe umane în direct. În întreaga Scriptură Dumnezeu este descries ca o persoană care vorbeşte, comunică şi Îşi descoperă voia Sa fiinţelor umane. Vorbitul este unul dintre semnele caracteristice care arată că El este un Dumnezeu personal şi nu doar o forţă sau putere impersonală.

Însă uneori Dumnezeu ne răspunde prin tăcere. Chiar dacă pare ciudat, chiar şi liniştea Sa este un semn al dimensiunii personale a divinităţii. El este liber să vorbească şi să nu o facă. Liniştea Sa este expresia libertăţii şi a suveranităţii Sale personale. Trebuie totusi să recunoaştem că atunci când aşteptăm un răspuns de la Dumnezeu şi nu avem decât tăcere din partea Sa, este greu de suportat. Tăcerea lui Dumnezeu poate fi mai provocatoare decât orice Cuvânt de-al Lui. Chiar şi scriitorii biblici au avut această experienţă dureroasă.

Probabil că nimeni nu a suferit atât de intens din cauza tăcerii lui Dumnezeu ca Ioan Botezătorul. El a fost numit „mai mult decât un profet“ (Luca 7:26). Isus l-a cunoscut foarte bine şi a spus despre el că „dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul.“ (versetul 28). Isus era foarte apropiat de el, de fapt era chiar verişorul lui Ioan Botezatorul.

Şi alţi oameni au remarcat caracterul deosebit al lui Ioan Botezătorul. În Marcu 6:20 scrie că Irod, care nu era cunoscut pentru pietatea sau caracterul său nobil, îl ştia pe Ioan ca pe „un bărbat drept şi sfânt.”
Ioan Botezătorul avea capacitatea rară de a vorbi despre lucrurile spirituale în aşa fel încât îl ascultau cei din afara grupului său de prieteni şi cei din alte straturi sociale. Chiar şi Irod, care se îmbrăca foarte diferit de Ioan, care ducea o viaţă extravagantă şi avea putere şi bogăţie, „îl asculta cu plăcere” (versetul 20).

Ioan a pregătit drumul pentru Mesia. El L-a slăvit pe Isus. El urma voinţa lui Dumnezeu, împlinind planul Său, predicându-le oamenilor Evanghelia.  El era neclintit, curajos şi îndrăzneţ. El a îndrăznit să vorbească despre subiecte sensibile, cu claritate şi tact. Dar chiar şi cel mai bun dintre cei mai buni oameni a suferit nedreptate şi răutate. Ioan Botezătorul nu făcuse nimic rău. El îl asculta pe Dumnezeu. Era un om evlavios. Cu toate acestea, a fost întemniţat.

Dacă nouă ni se pare nedrept lucrul acesta, închipuiţi-vă cât de nedrept trebuie să i se fi părut lui Ioan. Irod l-a întemniţat. Închis în celula neprimitoare, a fost privat de orice comoditate. Era singur, aşteptând cu nerăbdare să fie eliberat. Voia să îşi continue lucrarea pentru Dumnezeu. Nu ar fi fost de mult mai mult folos pentru Dumnezeu să predice vestea cea bună decât să fie izolat într-o celulă din închisoare? El voia să fie predicator, nu puşcăriaş.

Aflându-se în mica şi deprimanta celulă, îndoiala a început să se nască în mintea lui. Îl va uita Isus? Era Isus într-adevăr Mesia despre care predicase El? Îl va ajuta să iasă din închisoare? La urma urmelor, erau rude.

Neliniştea lui Dumnezeu poate fi asurzitoare. Te poate face să pui la îndoiala chemarea divină. Te poate face să pui la îndoiala bunătatea şi mila lui Dumnezeu. Pentru Ioan, norii negrii ai îndoielii creşteau cu fiecare ceas, zi şi săptămână petrecute în închisoare.

Toţi experimentăm uneori incertitudinea. Pentru Ioan trebuie sa fi fost aproape copleşitoare. El tânjea să primească un răspuns de la Dumnezeu. Aşteptarea era dureroasă. Singurul lucru pe care îl auzea era tăcerea. Nu îi era permis să vadă roadele muncii sale. Nu avea privilegiul de a fi cu Hristos şi de a fi martor minunilor Sale uimitoare de vindecare şi de manifestare a puterii divine. Nu putea să vadă cum orbii îşi recapătă vederea, cum bolnavii sunt vindecaţi, nici cum înviază morţii. Cel mai neînsemnat ucenic care era martor al lucrărilor uimitoare ale lui Hristos şi auzea cuvintele Sale de încurajare, era mai privilegiat decât Ioan Botezătorul.

Nu e de mirare că Ioan i-a trimis pe ucenicii săi să Îl întrebe pe Isus dacă El este Mesia. Isus ar fi fost foarte fericit să îl viziteze pe Ioan în temniţă pentru a-i aduce speranţă prin prezenţa Sa.2 Ellen White spune că Isus nu a intervenit pentru a-l elibera pe Ioan pentru că ştia că acesta va trece cu bine încercarea. „Deşi nu a avut loc o minune pentru eliberarea lui Ioan, el nu a fost uitat. A avut mereu tovărăşia îngerilor din cer, care i-au dezvăluit profeţiile referitoare la Hristos şi minunatele făgăduinţe din Biblie. Acestea au fost mângâierea lui şi mângâierea poporului lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor care aveau să vină.”3

Totuşi, într-o zi, uşa temniţei a fost deschisă la o oră neobişnuită. Lui Ioan i s-a poruncit să iasă. Cu siguranţă că în mintea lui a încolţit un sâmbure de speranţă. Oare aveau să îl elibereze, în sfârşit? Da, însă nu aşa cum spera el. Lui Ioan nu i-a luat mult timp să îşi dea seama că nu va fi elibert, ci executat. Tăcerea lui Dumnezeu a condus la tăcerea lui Ioan. Glasul său de predicator nu avea să se mai audă niciodată. Nu a avut loc nicio minune, niciun cuvânt din cer care să îl elibereze. Povestea lui nu are un final fericit. Cel mai bun om a fost omorât de cel mai rău.

Mărturia credinţei lui nu a murit. Chiar dacă mintea noastră umană limitată nu poate pricepe acest mister întunecat al providenţei, acest om al lui Dumnezeu ne-a învăţat o lecţie. La Ioan 10:41 se spune ceva remarcabil despre viaţa lui Ioan Botezătorul: „Ioan n-a făcut niciun semn, dar tot ce a spus Ioan despre omul acesta era adevărat.” Într-adevăr, Ioan nu a făcut nicio minune. Nu a vindecat niciun bolnav, nu a liniştit furtuna, nu a scos demoni, nu a hrănit mii de oameni cu cinci pâini şi doi peştişori. În CV-ul său nu scria aşa ceva. Însă tot ce a spus despre Isus era adevărat! Drept consecinţă, „mulţi au crezut în El in locul acela.” (versetul 42)

Dumnezeu să ne ajute să învăţăm de la Ioan Botezătorul, că „dintre toate darurile pe care le poate oferi Cerul oamenilor, a avea parte de suferinţele lui Hristos este responsabilitatea şi onoarea cea mai mare.”4 Şi să se spună şi despre noi că tot ce spunem despre Isus este adevărat.

 

NOTE ŞI REFERINŢE

1. Toate versetele biblice din acest articol sunt din Traducerea Cornilescu.

2. Hristos Lumina Lumii, p. 224.

3. Ibid.

4. Ibid., p. 225.